Domnul Ghervazen Longher: Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Anul trecut, în cadrul Zilelor culturii polone - 6-8 septembrie, la Consiliul Județean Suceava, s-a semnat un parteneriat între județul Suceava și voievodatul Podkarpacie, din Polonia. În urma acestui acord, am făcut demersuri la statul polonez pentru a obține fonduri pentru consolidarea și conservarea Basilicii Minor din Cacica, județul Suceava, fiind una din prioritățile mele, pentru a stopa degradarea construcției. Basilica Minor din Cacica a fost construită între 1903-1904, iar în perioada celui de-al Doilea Război Mondial a suferit avarii care sunt vizibile. Mai mult, biserica este ridicată pe un teren alunecos, ceea ce amplifică problemele semnalate în urmă cu mai mulți ani. Basilica Minor din Cacica va beneficia, chiar în acest an, de o sumă consistentă, care se ridică la valoarea de 150.000 de euro. La sfârșitul lunii martie, s-a semnat contractul de parteneriat privind realizarea proiectului "Basilica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului din Cacica, sanctuar național - lucrări de renovare și conservare a clădirii bazilicii - etapa I", care este finanțat din fondurile Ministerului Afacerilor Externe din Polonia, în cadrul acțiunii publice: colaborarea cu diaspora poloneză și cu polonezii din afara granițelor în anul 2013. În această duminică, delegația din Polonia a venit la Cacica, condusă de dna Ana Kowalska, vicepreședintele voievodatului Podkarpacie, care a marcat, în mod solemn, demararea lucrărilor de renovare și consolidare a basilicii, participând la o Sfântă Liturghie în prezența Excelenței Sale Aurel Percă - Episcop auxiliar al diecezei de Iași, a preoților din decanatul de Bucovina, a credincioșilor, a autorităților județene reprezentate de domnul vicepreședinte al Consiliului Județean, Ilie Niță, autoritățile locale, în frunte cu doamna primar Elena Boloca. Lucrările de consolidare ale basilicii din Cacica, finanțate în totalitate de statul polonez, sunt o dovadă a modului în care patria strămoșilor noștri nu își uită fiii răspândiți în toată lumea, dar și o dovadă a concretizării acordului de parteneriat semnat între voievodatul Podkarpacie și județul Suceava. Vă mulțumesc.
|