Gheorghe Ciobanu
Gheorghe Ciobanu
Ședința Camerei Deputaților din 16 aprilie 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/25-04-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2013 > 16-04-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 16 aprilie 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.44 Gheorghe Ciobanu - declarație politică cu tema: "Economia României, pe drumul cel bun";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

   

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Economia României, pe drumul cel bun"

Uniunea Social Liberală are drept țintă principală repornirea economiei românești. Numai de acest lucru depinde dacă viața românilor se va îmbunătăți sau nu. Putem da noi dovadă de oricâtă orientare către măsuri sociale proactive, care să-i încurajeze pe oameni, dacă economia nu funcționează așa cum trebuie, nu vom putea finanța măsurile care să crească nivelul de trai. De aceea, este extrem de important să monitorizăm starea economiei naționale.

Știrea cea mai importantă a ultimei perioade este faptul că avansul economic pentru 2012 al României este de 0,7%, față de 0,2% cât fusese prognozat de Institutul Național de Statistică. Asta înseamnă că țara noastră a produs cu peste 600 de milioane de euro mai mult decât s-a spus, adică aproape 30 de euro pe cap de locuitor. Sunt bani care pot finanța creșterile de pensii și de salarii care s-au produs la începutul anului: reîntregirea salariilor bugetarilor la nivelul de dinainte de vara lui 2010 și tăierile aberante ale Guvernului Boc și indexarea pensiilor cu 4%.

Creșterea economică de 0,7% face din România una dintre țările europene cu cel mai mare avans în 2012. Asta dacă ne gândim că, per total, economia Uniunii Europene a scăzut cu 0,2% anul trecut, iar zona euro chiar cu 0,5%. E un rezultat economic relativ moderat, dar important în contextul european. Pentru acesta, Guvernul Ponta merită să fie lăudat, dacă ne gândim că a preluat conducerea unei țări băgate în recesiune de executivele Boc și Ungureanu, care generaseră două trimestre consecutive (ultimul din 2011 și primul din 2012) de contracție economică.

Veștile bune nu se opresc aici, pentru că premierul a anunțat săptămâna trecută o creștere cu 7,81% a încasărilor bugetare pe primul trimestru prin comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. Principalele motoare ale acestei creșteri de venituri au fost accizele, TVA-ul și încasările din contribuțiile angajaților. Putem trage două concluzii importante, ambele pozitive: ANAF-ul a început să-și facă mai bine datoria, iar românii încep să câștige mai mult, de vreme ce încasările de pe urma contribuțiilor din salariile lor au fost cu peste 10% mai mari.

Informația cea mai bună este însă faptul că încasările bugetare au crescut cu 7,81%, prin comparație cu ținta impusă de 6,5%. Asta înseamnă că încasăm mai bine decât ne-am propus, ceea ce face ca toate speculațiile privind incapacitatea Executivului de a asigura plata salariilor și pensiilor să fie total neavenite. E un merit deopotrivă al premierului, al ministrului de finanțe, dar și al noii conduceri a fiscului. O nouă abordare a adus după sine și o creștere a eficienței.

Vești bune vin și dinspre industria românească - exporturile, după primele trei luni ale anului, sunt cu 8,1% mai mari decât în aceeași perioadă din 2012. O cifră cu atât mai impresionantă cu cât vine pe fondul unei contracții a principalei piețe de desfacere pe care o avem - țările din Zona euro. Ne aflăm la un minim al ultimilor ani când vine vorba de diferența dintre valoarea mărfurilor importate și a celor exportate. E un semnal puternic pozitiv, care arată că, dincolo de calcule financiare, economia reală funcționează ceva mai bine. Cred sincer că ne apropiem de un moment de inflexiune extrem de important în istoria economiei românești - în 4-5 ani putem ajunge în situația în care să exportăm mai mult decât importăm.

Concluzia acestei declarații politice se dorește a fi una pozitivă: economia românească nu s-a redresat încă, dar, sub Guvernul Ponta, sunt semne încurajatoare că lucrurile se îndreaptă în direcția pe care ne-o dorim cu toții. Dacă vom reuși să stimulăm sectoare economice cheie (agricultura, industria energetică sau industria producătoare de bunuri de larg consum), avem toate șansele ca în următorii ani să ajungem la creșteri economice sustenabile, care să asigure, la rândul lor, o îmbunătățire a condițiilor de viață ale oamenilor.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 8 decembrie 2019, 17:51
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro