Daniel Buda
Daniel Buda
Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 28-09-2010 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 28, 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.40 Daniel Buda - declarație politică cu tema "Parteneriatul public-privat, șansa infrastructurii românești";

 

Domnul Daniel Buda:

"Parteneriatul public-privat, șansa infrastructurii românești"

Cum lumea este într-o continuă transformare, procesele economice, financiare și politice nu au cum să ocolească nici administrațiile publice locale, nici pe cele regionale sau naționale. Făcând o analiză a stării de fapt în ceea ce privește finanțarea autorităților publice locale, putem constata că tendințele principale pe plan european se referă la finanțarea proiectelor de investiții folosind metoda parteneriatului public-privat.

Valorificarea de către autoritățile locale a acestor oportunități depinde în mare măsură de modul în care se vor transpune în practică facilitățile necesare unei bune funcționări a noilor mecanisme. Învățarea modului de confinanțare prudent și cu succes presupune noi provocări care necesită înțelegerea și acceptarea unor noi concepte și tehnici analitice, care vor ajuta autoritățile publice locale să determine în mod realist cât și cum vor putea să își asume, să își ducă la îndeplinire programul de guvernare sau actul de administrare.

Modernizarea și dezvoltarea oricărei comunități locale este, fără îndoială, problema primordială a oricărei autorități județene, regionale sau naționale. În special, actorii administrației interesați de un act administrativ responsabil și eficient au în vedere în mod permanent realizarea de strategii economice, sociale, culturale și financiare care să conducă spre o dezvoltare durabilă a comunității pe care o reprezintă, armonizând dezvoltarea acestor obiective cu rolul și influența mediului de afaceri din comunitatea respectivă. Fără doar și poate, încurajarea parteneriatului public-privat poate să conducă la promovarea și dezvoltarea unor obiective importante ale oricărei strategii de modernizare locală.

Foarte multe țări europene s-au dezvoltat pe această formulă legislativă, iar acum, în România, pe lângă faptul că, până la ora actuală, există pași făcuți în crearea cadrului legislativ, dar care au apărut mult prea încet și mult prea timid, mai există încă voci contestatare care, din prea mult orgoliu personal confundă politica de partid cu actul guvernamental sau administrativ, și încearcă pe toate căile tergiversarea, obstrucționarea și chiar anularea unui astfel de act normativ. Acest lucru nu denotă decât faptul că implicarea lor în comunitatea pe care o reprezintă este nulă, în caz contrar ar fi fost în cunoștință de cauză cu privire la faptul că sunt foarte multe primării a căror proiecte de dezvoltare stagnează din pricină că nu au un cadru favorabil care să le permită să coopteze o serie de investitori.

Consider că este momentul să înțelegem ce înseamnă să facem parte din structurile europene, să luăm măsurile care se impună astfel încât directivele europene să fie respectate, dar nu interpretate în defavoarea noastră. Trebuie să avem puterea de nu mai pleca capul în fața mentalității că "nu se poate" și să ne asumăm statutul de țară europeană cu toate avantajele și dezavantajele colaterale.

Însă, din nefericire, la nivelul României, în general, și la nivelul regiunilor de dezvoltare, în special, acestea se confruntă cu o lipsă de credibilitate și promovare a acestui nou concept de colaborare în interesul cetățenilor. Această situație este generată de lipsa unor criterii concrete și, evident, de lipsa cadrului legal care să permită realizarea acestora, precum și datorită suspiciunilor existente la adresa unor manageri locali.

Este pe de o parte vina noastră, a parlamentarilor, a celor care inițiem proiecte legislative că nu am sesizat din timp necesitatea unui asemenea act normativ, iar eu, în calitate de reprezentant al unui județ aflat în topul economiei românești, nu pot asista pasiv la întreruperea unor proiecte de o importanță majoră pentru județ și nu numai. Fără doar și poate, obiective ca Spitalul Regional de Urgență, Autostrada Transilvania, Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, ar fi beneficiat de multă vreme de inaugurări. Pe de altă parte, rezistența unor autorități locale în a uza de metode avansate de dezvoltare este o realitate la fel de dură, aș spune chiar sinistră, unii manageri publici complăcându-se într-o simplă cheltuire a banului public, fără a gândi o creștere a veniturilor respectivei unități administrativ-teritoriale.

Un efort conjugat pentru dezvoltarea comunităților locale utilizând și Legea parteneriatului public-privat ar însemna, sunt convins, o creștere puternică a investițiilor în România și o redresare rapidă a economiei.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 20 august 2019, 13:13
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro