Ion Călin
Ion Călin
Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2011
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/23-09-2011

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
01-03-2021 (comună)
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2011 > 14-09-2011 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 14 septembrie 2011

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.105 Ion Călin - declarație politică intitulată "Monoloage la mare";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Ion Călin:

"Monoloage la mare"

Vacanța s-a terminat pentru colegii noștri din PDL cu o școală de câteva zile. Da, așa este, după o vacanță bine meritată pentru cei de la putere, a urmat, înainte de începerea sesiunii parlamentare, școala de vară a tinerilor democrat liberali.

Cel puțin așa a fost anunțat evenimentul. Ce s-a văzut și s-a auzit a fost cu totul altceva. Tinerii democrat liberali stăteau pe scaune și ascultau monoloagele celor veniți de la centru, iar aceștia se întreceau în a-și prezenta fiecare monologul care conținea mai mult epitete și acuze aduse opoziției decât probleme ale societății românești sau despre politici ale partidului. Majoritatea din cei care au văzut știrile despre acest eveniment au crezut că este un concurs de epitete al celor de la putere în fața unor tineri, îmbrăcați în noile culori ale PDL-ului, care ascultau cu atenție prelegerile șefilor.

La această școală de vară s-a demonstrat că cei din conducerea partidului nu pot scăpa de obsesia de a critica, oameni politici care au ajuns direct pe funcții, au venit pregătiți cu insulte, glume și ironii la adresa opoziției.

Cei care nu au demonstrat nimic în funcțiile în care au ajuns doar printr-o nefericită împrejurare, au arătat încă o dată că sunt lipsiți de viziune, de strategii de guvernare și de capacitatea de a se decupla de discursul politic.

Am înțeles de la guvernanți, în afara denigrării alianței politice, că tot ce este rău în țară se datorează PNL-ului și PSD-ului, PDL fiind singurul partid care a scos România din criză și tocmai de aceea are obligația să continue guvernarea până sfârșitul acestui mandat și să se pregătească și de "câștigarea următoarelor alegeri pentru a continua marile reforme pe care le-a început".

Fiecare lider de partid a venit la microfon pentru a ataca trecutul, nu pentru a discuta despre risipirea banului public, prăbușirea sistemului de învățământ și a celui medical.

Tinerii PDL nu au fost strânși la mare pentru a învăța politică, pentru a afla câte ceva despre democrație sau despre programul de guvernare, ei au fost aduși numai pentru a introduce în peisajul public câteva elemente din strategia de imagine ce se prefigurează a fi adoptată la alegerile de anul viitor și pentru a se fotografia alături de VIP-urile partidului.

În rest, această școală nu a scos în evidență discursul sau părerile niciunui tânăr, nicio părere a acestora într-o problemă majoră a țării sau în alte probleme legate de societatea în care trăiesc.

De fapt, de ce să le cerem tinerilor din PDL o părere, dacă nici cei care guvernează această țară nu au prezentat nici idei, nici programe, nici alte soluții alternative la modul cum trebuie gestionată economia țării.

Ca partid care conduce și dictează evoluția unui stat, PDL ar trebui să guverneze, să prezinte proiecte politice și să dezbată măsuri pentru clădirea viitorului națiunii pentru care sunt responsabili, nu să aducă injurii la adresa opoziției, a societății și a celor care nu au aceeași viziune ca și ei.

Poate și tinerii care au fost prezenți ar fi trebuit să ia inițiativa și să deschidă teme de discuții despre problemele pe care le are generația lor, găsirea unui loc de muncă, chiar dacă ai suficientă pregătire profesională, despre lipsa locuințelor, modul cum se ocupă anumite posturi, despre rezultatele catastrofale de la bacalaureat și modul de integrare a circa 90.000 de tineri în societate, despre vulgaritatea și violența care există în societate, despre plecarea tinerilor din țară și multe alte probleme cu care se confruntă tânăra generație din România.

Dar poate ei, ca membri PDL, nu au asemenea probleme, ei poate se descurcă cu ajutorul carnetului de partid, nemaifiind nevoiți să fie supuși la umilințe și nedreptăți ca ceilalți tineri. Că este așa, au dovedit-o în ultima seară la discotecă, la asemenea conducere, la așa discursuri, așa tineri.

Singurul care a făcut o notă discordantă a fost președintele care i-a atenționat că "nimeni nu va mai câștiga în România cu o persoană locomotivă, ci cu idei credibile care pot fi puse în aplicare". Sper să fie așa!

Stimați colegi, care au fost concluziile acestei întâlniri? Cu ce mesaj au plecat acasă tinerii democrat liberali? Dar conducerea partidului ce probleme ale tinerilor și-a însușit? Ce trebuie să facă pentru rezolvarea acestora?

Nimeni nu a spus nimic. Poate tinerii au plecat acasă cu fotografiile și autografele șefilor, iar aceștia cu satisfacția că le-au mai dat o lecție opoziției.

În rest, fiecare s-a întors la rutina zilnică, cei de la putere cu problemele lor, iar românii cu ale lor și cu speranța că nici măcar schimbarea culorii partidului, rebrenduirea acestuia nu vor reuși să-i păcălească la vot.

"Puterea celor tineri stă în faptă, a celor bătrâni în chibzuință", spunea Euripide, stimați colegi, păcat însă că la această școală nici tinerii și nici "bătrânii" PDL-ului nu au dat dovadă de aceste lucruri. Tocmai de aceea sper ca la viitoarele alegeri, chiar dacă veți avea o nouă conducere în fruntea partidului, nu veți mai reuși prin demagogie și cu ascunderea realităților României să ajungeți să guvernați țara.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 2 martie 2021, 20:14
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro