Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Gheorghe-Eugen Nicolăescu
Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.40/18-05-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-11-2019
04-11-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 08-05-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 mai 2012

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Gheorghe-Eugen Nicolăescu

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.18 Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică intitulată "Cele 87 de zile ale Guvernului MRU";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

"Cele 87 de zile ale Guvernului MRU"

Mihai-Răzvan Ungureanu va rămâne în istoria postdecembristă a României ca premierul cu cel mai scurt mandat. A urmat astfel exemplul "primului" dat de Emil Boc - primul premier demis în urma unei moțiuni de cenzură.

Din fericire, moțiunea de cenzură "Opriți Guvernul șantajabil. Așa nu, niciodată!" inițiată de opoziție a reușit să reducă existența cabinetului MRU la 87 de zile.

Prea mult, am putea spune, în 87 de zile guvernul nereușind să adopte nicio măsură importantă pentru economia țării, în ciuda bilanțului fantezist pe care ni l-a fluturat Ungureanu.

La fel de rupt de realitate ca și Emil Boc (care visează că PDL va câștiga alegerile și va continua guvernarea), Mihai-Răzvan Ungureanu își imaginează că activitatea mediocră a cabinetului său de mâna a doua a contribuit la stabilitatea financiară a țării. "Obiectivul nostru a fost consolidarea creșterii economice a României. România e azi într-o situație economică stabilă din punct de vedere financiar. (...) Situația economică permite astăzi revenirea salariilor bugetarilor la nivelul anterior măsurilor de austeritate asumate de Executivul anterior. Lăsăm aceste lucruri pregătite pentru a fi puse în practică, dar ce a fost esențial a făcut acest Guvern" a susținut Ungureanu la sfârșitul mandatului.

Oricât de mult a încercat acesta să își facă o retragere "în glorie", nu a reușit decât să fie ridicol, împăunându-se cu mari realizări și lăudându-se cu "galeria de oameni onești și bine intenționați" cu care a "făcut în două luni cât alt guvern în ani de zile". Dacă emiterea unui număr mic de ordonanțe de urgență poate fi interpretată ca o realizare a unui guvern, atunci îi putem înțelege mândria premierului demis. A dispărut oare simțul penibilului?

Din păcate, în ciuda tuturor declarațiilor pompoase ale "ungurenilor" și celorlalți portocalii, avertismentele analiștilor economici și a politicienilor aflați până acum în opoziție s-au confirmat: pușculița statului este goală!

Tot ce au lăsat în vistieria țării nenumăratele guverne Băsescu-Boc-MRU poate fi exprimat într-un singur cuvânt: vorbe!

"Există bani pentru reîntregirea salariilor. I-am făcut noi. Vorbim de bani recuperați din evaziune fiscală, vorbim de bani europeni, vorbim de bani din investiții străine." Vorbele lui Ungureanu nu sunt altceva decât gogoși electorale. Nu putem să credem că un intelectual de nivelul pretins al fostului premier nu știe că nu putem folosi banii europeni pentru salarii și că din investițiile străine nu obținem sume semnificative, datele oficiale indicând că acestea au scăzut cu peste 80%, sau că a uitat că el este cel care l-a demis pe șeful ANAF tocmai pentru că nu a reușit să recupereze sumele propuse din evaziunea fiscală.

Chiar dacă se laudă că au transparentizat actul de guvernare și că pe site-urile ministerelor, ale tuturor instituțiilor guvernamentale cheltuielile sunt expuse integral, nu ne-au explicat cum au virat sume fabuloase către pușculița portocalie sau cum au reușit să aranjeze licitații pentru băieții deștepți, cum și-au propus să vândă resursele naturale și tot ce se mai putea vinde în țara aceasta.

O primă analiză realizată de ministrul desemnat al finanțelor ne arată că situația este mult mai gravă decât a fost prezentată de fosta putere. "Hârtiile" au demonstrat foarte clar că nici guvernele Boc, nici guvernul MRU nu au prevăzut nici un ban pentru reîntregirea salariilor sau pentru restituirea sumelor furate din pensii.

Cu alte cuvinte, cei doi premieri demiși de moțiuni de cenzură ne-au înșirat vorbe goale despre bani care nu există, despre bani care sunt ... pe undeva ... și pe care vor trebui să îi găsească cei care vor veni. După portocalii, potopul!

78 de zile au însemnat prea mult pentru România! 78 de zile de autism, de autosuficiență și aroganță au fost de ajuns!

Am convingerea că succesul acestei moțiuni înseamnă întreruperea seriei premierilor de carton, adevărate marionete conduse de la Cotroceni.

Am convingerea că succesul acestei moțiuni va însemna revenirea la normalitate, va însemna sfârșitul politicii pumnului în gură, va însemna respectarea promisiunilor, transparență și dialog!

Am convingerea că succesul acestei moțiuni este un prim răspuns la întrebarea obsedantă a românilor "când ne scăpați de ăștia?"

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 13 noiembrie 2019, 14:50
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro