Domnul Iulian Iancu: Mulțumesc, doamnă președinte. Bună dimineața, stimați colegi! Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege menționat. Din punct de vedere al dreptului european, ordonanța de urgență își propune să transpună dispozițiile Directivei nr.2010/35 a Uniunii Europene, respectiv a Parlamentului European și a Consiliului privind echipamente sub presiune în vederea asigurării armonizării legislative interne cu evoluția acquis-ului comunitar. Subliniez că, în urma dezbaterilor, Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil proiectul. De asemenea, și Consiliul Legislativ. Membrii Comisiei pentru industrii și servicii au aprobat cu majoritate de voturi și propun plenului adoptarea acestui proiect de lege.
|