Domnul Cornel Itu: Parlamentul României are, pe lângă funcția legislativă și funcția de control, un rol important în politica externă, componentă pe care a dezvoltat-o în special prin diplomația parlamentară. În calitate de președinte al Grupului de Prietenie România-Mexic din cadrul Camerei Deputaților, am încercat să îmi exercit această funcție onorantă în mod concret și să nu o tratez ca pe un titlu formal. Cred că diplomația parlamentară aduce un plus efortului politico-diplomatic general desfășurat pe plan extern, pentru atingerea obiectivelor de interes național ale României. Totodată, cred că parlamentarii au și misiunea de a contribui la aprofundarea colaborării dintre România și alte state, fie ele state ale UE sau din spațiul extra-comunitar, domeniile de interes dovedindu-se a fi numeroase atât în zona economică, precum și în cea socială sau culturală. Având în vedere aceste principii, i-am lansat în cursul lunii august o invitație Excelenței Sale Agustín Gutiérrez Canet, Ambasadorul Mexicului în România, pentru a vizita câteva zile partea de nord a țării, renumită pentru frumusețea sa, specifică Transilvaniei, și pentru mănăstirile din Bucovina. Am fost onorat să mă pot mândri cu țara mea în fața unui diplomat de cel mai înalt rang, iar faptul că Excelența Sa a venit la finalul acestei mici vacanțe și la Dej, în colegiul pe care îl reprezint în Parlamentul României, unde am organizat și o conferință de presă, m-a bucurat foarte mult. Excelența Sa, Agustín Gutiérrez Canet, a remarcat asemănările dintre tradițiile românești și cele mexicane și și-a exprimat speranța ca Dejul să se înfrățească, în curând, cu un oraș din Mexic. Pe lângă lăcașurile de cult din Bucovina, domnul ambasador a vizitat și Mănăstirea Nicula, dar a asistat și la un antrenament al echipei de volei Unirea Dej, declarându-se deja suporter al uniriștilor. Totodată, am avut un prilej foarte bun ca pe lângă discuțiile despre tradiții să abordăm probleme de natură economică, iar împreună cu Grigore Crăciun, fost director al Combinatului de Celuloză și Hârtie din Dej, i-am explicat oportunitățile de a investi în producerea celulozei și a hârtiei. La întoarcerea în București, chiar pe aeroport, ambasadorul Mexicului s-a întâlnit și cu reprezentanți ai firmei "Farmec", care produc deja produse cosmetice sub marca unei companii mexicane. Ambasadorul Agustín Gutiérrez Canet a promis ca va participa la meciul de cupă europeană pe care Unirea Dej îl va susține în Talin și mi-a adresat invitația de a vizita Mexicul. Cred că România are doar de câștigat prin implicarea noastră reală în diplomația parlamentară și îi îndemn pe toți colegii mei să acorde importanța cuvenită și acestui aspect al activității de deputat sau senator.
|