Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of April 28, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.68/07-05-2010

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 28-04-2010 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of April 28, 2010

14. Reluarea dezbaterilor asupra Proiectului de lege privind împădurirea terenurilor degradate (retrimis comisiei).
 
see bill no. 537/2009

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna președinte,

Am o rugăminte, și o să solicit și plenului aprobare. Știți, foarte bine că la Proiectul Legii privind împădurirea pădurilor a apărut o dispută referitoare la acel amendament.

Împădurirea terenurilor, da! Mulțumesc mult.

Aș avea rugămintea să nu o trimitem la votul final și să fiți de acord să o retrimitem la comisie, ca să găsim și o soluție, este adevărat, dar în același timp să eliminăm și discuțiile referitoare la vot.

Vă rog să supuneți la vot reîntoarcerea la comisie - procedural -, chiar dacă suntem în această fază, dar fiindcă n-am intrat în sesiunea de vot final, vă rog să fiți de acord cu acest lucru. (Discuții la masa prezidiului, împreună cu domnii deputați Mircea-Nicu Toader și Adrian George Scutaru.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul George Scutaru.

Domnul Adrian George Scutaru:

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PNL nu susține acest punct de vedere. Deci, este o încălcare flagrantă a procedurilor parlamentare.

Rugămintea este că această lege trebuie să ajungă la vot final.

Eu nu înțeleg procedurile inexplicabile la care dumneavoastră apelați. Aveați posibilitatea, atunci când s-a discutat legea, să fie retrimisă la comisie. A existat un vot în plenul Camerei.

Rugămintea este să respectăm procedurile parlamentare.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenții mai sunt pe procedură?

Domnul Marton Arpad. Haideți, salvați-ne dumneavoastră.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Eu apelez la altceva decât mi-a fost sugerat din sală. Apelez la o logică elementară, aș putea zice chiar cutumiară: atunci când există posibilitatea ca un proiect de lege care a ajuns în situația de vot final, sau inițiativă legislativă, din cauza unor amendamente, să cadă, deci există această posibilitate, întotdeauna s-a recurs la acea încercare de compromis, când a fost retrimisă la comisie și căutată acea soluție de compromis prin care legea respectivă să poată fi susținută de majoritatea necesară votului final.

Eu apelez la rațiunea dumneavoastră, pentru că, în cazul acestei legi, mi se pare că suntem în această situație. Și tocmai în interesul adoptării acestui proiect de lege într-o formă acceptabilă pentru toate grupurile parlamentare, cred că ar fi util să dăm acest vot, care nu este interzis, de retrimitere la comisie.

Vă mulțumesc.

Dacă puteți să-mi arătați articolul din Regulament care ne interzice această retrimitere, atunci voi fi de acord cu dumneavoastră.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Sever Voinescu.

O să vă rog să pregătiți și cartelele de vot.

Domnul Sever Voinescu-Cotoi:

Doamna președinte,

Din punctul meu de vedere, lucrurile stau așa: atâta vreme cât o lege nu a ajuns la momentul de vot final, ea se află în continuare în dezbatere.

Sigur că noi ordonăm, punem în ordinea de zi, fiindcă avem mai multe proiecte, o anumită ordine, dar dacă urmărim traseul unei singure legi, așa cum ne interesează acum, până când dumneavoastră nu spuneți "Votul final începe", ea este teoretic în dezbatere.

Pe cale de consecință, propunerea asta, de retrimitere la comisie, se poate face până în acest moment.

Deci, domnul Toader a făcut o propunere corectă, procedural, și asta este și solicitarea mea: supuneți la vot, vă rog, propunerea domnului Toader, de retrimitere la comisie a legii.

Mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Dacă ați pregătit cartelele.

Scuze! Domnul Mihai Voicu.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Din păcate, logica... - din păcate pentru domnia sa - logica domnului deputat Sever Voinescu este complet greșită. Pentru că, așa cum explicat și domnul deputat Marton Arpad, nu este regulamentară. Dezbaterile legilor au o ordine de zi; proiectul respectiv a fost la un anumit punct; odată ce s-a trecut de el și președintele a pronunțat că s-a încheiat dezbaterea legii și că proiectul rămâne la vot final, nu există niciun articol de regulament care să permită revenirea și retrimiterea la comisie, odată ce dezbaterea pe articole a fost încheiată.

În acel moment, proiectul de lege nu mai poate fi supus decât la vot, în întregime, și aprobat sau respins.

Acesta este Regulamentul Camerei, și noi insistăm să fie respectat.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Urmează domnul deputat Fenechiu și după aceea domnul Marton Arpad, și cu asta încheiem subiectul.

Domnul Relu Fenechiu:

Doamna președinte,

Domnule Sever Voinescu,

Eu nu vreau de data asta să vă contrazic. Chiar cred că domnul Sever Voinescu are dreptate.

Și, în această situație, deci dacă putem să discutăm orice lege, până când se începe votul final, vă rog, în baza aceleiași cutume, să reluăm discuția privind Propunerea legislativă privind utilizarea monedei naționale.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Marton Arpad.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna președinte,

Am intervenit cu un drept la replică, pentru că mi-a fost pomenit numele și am fost citat incorect. Eu nu am spus că este neregulamentar, ci am spus, clar, că nu există o prevedere regulamentară care să interzică această decizie; este cu totul altceva.

Deci, se poate supune votului, inclusiv propunerea domnului Fenechiu - și, de ce nu? - să retrimitem și acel proiect de lege la comisie.

Nicio problemă, să dăm pe ambele proiecte de lege. Mai stăm o săptămână, două și cu acel proiect de lege, și cu acest proiect de lege în comisii. Nu e nicio grabă cu niciuna din cele două legi. Pot fi retrimise la comisie și acordate două săptămâni pentru dezbatere în comisie.

Deci, asta am spus, încă o dată: nu există prevedere regulamentară care să ne interzică un astfel de vot.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Ați pregătit cartelele de vot?

Votul este deschis pentru trimiterea la comisie.

Domnule Toader, cred că este cazul să formulați exact retrimiterea la comisie, pentru că, într-adevăr, secretarii îmi atrag atenția că s-a vorbit despre două proiecte de lege.

Deci, retrimiterea cărui proiect sau a amândurora?

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Deci, retrimiterea la comisie a Proiectului de Lege PL-x 537/2009, care prevede modalitatea de împădurire a terenurilor degradate.

Și, sigur, maximum două, eu aș zice o săptămână, este suficient pentru elucidarea acelei dispute privind procentul de împădurire și de participare din Fondul de mediu.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

Votul s-a încheiat: 43 voturi pentru; 42 împotrivă; o abținere.

Nu s-a aprobat.

Se reia votul. (Vociferări din partea opoziției.)

Cei de la Grupul parlamentar al UDMR îmi spun că este egalitate între voturi pentru și voturi împotrivă, abținerile considerându-se...

Deci, este o chestie incertă.

Până la urmă, mai avem o oră și jumătate de dezbateri, nu este nicio problemă, ne putem...

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor,

De fapt, noi avem o prevedere contestată la Curtea Constituțională, conform căreia în astfel de situații votul președintelui este decisiv.

Dar, în această situație în care s-a contestat din sală că nu merge sistemul de vot, eu propun să reluăm votul, pentru că în mod clar este paritate: 43 pentru; 42 împotrivă; o abținere. Decizia nu s-a luat.

Ori luăm ca bună decizia președintelui, ori reluăm votul, din cauza contestărilor, vociferărilor din sală conform cărora nu merge sistemul de vot corect.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Asta voiam să zic: "Domnul Geoană este ocupat la Senat, puțin".

Parcă n-aș apela la supervot.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

În mod elegant, s-a evitat varianta corectă. S-a făcut o propunere, oricare ar fi ea.

Conform Regulamentului, propunerile se adoptă cu majoritatea celor prezenți.

Această propunere nu a întrunit majoritatea celor prezenți. Este o chestiune de aritmetică simplă. (Aplauze.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Înțeleg că și săptămâna trecută s-a repetat votul de trei ori, tocmai pentru că a fost egalitate.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna președinte,

Ca să elucidez, eu - unul - n-am votat, că până am ajuns de la... Da, a venit doamna Aura, este clar. Deci, până am ajuns acolo, n-am apucat să votez. Cel puțin, votul meu.

Domnul Adrian George Scutaru:

Doamna președinte,

Grupul parlamentar al PNL solicită o pauză de consultări de 20 de minute.

Mulțumesc. (Râsete.)

Doamna Roberta Alma Anastase:

Este în regulă.

Sunteți de acord să ne vedem la 11,50, tocmai în ideea...

Da, domnule Scutaru, sunteți de acord la 11,50?

 

Doamna Aurelia Vasile:

Ați spus 20 minute.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bine, peste 20 de minute, la 11,00.

 

- după pauză -

Doamna Roberta Alma Anastase:

Stimați colegi, să reluăm lucrările.

Conform art.130 din Regulamentul Camerei Deputaților, în caz de paritate de voturi, votul se repetă.

Pregătiți cartelele de vot.

Votul este deschis. Vă rog să votați retrimiterea la comisie.

Votul s-a încheiat: 64 voturi pentru; 60 împotrivă; 2 abțineri.

Se retrimite la comisie, cu termenul propus de domnul Toader, de o săptămână.

Ne revedem în plen la ora 12,30.

Aveți o propunere? Scuzați-mă, domnule Fenechiu, aveți cuvântul.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 23 august 2019, 5:51
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro