Sorin-Avram Iacoban
Sorin-Avram Iacoban
Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/26-09-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
22-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 17-09-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.93 Sorin-Avram Iacoban - declarație politică intitulată "«Acoperit/descoperit», noul sport național practicat de Traian Băsescu";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

"Acoperit/descoperit", noul sport național practicat de Traian Băsescu"

În urma ultimului control medical anual făcut de președintele Traian Băsescu la Spitalul Militar din București, un lucru este cert: aparatul RMN s-a defectat, fapt pentru care au întârziat rezultatele medicale ale domnului președinte. Când acestea au fost date în sfârșit opiniei publice, concluzia a fost elocventă: "Președintele este apt medical pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu". Și cum rezultatul investigațiilor nu a fost combătut de nimeni, iată că ne-am pricopsit în spațiul public cu un președinte "sănătos tun" care recent și-a intrat în atribuțiile de serviciu, atribuții probabil preluate de la anumite "servicii" și a lansat în spațiul public teza candidatului la președinție: "Agent acoperit".

Evident că ne întrebăm, despre cine are domnul președinte informații atât de prețioase? Să fie oare vorba despre doamna Elena Udrea? Sunt șanse, pentru că la acest nume probabil s-a gândit și domnul Gheorghe Tinel când a cerut Comisie de anchetă în Parlament pentru demascarea celui "acoperit". Vă aduc aminte că cea mai mare realizare politică a Domniei Sale a fost descrierea exactă a situației din PDL, în momentul în care în acest partid se dădeau lupte grele pentru conducerea lui, între domnul Blaga și, evident, Elena Udrea. Și ce a văzut domnul Tinel în urma experienței sale de parlamentar redistribuit a doua oară consecutiv? Un ciorchine perfect: "Toți oamenii sunt pe ea ca un ciorchine, dar un ciorchine cu struguri dulci", declara domnul Tinel despre liderul domniei sale în politică, Elena Udrea: " E un lider, bă, fraților!"

Și cum această imagine a ciorchinelui ideal nu l-a părăsit niciodată pe domnul Tinel, acesta a mai rostit o frază cu adevărat memorabilă pentru urmașii lui Traian: "PDL este un partid de opoziție - un titlu care merită revendicat!". Aveți dreptate domnule Tinel, nu se luptă nimeni pentru acest titlu pe care doriți să îl revendicați. Este al dumneavoastră și bine meritat.

Mai mult ca sigur concluzia colegului nostru este elocventă, Elena Udrea este "agentul acoperit", pentru că: "Toți oamenii sunt pe ea ca pe un ciorchine". Cu această concluzie nu este însă de acord președintele Băsescu, deoarece domnul președinte o vede pe Elena Udrea mai mult "descoperită" decât "acoperită", pentru că aceasta este principala descoperire a Domniei Sale în politică.

Oare să se fi referit domnul președinte la domnul Klaus Iohannis? Ar putea fi posibil, de vreme ce liderul ACL s-a "acoperit" de foarte mult ridicol în ultima perioadă, totul culminând cu sentința Tribunalului București care a stipulat, printre altele, că domnul Klaus Iohannis ocupă în mod ilegal funcția de președinte al PNL. "Acoperit" de atât de mult ridicol, de ce nu ar fi chiar domnia sa "agentul acoperit" de care vorbea președintele? Mai mult singur a declarat că este "politruc", ceea ce ne pune în fața unei "descoperiri" epocale! Totuși, Domnia Sa a rămas "descoperit" în ceea ce privește propria declarație de avere, neputând să justifice de unde a avut veniturile necesare pentru cumpărarea celor 6 case pe care le deține în proprietate. Deci "acoperit", "descoperit" este încă o situație de dubiu.

Să fi fost doamna Monica Macovei "agentul acoperit"? În ochii președintelui Băsescu, doamna Monica Macovei apare, de data aceasta, mai mult "acoperită" decât "descoperită", pentru simplul motiv că nu este genul Domniei Sale.

Dacă pentru domnul președinte, doamna Monica Macovei ar avea tiparul de cel vizat ca fiind "acoperit", cum apare în ochii noștri candidatul independent la președinție? Evident, răspunsul nu poate fi decât: "acoperit"; încă de pe vremea când stătea deghizată pe tarlalele CAP-urilor, pentru a prinde țăranii considerați rebeli în posesia a niscaiva știuleți. Or, pentru un flagrant de asemenea "proporții", Monica Macovei nu putea fi decât un "agent acoperit". Și dacă tot am întrunit un oarecare consens în persoana doamnei Monica Macovei cu privire la problema supusă dezbaterii, nu putem trece cu vederea ultimele declarații făcute în spațiul public de către domnia sa: "Voi fi un președinte constituțional". Evident toți președinții României validați fiind de BEC sunt președinți constituționali. Probabil că doamna fost procuror ar fi dorit să spună "un președinte constituționalist", adică un președinte pentru care Constituția are calitate de lege fundamentală. În fine, constituțional sau constituționalist, de ce a ținut neapărat doamna Monica Macovei să aibă o asemenea declarație, să fi fost o prezentare în antiteză cu mandatul actualului președinte? Nu știm exact, însă doamna Monica Macovei dorește să ne ofere câteva lămuriri necesare: "Eu adun lume la masă, discut, nu coabitez. Voi sta cu ochii pe clasa politică!". Foarte bună precizarea doamnei Macovei, bună precizarea că ne cam trecea un fior rece prin spate.

Este evident faptul că domnul Traian Băsescu lansează ultimele sale undițe în politica românească. Inclusiv această dezbatere despre "agentul acoperit" nu este altceva decât o piesă de teatru foarte prost regizată de cel care dorește "să-și facă numărul până la capăt". Și o parte din acest "număr" este și intenția Domniei Sale de a obține nici mai mult, nici mai puțin decât cetățenia Republicii Moldova. Să fi confundat domnul președinte regiunea istorică din nord-estul României, denumită Moldova, cu statul vecin Republica Moldova, asemenea produsului său din politică Elena Udrea, care căuta să facă lobby pe lângă președintele Norvegiei, ignorând monarhul din aceeași țară ?

Nu știm exact ce se ticluiește în laboratoarele cotroceniste, însă un singur lucru știm cu siguranță, România va scăpa de regimul Traian Băsescu, de toate "descoperirile" sale din politică, de toți agenții domniei sale "acoperiți" sau "descoperiți", iar populația va respira din nou aerul, odinioară curat, al unei democrații cinstite cu poporul său.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 23 octombrie 2019, 8:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro