Doamna Cornelia Negruț: "Exodul romilor români în Europa trebuie oprit!" Conform informațiilor furnizate de mass-media, nu există țară din Europa care să nu fi avut (sau are și în prezent) în ultimii ani tabere ilegale de romi nomazi, cetățeni români, care, fără adăpost fiind, s-au aciuat ca termitele peste tot, spre disperarea autorităților locale și ale guvernelor. Din informațiile apărute în presă rezultă că pe parcursul ultimilor trei ani, cel puțin, numeroși romi nomazi din România au fost evacuați din aceste tabere ilegale desființate în Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, dar și în alte state europene, până în îndepărtata Norvegie. S-au vehiculat ipoteze dramatice privind sutele de romi proveniți din România, care au rămas efectiv pe drumuri, fapt care a condus implicit la creșterea numărului cerșetorilor și a infracțiunilor produse de români, pentru că ei dețin acte de identitate emise de autoritățile românești în toate țările Uniunii Europene. Din păcate există încă o situație de respingere a aderării României la spațiul Schengen, tocmai din cauza problemei încă nerezolvate a invaziei romilor. De asemenea, apropiata liberalizare a pieței muncii pentru cetățenii români și bulgari în țările din Uniunea Europeană, prevăzută a avea loc la începutul anului viitor, contribuie în mod covârșitor la un nou val de antipatie la adresa României, tocmai din același motiv: teama Europei de un aflux considerabil al romilor. În aceste condiții, este de așteptat răspunsul ministrului afacerilor externe la câteva întrebări fundamentale pe care i le-am adresat, și anume dacă are MAE o situație oficială sau neoficială referitoare la numărul romilor nomazi, cetățeni români care au fost expulzați în urma desființării taberelor ilegale din Europa, în ultimul an, și, de asemenea, care sunt acțiunile misiunilor diplomatice ale MAE pentru prevenirea exodului masiv de romi din România spre țările europene.
|