Camelia Khraibani
Camelia Khraibani
Ședința Camerei Deputaților din 25 martie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.36/03-04-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
14-10-2019
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 25-03-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 martie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.95 Camelia Khraibani - declarație politică: - "Adopția, o alegere nobilă";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Camelia Khraibani:

"Adopția, o alegere nobilă"

In declarația prezentă mă voi referi la un eveniment recent cu o deosebită semnificație umanitară. Este vorba despre "Marșul pentru viață." Este o manifestare ajunsă la a patra ediție și este dedicată protejării copiilor și sprijinirii familiei. În acest an, tema evenimentului a fost "Adopția, o alegere nobilă", pentru a atrage atenția că este nevoie de o cultură a adopției care să pună în centru interesul copilului, să valorizeze adopția și să nu culpabilizeze părinții naturali. Evenimentul a fost organizat în multe orașe din țară, printre care Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța, Ploiești, Oradea, Arad, Deva, Bistrița, Alba Iulia, Piatra-Neamț, Baia Mare și Bacău. Aproximativ o mie de persoane au participat în București, sâmbătă, 22 martie, la "Marșul pentru viață", care a avut loc din Piața Unirii până în Parcul Tineretului din Capitală, evenimentul fiind organizat pentru a susține adopția ca o soluție pentru ocrotirea copiilor născuți de mame aflate în dificultate.

Participanții la marșul din București au așezat în fruntea coloanei de manifestanți câțiva copii, care au purtat bannnerul pe care a fost scrisă tema evenimentului din acest an - "Adopția, o alegere nobilă. Marșul pentru viață 2014". Pe tot traseul marșului, manifestanții au purtat sute de baloane multicolore și pancarte pe care scria "Ești mai puternică decât crezi", "Adopția înseamnă dragoste", "Pro adopție", "Pro viață", "Pro familie", "Pro decență", "Pro tradiție".

Evenimentul la care mă refer a fost organizat cu scopul de a susține adopțiile, de a sprijini copiii abandonați, familiile aflate în dificultate care sunt nevoite să își dea copiii în adopție, dar și familiile care iau în adopție un copil, a declarat doamna Alexandra Nadane, președintele asociației Studenți pentru viață, organizatorul evenimentului din Capitală. Totodată, doamna Nadane a precizat că evenimentul a fost organizat și pentru a atrage atenția că în România nu există o cultură a adopției, iar un copil adoptat, dar și familiile care adoptă sunt privite sceptic.

Împreună cu organizatorii evenimentului și eu susțin că adopția este o soluție firească pentru ocrotirea copiilor născuți de mame aflate în dificultate, ale căror familii nu își pot asuma responsabilitatea creșterii unui copil. Trebuie să supunem unei analize critice mentalitățile potrivit cărora familia care adoptă este văzută ca nefirească, mama sau părinții care își lasă copilul să fie adoptat sunt considerați nedemni de numele de părinți. Este cazul să apreciem că aceste calificări nu sunt corecte și că ele îngreunează mult încredințarea spre adopție, adopția și integrarea copilului adoptat.

Dacă în centrul atenției vom pune interesul copilului vom vedea și o altă fațetă a realității sociale. Vom înțelege că părinții naturali nu trebuie disprețuiți pentru că au ales, adesea cu multă durere sufletească, să încredințeze altcuiva creșterea și educația copilului lor. Nu idealizăm realitatea, știm că sunt și experiențe nereușite sau chiar tragice cu unele adopții. Dar, pe de altă parte, nici nu putem să nu fim de acord cu reprezentanții Asociației Studenți pentru viață atunci când, în cunoștință de cauză, susțin că, citez, "Un copil adoptat este un copil binecuvântat, la a cărui viață au contribuit două rânduri de părinți. Părinții adoptivi sunt de admirat pentru dragostea lor. Părinții naturali trebuie sprijiniți în luarea unei decizii deplin responsabile, care să aibă în vedere interesul copilului din toate punctele de vedere".

Am reținut din cuvântul organizatorilor că legea noastră în materie de adopție nu prevede soluții pentru unele situații des întâlnite, susținând că ar fi necesară, de exemplu, legiferarea începerii demersului de încredințare spre adopție încă din perioada sarcinii. În acest fel, se speră că se va reduce abandonul, mortalitatea infantilă și va crește numărul de adopții. Apreciez că țara noastră trebuie să construiască viitorul celor mai vulnerabili copii ai săi prin politici adaptate realității și testate pe plan internațional.

Am găsit de cuviință să vă rețin atenția cu această problematică pentru a contribui la perfectarea legislației care reglementează regimul adopției și pentru a vă transmite că România are nevoie de o cultură a adopției, care înseamnă de fapt o cultură a vieții.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 14 octombrie 2019, 23:57
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro