Corneliu Olar
Corneliu Olar
Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 28-09-2010 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.34 Corneliu Olar - declarație politică cu titlul "Restructurarea";

 

Domnul Corneliu Olar:

"Restructurarea"

Măsurile de restructurare anunțate de Guvern în domeniul instituțiilor bugetare au început să producă deja efecte. Desigur, în multe cazuri, ele sunt mai mult decât necesare și reușesc astfel să reducă birocrația și cheltuielile de la bugetul statului.

Din păcate, în destul de multe cazuri, mai ales în domeniile de învățământ și sănătate publică, dar și în administrație se procedează potrivit celebrului banc "...prima dată se taie, după aceea se numără", iar cei care suferă sunt în primul rând cetățenii și mai apoi cei restructurați. Un exemplu concret în acest sens îl reprezintă măsura prost gândită de desființare recentă a Cabinetului de Expertiză Medicală Câmpeni, astfel că peste 2000 de moți sunt acum puși pe drumuri. Iată cum este descrisă această situație de către medicii restructurați într-o scrisoare deschisă adresată cabinetului meu de parlamentar:

"În urma măsurilor de restructurare a sectorului bugetar, CJP Alba a hotărât restructurarea Cabinetului de Expertiză Medicală Câmpeni. Acest cabinet deservește întreaga zonă a munților Apuseni, de la Arieșeni până la limita cu comunele aparținătoare de Zlatna și Aiud, ocupând aproape o treime din suprafața și populația județului. Zona este dificilă din punct de vedere al accesului și al mijloacelor de transport.

Cabinetul de Expertiză Medicală Câmpeni asigură expertizarea pentru pensiile de invaliditate, prelungirea concediilor medicale, Legea privind venitul minim garantat și internările în căminele-spital pentru toată populația acestei zone. Numai în ceea ce privește pensionarii de invaliditate în evidența cabinetului Câmpeni există 1883 de pensionari care ar fi obligați să facă un drum de până la 250 de kilometri dus-întors într-o singură zi, de multe ori având de parcurs și distanțe mari pe jos, ceea ce mai ales în lunile de iarnă este practic imposibil. Trebuie precizat că ei sunt obligați să se prezinte la termen la revizuirile medicale, deoarece, în caz contrar, li se sistează pensia.

Pe de altă parte, în județul Alba mai există trei cabinete de expertiză medicală, care în condițiile actuale ale legislației din domeniu au fiecare în medie câte 40 de consultații pe zi, care sunt deja programate până în luna august 2011, peste care se suprapune activitatea de control impusă de Legea nr.119/2010, care ocupă o zi pe săptămână. În aceste condiții este, de asemenea, imposibil ca unul dintre medici să asigure activitatea la Câmpeni. În ultimii 20 de ani, în cadrul serviciului nostru nu s-au făcut angajări suplimentare, ci numai reduceri de personal, în condițiile în care volumul activității s-a mărit permanent. De aceea considerăm, cu toată necesitatea reducerii personalului din sectorul bugetar, că este absolut necesară păstrarea Cabinetului de Expertiză Medicală la Câmpeni (post și medic), în caz contrar activitatea întregului serviciu va fi blocată". (Semnează: dr. Simona Cosma, dr. Florina Sicoe, dr. Marcela Luca).

Pe lângă apelul disperat al medicilor de la cabinet, în ultimele săptămâni, la cabinetul meu parlamentar s-au prezentat zeci de pensionari și oameni cu probleme medicale care s-au plâns de necazurile pricinuite de desființarea cabinetului de expertiză și mi-au cerut să intervin la toate forurile competente pentru redeschiderea de urgență a acestuia. Ca o primă intervenție, am luat legătură cu domnul Nicolae Nartea, directorul executiv al Casei de Pensii Alba, care mi-a promis că va delega, o zi pe săptămână, medici de specialitate din cadrul Spitalului Județean Alba, însă din păcate are la dispoziție foarte puțini medici de specialitate. Dacă nu se poate nicicum în acest fel, atunci mai poate exista și soluția angajării în sistem de "prestări servicii" a unor medici specialiști din Câmpeni, aflați în prezent la pensie.

Vreau să vă rog ca de aici încolo orice măsură de restructurare să-mi fie deopotrivă adusă la cunoștință înainte de a fi aplicată, pentru că, în calitate de deputat ales în Parlamentul României în Colegiul nr.5 Munții Apuseni - Teiuș, răspund direct de soarta oamenilor din această zonă. De asemenea, pentru orice măsură ce se intenționează a fi luată vor trebui consultați deopotrivă primăriile și consilierii locali, ca și aleșii legitimi ai cetățenilor.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 24 august 2019, 2:10
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro