Plen
Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.106/10-10-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 30-09-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 30 septembrie 2014

36. Supunerea la votul final:  

     

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Stimați colegi,

Am rugămintea să luați loc.

Îl rog pe domnul Mircovici să vină sus.

Stimați colegi,

Începem sesiunea de vot final.

Vă rog, domnule Tinel.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Dat fiind faptul că în plenul Camerei Deputaților ați anunțat că respingeți moțiunea simplă anunțată și depusă de Grupurile Parlamentare PDL și PNL în timpul dezbaterilor, vă informăm că comiteți un grav abuz. Regulamentar, în temeiul art.160 nu aveți prevederi care să vă permită dumneavoastră să respingeți această inițiativă, decât dacă ea are caracterul unei moțiuni de cenzură sau dacă nu întrunește numărul de 50 de semnături.

Or, din punctul nostru de vedere, domnule președinte, ea respectă prevederile art.160 în totalitate. Are 107 semnături și nu are caracterul unei moțiuni de cenzură.

În consecință, vom redepune această moțiune simplă, iar dacă dumneavoastră intenționați ca, la sfârșitul acestei zile, în Biroul permanent, să stopați și activitatea Camerei, așa cum ați stopat activitatea Senatului, Grupurile parlamentare ale PDL și PNL vă cer public să nu faceți acest lucru.

Noi cerem ca activitatea Camerei Deputaților să continue în toată această perioadă de campanie electorală.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Sunteți de acord și în weekend să continuăm?

Vă rog, domnule Scutaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian George Scutaru:

Domnule președinte de ședință...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Dumneavoastră cred că de 1 mai doriți, domnule Roman. Sunteți omul muncii și îmi dau seama că asta vă doare.

Asta cu "mata", mai ușor, apropo de educația pe care o aveți.

Apropo de "mata", nu se vede.

Vă rog, domnule Scutaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian George Scutaru:

Domnule președinte de ședință,

Au mai fost moțiuni simple care făceau referire la premier și Guvernul Ponta încă din titlul moțiunii. Este vorba de "Guvernul Ponta - fabrică de șomeri", moțiune înregistrată pe 25 februarie 2013, "Guvernul Ponta 3 amenință viața pacienților, amână lista de medicamente compensate".

Deci au mai fost moțiuni simple care se refereau din titlu la Guvernul Ponta și pe care le-ați acceptat pentru dezbatere și au fost supuse atenției dumneavoastră.

Vreau să vă spun că, de fapt, noi considerăm că motivul principal pentru care se evită discutarea acestei moțiuni este că nu doriți să vorbim și despre modul în care s-au făcut secțiile de votare și pe ce criterii, în străinătate. Fiindcă aveți locuri în care ați desființat secții de votare, temându-vă că dreapta va câștiga alegerile și ați înființat secții de votare cu populație românească foarte puțină.

Aceasta este o nouă dovadă că de fapt PSD și Guvernul Ponta doresc fraudarea alegerilor. Vă este teamă, fiindcă de fiecare dată dreapta a câștigat cu 75-80% alegerile din diaspora.

Aveți curajul și veniți în Parlament, reprezentanții Guvernului, să ne explicați de ce vreți să furați alegerile în diaspora?

Domnule președinte de ședință,

Dați ocazie opoziției să se exprime. Și vă rog frumos, sunteți un om cu o experiență parlamentară foarte bogată, acceptați să putem dezbate această moțiune simplă, dacă într-adevăr doriți să arătați că organizați fără niciun fel de problemă procesul electoral în străinătate.

Altfel, suntem cu totul îndreptățiți să spunem că aceasta este o nouă dovadă că guvernarea dumneavoastră, că Victor Ponta dorește să câștige alegerile prin fraudă electorală. (Aplauze. Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnule Marian Neacșu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacșu:

Îl invit, domnule președinte, pe antevorbitorul meu, dacă tot vrea să știe cum se pot frauda alegerile, că noi încă n-am aflat, să-i întrebe pe colegii Domniei Sale cum s-a votat în 2009, la Paris. Și dacă obțin acel răspuns, cu siguranță că știu care este cheia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Haideți să facem verificarea cartelelor de vot.

Rog liderii de grup să se concentreze asupra acestui subiect.

Începe procedura de vot.

Da. Vă rog, domnule Neacșu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacșu:

Domnule președinte,

Având în vedere că la votul de acum două săptămâni mai mulți colegi... și deja 2 dintre ei văd că nici acum nu figurează pe tabelele de vot, am să vă rog să mai reluați votul de control o dată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Nu am niciun fel de problemă. Am rugămintea să scoateți și să reintroduceți cartelele. Vă rog să votați.

Diferență de 8 voturi între cele două voturi.

Bine, nu e nicio problemă. Votăm cu mâna sus, nu e problemă!

Domnule, vă rog să nu intimidați prezidiul.

Stimați colegi,

Vă propun să intrăm în ordinea de zi a votului final.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 48/2014); (adoptat)

1. La primul punct avem Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2012 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 322 de voturi pentru, două abțineri și două împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind raportarea și transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare COM(2014) 40 (PH CD 49/2014); (adoptat)

2. În continuare avem Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind raportarea și transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 326 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea Europeană COM (2014) 43 (PH CD 50/2014); (adoptat)

3. În continuare avem Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind măsurile structurale de ameliorare a rezilienței instituțiilor de credit din Uniunea Europeană.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 326 de voturi pentru, unul împotrivă și nicio abținere, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește anumite elemente ale declarației privind guvernanța corporativă COM ( 2014) 213 (PH CD 51/2014); (adoptat)

4. În continuare, avem Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2007/36/CE în ceea ce privește încurajarea implicării pe termen lung a acționarilor și a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește anumite elemente ale declarației privind guvernanța corporativă.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 330 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: Un nou cadru UE pentru consolidarea statului de drept COM (2014) 158 (PH CD 52/2014); (adoptat)

5. În continuare, Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu: Un nou cadru al Uniunii Europene pentru consolidarea statului de drept.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 327 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Decizia Parlamentului European și a Consiliului privind instituirea unei platforme europene pentru intensificarea cooperării în materie de prevenire și descurajare a muncii nedeclarate COM (2014) 221 (PH CD 53/2014); (adoptat)

6. În continuare, avem Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Decizia Parlamentului European și a Consiliului privind instituirea unei platforme europene pentru intensificarea cooperării în materie de prevenire și descurajare a muncii nedeclarate.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 326 de voturi pentru, două abțineri și niciun vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Agenda UE în domeniul justiției pentru 2020 - Consolidarea încrederii, a mobilității și a creșterii în cadrul Uniunii, COM (2014) 144 și la comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - O Europă deschisă și sigură: transformarea obiectivelor în realitate, COM (2014) 154 (PH CD 54/2014); (adoptat)

7. În continuare, avem Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Agenda Uniunii Europene în domeniul justiției pentru 2020 - Consolidarea încrederii, a mobilității și a creșterii în cadrul Uniunii și la comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - O Europă deschisă și sigură: transformarea obiectivelor în realitate.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 329 de voturi pentru, o abținere și niciun vot împotrivă, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Lege privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, reexaminată la cererea Președintelui României (PL-x 346/2013/2014); (adoptată legea cu amendamente)

8. În continuare, avem Lege privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și a unor structuri aflate în subordinea acestuia, reexaminată la cererea Președintelui României.

Vă rog să votați.

Admiterea cererii de reexaminare, domnule Tinel.

Video in format Flash/IOS  

Cu 321 de voturi pentru, 5 abțineri și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României - 1 Decembrie (PL-x 208/2014); (adoptat)

9. La următorul punct, Proiectul de Lege pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate Zilei Naționale a României - 1 Decembrie.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 315 voturi pentru, 13 abțineri și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind ajutorul reciproc pentru intervențiile transfrontaliere în caz de urgențe medicale (PL-x 417/2014); (adoptat)

10. În continuare, la punctul 10, avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind ajutorul reciproc pentru intervențiile transfrontaliere în caz de urgențe medicale.

Comisia propune adoptarea.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 323 de voturi pentru, o abținere și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea art.20 alin.(1) din Legea nr.186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale (PL-x 370/2014); (adoptat)

11. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru completarea art.20 alin.(1) din Legea nr.186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale.

Video in format Flash/IOS  

Vă rog să votați.

Cu 327 de voturi pentru, 3 abțineri și un vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanțelor publice și creșterea economică) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București, la 17 iunie 2014 (PL-x 416/2014); (adoptat)

12. În continuare, avem Proiectul de Lege privind ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanțelor publice și creșterea economică) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București, la 17 iunie 2014.

Comisia propune adoptarea.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 323 de voturi pentru, o abținere și două voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind ratificarea Convenției Minamata cu privire la mercur, deschisă spre semnare și semnată de România la Kumamoto, la 10 octombrie 2013 (PL-x 358/2014); (adoptat)

13. În continuare, avem Proiectul de Lege privind ratificarea Convenției Minamata cu privire la mercur, deschisă spre semnare și semnată de România la Kumamoto, la 10 octombrie 2013.

Comisia pentru mediu propune adoptarea.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 327 de voturi pentru, o abținere și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Înțelegerii în domeniul securității sociale între Guvernul României și Guvernul Quebecului, semnată la Quebec, la 19 noiembrie 2013 (PL-x 355/2014); (adoptat)

14. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Înțelegerii în domeniul securității sociale între Guvernul României și Guvernul Quebecului, semnată la Quebec, la 19 noiembrie 2013.

Comisia propune adoptarea.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 329 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abținere, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind măsuri de creștere a încrederii și securității, semnat la Kiev, la 10 martie 2014 (PL-x 410/2014); (adoptat)

15. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind măsuri de creștere a încrederii și securității, semnat la Kiev, la 10 martie 2014.

Comisia pentru apărare propune adoptarea.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 329 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la veniturile medicilor de familie care asigură continuitatea asistenței medicale în centrele de permanență (PL-x 381/2014); (adoptat)

16. În continuare, avem Proiectul de Lege privind unele măsuri referitoare la veniturile medicilor de familie care asigură continuitatea asistenței medicale în centrele de permanență.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 326 de voturi pentru, o abținere și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea Standardului Internațional Lista interzisă pentru anul 2014 (PL-x 438/2014); (adoptat)

17. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru modificarea Standardului Internațional Lista interzisă pentru anul 2014.

Comisia pentru învățământ propune adoptarea acestui proiect de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 329 de voturi pentru, nicio abținere și un vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, reexaminată la cererea Președintelui României (PL-x 161/2014/17.09.2014); (adoptată legea)

18. În continuare, avem Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.2/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, reexaminate la cererea Președintelui.

Comisia pentru sănătate propune respingerea cererii de reexaminare.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 287 de voturi pentru, 38 de abțineri și 6 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (PL-x 73/2012); (adoptat)

19. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.

Comisia pentru muncă propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 329 de voturi pentru, trei abțineri și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.29/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență (PL-x 368/2014); (adoptat)

20. În continuare, avem Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.29/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Comisia propune adoptarea.

Cu 327 de voturi pentru, nicio abținere și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

Domnul Vainer va explica votul la legea precedentă.

Vă rog, domnule Vainer.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Vainer:

Domnule președinte de ședință,

Stimate colege,

Stimați colegi deputați,

Doresc, în nume personal și al tuturor celor care vor beneficia de prevederile acestei legi, să vă mulțumesc foarte mult.

A fost un timp îndelungat în care am așteptat să ajungem la acest vot. Este un moment de bucurie pentru multă lume, mai ales că se stabilește un raport de egalitate între beneficiarii a două legi care compensează sau recompensează suferințe îndurate în regimuri diferite.

Vreau să vă mai spun ceva important. Eu îl apreciez, în acest moment, și ca un gest al recunoașterii Holocaustului și a consecințelor nefaste pe care le-a avut în Europa și în România.

Vă mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Și noi vă mulțumim, domnule Vainer. (Aplauze)

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind autorizarea plății cotizațiilor la Forumul Internațional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (Forum of Incident Response and Security Teams - FIRST) și la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (T1) din cadrul Asociației Transeuropene a Rețelelor din Domeniul Cercetării și al Educației (Transeuropean Research and Education Network Association -TERENA) în scopul menținerii participării Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale (PL-x 346/2014); (adoptat)

21. În continuare, avem Proiectul de Lege privind autorizarea plății cotizațiilor la Forumul Internațional al Echipelor de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică și la Forumul TF/CSIRT Trusted Introducer (T1) din cadrul Asociației Transeuropene a Rețelelor din domeniul Cercetării și al Educației în scopul menținerii participării Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică, CERT-RO la aceste două organisme neguvernamentale.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 329 de voturi pentru, nicio abținere, niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat (PL-x 289/2014); (adoptat)

22. În continuare, avem Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei participant la acțiuni militare și acordarea unor drepturi acestuia și urmașilor celui decedat.

Comisia pentru apărare propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 327 de voturi pentru, nicio abținere și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol (PL-x 89/2014); (adoptat)

23. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

Comisia pentru agricultură propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 290 de voturi pentru, 33 de abțineri și două voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Slovace (PL-x 427/2014); (adoptat)

La punctul 24, avem Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Slovace.

Comisia pentru cultură propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 317 voturi pentru, 4 abțineri și 3 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Limbii Cehe (PL-x 428/2014); (adoptat)

25. În continuare, avem Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Cehe.

Comisia pentru cultură propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 319 voturi pentru, 4 abțineri și 3 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

Domnule Merka, vă rog, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Da, doresc să mulțumesc pentru votul pentru cele două inițiative legislative. Ziua liberă și-o ia fiecare, când consideră. Dacă considerați că, într-adevăr, este mai importantă Ziua Limbii Slovace sau Ziua Limbii Cehe, cu mare plăcere.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumim și noi.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr.266/2008 (PL-x 435/2014); (adoptat)

26. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr.266/2008.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 228 de voturi pentru, 87 de abțineri și 11 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății (PL-x 342/2014); (adoptat)

La punctul 27, avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătății.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 292 de voturi pentru, 35 de abțineri și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe (PL-x 437/2014); (adoptat)

28. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe.

Comisia juridică propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 227 de voturi pentru, 88 de abțineri și 8 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativa privind clarificarea statutului juridic al actiunilor care se tranzactioneaza pe Piata RASDAQ sau pe piata valorilor mobiliare necotate (PL-x 385 /2013); (adoptată)

În continuare, la punctul 29, Propunerea legislativă privind clarificarea statutului juridic al acțiunilor care se tranzacționează pe piața RASDAQ sau pe piața valorilor mobiliare necotate.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 228 de voturi pentru, 94 de abțineri și 3 voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

Doamna Andreea Paul, explicarea votului, vă rog. Acceptăm mulțumirile dumneavoastră.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria-Andreea Paul:

Da, vă mulțumesc, domnule președinte.

Dragi colegi,

Așa cum a ieșit legea din Comisia pentru buget-finanțe și cu votul dumneavoastră din plenul Parlamentului, nu e bine.

Am făcut o analiză de impact a acestei legi. (Rumoare.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am rugămintea să păstrați liniștea în sală.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Andreea-Maria Paul:

Și susțin că nu este o soluție bună, iar grupurile parlamentare PDL și PNL s-au abținut la vot, din următoarele motive: 1. nu este fairplay pentru companii. Dacă aceste companii ajung în situația în care acționarii exercită dreptul de retragere, le secătuiești de lichidități. Aceste companii riscă să intre în insolvență, ele neavând, de fapt, nicio vină pentru situația creată.

Nu este fairplay pentru acționarii minoritari. Dacă hotărârile AGA... fairplay înseamnă incorect sau corect. (Rumoare.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Am rugămintea să păstrați liniștea în sală!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Maria-Andreea Paul:

Pentru cei nefamiliarizați cu piața RASDAQ și cu lipsa reglementării ei, gândiți-vă la scandalul Sima. A fost posibil, pentru că această piață nu a fost reglementată.

Așadar, reiau argumentul. Nu este fairplay pentru acționarii minoritari. Dacă hotărârea AGA este să meargă compania pe ATS SIBEX, de pildă, acționarii minoritari nu vor mai beneficia de exit, în situația în care se schimbă acționarul de control. Prin urmare, acționarii minoritari au avut un drept pe care nu îl mai au, în urma acestei legi.

Al treilea și ultimul argument. Nu este fairplay pentru acționarii majoritari, care au căpătat controlul la o companie listată la RASDAQ. Este vorba de cei care au făcut oferta de preluare și care, dacă ar mai fi așteptat, de pildă, două luni, iar compania trecea pe ATS SIBEX, de exemplu, nu ar mai fi fost obligați să facă oferta.

În concluzie, nu văd pentru cine este fairplay soluția propusă. Ea doar acoperă inacțiunea fostei CNVM și a actualei ASF, care avea obligația, pe fond, să rezolve o problemă administrativă și nu să o pună pe umerii emitenților și ai investitorilor, care nu au nicio vină.

O soluție echilibrată ar putea fi în maniera următoare: să se prezerve gama de drepturi ale acționarilor din companiile listate pe RASDAQ. Cum? Printr-o simplă reglementare, fie ASF, fie printr-o lege în Parlament, prin crearea unui nou ATS RASDAQ dedicat acestor companii, prin specificarea clară că actualele companii listate pe RASDAQ sunt admise de drept la tranzacționare pe noul ATS RASDAQ, de la data aprobării lui de către ASF. Altfel spus, pe fond, nu schimbăm drepturile investitorilor, ci întărim obligațiile companiilor, reglementând piața ATS, piața RASDAQ, ca ATS.

Și închid, spunând că a fost forțată semnificativ pe vot procedura de dezbatere în Comisia pentru buget-finanțe, am fost anunțați la 17,58 că se întrunește comisia pentru a dezbate această lege importantă la orele 18,00. Adică, în două minute trebuia să zburăm sus, la comisie. Nu au fost invitați specialiștii de pe piață. S-a făcut pe repede înainte, ieri, ca să intre astăzi în plen, pe un argument banal, că doriți să intrați în vacanță parlamentară. Or, nu este posibil așa ceva.

Pe fond, ați pus responsabilitatea pe umerii emitenților și nu v-ați asumat responsabilitatea, fie în CNVM, fie în ASF, fie printr-o lege bună, în Comisia pentru buget-finanțe.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Și noi vă mulțumim.

Domnul Ștefan Viorel. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Ștefan:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Sigur, dacă cineva nu se pricepe foarte bine la o chestiune, este scuzabil. Și este corect să ascultăm civilizat ce spune, că fiecare are dreptul să spună ceea ce știe.

Dar, când cineva, de la acest microfon, minte, nu poate să rămână așa. Și este o minciună că s-a făcut convocare la ora 17,58. Stă dovadă stenograma de la plenul de ieri, când s-a reținut (Doamna deputat Andreea-Maria Paul vociferează din bancă.), s-a reținut votul din plen.

Dacă dumneavoastră nu erați în plen, noi nu avem nicio vină și nu este o scuză că ați venit cu întârziere la ședința comisiei.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă mulțumesc și eu.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 333/2013); (adoptat)

30. În continuare, avem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Comisia propune adoptarea proiectului de lege.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 212 voturi pentru, 13 abțineri și 94 de voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Lege pentru abrogarea art.276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, reexaminată la cererea Președintelui României (PL-x 12/2014/22.09.2014); (adoptată legea)

31. În continuare, avem Lege pentru abrogarea art.276 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal, reexaminată la cererea Președintelui României.

Comisia juridică propune respingerea cererii de reexaminare.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 261 de voturi pentru, 54 de abțineri și 4 voturi împotrivă, cererea de reexaminare a fost respinsă.

Domnule Neacșu, vă rog să luați cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc. Am să fiu foarte scurt, domnule președinte.

Vreau să le mulțumesc colegilor noștri care au dat dovadă încă o dată de un larg civism, pentru că proiectul respectiv se referă la libertatea de opinie. Și nu înțeleg de ce o parte a Parlamentului a decis să se abțină de la un astfel de vot, sau să voteze împotrivă. Poate reușesc dumnealor să vină să explice de ce s-au abținut la un vot, care nu făcea altceva decât să întărească libertatea de opinie în România.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumesc.

Vă rog, doamna Gorghiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Ștefania Gorghiu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mă abțineam de la luarea cuvântului, dar este bine să amintim colegilor că este proiect inițiat de Partidul Național Liberal și că, în funcție de cum îi convine PSD-ului, invocă sau nu libertatea de exprimare.

Colegii mei astăzi au votat un proiect de abrogare a unui articol care năștea suspiciuni cu privire la libertatea de exprimare - nu doar a presei, așa cum se spune, ci vorbind de fiecare cetățean. Pentru că libertatea de exprimare n-ar trebui să fie diferențiată presă - cetățean în România. Și mă bucur că a trecut acest proiect astăzi și poate data viitoare o să folosim genul ăsta de proiecte și o să avem la bază principii, nu persoane - și spun asta pentru PSD. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulțumim.

Aplauze prelungite.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru acceptarea jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție (PL-x 340/2014); (adoptat)

32. La punctul 32 avem: Proiectul de Lege pentru acceptarea jurisdicției obligatorii a Curții Internaționale de Justiție.

Comisia juridică, de disciplină și imunități propune adoptarea.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 311 voturi pentru, o abținere și niciun vot împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport precum și pentru modificarea Legii nr.104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc (PL-x 434/2014); (adoptat)

33. În continuare avem Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2006 privind prevenirea și combaterea dopajului în sport precum și pentru modificarea Legii nr.104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc.

Comisia pentru învățământ propune adoptarea.

Video in format Flash/IOS  

Vă rog să votați.

Cu 316 voturi pentru, o abținere și niciun vot împotrivă proiectul de lege a fost aprobat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2011 a educației naționale (Pl-x 327/2014); (respinsă)

34. În continuare avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2011 a educației naționale.

Comisia pentru învățământ propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 219 voturi pentru, 94 de abțineri și două voturi împotrivă, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1 din 5 ianuarie 2011 a educației naționale publicată în Monitorul Oficial nr.18, Partea I, din data de 10 ianuarie 2011, actualizată (Pl-x 328/2014); (respinsă)

35. În continuare avem Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1 din 5 ianuarie 2011 a educației naționale publicată în Monitorul Oficial nr.18, Partea I, din data de 10 ianuarie 2011, actualizată.

Comisia pentru învățământ propune respingerea propunerii legislative.

Vă rog să votați.

Video in format Flash/IOS  

Cu 249 de voturi pentru, 66 de abțineri și trei voturi împotrivă, propunerea legislativă a fost respinsă.

 
Video in format Flash/IOS Moțiunea simplă inițiată de 99 de deputați (MS 11/ 2014 ). (respinsă)

36. Și la ultimul punct, la punctul 36, vă supun votului moțiunea simplă inițiată de 99 de deputați, moțiunea simplă nr.11/2014.

Vă rog să votați.

1 - 2.

Video in format Flash/IOS  

Cu 97 de voturi pentru, patru abțineri și 214 voturi împotrivă, moțiunea simplă a fost respinsă. (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

Se încheie ședința Camerei Deputaților.

Vă rog să rămâneți pe loc, pentru că în maximum zece minute începe ședința comună a celor două Camere, Senat și Camera Deputaților.

Am rugămintea la membrii Biroului permanent al Camerei Deputaților să ne deplasăm în sala Biroului pentru o scurtă ședință de Birou permanent.

Vă mulțumesc.

 
     

Ședința s-a încheiat la ora 14,00.

 
     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 17 noiembrie 2019, 5:00
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro