Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of July 2, 2014
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.84/11-07-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2014 > 02-07-2014 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of July 2, 2014

    Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.  

Ședința a început la ora 12,14.

Lucrările au fost conduse de domnul deputat Valeriu Ștefan Zgonea, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii deputați Niculae Mircovici și Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Doamnelor și domnilor,

Declar deschisă ședința de azi a Camerei Deputaților în cadrul sesiunii extraordinare, așa cum spuneam, convocată în temeiul art.66 alin.(2) din Constituție și, bineînțeles, art.84 din Regulamentul nostru.

Din totalul celor 404 deputați, și-au înregistrat prezența 251, 153 sunt absenți și 18 participă la alte acțiuni parlamentare. Cvorumul legal este îndeplinit.

Proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru, stabilite de către Biroul permanent și, bineînțeles, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, înscrise în decizia de convocare a sesiunii extraordinare, au fost distribuite tuturor deputaților.

În conformitate cu prevederile art.84 tot din regulamentul nostru, ordinea de zi și programul de lucru pentru sesiunea extraordinară - știți foarte bine - se aprobă de către plen.

Vă consult dacă sunt obiecții sau comentarii cu privire la ordinea de zi publicată în Monitorul Oficial și stabilită de către Comitetul liderilor și membrii Biroului permanent. Nu.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele de vot.

Haideți, domnule Iordache, haideți.

Domnul Rădulescu, vă rog frumos.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Ordinea de zi și programul de lucru. Prima este ordinea de zi.

203 voturi pentru, o singură abținere.

Cu o majoritate zdrobitoare ordinea de zi a fost aprobată.

În legătură cu programul de lucru, conform deciziei noastre publicate în Monitorul Oficial, până la finalizarea ordinii de zi. Dacă sunt obiecții, comentarii? Nu sunt.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

217 voturi pentru, un singur vot împotrivă.

Programul de lucru a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind depunerea moțiunii simple intitulate PSD are alergie la justiție!, inițiată de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale PDL și PNL.  

Înainte de a intra în ordinea de zi, am înțeles că doamna Boghicevici are o comunicare de făcut.

Doamnă deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Doamna Claudia Boghicevici:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Grupul PDL și Grupul PNL din Camera Deputaților vă înaintează spre dezbatere și adoptare prezenta moțiune simplă, intitulată: "PSD are alergie la justiție!".

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Vă rog frumos să depuneți - îmi face plăcere să primesc de la dumneavoastră. Mulțumesc foarte mult.

Stafful tehnic o va analiza din punct de vedere regulamentar și va fi prezentată în prima ședință a Biroului permanent.

 
Video in format Flash/IOS Informare privind: <BR>- activarea ca deputat neafiliat a domnului Răzvan Rotaru; <BR>- activarea doamnei Ioana-Jenica Dumitru în cadrul UNPR, aparținând Grupului parlamentar al PSD; <BR>- activarea ca deputați neafiliați a domnilor: Alexandri Nicolae, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Viorel Palașcă, Ion Cupă, Andrei Dominic Gerea, Sorin Teju, Ioan Viorel Teodorescu, Mihai Stănișoară, Daniel Chițoiu, Nicu Marcu, Gheorghe-Mirel Taloș și Radu Stroe.  

Informări din partea unor deputați, conform art.19 din Regulament.

Domnul deputat Rotaru Răzvan, din Circumscripția nr.20, Colegiul uninominal nr.1, din 23 iunie devine deputat neafiliat.

La fel, doamna deputat Dumitru Ioana-Jenica, Circumscripția electorală nr.6, Colegiul uninominal nr.3, care devine deputat UNPR, aparținând Grupului parlamentar al PSD din Parlamentul României.

Următorii colegi de la Partidul Național Liberal - și o să-i citesc pe toți: domnul Alexandri Nicolae, doamna Grațiela Leocadia Gavrilescu, domnul Viorel Palașcă, domnul Ion Cupă, domnul Andrei Dominic Gerea, domnul Sorin Teju, domnul Ioan Viorel Teodorescu, domnul Mihai Stănișoară, domnul Daniel Chițoiu, domnul Nicu Marcu, domnul Gheorghe-Mirel Taloș și domnul Radu Stroe devin deputați neafiliați începând cu astăzi, 2 iulie.

Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014 (PL-x 348/2014). (rămas pentru votul final)  

Bun. Intrăm în ordinea de zi.

Primul: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014.

Raportul nu conține amendamente.

Are caracter ordinar.

Domnule ministru, aveți cuvântul în numele Guvernului României.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlățean (ministrul afacerilor externe):

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Voi încerca să fiu concis pe un subiect la care cu toții, și dumneavoastră, și Guvernul, am muncit foarte mult.

Într-adevăr, pe 27 iunie a fost semnat - și este într-adevăr un moment istoric - Acordul de asociere politică și economică a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Este un moment istoric și este rezultatul unui efort de mai mulți ani, în primul rând depus de un guvern proeuropean al Republicii Moldova și în baza unei orientări alese în mod legitim, suveran, liber de către Republica Moldova și societatea de dincolo de Prut, de frații noștri din Republica Moldova.

România a fost, după cum se știe, întotdeauna în prima linie pentru susținerea aspirațiilor europene ale Republicii Moldova și aș aduce aminte doar câteva momente importante: momentul accelerării și, ulterior, al parafării complete a acordului de asociere; momentul devansării semnării acordului de asociere; și accelerarea procedurii de liberalizare a regimului de vize pentru Republica Moldova.

Acest acord - foarte pe scurt - include, în mod firesc, o componentă politică de asociere. Reprezintă un pas înainte față de acordul anterior de cooperare între Republica Moldova și Uniunea Europeană, dar conține în egală măsură un fundament solid pentru o viitoare integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Mă refer la faptul, de exemplu, că componenta de liber schimb economic nu implică doar liberalizarea schimburilor comercial-economice, dar reprezintă 75% din acquis-ul comunitar, reprezintă 75% din fundamentul legislativ, norme procedurale, instituțional, ceea ce reprezintă o formă concretă de integrare europeană a Republicii Moldova.

Voi spune că acest acord, după momentul semnării, va exista deja, probabil de la 1 octombrie, o punere în practică de către Republica Moldova cu titlu provizoriu până la ratificarea de către toate statele membre, va genera efecte economice importante, pozitive, consecințe începând cu creșterea produsului intern brut pe o medie de 5,4%, astfel cum rezultă din evaluările Comisiei Europene și Uniunii Europene pentru Republica Moldova, consecințe benefice în planul exporturilor moldovenești pe piața europeană, consecințe privind creșterea salariilor, nivelului de trai în Republica Moldova.

Voi spune, pentru a mă apropia de această parte procedurală, de finalul aceste părți de susținere, faptul că am dorit - și este un angajament politic al României - să transmitem încă o dată un mesaj, semnal politic foarte clar de susținere, dorind ca România, prin Parlamentul României, să fie primul stat membru care ratifică Acordul de asociere al Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Acesta este motivul pentru care vreau să mulțumesc Parlamentului României, Camerei Deputaților și grupurilor politice pentru faptul că au acceptat această procedură de urgență accelerată pe care Guvernul o propune și voi încheia spunând că, în mod evident, Guvernul susține ratificarea proiectului de lege și considerentele pe care le-am menționat în esența lor sunt și vor fi valabile la momentele procedurale ulterioare atât în ceea ce privește susținerea ratificării Acordului de asociere pentru Georgia și, respectiv, pentru Ucraina.

Deci Guvernul susține ratificarea. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule ministru.

Salutăm și prezența ambasadorului Republicii Moldova în România.

Domnule ambasador, bine ați venit! Sunteți ca acasă. (Aplauze.)

Primiți aplauzele în numele Republicii Moldova.

Din partea Comisiei pentru politică externă, cine prezintă raportul? Doamna deputat Natalia Intotero.

Aveți cuvântul, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Stimați colegi,

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților republicat cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică externă a fost sesizată spre dezbatere în fond cu proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014, trimis cu adresa PL-x 348/2014.

Suntem prima Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ și Comisia juridică, de disciplină și imunități au avizat favorabil acest proiect de lege. Afirmând că prezentul acord reprezintă recunoașterea traseului european al Republicii Moldova și dorind să marcheze sprijinul României pentru acest demers, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi aprobarea proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014 și transmiterea acestuia plenului Camerei Deputaților în forma prezentată.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Dezbateri generale, dacă dorește cineva să ia cuvântul?

Doamna deputat Claudia Boghicevici.

Doamna deputat, aveți cuvântul în numele Grupului parlamentar al PDL.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Claudia Boghicevici:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaților salută semnarea acordurilor de asociere la Uniunea Europeană ale Republicii Moldova, Ucraina și Georgia.

Semnarea Acordului de asociere Republica Moldova - Uniunea Europeană este, fără îndoială, un act de importanță istorică. Este o confirmare a parcursului ireproșabil al Republicii Moldova, dar și o încununare a eforturilor diplomatice asidue depuse de România în ultimii zece ani.

Este, în primul rând, meritul cetățenilor din Republica Moldova, care au rezistat tuturor presiunilor și au ales calea europeană. Putem spune că Republica Moldova este povestea de succes a Parteneriatului Estic și a politicii de vecinătate a Uniunii Europene, pentru că a strâns din dinți și a respectat cu orice preț angajamentele față de Uniune.

Considerăm că acordul de asociere este o formă concretă de cooperare politică și economică.

Partidul Popular European a fost cel mai mare susținător al celor trei state în înscrierea lor pe drumul valorilor europene, democrație și libertate economică.

Republica Moldova revine astăzi la valorile europene de care a fost despărțită prin forță de o istorie ostilă, dar revine la acele valori pe care, de fapt, nu le-a abandonat niciodată.

Republica Moldova s-a angajat pe un traseu european ferm, însă nu ferit de riscuri.

Semnarea acordului reprezintă, de fapt, obținerea unui grad crescut de securitate economică, energetică și, de fapt, sunt etape esențiale pentru finalizarea cu succes a acestui proces.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, doamna deputat.

Din partea Grupului parlamentar al Partidul Național Liberal, domnul președinte Bogdan Țîmpău.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Țîmpău:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte al Camerei Deputaților;

Stimați colegi deputați,

Suntem parte cu toții astăzi la un moment solemn cu o puternică încărcătură istorică: ratificarea celor trei tratate de asociere are o însemnătate aparte în contextul geopolitic actual, marcat de frământări care riscă să pună sub semnul întrebării stabilitatea, echilibrul și pacea atât de greu câștigate.

Criza de la granița estică a Uniunii afectează în aceeași măsură întreg spațiul european. Uniunea Europeană, prin liderii săi, a avut înțelepciunea să găsească în tot acest tumult modalitatea de a gestiona criza cu care ne confruntăm. Astfel, cu mult tact și diplomație, în mod transparent și democratic, s-au purtat negocieri în vederea urgentării semnării celor trei acorduri de asociere cu Republica Moldova, Georgia și Ucraina.

Dezideratele naturale ale acestor țări își vor găsi răspunsul în spațiul european comun. Uniunea Europeană este spațiul politic în care suveranitatea și integritatea teritorială - aceste elemente fundamentale ce definesc un stat - sunt garantate, militându-se permanent pentru respectarea lor.

Stimați colegi,

Republica Moldova este una dintre acele trei țări care și-a ales calea - calea europeană. A făcut această alegere cu câțiva ani în urmă, iar acum, prin semnarea acestui tratat, a intrat în linie dreaptă pe un drum care va fi ireversibil.

Ne aflăm astăzi aici să consfințim această opțiune a Republicii Moldova, România fiind primul stat al Uniunii Europene care ratifică acest acord, în semn de deplină solidaritate și susținere față de frații noștri moldoveni.

Perspectiva europeană care se deschide Republicii Moldova atrage după sine ridicarea treptată a barierelor comerciale, accesul la un set de libertăți fundamentale, care au consacrat Uniunea Europeană, precum și consolidarea valorilor democratice și a statutului de drept.

Pentru a ajunge în această fază, au fost surmontate toate obstacolele cu determinare și credință că doar jucând cartea europenismului se va ieși din zona gri a geopoliticii continentului.

România a fost parte, în tot acest proces laborios și a militat constat și cu mult aplomb ca Moldova să fie ținută cât mai aproape de Uniunea Europeană. Întotdeauna ne-am dorit ca Moldova de peste Prut să ne fie alături în drumul spre libertate, prosperitate și modernitate.

Dintotdeauna am știut că, alături de limba și istoria comună, împărtășim aceleași aspirații comune, perfect sincronizate cu valorile pe care este construită Uniunea Europeană.

Pentru Republica Moldova, deriva în care se afla până în acest moment istoric al semnării Tratatului de asociere și de liber schimb a luat sfârșit.

Faptul că în urmă cu două luni a fost liberalizat regimul vizelor pentru cetățenii moldoveni, demonstrează că Uniunea Europeană apreciază seriozitatea și determinarea Republicii Moldova de a se alătura familiei europene.

În tot acest proces de integrare, stabilitatea Republicii Moldova este esențială și trebuie ca, alături de partenerii noștri, să prevenim orice derapaj de la drumul european pe care țara vecină s-a angajat. Perspectiva europeană a Republicii Moldova trebuie să fie garantată. Este o certitudine că acest deziderat este mai ușor de realizat prin implicarea Uniunii Europene decât prin efortul singular al unui stat membru sau al unui grup de state membre.

Este imperios necesar ca toți actorii, Rusia, în mod special, să afirme în mod clar și să dovedească respectul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Domnul Barroso, sintetizând foarte bine situația actuală, a apreciat că aceste acorduri sunt pentru ceva și nu împotriva cuiva.

Doresc să accentuez relația profundă pe care noi, românii, o avem cu Republica Moldova și care ne face să ne raportăm distinct la ratificarea acestui acord.

Puține demersuri parlamentare beneficiază de o susținere populară atât de profundă ca cel pe care-l validăm acum cu toții, împreună.

Proiectele naționale comune, de suflet, între cele două state au existat în permanență. Televiziunea Română a început să retransmită programe românești dincolo de Prut. Ajutorul de 20 de milioane de euro acordat Republicii Moldova la sfârșitul anului 2013 pentru dezvoltarea infrastructurii școlare sau încheierea acordului interguvernamental pentru intervențiile transfrontaliere în caz de urgențe medicale sunt exemple extrem de grăitoare...

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule președinte,

Vă rog frumos să finalizați.

Este dezbatere generală, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Radu Bogdan Țîmpău:

Într-adevăr, cu acceptul dumneavoastră, exact acest lucru voi face.

...ale atașamentului și susținerii de care a beneficiat Republica Moldova din partea României.

Stimați colegi,

A sosit momentul să ne regăsim nu doar ca cetățeni a două state românești, dar și ca parte a Comunității Europene într-un spațiu unic economic, politic și social. Demersurile începute acum patru ani de Alianța pentru Integrare Europeană de către premierul Vlad Filat și continuate apoi de către premierul Iurie Leancă, alături de președintele Nicolae Timofti s-au materializat acum prin semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova cu spațiul comunitar.

Dorim să-i asigurăm pe cetățenii Republicii Moldova că vor avea în poporul român și, în mod particular, în Partidul Național Liberal parteneri loiali și statornici, care-i vor sprijini pe întreg drumul sinuos al integrării europene cu experiența dobândită în acest proces pe care l-am parcurs și noi la rândul nostru.

Mai înseamnă, de asemenea, ca cetățenii Republicii Moldova să confirme și prin votul lor, la toamnă, că acesta este drumul bun al țării și că Europa este destinația lor finală.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Din partea Grupului minorităților naționale, domnul deputat Varujan Pambuccian.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este o zi importantă în istoria tuturor celor care vorbesc limba română.

Este o zi foarte importantă pentru că este o zi care confirmă drumul european de ambele părți ale Prutului, un drum comun, din ce în ce mai comun și nu pot decât să-mi exprim satisfacția că Guvernul României a adus repede acest tratat spre ratificare Parlamentului. Este firesc ca Parlamentul României să fie primul dintre parlamentele statelor europene care ratifică acest tratat, tocmai pentru a sublinia faptul că vorbim de un drum comun al unui spațiu în care limba care se vorbește este limba română.

Sunt convins că acest drum va fi unul din ce în ce mai fructuos. Sunt convins că acest drum va primi toate garanțiile de securitate, și politică, dar mai ales economică, din partea partenerilor europeni și cred că este o bucurie pentru noi toți faptul că ne aflăm în această sală a Parlamentului într-un moment de care, în viitor, urmașii noștri își vor aminti ca despre un moment istoric de mare importantă.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dacă mai există alte intervenții, dacă nu...

Domnul prim-ministru Victor Ponta.

Domnule prim-ministru, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta (prim-ministrul Guvernului României):

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule ambasador,

În numele Guvernului, sigur, a expus punctul de vedere ministrul de externe.

Eu, în numele Partidului Social Democrat, și vreau să mulțumesc tuturor parlamentarilor, deputaților, astăzi, mâine, senatorilor, care au acceptat să vină în sesiune extraordinară pentru a da un mesaj extrem de important pe plan european. Parlamentul României este primul parlament care va ratifica acordurile de asociere, în primul rând, pentru noi, evident, cel mai important acord este cel cu Moldova, dar, în egală măsură, acordurile cu Ucraina și cu Georgia.

Vreau doar să spun și să adresez o rugăminte, de data aceasta ca prim-ministru, Parlamentului României să sprijinim împreună - dumneavoastră, Parlamentul, Guvernul, toate instituțiile României - Republica Moldova, Georgia, Ucraina în perioada următoare.

Vor exista cu siguranță represalii, repercusiuni, efecte negative din partea altor vecini de la est.

Așa cum am reușit, împreună, cu sprijinul dumneavoastră, să sprijinim în Republica Moldova infrastructura școlară, infrastructura energetică, construcția instituțiilor democratice și europene, va fi nevoie ca, în perioada următoare, cu atât mai mult să dăm un mesaj foarte clar că pasul istoric curajos pe care Guvernul Leancă l-a făcut va atrage din partea României, în primul rând, și după aceea din partea întregii Europe, tot sprijinul de care Moldova are nevoie.

Îmi permit, pentru că am vorbim cu primul-ministru Leancă, să vă adresez - și ambasadorul cu siguranță o va face - mulțumirile Guvernului Moldovei, la fel, ale Guvernului Georgiei și Ucrainei și încă o dată vă mulțumesc tuturor pentru că azi, împreună, putem să luăm, într-adevăr, o decizie istorică.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule prim-ministru.

Dacă în numele deputaților neafiliați, conform procedurii...

Domnul deputat Eugen Tomac.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Eugen Tomac:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Ziua de astăzi este una extrem de importantă și, în calitate de deputat care îi reprezintă pe cetățenii români din Republica Moldova în Parlamentului României, dați-mi voie să fac următoarele precizări.

16 mai 1812 este ziua în care Rusia a anexat Basarabia. A urmat aproape un secol de deznaționalizare și de asuprire din partea Rusiei în ceea ce-i privește pe românii dintre Prut și Nistru.

Indiferent de greutățile prin care au trecut românii de dincolo de Prut, după aproape un secol - subliniez, după aproape un secol - pe 27 martie 1918, Basarabia a fost prima provincie românească care a făcut pasul spre Marea Unire, în martie 1918.

După aproape două decenii, în urma unei înțelegeri între Hitler și Stalin, românii de la est de Prut au fost din nou ocupați de către Rusia sovietică, Uniunea Sovietică, care a apus.

După 1990, România a fost primul stat care - nu știu dacă e bine sau nu - a recunoscut independența Republicii Moldova ca stat independent.

Timp de două secole, românii de la est de Prut au fost supuși unui lung proces de asimilare din partea Rusiei.

Datorită - subliniez foarte clar - datorită eforturilor pe care România le-a făcut în ultimii zece ani, datorită insistenței cu care președintele Traian Băsescu a promovat agenda europeană a Republicii Moldova, astăzi ne aflăm într-un moment extrem de important, pentru că România a făcut exact ceea ce trebuie să facă, ceea ce ar fi trebuit să facă toți șefii de stat ei României din ultimii 20 de ani.

Faptul că astăzi ratificăm Acordul de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană reprezintă extrem de mult pentru românii de dincolo de Prut.

Eu n-aș folosi, domnule deputat, sintagma "frații noștri moldoveni". Frații noștri sunt și frații olteni și frații bucovineni, toți sunt români, indiferent unde locuiesc.

Eu sunt român născut în Basarabia, ales cu peste 80% de românii dintre Prut și Nistru pentru a-i reprezenta în Parlamentul național și nu voi accepta niciodată ca românii dintre Prut și Nistru să fie numiți altfel decât români.

Sunt români, fac parte din corpul națiunii române și avem obligația ca Parlament, Guvern, domnule prim-ministru, pentru că astăzi orice român din Republica Moldova, dacă vrea să-și obțină certificatul de naștere românesc sau buletinul, cetățenia română, trebuie să achite taxe exorbitante. Le-ați promis și sper ca Guvernul, Ministerul de Externe să-și onoreze acest angajament pentru că un certificat de naștere costă astăzi 120 de euro și este corect ca acest lucru să se întâmple gratuit, așa cum este necesar.

Eu vă mulțumesc foarte mult.

Semnarea Acordului de asociere la Uniunea Europeană a Republicii Moldova înseamnă o ruptură definitivă de influența Rusiei și un deplin proces de regăsire a națiunii române sub același steag al Uniunii Europene.

Vă mulțumesc.

(Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Dragi colegi, nefiind alte intervenții, conform art.106 din regulament, merge la votul final. Vă reamintesc că are caracter ordinar.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 21 martie 2014 și 27 iunie 2014 (PL-x 349/2014). (rămas pentru votul final)  

2. Următorul proiect de lege: Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 21 martie 2014 și 27 iunie 2014.

Domnule ministru Corlățean, aveți cuvântul pentru a susține acest proiect, în numele Guvernului României.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Guvernul României susține ratificarea Proiectului de Lege privind asocierea politică și economică a Ucrainei la Uniunea Europeană, în baza considerentelor pe care deja le-am expus.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Comisia. Doamna deputat Intotero, vă rog frumos să prezentați raportul comisiei, Acordul de Asociere cu Ucraina.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică externă a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 21 martie 2014 și 27 iunie 2014.

Suntem prima Cameră sesizată.

De asemenea, Consiliul Legislativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități au avizat favorabil acest proiect de lege. Afirmând că prezentul acord servește intereselor României în ceea ce privește consolidarea relației bilaterale cu statul vecin, inclusiv din perspectiva asigurării respectării drepturilor minorităților naționale, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât cu unanimitate de voturi aprobarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 21 martie 2014 și 27 iunie 2014 și transmiterea acestuia plenului Camerei Deputaților în forma prezentată.

În raport cu obiectul și conținutul său, prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, doamna deputat.

Intervenții.

Domnule deputat, aveți cuvântul în numele minorității ucrainene din România.

O să vă rog frumos să fiți scurt.

Domnule Stroe, sper că sunteți scurt, da? N-aveți trei-patru pagini, nu?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Marocico:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

În calitate de reprezentant al minorității ucrainene în Parlamentul României, salut adoptarea în unanimitate, astăzi, 2 iulie 2014, în plenul Camerei Deputaților, a Proiectului de Lege privind ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană și a statelor membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte.

Cu această ocazie, în numele Comunității ucrainene din România, cât și în numele meu personal, doresc să transmit mulțumiri Guvernului și Parlamentului României pentru promptitudinea cu care au acționat în aducerea în agenda națională a unei teme de o importanță deosebită nu numai pentru Ucraina, ca stat vecin, ci și pentru partenerii europeni, ca membri ai acestei familii, familie în care sperăm că nu în foarte mult timp va fi și Ucraina primită.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ionuț Stroe, Grupul parlamentar al PNL.

Aveți un minut și jumătate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ionuț-Marian Stroe:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, astăzi, cele trei țări foste republici sovietice ne demonstrează că au ales calea europeană, în pofida foarte multor încercări de descurajare și chiar de intimidare atât prin măsuri economice, dar chiar și prin amenințări la adresa integrității teritoriale venite din partea foștilor lor parteneri sovietici.

Aș vrea cu acest prilej să subliniez cât de importantă este această decizie strategică și, cred eu, ireversibilă luată de aceste state în acest moment, și anume, de a urma acest parcurs european. E vorba, bineînțeles, de posibila integrare europeană, care este cea mai clară și grăitoare imagine a unei vieți mai bune, a unei vieți mai demne, a unei vieți, bineînțeles, trăite în pace.

În ceea ce privește Ucraina, după cum chiar Comisia Europeană califica acest acord ca fiind unul inovator și foarte ambițios, nu e vorba doar de un document esențial, nu e vorba de un document care le oferă lor posibilități. Într-adevăr, este opțiunea lor către civilizație, către democrație, dar în ceea ce privește Ucraina, acest document are un specific trist. Și știm foarte bine că acest document, din păcate, a costat această țară multe vieți omenești. Noi, românii, am susținut mereu acest demers al ucrainenilor și cu atât mai mult ar trebui ca și de acum încolo să le susținem opțiunea lor.

Acordul de asociere în ceea ce privește Ucraina permite în mod clar apropierea acestei țări de Uniunea Europeană, dar, bineînțeles, fără a oferi garanții în legătură cu perspectiva aderării, creează cadrul unei colaborări sporite în sectorul energetic, în domeniul justiției, în cadrul politicii externe, al regimului de vize și al culturii.

Dar toate aceste țări, cred că și Ucraina mai ales, trebuie să înțeleagă că ei se angajează în acest moment să respecte statul de drept, să asigure reformele instituționale, legislative și constituționale și, bineînțeles, să lupte împotriva corupției.

Această alegere a Ucrainei, în concluzie, trebuie sprijinită în mod real. Semnarea acordului cu Ucraina este un pas decisiv în direcția unei posibile integrări europene, iar noi, partenerii săi, ne arătăm întreaga disponibilitate pentru sprijinirea acestor eforturi.

Vă mulțumesc, domnule președinte. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu.

Domnul deputat Cernea, vreți să luați cuvântul?

Dați-mi voie. În numele Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Georgică Dumitru:

Și Partidul Conservator susține ratificarea acestui acord.

Considerăm că e un pas înainte pentru democratizarea țării și mai suntem convinși că va fi și un beneficiu în interesul României.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnule deputat Cernea, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Felicit, la rândul meu, Republica Moldova, Ucraina și Georgia pentru curajul politic de a se alătura Uniunii Europene, pentru aspirațiile cetățenilor acestor țări care-și doresc să trăiască într-un stat de drept, într-un stat în care drepturile omului sunt respectate, într-un stat conectat la marea familie europeană.

Mă bucur foarte mult că România este solidară, și este, iată, prima țară care ratifică aceste acorduri, că România este solidară cu efortul acestor țări care au de înfruntat provocări dificile și sper foarte mult ca împreună cu partenerii noștri din Uniunea Europeană și din NATO, să acordăm sprijin permanent și să arătăm solidaritate acestor țări, întrucât ele mai au eforturi extrem de grele de făcut pentru a ajunge la un nivel de democrație de tip european și pentru a răspunde acestor presiuni și provocări venite de la unul dintre marii lor vecini.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Nu mai sunt intervenții.

Conform art.106 din Regulamentul Camerei Deputaților, merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014 (PL-x 350/2014). (rămas pentru votul final)  

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014.

Domnule ministru Corlățean, aveți cuvântul pentru a prezenta punctul de vedere al Guvernului, care este inițiator.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Guvernul României susține ratificarea de către Camera Deputaților, mâine, sperăm, și la Senat, a Acordului de asociere economică și politică a Georgiei la Uniunea Europeană, pentru considerentele pe care le-am expus.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Doamna președinte, doamna deputat Natalia Intotero.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Comisia pentru politică externă a fost sesizată spre dezbatere în fond cu prezentul proiect de lege.

Suntem prima Cameră sesizată.

Consiliul Legislativ a vizat favorabil prezentul proiect.

De asemenea, Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil.

Afirmând că Acordul reprezintă recunoașterea traseului european al Georgiei și dorind să marcheze sprijinul României pentru acest demers, membrii Comisiei pentru politică externă au hotărât cu unanimitate de voturi aprobarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014 și transmiterea acestuia plenului Camerei Deputaților în forma prezentată.

În raport cu obiectul și conținutul său, prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Intervenții? Nu sunt.

Conform art.106, merge la votul final.

Domnule deputat, iertați-mă. Vă rog frumos, aveți cuvântul. La Acordul cu Georgia, da?

Vă rog frumos, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Vlad Nistor:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Intervenția mea o să fie una cât se poate de scurtă.

Și Acordul de asociere cu Republica Georgia este unul fundamental, cred eu, atât pentru Republica Georgia, cât și pentru statele membre ale Uniunii Europene, și asta cel puțin din două motive: primul, foarte clar și destul de evident, îl reprezintă consecințele, hai să spunem strategice și geopolitice ale acestei asocieri; cel de-al doilea, pentru mine, de asemenea, fundamental, poate chiar mai important, este legat de contribuția culturală fundamentală pe care acest popor a adus-o civilizației europene, în ansamblul său.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții? Nu mai sunt.

Atunci, conform art.106 din regulament, proiectul de lege merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 347/2014). (rămas pentru votul final)  

4. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Are două amendamente respinse.

Procedura este de urgență. Caracter ordinar.

În numele Guvernul României, domnule prim-ministru, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Cu siguranță, domnul secretar de stat poate să vă dea mai multe detalii tehnice. Eu vreau doar să mulțumesc Senatului României, care a adoptat, dacă nu mă-nșel, în unanimitate acest proiect, și să rog Camera Deputaților să sprijine o inițiativă care a fost în Programul de guvernare al Uniunii Social-Liberale, dar știu că a fost susținută și de celelalte forțe politice. Este în favoarea dezvoltării României de a avea o scădere a taxării muncii și datele pe care le-am primit chiar astăzi de la Institutul Național de Statistică confirmă o creștere economică de aproape 4%.

Am primit datele privind încasările pe primele șase luni și suntem în graficul stabilit cu instituțiile internaționale, deci putem să luăm această măsură. O măsură care va acorda și mai multă încredere celor care investesc în România pe termen mediu și lung și creează locuri de muncă.

Din acest motiv, în numele Guvernului, dar și în numele Partidului Social Democrat, un partid de stânga care, iată, susține o măsură foarte bună de relaxare fiscală, rog Camera Deputaților să voteze acest proiect de lege.

Vă mulțumesc.

(Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule prim-ministru.

Din partea comisiei raportoare, domnul președinte Nicolăescu.

Aveți cuvântul, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte,

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul a adoptat acest proiect de lege în 24 iunie. Și cu maximă operativitate, în aceeași zi, și Camera Deputaților în Comisia buget, finanțe, a adoptat acest proiect de lege și propune plenului un aviz favorabil.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte Nicolăescu, cât timp acordați dezbaterii. Că avem două amendamente respinse. Trei minute?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte,

Pentru că este un proiect de lege atât de important, cinci minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Cinci minute.

Pregătiți-vă cartelele, vă rog frumos.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Mulțumesc foarte mult, dragi colegi.

272 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă.

Din partea grupurilor politice parlamentare, domnul deputat Ialomițianu.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

După aceea, domnul deputat Nicolăescu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Mulțumesc, domnule președinte.

PDL-ul va vota pentru acest proiect care cuprinde reducerea contribuțiilor sociale cu cinci puncte procentuale. PDL-ul, încă din 2013, a depus o inițiativă pentru aplicarea acestei facilități fiscale cerute de mediul de afaceri. PDL-ul are încredere în această măsură, pentru că reduce povara fiscală pe locurile de muncă, dar stimulează și crearea de locuri de muncă.

Totuși, PDL-ul are rețineri față de buna-credință a Guvernului Ponta, pentru că legea este construită fără să asigure predictibilitate, condiționează aplicarea acestei măsuri de încadrarea în deficitul bugetar.

Domnule prim-ministru,

Știm că încasările sunt proaste, nu vă încadrați, evaziunea a crescut foarte mult. Și dacă nu veți reuși să încasați la buget, veți anula această măsură. Iar dacă se va anula, înseamnă că a fost numai în scop electoral.

Noi am depus un amendament care să asigure predictibilitatea, să transmită un mesaj corect mediului de afaceri pentru ca efectele să se producă. Dacă punem condiții în aplicarea acestei măsuri, mediul de afaceri va avea rețineri în a crea noi locuri de muncă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Domnul președinte al Grupului parlamentar al PNL are cuvântul.

Domnul președinte Nicolăescu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Încep și eu prin a spune că măsura este bine-venită pentru economia românească. Este o măsură care, într-adevăr, așa cum spunea domnul prim-ministru, a fost susținută de foarte mulți, dar aș spune că în programul de guvernare USL a fost o măsură inițiată de PNL și pe care PSD-ul a acceptat-o.

Din păcate, domnul prim-ministru n-a spus un lucru de la această tribună, și anume că USL-ul a murit și din această cauză, că multe din lucrurile din programul de guvernare n-au fost făcute la timp. Dovadă că și în acest proiect de lege măsura are ca termen de intrare în vigoare 1 octombrie. Noi am tot sperat că o să fie 1 iulie, drept pentru care și în comisie am propus un amendament ca să intre în vigoare la 1 august.

Dacă PSD-ul, și mă bucur că e primul-ministru în sală, dorește cu adevărat să demonstreze că este o măsură strict economică, că n-are nicio legătură cu anul electoral în care ne aflăm, cu alegerile prezidențiale, unde domnul Victor Pont va candida la președinție, deci, dacă dorește să demonstreze că măsura nu e strict electorală, ar fi bine să accepte amendamentul nostru și proiectul de lege să aibă ca termen de intrare în vigoare 1 august.

PNL-ul, Grupul parlamentar al PNL evident că va vota pentru acest proiect de lege.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Varujan Pambuccian, Grupul minorităților naționale.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Este o măsură pe care noi o solicităm de foarte mult timp, cred că de aproape 10 ani. În România, încă avem un cost al muncii foarte ridicat, chiar dacă avem o cotă unică rezonabilă. Cu această măsură o să mai scădem puțin presiunea pe costul muncii și sunt convins că ea va avea efecte benefice rapide și ușor de văzut în următoarele luni chiar. Este o măsură care, în același timp, va diminua și o parte din evaziunea care se face prin munca la negru sau la gri, dar este și o măsură care va permite marilor angajatori să se dezvolte foarte repede.

Sper ca ea să fie urmată de alte măsuri similare, să putem să facem lucrul ăsta, pentru că măsurile astea nu poți să le iei când vrei, ci atunci când poți. Să nu uităm că vorbim de sume care înseamnă ceva în bugetul de stat și că o lipsă a lor poate crea, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, dificultăți. În momentul de față, bugetul își permite să suporte o asemenea măsură, o perioadă, un gap care va dura o scurtă perioadă de timp, probabil șase luni, șapte luni, după care sunt convins că ea își va arăta efectele pozitive inclusiv la nivelul veniturilor la buget. Pentru că, până la urmă, baza oricărui stat este munca organizată în interiorul acelui stat. Și atât timp cât companiile își vor permite să angajeze mai mult personal, își vor permite să dea o șansă oamenilor să consume mai mult, lucrurile nu au cum să meargă decât într-o direcție pozitivă.

Din acest punct de vedere, grupul nostru parlamentar susține măsura și o vom vota cu toții.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, liderul grupului, domnul deputat Marian Neacșu.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Unul dintre avantajele celor care vorbesc mai la urmă este că pot să-și mai reconfigureze expunerea și în funcție de cele ce s-au precizat ceva mai devreme. Și o să-mi permiteți să încep cu lucrul ăsta: da, este adevărat că în 2013 Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a avut o inițiativă care viza acest domeniu de intervenție, dar întrebarea este de ce acea inițiativă n-a fost pusă în practică în 2010 când erați ministru, domnule Ialomițianu? Sau v-aduceți aminte că noi în 2010 am avut o astfel de inițiativă și dumneavoastră ați respins-o, ca ministru de finanțe? Poate că și lucrurile astea trebuia să le amintiți aici.

În al doilea rând. Da, chiar așa, dumneavoastră chiar ați mărit aceste impozite și taxe pe muncă, și ați făcut în așa fel încât în România impozitele pe muncă să fie cele mai mari din Europa, și din pricina asta am fost o țară foarte atractivă investițional până cu un an jumătate în urmă, când noi am început să luăm măsurile care se impuneau.

Da, și pentru domnul Eugen Nicolăescu: într-adevăr, este o măsură gândită și prinsă în colectivul care a alcătuit programul de guvernare al Uniunii Social-Liberale, o măsură pe care am gândit-o împreună, am conturat-o împreună, dar pe care o ducem la capăt numai noi. Pentru că asta a fost istoria, și așa se scrie. Și ea face parte dintr-un set de măsuri. Nu este singura. Ne aducem aminte și cu siguranță cu toții vă aduceți aminte că începând de ieri a intrat în vigoare o altă măsură pe care ne-am asumat-o împreună și pe care tot noi am dus-o la bun sfârșit, aceea privind scutirea impozitului reinvestit.

Sunt o mulțime de alte lucruri pe care le-am gândit împreună, sunt unele pe care le-am făcut împreună. Cea mai mare parte dintre ele, din nefericire pentru dumneavoastră, le ducem la bun sfârșit noi, pentru că ăsta a reprezentat angajamentul pe care ni l-am luat în fața românilor.

Aștept din partea tuturor să avem un vot, cred eu, unanim. Pentru că este o măsură nu liberală, nu social democrată, nu populară, este o măsură în primul și în primul rând necesară. O măsură de care firmele din România aveau nevoie, o măsură de care mediul de afaceri avea nevoie, o măsură de care cetățenii României aveau nevoie.

Este motivul pentru care Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota fără nici un fel de discuție această inițiativă legislativă și cred eu că reprezintă o sumă de motive pentru care toți parlamentarii aflați în sală în momentul ăsta vor vota această inițiativă.

Vă mulțumesc și aștept ca, probabil peste încă vreun sfert de oră, acest lucru să se și materializeze.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ialomițianu. Drept la replică, conform regulamentului.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Domnule Neacșu, în 2010, eram în recesiune. Trebuia să luăm măsuri de stabilizare a României și de consolidare fiscală, de care beneficiați dumneavoastră din plin. Dar dumneavoastră, după ce ați introdus vreo 36 de impozite și taxe, prin care ați speriat pe toți membrii mediului de afaceri, acum ați venit cu o măsură care nu asigură predictibilitate. Este în scop electoral. Pentru că și construcția este greșită. Chiar impactul bugetar l-ați greșit. Ați prins că tăiați cheltuieli de 270 de milioane lei, diferența nu știu de unde o acoperiți.

Dacă veți continua cu tăieri de investiții afectând locurile de muncă din sectorul privat și veți reintroduce noi impozite și taxe, anulați toate efectele acestei măsuri.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Știți ce scrie la regulament, da?

Domnul Neacșu, vă rog frumos. Aveți un minut, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

Nici nu am nevoie de atât de mult, domnule președinte.

Încă o dată domnul ministru Ialomițianu a pierdut un foarte bun prilej să tacă.

(Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Doamna deputat Liliana Mincă.

N-am ajuns la amendamente. Suntem la dezbateri generale.

Doamna deputat, o să vă rog frumos, scurt, da? Vă mulțumesc mult, doamna președinte.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Liliana Mincă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Grupul parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu va vota pentru această lege, întrucât noi, știți bine, că am fost pentru reducerea taxelor, suntem pentru încurajarea mediului de afaceri, pentru crearea locurilor de muncă. Cu siguranță, firmele au nevoie și de alte reduceri, astfel încât să putem angaja din rândul șomerilor, mă refer la cei care au sub 25 de ani, mă refer la cei care au peste 45 de ani, care nu-și găsesc locuri de muncă.

Cu siguranță, este o măsură bine-venită pentru mediul de afaceri, dar și pentru stat, pentru că ambele părți au de câștigat.

Deci, PP-DD va vota pentru acest proiect de lege.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, doamna președinte.

Partidul Conservator. Domnule deputat, nu pot să vă refuz, n-am ce să fac. Cu mare plăcere vă dau cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Ion Diniță:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Partidul Conservator susține această inițiativă, pentru că, așa cum am promis în campania electorală, trebuie să ne ținem și de cuvânt să implementăm tot ceea ce am promis în campania electorală. Or, de data aceasta, noi vom puncta și vom spune în teritoriu că am susținut mediul de afaceri, susținem de fapt crearea de locuri de muncă. Așa cum le-am cerut celor din teritoriu să ne voteze, să ne trimită în Parlament, acum le susținem ideile lor și interesele mediului de afaceri și ale tuturor românilor de a scădea taxele și impozitele.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnule prim-ministru, aveți cuvântul pentru a concluziona dezbaterile generale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Înainte de a mă referi la punctul aflat la ordinea de zi, aș vrea să revin doar o secundă la un punct anterior.

Cred că ați primit și dumneavoastră, ca și mine, o veste foarte, foarte bună. Nu aveam emoții în Parlamentul României, aveam emoții la Chișinău, însă, în urmă cu câteva minute, Parlamentul Republicii Moldova a aprobat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. (Aplauze.) Și cred că această coordonare între cele două Parlamente este cu siguranță cel mai bun semn pe care puteau să-l dea instituțiile celor două țări.

Revenind la proiectul de lege, vreau să spun încă o dată că antevorbitorii în mare parte au avut dreptate.

Într-adevăr, când PDL-ul era la guvernare și a mărit contribuțiile de asigurări sociale, era recesiune... bănuiesc că de câte ori va fi PDL la guvernare va fi recesiune. Important este să-i ținem cât mai departe. (Aplauze.)

Și le mulțumesc acum, deși sunt împotriva "votează pentru", ceea ce e un lucru foarte bun.

Vreau să precizez, pentru că așa e corect, în cadrul programului USL, cele 3 măsuri: păstrarea cotei unice, scutirea de impozit a profitului reinvestit și reducerea contribuțiilor de asigurări sociale, au fost puncte pe care Partidul Național Liberal a insistat, în special reprezentanții săi de atunci, domnul Călin Popescu-Tăriceanu, domnul Chițoiu, cei care au participat la discuții, și le mulțumesc pentru asta. (Aplauze.)

Și mai vreau să precizez faptul că intrarea în vigoare de la 1 octombrie se face pe baza discuțiilor pe care le-am avut cu instituțiile financiare internaționale. Fiind mai buni gospodari, având încasări mai mari și cheltuieli mai puține, impactul negativ pentru ultimul trimestru este acoperit în totalitate și nu este nevoie de nicio nouă taxă, de nicio nouă sursă de venit, avem acoperit acest lucru.

Trebuie după aceea, la votarea bugetelor pe 2015, 2016, dumneavoastră, membrii Parlamentului, la propunerea Guvernului, cu siguranță, să facem o construcție bugetară care să permită și pentru anii următori... și eu sunt absolut convins că, pe baza creșterii economice și a măsurilor pe care le-am luat, această măsură va rămâne în vigoare mulți ani de-acum încolo, până când va reveni PDL-ul și va fi din nou recesiune.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Intrăm pe text. Dacă la titlul legii sunt obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul I.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul II.

Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul III...

Vreți să urmăresc eu amendamentele dumneavoastră? Suntem la articolul III.

Domnul deputat Gheorghe Ialomițianu, aveți cuvântul.

Păi și ce să fac eu? Ce să fac? Vă rog frumos să-mi spuneți. Să-i atrag eu atenția colegului care a depus amendamentul?

Adică pe dumneavoastră v-am văzut și pe doamna deputat n-o vedeam, fiind și în prima bancă. I-a atras atenția domnul președinte, că altfel uitase...

La articolul II, da?

Vă rog frumos.

Dar să știți că este rugămintea mea pentru dumneavoastră. Depuneți amendamentul, îl urmăriți. Nu scrie în regulament că trebuie să le urmăresc eu.

Vă rog frumos, aveți cuvântul, doamna deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

Vă mulțumesc pentru amabilitate, domnule președinte.

Și înainte de a citi textul sec al amendamentului, fac apel la colegii din arcul guvernamental să-și aducă aminte că această lege cu termen de intrare în vigoare la 1 octombrie devine operativă de-abia în noiembrie și vine iarna, dragi colegi, vine iarna.

Agenții economici autohtoni în legătură cu care noi, liberalii, suntem foarte preocupați, în aceeași măsură preocupați ca și de aceia în legătură cu care este preocupat domnul prim-ministru, cei care urmează să vină să investească în România, o duc greu peste iarnă. Este mult prea târziu să-și facă niște calcule reale și optimiste în legătură cu dificultățile sezoniere prin care trec.

Deci amendamentul care se referă la aducerea mai aproape în timp, începând cu 1 august, nu este, dragi colegi, o hachiță politică. Dar nu putem, în aceste condiții, să mergem pe ideea "las că merge și așa" sau "mai bine mai târziu decât niciodată."

Recunoaștem faptul că foștii colegi din USL au făcut în cele din urmă acest demers. Le suntem recunoscători pentru lucrul acesta. Dar, haideți, faceți efortul să-i ajutăm pe agenții economici autohtoni și să reducem cu 5 puncte procentuale CAS-ul, începând cu 1 august, nu cu 1 octombrie, cu intrare în vigoare în septembrie, în sprijinul agenților economici care au deja locuri de muncă, care sunt interesați să le păstreze peste iarnă și care o duc, stimați colegi, vă asigur, foarte, foarte greu.

Așadar, art. II se modifică și va avea următorul cuprins: "Prevederile art. I se aplică începând cu 1 august 2014".

Contez pe onestitatea și pe sprijinul dumneavoastră. Vă mulțumesc în numele Grupului Partidului Național Liberal din Camera Deputaților.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele.

Se supune la vot amendamentul respins de către comisie, susținut de Grupul parlamentar al PNL.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Mulțumesc.

Amendamentul n-a trecut.

106 voturi pentru, 6 abțineri, 169 de voturi împotrivă.

Supun textul comisiei, textul care a venit de la Senat. Cine este pentru? Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Scuzați-mă pentru "cine este pentru?".

262 de voturi pentru, 11 abțineri, două voturi împotrivă.

Textul comisiei a trecut.

La art. III are domnul deputat o propunere care se supune la vot, prima, de respingere, de eliminare a art. III.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule prim-ministru,

În 2009, când s-a revenit la contribuțiile sociale la nivelul inițial, erați în Guvern și guvernam cu PSD-ul, deci ați fost de acord.

Legat de amendament, propun eliminarea art. III, care condiționează aplicarea reducerii contribuțiilor sociale cu 5 puncte procentuale de încadrarea în deficitul structural.

Acest lucru este dăunător, pentru că se transmite un mesaj prost către mediul de afaceri, pentru că este condiționat de ceva, iar Guvernul nu cred că va fi în stare să îmbunătățească colectarea veniturilor.

Domnule prim-ministru,

Dacă sunteți de bună-credință, spuneți-le colegilor din PSD să voteze eliminarea acestui articol, pentru a transmite un mesaj foarte clar către mediul de afaceri și ca această măsură să-și atingă scopul cerut de către mediul de afaceri - crearea de noi locuri de muncă.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele.

Se propune eliminarea art. III.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

La fel, 106 voturi pentru, 18 abțineri, 163 de voturi împotrivă.

Propunerea de eliminare a fost respinsă.

Vă propun art. III.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

208 voturi pentru, 10 abțineri, 61 de voturi împotrivă.

Înseamnă că un partid mare a votat împotrivă.

Mic, mic și mare, mare. Bun.

Nu mai avem alte amendamente. Proiectul de lege merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice (PL-x 277/2014). (rămas pentru votul final)  

5. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.

Din partea Guvernului.

Aveți cuvântul, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Bogdan Tohăneanu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne):

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor deputați,

Pentru stabilirea unui cadru juridic clar, bine definit în domeniul luptei împotriva criminalității organizate și în special a formelor foarte grave ori cu caracter transfrontalier, precum și a actelor de terorism, prin proiectul de act normativ supus dezbaterii se propune adoptarea unor norme privind: înregistrarea utilizatorilor de cartele preplătite; colectarea și stocarea datelor utilizatorilor în condițiile similare legislației generale în domeniu; condiții de realizare a operațiunilor tehnice menționate și responsabilitățile corespunzătoare ce revin furnizorilor de servicii de comunicații electronice; termenul de păstrare a datelor și modalitățile de comunicare a acestora către beneficiari legali; instituirea unor sancțiuni la regimul juridic astfel definit.

În considerarea acestor aspecte, vă rugăm să adoptați Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, în forma propusă prin raportul comun întocmit de Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru tehnologia informației din Camera Deputaților.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule ministru.

Pe procedură, domnul deputat Márton Árpád.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Având în vedere că această lege, e adevărat, doar parțial, dar are legătură cu așa-zisa Lege "Big Brother" care a fost constatată de justiție ca fiind inadecvată, din punctul de vedere al drepturilor omului, și dincolo de urmărirea penală există și o latură a drepturilor omului, pentru o mai atentă reanalizare a legii, solicităm retrimiterea la comisie.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele.

Grupul parlamentar al UDMR propune retrimiterea la comisie.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Nu a întrunit numărul de voturi necesare. Doar 114, 157 sunt împotrivă.

Mergem mai departe.

Din partea comisiilor raportoare, Comisia juridică și Comisia pentru tehnologia informației.

Domnul vicepreședinte Ciprian Nica.

Domnule vicepreședinte, vă rog frumos să prezentați raportul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

Potrivit prevederilor art.75 alin.(1) din Constituția României, republicată, Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de prima Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 2.06.2014.

În conformitate cu prevederile art.61-63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, proiectul de lege a fost dezbătut de Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor, în ședința din 11 iunie 2014 la care au participat în calitate de invitați reprezentanți ai Serviciului Român de Informații, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului pentru Societatea Informațională, Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Totodată, în data de 25 iunie 2014, Comisia pentru tehnologia informației și Comisia juridică, de disciplină și imunități s-au reunit în ședință comună pentru dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea ordonanței de urgență.

Din numărul total de 18 membri ai Comisiei pentru tehnologia informației au participat 12 deputați. Din numărul total de 27 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină și imunități au participat la dezbateri 23 de deputați.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât cu 13 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și o abținere să se supună dezbaterii plenului Camerei Deputaților raportul comun de adoptare asupra Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, cu amendamentele admise redactate în Anexa 1 și amendamentul respins redactat în Anexa 2. Face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Avem...

Domnule vicepreședinte, timpul de dezbatere pentru amendament?

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

5 minute.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

5 minute. Pregătiți-vă cartelele. Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS    

Vă mulțumesc foarte mult.

269 de voturi pentru, 6 abțineri, 4 voturi împotrivă.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Intrăm pe amendamentele admise.

Domnule Cernea, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

În continuarea celor spuse de colegul meu, într-adevăr, Camera Deputaților a respins recent o propunere legislativă cu prevederi asemănătoare. Atunci au fost dezbateri la comisii, iar raportul și avizele, din câte îmi amintesc, au fost negative. Votul în plen a fost covârșitor pentru respingerea proiectului.

Acum lucrurile par să fie activate foarte rapid, întrucât ordonanța e datată din 2011 și iată că abia zilele acestea avem un raport de la două comisii care s-au reunit, însă nu și de la Comisia pentru drepturile omului. Cred că ar fi fost necesară o dezbatere și la Comisia pentru drepturile omului.

Știți bine că tema este sensibilă. Dezbateri sunt la nivel european. Deocamdată doar 6 țări din Uniunea Europeană au prevederi similare, astfel că sperata eficiență a unui astfel de proiect de lege ar putea fi una scăzută, întrucât pentru cei care fac parte din rețele de crimă organizată va fi foarte simplu să achiziționeze cartele prepay din alte țări și să le folosească pe teritoriul României.

De asemenea, probabil, vă este cunoscut faptul că în Germania o lege similară a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională din Germania, în urmă cu câțiva ani.

În plus, în avizul Consiliului Legislativ se spune foarte clar că în această ordonanță există cel puțin o prevedere care este similară cu o prevedere dintr-un act normativ deja declarat neconstituțional, prin Decizia Curții Constituționale nr.1258 din 2009.

Așadar, și această ordonanță se expune la o respingere din partea Curții Constituționale.

Nu înțeleg de ce se trece atât de rapid peste această temă.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat,

Vă rog frumos să finalizați.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Închei imediat. O frază...

Cred că ar fi fost nevoie de dezbateri extinse, pentru că în joc este și dreptul la privacy, dreptul la viață privată al cetățenilor care riscă să fie amenințat printr-o decizie a noastră, a Parlamentului, luată în mod pripit și fără dezbatere suficientă.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

2 ani de zile... e suficient pentru toată lumea.

Amendamente admise.

Vă propun calupuri de câte 5.

Obiecții, comentarii? Nu sunt. Aprobat.

De la 1 la 5. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

De la 6 la 10. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobate.

Merge la votul final.

 
Video in format Flash/IOS Prezentarea și dezbaterea cererii ministrului justiției, însoțită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Titi Holban, formulată în dosarul nr.219/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție, a Raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități și a Proiectului de Hotărâre privind încuviințarea arestării preventive a unui deputat(PH CD 45/2014). (rămas pentru vot, vot secret cu bile)  

Dragi colegi,

6. La ultimul punct al ordinii de zi avem cererea ministrului justiției, însoțită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Titi Holban, formulată în dosarul nr.219/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție, precum și raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități însoțit de proiectul de hotărâre elaborat de către comisie.

