Domnul Constantin Severus Militaru: "Primul clopoțel" Nu cred să existe între noi cineva care să nu se umple de emoție în prima zi de școală, atunci când clopoțelul strânge la clasă noi și noi generații de copii, care pășesc pentru prima dată în școală. Sunt momente care nu se uită niciodată, nici de către copii și nici de către părinți sau frați. Este însă numai un moment festiv care, imediat ce a trecut, este umbrit de multitudinea problemelor cu care se confruntă sistemul de educație și care peste două decenii au fost rostogolite fără să fie rezolvate sau tranșate definitiv. Spre exemplu, în urmă cu trei ani, fostul guvern liberal se lăuda cu investiții fără precedent în educație. Astăzi constatăm că cea mai mare parte a acestor investiții au fost numai pe hârtie sau în conturile firmelor apropiate Domniilor Lor, iar dacă unele s-au realizat, fie s-au concentrat acolo unde nu era nevoie, fie au fost realizate în cele mai proaste condiții, fiind deja degradate. Un lucru la fel de periculos pentru educația românească este legat de degradarea constantă a prestigiului de care se bucurau odinioară dascălii. Slaba salarizare a acestora, deprofesionalizarea celei mai prestigioase meserii, practicile neortodoxe legate de meditațiile particulare, precum și lipsa de performanță au condus la o imagine din ce în ce mai negativă a celor care și nouă ne-au pus condeiul în mână. Nu vreau să pierd din vedere nici faptul că în ultimele două decenii școala românească a pierdut nu numai dascăli de prestigiu, dar și un număr consistent de elevi, de peste un milion, și nu pe calea abandonului școlar, ci ca urmare a degradării structurii demografice a țării. Este rodul modificărilor din societatea românească de după Revoluția română, a schimbărilor din structura și cultura familiei, a lipsei unei politici pronataliste care să asigure societății românești o dezvoltare sustenabilă. A fost demarat procesul de reformă, s-a adoptat legea-cadru, s-au făcut schimbări majore în privința curriculei. Ceea ce trebuie să înțelegem cu toții este că educația are nevoie de coerență în reformă și de timp pentru a arăta primele rezultate. Cu toate aceste neajunsuri nu pot să nu mulțumesc tuturor dascălilor care-și iubesc meseria, poate cea mai importantă pentru o societate, și să urez tuturor elevilor succes în noul an școlar!
|