Domnul Andrei Dolineaschi: "Drumul Botoșani - Suceava, parte a strategiei de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est" Regiunea Moldovei este de prea mult timp văzută drept cea mai săracă regiune a României și a Uniunii Europene. Guvernanții noștri, de la începutul anilor 90 și până acum au elaborat și implementat planuri integrate de dezvoltare, însă lipsa de perspectivă pentru dezvoltarea economică a făcut ca toate aceste planuri să fie abandonate la mijlocul drumului. Cu toate acestea, Guvernul Ponta a stabilit ca prioritate încă de la începutul acestui an implementarea unei strategii de dezvoltare pentru Regiunea Nord-Est, în așa fel încât decalajul dintre Moldova și celelalte regiuni ale țării să fie diminuat. Strategia de dezvoltare se bazează pe construirea unei rețele de infrastructură de transport menită să înlesnească fluxul comercial în regiune. Ca reprezentant al Botoșaniului, sunt mândru să anunț astăzi că primul pas din strategia de dezvoltare a Regiunii de Nord-Est a fost făcut prin demararea unui plan de investiții de amploare, cel mai mare pentru Botoșani în ultimii 30 de ani, pentru reabilitarea drumului ce leagă Botoșaniul de Suceava. Drumul național 29 Botoșani - Suceava este astăzi la doar două luni distanță de inaugurarea oficială. Potrivit constructorului, lucrările se vor termina în luna august a acestui an, cu 12 luni înainte de termenul prevăzut în contract. Drumul Botoșani-Suceava a fost subiectul disputelor politice în ultimii ani, spre dezamăgirea cetățenilor. Colegi care acum sunt în opoziție au acuzat Guvernul Ponta și PSD că fac jocuri de imagine și că drumul nu va primi niciodată finanțarea necesară. Iată că astăzi banii au fost alocați, drumul este aproape finalizat, dar aceeași politicieni, odată sceptici, își dispută paternitatea investiției. De la tribuna Parlamentului, relansez invitația mea către toți acești politicieni să ni se alăture la inaugurarea drumului, să fie alături de botoșăneni, pentru că și ei sunt locuitori ai județului, iar "Guvernare pentru Botoșani" înseamnă guvernare pentru toți botoșănenii, chiar și pentru adversarii acestui proiect.
|