Pentru dezbatere și vot, propun următoarea desfășurare: citirea cererii ministrului justiției; prezentarea raportului Comisiei juridice; cuvântul domnului deputat, dacă dorește să-și prezinte punctul de vedere; dezbateri din partea grupurilor parlamentare, câte un singur reprezentant; constituirea Comisiei de numărare și validare a voturilor și, în final, mergem la votul final, votăm cele 5 proiecte de legi și ultimul este votul secret cu bile asupra proiectului de hotărâre și prezentarea rezultatului votului.

Dacă sunt obiecții cu privire la această procedură? Nu sunt.

Supun votului această procedură. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

266 de voturi pentru această procedură. Unanimitate. Procedura a fost aprobată.

Dau citire solicitării de încuviințare a arestării preventive privind pe domnul deputat Titi Holban.

Stimate domnule președinte,

Alăturat vă transmitem, în temeiul art.72 alin.(2) din Constituția României, republicată, și al art.24 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată, precum și al art.195 din Hotărârea Camerei Deputaților nr.8/1994 privind Regulamentul Camerei Deputaților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Titi Holban, formulată în dosarul 219/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție.

Atașăm prezentei adrese documentația pusă la dispoziție de către Parchet, respectiv referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurorul de caz din Direcția Națională Anticorupție care efectuează cercetările, precum și copii ale unor acte de urmărire penală din dosarul penal menționat anterior, respectiv, un volum conținând 209 file.

Domnul președinte Liviu-Bogdan Ciucă, pentru prezentarea raportului...

Domnule Ciprian Nica, domnule vicepreședinte, vă rog frumos să prezentați raportul și proiectul de hotărâre.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

În conformitate cu prevederile art.195 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, membrii comisiei au hotărât ca votul să fie secret.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități, în condițiile art.51 din Regulamentul Camerei, republicat, au luat cuvântul pentru a-și exprima punctul de vedere.

Domnul deputat Titi Holban, însoțit de avocat, a participat la ședința comisiei și și-a prezentat în plenul acesteia punctul de vedere cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

În situația cererii privind arestarea preventivă, Camera Deputaților nu analizează vinovăția sau nevinovăția, ci următoarele: îndeplinirea condițiilor de formă a cererii ministrului justiției; îndeplinirea condițiilor privind arestarea preventivă; îndeplinirea condițiilor pentru justificarea întreruperii mandatului de deputat, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr.319/2013.

Conform Deciziei Curții Constituționale mai sus citate, cererea înaintată de ministrul justiției președintelui Camerei trebuie să fie motivată în fapt și în drept. Or, s-a constatat că acest lucru nu este îndeplinit, cererea ministrului fiind de fapt doar o adresă în înaintarea referatului Direcției Naționale Anticorupție.

În urma luărilor de cuvânt și a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiei, precum și de domnul deputat Titi Holban, s-a trecut la procedura de vot secret cu buletine de vot.

În urma numărării voturilor valabil exprimate, au rezultat 21 de voturi valabil exprimate, rezultatul fiind următorul: 10 voturi pentru încuviințarea arestării preventive a domnului deputat Titi Holban, 9 voturi împotriva încuviințării arestării preventive a domnului deputat Titi Holban, două voturi s-au abținut.

În temeiul art.195 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, hotărârea comisiei se adoptă prin votul majorității membrilor acesteia.

Astfel, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități apreciază că nu a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților pentru aprobarea cererii ministrului justiției, domnul Robert-Marius Cazanciuc, referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Având în vedere rezultatul votului, membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au hotărât să înainteze Biroului permanent al Camerei raportul Comisiei juridice însoțit de proiectul de hotărâre solicitat de Biroul permanent.

Plenul Camerei Deputaților va decide prin vot dacă va admite sau va respinge cererea ministrului justiției, în conformitate cu prevederile art.72 alin.(2) din Constituția României, republicată.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Doamnelor și domnilor deputați,

Pentru cazul în care se constată că în urma dezbaterilor și a exprimării votului secret cu bile, Camera Deputaților încuviințează arestarea preventivă a domnului deputat, a fost întocmit, în acest sens, așa cum știți că prevede regulamentul, proiectul de hotărâre căruia îi dau citire.

Hotărâre privind încuviințarea arestării preventive a unui deputat. În temeiul art.72 alin.(2) din Constituția României, republicată, și al art.24 din Legea nr.96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, republicată, și al art.195 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr.8/1994, republicată, Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. Articol unic. Camera Deputaților încuviințează arestarea preventivă a domnului deputat Titi Holban în dosarul 219/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților, cu respectarea prevederilor art.76 alin.(2) din Constituția României, republicată.

Dacă sunt obiecții la titlu? Nu sunt.

Dacă sunt la preambul? Nu. Aprobat.

La articolul unic? Nu. Aprobat.

Dacă domnul deputat Titi Holban dorește să ia cuvântul.

Domnule deputat, aveți cuvântul să vă exprimați punctul de vedere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Titi Holban:

Bună ziua.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mă prezint astăzi în fața dumneavoastră pentru a prezenta lămuriri cu privire la acuzațiile ce mi se aduc și pentru a vă spune punctul meu de vedere asupra tuturor împrejurărilor care au dus la această situație nedorită pentru mine.

Sunt un om integru, cinstit, care am muncit alături de familia mea și nu am încălcat niciodată în niciun fel dispozițiile legale. Prin prisma funcției pe care o dețin, mi-am îndeplinit în mod corect și onest datoriile ce îmi revin și nu am atras niciodată atenția asupra unor fapte. Niciodată nu am luat sau dat vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă vreun coleg sau vreun funcționar din instituțiile publice.

Cum toți mă cunoașteți, așa cum și eu am onoarea de a vă cunoaște. Nici eu și nici dumneavoastră nu cred că reprezentați vreun pericol public pentru ordinea și liniștea publică.

Solicitarea încuviințării arestării preventive adresate dumneavoastră nu prezintă niciun element concret care să conducă la ideea că aș fi implicat în vreun fel, că m-aș implica într-un fel în derularea cercetărilor.

Sunt la dispoziția organelor abilitate și voi colabora prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. Nu cred însă că ridicarea imunității și arestarea preventivă sunt mijloace de aflare a adevărului.

Prin funcția publică pe care o îndeplinim suntem mereu expuși la astfel de situații nedorite. Orice persoană de rea-credință poate vehicula în numele nostru, în diverse cercuri sau în fața unor apropiați care au probleme cu legea, fără ca noi să avem cunoștință și fără să facem astfel de demersuri.

Aveți încredere că sunt nevinovat. Timpul va dovedi că tot ce am spus este adevărat. Oricare dintre dumneavoastră puteți fi în aceeași situație. De votul dumneavoastră depinde cariera și soarta mea ca om.

Dragi colegi,

Vă rog din suflet să analizați această situație omenește sau chiar dumnezeiește, așa cum ne învață Domnul Hristos când ne spune: "Atunci când îți judeci aproapele, pune-te în locul lui și judecă cum tu ai fi în aceeași situație".

Vă mulțumesc.

Doamne-ajută!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Dezbateri.

Domnul deputat Mircea Toader.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte.

Stimați colegi,

Sigur, ne aflăm iar într-o situație delicată a Parlamentului României, dar consecvenți poziției pe care grupul nostru și Partidul Democrat Liberal a susținut-o și a și promovat-o, este că nimeni nu este mai presus de lege, niciodată Parlamentul nu trebuie să fie un mod de a obstrucționa justiția. Colegul nostru și-a motivat până la urmă nevinovăția, dar nu Parlamentul este cel care poate să decidă. Parlamentul trebuie să-și vadă de obiectivele sale legislative, iar dacă ceea ce susține colegul nostru este adevărat - și eu îi doresc să fie adevărat - trebuie să susțină în fața instanței.

Instanța de judecată este cea care poate să hotărască reținerea unui coleg de-al nostru sau a oricărui cetățean din România, motiv pentru care grupul nostru, consecvent, ceea ce v-am spus, principiilor sale, va aproba și va susține prin votul său solicitarea ministrului justiției, și pentru a nu avea niciun fel de dubiu, vom vota la vedere.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul deputat George Scutaru.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian George Scutaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Grupul Partidului Național Liberal este consecvent în atitudinea sa și, ca atare, va vota așa cum a votat și la solicitările similare formulate de ministrul justiției, în favoarea cererii formulate.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bun. Dezbaterile sunt finalizate, dragi colegi, urmează votul final. Înainte de aceasta, o să vă rog frumos, pentru votul secret cu bile asupra proiectului de hotărâre, care va fi pe ultimul punct al ordinii de zi, referitor la această cerere a ministrului justiției, eu vă propun să fie ultimul punct al votului final, dacă sunteți de acord? Mulțumesc foarte mult.

Și pentru a constata rezultatele votului, conform art. 123 din regulamentul nostru, rog liderii grupurilor parlamentare să facă o propunere pentru membrii Comisiei de numărare și validare a voturilor, care va fi asistată de cei doi secretari de ședință, conform regulamentului.

UDMR. Se pregătește PDL.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Máté András-Levente:

Domnule președinte, îl propunem pe domnul deputat Kereskényi Gábor.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

PDL. Se pregătește Grupul minorităților naționale.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Din partea Grupului PDL, doamna Claudia Boghicevici.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Grupul minorităților naționale, se pregătește Grupul Partidului Social Democrat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnul deputat Amet Varol.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Grupul Partidului Social Democrat, se pregătește Grupul Partidului Național Liberal.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Marian Neacșu:

O propunere de mare reprezentativitate, domnul Mihai Tudose.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Grupul Partidului Național Liberal, se pregătește Grupul Partidului Conservator.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Adrian George Scutaru:

Din partea Grupului Partidului Național Liberal, domnul deputat Mircea Dolha.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Partidul Conservator, se pregătește PP-DD.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnul deputat Dumitru Georgică, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Doamna deputat Liliana Mincă, ultima propunere. Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele.

 
Video in format Flash/IOS    

Doamna Liliana Mincă:

Din partea Partidului Poporului-Dan Diaconescu, domnul profesor Mihai Deaconu.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

Să înceapă votul. Stafful tehnic să pregătească lista de vot final. Dacă o am și eu, ar fi perfect.

 
Video in format Flash/IOS    

Mulțumesc.

259 de voturi pentru, o abținere, un vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Supunerea la votul final:  

Facem o verificare pentru votul final? Da? Nu? Da, nu?

Să înceapă votul. La vremuri noi, reguli vechi.

Liderii grupurilor parlamentare să-și ridice extrasul de vot.

Începem? Bun.

Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014 (PL-x 348/2014); (adoptat)

1. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014.

Comisia pentru politică externă vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

284 de voturi pentru, o abținere, un vot împotrivă. (Aplauze.)

Explicarea votului, domnul deputat Mircovici. Scurt, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Ca deputat al Comunității bulgare din România, aș vrea să vă exprim faptul că votul meu constituie și un mesaj pentru puternica Comunitate bulgară din Republica Moldova, care prin votul de astăzi și prin votul pe care îl va da în toamnă, se va regăsi alături de cetățenii patriei-mamă Bulgaria în Uniunea Europeană. În același timp, ca deputat al minorităților naționale, apreciez că acest vot al meu de astăzi este prolific tuturor minorităților naționale care trăiesc în Republica Moldova, pentru că în Uniunea Europeană politicile față de minorități ale celor două țări vor fi comune.

Și nu în ultimul rând, am votat pentru această aderare, datorită faptului că 38 de ani am purtat stema României în frunte și am gândit în permanență la acest moment.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule deputat.

Am făcut o excepție pentru domnul deputat de la minorități. Dacă vreți să luăm toți cuvântul, ne întindem două ore.

Mulțumesc, domnule vicepreședinte al Partidului Național Liberal.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 21 martie 2014 și 27 iunie 2014 (PL-x 349/2014); (adoptat)

2. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 21 martie 2014 și 27 iunie 2014. Legea este ordinară.

Comisia pentru politică externă vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

239 de voturi pentru, zero abțineri, zero voturi împotrivă.

Domnul Firczak, explicarea votului.

293, scuzați-mă!

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Iertați-mi emoțiile, dar acest vot este foarte important și pentru Comunitatea ruteană din România și din Europa. De acum înainte, toți rutenii din cele opt țări membre ale Consiliului Mondial al Rutenilor vor trăi în Uniunea Europeană, pentru că și Serbia a redeschis procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Nu putem decât să salutăm această ratificare a acordului de asociere și să ne exprimăm speranța în binele nostru, al tuturor.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc și eu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014 (PL-x 350/2014); (adoptat)

3. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014.

Comisia pentru politică externă vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Mulțumesc.

298 de voturi pentru, zero abțineri, zero voturi împotrivă. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 347/2014); (adoptat)

4. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Legea este ordinară, procedura este de urgență.

Comisia pentru buget vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

304 voturi pentru, zero abțineri, zero voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS   Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice (PL-x 277/2014); (adoptat)

5. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.

Legea este ordinară, procedura de urgență.

Comisia pentru tehnologia informației și Comisia juridică vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS    

Cu 195 de voturi pentru, 75 de abțineri, 20 de voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

Aveți cuvântul un minuțel.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Întrucât am observat că sunt destul de multe abțineri și destul de multe voturi împotrivă, fac un apel la dumneavoastră să inițiem procedură de contestare la Curtea Constituțională.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS   Cererea ministrului justiției, însoțită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Titi Holban, formulată în dosarul nr.219/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție (vot secret cu bile). (nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobare)

Dragi colegi, urmează votul secret cu bile. Reamintesc prevederile art. 126 din Regulament, potrivit cărora bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru adoptarea proiectului de hotărâre privind încuviințarea arestării preventive. Dacă bila neagră se introduce în urna albă și bila albă în urna neagră înseamnă vot contra proiectului de hotărâre. Ambele bile introduse într-o singură urnă înseamnă vot nul.

Îi rog pe cei doi chestori să-și ia locurile. Cei doi chestori? Domnul Palăr și încă un chestor? Domnul Drăghici este aici. Perfect.

O să-l rog pe domnul secretar Niculae Mircovici să înceapă citirea prezenței cu membrii Guvernului și o să-l rog frumos să mă citească pe mine primul.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Valeriu Zgonea - prezent

Vă rog să-mi permiteți să încep cu membrii Guvernului.

Victor-Viorel Ponta - prezent
Nicolae-Liviu Dragnea - prezent
Daniel Constantin
Kelemen Hunor - absent
Mircea Dușa - prezent
Korodi Attila - prezent
Constantin Niță - prezent
Nicolae Bănicioiu - prezent
Rovana Plumb - prezentă
Adriana-Doina Pană - prezentă
Eugen Nicolicea - prezent
Aurelia Cristea - prezentă
Adam Ioan - prezent
Adam Luminița-Pachel - prezentă
Adăscăliței Constantin - prezent
Alexe Costel - prezent
Alexe Florin-Alexandru - prezent
Almăjanu Marin - prezent
Amet Varol - prezent
Anastase Roberta Alma - prezentă
Andea Petru - prezent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Gabriela-Lola
Antal István - prezent
Anton Marin - prezent
Anușca Roxana-Florentina - prezentă
Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
Arsene Ionel - prezent
Avram Constantin - prezent
Avram Marian - prezent
Axente Ioan - prezent
Babuș Radu
Balan Ioan - prezent
Baltă Mihai - prezent
Băișanu Ștefan-Alexandru - prezent
Bălan Ion - prezent
Bărbulescu Daniel-Ionuț - prezent
Bejinariu Eugen - prezent
Benga Ioan - prezent
Berci Vasile - prezent
Birchall Ana - prezentă
Bîrsășteanu Florică - prezent
Blăjuț Viorel-Ionel - prezent
Blănariu Valentin - prezent
Boboc Valentin Gabriel - prezent
Bode Lucian Nicolae
Bogdan Gheorghe-Dănuț - prezent
Bogdănici Camelia-Margareta - prezentă
Boghicevici Claudia - prezentă
Bónis István - prezent
Borbély László - absent
Bordeianu Dan - prezent
Bot Octavian - prezent
Bucur Constantin-Alin - prezent
Bucura-Oprescu Simona - prezentă
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buican Cristian - prezent
Buicu Corneliu-Florin - prezent
Burlacu Ștefan - prezent
Calimente Mihăiță - prezent
Caloianu Mario-Ernest - prezent
Calotă Florică Ică - prezent
Canacheu Costică - prezent
Cazan Mircea-Vasile - prezent
Călin Ion - prezent
Căprar Dorel-Gheorghe - prezent
Cătăniciu Steluța-Gustica - prezentă
Cernea Remus-Florinel - prezent
Chebac Eugen - prezent
Cherecheș Florica - prezentă
Chiriță Dumitru - prezent
Chirteș Ioan-Cristian - prezent
Chirvăsuță Laurențiu - prezent
Chițoiu Daniel - prezent
Cioată Cezar - prezent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciobanu Liliana - prezentă
Ciocan Dan - prezent
Ciofu Tamara-Dorina - prezentă
Ciolacu Ion-Marcel - prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel - prezent
Ciucă Liviu-Bogdan - prezent, a votat
Ciuhodaru Tudor - absent
Ciurariu Florin - prezent
Cocei Erland - prezent
Codîrlă Liviu - prezent
Comșa Cornel-George
Condurățeanu Andrei-Răzvan - prezent
Cosma Vlad-Alexandru - prezent
Costin Gheorghe - prezent
Covaci Dorel - prezent
Diaconu Adrian-Nicolae - prezent
Diaconu Mihai-Bogdan - prezent
Dima Toader - prezent

Îmi lipsește o foaie la litera C, de la poziția 83 la poziția 96, vă rog să mi-o aduceți.

Comșa Cornel-George

Vă rog să mă iertați, colegii care sunt acolo, îmi aduce foaia imediat.

Diniță Ion - prezent
Dîrzu Ioan - prezent
Doboș Anton - prezent
Dobre Mircea-Titus - prezent
Dobre Victor Paul - absent
Dobrinescu Traian - prezent
Dolha Mircea - prezent
Dolha Nechita-Stelian - prezent
Dolineaschi Andrei - prezent
Donțu Mihai-Aurel - prezent
Dragomir Gheorghe - prezent
Dragomir Maria - prezentă
Dragomir Viorel Marian - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - prezentă
Drăgușanu Vasile-Cătălin
Dumbrăvanu Paul - prezent
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ioana-Jenica - prezentă
Dumitru Ovidiu-Ioan - prezent
Emacu Gheorghe - prezent
Enache Marian - prezent
Enea Constantin-Cosmin - prezent
Eparu Ion - prezent
Erdei Dolóczki István - prezent
Fejér László-Ődőn - absent
Fenechiu Cătălin-Daniel - prezent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - prezent
Florea Daniel - prezent
Fonta Nuțu - prezent
Frăticiu Gheorghe - prezent
Galan Constantin - prezent
Ganț Ovidiu Victor - prezent
Gavrilescu Grațiela Leocadia - prezentă
Găină Mihăiță - prezent
Geantă Florian Daniel - prezent
Gerea Andrei Dominic - prezent
Gheorghe Andrei Daniel
Gheorghe Florin
Gheorghe Tinel - absent
Ghera Giureci-Slobodan - prezent
Ghiță Sebastian-Aurelian
Ghiveciu Marian - prezent
Gireadă Dumitru-Verginel - prezent
Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
Grama Horia - prezent
Grecea Maria - prezentă
Grindeanu Sorin Mihai - prezent
Gudu Vasile - prezent
Gunia Dragoș-Ionel - prezent
Guran Virgil - prezent
Gurzău Adrian - absent
Gust Băloșin Florentin
Gvozdenovici Slavomir - prezent
Harbuz Liviu - prezent
Hărău Eleonora-Carmen - prezentă
Holban Titi - prezent
Horga Vasile - prezent
Hrebenciuc Viorel - prezent, a votat.
Hulea Ioan - prezent
Iacoban Sorin-Avram - prezent
Iacob Ridzi Monica Maria - absentă
Ialomițianu Gheorghe - prezent
Iancu Iulian - prezent
Iane Daniel - prezent
Iane Ovidiu-Cristian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ignat Miron - prezent
Iliuță Vasile - absent
Intotero Natalia-Elena - prezentă
Ionescu Aurelian - prezent
Ionescu George - prezent
Iordache Florin - prezent
Irimie Vicențiu-Mircea - prezent
Iriza Scarlat - prezent
Ispir Raluca-Cristina - prezentă
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - prezent, a votat.
Crăciunescu Grigore - prezent, a votat.
Cristea Aurelia - prezentă
Cristea Victor - prezent
Cristian Horia - prezent
Cseke Attila-Zoltán - prezent

N-ați ajuns încă la rând, domnule Orban, sunt la litera D, dar nu este nicio problemă, vă rog să votați.

Culețu Dănuț - prezent
Cupă Ion - prezent
Cupșa Ioan - prezent
Daea Petre - prezent
Dalca Ștefan-Petru - prezent
Dascălu Constantin - absent
Delureanu Virgil - prezent
Deaconu Mihai - prezent

Și revenim acum la situația normală. Vă rog să mă scuzați, n-a depins de mine această mică eroare.

Iriza Scarlat - prezent
Ispir Raluca-Cristina - prezentă
Itu Cornel - prezent
Kelemen Atilla-Béla-László - absent
Kelemen Hunor - absent
Kerekes Károly - absent
Kereskényi Gábor - prezent
Khraibani Camelia - prezentă
Laza-Matiuța Liviu - prezent
Longher Ghervazen - absent
Lubanovici Mircea - absent
Lupu Mihai - prezent
Man Mircea
Manda Iulian Claudiu - prezent
Manea Victor-Gheorghe - prezent
Manolache Marius - prezent
Manolescu Oana - prezentă
Marcoci Vlad - prezent
Marcu Nicu - prezent
Marcu Viorica - prezentă
Marian Ion Cristinel - prezent
Marica Petru-Sorin - prezent
Marin Gheorghe - prezent
Marin Laura - prezentă
Markó Attila-Gabor - prezent
Marocico Ion - prezent
Martin Eduard-Stelian - prezent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei - prezent
Mazilu Constantin - prezent, a votat
Măduța Flavius-Luigi
Melinte Ion - prezent
Merka Adrian-Miroslav - prezent
Mihai Aurelian - prezent
Mihăilă Ioan - prezent
Mihăilescu Ion-Bogdan - prezent
Militaru Lucian - prezent
Mincă Liliana - prezentă
Mircovici Niculae - prezent
Mironescu Răzvan Horia - prezent
Mitrea Manuela - prezentă, a votat
Mitrea Miron Tudor - prezent, a votat
Mîrza Gavril - prezent
Mocanu Adrian - prezent
Mocanu Vasile - prezent
Mocioalcă Ion - prezent, a votat
Mocioi Niculina - prezentă
Moisii Constantin - prezent
Moldovan Carmen Ileana - prezentă
Moldovan Ioan - prezent
Moldovan Iosif - prezent, a votat
Molnar Zsolt - prezent
Motreanu Dan-Ștefan - prezent
Moț Constantin-Stelian-Emil - prezent
Movilă Petru - prezent
Muntean Mircia - prezent
Munteanu Ioan - prezent
Murgu Neagu - prezent
Nassar Rodica - absentă

Vă rog frumos, nu rămâneți în partea dreaptă sus, aici, domnilor colegi, nu văd nimic jos în sală. Vă rog din suflet.

Nazare Alexandru
Neacșu Marian - prezent
Necula Cosmin - prezent
Negruț Clement - absent
Negruț Cornelia - prezentă
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nichita Cristina - prezentă
Nicoară Romeo Florin - prezent
Nicolae Alexandri
Nicolae Florian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Theodor-Cătălin - prezent
Niculae Aurel - prezent
Niculescu Dumitru - prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Niculescu-Mizil Ștefănescu Oana - absentă
Nistor Gheorghe-Vlad - prezent
Nistor Laurențiu - prezent
Nistor Marioara - prezentă
Niță Emil - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Oajdea Vasile Daniel - prezent
Ochi Ion - prezent
Oltean Ioan - prezent
Orban Ludovic - prezent
Oros Nechita-Adrian - prezent
Palașcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - prezent
Paleologu Theodor - prezent
Pambuccian Varujan - prezent, a votat
Pardău Dumitru - prezent
Paul Maria-Andreea - absentă
Păun Nicolae - prezent
Pârgaru Ion
Pâslaru Florin-Costin - prezent
Peia Ninel - prezent
Petrea Dorin Silviu - prezent
Petrescu Petre
Petric Octavian - prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea - absent
Pocora Cristina-Ancuța - prezentă
Podașcă Gabriela-Maria - prezentă
Pop Georgian - prezent
Popa Octavian-Marius - prezent
Popa Radu Mihai - prezent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Dan-Cristian - prezent
Popescu Dumitru-Iulian - prezent
Popescu Florin Aurelian - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - absent
Potor Călin - prezent
Preda Cezar-Florin - absent
Pușcaș Iacob - prezent
Raețchi Ovidiu Alexandru - prezent
Răducanu Ion - prezent
Rădulescu Cătălin-Marian - prezent
Rădulescu Constantin - prezent
Rădulescu Romeo - prezent
Rățoi Neculai - prezent
Resmeriță Cornel-Cristian - prezent
Rizea Cristian - prezent
Roman Cristian-Constantin - prezent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - prezent
Roman Petre - absent
Roman Victor - prezent
Roșca Lucreția - prezentă

Vă văzusem aici, am crezut că ați și votat.

Roșca Mircea - prezent
Rotaru Răzvan
Rusu Valentin - absent
Sava Andrei-Valentin - prezent
Sămărtinean Cornel-Mircea - absent
Săpunaru Nini - prezent
Săvoiu Ionuț-Cristian - prezent
Scarlat George - prezent
Schelean Valeria-Diana - absentă
Scutaru Adrian George - prezent
Secară Florin Mihail - prezent
Sefer Cristian-George - prezent
Seres Dénes - prezent
Silaghi Ovidiu Ioan - prezent
Simedru Dan Coriolan
Simionescu Adrian Constantin - prezent
Smarandache Miron Alexandru - prezent
Solomon Adrian - prezent
Stan Ioan - prezent
Stan Ion - prezent, a votat
Stanciu Anghel - prezent
Stanciu Zisu - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stativă Irinel Ioan - prezent
Stănescu Alexandru - prezent
Stănișoară Mihai - absent
Steriu Valeriu-Andrei - prezent
Stoica Mihaela - prezentă
Stoica Ștefan-Bucur - absent
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuț-Marian - prezent
Stroe Radu - prezent
Sturzu Mihai-Răzvan - prezent
Suciu Vasile-Daniel - prezent
Surdu Raluca - absentă
Surugiu Iulian-Radu - prezent
Szabó Ödön - prezent
Șcheau Ion - prezent
Șimon Gheorghe - prezent
Șoptică Costel - absent
Șova Lucian - prezent
Ștefan Viorel - prezent
Ștefănescu Elena Cătălina - absentă
Știrbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabugan Ion - prezent
Taloș Gheorghe-Mirel - prezent
Tararache Mihai - prezent
Tămâian Ioan
Tănase Răzvan-Ionuț - prezent
Tănăsescu Claudiu-Andrei - prezent
Tătaru Florin-Cristian - prezent
Teju Sorin - prezent
Teodorescu Cătălin-Florin - prezent
Teodorescu Ioan Viorel - prezent
Thuma Hubert Petru Ștefan
Tiuch Cătălin - prezent
Tîlvăr Angel - prezent, a votat
Toader Mircea-Nicu - prezent
Tocuț Dan-Laurențiu - prezent
Tomac Eugen - prezent
Traicu Rodin - prezent
Tudorache Daniel - prezent
Tudorie Violeta - prezentă
Tudose Mihai - prezent
Turcan Raluca
Tușa Adriana Diana
Țigăeru Roșca Laurențiu - prezent
Țîmpău Radu Bogdan - prezent
Udrea Elena Gabriela - prezentă, a votat
Udriște Gheorghe - prezent
Uioreanu Elena-Ramona - absentă
Urcan Ionaș-Florin
Uricec Eugen Constantin - prezent, a votat
Ursărescu Dorinel - prezent
Vainer Aurel - prezent
Varga Lucia-Ana - prezentă
Varga Vasile - prezent
Vasilică Radu Costin
Vizitiu Sergiu-Constantin - prezent
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - prezent, a votat
Vlădoiu Aurel - prezent
Voicu Mădălin-Ștefan - prezent
Voicu Mihai Alexandru - absent
Vreme Valerian - prezent
Vulpescu Ioan - prezent
Weber Mihai - prezent
Zaharcu Neviser - prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin - prezent
Zisopol Dragoș Gabriel - prezent
Zgonea Valeriu Ștefan a votat
Zlati Radu - prezent

Dacă mai este cineva dintre cei care au venit ulterior în sală? Nu.

Domnule președinte, am terminat. Vă rog să-mi dați și mie două bile.

 
       

După pauză

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bun. Unul dintre secretarii de ședință citește în numele Comisiei de numărare și validare a voturilor procesul-verbal.

Domnule deputat Mircovici, aveți cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Niculae Mircovici:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputați asupra cererii ministrului justiției de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Titi Holban.

Procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de deputați prin vot secret cu bile asupra cererii ministrului justiției de încuviințare a arestării preventive a domnului deputat Titi Holban, formulată în Dosarul nr.219/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Comisia de numărare și validare a voturilor a constatat următoarele:

  • numărul total al deputaților - 404;
  • numărul deputaților prezenți - 304;
  • numărul total de voturi exprimate - 304;
  • numărul de voturi anulate - 0;
  • numărul de voturi valabil exprimate - 304, din care:
  • voturi pentru - 96,
  • voturi contra - 198.

Având în vedere că din totalul de 404 deputați au fost prezenți 304, și-au exprimat votul valabil 304, din care 96 au votat pentru, iar 198 împotrivă, se constată că nu a fost întrunită majoritatea de voturi necesară pentru încuviințarea arestării preventive a domnului deputat Titi Holban în Dosarul 219/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție. Semnează Comisia de numărare și validare a voturilor și secretarii de ședință.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule Mircovici.

 
Video in format Flash/IOS Intervenția domnului deputat Varujan Pambuccian cu privire la votul său exprimat asupra Proiectului de Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 privind comunicațiile electronice.  

Domnul deputat Varujan Pambuccian.

Video in format Flash/IOS    

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că mi s-a mai întâmplat o singură dată de când sunt în Parlament să greșesc un vot. Și îmi pare foarte rău că am făcut lucrul acesta și v-aș ruga, dacă se poate, chiar dacă el nu influențează rezultatul votului, să fie corectat. E vorba de Legea de modificare a Ordonanței nr.111/2011 unde, din greșeală, am votat pentru. Votul meu este împotrivă. Ține de o poziție consecventă, pe care o am dintotdeauna, legată de libertatea în sistemele de comunicații, de posibilitatea de a te exprima liber, fără niciun fel de restricții în mediul virtual.

Sigur, știu că votul meu nu influențează în niciun fel ceea ce s-a votat aici, dar așa gândesc eu. Sunt lucruri în care cred foarte tare și țin foarte mult ca votul meu să fie consemnat ca atare.

 
Video in format Flash/IOS    

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu votul, opinia, că votul nu mai avem cum să-l consemnăm. Votul e ce băgați în urnă și ce votați cu cartela, știți și dumneavoastră foarte bine.

Mulțumesc foarte mult.

Declar închisă ședința de astăzi.

N-am cum să fac altfel, că așa mă obligă procedura.

Vă urez o seară frumoasă, o vară frumoasă și dumneavoastră vă urez sănătate, acasă, familiei, tuturor. Să ne vedem cu bine în toamnă.

Să vă dea Dumnezeu sănătate.

Și presei, le urez o vară fără evenimente pentru România, evenimente mai puțin bune, cu foarte multe evenimente bune.

Și să sperăm că ne vedem cu credință și cu bucurie în viitor, din punctul de vedere al sesiunii parlamentare, următoarea sesiune. Să dea Dumnezeu să facem lucruri mai bune pentru România. Doamne-ajută!

Declar ședința închisă.

 
       

Ședința s-a încheiat la ora 14,28.

 
       

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 24 august 2019, 12:29
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro