Simona Bucura-Oprescu
Simona Bucura-Oprescu
Ședința Camerei Deputaților din 21 mai 2013
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.66/30-05-2013
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 21-05-2013 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 mai 2013

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Simona Bucura-Oprescu

    Declarații politice și intervenții ale deputaților: Simona Bucura-Oprescu - declarație politică pe tema Legii nr.448/2006;

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Legea nr.448/2006

În societatea noastră există, ca în orice comunitate umană, persoane cu dizabilități care se confruntă cu reale probleme din cauza neaplicării legislației în vigoare. Chiar dacă au fost loviți de soartă mai mult decât poate ar merita, românii cu dizabilități sunt încă nevoiți să suporte privirile chiorâșe și chicotelile ironice ale celor din jur. Cele mai multe lovituri pentru persoanele cu dizabilități le oferă societatea, nicidecum boala.

Există o legătură directă între dizabilitate și sărăcie? Care ar putea să fie aceasta și cum este influențată educația și ocuparea forței de muncă de cătrepersoanelecudizabilități?Considerăm oportună dezbaterea acestei problematici, deoarece persoanele cu handicap constituie 10% din populația lumii (Wolfensohn, 2004), fiind important ca noile politici din România să se axeze în această direcție, a îmbunătățirii statutului economic alpersoanelor cu dizabilități.

Relația dintre dizabilitate și sărăcie variază în cadrul culturilor și între culturi. Deși multe persoane cu dizabilități trăiesc în sărăcie și experimentează discriminarea, nu toate sunt sărace în termeni economici. Sărăcia nu se referă doarla dimensiunea veniturilor, ci și la excludere socială și lipsa de putere. Este cunoscut deja faptul că oamenii devin săraci deoarece sunt excluși din instituțiile sociale unde accesul se bazează pe statut, privilegii, rasă și gen. Excluziunea duce la lipsa resurselor, așteptări scăzute, predispoziție spre îmbolnăviri și educație slabă (Yeo, 2001).

Persoanele cu dizabilități sunt discriminate din naștere sau din momentul în care au contractat o dizabilitate. În comunitățile deja sărace, un copil cu dizabilitatepoate ajunge chiarmai exclus.Acolo unde resurselesunt limitate,împărțirea egală a resurselor la copiii cu dizabilități poate fi văzută ca iresponsabilitate economică, din moment ce aceștia nu le vor putea înapoia în viitor în familie.

În multe părți ale lumii, persoanele cu dizabilități sunt victime ale unui tratament degradant, ale abuzului și discriminării. Percepția socială în ceea ce privește persoanele cu handicap este încă precară în țara noastră.

Toate persoanele cu dizabilități intelectuale sau de altă natură sunt cetățeni ai țărilor lor, nu mai puțin îndreptățiți la considerație, respect și protecție în fața legii decât concetățenii lor. Persoanele cu dizabilități trebuie să trăiască, să învețe, să lucreze și să se bucure de viața din comunitate și să fie acceptate și prețuite la fel ca orice alt cetățean.

Reamintind principiile proclamate în Carta Națiunilor Unite, care recunoaște demnitatea, valoarea și drepturile egale și inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane, ca fundament al libertății, justiției și păcii pe glob, Reamintind Convenția internațională privind drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională privind drepturile civile și politice, Convenția internațională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, Convenția privind eliminarea torturii sau a altor forme de tratament sau pedeapsă crude, inumane sau degradante, Convenția privind drepturile copilului, și Convenția internațională privind muncitorii migranți și membrii familiilor acestora.

- Recunoscând faptul că dizabilitatea este un concept care evoluează și că dizabilitatea rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu handicap și barierele care țin de atitudine și mediul înconjurător, care împiedică participarea lor deplină și eficientă la viața socială în condiții egale cu alți cetățeni,

- Recunoscând că femeile și fetele cu dizabilități sunt expuse unui risc sporit, în casă sau pe stradă, de violență, de vătămări sau abuz, neglijare sau tratament neglijent, maltratare sau exploatare.

- Recunoscând importanța principiilor și regulilor stabilite în Programul mondial de acțiune privind persoanele cu dizabilități, precum și în Regulile privind egalizarea șanselor pentru persoanele cu dizabilități, pentru influențarea promovării, formulării și evaluării politicilor, planurilor, programelor și acțiunilor la nivel regional, național și internațional privind egalizarea în continuare a șanselor persoanelor cu dizabilități.

Fiind îngrijorați de condițiile dificile pe care le înfruntă persoanele cu dizabilități, care sunt supuse multor forme grave de discriminare în baza rasei, culorii pielii, sexului, limbii, religiei, opiniei politice sau de altă natură, naționalității, etniei, originii indigene sau sociale, proprietății deținute, nașterii, vârstei sau din alt motiv.

Persoanele cu dizabilități includ persoanele care au handicap fizic, mintal, intelectual sau senzorial permanent, care, în interacțiune cu alte obstacole, poate împiedica participarea lor eficientă la viața socială, în aceeași măsură ca și alți cetățeni.

Un prim element care conduce la situația dificilă actuală a persoanelor cu handicap din România, este nerecunoașterea oficială a numărului persoanelor cu dizabilități.

Nerecunoașterea numărului real de persoane cu handicap conduce inevitabil la minimalizarea problemelor acestei categorii de cetățeni și îngreunarea deciziilor pentru aplicarea măsurilor necesare pentru a le facilita o viață autentică în mijlocul comunității din care fac parte. Din acest motiv, persoanele cu handicap din România nu sunt incluse în societate, iar strategia națională pentru sprijinirea acestora există numai pe hârtie.

Problematica persoanelor cu handicap începe din fragedă copilărie, în sensul că mamele care nasc copii cu handicap nu beneficiază, în totalitate, de suspendarea raporturilor de muncă pentru îngrijirea copiilor până la împlinirea vârstei de 7 ani și nu pot întrerupe raportul de serviciu decât până când minorul împlinește 2 ani și nu până la împlinirea vârstei de 7 ani.

Următorul set de probleme apare odată cu perioada de școlarizare a copiilor cu handicap, în sensul că nu există suficiente unități școlare specializate pe tipuri de dizabilități (nevăzători, surdo-muți, cu handicap locomotor, cu sindromul Down etc.) și nici cadre didactice specializate pe problematica elevilor cu dizabilități. Nu există nici deschiderea necesară atât a factorilor de decizie din învățământul de stat, cât și a tuturor părinților, inclusiv a copiilor fără dizabilități, de a permite prezența în clase a copiilor cu dizabilități ușoare în comunitatea școlară obișnuită. Acest lucru conduce la excluderea din societate a persoanelor cu handicap încă din perioada școlară.

Tot în perioada copilăriei apar probleme de integrare în societate, deoarece nu există amenajările necesare pentru accesul acestora în clădiri, parcuri și locuri de joacă, prin inexistența rampelor, a sistemelor de direcționare și sprijin, locuri de joacă sigure pentru acești copii.

Persoana cu handicap ajunsă la maturitate se confruntă cu un nou set de probleme, determinate atât de dificultățile de acces și mișcare, cât și de integrare pe piața muncii.

Persoanele cu handicap, posesoare de autovehicule, nu beneficiază de scutirea plății taxei auto decât dacă sunt din categoria persoanelor cu handicap locomotor și dețin permis auto pentru mașini modificate. Rămâne de lămurit de ce persoanele cu dizabilități, care dețin în proprietate un autoturism și, din cauza handicapului, permit altei persoane cu permis auto să conducă autoturismul în interesul persoanei cu handicap, să fie scutite de plata taxei auto.

Mai mult decât atât, legislația (Legea nr. 136/2012, venită în completarea Legii nr. 448/2006) face o diferențiere în defavoarea persoanelor care au un handicap din naștere.

Persoanele cu handicap dobândit pe parcursul vieții, în special acelea care au avut prilejul de a face parte din forța de muncă pentru o perioadă limitată de timp, pot beneficia de o sumă mai mare, ce le poate acoperi nevoile de subzistență, spre deosebire de cele care s-au născut cu deficiențe ireversibile și care nu au nicio perspectivă de a obține un alt venit, în afară de cei maxim 200 roni. În consecință, trebuie să luăm măsuri rapide pentru ameliorarea condiției persoanelor cu handicap. Pentru a ne ridica atât la standardele europene și internaționale, cât și la standardele morale la care aspirăm ca societate, nu putem lăsa asemenea probleme neevaluate adecvat.

Indexarea indemnizațiilor persoanelor cu handicap trebuie respectată, iar statutul și beneficiile persoanelor cu handicap din naștere sau handicap ireversibil, ce împiedică apartenența la forța de muncă, trebuie reevaluate pentru a ne alătura într-un viitor apropriat statelor care-și bazează politicile sociale pe corectitudine, etică și egalitate de șanse pentru toți cetățenii lor.

Având în vedere aceste aspecte, este evident că este necesară îmbunătățirea legislației privitoare la persoanele cu dizabilități, aplicarea urgentă a măsurilor deja prevăzute în legislație, demararea unei campanii de informare și sensibilizare a opiniei publice în această problemă, deschiderea necesară pentru sprijinirea persoanelor cu handicap și integrarea lor în comunitate.

       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 15 noiembrie 2019, 4:41
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro