Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: "PDL își schimbă culoarea. Năravul rămâne același!" Odată cu începerea noii sesiuni parlamentare am "numărat" cu toții cele 1.000 de zile de guvernare Băsescu - Boc - Udrea. Bilanțul acestei perioade sumbre ne îndreptățește să spunem că toate promisiunile electorale pe care le-au făcut cei care acum se află la putere au fost promisiuni mincinoase pe care, rând pe rând, le-au încălcat fără nicio remușcare. Putem vorbi totuși de o promisiune electorală, poate chiar singura promisiune pe care nu au încălcat-o și pe care au reușit să o respecte cu sfințenie. Este "promisiunea" pe care șeful suprem al PDL, Traian Băsescu, a făcut-o în campania electorală pentru referendumul din 2009: "De ce le e frică, nu scapă". Astfel, puterea portocalie a pus în practică această "promisiune-amenințare" și a avut grijă ca nu cumva vreo categorie socio-profesională din România să scape neafectată și neumilită. Au început cu bugetarii. După ce le-au furat voturile cu promisiunea unor salarii mărite, nu i-a mai interesat soarta lor și i-au catalogat ca "angajații grași", cu salarii nesimțite, cei "prea mulți" pe care societatea îi duce în spate. Nu numai că salariile nu au crescut, dar în cele mai multe cazuri au scăzut aproape de limita supraviețuirii. Au continuat cu pensionarii, care au avut de suferit din momentul în care a fost votată prin furt Legea pensiilor, care au fost afectați de creșterea prețurilor la alimente, la medicamente și prin limitarea accesului la serviciile medicale. Lacrimile pe care le vărsa marele cârmaci pentru soarta acestor pensionari au fost la fel de ipocrite ca toate gesturile prin care speră să își "netezească" imaginea din ce în ce mai șifonată. Nu au uitat nici polițiștii, care au fost concediați cu miile pentru că au avut curaj să scandeze împotriva președintelui, militarilor le-au fost tăiate pensiile nesimțite, iar medicii au fost trimiși să profeseze pe alte meleaguri. Rezultatul catastrofal al examenului de bacalaureat din această vară poate fi privit ca "o încununare" a măsurilor nefericite luate de un guvern incompetent și de un ministru care nu cunoaște realitatea sistemului de învățământ din România. Toate aceste măsuri din educație dovedesc iresponsabilitate și indiferență față de viitorul acestei generații și a celor viitoare. Lista măsurilor nefericite este foarte lungă și se pare că șefii PDL sunt tot mai conștienți de faptul că incompetența, aroganța și disprețul cu care au condus această țară se vor întoarce împotriva lor, iar pentru următoarele alegeri vor avea nevoie de fonduri din ce în ce mai mari pentru a putea fura din ce în ce mai multe voturi. Odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, s-au grăbit să prezinte lista legilor pe care doresc să le adopte în varianta "pe repede înainte": reorganizarea teritorială a țării, modificarea Constituției României, comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare și votul prin corespondență. Motivul pentru care PDL își dorește ca alegerile locale să aibă loc în aceeași zi cu cele parlamentare este amețirea de cap a alegătorilor, care se vor trezi în fața unui teanc de buletine de vot și nu vor ști foarte clar ce trebuie să facă. Există o expresie care se potrivește perfect pentru a reflecta modul în care cei din PDL doresc să câștige alegerile și să ne conducă încă 4 ani: prin iuțeală de mână și nebăgare de seamă. Le este frică să organizeze alegeri corecte, le este frică de votul cinstit al românilor pentru că, prin tot ce au făcut în cele 1.000 de zile de guvernare, au reușit să compromită până și culoarea portocalie, de care au ajuns să se ferească din ce în ce mai mulți români. S-au gândit că poate, dacă își schimbă culoarea din portocaliu în verde, alegătorii nu îi vor mai asocia cu eșecul, cu incompetența și umilința, cu furtul din banul public, cu sărăcia... În creștinism, verdele este simbolul speranței. Dacă PDL va conduce țara încă un mandat, speranța românilor de a duce o viață mai bună va rămâne o simplă iluzie, deoarece PDL își poate schimba culoarea, dar nu își poate schimba obiceiurile nesănătoase prin care portocalii s-au menținut ilegal la putere. În lunile care vor urma până la viitoarele alegeri, românii trebuie să fie preveniți că vor auzi din ce în ce mai multe promisiuni verzi, care se vor dovedi, din păcate, la fel de mincinoase și otrăvite ca promisiunile portocalii!
|