Plen
Ședința Camerei Deputaților din 19 iunie 2012
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.51/29-06-2012

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-06-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2012 > 19-06-2012 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 19 iunie 2012

4. Retrimiterea la comisii a unor inițiative legislative:
- PL-x 229/2010 - Proiectul de Lege privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice;
- PL-x 32/2012 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții;
- Pl-x 715/2010 - Propunerea legislativă privind organizarea și exercitarea profesiei de inginer constructor cu drept de liberă practică;
- PL-x 676/2011 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 30/2011, pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, precum și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;
- Pl-x 226/2007 - Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme;
- PL-x 621/2010 - Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.38/2003 privind transportul de taxi, în regim de taximetrie și în regim de închiriere;
- PL-x 108/2011 - Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor;
- PL-x 76/2011 - Proiectul de Lege privind instituirea ajutorului financiar lunar pentru persoanele din fostele localități necooperativizate în perioada comunistă care au livrat la Fondul centralizat al statului produse alimentare și agroalimentare;
- PL-x 769/2010 - Proiectul de Lege privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;
- Pl-x 369/2011 - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 75/2001 privind cazierul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- PL-x 713/2010 - Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile;
- Pl-x 533/2010 - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței;
- Pl-x 580/2010 - Propunerea legislativă pentru instituirea impozitului anual asupra averii.
 

 

După pauză

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog să dăm un vot de control pentru a putea verifica. Verificăm cartelele că funcționează. Vă rog să dați un vot "prezent" și "da", ca să putem să vedem că merge.

Votul este deschis, vă rog să votați. Bun.

O să-l invit pe domnul Neacșu la microfon să facă anumite precizări din punct de vedere tehnic, timp în care invit liderii de grup să-și ia listele, astfel încât să verifice că funcționează cartelele.

Domnul Marian Neacșu:

Da. Vă mulțumesc, doamnă președinte, pentru că sunt mai multe lucruri de anunțat.

Am avut o convenție cu liderii grupurilor parlamentare și vă rugăm să supuneți la vot scoaterea din lista de vot final a următoarelor proiecte legislative - am să vi le citesc și ca număr, și ca enunț, ca să nu existe niciun fel de confuzie - și să le trimitem la comisie pentru o săptămână, în vederea obținerii, în marea majoritate dintre ele, a unui punct de vedere al actualului guvern și, pentru unele dintre ele, o punere de acord cu unele amendamente care au apărut între timp.

Deci este vorba despre PL-x 229/2010 - Lege privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice; PL-x-ul...

Dumneavoastră nu aveți punctele astea, deci nu avem cum să le urmărim acolo. (Vociferări.) De asta vi le și citesc, ca să știți conținutul. În lista dumneavoastră de vot final, respectivele proiecte nu mai figurează, de asta sunt.

PL-x 32/2012 - Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 63/2001 privind înființarea Inspectoratului de Stat în Construcții;

Pl-x 715/2010 - Propunerea legislativă privind organizarea și exercitarea profesiei de inginer constructor cu drept de liberă practică;

PL-x 676/2011 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 30/2011, pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, precum și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;

Pl-x 226/2007 - Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme;

PL-x 621/2010 - Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.38/2003 privind transportul de taxi, în regim de taximetrie și în regim de închiriere;

PL-x 108/2011 - Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor;

PL-x 76/2011 - Lege privind instituirea ajutorului financiar lunar pentru persoanele din fostele localități necooperativizate în perioada comunistă care au livrat la Fondul centralizat al statului produse alimentare și agroalimentare;

PL-x 769/2010 - Proiectul de Lege privind protejarea patrimoniului cultural imaterial;

Pl-x 369/2011 - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 75/2001 privind cazierul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

PL-x 713/2010 - Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art.7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile;

Pl-x 533 - toate au fost ordinare - din 2010 - Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței;

Pl-x 580/2010 - Propunerea legislativă pentru instituirea impozitului anual asupra averii.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Domnul Márton Árpád, vă rog.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

V-aș ruga puțin să fiți atenți, dacă tot am acceptat retrimiterea la comisie a unui număr mare de legi, vă mai propun una. Și voi argumenta prin citirea a două alineate din art.21 al Constituției României: "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Tocmai am parcurs un proiect de lege a medierii, care în art.2 zice destul de clar: "dacă legea nu prevede altfel, părțile persoane fizice sau persoane juridice sunt obligate să participe la ședința de informare privind medierea", inclusiv după declanșarea unui proces în fața instanțelor competente, în vederea soluționării pe această cale a conflictelor în: materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de prezenta lege. Mă rog, există și o neconcordanță între acest articol și art.611 introdus, care prevede care sunt aceste situații, prevăzute, cică, în lege, și pentru a pune de acord toate acestea, inclusiv cu Constituția României, v-aș ruga să retrimitem la comisie acest PL-x 173/2012. Încă o dată vă spun, astfel adoptăm o lege neconstituțională.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulțumesc.

Domnul Mihai Voicu.

Domnul Mihai Alexandru Voicu:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Doar o chestiune de procedură. Solicitarea domnului deputat a fost deja supusă la vot și respinsă. Cred că a reveni după doar câteva minute cu o nouă solicitare în acest sens, cred că depășește cadrul regulamentar.

Mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Nu, poate solicita domnul Márton Árpád, e vorba de o altă ședință, ședința de vot final, în cadrul căreia poate solicita reîntoarcerea la comisie.

Vă rog, domnule Márton Árpád.

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Înaintea acestui eveniment, poate nu ați fost atent, au fost citite ale zeci de legi care au avut același parcurs ca și această lege.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Haideți... Domnule Mircea Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamnă, și noi solicităm retrimiterea la comisie a două inițiative legislative: cea care se referă la modificarea cadrului legal de la pensiile private, a fost o discuție lungă și eu cred că actualul minister trebuie să aibă un punct de vedere în comun cu cei care administrează fondurile de pensii private. E vorba de PL-x-ul 98/2011, și aceeași solicitare o facem pentru Ordonanța de urgență a Guvernului nr.127/2010 privind Delta Dunării, cu o dispută, iarăși, care nu a fost finalizată și ar fi păcat s-o ducem la vot final fără să finalizăm modul în care se asigură și celor care trăiesc în Deltă un venit suplimentar.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Am să supun la vot în funcție de propuneri.

Domnul Márton Árpád a făcut o propunere, domnul Neacșu alte propuneri, domnul Toader alte propuneri și am să le supun bloc, dar pe cei care au propus.

Deci, întâi supun la vot propunerile făcute de domnul deputat Neacșu, în numele Grupului parlamentar PSD. Dar am să le supun în bloc, n-am să le iau bucată cu bucată. Da?

Vă rog să vă exprimați, votul este deschis. 225 de voturi pentru, 4 împotrivă, 24 abțineri.

Acum propunerea... am să supun la vot propunerea făcută de domnul deputat Márton Árpád. Este vorba de legea care vizează mediatorul.

Votul este deschis. Vă rog să votați. 43 de voturi pentru, 194 împotrivă și 14 abțineri.

Iar acum am să supun la vot propunerea făcută de domnul Mircea Toader... cele două propuneri făcute de domnul Mircea Toader.

Votul este deschis, vă rog să votați. 74 de voturi pentru, 166 împotrivă și 17 abțineri.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 7 iunie 2020, 3:12
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro