Horea-Dorin Uioreanu
Horea-Dorin Uioreanu
Ședința Camerei Deputaților din 27 aprilie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.65/07-05-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 27-04-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 27 aprilie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.59 Horea-Dorin Uioreanu - declarație politică având tema "Emil Boc, premier și președinte PDL, trebuie să ceară scuze românilor";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Emil Boc, premier și președinte PDL, trebuie să ceară scuze românilor"

Îl cred pe domnul prim-ministru Emil Boc atunci când spune că nu a fost un bun comunist și că textele de laudă la adresă Partidului Comunist și a conducătorului iubit au fost scrise la comandă. El și acum acționează la comandă. Nu are idei și păreri, iar atunci când îndrăznește să aibă, se dovedesc a fi proaste. Așa s-a întâmplat și săptămâna trecută. Aflat la o conferință organizată de Consiliul concurenței, domnul Emil Boc și-a făcut publice părerile despre români. Domnia sa și-a exprimat "nefericirea" deoarece în domeniul fondurilor europene "se lucrează cu români. Cu români care, la fel ca fiecare dintre noi, au metehnele lor în aplicare". Probabil domnul prim-ministru vorbește din experiența proprie, având în vedere miniștri din cabinetul său, pleiada de consilieri cu care s-a înconjurat și care au o grămadă de metehne, cea mai gravă fiind incompetența. Din păcate, bazându-se pe experiențele și alegerile sale nefericite, premierul îndrăznește să jignească tot poporul.

Un popor care are doar o singură vină, aceea că are drept conducători niște nepricepuți în ale economiei, incapabili să aplice soluții viabile pentru ieșirea din recesiune și depășirea crizei. Culmea este că cel care afirmă că avem probleme în domeniul fondurilor europene este același om care, in calitate de primar al municipiului Cluj-Napoca, a reușit să atragă finanțări comunitare de aproximativ 300 de mii de euro, comparativ cu comuna Frata, spre exemplu, care a câștigat un proiect de două milioane de euro! Ca să nu vorbim de Compania de Apă Someș și de cele 200 de milioane de euro ale sale... Omul în mandatul căruia Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a reușit o rată a absorbției fondurilor comunitare de 2,40%, iar pentru dezvoltarea capacității administrative s-a reușit să se atragă 1,58% din fondurile aflate la dispoziția României.

A generaliza defectele unor cunoscuți asupra unui întreg popor este o dovadă clară de lipsă de discernământ, de lipsă de analiză. Premierul i-a jignit pe toți românii, sugerând că sunt incapabili, nepricepuți, chiar indolenți. De aceea, în numele românilor care fac performanță nu doar peste hotare, ci și acasă, în numele primarilor și managerilor de firme care au depus proiecte și au câștigat finanțare europeană, îi solicit premierului Emil Boc să le ceară scuze românilor. Altfel, premierul-președinte al principalului partid aflat la putere în România va demonstra, o dată în plus, că disprețuiește profund oamenii acestei țări, inclusiv pe cei care i-au acordat girul și votul.

Românii nu sunt leneși și incompetenți, domnule prim-ministru. Singura lor meteahnă este sărăcia, disperarea născută din conștiința faptului că sunt prost conduși, lipsa speranței că mâine va fi mai bine. Actuala putere a demonstrat că munca și performanțele pălesc în fața nepotismului, că inteligența e inutilă dacă nu ești "de os portocaliu".

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 21 februarie 2020, 20:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro