Dan Bordeianu
Dan Bordeianu
Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/26-09-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
10-10-2019 (comună)
08-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 17-09-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 17 septembrie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.106 Dan Bordeianu - declarație politică având tema "Parteneriatul strategic dintre SUA și România a împlinit trei ani";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Dan Bordeianu:

"Parteneriatul strategic dintre SUA și România a împlinit trei ani"

Sfârșitul săptămânii trecute ne-a prilejuit aducerea aminte a unui moment deosebit de important al politicii noastre externe și de securitate, împlinirea a trei ani de la adoptarea, la cel mai înalt nivel, la Washington D.C, a "Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii", respectiv de la semnarea "Acordului între România și Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România".

Acest moment de bilanț al relației noastre strategice cu SUA, 13 septembrie 2011, ne reamintește și de tragedia americană de la 11 septembrie 2001, când aproximativ 3000 de oameni, inclusiv teroriștii islamici sinucigași, și-au pierdut viețile în urma atacurilor teroriste executate asupra unor obiective civile și militare de către rețeaua teroristă Al-Qaeda.

Mai bine de 20 de ani le-au trebuit aliaților noștri americani să-l prindă și să-l pedepsească pe Osama bin Laden, șeful rețelei Al-Qaeda. Războiul împotriva terorismului global este departe a fi terminat. Pedepsirea crimelor odioase săvârșite de adepții fundamentaliști ai Statului islamic - ISIS va necesita un alt efort militar al comunității internaționale reunită în jurul SUA, ulterior completat cu soluții politice la instabilitatea din zona Orientului Mijlociu, în special Siria și Irak.

Eficiența parteneriatului strategic dintre SUA și România a fost vizibilă și la recentul Summit NATO de la Newport - Țara Galilor, 4-5 septembrie, când, la insistența președintelui SUA, alianța a decis să-și consolideze prezența militară pe flancul estic - Polonia, țările baltice, România, prin alocarea de unități militare și infrastructuri tereste mobile, forțe navale și aeriene, menite să descurajeze amenințările Federației Ruse. Acest Summit a fost prima mare reuniune NATO a șefilor de state și de guverne după lovitura dată statu quo-ului securității europene de către Rusia, prin anexarea Crimeii, și, în general, prin destabilizarea Ucrainei. Criza ucraineană a readus în atenția NATO preocuparea asigurării securității și apărării comune, misiune enunțată în tratatul fondator în celebrul Articol 5.

Găzduirea unei baze militare mobile NATO, precum și finalizarea amplasării scutului antirachetă de la Deveselu în 2015, vor transforma România într-un bastion militar important al alianței în Europa estică. Evident, efortul aliaților noștri din NATO și cel al SUA va trebui completat de efortul Guvernului României de a aloca 2% din PIB pentru bugetul Ministerului Apărării Naționale.

În concluzie, putem spune că, în 2014 România are motive de satisfacție în ceea ce privește atingerea obiectivelor de apărare și securitate într-un context internațional tensionat de războiul din Ucraina și insurgența jihadiștilor ISIS. Apartenența la NATO, UE și parteneriatul strategic cu SUA constituie pilonii de rezistență ai politicii externe și de securitate ai României în secolul XXI.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 14 octombrie 2019, 2:18
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro