Ioan Oltean
Ioan Oltean
Ședința Camerei Deputaților din 25 martie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.36/03-04-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
10-10-2019 (comună)
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 25-03-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 25 martie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.112 Ioan Oltean - declarație politică: - "Guvernul Ponta, un etern jaf organizat la bugetul de stat";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Ioan Oltean:

"Guvernul Ponta, un etern jaf organizat la bugetul de stat"

După nici măcar doi ani de guvernare USL, Executivul Ponta nu a reușit să înregistreze decât eșecuri. România este de doi ani de zile victima unor minciuni grosolane și jafuri organizate la cel mai înalt nivel.

În funcție de împrejurări, de nevoi și interese de partid și de gașcă, Guvernul Ponta își revendică cel mai incoerent, ilogic, crud și mincinos sistem de colectare a taxelor și impozitelor vreodată deținut de România. Guvernul Ponta își revendică probe evidente de jaf, hoție și incompetență.

În plenitudinea spiritului creator, Guvernul Ponta ne-a obișnuit deja cu adoptarea de legi neconstituționale, pe genunchi, fără nici cea mai mică șansă de dezbatere și transparență, fugind de opoziție de fiecare dată. În încercarea sa de a mușamaliza obiceiul de a crește taxele și impozitele, Guvernul Ponta adoptă diverse ordonanțe de urgență care, de cele mai multe ori, prevăd așa- numitele mascate proceduri simplificate.

În plin proces de guvernare, Guvernul Ponta 3 nu a înțeles nimic din experiența de guvernare a celorlalte două predecesoare ale sale. Astfel, România se scaldă într-o mlaștină a neconstituționalității veșnice, a risipei, hoției și a minciunilor eterne. Actualmente, în România există 35 de taxe noi și impozite majorate de Guvernul Ponta. În aceste condiții, România are, conform unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers, a doua cea mai mare povară fiscală din lume. USL a devenit detașat, în urma celor 22 de luni de guvernare, lider în topul guvernelor care au adus cele mai multe schimbări peste noapte Codului fiscal și Codului de procedură fiscală din ultimii 10 ani.

După cum știm cu toții, instanțele europene au decis că toate variantele taxelor auto, indiferent cum au fost numite - taxă de primă înmatriculare, taxă auto, taxă de poluare - sunt neconforme cu tratatele europene, somând astfel autoritățile de la București să modifice modalitatea de calcul, astfel încât această taxă să nu mai fie discriminatorie. Astfel, taxa auto instituită în anul 2012 a fost declarată ilegală de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. În cazul în care toți românii care și-au înmatriculat autoturismele în ultimii doi ani ar da în judecată statul, cerând returnarea taxei auto, indiferent de denumirea pe care a avut-o - taxă de poluare sau timbru de mediu -, statul român ar trebui să le restituie întreaga sumă încasată, respectiv 1,34 miliarde de lei, plus penalități, la care s-ar putea adăuga și cele 4 miliarde de lei, anunțate de însuși premierul Victor Ponta ca plăți restante înregistrate până în luna martie 2013.

Ca și când tăvălugul erorilor și valurilor monstruoase de incompetență și rateuri n-ar fi fost suficient, Guvernul Ponta 3 ne pregătește o dublă lovitură-surpriză, deloc gogonată, începând cu data de 1 aprilie: industria românească va fi zguduită din temelii de taxa Ponta pe carburanți, pe de o parte, și gaze mai scumpe, pe de altă parte. Într-un astfel de ritm chinuitor de supraviețuire fiscală, șoferii vor plăti mai mult pe benzină în România decât în Austria, iar prețul motorinei va fi mai mare decât cel din Germania.

Suplimentar accizei mai mari, prețul la pompă va resimți anul acesta și impactul taxei pe construcții speciale, așa-numita taxă pe stâlp, care se va aplica inclusiv rafinăriilor și stațiilor de alimentare cu carburant. Într-un astfel de context fiscal problematic, companiile sunt de părere că vor fi nevoite să paseze costul adițional de producție impus de Guvernul Ponta către clienți, în timp ce marii consumatori de gaze preconizează o evoluție sumbră, în sensul că nu vor supraviețui pe piață.

În dulcele spirit al confuziilor, erorilor, bâlbelor, gafelor și hotărârilor luate la ceas ce noapte, pe genunchi, statul s-a grăbit să impună de la 1 ianuarie plata unei contribuții de sănătate de 5,5% pentru cei care obțin venituri din chirii, deși a omis să pună la punct modalitatea de calcul. Astfel, nefericiții români care obțin venituri din chirii au surpriza de a bate drumul până la Fisc, unde programul de soft pe care Executivul l-a pus la dispoziție în acest scop nu funcționează. De asemenea, deși impozitul își produce efectele de la data de 1 ianuarie 2014, ANAF a publicat formularul care trebuie completat de către contribuabil abia la mijlocul lunii februarie. Ceea ce nu știe Guvernul Ponta este faptul că, în contextul acestei sărăcii lucii, oamenii vor alege să nu mai declare contractele de închiriere a spațiilor.

Disperarea Guvernului Ponta în ceea ce privește ambiția oarbă a colectării fondurilor la buget este absolut vizibilă. Statul câștigă bine, strânge totul la bugetul de stat. Unde sunt însă șoselele, unde sunt autostrăzile, unde sunt școlile, spitalele, programele de asistență socială, medicamentele? Cu toții ne lovim de impozite peste impozite și taxe peste taxe, de sărăcie lucie, risipă și incompetență.

A înțeles oare Guvernul Ponta misiunea încărcată de răspundere a unui guvern loial și dedicat interesului superior al cetățeanului ? Se pare că nu. De ce ? Pentru că mărirea numărului de impozite și taxe nu este suficientă pentru a resuscita o economie aflată în moarte clinică. Trebuie depuse eforturi colosale pentru repornirea industriei, cât a mai rămas din ea, trebuie stimulată și dezvoltată agricultura, trebuie stopată privatizarea totală, trebuie intensificate exporturile și investițiile străine.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 14 octombrie 2019, 2:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro