Răzvan Horia Mironescu
Răzvan Horia Mironescu
Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2014
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.94/19-09-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2014 > 09-09-2014 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 9, 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.129 Răzvan Horia Mironescu - declarație politică intitulată "Strategia de descentralizare în turism, un document care nu rezolvă niciuna dintre problemele reale ale turismului";

Domnul Răzvan Horia Mironescu:

"Strategia de descentralizare în turism, un document care nu rezolvă niciuna dintre problemele reale ale turismului"

Recent Guvernul, prin Departamentul pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism, a publicat Strategia de descentralizare în domeniul Turismului 2014-2016.

Documentul este deosebit de important pentru că tratează probleme sistemice ale unui domeniu în care s-au investit/cheltuit foarte mulți bani în ultimii 4 ani, atât din fonduri europene, cât și din bugetul național. Este vorba de cheltuielile efectuate pentru promovarea imaginii României ca destinație turistică importantă în Europa, precum și pentru promovarea în interiorul țării a diferitelor destinații deosebite, mai puțin cunoscute turiștilor români.

Încă de la început, documentul specifică că "în procesul de descentralizare competențele și atribuțiile privind elaborarea politicilor și strategiilor naționale, reglementarea, monitorizarea, controlul și inspecția vor fi în continuare exercitate de către autoritateapublică, respectiv ANT".

Totodată, în capitolul VII al Strategiei sunt enumerate problemele identificate atât în activitatea ANT, cât și în domeniul turismului în general, probleme care sunt reale și deloc minore, arătându-se astfel cauzele care duc la disfuncționalități importante în desfășurarea activităților din turism, cu impact asupra eficienței cheltuirii fondurilor investite, asupra numărului de turiști atrași și asupra calității serviciilor.

Cauza fundamentală care rezultă din analiza documentului în legătură cu problemele enumerate în capitolul VII este lipsa de resurse umane și materiale la nivelul ANT, precum și slaba capacitate administrativă a structurilor, foarte firave de altfel, din teritoriu. De aceea, soluția paliativă propusă în document este descentralizarea la nivelul UAT județene a următoarelor activități:

  • certificatele de clasificare structuri de cazare și alimentație publică;
  • certificate de omologare pentru pârtii și trasee montane;
  • autorizații plaje și agrement nautic;
  • eliberare avize de specialitate pentru construcții în zone turistice și brevete turism.

În aceste condiții, ANT își propune să controleze doar legalitatea acordării documentelor sus-menționate de către structurile județene nou-constituite, pe baza unor norme teoretic unitare ce urmează a fi elaborate și implementate. Este clar însă că va fi imposibilă armonizarea între UAT-uri a modalității de aplicare a acestor norme, mai ales în condițiile în care acestea nu au în prezent angajat personal de specialitate. Vom fi astfel practic în situația ca hoteluri cu aceleași dotări și același confort să fie posibil clasificate diferit în județe diferite sau interesul politic local să fie predominant atunci când se pune problema avizării sau nu a unor construcții în zone turistice.

Despre modalitatea de rezolvare a restului de probleme identificate de strategie și rămase neadresate nu se spune nimic, majoritatea acestora având ca punct de pornire al unei eventuale soluționări creșterea gradului de profesionalism al celor care elaborează și mai ales implementează strategii, caracterul unitar al actului de avizare și control și, nu în ultimul rând, alocarea de resurse la nivel central în vederea dezvoltării parteneriatelor public-private pe principiul win-win și a armonizării și coerenței strategiilor de marketing, aflate acum într-o stare de haos.

Autoritățile județene pot avea un rol important și ele în diseminarea în teritoriu a unor informații primite de la ANT, pe modelul APDRP sau APIA, inclusiv în susținerea și promovarea la nivel central a unor proiecte strategice, urmărirea privatizărilor din turism, realizarea de obiective de infrastructură necesare turismului, dar nu trebuie să se substituie în felul descris în strategie rolului determinant al ANT privind activități-cheie cum ar fi clasificarea sau avizarea.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania thursday, 22 august 2019, 12:39
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro