|
Doamna Cristina Nichita: Bună dimineața, domnule președinte. Declarația politică de astăzi am intitulat-o: "Educația, încotro?". Doamnelor și domnilor deputați, Stimați colegi, Remarc, în ultima vreme, o preocupare tot mai intensă și mai diversificată pentru domeniul educației, preocupare dovedită de multitudinea de evenimente de profil organizate în țară. Astfel, la Iași, între 20 și 29 iunie, se desfășoară a doua ediție a Festivalului Internațional al Educației, manifestare culturală amplă, pluridisciplinară, menită să atragă atenția asupra Iașilor, oraș redevenit astfel Capitală culturală a României, după ce această frumoasă etichetă i-a fost decernată încă din secolul al XIX-lea. În opinia mea, toate manifestările dedicate educației stau sub semnul preocupării noastre, a tuturor, în ceea ce privește conceptul de educație. La fel de preocupant mi se pare și modul de propagare a educației. Dacă stabilim că educația este formarea spiritului prin dezvoltarea aptitudinilor intelectuale și fizice, precum și a simțului moral, ajungem la concluzia că, de fapt, educația este transmiterea valorilor civilizației. Lucrurile se mișcă în privința asumării conceptuale a fenomenului, dar nu putem să nu observăm că marele jucător în câmpul educațional, școala românească, stagnează încremenită într-un proiect oarecum vetust. Școala românească se bazează încă pe "îndoparea" elevilor cu cunoștințe. Școlarii învață pe dinafară definiții, rezumate și comentarii pe care trebuie să le reproducă întocmai la teze și la examene. Totodată, violența este din ce în ce mai prezentă în școli, acompaniată de atitudini licențioase, de vocabular suburban și de consum de droguri, alcool și tutun. Desigur, nu vreau să spun că aceste aspecte dramatice sunt proprii școlii românești, dar vreau să remarc faptul că ele există și nu sunt prea eficient combătute. În acest context îngrijorător, școala noastră se mulțumește să premieze cu diplome și certificate, urmărind, deci, sublinierea excelenței, nu premierea normalității. Ce înseamnă normalitatea? Ar putea să însemne, de exemplu, rezultatul unei priviri atente și nepărtinitoare asupra societății care este formată din majorități și minorități, din oameni fără probleme aparente și oameni cu dizabilități, din cetățeni atletici, cetățeni vulnerabili, familiști și singuri pe lume, autohtoni și străini. Toți aceștia trebuie incluși în procesul educațional, absolut toți. Școala românească este obligată să țină pasul cu evoluțiile pe plan mondial, să devină o școală creativă, suplă, incluzivă, o școală a secolului al XXI-lea, care să creeze personalități, nu premianți. Stimați colegi, În tot acest proces, problemele spinoase nu se află în terenul elevilor, care nu sunt decât subiecții acțiunii educaționale. Problemele le au familiile și profesorii. Uneori, familia se mulțumește cu relativul "șapte ani de acasă" devenit îndoielnic și aruncă astfel răspunderile pe seama corpului profesoral. La rândul lor, adesea, educatorii își reduc activitatea la transmiterea automată de cunoștințe. Ei nu oferă modele comportamentale, nu cultivă talentele personale ale elevilor. Așadar, mă întreb nu cine educă pe cine, ci, mai curând, cine educă și cum? Vă mulțumesc pentru atenție. Deputat PSD de Iași, Cristina Nichita.
|
