Miron Alexandru Smarandache
Miron Alexandru Smarandache
Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/26-09-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
10-10-2019 (comună)
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 17-09-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.96 Miron Alexandru Smarandache - declarație politică: - "Doar 35,5% dintre români și 24,1% dintre băcăuani pot fi adăpostiți în caz de urgență!";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"Doar 35,5% dintre români și 24,1% dintre băcăuani pot fi adăpostiți în caz de urgență!"

Am abordat la nivel parlamentar un subiect extrem de important în actualul context geopolitic al României, respectiv pregătirea țării de a face față eventualelor atacuri. M-am adresat oficial viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, cu o interpelare pe tema situației adăposturilor funcționale în caz de urgențe sau calamități. În argumentația mea am menționat, între altele, că evenimentele tragice din ultima perioadă, atât tragedia aviatică din Munții Apuseni, cât și problemele cauzate de inundații, ninsori și viscol, au readus în atenția opiniei publice capacitatea de apărare și pregătire a României în cazul unor calamități. Este evident faptul că la nivel județean, mai ales, avem nevoie de asigurarea unui management adecvat al situațiilor de urgență, potențial generate de fenomenele meteorologice periculoase, dar și pentru cazuri mai grave, precum cutremurele sau alte calamități naturale. Știu că guvernul actual a făcut eforturi considerabile în vederea dotării structurilor ISU din teritoriu cu echipamente moderne și de strictă necesitate, însă realitatea ne-a arătat că putem fi depășiți relativ ușor de situații cu un grad de periculozitate nu foarte înalt, am mai subliniat în documentul trimis vicepremierului Gabriel Oprea.

În răspunsul formulat, ministrul de interne a precizat că, potrivit Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, există un sistem național de adăpostire, care cuprinde adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, adăposturi publice de protecție civilă aflate în administrarea consiliilor locale și fondul privat de adăpostire, realizat de operatorii economici și proprietarii de imobile. "Autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice, operatorii economici și proprietarii de imobile au obligația să prevadă în planurile de investiții și să realizeze adăposturi de protecție civilă. De asemenea, autoritățile administrației publice centrale și locale, și serviciile de urgență de la toate nivelurile de competență, au obligația de a identifica și de a stabili posibilitățile de utilizare pentru adăpostire a unor galerii de mină, tuneluri, peșteri, grote, existente în apropierea zonelor dens populate sau în zone prevăzute pentru amenajare de tabere de sinistrați, evacuați sau refugiați", a precizat vicepremierul Gabriel Oprea.

Referitor la întrebarea mea cu trimitere la operaționalizarea unor adăposturi dezafectate în prezent, ministrul de interne a spus că la nivel național nu există adăposturi dezafectate, "orice spațiu de adăpostit putând fi folosit și pentru alte destinații, cu respectarea normelor tehnice, cu obligația de a fi eliberate în situații de urgență în maximum 24 de ore și cu informarea prealabilă a centrelor operaționale din cadrul serviciilor de urgență profesioniste, așa cum prevede art. 45 din Legea nr. 481/2004". La întrebarea referitoare la situația locurilor de adăpostire a populației în caz de dezastre, atât la nivel național, cât și în județul Bacău, vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat că procentul de adăpostire este de 35,5% la nivel național și de 24,1% în județul Bacău.

În contextul inundațiilor devastatoare din această vară, cred că este vital pentru români să fie informați cu privire la situația adăposturilor funcționale din țară. Iată însă că, din păcate, așa cum mi-a comunicat vicepremierul Gabriel Oprea, situația nu este prea îmbucurătoare din acest punct de vedere. Sper ca autoritățile centrale și locale să găsească cele mai bune soluții pentru ca sinistrații care și-au pierdut casele să fie în siguranță și să evităm pe cât posibil alte pierderi de vieți omenești.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 14 octombrie 2019, 0:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro