Valeriu Ștefan Zgonea
Valeriu Ștefan Zgonea
Ședința Camerei Deputaților din 6 martie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 06-03-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 6 martie 2012

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.60 Valeriu Ștefan Zgonea - pledoarie "Pentru o dezbatere autentică";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Pentru o dezbatere autentică"

Pactul fiscal european a fost semnat de toți șefii de state și de guverne din Uniunea Europeană, cu excepția Cehiei și Marii Britanii. Prin acest pact, țările semnatare s-au angajat să introducă în legea fundamentală prevederi care să asigure un buget echilibrat, să consolideze reglementările privind procedura de deficit excesiv prin automatizarea sancțiunilor și transmiterea proiectelor de buget Comisiei Europene spre verificare.

Fără îndoială, ideea acestui tratat este valoroasă. USL este de acord ca România să semneze și să ratifice Tratatul de guvernanță fiscală, însă o temă atât de importantă pentru România, pentru cetățenii României, merită o atenție sporită și o cunoaștere aprofundată.

Prevederile tratatului sunt, practic, necunoscute opiniei publice. Nu există evaluări realizate în baza unor metodologii unitare cu privire la consecințele aplicării sale. Acesta este motivul pentru care USL cere o dezbatere publică privind consecințele semnării acestui tratat, astfel încât fiecare cetățean să știe ce se întâmplă și mai ales ce urmează să se întâmple, de ce România semnează acest tratat care va avea efecte la nivelul întregii societăți românești.

Există temeri, discuții, dezbateri aprinse la nivel european. Premierul ceh Petr Necas a avertizat că Pactul fiscal european nu include mecanisme care să forțeze statele să-și țină sub control datoriile, nu doar deficitele bugetare, și ar putea crea tensiuni politice artificiale în UE. Olanda a anunțat că deficitul bugetar va depăși din nou, în 2013, pragul tolerat de zona euro. Irlanda va supune unui referendum ratificarea Pactului fiscal european.

Prin urmare, nu este normal ca președintele Băsescu să vină cu tema de la Bruxelles, să dicteze un acord politic subalternilor lui din coaliție și apoi să ne ceară să semnăm acel document, fără un dialog serios între putere și opoziție, fără o dezbatere cu societatea civilă, cu asociații profesionale, sindicate, patronate, organizații neguvernamentale.

Analiza economică, impactul acestui tratat asupra economiei și finanțelor românești trebuie să fie prezentate clar de către specialiștii în materie. Trebuie să știm cum influențează prevederile tratatului șansele de relansare economică ale României.

Comisia Europeană tocmai a tăiat prognoza de creștere economică a României cu 0,5 puncte procentuale față de previziunile din toamnă, estimând o creștere cu doar 1,6% în acest an. Prognoza pentru 2012 este însoțită de riscuri care înclină în direcția negativă. Printre acestea se numără: incertitudinile persistente de pe piețele financiare și eventuale incidente privind datoriile de stat de la periferia zonei euro, care ar trage în jos creșterea economică a României; situația financiară a populației, cuplată cu standardele mai dure de creditare, care ar putea rezulta într-un consum sub așteptări în sectorul privat.

După cum știți, Tratatul de guvernanță fiscală este interguvernamental. În aceste condiții, era firesc ca premierul în funcție, Mihai-Răzvan Ungureanu, să meargă la Bruxelles să semneze acest tratat. Însă ne-am trezit din nou cu Traian Băsescu în locul premierului, ceea ce înseamnă că față de Guvernul Boc nu s-a schimbat decât numele premierului. Este aceeași guvernare care nu a luat niciun fel de măsuri pentru stimularea mediului de afaceri și pentru atragerea investitorilor care să producă locuri de muncă și venituri la bugetul statului. Este aceeași guvernare care a tăiat salariile și pensiile, care a lăsat sute de mii de oameni pe drumuri. Aceeași guvernare care și-a bătut joc de absorbția fondurilor europene.

De când România a aderat la Uniunea Europeană, am plătit, la bugetul comunitar, peste 6,5 miliarde de euro și am primit în jur de 3,5 miliarde de euro. Aceasta este realitatea: România a finanțat Uniunea Europeană. Nu am fost capabili să absorbim fondurile europene. Românii trebuie să știe toate aceste lucruri care îi privesc. Nicio guvernare, oricum s-ar numi ea, nu are dreptul să ia decizii care îi afectează pe toți cetățenii, în lipsa unei informări corecte și a unor dezbateri serioase.

O dezbatere autentică este ceea ce noi cerem aici, în Parlament, asupra tuturor aspectelor care îi privesc pe cetățenii României.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 24 februarie 2020, 2:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro