Costel Șoptică
Costel Șoptică
Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.36/03-04-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2014 > 25-03-2014 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 25, 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.64 Costel Șoptică - declarație politică cu tema "Acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru de motorină lovește în agricultori";

Domnul Costel Șoptică:

"Acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru de motorină lovește în agricultori"

Guvernul Ponta 3 atacă direct agricultura României, pentru că nu dă niciun semn că vrea să renunțe la introducerea accizei de 7 eurocenți pe litru pentru toți carburanții. Iar unul dintre cele mai mari costuri pentru fermieri îl reprezintă tocmai cheltuielile cu motorina.

Din punct de vedere financiar, agricultorii români sunt net dezavantajați. Au unele dintre cele mai mici subvenții de la Uniunea Europeană, iar creditele bancare sunt la dobânzi de câteva ori mai mari decât cele pentru fermierii din vestul continentului. A fost o luptă acerbă ca măcar motorina folosită în agricultură să beneficieze de același tratament fiscal, precum cea utilizată în alte state comunitare.

Abia în 2010, autoritățile au acceptat ca motorina pentru agricultură să aibă acciza scăzută, așa cum prevede Directiva 2003/96/CE privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității. Fermierii români au reclamat mereu avantajul concurențial pe care îl au agricultorii din celelalte state membre, pentru că beneficiază de o astfel de facilitate fiscală, cu mare impact asupra costurilor de producție.

Astfel, începând cu anul 2010, acciza la motorina pentru agricultură a scăzut la 21 de euro/1000 litri. Diferența dintre rata accizei standard, aplicabilă potrivit Codului fiscal, și rata accizei reduse reprezintă ajutor de stat sub formă de rambursare, a cărui valoare se determină în lei, pe baza cursului de schimb valutar euro/leu utilizat anual la calculul accizelor, potrivit legii.

În toamna lui 2013, a fost promovat un act normativ prin care se stabilesc fondurile bugetare ce urmau să susțină subvenția la motorina pentru agricultură și condițiile în care fermierii pot beneficia de un astfel de sprijin. Hotărârea de Guvern din 9 octombrie 2013 se referă la subvenționarea accizei la motorina pentru agricultură utilizată în ultima parte a lui 2013 și primele trei trimestre ale anului 2014. Rata redusă de impozitare se aplică motorinei utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare.

Guvernul Ponta, din care a făcut parte și Partidul Național Liberal, a stabilit cele mai mari valori ale sprijinului pentru motorina pentru agricultură, subvenția ajungând la 1,399 lei/litru, iar cantitatea ce intră în programul de subvenționare atingând 410 milioane de litri pentru întreaga perioadă vizată.

Decizia de a crește acciza la carburanți cu 7 eurocenți pe litru ar reduce sprijinul pentru motorina destinată agriculturii cu 33 de bani, ceea ce ar diminua valoarea subvenției cu aproape 24%, ducând-o la începuturile sale, când se aloca un leu pe litru de motorină.

Partidul Național Liberal rămâne consecvent principiilor sale și va susține neaplicarea acestei accize suplimentare în agricultură, tocmai pentru a nu introduce și mai multe distorsiuni pe piața produselor agricole.

Ministerul Finanțelor Publice trebuie să elaboreze un act normativ prin care Codul fiscal să poată fi modificat începând cu 1 aprilie 2014, act care nu a fost încă supus dezbaterii publice.

De aceea, personal, voi transmite o scrisoare deschisă ministrului finanțelor publice și celui al bugetului prin care voi cere ca acest supliment de acciză să nu vizeze și motorina pentru agricultură.

Impactul negativ asupra agriculturii ar fi mult prea mare, comparativ cu încasările pe care mizează bugetul de stat, astfel că măsura nu-și găsește rostul.

Partidul Național Liberal va continua toate demersurile pe care le consideră necesare pentru susținerea fermierilor români, astfel încât ei să producă în condiții egale cu toți fermierii ce activează pe piața unică europeană.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 20 august 2019, 2:07
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro