Cristian Buican
Cristian Buican
Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/23-09-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
01-03-2021 (comună)
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 14-09-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.19 Cristian Buican - declarație politică cu titlul "Comasarea alegerilor";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Cristian Buican:

"Comasarea alegerilor"

Am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a-mi exprima poziția asupra ultimei bazaconii a camarilei portocalii: comasarea alegerilor parlamentare și locale. Încă din capul locului vă spun că în orice stat democratic în fruntea căruia se află oameni de bun-simț acest subiect nu numai că ar stârni reacții vehemente din toate părțile societății, fie că vorbim de partide politice, societate civilă sau simpli cetățeni, dar nici măcar nu ar exista. Mai mult decât atât, această ultimă idee năzărită cârmaciului în vreuna din nopțile fierbinți ale lunilor trecute de vară pline de aburi de alcool, în vreuna din vilele de protocol, este profund neconstituțională și contravine grav oricărei reguli democratice.

Argumentele pentru care comasarea alegerilor nu este posibilă și nici nu trebuie pusă în practică sunt multiple și țin atât de prevederile legale și constituționale în vigoare, cât și de principii și idei democratice, dar și de decență și bun-simț. Personal resping sub orice formă încercarea nejustificată a PDL de a amâna alegerile locale. Constituția României precizează foarte clar că mandatul aleșilor locali este de patru ani, iar legislația în vigoare privitoare la acest subiect prezintă clar cazurile în care se poate prelungi acest mandat: calamitate, război. Drept urmare, nu există niciun motiv pentru ca alegerile locale să se amâne. De asemenea, explicația oferită de vuvuzelele portocalii referitoare la economia pe care bugetul de stat o va simți prin comasarea alegerilor nu reprezintă altceva decât o argumentație de tip populist și pe această cale fac un apel la dumneavoastră pentru a demonstra responsabilitate și echilibru în această problemă delicată.

Comasarea alegerilor nu reprezintă altceva decât dorința actualei puteri portocalii de a se ascunde în spatele unor primari care, unii dintre ei, au avut, poate, un bilanț mult mai bun decât cel al guvernării PDL și în spatele cărora speră să obțină și la parlamentare un scor acceptabil. Este clar că PDL se teme de orice confruntare electorală, de orice decont electoral și încearcă orice manevră pentru a întârzia momentul alegerilor. În spatele ideii de comasare este încercarea disperată de a nu mai avea alegeri deloc în 2012. După amânarea alegerilor locale în toamnă, prin legi și ordonanțe, PDL-iștii vor să împingă apoi toate alegerile electorale spre primăvara lui 2013.

Sunt convins că Uniunea Social Liberală este pregătită să dea orice bătălie politică și să participe la orice confruntare democratică. Am convingerea că, indiferent de calendarul alegerilor, deznodământul acestora nu va fi decât unul singur, în ciuda tertipurilor sau stratagemelor încercate de actualii guvernanți: victoria fără drept de apel a Uniunii Social Liberale și înfrângerea puterii portocalii.

Exemplul pe care îl cunosc și îmi este la îndemână este acela al județului Vâlcea, acolo unde, indiferent de momentul desfășurării alegerilor, al modalității de alegere a primarilor și parlamentarilor, PDL nu va putea să obțină nici măcar un parlamentar. Consider acest exemplu sugestiv și îmi reafirm convingerea că, indiferent de tertipurile actualei puteri, anul 2012 va reprezenta sfârșitul acesteia și dispariția PDL.

În final, fac un ultim apel la dumneavoastră pentru a trata acest subiect al comasării alegerilor cu responsabilitate și maturitate politică și, indiferent de partidul politic în care vă aflați, să alegeți respingerea acestei propuneri. Chiar dacă poate părea că simultaneitatea alegerilor locale și parlamentare ne avantajează pe noi, parlamentarii în funcție, respectarea unor principii democratice trebuie să fie mai presus de interesul nostru personal.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 2 martie 2021, 19:32
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro