Gheorghe Udriște
Gheorghe Udriște
Ședința Camerei Deputaților din 4 martie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.22/13-03-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 04-03-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 4 martie 2014

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Gheorghe Udriște

Video in format Flash/IOS Declarații politice și intervenții ale deputaților: Gheorghe Udriște - declarație politică: Sportul românesc - bătaia de joc a guvernanților;

Domnul Gheorghe Udriște:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică se intitulează: "Sportul românesc - bătaia de joc a guvernanților"

Am ales acest titlu pentru declarația mea politică ca urmare a rezultatelor total nesatisfăcătoare în ultimii ani ale sportivilor români care participă la diverse competiții interne sau internaționale.

Pe 23 februarie s-au încheiat Jocurile Olimpice de Iarnă - 23 februarie a.c.

Delegația României a cuprins sportivi de la trei federații române - Federația Română de Schi și Biatlon - nouă sportivi, Federația Română de Bob și Sanie - 14 sportivi și Federația Română de Patinaj - un sportiv, însoțiți de aproximativ 20 de antrenori și oficiali. Îi felicit pe toți sportivii români care au fost prezenți la Jocurile Olimpice de la Soci. Am constatat că numărul sportivilor participanți a fost unul mai mic decât la ultimele două ediții.

Numărul riscă să scadă în anii ce vor urma. Sportul românesc nu mai este susținut financiar, iar sportivii români își finanțează pregătirea, antrenamentele și participările la evenimentele sportive din surse proprii. Sportivii români reprezintă peste hotare o Românie care nu găsește resurse pentru susținerea performanței din sportul românesc. Rezultatele sportive pe care le câștigă România nu ajung la nivelul altor țări din cauza dezinteresului total pe care îl manifestăm pentru sportul românesc.

Federațiile sportive din România se bazează în proporție de 90% pe un buget provenit din subvenția acordată de statul român. În ultimii patru ani, cele trei federații prezente la Jocurile Olimpice de la Soci au încasat sume derizorii în raport cu necesitățile. Nu avem sponsorizări, iar acestea nici nu vor exista atât timp cât România nu organizează competiții de anvergură în aceste domenii. Cu sprijinul fostei guvernări PDL, s-a reușit organizarea, în 2013, a Festivalului Olimpic al Tineretului European în România, la Brașov. Este un început promițător, dar care nu va avea urmări pozitive dacă aceste inițiative nu vor fi continuate, și mă adresez aici în primul rând actualei guvernări.

Când vine vorba de apariții la televizor și de înmânat diplome, ne fălim cu sportivii noștri. Dar diplomele nu acoperă eforturile fizice, psihice și financiare la care sunt supuși sportivii români. Orice politician de bun simț nu ar profita de pe urma rezultatelor obținute de un sportiv român, cu atât mai mult cu cât nu a contribuit cu absolut nimic la performanța acestuia. România intră în competiție cu țări care cheltuiesc zeci de milioane de euro anual numai pentru sporturile de iarnă.

Săniile folosite de România costă în jur de 8000 de euro bucata. Nu avem bani pentru sănii de rezervă, motiv pentru care, la jocurile olimpice de anul acesta, sportivii români au fost nevoiți să se retragă din competiție, după ani de antrenament și după reușita excepțională de a ajunge în competiția de la Soci. Comitetul Olimpic Sportiv Român susține contrariul - am avut sanie de rezervă, dar noile reguli nu au mai făcut posibilă participarea sportivilor români. Adevărul este poate undeva la mijloc. Sania s-a rupt, delegația nu a avut în componența sa un mecanic, sportivii au pierdut șansa de a intra în competiție. Cu părere de rău declar că nu puțini dintre cei care au plecat alături de sportivii români la Soci au beneficiat doar de o excursie în țări străine.

Sportivul Dorin Velicu a participat la Soci cu un skeleton împrumutat de la prieteni, deoarece suma necesară pentru achiziționarea unuia nou este peste puterile sale financiare. Patinatorii români nu au parte de nicio susținere de la Ministerul Tineretului și Sportului. Federația Română de Patinaj a primit 2,75 milioane de lei în ultimii trei ani, iar în 2013 fondurile de la minister au fost blocate din cauza neregulilor din federație. Zoltán Kelemen, patinatorul român, își plătește de atâția ani costurile cu pregătirea și participarea la diverse competiții sportive. Nici după calificarea la Soci costurile pregătirii nu au fost acoperite, iar federația nu a putut oferi niciun sprijin financiar. Patinatorul român a ajuns în competiția de la Soci pe propria pregătire, voință și efort financiar.

România are nevoie de infrastructură, de investiții în pârtii și în patinoare, pentru a putea concura cu celelalte țări. Poziția cea mai importantă ocupată vreodată de România la jocurile olimpice de iarnă a fost un loc cinci, prin Gheorghe Vilmoș, la ediția din 1964 de la Innsbruck, în proba individuală de biatlon. Jocurile olimpice au avut loc din patru în patru ani. Finanțarea statului român este tot mai mică de la an la an, dar tot mai mare atunci când se acoperă costuri "electorale". Este o rușine! România nu-și merită sportivii valoroși! În schimb, fala guvernanților are puternice accente socialiste.

La bilanțul Jocurilor de la Soci, România s-a clasat pe ultimul loc sau pe ultimele două locuri, împreună cu Estonia, după cum se știe.

Cunosc reprezentanții diverselor instituții care s-au afișat la Jocurile Olimpice de la Soci, care este nivelul investițiilor în pregătirea și finanțarea fiecărui sportiv român care a luat parte la această Olimpiadă? Întreb, pentru că mi se pare a fi un act de ipocrizie, de obrăznicie și impertinență din partea celor care își atribuie merite de pe urma "succeselor" sportivilor români. Care este contribuția și meritul ministerului de resort și al Guvernului României la rezultatele obținute de sportivii noștri la Soci? Nu credeți că, pentru tot ceea se întâmplă în sportul românesc, cineva ar trebui să și dea socoteală?

Sportul necesită patriotism, în primul rând, muncă, dăruire și reală mândrie, caracteristici din ce în ce mai rar întâlnite în rândul guvernanților.

Fiți demni, stimați guvernanți, lăsați parada deoparte și acționați în așa fel încât sportul să devină o prioritate națională!

Vă mulțumesc.

       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 15 noiembrie 2019, 19:30
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro