Sanda-Maria Ardeleanu
Sanda-Maria Ardeleanu
Ședința Camerei Deputaților din 27 aprilie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/07-05-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 27-04-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 27 aprilie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.15 Sanda-Maria Ardeleanu - declarație politică cu titlul "Ideal educațional și model de dascăl în actuala reformă a educației";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Doamna Sanda-Maria Ardeleanu:

"Ideal educațional și model de dascăl în actuala reformă a educației"

Hotărât, avem nevoie de legi, de educație, de modele și repere. Este imperios necesar a ordona și ierarhiza corect valorile, de a restitui și de a ne restabili în sensuri și dimensiuni perene, cu atât mai pregnant în spațiul școlii - obligația de a redesena și redimensiona acea piramidă (scară) a valorilor, care conferă sens legic, lege și sens, unei comunități. Altminteri, lipsa cruntă de modele - cum se declamă, la ceasul de față, în alerta, agitata societate - ar proiecta și mai apăsat coșmarul care conduce în imperiul arbitrariului, în lumea fără puncte cardinale, spre orizonturi și aspirații cețoase, fără unități de măsură. Nu crește nimic în umbra marilor stejari. rostesc un truism, dar este atât de reconfortant să-ți găsești un loc confortabil sub ei și să...visezi, cu larghețe.

Avem nevoie de modele, de idealuri, cu atât mai pregnant în spațiul școlar, universitar. Cine atunci, dacă nu școala, dacă nu și școala, are menirea să jaloneze căi și direcții, trimiteri eficace spre universul de sens și valoare, livrând perimetrului social modele, premise ale îmbărbătării și optimizării.

Noua Lege a educației (proiect generos, însă... împresurat, contestat sau adulat, furtunos dezbătut încă și-n aceste zile) stipulează, cum nu se poate mai clar, cadrul legitim adecvat întru exercitarea dreptului fundamental la învățare pe tot parcursul vieții. Pentru prima oară, în chip explicit, mediului preuniversitar și celui academic i se reglementează, ferm, structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului: învățământ preșcolar, primar, secundar și terțiar, public, privat și confesional. Iar școlii românești i se direcționează, hotărât și limpede, arealul optim dezvoltării libere și armonioase a individualității, premisă sine qua non spre împlinire și dezvoltare personală, pentru cetățenie activă și inserție socială armonioasă, pentru, în cele din urmă, dezvoltări, realizări și împlinire personală, angajare oportună pe vastele paliere ce configurează exigenta piață a muncii.

În acest spirit - și iminenta lege o enunță răspicat -, statul garantează tuturor drepturi egale, acces nemijlocit la toate nivelurile și formele de învățământ, la educație continuă, indiferent de condiția socială și materială, de gen, rasă, etnie, naționalitate, apartenență politică sau religioasă.

Astfel că actantul central al noii reforme, angajat cu răspundere în educarea și formarea complexă a copiilor, a tinerilor și adulților este, de departe, dascălul: pedagogul cu experiență ori tânărul optimist, mânat de îndrăzneala fertilă în ducerea la bun sfârșit a dezvoltării multiple, complexe, în sfera deprinderilor, abilităților și competențelor pluridimensionale.

Modelul de dascăl ce emană din legea cea nouă țintește, cu legitimă și vizionară claritate, către omul care, peste ani, se va regăsi în chip fericit în "produsul" trudei sale, în bucuria învățăcelului mărturisită, deferent, peste vreme.

În spatele fiecăruia dintre noi, se află un dascăl, iar fiecare dintre noi poartă imaginea aceluia care a încercat să îi sculpteze caracterul și să îi influențeze personalitatea. Impactul pe care îl are dascălul asupra învățăcelului este profund și adevărat. Învățătorul, pedagogul, dascălul măria-sa, de la Comenius încoace, conștientizează că școala este un atelier al umanității și, cu certitudine, un drum spre înțelepciune.

Dascălul, în viziunea noastră, are un statut atotcuprinzător. El trebuie să fie, în aceeași măsură, și instructor, personaj focal, și fascinant ori charismatic actor, și mediator, moderator, autoritate instituțională, confesor și protector, consilier și terapeut, lider de opinie și manager.

Dascălul, așa cum se degajă din legea cea nouă, e vocație și har, model și ideal de personalitate.

În acest ev al popularizării științelor parapsihologice și a tehnicilor de canalizare a energiilor pozitive, elevul/studentul (re)simte nevoi multidimensionale, antrenând pregnant praguri și planuri afective care să-i sporească puterile, capacitățile, competențele minții și inimii. El are nevoie de un maestru de la care să deprindă, să învețe, să fure meserie. Să învețe să trăiască, să gândească, să acționeze pe un plan superior de existență. El are nevoie de oameni inițiați, entuziaști, îndrăzneți și... universali. Da, astăzi mai mult ca oricând, lumea are nevoie de forțe, de puteri morale și spirituale care să o ajute să se descopere, să urce, să evolueze către mai multă iubire față de om.

La capătul unei vieți ne întâmpină imaginea celor care ne-au format, a celor ce ne-au ajutat să răzbim demn în viață, să o înțelegem mai profund, iar înțelegând-o, să ne-o facem, nouă și altora, mai frumoasă și mai adevărată.

Acesta este sensul profund al noului proiect al Legii educației naționale pe care vă invit, stimați colegi parlamentari, să îl dezbatem cu toată responsabilitatea și dincolo de vremelnicia noastră.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 24 februarie 2020, 1:51
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro