Dan-Cristian Popescu
Dan-Cristian Popescu
Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/26-09-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
14-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 17-09-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.7 Dan-Cristian Popescu - "Considerație despre o nouă reformă în educație";

   

Domnul Miron Tudor Mitrea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Dan-Cristian Popescu.

Aveți microfonul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan-Cristian Popescu:

Bună ziua!

Doamnelor și domnilor deputați,

Pe 15 septembrie a început școala, iar pe 1 octombrie va începe anul universitar. Cu toate acestea, învățământul, domeniul cel mai supus reformelor din România, continuă să fie ineficient, sub standardele europene.

Problemele sunt mereu aceleași: prin reformele în învățământ, la schimbarea fiecărui guvern, s-au făcut modificări, u neapărat necesare, ale modului în care era structurat învățământul până în acel moment. O altă problemă, și mai gravă, este subfinanțarea învățământului, conducând la promovarea mediocrității. Cu o taxă de școlarizare potrivită și prin bunăvoința unor guvernanți, care nu vor să își supere electoratul, poți face facultate fără bacalaureat și, de ce nu, doctorat fără a-ți scrie teza, nu e așa?

Stimați colegi,

Și acest an școlar a început cu o mulțime de probleme nerezolvate.

Deși învățământul preuniversitar de stat este în mod oficial gratuit și obligatoriu, în realitate el devine, pe an ce trece, tot mai costisitor. Uniforme, rechizite, manuale, cărți și caiete de lucru auxiliare, meditații și alte cheltuieli prevăzute sau neprevăzute, constituie o povară tot mai grea pentru buzunarele părinților din săraca noastră Românie.

Alocațiile de stat pentru copiii școlari, deși parte a pretenției statului de a asigura învățământul preuniversitar gratuit, sunt departe de a acoperi cheltuielile necesare care să le asigure elevilor o bună pregătire.

Manualele școlare sunt pretext de afaceri pentru câteva edituri privilegiate.

Salariile profesorilor din învățământul preuniversitar sunt prea mici pentru a fi motivante, insuficiente pentru a-i ajuta să se dedice formării continue în domeniile lor de specialitate. Chiar și o singură carte cumpărată pe lună devine o cheltuială greu de suportat pentru salariul unui cadru didactic.

Decizia guvernării PSD de a li se permite tinerilor care nu au reușit să treacă examenul de bacalaureat să fie admiși totuși în învățământul superior, este de un populism electoral agresiv.

Domniile Lor vor să nu supere, ba chiar să câștige de partea lor acele familii ai căror copii nu au reușit să confirme la examenul de bacalaureat că îndeplinesc condițiile intelectuale cerute unui absolvent de liceu.

Sunt de înțeles, colegii noștri de la putere contabilizează voturi. Dar dacă îi înțelegem, nu înseamnă că îi justificăm.

Aceste măsuri populiste, deloc pertinente, au consecințe grave pe termen mediu și lung. În primul rând, va scădea voința generațiilor următoare de elevi în a se pregăti pentru examenul de bacalaureat, astfel încât să îl și treacă. De asemenea, universitățile primesc studenți care nu sunt încă pregătiți să îndeplinească așteptările profesorilor lor. Acest lucru va afecta profund calitatea învățământului universitar.

Doamnelor și domnilor deputați,

Universitățile sunt creierele și furnizoarele de combustibil pentru societate. Nu este o întâmplare faptul că o societate puternică și armonios dezvoltată are un învățământ universitar de calitate.

La fel, nu ar trebui să ne mire faptul că societatea românească merge atât de prost, din moment ce sistemul nostru universitar este, trebuie să o recunoaștem, la pământ.

Problemele sunt numeroase, precum cea a obligării universităților de a avea un număr cât mai mare de studenți, iar cantitatea excesivă este în detrimentul calității, dacă ne referim la sistemul universitar. Când este vorba de politică, poate că e altfel.

Apoi, este problema subfinanțării. Nu sunt suficienți bani în învățământul academic nici pentru utilități, nici pentru finanțarea performanței academice și cercetării științifice.

Orice mare universitate oferă salarii tentate pentru a atrage profesori și cercetători de prestigiu de pretutindeni. Din păcate, bugetele universităților noastre de stat nu permit nici măcar păstrarea tuturor profesorilor și cercetătorilor de prestigiu din România.

Despre învățământul privat, ce să mai vorbim? Încă nu am reușit să construim cadrul legal adecvat pentru a încuraja stimularea unui învățământ privat de calitate.

Stimați colegi,

Care ar fi soluția? O nouă reformă a învățământului? Au fost prea multe ca una nouă să fie credibilă. Soluția ar fi asumarea de către toate structurile statului a priorității acordate educației și culturii. Acest lucru va conduce la o mai bună finanțare a sistemului de învățământ.

Cât despre celelalte probleme? Orice problemă punctuală trebuie să primească o soluție punctuală. Iar rolul nostru este să gândim soluțiile legislative punctuale.

În tot acest timp, elevii și studenții nu au fost motivați să învețe temeinic, au fost încurajați să sară peste etape esențiale în dezvoltarea lor academică. Nu putem continua promovarea non-valorilor și a inconsecvenței. Vă invit să credem în necesitatea unei educații de calitate și într-o viziune strategică nouă pentru învățământul din România: unul cu caracter responsabil, echitabil pentru cei ce vor să fie educați, și motivațional, pentru cei ce vor să educe.

Vă mulțumesc.

Dan-Cristian Popescu, deputat sectorul 2 din București.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 16 octombrie 2019, 13:24
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro