Costel Alexe
Costel Alexe
Ședința Camerei Deputaților din 4 martie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/13-03-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
11-12-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 04-03-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 martie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  1.35 Costel Alexe - declarație politică referitoare la viziunea PNL în contextul politic actual;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Costel Alexe:

În intervenția mea doresc să vă rețin atenția cu privire la unele aspecte referitoare la cel mai important subiect al României, din punctul meu de vedere, în prezent și pentru următorii ani: viziunea PNL în contextul politic actual.

Încetarea existenței USL nu este o decizie pe care ne-am dorit-o. A fost un gest onest și cinstit față de cetățenii României, față de oamenii care ne-au votat, pentru a nu mai prelungi această ipocrizie politică instalată în rândul foștilor parteneri de alianță.

PNL a decis să se retragă din actul guvernării și din USL, în urma încălcării în mod flagrant de către Victor Ponta și PSD a înțelegerii politice.

PNL a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a susține unitatea USL. Nu am cerut decât ceea ce ni se cuvenea, spre deosebire de alții care au dorit tot timpul mai mult.

Victor Ponta încalcă Programul de guvernare, asumat de USL și pe care proclamă că îl continuă, încă dinaintea înființării noului Guvern prin aducerea UDMR. Aducând ca aliat UDMR reprezintă o schimbare masivă de program și de structură.

Premierul nu a vrut să meargă în Parlament pentru a numi noii miniștrii propuși de PNL, partener de alianță alături de care au câștigat alegerile parlamentare, dar preferă să se ducă în Parlament cu o modificare vastă de structură guvernamentală alături de UDMR.

Încetarea existenței USL ar fi trebuit să însemne și desemnarea unui nou premier desemnat de către Parlament și de noua majoritate. Victor Ponta, cel care se proclamă ca un apărător al principiilor democrației, ar trebui să ofere posibilitatea constituirii unor consultări pentru crearea unei noi majorități.

Stimați ascultători, nu ne așteptăm ca Victor Ponta și PSD să respecte aceste principii democratice.

USL a fost cel mai important proiect politic din ultima perioadă, iar Victor Ponta a dat dovadă de iresponsabilitate și nepăsare, lucruri care au dus la ruperea acestui proiect de o imensă importanță pentru România.

USL însemna o majoritate certă, fără complicații, iar Victor Ponta și PSD, prin încăpățânarea și dorința de a acapara întreaga putere au creat premisele ruperii acestei alianțe.

PNL nu fuge de responsabilitatea guvernării. Suntem gata să participăm la orice formulă guvernamentală.

În ceea ce privește aparițiile lui Traian Băsescu, acestea au avut din nou ca miză câștigarea unui capital de imagine. Atacurile și transpunerea sa într-un analist al situației politice din România, nu sunt decât o nouă încercare de a câștiga puncte de imagine.

Președintele își însușește punctele de vedere cele mai evidente din situația politică actuală, dând un aer fals declarațiilor sale, încercând astfel să pară că are coloana vertebrală necesară pentru a-și exprima propriile păreri, când de fapt, nu face altceva decât să spună ceea ce oamenii vor să audă.

Traian Băsescu pretinde acum că este echidistant față de actuala criză politică, însă se poate observa limpede dorința acestuia de a discredita adversarii politici ai partidului său.

Liberalii nu și-au schimbat principiile și rămân un adversar al regimului de tipul celui instaurat de Traian Băsescu. PNL a acționat întotdeauna orientându-se spre respectarea unor principii, nu spre a-și găsi un loc la masa puterii.

Poziția PNL în privința lui Traian Băsescu nu s-a schimbat. Dar dacă PSD preia metehnele regimului Băsescu, atunci va prelua și adversitatea PNL.

NL nu se situează împotriva lui Traian Băsescu doar de dragul de a-și crea un adversar politic. PNL a intrat în USL pentru a înlătura un regim și metodele lui de a acapara puterea și nu pentru a face după alegeri un simplu transfer de influență.

PNL este un partid care și-a respectat principiile și valorile. Deciziile PNL au fost luate de forurile de conducere. Partidul Național Liberal nu reprezintă voința unei persoane.

Declarațiile lui Călin Popescu-Tăriceanu nu reprezintă altceva decât încercări de a primi susținere din partea PSD și a lui Victor Ponta, atât în Parlament, cât și pe viitor pentru o posibilă candidatură la prezidențiale.

Acuzațiile lui Călin Popescu-Tăriceanu referitoare la decizia luată de a ieși din USL și de la guvernare sunt nefondate. Delegația Permanentă este cel mai important for al partidului.

Domnul Tăriceanu demonstrează că nu poate accepta că propunerile sale nu au fost împărtășite și de alte persoane. Deciziile PNL sunt mereu statutare și luate în urma consultării forurilor de conducere abilitate.

Călin Popescu-Tăriceanu încearcă un joc prin care nu face decât să se discrediteze, atât pe el, cât și PNL. După ce timp de mai bine de doi ani nu a crezut în proiectul USL, acum acesta a devenit cel mai puternic susținător al proiectului.

PNL, prin reprezentanții săi, i-au arătat lui Tăriceanu că este un partid unit, solidar cu obiectivele impuse. Tăriceanu nu beneficiază de susținerea foștilor săi colegi în proiectul pe care vrea să îl pună pe picioare. Călin Popescu-Tăriceanu a demonstrat că nu dorește decât să facă parte din putere, iar PSD a arătat că nu are morală politică, fiind dispus la orice doar pentru a avea susținere în Parlament.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 11 decembrie 2019, 17:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro