Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici: Declarație politică privind reducerea numărului de agenții guvernamentale Anul trecut, în noiembrie, a intrat în vigoare Legea nr.329/2009 privind desființarea și restructurarea agențiilor guvernamentale. Atunci, a fost decisă desființarea, comasarea, restructurarea unui număr de 112 agenții din 226 câte existau. În, același timp, a fost decisă și o reducere de aproximativ 9.000 de posturi. Deși această lege este în vigoare de atâta timp, nu s-a inițiat niciun demers în privința respectării legii, dimpotrivă, există agenții cu același obiect de activitate, înființate doar pentru a susține clientela politică portocalie, pentru a recompensa sprijinul din timpul campaniei electorale. Acest sprijin este acum răscumpărat din banii cetățenilor, la sfârșitul anului 2009 datoria publică ajungând la 148 de miliarde de lei, cu 40 de miliarde mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2008. Dacă erau luate măsuri din timp de către Guvernul Boc, nu se ajungea aici, la situația gravă în care este România acum. Situația actuală este numai începutul falimentului economic și social al României, faliment la care guvernul este actor principal. Boc și miniștrii săi recunosc acum cu nonșalanță că au mințit, știind că banii de la buget nu vor fi de ajuns. În același fel ne-au mințit și cu restructurarea acestor agenții guvernamentale, care, în loc să scadă, s-au umflat, în prezent existând în Guvernul Boc aproximativ 300 de secretari de stat și șefi de agenții guvernamentale. Guvernul Boc, în loc să desființeze aceste agenții care cheltuiesc banii statului și să atace din plin clientela politică, a preferat să lovească în pensionari, care sunt o categorie vulnerabilă a societății românești și nu pot riposta la măsurile nu doar neconstituționale, dar și imorale de tăiere a pensiilor. Guvernul Boc nu este caracterizat de performanță, de încredere, de responsabilitate. Minciuna este cea care îl caracterizează, minciună învățată chiar de la președintele țării care ne spunea la Sinaia în mesajul său de Anul Nou: "Anul 2010 va fi un an în care vom scăpa de criză (...) creșterea economică va fi reluată în al doilea trimestru al anului 2010". Românii s-au săturat de minciunile acestui guvern, România vrea fapte, nu vorbe. Faptul că miniștrii Guvernului Boc și-au recunoscut greșelile nu schimbă cu nimic situația actuală. Minciuna recunoscută în acest caz nu este o alinare pentru acei pensionari care își vor pierde 15% din pensie și care vor regreta că mai trăiesc. Partidele politice și sindicatele, chiar și FMI au oferit alternative, dar Guvernul Boc nu le-a ascultat, deoarece multe dintre acestea loveau în proprii oameni puși în poziții importante și bine plătite din banii cetățenilor. Amintesc în acest sens de propunerile PSD care vizau reducerea la jumătate a numărului de ministere și agenții guvernamentale, reducerea cu 50% a numărului de secretari de stat și consilieri guvernamentali, schimbarea imediată din funcție a persoanelor numite strict pe criterii politice, fără pregătire profesională și managerială adecvată, încetarea tuturor achizițiilor extravagante (mașini, mobilier de lux ș.a.), a celor care nu sunt strict necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, plafonarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile la nivelul de 75% față de anul trecut. Fac un apel către acest guvern ca pentru prima dată să dea dovadă de sinceritate și să prezinte cetățenilor situația reală a agențiilor guvernamentale bugetofage și să aplice un program șoc de reconstrucție a principalelor instituții din România, de redimensionare a aparatului administrativ și de evaluare a performanțelor pentru fiecare instituție în ansamblul său. Toate aceste măsuri sunt suficiente pentru a scutura clientela politică din pozițiile pe care le ocupă abuziv și pentru a da cetățenilor acestei țări speranța că lucrurile se pot mișca într-o direcție bună către ieșirea din criză.
|