Domnul George Ionuț Dumitrică: "Ce ați vrut, domnule ministru Funeriu, să demonstrați? Că președintele Băsescu are dreptate? Adică școala românească scoate numai «tâmpiți »?!" Educația a devenit, de mai bine de doi ani, laboratorul de experimente trăsnite, în care chimistul Funeriu cercetează, cu sârg și efervescență, reforma pe pielea românilor! "Cobaii", profesori, elevi sau părinți, sunt supuși, fără anestezie, unor experiențe extrem de crude și cu efecte devastatoare asupra prezentului și viitorului unor generații întregi! Cum este posibil, oare, ca dezastrul rezultatelor de la bacul din acest an să fie considerat un succes de proporții al reformistului Funeriu? De ce eșecul este echivalentul victoriei pentru guvernarea PDL-istă? Cum se poate ca educația, cel mai important și strategic domeniu, să fie transformată în hârtie de turnesol, lăsată la îndemâna ministrului-cercetător, care a picat bacul la rândul său, cu brio, este adevărat pe alte meleaguri, dar tot picat la prima încercare a fost... De ce are dreptul domnul Funeriu, cel agramat și lipsit total de coerență într-un simplu discurs să vină, cu atâta aroganță și nonșalanță și să le dea lecții de educație zecilor de mii de elevi picați la un examen de final de liceu, examen care ar fi trebuit să reflecte cunoștințele generale ale elevilor și nu performanța, necesară eventual unor concursuri de olimpiadă? Este normal, oare, ca această minunată și inovatoare reformă să fie făcută peste noapte, de la cap spre coadă, fără schimbarea radicală, dar eficientă a curriculei, a metodelor de evaluare trimestrială sau anuală, astfel încât notarea elevilor să devină și obiectivă, a departajării gradului de dificultate a examenelor, în funcție de prestigiul și competențele liceelor etc., iar cei 100.000 de elevi picați, să fie trimiși fulger, în categoria "proști", doar pentru că așa i se pare logic durului domn Funeriu?! Credeți că aceasta e cea mai bună soluție, domnilor guvernanți PDL-iști, de transformare a educației într-un munte de rezultate proaste, decise de competentul domn Funeriu care, apropo, nu prea a reușit să rezolve cu ușurință unul dintre subiectele de la limba română, cu care s-au confruntat și picații în masă de la bac... Reprezintă un succes pentru dumneavoastră, domnule ministru Funeriu, faptul că, după 12 clase de școală, 100.000 de elevi ajung, cu ajutorul substanțial al dumneavoastră, în loc de absolvenți, direct șomeri, fără perspective de viitor sau fără vreo calificare? Domnilor guvernanți, chiar credeți că reforma se face demonstrând cu niște examene aranjate să fie cu mult mai dificile ca precedentele, că președintele dumneavoastră, domnul Băsescu are dreptate când spune, că școala românească scoate tâmpiți?
|