Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 15-06-2010

Ședința Camerei Deputaților din 15 iunie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.40 Cătălin-Ioan Nechifor - declarație politică cu referire la "inconsistența" rezultatelor în privința proiectelor finanțate și implementate din fonduri europene;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor:

Au trecut deja trei ani și jumătate de când România a aderat la Uniunea Europeană, s-a vorbit foarte mult despre ceea ce înseamnă apartenența la acest spațiu economic și social, despre miliardele de euro care vor veni pe proiecte de dezvoltare și despre modul în care țara noastră va deveni cu adevărat una europeană. Acum, după acești trei ani și jumătate, constatăm că instituțiile statului blochează de fapt acest deziderat național și am decis prin urmare să ne adresăm Comisiei de petiții din Parlamentul European, comisarului european pentru agricultură, Dacian Cioloș, Comisiei de cercetare a abuzurilor din Camera Deputaților și Avocatului Poporului cu privire la situația înregistrată în județul Suceava privind evaluarea incorectă a proiectelor prin măsura 3.2.2 - "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătățirea serviciilor de bază pentru economia și populația rurală și punerea în valoare a moștenirii rurale".

Proiectele depuse de 25 de primari PSD din județul Suceava pentru modernizări de drumuri comunale, aducțiuni de apă și canal, sau așezăminte social-culturale au fost jurizate incorect, aceștia fiind depunctați fără motiv. Vom contesta jurizarea APDRP pentru că dorim să fie respectate criteriile de departajare stabilite, mai ales că APDRP a transmis primăriilor sucevene notificări cu punctajele primite fără să specifice motivele pentru care proiectele au fost depunctate, în acest caz primarii și consultanții pe proiecte nu știu de ce au fost scăzute punctajele în condițiile în care au fost respectate toate criteriile prevăzute.
Sunt cu atât mai surprins în condițiile în care ministrul agriculturii, Mihai Dumitru, este un profesionist european care a lucrat în cadrul Comisiei Europene. Îi solicit ministrului agriculturii să asigure un climat european și la ministerul românesc al agriculturii și să nu copie metehnele politicii de Dâmbovița. Totuși, sunt bani europeni și ar trebui să fie utilizați în conformitate cu normele, principiile și exemplele de bună practică europene. Suntem țară membră UE, plătim an de an contribuția la bugetul european, iar până acum rezultatele sunt inconsistente, numărul de proiecte finanțate și implementate fiind cu mult sub capacitatea beneficiarilor, fie ei persoane juridice publice sau private, de a absorbi fondurile structurale atât de necesare românilor și României.