Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.78/21-05-2010

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 12-05-2010 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 12, 2010

  Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 martie 1945 din motive etnice (retrimis comisiei).  

Ședința a început la ora 10,15.

Lucrările au fost conduse de domnul Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților, și de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistați de domnii Valeriu Ștefan Zgonea și Dumitru Pardău, secretari.

*

   

Domnul Ioan Oltean:

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și vă anunț că, din totalul celor de 334 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 128; sunt absenți 206, din care 40 participă la acțiuni parlamentare.

Voci din sală:

Nu este cvorum!

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Nu avem cvorum. Facem apel nominal. Rog, domnule secretar, apel nominal! (Rumoare, vociferări.)

Am spus: apel nominal. Domnule secretar! (Rumoare, vociferări.)

Domnilor colegi, facem apel nominal.

Domnule secretar, vă rog!

 
   

Domnul Dumitru Pardău:

- Adomniței Cristian Mihai - absent
- Alecu Valeriu - prezent
- Almăjanu Marin - absent
- Amet Aledin - absent
- Ana Gheorghe - prezent
- Anastase Roberta Alma - prezentă
- Andon Sergiu - absent
- Andronache Gabriel - absent
- Anghel Florin-Serghei - prezent
- Antal István - absent
- Antochi Gheorghe - absent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardeleanu Sanda-Maria - absentă
- Arion Viorel - absent
- Atanasiu Teodor - absent
- Avram Marian - absent
- Axenie Carmen - absentă
- Bălan Ioan - absent
- Balcan Viorel - absent
- Banu Mihai - absent
- Barbu Sulfina - prezentă
- Barna Maria Eugenia - absentă
- Bădălan Eugen - absent
- Bădulescu Adrian - prezent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbulescu Daniel-Ionuț - absent
- Bejinariu Eugen - absent
- Berci Vasile - absent
- Béres Ștefan Vasile - prezent
- Blaga Iosif Veniamin - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeș Dumitru - absent
- Bobeș Marin - prezent
- Bode Lucian Nicolae - absent
- Boghicevici Claudia - prezentă
- Boiangiu Victor - absent
- Boldea Mihail - absent
- Borbély László - Guvern
- Bordeianu Dan - absent
- Bostan Emil - absent
- Bot Octavian - prezent
- Botiș Ioan-Nelu - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru - absent
- Brătianu Matei Radu - absent
- Brînză William Gabriel - absent
- Buciuta Ștefan - absent
- Bud Nicolae - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Viorel-Vasile - absent
- Budurescu Daniel-Stamate - absent
- Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - absent
- Buican Cristian - absent
- Burcău Doina - absentă
- Burlacu Cristian-Ion - absent
- Burnei Ion - absent
- Buta Sorin Gheorghe - absent
- Calimente Mihăiță - prezent
- Canacheu Costică - absent
- Cantaragiu Bogdan - absent
- Cazan Mircea-Vasile - absent
- Călian Petru - absent
- Călin Ion - prezent
- Cărare Viorel - prezent
- Cherecheș Cătălin - absent
- Chircu Doinița-Mariana - absentă
- Chirilă Constantin - prezent
- Chiriță Dumitru - absent
- Chisăliță Ioan-Narcis - absent
- Chițoiu Daniel - absent
- Chiuariu Tudor-Alexandru - prezent
- Cindrea Ioan - absent
- Ciobanu Gheorghe - absent
- Ciocan Gheorghe - prezent
- Cionca-Arghir Iustin-Marinel - absent
- Ciucă Liviu-Bogdan - absent
- Ciuhodaru Tudor - absent
- Coclici Radu-Eugeniu - absent
- Coroamă Gheorghe - absent
- Covaci Dorel - absent
- Cristea Victor - absent
- Cristian Horia - absent
- Croitoru Cătălin - absent
- Damian Ioan - absent
- Dascălu Constantin - prezent
- Derzsi Ákos - absent
- Dobre Ciprian Minodor - absent
- Dobre Cristina-Elena - absentă
- Dobre Victor-Paul - prezent
- Dolineaschi Andrei - absent
- Donțu Mihai-Aurel - absent
- Dragomir Gheorghe - absent
- Drăghici Mircea-Gheorghe - absent
- Drăghici Sonia-Maria - absentă
- Drăgulescu Iosif Ștefan - prezent
- Dugulescu Marius Cristinel - absent
- Dumitrache Ileana Cristina - absentă
- Dumitrescu Cristian-Sorin - absent
- Dumitrescu Liana - absentă
- Dumitrică George Ionuț - absent
- Dumitru Georgică - absent
- Dumitru Ion - absent
- Dușa Mircea - prezent
- Edler András-György - prezent
- Erdei Dolóczki István - prezent
- Farago Petru - prezent
- Farkas Anna-Lili - prezentă
- Fenechiu Relu - absent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Damian - absent
- Florescu Adrian - prezent
- Frunzulică Doru-Claudian - absent
- Fuia Stelian - absent
- Gabor Gheorghe - absent
- Ganț Ovidiu Victor - prezent
- Gavrilescu Grațiela Leocadia - absentă
- Geantă Florian-Daniel - absent
- Georgescu Filip - absent
- Gerea Andrei Dominic - absent
- Gheorghe Tinel - prezent
- Gherasim Vasile - prezent
- Ghiță Cornel - prezent
- Ghiță-Eftemie Stelian - prezent
- Ghiveciu Marian - absent
- Giurgiu Mircia - absent
- Gliga Vasile Ghiorghe - absent
- Göndör Marius-Sorin - prezent
- Gorghiu Alina-Ștefania - absentă
- Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
- Grama Horia - absent
- Grosaru Mircea - absent
- Gurzău Adrian - absent
- Gust-Băloșin Florentin - absent
- Hogea Gheorghe - prezent
- Holban Titi - absent
- Holdiș Ioan - prezent
- Horj Pavel - absent
- Hrebenciuc Viorel - absent
- Iacob-Ridzi Monica-Maria - absentă
- Iacob-Strugaru Stelică - absent
- Ialomițianu Gheorghe - prezent
- Iancu Iulian - absent
- Ibram Iusein - absent
- Iftime Dragoș-Adrian - absent
- Ignat Miron - absent
- Ionescu George - prezent
- Iordache Florin - absent
- Iordache Luminița - absentă
- Iorguș Zanfir - prezent
- Irimescu Mircea - prezent
- Itu Cornel - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - absentă
- Jolța Nicolae - prezent
- Kelemen Atilla Béla-Laszlo - absent
- Kelemen Hunor - Guvern
- Kerekes Károly - prezent
- Korodi Attila - prezent
- Kötö Iosif - absent
- Lakatos Petru - prezent
- Leșe Doru Brașoan - prezent
- Liga Dănuț - prezent
- Longher Ghervazen - prezent
- Lubanovici Mircea - absent
- Luca Ciprian-Florin - absent
- Lup Mircea Silvestru - prezent
- Lupu Mihai - absent
- Macaleți Costică - absent
- Manda Iulian Claudiu - absent
- Manolescu Oana - absentă
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Mircea - prezent
- Marinescu Antonella - absentă
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Mazilu Constantin - absent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Militaru Constantin Severus - prezent
- Mircovici Niculae - absent
- Mitrea Manuela - absentă
- Mocanu Adrian - absent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocioalcă Ion - absent
- Moldovan Carmen Ileana - absentă
- Moldovan Emil Radu - absent
- Morega Dan Ilie - absent
- Motreanu Dan-Ștefan - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Mustea-Șerban Răzvan - absent
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - absent
- Neacșu Marian - prezent
- Nechifor Cătălin-Ioan - prezent
- Neculai Marius - prezent
- Negoiță Robert Sorin - prezent
- Negruț Clement - prezent
- Nica Dan - absent
- Nica Nicolae-Ciprian - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
- Nicolicea Eugen - absent
- Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - absent
- Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme Oana - absent
- Nistor Laurențiu - prezent
- Niță Constantin - absent
- Nițu Adrian Henorel - absent
- Nosa Iuliu - prezent
- Novac Cornelia Brîndușa - prezentă
- Oajdea Vasile Daniel - absent
- Olar Corneliu - prezent
- Olosz Gergely - absent
- Oltean Ioan - prezent
- Oprea Gabriel - Guvern
- Oprișcan Mihai Doru - prezent
- Orban Ludovic - absent
- Pál Árpád - prezent
- Palașcă Viorel - absent
- Palăr Ionel - absent
- Paleologu Theodor - absent
- Pálfi Mozes Zoltan - prezent
- Pambuccian Varujan - absent
- Pandele Sorin Andi - absent
- Panțîru Tudor - prezent
- Pardău Dumitru - prezent
- Păduraru Nicușor - prezent
- Păsat Dan - prezent
- Păun Nicolae - absent
- Pâslaru Florin-Costin - absent
- Petö Csilla-Mária - prezentă
- Petrescu Cristian - prezent
- Petrescu Petre - absent
- Pieptea Cornel - absent

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule secretar. S-au mai adunat suficienți, ca să fim în cvorum.

Vă rog să vă pregătiți, stimați colegi, să intrăm în ordinea de zi.

O voce din sală:

Dar nu ați anunțat rezultatul!

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Prin vedere liberă, domnule deputat. Astăzi sunteți în formă.

Domnilor colegi,

Continuăm ordinea de zi rămasă neepuizată din ședința noastră de luni.

Poziția 20 pe ordinea de zi, Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 martie 1945, din motive etnice.

Dacă, din partea inițiatorului, este cineva care dorește să ia cuvântul? Nu avem.

Din partea comisiei sesizate în fond, domnul deputat Paul Victor Dobre, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Domnule președinte, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulțumesc.

Suntem la al doilea raport suplimentar. În temeiul art.70 din Regulamentul Camerei, Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului a fost retrimis Comisiei pentru muncă și protecție socială. În urma rediscutării, vreau să subliniez că este a doua oară când facem raport suplimentar. Comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, 4 abțineri, menținerea soluției inițiale, de aprobare a proiectului de lege cu amendamente exprimate în rapoartele depuse în data de 9 martie și respectiv 12 aprilie.

Proiectul de lege face parte din parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc.

Înainte de... Numai puțin, domnule deputat Toader! Îi rog pe toți colegii să ocupe locurile în sală. Cei care doresc să converseze între ei, să o facă în afara acestei săli.

Domnule Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnul Mircea Toader. Nu, a renunțat în favoarea domnului deputat Ioan-Nelu Botiș.

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Ioan-Nelu Botiș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Intervin din nou, cu aceeași problemă. S-a discutat și în Comisia pentru muncă și protecție socială. Am în față Ordonanța nr.105. Ordonanța nr.105 din 30 august 1999 și am să dau citire ordonanței, pentru că, în mod clar, nu se respectă Legea nr.24 privind tehnica legislativă.

Deci, ordonanța sună în felul următor: Ordonanță pentru modificarea și completarea Decretului-lege nr.118 din 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, de dictatură, instaurate cu începere de la 6 martie 1945, precum și a celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare.

Practic, această ordonanță a fost modificată prin Legea nr.189. S-a modificat și titlul și corpul ordonanței, pentru că legea face trimitere la perioada 6 septembrie 1940 până în 6 martie 1945.

În aceste condiții, legea trebuie să facă trimitere, practic, nu la ordonanță, ci la lege - Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.105 din 1999.

În consecință, titlul trebuie modificat și insist pe acest lucru, deoarece Legea nr.24 privind tehnica legislativă ne obligă să venim în titlul legii cu modificările făcute pe corpul fiecăreia.

Vă mulțumesc. Deci, vă propun retrimiterea la comisie și rediscutarea și modificarea titlului.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat. Domnul deputat Victor Dobre.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Regret că, dacă tot doriți să nu acordați aceste drepturi, nu are rost acest timp, în continuu.

Vreau să vă uitați, domnule președinte, cu bunăvoința care vă caracterizează, e adevărat, nu foarte des, la art.I, care spune așa, din raport: Ordonanța Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.426, din 31 august 1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: ...

Deci, toate aceste reguli au fost respectate din punct de vedere al tehnicii legislative.

Există o singură problemă pentru care o tot trimiteți înapoi. Ar fi a treia oară. Pentru că am convenit în comisie și o parte din reprezentanții PDL-ului au votat. Majorarea indemnizației lunare la 200, cu începere de la 1 ianuarie 2011. Deci, nu se pune problema în acest exercițiu bugetar. Este vorba de un număr foarte redus de persoane persecutate în perioada respectivă - lagăre, trenul morții ... nu are rost acum să vă dau mai multe detalii. Dacă nu vreți, o puneți la vot, o respingeți, aveți majoritatea. Dar, cel puțin să nu ne batem joc de oameni.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul deputat lider al Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Domnule ministru, domnule vicelider, Eugen Nicolăescu. Vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Într-adevăr, așa cum spunea colegul Paul Victor Dobre, s-a tot jucat cu acest proiect de act normativ și cred că explicația este una singură - Guvernul nu vrea să dea acești bani. Dacă Guvernul ar vrea să aloce sume mai mari acestor persoane, atunci proiectul de lege ar trece foarte repede, prin votul dumneavoastră.

În consecință, vă rog să dați dovadă de multă responsabilitate, mai ales în această situație complicată, în care pensionarilor li se vor lua bani. Haideți să-i ajutăm pe acești oameni, care nu au nicio vină că au trecut prin asemenea chinuri și votul nostru trebuie să fie pentru raportul Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Grupul parlamentar al PNL va vota pentru acest proiect de lege.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Mircea Toader, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

 
   

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Da, domnule președinte de ședință, sigur că argumentațiile, care sunt de natură politică, ale colegilor mei liberali, nu au o justificare în perioada de austeritate. Am mai spus-o și o repetăm, ne așteaptă o perioadă foarte grea. Singura soluție este să facem o analiză pertinentă a tuturor astfel de alocări, indiferent de cei care pot beneficia ce ele, nimeni nu contestă ce s-a întâmplat în perioada aia, nimeni nu spune că nu vor avea drept, dar trebuie privit într-un context general, fapt pentru care - și eu susțin trimiterea la comisie, nu numai din tehnică legislativă, ci pur și simplu pentru a face o analiză a tuturor acestor alocări, ca să nu fie numai o parte din pensionari cei care sunt nevoiți să suporte pentru o perioadă de timp, ci pur și simplu pentru a putea să avem o privire de ansamblu a acestor ajutoare sociale și, în contextul acesta, vă rog să supuneți la vot retrimiterea la comisie și să stea cel puțin o lună de zile acolo, până când se va stabili acel pachet de asistență socială la nivel național.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Kerekes, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

 
   

Domnul Kerekes Károly:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În privința titlului ordonanței, așa cum a arătat domnul președinte al comisiei, am procedat corect. Noi, în Comisia pentru muncă și protecție socială, am corectat greșeala Senatului. Și trebuie să fie înțeles acest lucru. Noi am procedat corect. Deci, în raport figurează corect titlul ordonanței. Ceea ce ne determină să trimitem înapoi la comisie această inițiativă legislativă este faptul că, în condițiile actuale, nu putem majora aceste indemnizații, în condițiile actuale ale crizei.

Cei care sunt atinși prin această inițiativă și sunt interesați de fapt, credeți-mă că minoritățile sunt interesate, și mai ales minoritatea maghiară, despre care este vorba în această inițiativă legislativă, printre altele.

Deci, condițiile economice ne determină să mai analizăm oportunitatea acestei inițiative legislative.

Vă mulțumesc.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc.

Vă rog să vă pregătiți cartelele pentru vot, stimați colegi.

Domnul președinte al comisiei, Paul Victor Dobre. Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
   

Domnul Victor Paul Dobre:

Reprezentanții majorității, asumați-vă! Domnul Toader vorbește să retrimitem la comisie, ca să analizăm pachetul de asistență socială. Când e foarte clar că se taie, nu e vorba de niciun pachet. Se taie de peste tot. Nu mai contează - veterani, persecutați, tot... Asumați-vă, domnilor! Cel puțin să nu ne mințim aici, să nu mințim oamenii care se uită la noi. Asumați-vă aceste măsuri! Atâta tot.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnul deputat Eugen Nicolăescu.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Eu am crezut că în primul meu cuvânt am fost clar și că Grupul PDL va veni la acest microfon și va spune că nu vrea să mărească aceste indemnizații. N-o spune așa, o dă cotită, ca de obicei, cu șmecherii, așa cum ne-au învățat. Că, stați, să analizăm pachetul, să vedem, că e austeritate...

Domnule Toader, este vorba de câteva zeci de persoane care mor în fiecare zi unul câte unul. Chiar nu merită nimic din partea noastră aceste oameni? Chiar îi punem la găleată, așa cu oricine altcineva? Dumneavoastră, dacă aveți coloană vertebrală și responsabilitate politică, veniți la microfon și spuneți: Guvernul PDL nu dorește să crească aceste indemnizații. Și cu asta am închis capitolul.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Procedură sau...? La dezbateri generale. Cutuma este câte un reprezentant din fiecare grup, domnule deputat.

 
   

Domnul Aurel Vlădoiu:

N-a vorbit nimeni de la PSD.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

N-a vorbit nimeni. Atunci, aveți cuvântul.

Vorbiți dumneavoastră.

 
   

Domnul Aurel Vlădoiu:

Domnilor deputați,

Domnule președinte,

Am în față ordonanța care se aprobă astăzi de către Guvernul României și spune foarte clar: deci, se diminuează banii de la toți pensionarii și aici spune foarte clar exact ceea ce dezbatem noi astăzi: acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice prin dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celelalte, deportate în străinătate ori constituite prizonieri și alte persoane. Deci, ce să ne mai dăm de colo până colo?

Asta este problema care se dezbate astăzi. Să spună domnul Toader foarte clar că nu se poate, nu că o trimite la comisie.

Deci, Guvernul azi aprobă această ordonanță, prin care tuturor pensionarilor, care au avut drepturi până acum, li se diminuează.

 
   

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Cred că nu mai sunt vorbitori.

Supun votului dumneavoastră propunerea domnului deputat Ioan-Nelu Botiș, de retrimitere la comisie a acestei propuneri.

Vă rog să vă pregătiți cartelele pentru vot.

Vă rog să votați.

 
   

Da, cu o majoritate incontestabilă, propunerea a fost retrimisă comisiei.

Termen - 30 de zile. (Rumoare.)

Domnilor colegi, vă rog să nu tulburați liniștea acestei ședințe.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.244/2002, modificată și republicată în temeiul art. III din Legea nr.83/2007 (rămasă pentru votul final).  

Domnilor colegi, la poziția 21 din ordinea noastră de zi, avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.244/2002, modificată și republicată, în temeiul art.III din Legea nr.83/2007.

Dacă, din partea inițiatorului, dorește să ia cineva cuvântul? Nu se dorește.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice? Nu avem niciun reprezentant.

Raportul comisiei este de respingere.

Dacă, din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Domnilor colegi,

Vă rog să observați că sunt întrunite condițiile prevăzute în art.104 din Regulament, potrivit cărora: "Dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale președintele cere Camerei să se pronunțe prin vot."

Propunerea rămâne pentru votul final de astăzi, ora 12,30.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea O.G. nr.42/2004 privind organizarea activității veterinare, publicată în M.Of. nr.94/31.01.2004 (aprobată prin Legea 215/2004), cu modificările și completările ulterioare (rămasă pentru votul final).  

Poziția 22. Propunerea legislativă pentru modificarea O.G. nr.42/2004 privind organizarea activității veterinare, publicată în Monitorul Oficial nr.94/31.01.2004, aprobată prin Legea nr.205/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul?

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a întocmit un raport de respingere.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cineva cuvântul? Nu dorește nimeni.

Prevederile art.104 din Regulament sunt îndeplinite.

Proiectul rămâne pentru votul final de la ora 12,30.

Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.189/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.42/2008 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești (rămasă pentru votul final).  

Poziția 23 din ordinea de zi, Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.189/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.42/2008 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul?

Raportul comisiei este de respingere a acestei propuneri legislative.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește să ia cineva cuvântul? Nu dorește nimeni.

Avem și aici situația regăsită în art.104 din Regulament.

Proiectul rămâne pentru votul final de astăzi, ora 12,30.

Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.53 din 2003 Codul muncii (rămasă pentru votul final).  

Poziția 24. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.53 din 2003 respectiv Codul muncii.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizate în fond? Raportul este de respingere din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește să ia cineva cuvântul?

Sunt îndeplinite și aici prevederile art.104 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Vot final ora 12,30.

Dezbaterea Propunerii legislative privind completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (rămasă pentru votul final).  

Poziția 25. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Inițiatorul? Nu dorește să-și susțină proiectul.

Comisia pentru muncă și protecție socială - raport de respingere.

Grupurile parlamentare nu doresc să intervină.

Prevederile art.104 din Regulament sunt îndeplinite.

Vot final astăzi, ora 12,30.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.1 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii (rămas pentru votul final).  

Poziția 26 din ordinea de zi, stimați colegi.

Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.1 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Inițiatorul? Nu dorește să ia cuvântul.

Comisia a întocmit raport de respingere a acestei propuneri legislative.

Grupurile parlamentare nu doresc să intervină.

Vot final, ora 12,03.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea articolului 27 din Legea fondului funciar nr.18/1991 (rămasă pentru votul final).  

Poziția 27. Propunere legislativă pentru completarea articolului 27 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

inițiatorul?

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice - raport negativ.

Grupurile parlamentare? Nu intervine nimeni.

Vot final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (rămasă pentru votul final).  

Poziția 28. Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991.

Inițiatorul? Nu dorește să intervină.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice sesizată în fond a întocmit raport negativ.

Grupurile parlamentare nu doresc să intervină.

Sunt îndeplinite toate condițiile pentru a fi trecută la votul final de astăzi.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea art.13 al Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată (rămasă pentru votul final).  

Poziția 29. Propunerea legislativă pentru completarea art.13 al Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată.

Inițiatorul? Nu-și susține propunerea.

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru muncă și protecție socială a întocmit raport negativ, raport de respingere.

Grupurile parlamentare nu doresc să intervină.

Vot final, conform prevederilor art.104 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial nr.200 din 23 martie 2007 cu modificările și completările ulterioare (rămasă pentru votul final).  

Poziția 30, stimați colegi. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial nr.200 din 23 martie 2007, cu modificările și completările ulterioare.

(Domnul Mircea-Nicu Toader discută cu domnul secretar Valeriu Ștefan Zgonea.)

Domnule Toader, vă rog, sunteți chiar la urechea mea; domnule lider. Domnule secretar, vă rog frumos să nu mă încurcați.

Dacă inițiatorul dorește să intervină? Nu.

Comisia sesizată în fond, Comisia juridică, de disciplină și imunități a întocmit raport de respingere.

Grupurile parlamentare dovedesc o pasivitate evidentă.

Legea rămâne pentru votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (rămasă pentru votul final).  

Poziția 31. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă din partea inițiatorilor dorește să ia cineva cuvântul? Nu dorește.

Din partea comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, de disciplină și imunități avem un raport de respingere.

Grupurile parlamentare, în aceeași situație, nu doresc să intervină.

Vot final astăzi, ora 12,30.

Domnilor secretari, vă rog să urmăriți dacă avem cvorum.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.99/2000, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată (rămas pentru votul final).  

Poziția 32. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru modificarea....

Domnilor secretari, vă rog să urmăriți dacă avem cvorum.

repet: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul? Inițiatorul nu dorește.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a întocmit raport de respingere.

Grupurile parlamentare nu doresc să intervină.

Prevederile art.104 din Regulament sunt îndeplinite.

Vot final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Anexei 1, poziția 13 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 (rămasă pentru votul final).  

Poziția 33 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei 1, poziția 13 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006.

Dacă inițiatorul dorește să ia cuvântul?

Comisia sesizată în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și Comisia juridică, de disciplină și imunități, deci avem raport comun, au întocmit raport de respingere.

Grupurile parlamentare nu doresc să intervină.

Prevederile art.104 din Regulament sunt îndeplinite, stimați colegi.

Vot final astăzi, ora 12,30.

Stimați colegi,

Cu acestea, am epuizat ordinea de zi.

Mulțumesc doamnei Aura Vasile că ne-a ajutat să fim foarte operativi astăzi.

Ne revedem la ora 12,30, la votul final.

Vă mulțumesc.

Până atunci: Poftă bună!

  Supunerea la votul final:  

- după pauză -

*

După pauză lucrările ședinței au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii deputați Dumitru Pardău și Valeriu Ștefan Zgonea, secretari.

   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dragi colegi,

Să rog să luați loc. Invit și secretarul la prezidiu.

Începem sesiunea de vot final.

Primul proiect... pe procedură, domnul Ponta, vă rog.

 
   

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vă mulțumesc.

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Aș vrea să vă anunț că, în timp ce noi avem aici program de lucru, chiar dacă nu toată lumea e pregătită pentru asta, în stradă au loc proteste violente și că, din punctul de vedere al Grupului social- democrat, este indecent și imoral să participăm astăzi la ședința de vot, atâta timp cât violențele împotriva celor care protestează nu încetează.

Vă mulțumim. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Ponta, cred că cei care sunt nemulțumiți așteaptă de la Grupul parlamentar al PSD să muncească, nu să chiulească, dar este opțiunea dumneavoastră.

 
  Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.43/2008 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (adoptat);

Începem sesiunea de vot final cu primul proiect.

1. Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.43/2008 privind aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Votul este deschis, vă rog să votați.

163 de voturi pentru, două împotrivă și patru abțineri.

Proiectul a trecut.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2010 privind reglementarea unor măsuri de protecție socială pentru anul 2010 (adoptat);

2. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.4/2010 privind reglementarea unor măsuri de protecție socială pentru anul 2010.

Este lege ordinară.

Vă rog să votați, votul este deschis.

187 de voturi pentru, două voturi împotrivă și trei abțineri.

Proiectul a trecut.

  Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.86/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căi navigabile (adoptat);

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 86/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căi navigabile.

Este lege ordinară.

Vă rog să votați.

193 de voturi pentru, două voturi împotrivă și o abținere.

Proiectul a trecut.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.22/1999 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

4. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.22/1999.

Lege ordinară.

Vă rog să votați.

Comisia propune respingerea. Deci noi votăm respingerea, dacă votăm în favoare.

188 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere.

  Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare);

5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.113/2009 privind serviciile de plată.

Este lege organică.

Vă rog să votați.

146 de voturi pentru, 44 de voturi împotrivă și o abținere.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare.

  Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului privind conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice și a diversității peisajelor, adoptat și semnat la București la 19 iunie 2008, la Convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților, adoptată la Kiev la 22 mai 2003 (adoptat);

6. Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului privind conservarea și utilizarea durabilă a diversității biologice și a diversității peisajelor, adoptat și semnat la București la 19 iunie 2008, la Convenția-cadru privind protecția și dezvoltarea durabilă a Carpaților, adoptată la Kiev la 22 mai 2003.

Lege ordinară.

Vă rog să votați.

189 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere.

Proiectul a trecut.

  Propunerea legislativă privind modificarea art.41 al Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

7. Propunerea legislativă privind modificarea art.41 al Legii nr.144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.

Este lege organică și comisia propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votați.

189 de voturi pentru, un vot împotrivă și două abțineri.

Propunerea comisiei de respingere a trecut.

  Proiectul de Lege pentru aderarea României la Convenția privind crearea unei Organizații Europene pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), adoptată la Geneva la 24 mai 1983 și la Protocolul privind privilegiile și imunitățile Organizației Europene pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), adoptat la Darmstadt la 1 decembrie 1986 (adoptat);

8. Proiectul de Lege pentru aderarea României la Convenția privind crearea unei Organizații Europene pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), adoptată la Geneva la 24 mai 1983 și la Protocolul privind privilegiile și imunitățile Organizației Europene pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT), adoptat la Darmstadt la 1 decembrie 1986.

Este lege ordinară. Vă rog să votați.

194 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și trei abțineri.

  Proiectul de Lege privind împădurirea terenurilor degradate (adoptat);

9. Proiectul de Lege privind împădurirea terenurilor degradate.

Lege ordinară.

Vă rog să votați.

151 de voturi pentru, 40 împotrivă și trei abțineri.

Proiectul a trecut.

Era lege ordinară.

  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (respins);

10. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

Este lege organică.

Vă rog să votați.

22 de voturi pentru, 171 de voturi împotrivă și patru abțineri.

A picat.

  Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanței Guvernului nr.8/2009 pentru completarea art.21 din Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv (adoptat);

11. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanței Guvernului nr.8/2009 pentru completarea art.21 din Ordonanța Guvernului nr.119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv.

Lege ordinară.

Vă rog să votați.

193 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și două abțineri.

Proiectul a trecut.

  Proiectul de Lege privind completarea art.3 din Ordonanța Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicată (adoptat);

12. Proiectul de Lege privind completarea art.3 din Ordonanța Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, republicat.

Lege ordinară, vă rog să votați.

192 de voturi pentru, niciun vot împotrivă și două abțineri.

Proiectul a trecut.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.244/2002, modificată și republicată în temeiul art. III din Legea nr.83/2007 (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

13. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.244/2002, modificată și republicată în temeiul art. III din Legea nr.83/2007.

Este lege organică. Comisia propune respingerea. Vă rog să votați.

150 de voturi pentru, 44 împotrivă și trei abțineri.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare.

  Propunerea legislativă pentru modificarea O.G. nr.42/2004 privind organizarea activității veterinare, publicată în M.Of. nr.94/31.01.2004 (aprobată prin Legea 215/2004), cu modificările și completările ulterioare (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

14. Propunerea legislativă pentru modificarea O.G. nr.42/2004 privind organizarea activității veterinare, publicată în Monitorul Oficial nr.94/31.01.2004 (aprobată prin Legea 215/2004), cu modificările și completările ulterioare.

Este lege organică. Comisiile propun respingerea.

Votul este deschis.

153 de voturi pentru, 43 împotrivă și o abținere.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare.

  Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.189/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.42/2008 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie);

15. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.189/2008 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.42/2008 privind înființarea, organizarea și funcționarea Oficiului Național al Produselor Tradiționale și Ecologice Românești.

Este lege ordinară.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votați.

100 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere.

Propunerea comisiei a trecut.

  Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.53 din 2003 Codul muncii (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

16. Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.53 din 2003 Codul muncii.

Comisia propune respingerea propunerii. Este lege organică.

Vă rog să votați.

147 de voturi pentru, 43 împotrivă și cinci abțineri.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare propunerea comisiei.

  Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

17. Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votați.

157 de voturi pentru, 40 de voturi împotrivă și două abțineri.

Propunerea comisiei nu a întrunit numărul de voturi necesare.

  Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.1 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

18. Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.1 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii.

Comisia propune respingerea proiectului.

Este lege organică.

Vă rog să votați.

153 de voturi pentru, 44 împotrivă și două abțineri.

Nu a întrunit, de asemenea, numărul de voturi necesare.

  Propunerea legislativă pentru completarea articolului 27 din Legea fondului funciar nr.18/1991 (respinsă);

19. Propunerea legislativă pentru completarea articolului 27 din Legea fondului funciar nr.18/1991.

Suntem Cameră decizională.

Este lege organică.

Propunerea comisiei de respingere a inițiativei nu a întrunit numărul necesar de voturi, s-a hotărât dezbaterea pe articole.

În urma dezbaterilor din ședința de astăzi, se supune la vot adoptarea.

Votul este deschis, vă rog să votați.

49 de voturi pentru, 149 împotrivă și trei abțineri.

A picat.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (respinsă);

20. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.18/1991.

Lege organică.

Suntem în aceeași situație.

Vă supun la vot adoptarea propunerii.

47 de voturi pentru, 150 împotrivă și patru abțineri.

De asemenea, a picat.

  Propunerea legislativă pentru completarea art.13 al Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată (respinsă);

21. Propunerea legislativă pentru completarea art.13 al Legii nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată.

Lege organică.

Cameră decizională.

Aceeași situație.

Vă supun la vot adoptarea. Votul este deschis, vă rog să votați.

46 de voturi pentru, 153 împotrivă și două abțineri.

Suntem în aceeași situație. A picat.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial nr.200 din 23 martie 2007 cu modificările și completările ulterioare (respinsă);

22. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată în Monitorul Oficial nr.200 din 23 martie 2007 cu modificările și completările ulterioare.

Lege organică.

Aceeași situație.

Vă supun la vot adoptarea. Votul este deschis.

45 de voturi pentru, 149 împotrivă și patru abțineri.

De asemenea, a picat.

  Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea propunerii de respingere formulată de comisie);

23. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Este lege organică.

Comisia propune respingerea.

Vă rog să votați.

152 de voturi pentru, 45 împotrivă și două abțineri.

Nu a întrunit numărul de voturi necesare propunerea comisiei.

  Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.99/2000, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată (adoptat);

24. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.99/2000, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată.

Comisia propune respingerea proiectului de lege.

Este lege ordinară.

Vă rog să votați.

151 de voturi pentru, 47 împotrivă și o abținere.

Propunerea comisiei a trecut.

De altfel, pentru toate legile care nu au întrunit numărul de voturi necesare vor intra în dezbaterea plenului pe articole. Pentru stenogramă am precizat acest lucru.

  Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei 1, poziția 13 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 (adoptată propunerea de respingere formulată de comisie).

Și ultimul proiect, 25, Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei 1, poziția 13 din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006.

Comisiile propun respingerea.

Lege ordinară.

Vă rog să votați.

   

188 de voturi pentru, cinci împotrivă și șase abțineri.

Aici am încheiat sesiunea de vot final și propun membrilor Biroului permanent la 13,15 să ne vedem în ședință.

Vă mulțumesc și vă doresc o zi bună.

 
   

Lucrările ședinței s-au încheiat la ora 12,55.

 
       

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 16 november 2019, 0:51
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro