Cornel-Mircea Sămărtinean
Cornel-Mircea Sămărtinean
Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2013
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.60/16-05-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
06-12-2021 (joint)
06-12-2021
25-11-2021
25-11-2021 (joint)
24-11-2021 (joint)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2013 > 08-05-2013 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 8, 2013

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.22 Cornel-Mircea Sămărtinean - declarație politică intitulată "Granitul înlocuiește istoria la Timișoara";

   

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Granitul înlocuiește istoria la Timișoara"

Anul acesta împlinirea a 24 de ani de la Revoluția din decembrie 1989 va găsi ștearsă amintirea acelor momente. Treptele Catedralei Mitropolitane din Timișoara sunt înlocuite, fiindcă nu mai sunt îndeajuns de arătoase. Fără să aibă cel mai mic gând pios pentru primele victime ale revoluției, conducerea Mitropoliei Banatului a decis înlăturarea treptelor-simbol ale Catedralei Mitropolitane.

Acestea au fost sparte cu picamerul, cu aprobarea autorităților locale, care au și finanțat cu jumătate din bani această lucrare. Catedrala Mitropolitană din Timișoara este una din cele mai de preț clădiri ale orașului și unul din cele mai reușite monumente arhitecturale din țara noastră. A fost construită între 1936 și 1940 de către arhitectul Ioan Troiănescu, fiind declarată monument de artă pentru arhitectura, pictura și sculptura ei.

În timp ce Germania "exportă" fragmente din Zidul Berlinului, pentru a reaminti lumii ororile comunismului, cele 12 trepte ale Catedralei au ajuns la groapa de gunoi. Și nimănui dintre cei cu putere de decizie nu pare să-i pese. Ba mai mult, primarul Nicolae Robu se declară încântat că a fost solicitat să contribuie la o astfel de "măreață" realizare. "Mitropolia a cerut acest ajutor de la noi, pentru că nu se puteau descurca fără el", a declarat edilul șef.

"Mitropolia are în derulare o lucrare de reabilitare a treptelor Catedralei, lucrare în valoare de circa 400.000 de lei, din care jumătate din această sumă, 200.000 lei, provine din partea Consiliului Local Timișoara. Într-una din intervențiile sale, primarul Nicolae Robu afirma: "Mă bucur că lucrările au demarat și că, în scurtă vreme, Catedrala Mitropolitană din Timișoara va avea treptele așa cum merită ea să le aibă, ținând seama pe de o parte că reprezintă obiectivul religios de cea mai mare însemnătate din Timișoara, o emblemă pentru orașul nostru, dar și de încărcătura istorică pe care treptele au dobândit-o în timpul Revoluției din decembrie 1989. Eu m-am bucurat atunci când propunerea pe care am adresat-o Consiliului Local a fost aprobată, desigur după ce a avut avizul favorabil al Comisiei de resort".

Important de știut, dacă pentru autorizația de construcție, adică de distrugere a lespezilor, au fost prevăzute expres avize de la comisia zonală a monumentelor istorice, Catedrala fiind monument de categoria "A"! Tocmai de aceea, lucrările de la Catedrală au atras și atenția reprezentanților societății civile din Timișoara. "Catedrala este un monument istoric de categoria I, cu tot cu trepte. Trebuie să avem mare grijă de patrimoniul urban. Nu aveau voie să facă această schimbare. Noi trebuie să ne păstrăm memoria, pentru că atât avem", a declarat scriitorul Daniel Vighi, președintele asociației Ariergarda.

Toată lumea se agită în jurul sumei pe care onor Primăria și Mitropolia o investesc în înlocuirea treptelor Catedralei Mitropolitane. Nimeni însă nu vorbește de valoarea acelor trepte, de valoarea lor istorică, sentimentală și morală. Pe treptele Catedralei s-a tras la Revoluție, împotriva unor oameni care încercau să se refugieze în lăcașul Domnului. A curs sânge acolo, pentru libertate! Au murit oameni acolo, este un eveniment care a schimbat destinul României!

Martor tăcut al evenimentelor din decembrie 1989, treptele Catedralei sunt acum înlocuite cu unele din granit. O parte din istoria recentă a Timișoarei dispare, fără nici cea mai mică rezervă din partea autorităților locale, care chiar și plătesc pentru ca acest fapt să se realizeze. Dacă mai-marii Mitropoliei Banatului doresc să-și schimbe treptele de la Catedrală, s-o facă din banii lor. Domnul primar Robu vorbește de "încărcătura istorică" a treptelor. Pentru unii, aceste trepte chiar au fost niște trepte spre cer, în timp ce alții cer bani să le înlocuiască. Asta așa, de dragul "încărcăturii" istorice.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mardi, 7 décembre 2021, 7:01
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro