Plen
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/22-10-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
02-12-2019 (comună)
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 12-10-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2010

13. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară (PL-x 624/2009) și a propunerii legislative pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară. (Pl-x 671/2006) (rămase pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 671/2006 624/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................

22. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară și Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară.

Dacă sunt observații din partea inițiatorului?

Domnul Mircia Giurgiu:

Domnul Giurgiu.

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Am inițiat acest proiect de lege deoarece au rămas foarte multe bunuri imobiliare în care își desfășoară activitatea medicii veterinari, în așa fel încât prin adrese la Agenția Domeniilor Statului și la Agenția Națională Sanitară Veterinară am încercat să le cuprindem pe toate, din fiecare județ, cele care n-au fost trecute în ordonanță.

Așadar, sperăm că e un proiect de lege care va rezolva această problemă.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Raportul comisiei? Vă rog.

Domnul Stelian Fuia:

Raport înlocuitor asupra Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară și asupra Propunerii legislative pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară, transmis cu Adresa nr. PL-x 624 din 15 decembrie 2009 și înregistrată cu nr.24 din 16.12.2009, și cu Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență medical-veterinară, transmisă cu Adresa nr. Pl-x 671 din 9 noiembrie 2006 și înregistrată cu nr.24/632 din 13.11.2006.

La întocmirea raportului înlocuitor, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și punctul de vedere pozitiv al Guvernului, precum și punctul de vedere al Ministerului Finanțelor Publice privind corelarea numerelor de inventar ale imobilelor.

Proiectul de lege și propunerea legislativă au ca obiect modificarea Anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr.111/2005, cu modificările și completările ulterioare.

Proiectul de lege și propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară fac parte din categoria legilor ordinare, potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, republicată.

Având în vedere că proiectul de lege și propunerea legislativă sus-menționate au obiecte de reglementare conexe, membrii comisiei au hotărât întocmirea unui singur raport, conform prevederilor art.67 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat.

Întrucât prevederile din Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei la Legea nr.111/2005 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară, respectiv Pl-x 671/2006, au fost preluate în raportul privind PL-x 624/2009, membrii comisiei propun respingerea Pl-x 671/2006.

La lucrările comisiei au fost prezenți 26 de deputați din totalul de 27 de membri ai comisiei.

Raportul înlocuitor al comisiei a fost adoptat în unanimitate în ședința din 3 septembrie 2010. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 24 noiembrie 2009.

Proiectul de lege, potrivit art.75 alin.(1) și (3) din Constituția României, republicată, și art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În urma dezbaterii, comisia propune admiterea cu modificări și completări a proiectului de lege, cu amendamentele prevăzute în anexă.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Vă rog, domnule deputat Tinel Gheorghe.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Ieri l-am ascultat pe domnul vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, domnul deputat Kelemen, pe un punct de vedere cu liberalizarea prețurilor și tarifelor la medicii veterinari și n-am vrut să intervin ieri pentru că mă gândeam că astăzi voi avea posibilitatea să iau cuvântul în plenul Camerei Deputaților la acest proiect de lege.

Finalizăm astăzi o acțiune începută în 2004, acum 6 ani de zile, printr-o inițiativă a unui coleg de-al nostru - Partidul Democrat Liberal, și credem că pentru o categorie socială cum e cea a medicilor veterinari, în momentul de față, această finalizare a acțiunii este de bun augur. Ieri am auzit un punct de vedere că am scos pe bandă rulantă o grămadă de medici veterinari care sunt șomeri, astăzi venim și le spunem că au posibilitatea să intre în posesia bunurilor imobile, și mă refer aici și la clădiri, dar și la terenuri, și vă spun, pentru cei care nu cunoașteți în detaliu actul normativ, dacă intrați în anexă veți vedea că propunerea legislativă este mai mult decât onorantă, bunurile imobile cuprind suprafețe de teren, în unele cazuri și de 1000-2000-3000 de metri pătrați.

Am avut discuții cu Agenția Domeniului Statului până când Agenția Domeniilor Statului a înțeles că trebuie să ne pună la dispoziție tot inventarul și cred că, în momentul de față, medicii veterinari pot spune că din acest moment statul și legiuitorul au făcut mare parte din ceea ce au promis și în campania electorală.

Partidul Democrat Liberal susține acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Intrăm în dezbaterea amendamentelor.

Titlul: Lege pentru modificarea și completarea Anexei la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfășoară activități de asistență sanitar-veterinară.

Observații? Nu sunt. Adoptat.

La punctul 2. Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 6 decembrie 2019, 5:16
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro