Domnul Tudor Ciuhodaru: "De ce să ne mai ferim copiii?" "Acolo stă președintele care conduce lucrările, este ca la voi, dirigintele. Și aici se fac legi mai bune pentru cetățenii români. Nimeni nu are voie să vorbească din bancă, dar mai vorbesc niște parlamentari. Nimeni nu are voie să vorbească urât. Dacă vorbește cineva urât, este aici un buton care blochează microfonul", le-a spus domnul Zgonea copiilor veniți la Parlament de Ziua copiilor. Așa o fi, dar parcă am auzit pe undeva că mai există trei puteri în stat. Evident, în unul democratic. Domnul acesta e deranjat că "mai vorbesc niște parlamentari" care mai spun lucrurilor pe nume, până când puternicii zilei consideră că "vorbesc urât" la adresa partidului-stat și le taie microfonul. Viziunea asta vine din partidul-stat. Nu există decât nomenclatură, baroni sau șefi politici, iar cei mulți trebuie doar să accepte legea cea bună. Cine hotărăște că o lege e bună? Ei. Noi, ceilalți, trebuie să o acceptăm ca să nu ne fie rău, că binele e doar la gospodăria de partid. Nici măcar nu a avut curajul să le spună adevărul. Aici se fac legi mai bune pentru cei care fură de 24 de ani din buzunarul părinților. Ele sunt bune doar pentru clica politrucilor și clientela politică. Aici se toacă banii românilor și de aceea aveți voi, copiii, alocații mici. Aici se muncește cel mai puțin, aici se poate dormi în timpul programului, aici se pot accesa programe XXL, aici este densitatea cea mai mare de certați cu legea ... Copiii simt la școală, în alocații și prin portofelele părinților binefacerile "legilor bune" date o dată la două zile de guvern. Oare ce le va spune când aceștia vor merge și la vot?
|