Cătălin Cherecheș
Cătălin Cherecheș
Ședința Camerei Deputaților din 23 noiembrie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.177/03-12-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 23-11-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 noiembrie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.83 Cătălin Cherecheș - declarație politică: "Gândurile unui necunoscut călătorind prin România";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Cătălin Cherecheș:

"Gândurile unui necunoscut călătorind prin România"

1. Nu există o singură Românie

Trăim cu impresia falsă că suntem un singur popor, cu identitate națională clară și cu o istorie similară. Nimic mai fals. Citind despre istoria locurilor prin care am trecut, ne-am reamintit de zecile de războaie duse de români contra românilor, de jafurile, violurile și uciderile în masă făcute de moldoveni contra ardelenilor și viceversa.

Dar și de frumusețea tradițiilor diferite ale unor populații locale despărțite de multe ori doar de un munte, precum și de greutățile enorme la care au fost supuși înaintașii noștri într-o zonă tampon între marile imperii.

A trece în doar 5 zile prin 6 mari regiuni istorice: Bucovina, Maramureș, Țara Oașului (Satmar), Crișana, Banat și Oltenia, te răvășește, fie și numai prin faptul că îți sar în ochi diferențele de port, de construcții și de gândire dintre zone pe care altminteri le numești, cu aroganța unui bucureștean: provincie.

Există mai multe Românii, evident cu linii comune și cu o limbă comună, însă traiul în fiecare zonă este diferit și încă mai curge într-o cu totul altă viteză decât la oraș. Chiar și orașele mari din "provincie" sunt mult rămase în urma Bucureștiului ca viteză de dezvoltare, chiar dacă de multe ori sunt de 2-3 ori mai frumoase cu centrul lor istoric redat pietonilor. Suntem o țară cu mai multe viteze, asta este clar.

2. Avem o țară de o frumusețe inexprimabilă.

Natura este foarte bogată în România. Odată ieșit din praful Bărăganului mergi sute de kilometri pe dealuri și prin văi mărginite de munți, dând peste tot cu ochii de verdeață, de păduri, de fânețe verzi, de râuri nenumărate.

Plimbarea pe Riviera României de la Cazanele Dunării îți lasă un șanț adânc în minte și inimă, trebuind să te ciupești ca să îți dai seama că nu visezi și că ești în România. Doar starea jalnică a asfaltului te trezește la realitate.

Chiar și casele din aceste zone sunt mari, îngrijite, renovate și pline de oameni gospodari. Și într-un an de secetă cum a fost acesta, fructele tot s-au făcut, porumbul și grânele tot au crescut și apă e tot din belșug.

Ai crede că ești într-o țară cu oameni mulțumiți. Dar...

3. Ne batem joc de ce avem

Mergem cu 100 km/oră în satele din Moldova și Banat pentru că Poliția nu își face treaba. Dăm foc la miriște în disperare, pentru că este mai ușor și nu ne pasă de fumul care ne intră în nas, gât, ochi și case, aruncăm gunoaie, ambalaje și umplem de mizerie orice ochi de apă lăsat de Dumnezeu. Lăsăm pe șosea câinii și pisicile născute în ogradă, căci Doamne ferește să ne castrăm animalele de curte, pe care oricum le ținem într-un lanț de un metru, chinuindu-le.

Ne petrecem mare parte a timpului stând și bând ce a produs pământul un an întreg, până ne pierdem mințile. Și odată ieșiți din beție, muncim mult și prost. Nu știm să facem turism, amestecând pensiunile turistice cu locuința personală și casele de tip supermarket, reparând ani în șir niște drumuri care se încăpățânează să rămână rupte și mai ales privind cu nepăsare cum ne cad clădirile lăsate moștenire de niște austrieci, nemți și unguri de mult plecați de pe aceste meleaguri.

Avem o istorie bogată, romantică și oricând romanțabilă, dar ne încăpățânăm să-1 vindem pe Dracula, și pe acesta vulgarizându-1 la extrem. Ne tăiem pădurile, facem pășunat, lăsăm pământul în pârloagă, umplem de betoane orice colț verde și furăm orice cărămidă din cetățile vechi de secole, că oricum nu ne mai trebuie.

Dar suntem drept-credincioși, vizitând cu miile mănăstirile mici și umile lăsate de înaintași, în timp ce Biserica ridică acum numai și numai megaconstrucții dedicate unui Dumnezeu pierdut pe undeva printre betoane și mașinile de lux ale popimii. Am uitat ce înseamnă frumusețea florilor de lângă bisericile vechi și mai ales am uitat ce înseamnă frumusețea modestiei.

Ne batem joc de ce avem pentru că trăim doar pentru prezent, doar pentru azi, incapabili să privim măcar cu 10 zile în viitor. Și e păcat, căci...

4. Nu ne cunoaștem istoria

Din această cauză suntem condamnați să repetăm greșelile trecutului. Habar n-aveam de mărimea și splendoarea Cetății Neamțului. Îl țineam minte pe Ștefan cel Mare doar ca pe un om mic de stat și iute la mânie care mai trântea câte o mănăstire imediat după ce mai omora niște turci sau iubea o ibovnică. Un general de oști priceput și cam atât. Știu mai bine istoria occidentală decât cea a României și asta dintr-un protest subconștient la adresa îndoctrinării naționalist-comuniste practicate în școală.

Dar înainte de a practica grimasa și de a da cu flegme la adresa propriului popor, ar trebui să știm cât mai precis ce am fost, ca să știm ce suntem și ce vom fi. Fără a face acest exercițiu vom continua să fim duși de colo-colo de orice vânt venit din afară.

Am rămas impresionat de complexitatea statului moldovean sub conducerea lui Ștefan, de construcțiile masive întinse pe o arie extrem de mare, de bogăția traiului din Țara de Sus ca și de ingeniozitatea militară de care a dat dovadă în fortificațiile realizate în urmă cu secole, cu nimic mai prejos de cele similare din Occidentul acelei vremi.

Dar am rămas și mai impresionat de cum s-a ales praful de tot ce a făcut din cauza unor urmași nedemni și de cum conflictele care aruncau români contra români au fost mai dese și mai sângeroase uneori decât invaziile ruse, austriece, ungurești, poloneze sau turcești în zonă.

Am citit mai multă istorie românească în 5 zile decât am făcut-o în ultimii 20 de ani și încă mă mândream că știu destulă. E păcat, căci lăsând la o parte filmele și istoria prefabricată, predată în școli, trecutul nostru ca popor are toate elementele unei adevărate saga, care poate fi foarte ușor ecranizată, într-un mod modern și la un nivel profund uman.

Subliniez: uman, nu naționalist-decorativ, cum însă se practică!

În fine, nu ne cunoaștem nici măcar înaintașii personali. Câți dintre noi știu măcar numele străbunicilor lor, ca să nu mai vorbesc de ocupația lor, de istoria lor sau de frământările și traiul lor? Câți dintre noi se interesează de așa ceva? Să mai spun că în Anglia sau alte țări europene își poți trasa linia genealogică uneori mergând până pe la 1200? Un popor și o populație fără istorie este condamnată să fie asimilată de către cultura mai puternică, și asta pentru că îi lipsește o identitate reală, iar din această cauză cădem într-o imitație ieftină. Până când?!

De ce să nu insistăm pe lucrurile care ne definesc și care sunt unice în Europa, de ce să nu le scoatem în față nu pentru străini, ci mai întâi de toate pentru noi înșine, nu pentru a vedea ce cred alții despre noi, ci pentru a ne convinge să nu mai credem atât de rău înșine despre noi!

5. Am putea avea foarte mult cu un efort foarte mic

Dacă nu am mai arunca gunoaie în jurul nostru, nu ar trebui să mai dăm bani pentru curățenie și ne-am bucura de pădurile și poienile și apele la fel de frumoase ca în Elveția. Dacă am mătura în fața curții și dacă am strânge praful și molozul de pe urma construcțiilor nu am mai suferi de astm. Dacă am secera miriștea și am folosi paiele rămase ca îngrășământ, nu am mai sta în nori de fum. Dacă nu am mai crește porcul în bătătură, ci ne-am uni forțele și pământurile în ferme agricole, am ieși din agricultura de subzistență și am exporta produse bio, cu mai mulți bani pentru același efort. Și dacă am repara vreo 2000 de km de drumuri naționale, nu am mai avea nevoie de autostrăzi extrem de scumpe, iar dacă am investi în vreo 300-400 de pensiuni și hoteluri de 20-40 de locuri fiecare, am începe să scoatem din sărăcie zone de o frumusețe unică în Europa.

Cât înseamnă asta, 2-3 miliarde de euro pentru drumuri și încă 500 de milioane pentru pensiuni? Mai punem 200 de milioane pentru repararea cetăților care stau să cadă. Adică o tranșă de împrumut de la FMI pe care n-o mai tocăm pe bani de pensii și funcționari gavăți? Adică 10-15% din banii de la UE? Dar câte ne-ar aduce, de la cei 40 de mii de turiști în plus pe an până la cele 10 mii de locuri de muncă într-o economie reală, bașca încă vreo 10 mii datorate serviciilor conexe și intrări de valută de aproape un miliard de euro pe an.

O investiție recuperată în cel mult 6-7 ani, este chiar așa de greu de înțeles și de făcut?!

Noi am rămas cu o impresie amestecată, imposibil de reprodus în puține cuvinte. O apreciere pentru frumusețea locurilor, pentru frumusețea unora dintre oamenii care o locuiesc, cât și pentru faptul că poți să faci turul unei țări europene superbe cu doar 200 de euro, bani în care incluzi și motorina și cazarea și mâncarea.

Dar și cu amărăciunea că avem încă zeci de diamante care stau aruncate în fața porcilor. Oare ne vom reveni la timp pentru a le pune în valoare cum se cuvine?

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 24 februarie 2020, 2:08
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro