Plen
Ședința Camerei Deputaților din 9 decembrie 2014
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/18-12-2014
Video in format Flash/IOSVideo - Flash & IOS

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2014 > 09-12-2014 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 decembrie 2014

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:

     

Ședința a început la ora 8,30.

Lucrările ședinței au fost conduse în prima parte de domnul deputat Ioan Oltean, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Partea a doua a ședinței a fost condusă de domnul deputat Miron Tudor Mitrea, vicepreședinte al Camerei Deputaților, asistat de doamna deputat Liliana Mincă și de domnul deputat Cristian Buican, secretari ai Camerei Deputaților.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Bună dimineața, doamnelor și domnilor colegi.

Declar deschisă ședința consacrată declarațiilor politice, astăzi, 9 decembrie 2014.

Reamintesc tuturor celor prezenți și celor care ne ascultă că durata unei intervenții este de maximum 3 minute.

O să începem astăzi cu puterea, puterea încă săptămâna aceasta.

 
Video in format Flash/IOS Seres Dénes - declarație politică având ca temă agricultura din România;

O să-l invit la microfon pe domnul deputat Seres Dénes, din partea UDMR, pentru a reprezenta, prin declarația politică, astăzi, puterea.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Seres Dénes:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

În ultimii ani, agricultura în România a suferit modificări drastice în domeniile legislativ, economic și social, cu efecte nefavorabile pe termen scurt, mediu și lung atât pentru producție, cât și pentru valoarea economică a produselor.

S-a încercat restructurarea agriculturii, dar de cele mai multe ori fără rezultat. Se pare că s-a format o părere unanimă, fie că este vorba de specialiști sau lucrători din agricultură, cum că nu se poate realiza o agricultură sustenabilă în condițiile în care ne confruntăm cu o serie de probleme, dintre care enumerăm doar câteva: fărâmițarea excesivă a proprietății funciare și parcelarea ei excesivă; proprietarii de teren agricol nu domiciliază în localitățile unde își au proprietățile, iar peste 50% din agricultori au vârstă înaintată; exploatațiile sunt încă instabile sub aspect economico-organizatoric, cu dependență mare față de subvenții; nu sunt asociații de producători. Nu se asigură piața de desfacere sau măcar aprovizionarea cu materialele necesare; nu avem o protecție eficace împotriva fenomenelor meteorologice; lipsa uneltelor de muncă, a utilajelor, a mijloacelor financiare, mai ales în exploatațiile agricole cu caracter familial; distrugerea aproape în totalitate a sectorului zootehnic, reducerea substanțială a efectivelor de animale în gospodăriile familiale; lipsa materialului săditor sau a semințelor necesare din categoriile biologice superioare și competitive, îngrășăminte chimice, pesticide; dificultăți financiare și finanțarea precară a activităților de ameliorare a soiurilor și raselor de animale; lipsa unităților de prelucrare a produselor animaliere și vegetale; distrugerea sistematică a piețelor țărănești.

Situația actuală din agricultură trebuie interpretată și prin prisma deficiențelor în realizarea cadastrului general.

Potrivit analizelor din 2013, România prezintă discrepanțe semnificative față de celelalte țări în materie de productivitate a sectorului agricol: chiar și în anii agricoli favorabili, nivelul productivității se situează sub 50% din media Uniunii Europene.

Toate aceste fenomene conduc la o instabilitate pentru economie.

Astfel, dacă la începutul anilor 2000, contribuția agriculturii României raportată la totalul valorii adăugate brute era aproape de 12%, în prezent se află pe o curbă descendentă, situându-se sub 10% în acest an.

Pe lângă efectele economice asistăm la un fenomen de depopulare, îmbătrânire a satelor, cu precădere a celor cu o populație și mai redusă.

Pentru redresarea agriculturii în România și eliminarea neajunsurilor semnalate ar fi nevoie printre altele de:

  • acordarea de credite cu dobânzi mult mai reduse și posibilitatea rambursării acestora prin produse;
  • acordarea de facilități (mergând până la gratuitate) în aprovizionarea cu îngrășăminte, fungicide, erbicide, carburanți;
  • asigurarea posibilității de valorificare a produselor agricole printr-un program național pentru asigurarea unui preț garantat pentru produse;
  • sprijinirea unui program de "prima achiziționare de tractoare și utilaje agricole";
  • repunerea în funcțiune a sistemelor de irigații este un lucru absolut necesar în contextul schimbărilor climaterice.

Măsurile de finanțare luate prin PNDR înainte de 2014 nu au condus la rezultatele dorite, iar măsurile pentru 2014-2020 nu sunt încă lansate, fiind ridicate și o serie de obiecțiuni de către Comisia Europeană, dar și de către agricultori.

Aceste măsuri nu sunt adaptate pentru realitățile din România. Fermele mici și vulnerabile pot primi sume mici, de maximum 15.000 de euro, prin proceduri și birocrații excesive, iar societățile mari (majoritatea lor fiind societăți străine) pot primi până la 500.000 de euro, în contextul în care numai ele pot asigura cofinanțarea de 50%.

Măsurile prezentate de PNDR, din păcate, favorizează corporațiile mari și nu acel procent de 19% din cetățenii români activi care trăiesc din agricultură, pentru care noi avem datoria să asigurăm siguranță, previzibilitate și sprijin coerent.

Mulțumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Ovidiu Alexandru Raețchi - ecouri și mărturii de la evenimentele organizate de 1 Decembrie de comunitățile românilor din Orientul Mijlociu și Africa;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ovidiu Raețchi, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Și îl rog să se pregătească pe domnul doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ovidiu Alexandru Raețchi:

Am primit în ultimele zile foarte multe ecouri și mărturii de la evenimentele organizate la 1 Decembrie de comunitățile românilor din Orientul Mijlociu și Africa.

Și pentru că au fost manifestări excepționale, aș dori să felicit organizatorii și să le mulțumesc de la tribuna Parlamentului.

Felicitări așadar românilor din Emiratele Arabe Unite pentru parada de la 1 Decembrie, organizatorilor participanți: Emanuela Balc, Daniela Bradu, