Laurențiu Nistor
Laurențiu Nistor
Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2014
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.67/13-06-2014

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
01-03-2021 (joint)
24-02-2021
17-02-2021 (joint)
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2014 > 03-06-2014 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.120 Laurențiu Nistor - declarație politică cu subiectul: "Șpaga, ca salariu";

Domnul Laurențiu Nistor:

"Șpaga, ca salariu"

Din ce în ce mai multă lume conștientizează că a trăi cu salariul minim pe economie nu mai este o soluție viabilă. La valoarea actuală, numitul "salariu minim pe economie" este mai mult un soi de șpagă dată ca să vină omul la serviciu.

Multinaționalele, hipermarketurile sau industria de componente auto duduie în România. Produc, exportă, oferă sute de mii de locuri de muncă. Pare nirvana capitalismului, dar de fapt este aproape tragic. Salariile de sub 1.000 de lei sunt, cred eu, o plagă pentru economia și societatea românească. Nu sunt nici comunist, nici elitist, nici condescendent. Dar cred că modelul de dezvoltare aplicat în ultimii 15 ani în România, cel puțin în producția industrială, este eronat. În hub-urile tehnologice, companiile străine angajează mii de oameni cu salarii de 600 de lei. Componentiștii și asamblatorii de diverse oferă, în medie, salarii de 1.000 de lei. Casierii din hipermarketuri, și ei la mare căutare, duc acasă 900 de lei pe lună. Vorbim de mult peste un milion de români care iau lunar lefuri de 200-250 de euro. Cred că avem o problemă și trebuie făcut ceva foarte repede, până nu e prea târziu.

Mulți dintre marii noștri investitorii străini, scuzați-mi generalizarea, nu fac decât să recolteze munca brută și ieftină. Investesc în zone speciale, obțin scutiri de taxe și facilități, iar investițiile înseamnă hale din panouri care pot fi demontate și mutate într-o zi, cu tot cu utilajele din interior. Nu folosesc know-how, nici măcar materii prime românești. Aduc totul de afară și angajații români prestează munci slab specializate. Pun șaibe la șuruburi, fac două cusături la o husă de scaun și tot așa. Un salariu de 1.000 de lei net înseamnă aproape 1.600 brut. Statul încasează puțin de pe urma muncii prost plătite: TVA aproape deloc, câteva taxe locale, pe ici pe colo și cam asta-i contribuția la buget, deși producția respectivă umflă cifrele și PIB-ul, așa cum se întâmplă acum. Poate că nu e puțin lucru, vin totuși niște bani. Însă românii cu 800 de lei pe lună nu sunt consumatori, nu cumpără lucruri, nu-și plătesc taxele individuale, serviciile publice și nu iau credite. Nu au bani să investească în educația lor și a copiilor lor și nu se pot îngriji de propria sănătate. Una peste alta, trăiesc prost, la limita supraviețuirii fizice. Inevitabil, ei se transformă în restanțieri, în datornici la bănci și la întreținere sau în asistați medical, adică devin o cheltuială la buget. România, societatea în ansamblu, nu progresează dacă vindem pe doi lei muncă brută.

Problema e că românii au ajuns ultimii sclavi ai Europei și au un nivel de trai mai scăzut decât pe vremea lui Ceaușescu, când România s-a aflat în dezvoltare de la nivel rural la oraș și industrie, în timp ce țările care exploatează forța de muncă românească prosperă și oferă cu mare larghețe pensii și salarii de 1.500-3.000 de euro. Dacă nu ar exista piață mare de desfacere pentru ei aici, în România, nu ar trăi nici ei atât de bine.

Soluția ar fi fost ca întreaga industrie românească să fie remodernizată, la fel și agricultura, să ne luăm elegant resursele, precum petrolul, aurul, gazul etc. înapoi și să prosperăm din nou, așa cum au făcut țări precum Islanda sau Venezuela. După cum o altă soluție ar fi și creșterea salariului minim pe economie până la limita decenței europene. Oricum, nu este departe momentul când se va introduce salariul minim garantat pe Uniunea Europeană. Când acesta va fi, de exemplu, 5-600 de euro, vor mai protesta atunci cei care acum sar în sus dacă se pune un leu la salariul minim, în schimb ei își iau, an de an, altă mașină, altă vilă ș.a.m.d. din... "profitul net"? Dacă ești un patron cu 3-4 salariați și nu poți să le crești salariul cu măcar 100 de lei, în vreme ce tu ai dat mii și mii de euro pe un concediu în alte țări de soare pline, nu mai ai credibilitate când te vaiți că te aduce în sapă de lemn o creștere de salarială măruntă. Sau poate că, dacă după ani de zile, n-ai reușit să crești salariile angajaților cu măcar 100 de lei, înseamnă că ești un administrator care n-ar trebui să fie administrator, pentru că nu ești un bun manager, un bun capitalist. Nu toată lumea este născută să fie patron!

Oricum, nu consider că ar fi un lucru greșit nici introducerea grilei obligatorii de salarizare și la stat, și la privat, plecând de la ideea ca salarizarea de la stat să fie valoarea minimă a salariului, privatul putând crește cât își permite de mult, iar salariul minim pe economie să se rectifice în sus măcar o dată la 6 luni. Deși pare paradoxal, efectele pozitive nu numai că vor exista, ci vor fi mai multe decât ne închipuim acum.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 2 march 2021, 20:14
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro