Gheorghe Udriște
Gheorghe Udriște
Ședința Camerei Deputaților din 8 aprilie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.46/18-04-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-11-2019
04-11-2019 (comună)
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Interogare > Rezultate > 08-04-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 aprilie 2014

 Fragmente relevante pentru următoarea interogare: 
Vorbitor: Gheorghe Udriște

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.137 Gheorghe Udriște - declarație politică având tema "Programul «Managementul privat la companiile de stat» nu funcționează";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Gheorghe Udriște:

"Programul «Management privat la companiile de stat» nu funcționează"

România s-a angajat în fața Fondului Monetar Internațional (FMI) să numească o serie de manageri privați la instituțiile de stat aflate în colaps economic. Deși este o soluție de mijloc, pe care statul român a preferat-o privatizării, s-a plecat de la ideea redresării economice a companiilor aflate pe pierdere, prin numirea unei conduceri profesioniste și cu expertiză în domeniu.

Ușor de imaginat, greu de realizat. Implementarea Programului "Management privat la companiile de stat" nu funcționează în România din cauza influenței politice tot mai mari în procesul de numire a managerilor privați. Guvernul se face vinovat de nerespectarea condițiilor impuse de Ordonanța de urgență nr. 109/2011, care cere transparență și imparțialitate în numirea managerilor companiilor de stat.

Cunoaștem rezultatele și mă tem că ajungem mereu la aceeași concluzie - redresarea economică a companiilor aflate pe pierdere va fi imposibil de atins atât timp cât managementul privat rămâne subordonat politicului, numirile se fac în funcție de obscure interese de grup, iar cei care ajung să ocupe aceste funcții sunt fie foști membri de partid, fie foști directori ai unor companii de stat aflate tot în pierdere, în ambele cazuri fără nicio experiență în mediul privat. Programul nu ne garantează astăzi transparența și obiectivitatea cerute în procesul de selecție a managerilor privați.

Anul trecut, Ministerul Transporturilor a înlăturat de la șefia companiilor subordonate managerii privați străini, la un interval de câteva luni de zile. Vorbesc de instituțiile CFR și de Tarom, prima companie de stat cu manager privat din România. Zilele trecute a fost numit un nou director interimar la CFR SA, iar la CFR Infrastructură va urma o nouă procedură pentru selecția unui manager privat.

Reprezentanții ministerului au susținut că au existat neînțelegeri între consiliile de administrație și managerii străini. Schimbările dese au avut loc în contextul în care Tarom a înregistrat pierderi de 231 milioane de lei, CFR Călători 395 milioane lei, iar CFR Marfă, după eșecul privatizării, a terminat anul trecut cu o pierdere de 220 de milioane de lei. Toate companiile au înregistrat pierderi mai mari decât în anul precedent. Managerii obedienți față de putere au fost păstrați, ceilalți au fost forțați să demisioneze. Guvernul nu crede și nu înțelege ce înseamnă management privat la companiile de stat și îl practică doar pentru a bifa încă unul din angajamentele luate în fața FMI. Chiar și în aceste condiții, nu toate companiile dețin astăzi manageri privați, deși s-au aflat pe lista negociată cu FMI.

Numirile politice reprezintă noua metodă de a căpușa instituțiile statului român. Guvernul are datoria să reia procedurile pentru numirea conducerilor la acele companii de stat unde au fost desemnate persoane implicate politic și fără experiență în domeniul de activitate.

De altfel, managementul privat nu poate produce efectele scontate dacă guvernul nu permite privatizarea completă a acestor companii problemă. Cer Guvernului ca în actualele negocieri cu FMI să propună privatizarea completă a companiilor de stat aflate în colaps economic. Sunt companii cu mari datorii la stat, iar pe o piață economică corectă și competitivă ar intra direct în faliment. Statul român s-a dovedit incapabil să-și susțină propriile companii. Trecerea unei companii din subordinea unui minister în a altuia sau ștergerea datoriilor și creanțelor nu vor aduce niciun profit. Au ajuns o gaură în bugetul național și mă tem că nu mai pot fi salvate dacă nu se declanșează rapid proceduri de privatizare.

De asemenea, cer guvernului ca listarea și privatizarea companiilor să fie făcută corect și transparent! Actualele demersuri, de privatizare a companiilor energetice, aduc grave prejudicii sistemului energetic național, iar Guvernul trebuie să reia aceste proceduri după stabilirea unei strategii energetice la nivel național. Nu mai vrem privatizări eșuate sau în detrimentul intereselor țării noastre!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 13 noiembrie 2019, 22:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro