Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2014
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.109/17-10-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
14-10-2019
08-10-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2014 > 13-10-2014 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 13, 2014

2. Prezentarea solicitării procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, transmisă de ministrul justiției în vederea formulării de către Camera Deputaților a cererii de urmărire penală împotriva domnului deputat Valerian Vreme, fost ministru al comunicațiilor și societății informaționale; prezentarea și dezbaterea Raportului Comisiei juridice, de disciplină și imunități, însoțit de un proiect de hotărâre privind această cerere. (adoptat)

   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Începem dezbatere punctului 2 al ordinii de zi.

Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, transmisă de ministrul justiției în vederea formulării de către Camera Deputaților a cererii de urmărire penală împotriva domnului deputat Valerian Vreme, fost ministru al comunicațiilor și societății informaționale, precum și raportul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, însoțit de un proiect de hotărâre privind această cerere.

Biroul permanent și Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun următoarea procedură pentru desfășurarea lucrărilor: se va citi de către Comisia juridică scrisoarea ministrului justiției privind solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după care citim prezentarea raportului Comisiei juridice și a proiectului de hotărâre a Camerei Deputaților.

Domnul deputat Valerian Vreme, conform Regulamentului, trebuie să-și exprime punctul său de vedere dacă dorește cu privire la cererea de urmărire penală, la raportul Comisiei juridice și la proiectul de hotărâre.

Dezbateri asupra cererii de urmărire penală - grupurile parlamentare - a raportului Comisiei juridice și a proiectului de hotărâre a Camerei Deputaților prin care se cere formularea cererii de urmărire penală.

În final, după cum știți, votul secret cu bile asupra proiectului de hotărâre.

Dacă sunt obiecții la... (Domnul deputat Remus-Florinel Cernea dorește să ia cuvântul.)

Aveți la această procedură obiecții? Domnule deputat, dumneavoastră nici nu știți unde e regulamentul. Deci eu vă întreb dacă știți, la această procedură. La această procedură? Domnule deputat, la această procedură din regulament aveți vreo obiecție? Asta am întrebat. Dacă există altă procedură, nu-i o problemă, aceasta e stabilită de lege și de regulament. Dacă la această procedură aveți vreo obiecție?

Domnule deputat, vă mai întreb o dacă, aveți la această procedură sau aveți procedură - procedură? Atunci dați-mi voie să termin și după aceea vă dau cuvântul. Dar este domnul deputat Tinel Gheorghe înaintea dumneavoastră.

Deci, dacă la această procedură pe care v-am citit-o și o repet - citim scrisoarea ministrului justiției privind solicitarea procurorului general, prezentăm raportul Comisiei și proiectul de hotărâre al nostru.

Domnul deputat Valerian Vreme dacă dorește își exprimă punctul de vedere cu privire la cererea de urmărire penală, raportul Comisiei juridice și proiectul de hotărâre, dezbaterile pe grupuri parlamentare și, în final, votul secret cu bile asupra proiectului de hotărâre.

Vă rog frumos să vă pregătiți cartelele pentru vot.

Haideți, domnul Movilă, haideți. Sfânta Parascheva este mâine, haideți.

Putem începe, liderii grupurilor?

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

172 de voturi pentru, opt abțineri, două voturi împotrivă.

Cu o majoritate de voturi, propunerea a fost aprobată.

Deci, înainte de a începe desfășurarea procedurii aprobate, o să dau cuvântul domnului deputat Tinel Gheorghe pentru a citi ce are de spus sau a vorbi ce are de spus, depinde cum.

    ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Cel târziu lunea viitoare.

Mulțumesc.

Domnule vicepreședinte, vă rog frumos să citiți scrisoarea ministrului justiției.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc frumos, domnule președinte.

În temeiul art.109 alin.(2) din Constituția României, republicată, al art.12 și următoarele din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările ulterioare, a Deciziei nr.270/10.03.2008 a Curții Constituționale și al art.156 și următoarele din Hotărârea Camerei Deputaților nr.8/1994 privind Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, văzând adresa nr.2448/C/2014 din data de 30.09.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, vă transmitem alăturat Referatul nr.187/P/2013 din data de 25.09.2014, respectiv 70 de file, întocmit de Direcția Națională Anticorupție, împreună cu copii ale materialului probator din Dosarul nr.184187 - 13 volume, în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale împotriva domnului deputat Vreme Valerian, ministru al comunicațiilor și societății informaționale în perioada septembrie 2010 - februarie 2012.

Ministrul justiției, Robert-Marius Cazanciuc

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domule vicepreședinte,

O să vă rog frumos să citiți în continuare raportul comisiei și proiectul de hotărâre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Mulțumesc.

În ședința din data de 1 octombrie 2014, Biroului permanent al Camerei Deputaților i-a fost prezentată scrisoarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la formularea cererii de începere a urmăririi penale împotriva domnului deputat Valerian Vreme, ministru al comunicațiilor și societății informaționale în perioada septembrie 2010 - februarie 2012.

În temeiul prevederilor art.109 alin.(2) din Constituția României, republicată, și al art.12 și următoarele din Legea nr.155/1999 privind responsabilitatea ministerială, a Deciziei Curții Constituționale nr.270/10 martie 2008 și al art.156 și următoarele din Hotărârea nr.8/1994 privind Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înainta Curte de Casație și Justiție a înaintat solicitarea în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale împotriva domnului Valerian Vreme, ministru al comunicațiilor și societății informaționale în perioada septembrie 2010 - februarie 2012.

Din Referat și din înscrisurile puse la dispoziția comisiei rezultă că faptele reținute în sarcina domnului Valerian Vreme, ministru al comunicațiilor în perioada mai sus arătată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzute de art.297 raportat la art.309 din Codul penal, întrucât a încheiat contractul subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licențe ale Ministerului Educației pentru școli, contractul de furnizare produse nr.108/17 august 2011, în baza căruia Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale efectua plăți totale în valoare de 8.825.673 de euro, în condițiile în care Hotărârea de Guvern nr.460/2009 nu a reglementat situația licențelor destinate unităților de învățământ, iar prețul licențelor nu reflectă discountul acordat de Microsoft.

De asemenea, nu a dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de către FTS din România prin Adresa nr.4550/2010 cu privire la serviciile neprestate.

În temeiul dispozițiilor art.109 din Constituția României, republicată, privind responsabilitatea ministerială, "Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor".

În conformitate cu dispozițiile art.157 din Regulamentul Camerei Deputaților, dezbaterea cererii prevăzute la art.156 se efectuează pe baza raportului întocmit de o comisie permanentă, ca urmare a unei anchete desfășurate în condițiile art.71.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină și imunități au analizat solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind formularea cererii de începere a urmăririi penale a domnului deputat Valerian Vreme, ministrul al comunicațiilor și societății informaționale în perioada septembrie 2010 - februarie 2012, în ședința din 7 octombrie 2014.

La dezbaterile comisiei au fost prezenți 21 de deputați din totalul de 27 de membri ai comisiei, conform listei de prezență.

În urma studierii dosarului și a opiniilor exprimate cu prilejul dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților formularea cererii privind începerea urmăririi penale a domnului deputat Valerian Vreme, fost ministru în perioada septembrie 2010 - februarie 2012.

Față de cele prezentate mai sus, în situația în care plenul Camerei Deputaților va decide să ceară urmărirea penală a domnului Valerian Vreme, fost ministru al comunicațiilor și societății informaționale, membru al Camerei Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități înaintează plenului Camerei Deputaților Proiectul de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului Valerian Vreme, fost ministru al comunicațiilor și societății informaționale și membru al Camerei Deputaților.

Rezultatul votului a fost următorul: 17 voturi pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale, un vot împotriva cererii de începere a urmăririi penale, o abținere și două voturi nule.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Conform procedurii pe care am votat-o, o să-l rog pe domnul deputat Valerian Vreme, dacă este în sală, să-și exprime punctul de vedere.

Domnule deputat, vă rog frumos, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valerian Vreme:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați colegi,

Fiecare dintre dumneavoastră ați îndeplinit în viață funcții de responsabilitate sau chiar de demnitate publică până a ajunge în postura de deputat. În acest sens, eu nu vă pot spune noutăți. Dar pot și trebuie să fac anumite precizări.

Funcția de ministru este preponderent politică și apoi administrativă.

Eu nu am fost numit ministru la un minister nou înființat. Ministerul Comunicațiilor avea departamente bine organizate, o structură funcțională și își desfășura activitatea în baza unor norme interne și republicane.

Eu îi creditez pe toți foștii mei colegi cu o mare încredere, bazată în primul rând pe experiența personală a celor care lucrează în minister, mulți dintre ei de peste zece ani.

În ceea ce privește speța de față, ministerul a încheiat actul subsecvent 108/17 august 2011 la Acordul-cadru de furnizare întocmit și aprobat în 2009. Documentele pe care le-am semnat au avut asistență juridică de specialitate din partea departamentului de profil. Au avut suportul tehnic de fundamentare al departamentelor specializate și toate avizele necesare pentru asemenea acțiune.

Pun o întrebare retorică: Ce s-ar fi întâmplat dacă aveam toate documentele legale, aveam toate avizele ce atestau temeinicia și legalitatea unui asemenea demers și eu refuzam să semnez? Nu puteam oare atunci să săvârșesc un abuz în serviciu?

Niciodată nu m-am gândit și nici acum nu cred că am săvârșit vreo faptă nelegală pentru că, repet, nu am făcut acest lucru de unul singur, ci am avut suportul de legalitate și temeinicia acelor cu obligații prin fișa postului în cadrul ministerului să facă aceste lucruri. Cu atât mai mult cu cât echipa care a elaborat actul subsecvent, în marea majoritate, a lucrat și la elaborarea HG nr.460/2009 și a Contractului-cadru nr.32/2009.

Aceste acte normative stau la baza contractului subsecvent la care s-a adăugat și o notă pentru susținerea bugetară și să clarifice anumite responsabilități aprobate în Guvern în iunie 2011.

Stimați colegi,

Nu vă cer astăzi clemență în sensul juridic al cuvântului, pentru că sunt sigur că oricare dintre noi poate fi convins că toate actele pe care le-a semnat până în prezent sunt legale, atât timp cât nu s-au săvârșit pe ascuns. Mai mult, comisia de negociere a lucrat pe acest contract câteva săptămâni și, repet, este compusă din oameni cu expertiză majoră.

Ca ministru, eu nu am avut întâlniri cu reprezentanții furnizorului. Eu am semnat toate documentele doar după ce am verificat că nu-mi lipsește semnătura niciunui reprezentant din cadrul ministerului, din departamente îndreptățite să poarte această răspundere.

În ceea ce privește afirmația că HG nr.460/2009 nu a reglementat situația licențelor destinate unităților de învățământ, prezint integral textul art.1 din această hotărâre - să mă scuzați - (Bea un pahar cu apă.)

Deci, integral, textul art.1:

"Art.1. Se aprobă desfășurarea procedurii de licitație deschisă, licitație restrânsă sau în negociere, cu publicare prealabilă a unui anunț de participare, după caz, în vederea încheierii unui acord-cadru multianual pe perioada 2009-2012 pentru achiziția dreptului de utilizare de produse software prin închiriere, cu opțiune de cumpărare, astfel cum sunt acestea prezentate în Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și care sunt necesare instituțiilor publice beneficiare.

În sensul prezentei hotărâri, prin instituții publice beneficiare se înțelege: instituții publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, după caz, care fac parte din administrația centrală și ai căror conducători sunt ordonatori de credite principali, secundari sau terțiari, precum și toate instituțiile publice aflate în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea acestora.

Fiecare minister va realiza centralizarea necesarului de produse software cu privire la care să-și exercite dreptul de utilizare pentru instituțiile publice beneficiare aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestuia.

Instituțiile publice beneficiare, altele decât cele prevăzute la alin.(3), își vor realiza propriul necesar de produse software cu privire la care să se exercite dreptul de utilizare pe care îl vor transmite Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale."

De asemenea, menționez că, prin art.2 din HG nr.460/2009: "Se mandatează Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale, în numele Guvernului României, să desfășoare procedura de licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere cu publicare prealabilă a unui anunț de participare, după caz, cu respectarea dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice, a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.337/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Se încheie acordul-cadru și se încheie acorduri contracte subsecvente."

Iar în Anexa nr.2 este prevăzut expres, la ultima poziție: "Dreptul de a proceda la o asemenea achiziție pentru Ministerul Educației și Cercetării."

Și repet, cei ce au lucrat la HG nr.460 în 2009 au lucrat și la acordul cadru, tot în 2009.

Cred că, în documentul transmis de Ministerul Justiției, există o confuzie între Ministerul Educației și unitățile de învățământ.

Ministerul Comunicațiilor și Societății Internaționale are relații funcționale, conform art.1 alin.(2) din HG nr.460/2009, cu Ministerul Educației și Cercetării ca instituție centrală, și nu cu unitățile de învățământ.

Corespondența, de altfel, avută pe parcursul derulării negocierilor a fost între Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și Ministerul Educației și Cercetării.

Cu privire la discountul de care se vorbește și care ar fi nestipulat în contract, vă informez că ministerul a fost în fața unui contract cu furnizor unic, aprobat în contractul-cadru și valabil până la 31.12.2012.

Discuțiile de preț s-au purtat de către Comisia de elaborare a actului subsecvent după proceduri clare în asemenea cazuri cu furnizor unic.

În ceea ce privește faptul că nu am dispus măsuri cu privire la aspectele sesizate de Fujitsu Siemens România prin Adresa nr.4550/02.12.2010, cu privire la servicii neprestate, vă informez că toate documentele în MCSI aveau un circuit legal între departamente și ministru.

Nu rețin să fi avut vreo acțiune referitoare la servicii neprestate.

Distribuția corespondenței între cabinetul ministrului și departamente și servicii este făcută de către consilierii de la cabinetul ministrului și evidențiată ca atare.

Această adresă a ajuns la departamentul de sisteme informatice, care avea răspundere pe această problemă.

Întăresc și susțin că nu am avut niciun fel de contact cu reprezentanții Fujitsu Siemens România și nici cu cei ai companiei din străinătate, lucru care se și cunoaște.

La Comisia juridică am văzut această adresă pentru prima dată. Nu poartă semnătura mea sau vreo mențiune că mi-a fost adusă la cunoștință, dar pe adresă, în schimb, este făcută distribuția către departamentele răspunzătoare de această problematică, existând, la acea dată, și delegate în acest sens pentru respectivele persoane.

Dragi colegi,

Nu sunt un politician cu tradiție, dar trebuie să informez că de numele meu sunt legate câteva realizări majore, care astăzi sunt folosite la scară națională sau cu care astăzi România poate chiar se mândrește.

Aș vrea să menționez: sistemul de plată a taxelor și impozitelor on-line; declarația unică de venit 112, pe care astăzi toate firmele din România o depun on-line, fără a fi nevoie să se mai deplaseze la Administrația financiară; agenda digitală pentru România, cu care Guvernul, acum un an, a mers la Bruxelles pentru a o integra în agenda digitală 2020 de asemenea, poartă semnătura mea; cadrul legislativ pentru facturarea electronică și arhivarea electronică; marca temporară, cea care dă ora exactă în sistemele informatice din România; sau, referitor la fonduri europene, două scheme de finanțare din fonduri europene: una destinată IMM-urilor cu peste 2500 de IMM-uri beneficiare și una pentru spitale, unde în jur de 50 de spitale au aplicat pentru informatizare; și multe alte proiecte.

Nu aș vrea să o luați ca o laudă, dar în mandatul meu de un an și jumătate, Ministerul Comunicațiilor și-a îndeplinit obiectivele propuse și aprobate de Parlamentul României, iar eu am întreținut și o foarte bună comunicare cu parlamentarii.

Stimați colegi,

Fac apel la dumneavoastră ca, prin hotărârea pe care o veți lua, să țineți cont nu numai de problemele prezentate, care sunt corecte și obiectiv prezentate, ci și de efectul devastator pe care îl suportă oricare dintre noi printr-o mediatizare excesivă.

Frustrarea mea vreau să vă spun că provine și din faptul că deși am siguranța nevinovăției mele, văd și ascult o mulțime de acuze, insist, nemeritate, care mi-au afectat deja propria imagine.

Vreau să vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule deputat, vă mulțumesc foarte mult.

Dezbateri înscrieri la cuvânt. Grupurile parlamentare, înscrieri la cuvânt? Nu sunt.

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiectul de hotărâre pentru cazul acesta, pentru cazul în care se începe urmărirea penală prin hotărârea dumneavoastră, prin vot, a fost distribuit și supus dezbaterii generale.

Începem dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu sunt obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

Preambulul. Obiecții, comentarii. Nu. Aprobat.

Articolul unic. Obiecții, comentarii? Nu. Aprobat.

S-au încheiat dezbaterile.

Votul secret cu bile.

Înainte de a începe votarea, potrivit art.123 alin.(6) din regulament, trebuie să constituim o comisie de numărare și validare a voturilor alcătuită dintr-un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, plus cei doi secretari de ședință.

UDMR-ul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Domnule președinte,

Noi îl propunem pe domnul deputat Bónis István.

Și, foarte pe scurt, vreau să vă anunț că, fiind la al treilea mandat, cunosc regulamentul și cred că și colegii care sunt la al doilea mandat, nu așa cum ați declarat dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Nu toți colegii cunosc regulamentul. Sunt colegi care sunt la al doilea mandat și nu cunosc regulamentul și știți și dumneavoastră la fel de bine ca și mine.

PDL-ul, pe cine propuneți în comisia de numărare și validare?

Doamnă vicelider, vă rog frumos.

Video in format Flash/IOS

Domnul Maria Andreea Paul:

Da. Ne scuzați întârzierea.

Îl propunem pe domnul Mircea Toader.

Vă mulțumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Grupul parlamentar liberal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian George Scutaru:

Domnule președinte,

Mircea Dolha este propunerea Grupului liberal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vă mulțumesc foarte mult.

Minoritățile naționale. Domnul deputat Pambuccian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Domnul deputat Amet Varol.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Grupul parlamentar al PSD, domnul deputat Marian Neacșu.

Aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacșu:

Mulțumesc.

Propunerea Grupului parlamentar al PSD este domnul deputat Marian Dragomir.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Grupul parlamentar al Partidului Conservator.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Damian Florea:

Din partea partidului nostru, îl propunem pe domnul deputat Andrei Tănăsescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Grupul parlamentar al PP-DD.

Domnule deputat Burlacu, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ștefan Burlacu:

Domnule președinte,

Grupul parlamentar al PP-DD îl propune pe domnul deputat Deaconu Mihai.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc foarte mult.

Pregătiți-vă cartelele.

Supun votului propunerea nominală a Comisiei de numărare și validare a voturilor.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Mulțumesc. 184 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă, nicio abținere. Cu majoritate de voturi a fost aprobată componența comisiei de numărare și validare a voturilor.

În ceea ce privește votul secret cu bile, reamintesc: potrivit art.126 din regulamentul nostru, bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru adoptarea proiectului de hotărâre; bila neagră introdusă în urna albă și bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot contra proiectului de hotărâre; ambele bile introduse într-o urnă înseamnă vot nul.

De asemenea, reamintesc că hotărârea privind cererea de urmărire penală se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți, potrivit art.76 alin.(2) din Constituție și art.15 din Legea nr.115/1999.

Domnii chestori. Avem un chestor. Cel de al doilea? Domnule deputat, vă rog frumos.

Domnul secretar Marcel Ciolacu. Domnule deputat, aveți cuvântul pentru a citi prezența.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Adam Ioan - absent
Adam Luminița-Pachel - prezentă
Adăscăliței Constantin - absent
Alexe Costel - absent
Alexe Florin-Alexandru - prezent
Almăjanu Marin - prezent
Amet Varol - prezent
Anastase Roberta Alma - absentă
Andea Petru - prezent
Andronache Gabriel - prezent
Anghel Gabriela-Lola - prezentă
Antal István - prezent
Anton Marin - absent
Anușca Roxana-Florentina - absentă
Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
Arsene Ionel - absent
Avram Constantin - absent
Avram Marian - prezent
Axente Ioan - prezent
Babuș Radu - prezent
Balan Ioan - prezent
Baltă Mihai - prezent
Băișanu Ștefan-Alexandru - prezent
Bălan Ion - prezent
Bănicioiu Nicolae - Guvern
Bărbulescu Daniel-Ionuț - absent
Bejinariu Eugen - prezent
Benga Ioan - prezent
Berci Vasile - prezent
Birchall Ana - absentă
Bîrsășeanu Florică - prezent
Blăjuț Viorel-Ionel - absent
Blănariu Valentin - absent
Boboc Valentin Gabriel - absent
Bode Lucian-Nicolae - prezent
Bogdan Gheorghe-Dănuț - absent
Bogdănici Camelia-Margareta - prezentă
Boghicevici Claudia - absentă
Bónis István - prezent
Borbély László - absent
Bordeianu Dan - prezent
Bot Octavian - absent
Bucur Constantin-Alin - absent
Bucura-Oprescu Simona - absentă
Budurescu Daniel-Stamate - prezent
Buican Cristian - prezent
Buicu Corneliu-Florin - prezent
Burlacu Ștefan - prezent
Calimente Mihăiță - prezent
Caloianu Mario-Ernest - prezent
Calotă Florică Ică - prezent
Canacheu Costică - absent
Cazan Mircea-Vasile - absent
Călin Ion - prezent
Căprar Dorel-Gheorghe - prezent
Cătăniciu Steluța-Gustica - absentă
Cernea Remus-Florinel - prezent
Chebac Eugen - absent
Cherecheș Florica - prezentă
Chiriță Dumitru - prezent
Chirteș Ioan-Cristian - prezent
Chirvăsuță Laurențiu - prezent
Chițoiu Daniel - absent
Cioată Cezar - absent
Ciobanu Gheorghe - prezent
Ciobanu Liliana - prezentă
Ciocan Dan - absent
Ciofu Tamara-Dorina - absentă
Ciolacu Ion-Marcel - prezent
Ciubotaru Lucian-Manuel - absent
Ciucă Liviu-Bogdan - absent
Ciuhodaru Tudor - prezent
Ciurariu Florin - absent
Cocei Erland - prezent
Codîrlă Liviu - prezent
Comșa Cornel-George - absent
Condurățeanu Andrei-Răzvan - prezent
Constantin Daniel - Guvern
Cosma Vlad-Alexandru - absent
Costin Gheorghe - absent
Covaci Dorel - prezent
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel - absent
Crăciunescu Grigore - prezent
Cristea Aurelia - Guvern
Cristea Victor - absent
Cristian Horia - prezent
Cseke Attila-Zoltán - prezent
Culețu Dănuț - prezent
Cupă Ion - prezent
Cupșa Ioan - prezent
Daea Petre - prezent
Dalca Ștefan-Petru - prezent
Dascălu Constantin - prezent
Deaconu Mihai - prezent
Delureanu Virgil - prezent
Diaconu Adrian-Nicolae - absent
Cioată Cezar - prezent
Diaconu Mihai-Bogdan - absent
Dima Toader - prezent
Diniță Ion - prezent
Dîrzu Ioan - absent
Doboș Anton - absent
Dobre Mircea-Titus - absent
Dobre Victor Paul - prezent
Dobrinescu Traian - prezent
Dolha Mircea - prezent
Dolha Nechita-Stelian - prezent
Dolineaschi Andrei - prezent
Donțu Mihai-Aurel - prezent
Dragnea Nicolae-Liviu - Guvern
Dragomir Gheorghe - prezent
Dragomir Maria - prezentă
Dragomir Viorel Marian - prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
Drăghici Sonia-Maria - absentă
Drăgușanu Vasile-Cătălin - prezent
Dumbrăvanu Paul - absent
Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
Dumitru Georgică - prezent
Dumitru Ioana-Jenica - prezentă
Dumitru Ovidiu-Ioan - absent
Dușa Mircea - Guvern
Emacu Gheorghe - absent
Enache Marian - prezent
Dumitru Ovidiu - prezent
Enea Constantin-Cosmin - absent
Dumbrăvanu Paul - prezent
Eparu Ion - prezent
Erdei-Dolóczki István - prezent
Fejér László-Ődőn - absent
Fenechiu Cătălin-Daniel - prezent
Firczak Gheorghe - prezent
Florea Damian - prezent
Florea Daniel - prezent
Fonta Nuțu - prezent
Frăticiu Gheorghe - prezent
Galan Constantin - absent
Ganț Ovidiu Victor - prezent
Gavrilescu Grațiela Leocadia - absentă
Găină Mihăiță - prezent
Geantă Florian Daniel - absent
Gerea Andrei Dominic - prezent
Gheorghe Andrei Daniel - prezent
Gheorghe Florin - prezent
Gheorghe Tinel - prezent
Ghera Giureci-Slobodan - prezent
Ghiță Sebastian-Aurelian - absent
Ghiveciu Marian - prezent
Gireadă Dumitru-Verginel - absent
Gliga Vasile Ghiorghe - absent
Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
Grama Horia - prezent
Grecea Maria - prezentă
Grindeanu Sorin Mihai - prezent
Gudu Vasile - prezent
Gunia Dragoș-Ionel - absent
Guran Virgil - prezent
Gurzău Adrian - absent
Gust Băloșin Florentin - prezent
Gvozdenovici Slavomir - prezent
Harbuz Liviu - prezent
Gavrilescu Grațiela Leocadia - prezentă
Hărău Eleonora-Carmen - absentă
Holban Titi - prezent
Horga Vasile - prezent
Hrebenciuc Viorel - absent
Hulea Ioan - prezent
Iacoban Sorin-Avram - prezent
Iacob Ridzi Monica Maria - absentă
Ialomițianu Gheorghe - prezent
Galan Constantin - prezent
Iancu Iulian - prezent
Iane Daniel - prezent
Iane Ovidiu-Cristian - prezent
Ibram Iusein - prezent
Ignat Miron - prezent
Iliuță Vasile - absent
Intotero Natalia-Elena - absentă
Ionescu Aurelian - prezent
Ionescu George - prezent
Drăghici Sonia Maria - prezentă
Hulea Ioan - prezent
Iordache Florin - prezent
Irimie Vicențiu-Mircea - absent
Iriza Scarlat - prezent
Ispir Raluca-Cristina - prezentă
Itu Cornel - prezent
Kelemen Atilla-Béla-László - absent
Kelemen Hunor - Guvern
Kerekes Károly - absent
Kereskényi Gábor - prezent
Khraibani Camelia - prezentă
Korodi Attila - Guvern
Laza-Matiuța Liviu - prezent
Longher Ghervazen - prezent
Lubanovici Mircea - absent
Lupu Mihai - prezent
Man Mircea - prezent
Manda Iulian Claudiu - absent
Manea Victor-Gheorghe - absent
Manolache Marius - absent
Manolescu Oana - absentă
Marcoci Vlad - prezent
Marcu Nicu - prezent
Marcu Viorica - absentă
Marian Ion Cristinel - prezent
Marica Petru - absent
Marin Gheorghe - prezent
Marin Laura - prezentă
Markó Attila-Gabor - prezent
Marocico Ion - prezent
Martin Eduard-Stelian - absent
Márton Árpád-Francisc - prezent
Máté András-Levente - prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei - absent
Mazilu Constantin - absent
Măduța Flavius-Luigi - absent
Melinte Ion - absent
Merka Adrian-Miroslav - absent
Mihai Aurelian - prezent
Mihăilă Ioan - prezent
Mihăilescu Ion-Bogdan - prezent
Militaru Lucian - prezent
Mincă Liliana - prezentă
Mircovici Niculae - prezent
Mironescu Răzvan Horia - prezent
Mitrea Manuela - prezentă
Mitrea Miron Tudor - prezent
Mîrza Gavril - prezent
Mocanu Adrian - prezent
Mocanu Vasile - absent
Mocioalcă Ion - prezent
Mocioi Niculina - absentă
Moisii Constantin - prezent
Mocanu Vasile - prezent
Moldovan Carmen Ileana - prezentă
Moldovan Ioan - absent
Moldovan Iosif - absent
Molnar Zsolt - prezent
Motreanu Dan-Ștefan - prezent
Moț Constantin-Stelian-Emil - prezent
Movilă Petru - absent
Muntean Mircia - absent
Munteanu Ioan - prezent
Murgu Neagu - prezent
Nassar Rodica - prezentă
Nazare Alexandru - absent
Neacșu Marian - prezent
Necula Cosmin - absent
Mocioi Niculina - prezentă
Negruț Clement - prezent
Negruț Cornelia - absentă
Nețoiu Gheorghe - absent
Nica Nicolae-Ciprian - prezent
Nichita Cristina - prezentă
Nicoară Romeo Florin - prezent
Nicolae Alexandri - prezent
Adam Ioan - prezent
Nicolae Florian - prezent
Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
Nicolescu Theodor-Cătălin - prezent
Nicolicea Eugen - prezent
Niculae Aurel - prezent
Niculescu Dumitru - prezent
Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
Niculescu-Mizil Ștefănescu Oana - absentă
Nistor Gheorghe-Vlad - prezent
Nistor Laurențiu - absent
Nistor Marioara - absentă
Niță Constantin - Guvern
Niță Emil - prezent
Nosa Iuliu - prezent
Oajdea Vasile Daniel - absent
Ochi Ion - prezent
Oltean Ioan - prezent
Orban Ludovic - absent
Oros Nechita-Adrian - prezent
Orban Ludovic - prezent
Palașcă Viorel - prezent
Palăr Ionel - prezent
Paleologu Theodor - absent
Pambuccian Varujan - prezent
Pană Adriana-Doina - Guvern
Pardău Dumitru - prezent
Paul Maria-Andreea - prezentă
Păun Nicolae - absent
Pârgaru Ion - prezent
Pâslaru Florin-Costin - prezent
Peia Ninel - prezent
Petrea Dorin Silviu - prezent
Petrescu Petre - prezent
Petric Octavian - prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea - prezent
Plumb Rovana - Guvern
Pocora Cristina-Ancuța - prezentă
Podașcă Gabriela-Maria - prezentă
Ponta Victor-Viorel - Guvern
Pop Georgian - prezent
Popa Octavian-Marius - prezent
Popa Radu Mihai - absent
Popeangă Vasile - prezent
Popescu Dan-Cristian - prezent
Popescu Dumitru-Iulian - absent
Popescu Florin Aurelian - prezent
Popoviciu Alin Augustin Florin - absent
Potor Călin - absent
Preda Cezar-Florin - prezent
Pușcaș Iacob - prezent
Raețchi Ovidiu Alexandru - prezent
Răducanu Ion - prezent
Rădulescu Cătălin-Marian - prezent
Rădulescu Constantin - prezent
Rădulescu Romeo - prezent
Rățoi Neculai - prezent
Resmeriță Cornel-Cristian - absent
Rizea Cristian - prezent
Roman Cristian-Constantin - absent
Roman Gheorghe - prezent
Roman Ioan Sorin - absent
Roman Petre - prezent
Roman Victor - absent
Roșca Lucreția - absentă
Roșca Mircea - prezent
Rotaru Răzvan - prezent
Rusu Valentin - absent
Sava Andrei-Valentin - absent
Sămărtinean Cornel-Mircea - absent
Săpunaru Nini - prezent
Popa Radu - prezent
Săvoiu Ionuț-Cristian - prezent
Scarlat George - absent
Schelean Valeria-Diana - absentă
Scutaru Adrian George - prezent
Secară Florin Mihail - prezent
Sefer Cristian-George - prezent
Seres Dénes - prezent
Silaghi Ovidiu Ioan - absent
Simedru Dan Coriolan - prezent
Simionescu Adrian Constantin - absent
Smarandache Miron Alexandru - absent
Solomon Adrian - absent
Stan Ioan - absent
Stan Ion - absent
Popescu Dumitru-Iulian - prezent
Stanciu Anghel - absent
Stanciu Zisu - prezent
Stancu Ionel - prezent
Stativă Irinel Ioan - absent
Stănescu Alexandru - prezent
Stănișoară Mihai - prezent
Steriu Valeriu-Andrei - absent
Stoica Mihaela - prezentă
Stoica Ștefan-Bucur - absent
Stragea Sorin Constantin - prezent
Stroe Ionuț-Marian - prezent
Stroe Radu - prezent
Sturzu Mihai-Răzvan - absent
Suciu Vasile-Daniel - absent
Surdu Raluca - prezentă
Szabó Ödön - prezent
Surugiu Iulian-Radu - absent
Șcheau Ion - absent
Șimon Gheorghe - prezent
Șoptică Costel - prezent
Șova Lucian - absent
Ștefan Viorel - prezent
Ștefănescu Elena Cătălina - prezentă
Știrbu Gigel-Sorinel - prezent
Tabugan Ion - absent
Taloș Gheorghe-Mirel - absent
Tararache Mihai - absent
Tămâian Ioan - prezent
Tănase Răzvan-Ionuț - prezent
Tănăsescu Claudiu-Andrei - absent
Tătaru Florin-Cristian - absent
Teju Sorin - prezent
Tănăsescu Claudiu-Andrei - prezent
Teodorescu Cătălin-Florin - absent
Teodorescu Ioan Viorel - prezent
Thuma Hubert Petru Ștefan - absent
Tiuch Cătălin - absent
Tîlvăr Angel - absent
Toader Mircea-Nicu - prezent
Tocuț Dan-Laurențiu - absent
Tomac Eugen - absent
Traicu Rodin - prezent
Tudorache Daniel - prezent
Tudorie Violeta - prezentă
Tudose Mihai - prezent
Turcan Raluca - prezentă
Tușa Adriana Diana - prezentă
Țigăeru Roșca Laurențiu - prezent
Țîmpău Radu Bogdan - prezent
Udrea Elena Gabriela - prezentă
Udriște Gheorghe - absent
Uioreanu Elena-Ramona - prezentă
Urcan Ionaș-Florin - prezent
Uricec Eugen Constantin - prezent
Ursărescu Dorinel - absent
Vainer Aurel - prezent
Varga Lucia-Ana - prezentă
Varga Vasile - absent
Vasilică Radu Costin - prezent
Vizitiu Sergiu-Constantin - prezent
Vladu Iulian - prezent
Vlase Petru Gabriel - absent
Vlădoiu Aurel - absent
Voicu Mădălin-Ștefan - prezent
Voicu Mihai Alexandru - prezent
Vreme Valerian - prezent
Vulpescu Ioan - absent
Weber Mihai - absent
Zaharcu Neviser - prezentă
Zamfir Daniel-Cătălin - prezent
Zisopol Dragoș Gabriel - prezent
Zgonea Valeriu Ștefan - prezent
Zlati Radu - prezent

Canacheu... mi se pare că am strigat prezent. V-am văzut, domnule profesor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule Ciolacu, mai aveți colegi care n-au fost... n-au fost prezenți și au venit acum?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Da. Acum le iau la mână...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Au votat toți?

Domnule Merka... păi, se poate, după ce v-am votat limba... Ziua limbii naționale... minorități? Se poate așa ceva? Proiect frumos, vă lăudați cu el... Și noi ne lăudăm...

Bun.

Dragi colegi,

Am uitat să vă informez - mi-au adus aminte colegii mei care au fost la ultimul Birou permanent - Biroul permanent este lunea viitoare, la ora 13,30. La ora 15,00 este plenul.

Conform legii, la celălalt dosar, suntem obligați să avem 3 zile pentru comisie și 5 zile să punem pe plen.

Și atunci vom discuta în Biroul permanent și vom stabili termenul și pentru moțiunea de cenzură... moțiunea simplă, scuzați-mă!

Comisia, cu cei 2 secretari, vă rog frumos, la Biroul permanent.

   

După pauză.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnul Ciolacu citește procesul-verbal.

Aveți cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de deputați asupra Proiectului de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Valerian Vreme, fost ministru al comunicațiilor și societății informaționale.

Comisia de numărare și validare a voturilor, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de deputați, prin vot secret, cu bile, având Proiectul de Hotărâre privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Valerian Vreme, fost ministru, a constatat următoarele: numărul total al deputaților: 403; numărul total al deputaților prezenți: 265; numărul total de voturi exprimate: 263; numărul total de voturi nule: 0; numărul total de voturi valabil exprimate: 263; voturi pentru: 153; voturi contra: 110.

Potrivit art.76 alin.(2) din Constituția României, republicată, și art. 157 alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, hotărârea se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.

Având în vedere că din totalul de 403 deputați au fost prezenți 265, din care 153 au votat pentru, se constată că a fost adoptată Hotărârea privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Valerian Vreme, fost ministru.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule secretar.

Dragi colegi,

Conform rezultatului votului, Camera Deputaților a adoptat Proiectul de Hotărâre... a adoptat Hotărârea privind cererea de urmărire penală a domnului deputat Valerian Vreme, fost ministru, pentru fapte descrise în Dosarul 187/P/2013 al DNA.

Hotărârea se va publica în Monitorul Oficial, Partea I.

Ordinea de zi este epuizată.

Ne vedem în plen, săptămâna viitoare, luni, la ora 15,00.

Biroul permanent, lunea viitoare, 20, la ora 13,30.

Dacă se vor face alte modificări, vă anunț din timp.

Vă urez o seară frumoasă!

Declar ședința închisă.

   

Ședința s-a încheiat la ora 16,44.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 14 october 2019, 19:00
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro