Doamna Raluca Turcan: "Rectificarea bugetară menține educația în stare de avarie" Zi de zi, Guvernul Ponta face eforturi în a-și certifica incompetența. Eșecul lamentabil în realizarea țintei de colectare a taxelor și impozitelor la bugetul de stat și în reducerea evaziunii fiscale în primul semestru al lui 2014 atrage iminența blocărilor investițiilor în școala românească. La ultima rectificare bugetară Ministerul Educației a primit doar 150 milioane lei și aceștia sunt doar pentru plata drepturilor salariale câștigate prin hotărâri judecătorești de către cadrele didactice. Or, învățământul nu înseamnă doar salarii! Ce se va întâmpla cu șantierele deschise în anii trecuți în toate județele țării? Probabil că vor zace în paragină mult și bine! Reamintesc premierului că, la fel ca anul trecut, educația a primit cu mult sub procentul de 6% din PIB prevăzut în Legea educației naționale. Reamintesc, de asemenea, ministrului Remus Pricopie că bugetul alocat educației este de doar 3,4% din PIB și acoperă în cea mai mare parte cheltuielile salariale, din care 13% din fondul de salarii, adică 1,06 miliarde de lei sunt deja destinate recuperării drepturilor salariale câștigate în instanță. În luna ianuarie 2014, media pe economie era de 1625 de lei, câștigul salarial mediu net în administrație era de 2309 lei, în timp ce în educație a fost de 1.477 lei - cu 56% mai mic decât în administrație. Unde sunt, așadar, promisiunile Guvernului Ponta? Profesionalizarea carierei manageriale și a carierei didactice în general au fost date uitării. Mai mult, învățământul este excesiv politizat. Guvernul Ponta nu a prevăzut bani pentru finalizarea lucrărilor de construcție sau pentru reabilitarea școlilor și grădinițelor, nu a adus banii necesari decontării navetei elevilor și profesorilor, a ignorat problema curriculumului transdisciplinar sau a fondurilor pentru cercetare. Cer prim-ministrului Ponta și tuturor celorlalți guvernanți să își asume realitatea că sistemul educațional românesc funcționează la limita de avarie, cu cel mai mic buget din Europa. În astfel de condiții nu putem să facem performanță. Ne aflăm la coada tuturor clasamentelor europene, începând cu abandonul școlar, analfabetismul, subdezvoltarea pieței educaționale a programelor de formare continuă, dotarea unităților de învățământ, remunerația profesorilor. Conform statisticilor, un cadru didactic din România câștigă lunar cât un profesor din Polonia în 14 ore sau cât un profesor luxemburghez în 4 ore. Cum ar putea rezolva România aceste grave probleme când bugetul educației nu atinge nici măcar 4% din PIB?! Din păcate, până acum politicile PSD au rămas la nivel declarativ. În plus, Ministerul Educației nu a elaborat nici până astăzi strategii educaționale constructive, bazate pe politici viabile de finanțare și de management al resurselor umane. Guvernul Ponta nu are nici soluții și nici specialiști care să poată rezolva problemele din învățământul românesc. PSD a făcut și continuă să facă mult rău sistemului educațional românesc: a modificat legea după nevoile clientelei de partid, a tăiat bani și a bulversat întregul sistem, de la grădiniță până la cercetare. Fără un buget corect, previzibil și constant, fără resurse umane bine pregătite, fără o educație de calitate, fără cercetare la cele mai înalte standarde nu vom putea asigura bunăstarea și securitatea generațiilor viitoare. Îi cer premierului Victor Ponta să deblocheze banii necesari pentru investițiile în școala românească, în viitorul copiilor noștri!
|