Liliana Mincă
Liliana Mincă
Ședința Camerei Deputaților din 9 septembrie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/19-09-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 09-09-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 septembrie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.187 Liliana Mincă - declarație politică: "Zestrea spirituală a românilor nu trebuie oferită plocon ipocriziei politice";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Doamna Liliana Mincă:

"Zestrea spirituală a românilor nu trebuie oferită plocon ipocriziei politice"

În fiecare an, în luna august, toți cei ce simt românește își amintesc de nașterea lui Avram Iancu, Crăișorul din Apuseni. O constatare a unui prieten de suflet mi-a dezvăluit grava înstrăinare spirituală a națiunii române. Și în privința amintirii destinului avocatului revoluționar Avram Iancu, actuala clasă politică pare să persevereze în a-și arăta tot mai mult sublimul mediocrității sale. Marea majoritate a politicienilor încă nu au aflat, se pare, că anul acesta se împlinesc 190 de ani de la nașterea Crăișorului, așa cum a fost numit marele pașoptist Avram Iancu. Toată seva politicii românești se va aduna, probabil, la Țebea, pe 10 septembrie, pentru a se da în stambă la comemorarea a 142 de ani de la trecerea la cele veșnice a revoluționarului. De parcă moartea ar fi mai importantă decât viața și destinul unui om precum Avram Iancu. Pe bună dreptate se poate spune că, fără Avram Iancu, curgea astăzi o istorie străină pe o albie românească.

Avram Iancu înseamnă jertfa pentru libertățile politice ale românilor ardeleni de atunci, dar și pentru libertățile greșit înțelese ale politicienilor de acum. Fără Avram Iancu România de astăzi ar fi avut o altă configurație geografică și o altă istorie.

La 190 de ani de la nașterea Crăișorului trebuie să ne amintim că în 1848 românii lui Avram Iancu au schimbat regimul revoluționar maghiar cu unul românesc. Tot acum este momentul să ne amintim și de caracterul moțului Avram. Se știe că împăratul austriac a vrut să-1 decoreze pe Avram Iancu pentru meritele sale din timpul bătăliilor cu revoluționarii maghiari. Dar, nemulțumit că nu s-au respectat promisiunile făcute românilor, Avram a refuzat decorațiile împăratului austriac. Câți dintre aleșii de astăzi ai acestui neam ar proceda la fel?

Preluând vorba unui cântec, ne place să spunem adesea că "Avram Iancu suntem toți". Dar câți dintre românii de astăzi mai au puterea să spună nu acolo unde o majoritate ostilă spune da? Câți dintre politicienii de astăzi au curajul să pună interesele națiunii, ale celor mulți și oropsiți, deasupra intereselor proprii - uneori meschine? Avem, e drept, oratori foarte buni în aceste vremuri. Dar câți dintre acești politicieni au capacitatea și mai ales voința de a transpune în fapte strălucirea vorbelor din discursurile rostite cinic la tribună?

Iată de ce este important să ne amintim nu doar de moartea revoluționarului Avram Iancu, ci să transformăm viața lui într-un talisman al românilor, să trecem prin filtrul istoriei necenzurate propria existență, iar viitoarea generație a acestui neam să știe că destinul i-a fost schimbat de moțul care se odihnește la Țebea, lângă Gorunul lui Horea.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 7 decembrie 2019, 8:32
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro