Dumitru Niculescu
Dumitru Niculescu
Ședința Camerei Deputaților din 26 martie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.41/05-04-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 26-03-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 26 martie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.109 Dumitru Niculescu - declarație politică pe tema restituirii proprietăților;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

   

Domnul Dumitru Niculescu:

Declarația mea politică se referă la restituirea proprietăților, căci din 1990 încoace, avem atâtea legi ale proprietății că nici nu le mai știm numărul. Vorba românească: "teoria ca teoria, dar practica ne omoară..." În timp ce noi facem legi peste legi, oamenii care s-au luptat să-și ia pământurile și casele confiscate de comuniști înapoi sunt din ce în ce mai puțini, căci media de viață de pe plaiurile noastre mioritice nu a atins încă 130 de ani.

Să ne reamintim câte legi s-au dat în materia proprietății, sperând că le-am cuprins pe toate, căci acolo unde este atât de multă teorie, te poți pierde în ea: Legea nr.18/91; OUG nr. 1/1998; OG nr. 90/1998; Legea nr. 218/1998; Legea nr. 1/2000; OG nr. 69/2000; OUG nr. 102/2001; Legea nr. 545/2001; Legea nr. 389/2002; Legea nr. 400/2002; Legea nr. 247/2005; Legea nr. 358/2005; OUG nr.209/2005, nr. 341/2006; Legea nr. 47/2007; Legea nr. 340/2007.

Dacă ne uităm la anul apariției acestor acte normative, o să observăm că fiecare partid ajuns la putere și-a pus amprenta pe proprietate și a mai emis încă o lege sau ordonanță. Credeți că asta a adus în patrimoniul cetățeanului imobilele și pământul confiscate de comuniști? Nici vorbă!

În prezent, în România sunt zeci de mii de oameni care nu și-au primit înapoi, fie că vorbim în natură, fie că ne referim la despăgubirile bănești, ceea ce comuniștii le-au confiscat. De la revoluție încoace, în România se tot retrocedează proprietăți, iar procesul este departe de a fi finalizat. Să fim corecți! Cred că nici măcar la jumătate nu a ajuns. Nemulțumiți și plimbați de la un for la altul, oamenii s-au îndreptat către CEDO să-și caute dreptatea. Una care, în România zilelor noastre, se află greu, căci mirajul câștigurilor fabuloase și imediate din mafia imobiliară a luat și mințile notarilor, avocaților, judecătorilor. Nu puține sunt verdictele CEDO care obligă statul la urgentarea acestor proceduri de retrocedare.

Iată că și noii aleși la 9 decembrie 2012 au hotărât să mai dea o lege a proprietăților confiscate. Guvernul USL, care își va asuma răspunderea în Parlament pentru această lege, a promis că până în 2017 toate aceste lucruri se vor rezolva definitiv și oamenii își vor primi fie proprietatea înapoi, fie contravaloarea ei. Asta dacă ar fi să-i credem pe cuvânt. Căci din câte știu eu și cei dinainte, care s-au angajat în materia restituirilor, toți au promis că legea lor va rezolva practic această problemă. Probabil vom ajunge de unde am pornit și guvernarea care se va încheia în 2016, va pasa "pisica" restituirilor guvernului următor. Așa că sunt sceptic în rezolvare. Mai degrabă cred într-o nouă amânare, iar și iar, până când n-o să mai fie nimeni ca să ceară, iar urmașii celor îndreptățiți se vor sătura de drumuri, bani cheltuiți, timp pierdut și vor renunța de bunăvoie. Sau, dacă se va rezolva ceva, probabil va fi o nouă cuponiadă fără valoare de piață, doar PSD-ul e maestru la asta.

Premierul României, Victor Ponta, spune că va da o nouă lege a proprietății, dar în același timp a cerut ca până la finele anului 2015, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să revadă toate dosarele soluționate, inclusiv cele pentru care s-au plătit despăgubiri în numerar, și să analizeze cauzele care au determinat nerestituirea bunurilor în natură sau prin echivalent, în compensare cu alte bunuri. Adică o luăm de la capăt. Cum la noi procesele durează ani, un om va fi târât în judecată vreo 5-10 ani, poate i se va face dreptate, dacă nu va muri între timp, dar viața lui va fi dată din nou peste cap, va trebui să aibă bani de avocat, să o ia de la capăt cu probe, documente. Ca într-un perpetuum mobile.

Pe scurt, legea pe care vrea să și-o asume în Parlament Guvernul Ponta are ca puncte principale următoarele.

Foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 10% pe an din suma punctelor.

Foștii proprietari de imobile naționalizate ale căror dosare au fost deja soluționate de stat vor primi despăgubiri în numerar în termen de trei ani, începând cu ianuarie 2014, în tranșe anuale egale.

Persoanele care au cumpărat drepturi litigioase pentru imobilele naționalizate, în cadrul proceselor de restituire a bunurilor, vor fi obligate să achite un impozit pe diferența dintre suma plătită pentru acele drepturi și cea încasată de la stat pentru proprietate sau valoarea imobilului respectiv, impozit care se prevede a fi de 85%.

Surse guvernamentale susțin însă că s-a pus și problema constituirii unui nou Fond Proprietatea, iar termenul de realizare a acestui obiectiv este de 10 ani.

Într-un cuvânt, mai e mult până departe și pentru că sunt oltean, mi se pare că și guvernul e la fel. Se scarpină cu mâna stângă în partea dreaptă. În fine, nu este vina nimănui decât a dumneavoastră, domnilor guvernanți prezenți și trecuți, că proprietarii, bătrâni și bolnavi, care aveau nevoie de bani la timpul prezent și nu într-un viitor incert și nesigur, au fost nevoiți să își vândă drepturile pe sume mult mai mici decât valora proprietatea lor, dacă ar fi fost restituită într-un termen decent. Impozitați-vă neputința! Poate acest tip de impozit nu va fi declarat neconstituțional!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 9 decembrie 2019, 15:54
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro