Călin Potor
Călin Potor
Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.172/26-11-2010

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
04-12-2019
02-12-2019 (joint)
27-11-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 16-11-2010 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of November 16, 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.22 Călin Potor - declarație politica cu subiectul «Copiii nimănui sunt părăsiți și de statul "ocrotitor"»;

 

Domnul Călin Potor:

«Copiii nimănui sunt părăsiți și de statul "ocrotitor"»

Mii de copii din România trăiesc o adevărată dramă, suferind traume înfiorătoare deoarece părinții lor sunt plecați la muncă în străinătate. Deși de regulă sunt lăsați în grija rudelor, există numeroase situații de copii abandonați de către părinți, care nu mai privesc înapoi în goana după asigurarea unui trai mai bun. Recent am avut ocazia să vizitez o clasă dintr-o școală rurală din Alba, 10 din cei 16 elevi recunoscând că părinții lor nu sunt în țară. Singurătatea acestor copii este alarmantă, ei trăiesc o dramă traumatizantă, devin instabili din punct de vedere moral și psihic, iar cazurile în care unii dintre ei și-au pus capăt zilelor sunt de notorietate. Este evident că veniturile părinților plecați la muncă în străinătate nu pot înlocui golul lăsat în sufletele copiilor, iar părinții nu pot fi înlocuiți de bunici sau mătuși, oricâtă afecțiune ar avea aceștia.

În ultima perioadă, opinia publică a asistat stupefiată la situații de sinucideri ale unor copii din familii bune, care însă nu au rezistat departe de unul dintre părinți plecat la muncă. Singurătatea este cauza exclusivă pentru care acești copii și-au curmat viețile, la vârsta jocurilor cu păpuși și mașinuțe. Tot mai mulți adolescenți și copii ajung la psihiatru din cauza părinților plecați la muncă în străinătate, majoritatea celor care au nevoie de consiliere și tratament fiind copii mici, aduși de bunicii exasperați, ori adolescenți la care sunt descoperite probleme grave, cu efecte dintre cele mai nefaste pentru viitor - alcoolism, delicvență -, care ar putea duce în viitor la consum de droguri și alte probleme psihice greu de vindecat.

Potrivit psihologilor, dramele copiilor se consumă în interior, ei simțind că sunt abandonați și ajung chiar să urască țările de "adopție" ale părinților. Cu cât perioada de despărțire de părinți este mai mare, cu atât problemele miilor de copii lăsați în grija bunicilor sau rudelor se agravează. În aceste condiții, consider că după desființarea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC), Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale trebuie să intervină de urgență, în primul rând pentru a conștientiza dimensiunea reală a acestui fenomen, care, din punctul meu de vedere, este mult mai profund decât vrem noi să recunoaștem. De asemenea, trebuie să inițiem un program național în scopul salvării acestor copii care rămân în țară după plecarea părinților în străinătate. Ei trebuie incluși în proiecte comunitare de asistență specială, iar părinții responsabilizați, pentru diminuarea dramele copiilor rămași aproape ai nimănui.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 6 december 2019, 5:30
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro