Plen
Ședința Camerei Deputaților din 29 ianuarie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.5/04-02-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 29-01-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 29 ianuarie 2013

3. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 5/2013). (rămas pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 5/2013

   

Domnul Viorel Hrebenciuc:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Stimați colegi,

Vă supun atenției Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit prevederilor art.115 din Regulamentul Camerei Deputaților, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență. Conform prevederilor din Regulament, urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul, din partea Guvernului, inițiatorul. Vă rog. Doamna ministru, nu v-am văzut, iertați-mă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mariana Câmpeanu (ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice):

Stimați colegi,

Unicul scop al acestei ordonanțe este să poată să facă aplicabilă o lege votată în această încăpere, știm cu toții cum. Nu mai discutăm în acest moment dacă legea este bună sau nu, ne-am propus ca legile țării să fie respectate.

În acest moment, Legea nr.263 nu poate fi aplicată și n-am fi putut să facem majorarea punctului de pensie fără această modificare pe care v-o supun atenției.

Această ordonanță de urgență are drept scop să modifice două articole din Legea nr.263, respectiv art.102 și art. 170, în care se prevede cum se calculează valoarea punctului de pensie și cum se calculează un coeficient de corecție care se aplică pentru fiecare pensie nou înscrisă.

La baza acestor doi indicatori stau câteva coordonate care nu sunt cunoscute în acest moment: rata medie a inflației pe anul trecut și salariul mediu real realizat pe anul trecut.

Dacă în această clipă am fi oarecum avantajați că anul a trecut, dar oricum datele nu sunt, aș vrea să înțelegeți că legea se aplică în fiecare an. La anul, când bugetul va trebui făcut în luna septembrie-octombrie, cu atât mai puțin am avea date reale despre acești indicatori. Propunerea legislativă este ca acești indicatori să fie luați în calcul prin comunicarea Institutului Național de Statistică a indicatorilor cunoscuți la data stabilirii valorii punctului de pensie sau a indicatorului de corecție.

În consecință, nu se modifică din această lege decât... ea este, devine practicabilă, devine... se poate utiliza prin folosirea unor date certe și cunoscute în acest moment.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc și eu.

Are cuvântul domnul Iordache, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

La întocmirea raportului s-a ținut cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cât și de avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de către doamna ministru.

Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului în forma prezentată.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice și proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 28 ianuarie.

Camera Deputaților este Cameră decizională în cadrul acestui proiect.

Mulțumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare dorește cineva să ia cuvântul? Da, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kerekes Károly:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnă ministru,

Această ordonanță, cum se poate afla și din expunerea de motive, încearcă să lămurească modalitatea de utilizare a indicatorilor care stau la baza determinării valorii punctului de pensie. Și e foarte interesant că folosește... introduce un nou element la rata inflației și va lua în considerare de acum înainte rata medie.

Aici nu mă pot pronunța că e bine sau nu, cei de la statistică știu acest lucru mult mai bine, dar am putea admite că este o soluție acceptabilă.

Dar pe mine ce mă deranjează... și anume faptul că îmi pun întrebarea: la 1 ianuarie al fiecărui an oare se vor putea cunoaște indicatorii definitivi pentru anul precedent? Pentru că la articolul respectiv, 102, s-a introdus un alineat nou, alineatul (21), care spune, printre altele, că începând cu anul 2013 se vor lua în considerare indicatorii definitivi, cunoscuți, pentru anul precedent. Și eu mă îndoiesc că în fiecare an, la 1 ianuarie, când se va aplica noua valoare a punctului de pensie, se va cunoaște oare? Se vor cunoaște indicatorii definitivi pentru anul precedent? Deci, la 1 ianuarie 2014, când va fi stabilită valoarea noului punct de pensie sau valoarea nouă a punctului de pensie, se va cunoaște... se vor cunoaște indicatorii definitivi pe 2013? Eu mă îndoiesc și, în acest context, nu văd nicio lămurire a situației.

Și a doua problemă care mă deranjează. Suntem conștienți de faptul că pensiile trebuiau să fie majorate.

Dacă vă aduceți aminte, cei care au fost în Parlamentul României, în 2010 am adoptat Legea nr.263 cu privire la sistemul public de pensii și am stabilit că valoarea punctului de pensie este 732,8 lei. Și am prevăzut că anual această valoare a punctului de pensie se va majora cu rata inflației plus jumătate, adică 50% din rata creșterii câștigului salarial brut.

În calculul nostru, dacă aplicăm legea, și acest lucru îl urmărim noi, aplicarea legii, că de atunci am acceptat foarte greu să se schimbe modalitatea de calcul a punctului de pensie, adică, dacă vă aduceți aminte, înainte de intrarea... înainte de a intra în vigoare noua Lege a pensiilor cu totul altfel s-au calculat pensiile. Valoarea punctului de pensie...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog să vă apropiați de final.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kerekes Károly:

45% era maximum... putea să fie din salariul mediu brut. Bine. S-a renunțat la asta, dar, atunci, hai să fim consecvenți și să aplicăm legea, așa cum am prevăzut noi în Legea nr.263.

După aprecierea noastră, această creștere ar trebui să fie nu 4%, ci 7,08% și ar rezulta o valoare a punctului de pensie de 784 de lei.

Accentuez din nou, noi suntem pentru creșterea punctului de pensie, dar am fi mai bucuroși dacă am fi mai consecvenți și s-ar aplica această cifră pe care am propus-o noi.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul Pambuccian, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Păi eu aș vrea să-i semnalez colegului meu ceva și mai înspăimântător. Când faci un buget, lucrezi cu proiecție pe viitor. Ce ne facem că despre viitor nu știm nici măcar cât știm despre un... despre trecut. În felul ăsta n-am mai face nimic.

Evident că se lucrează cu estimări și cu proiecții. Așa se lucrează în toată lumea, de câte ori vorbim de lucruri care țin de economie și când nu avem date de pe vremea fenicienilor, când ne referim la anul trecut, sau la anul viitor, sau la următorii ani. Așa se lucrează.

Până acum nimeni nu a descoperit un mod de lucru mai bun, pentru că singurul care ar putea să ne spună ceva despre globul de cristal, colegul meu Nicu Păun, unde ești Nicu? Cred că tocmai a ieșit din sală...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, vă rog, la subiect, la subiect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Grupul nostru va vota acest proiect de lege. Este o indexare normală care este prevăzută în lege. Metodele care se folosesc sunt metode normale de estimare.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc și eu.

Doamna ministru Câmpeanu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mariana Câmpeanu:

Două mențiuni vreau să fac.

În cuprinsul legii se scrie foarte clar că atunci când se va stabili valoarea punctului de pensie - și știți bine că el va trebui stabilit chiar la construcția bugetului pentru anul următor - se iau în calcul indicatorii cunoscuți, definitivi, comunicați de Institutul Național de Statistică. Deci nu avem niciun dubiu, ca să nu se mai interpreteze că luăm niște proiecții, niște aproximări, de ce sunt mai mici sau mai mari. Iar valoarea stabilită în acest moment a fost stabilită la momentul în care a fost construit bugetul și atunci am primit comunicări cu valorile la data respectivă. Ele nu au fost construite decât pe niște valori comunicate oficial.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Trecem la dezbaterea...

Vă rog, doamna Roberta.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule președinte,

Voiam să vă sesizez că sunt și colegii noștri de la PP-DD care doresc să ia cuvântul, i-am văzut, probabil că, mă rog, nu s-a putut observa...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc. Vă mulțumesc pentru observație.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi, aș începe prin a spune că și eu și, bineînțeles, în numele Grupului parlamentar al PDL, suntem bucuroși că, din punct de vedere economic, România astăzi își permite să aplice Legea pensiilor promovată de Partidul Democrat Liberal. (Vociferări.)

E o lege, așa cum a spus și doamna ministru, pe care am promovat-o, pe care am dezbătut-o, pe care am aprobat-o prin apel nominal.

Pentru că noi am promovat această lege, trebuie să punctăm, în schimb, un lucru care poate nu a fost îndeajuns explicat, anume acela că la baza calculării punctului de pensie noi am pus 2 indicatori. Primul indicator se referă la puterea de cumpărare a oamenilor și deci vizam creșterea prețurilor la sfârșit de an, iar al doilea indicator viza racordarea punctului de pensie la creșterea reală a economiei, deci la creșterea reală a salariului mediu pe economie.

Astăzi Fondul Monetar Internațional, în prealabil și Banca Națională a României, dar chiar astăzi Fondul Monetar a anunțat că, în ceea ce privește creșterile de prețuri pe anul 2012, acestea se ridică la 4,9%.

Vedeți, nu o spunem cu rea-voință și, repet încă o dată, ne dorim din tot sufletul ca această lege să fie aplicată, dar nici nu vrem ca pensionarii să fie păcăliți. Păcăliți de un lucru simplu... (Vociferări.) ...de faptul că această...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, vă rog, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

...această creștere, această creștere de 4%... noi considerăm că real nu va crește puterea de cumpărare a pensionarilor, pentru că nu acoperă această creștere de prețuri de 4,9%. E o logică, să zicem, simplă, care poate fi înțeleasă, credem, de toată lumea.

Evident, evident că e un lucru salutar faptul că această indexare apare, că această lege se aplică. Dar e corect, ca inițiatori ai acestei legi, să vă spunem că din calculele noastre această indexare ar trebui să aibă loc cu 6%, cu aproximativ 6%, calculele din punct de vedere economic se pot face, și nu cu 4%. Evident, așa cum spuneam, e foarte bine că economia românească își permite acum abia să aplice această lege. Dar considerăm că ea trebuie aplicată așa cum a fost ea gândită, și acest lucru va duce la o creștere a pensiilor mai mare. Și n-aș vrea să fie supărări din punctul de vedere al faptului că încercăm să explicăm filozofia care a stat la baza acestei legi.

În același timp, credem că ar exista resursa financiară, dacă e să luăm în considerare anumite creșteri ale aparatului bugetar care au avut loc în ultima perioadă. Poate, dacă ne gândim la lucrul acesta și vă gândiți și dumneavoastră, veți susține amendamentele pe care noi le-am depus la această ordonanță de urgență.

Vă mulțumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Din partea PP-DD-ului. Vă rog, doamna Mincă.

Am rugămintea să...

Video in format Flash/IOS

Doamna Liliana Mincă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PP-DD va susține orice act normativ care va face viața mai bună pentru pensionarii din România. Motiv pentru care și noi vă rugăm să coborâți pe pământ și să susțineți amendamentul nostru, pe care colegii mei l-au depus aseară în Comisia pentru muncă și protecție socială.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Ca o chestiune de procedură. Am dat cuvântul la dezbateri generale, v-am întrebat, n-a dorit nimeni, am dat cuvântul președintelui Comisiei de muncă, după care am supus la dezbateri generale. Deci am inversat puțin, dar data viitoare vă rog să fiți atenți când se vorbește de dezbateri generale.

Chestiuni de procedură, domnul Toader.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Pe procedură, o întrebare pentru doamna ministru care dorește, într-adevăr, să răspundă. O întreb și eu pe dânsa. Faptul că există la Institutul de Statistică, până la urmă, anumite date care se dau cel târziu în septembrie să poți să realizezi bugetul... la sfârșitul anului fiind alte cifre, gândește un mod de rectificare, gândește un mod de compensare în sus sau în jos pe viitor sau, pur și simplu, ce ne dă în luna septembrie pe aia se merge. Ca idee, și eu sunt inginer și vreau să știu că 2 și cu 2 fac 4.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Toader, ați cerut o chestiune de procedură, nu suntem la capitolul de interpelări ale doamnei ministru.

Totuși, o să dau cuvântul doamnei ministru Câmpeanu.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mariana Câmpeanu:

Eu cred că aceste întrebări, domnule Toader, trebuia să le puneți atunci când s-a construit această lege, pentru că ea a fost construită pe indicatori trecuți, comunicați și, de altfel, după cum se vede, neexistând la data când ar trebui să aplicați legea. Dar, cum n-ați avut nicio clipă intenția s-o aplicați, nu v-ați lovit de acest amănunt.

În legătură cu ceea ce spunea doamna Anastase, da, are dreptate, stimați colegi. Nu aceasta este valoarea punctului de pensie care ar trebui să fie acum. Da, într-adevăr, pensionarii au fost mințiți, ăsta este adevărul. Într-adevăr, pentru că dacă legea bună, proastă, încă o dată, și votată așa cum a fost votată este în aplicare, trebuie s-o aplicăm.

Da, dragi colegi, dacă această lege ar fi fost aplicată, în anul 2011 valoarea punctului de pensie trebuia să fie, după calculele acestei legi 777 de lei, în 2012, 822 de lei, și acum ar fi trebuit să fie peste 850 de lei. Dar n-ați aplicat legea, nu v-a interesat atunci puterea de cumpărare a pensionarilor. Vă interesează acum.

Acum, noi aplicăm legea, acestea sunt datele din indicatorii comunicați, aceasta este valoarea punctului de pensie, iar noi o aplicăm începând din acest an.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Domnul Dușa, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Dușa (ministrul apărării naționale):

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur că Legea pensiilor a fost dezbătută și prezentată opiniei publice foarte mult timp, zile întregi, luni întregi și nu cred că este cazul astăzi să facă unii, care au adoptat legea așa cum au adoptat-o, precizări despre importanța legii și sistemul nou pe care l-au adus în acest domeniu.

Nu uitați, domnilor colegi, că ați creat și foarte multe discriminări atunci când ați adoptat această lege, neținând cont de specialiști în domeniu, și marea discriminare ați creat-o pensionarilor militari și pensionarilor din sistemul de apărare. Ați bulversat întreg sistemul, ați creat noi discriminări și nici în momentul de față problema pensionarilor militari nu este rezolvată.

De aceea, am intervenit astăzi să vă avertizez că voi veni în foarte scurt timp, împreună, sigur, cu Ministerul Muncii în Parlament, pentru a aduce corecturile necesare acestei legi și a crea un sistem corect și în relația sistemului pensiilor militare, a rezerviștilor, a militarilor în retragere și așa mai departe. Nu știți ce discriminare și ce situație deosebită ați creat în acest sistem al pensiilor militare. Și cei care cunosc acest sistem, chiar de la PDL, sper că sunt de acord cu mine că ați creat o mare discriminare și, de fapt, în loc să rezolvați o problemă, ați creat o mare problemă.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc, domnule Dușa.

Vă rog.

Bun, acum din partea Grupului parlamentar... deci de procedură...

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Da, de procedură... n-aș fi vrut să discutăm...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Să fie procedură, totuși.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tinel Gheorghe:

Va fi procedură, domnule președinte.

Pentru că s-a adus în discuție aici de către domnul ministru Dușa problema indexării pensiilor militarilor, și nu este procedural de competența dezbaterilor pe această lege, și dumneavoastră trebuia să vă sesizați în primul rând și să-i tăiați microfonul.

Și dacă e să discutăm de valoarea punctului de pensie, îmi cer scuze, doamnă ministru, că veniți așa, cu nonșalanță debordantă, și spuneți că valoarea punctului de pensie putea să fie 850 și nu puteți s-o faceți decât 762. Păi spuneți, dacă sunteți capabili să faceți 850, când sunteți capabili, dacă nu, dați-vă demisia. (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, are cuvântul domnul Antal.

Domnul Tinel văd că are vocația opoziției.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antal István:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Îmi permit să vă mai aduc aminte de o discriminare care a făcut o mare nedreptate la vremea respectivă.

Având în vedere faptul că și acum se solicită mărirea pensiilor pentru securiști și alte asemenea categorii, dar colegilor noștri care au intrat în politică pe 22 decembrie ’89 și au muncit în Parlament pentru armonizarea legislației și acum sunt pensionari, și cei care atunci au făcut parte din Parlament, cu noi, bineînțeles, am făcut o mare nedreptate pentru această categorie de colegi de-ai noștri, nu vorbește nimeni?

Acei demnitari care, într-adevăr, în primii 15-20 de ani, într-adevăr au schimbat întreaga legislatură, pentru că pe vremea respectivă se muncea în Parlament. Într-adevăr, erau amendamente, erau discuții și Parlamentul legifera, nu ca acum, când Parlamentul a ajuns o anexă a Guvernului. Deci, respectuos vă rog, dacă s-a intervenit pentru categoria, acea categorie care înainte de ’89 știm noi cam cu ce se ocupa, atunci respectuos vă rog să țineți minte și acest lucru și avem datoria, acest Parlament, ca să facem dreptate și colegilor noștri care de câțiva ani sunt pensionari și, într-adevăr, merită ca demnitarii care au participat la vremea respectivă la primul parlament democratic al României să fie respectați.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc. E de competența Comisiei de statut al parlamentarilor și vom lua în discuție.

Chestiune de procedură, domnul Ganț. Și ultima chestiune de procedură o admit domnului Oajdea, după care trecem la dezbaterea legii.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Stimate domnule președinte,

Stimați colegi,

Ne aflăm în procedură de urgență. Luările de cuvânt din partea grupurilor parlamentare sunt limitate la una singură, vă rog să procedăm în consecință.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc, domnule Ganț că m-ați avertizat.

Având în vedere că 80% din colegii noștri sunt noi, astăzi fac o simplă excepție.

Domnule Oajdea, vă rog. Și, trecem la dezbaterea legii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Vasile Oajdea:

Domnilor colegi,

Pentru că tot discuțiile pe punctul de pensie s-au aprins atât de mult, aș vrea să reamintesc puterii de acum, opoziției din momentul când se adopta Legea pensiilor, că ceea ce cereați dumneavoastră atunci la punctul de pensie era jumătate din salariul mediu brut pe economie. Astăzi sunteți la putere, aveți majoritatea de care aveți nevoie, puteți să stabiliți valoarea punctului de pensie așa cum o doreați pe vremea respectivă.

În acest fel, punctul de pensie ar fi undeva la 930 de lei, și nu la 760, cât doriți să-l faceți astăzi.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc, domnule Oajdea.

Trecem la capitolul de amendamente respinse.

Dacă la punctul 1, la capitolul de amendamente respinse, se susține amendamentul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Claudia Boghicevici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Doamnă ministru,

Ne susținem amendamentul prin care dorim respingerea acestui articol, prin faptul că ne trezim astăzi în fața unei legi făcute din nou pe picior, în grabă.

Aseară am primit textul legii la comisie și am fost obligați să o analizăm într-un timp foarte scurt. Sub pretextul necunoașterii, de fapt, a unor indicatori macroeconomici, se încearcă, de fapt, introducerea unei reformulări a textului inițial al legii, care nu vine să aducă completări sau clarificări, ci, din contră, eu cred că se dorește de fapt o modificare a conținutului textului inițial al legii.

Stimați colegi,

În opinia noastră, filozofia în baza căreia noi am creat această lege a avut la bază doi indicatori. Vă reamintesc, a fost vorba despre creșterea inflației și creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Prin acești indicatori noi am încercat, la vremea respectivă, să realizăm o protecție socială legată de punctul de pensie, dar și de creșterea economică, dorind astfel ca cei care au realizat această creștere economică să se bucure de contribuția la realizarea ei.

Vedem, de asemenea, faptul că se dorește o rată de înlocuire de 43,3% și vă spun sincer că suntem sceptici privind realizarea ei, prin faptul că din analizele noastre ar fi necesară crearea a peste 40 de mii de locuri de muncă care să acopere prognozele din buget estimate de dumneavoastră.

Analizând șomajul înregistrat de la începutul anului și cele aproximativ 80 de mii de locuri de muncă pierdute, ne prezentăm în fața dumneavoastră îndoiala referitor la acest articol, drept pentru care, noi considerăm că textul inițial al legii este acoperitor și poate fi menținut.

Mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la punctul 1.

Video in format Flash/IOS

Cine este pentru? Cu 88 de voturi pentru, 182 de voturi împotrivă, amendamentul nu a fost admis.

Trecem la punctul 2 de la capitolul de amendamente respinse. Dacă ... vă rog, doamna Boghi...

Domnul Duvăz și pe urmă doamna Boghicevici.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

În cazul amendamentelor respinse, domnule președinte, pentru a fi mai clar de fiecare dată, trebuie să spunem că votăm așa cum raportul le-a consemnat ca respinse, pentru respingere, ca să nu fie confuzii în continuare, în momentul votului. Deci în cazul amendamentelor respinse, vă rog să menționați că votăm pentru respingerea amendamentului.

În cazul în care votăm amendamentul respins, încă o dată, vă rog să faceți precizarea asta, cel puțin să știm cum votăm.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, eu am supus votului dumneavoastră aprobarea amendamentului. Cine votează nu este împotriva acestui amendament, cine votează da este pentru amendament. Pentru amendament au fost doar 88 de colegi și dați-mi voie să continui în această manieră.

Doamna Boghicevici, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Claudia Boghicevici:

Mulțumesc, domnule președinte.

La art.II noi am formulat un amendament prin care susținem ca valoarea punctului de pensie să fie 769,44. Este calculul pe care noi l-am făcut pentru respectarea legii actuale, având în vedere faptul că puterea de cumpărare a pensionarilor trebuie să fie susținută cel puțin cu creșterea prețurilor.

Dacă vom face un calcul atent și vom observa creșterea generală a prețurilor, este de 4,96. Printr-o indexare cu 4% nu putem acoperi nici măcar această creștere a prețurilor, neținând seama de noile taxe, impozite, introduse în ultima perioadă de timp.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Supun aprobării amendamentul în discuție. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 74 de voturi pentru, 192 împotrivă și 12 abțineri, amendamentul a rămas respins.

La punctul 3, dacă se susține? Doamna Mincă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Liliana Mincă:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Doamnă ministru,

Vă rog să votați acest amendament, formulat de către colegii mei din Grupul Partidului Poporului - Dan Diaconescu, având în vedere că Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice nu s-a aplicat, așa cum chiar doamna ministru, Mariana Câmpeanu, ne-a spus aici, cum de altfel și în plenul Senatului. Dacă în 2011 și în 2012 legea s-ar fi aplicat, respectiv ar fi fost indexat punctul de pensie, în anul 2011 am fi avut un punct de pensie de 770 de lei, în anul 2012 am fi avut un punct de pensie de 800 de lei, iar în anul 2013, un punct de pensie de peste 850 de lei.

Concluzia este că măsurile de austeritate sunt suportate tot de cei mulți și necăjiți, respectiv de către pensionari.

Eu vă rog, stimați colegi, să aprobați amendamentul nostru, al Grupului Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

Vă mulțumesc.

Aveți raportul în față, la art. 2 noi am considerat, conform calculelor specialiștilor noștri din departamentul de finanțe, că în anul 2013 valoarea punctului de pensie trebuie să fie de 800 de lei.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc și eu.

Supun votului dumneavoastră aprobarea amendamentului.

Vă rog, vot.

Video in format Flash/IOS

Cu 34 de voturi pentru și 203 împotrivă, amendamentul nu a trecut.

La punctul 4... 64, pardon, iertați-mă.

La punctul 4, vă rog, domnule Kerekes.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kerekes Károly:

Domnule președinte,

La art.II cu privire la valoarea punctului de pensie, noi am propus o creștere de 7,08%, ceea ce ar însemna 784 de lei. În raport este trecut greșit, este o eroare materială. Valoarea calculată de noi este 784 de lei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul. Vot.

Video in format Flash/IOS

69 de voturi pentru, 201 împotrivă, 11 abțineri, amendamentul a rămas respins.

La punctul 5, doamna Boghicevici, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Claudia Boghicevici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Ne susținem acest amendament și propunem respingerea articolului propus prin ordonanță, prin faptul că noi considerăm că art.3, propus prin textul inițial al legii este acoperitor. Informațiile referitoare la indicele de corecție sunt suficiente.

Vă mulțumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la punctul 5. Vot.

Video in format Flash/IOS

71 de voturi pentru, 195 împotrivă, nouă abțineri.

Amendamentul a rămas respins.

Legea trece la votul final.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 27 februarie 2021, 10:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro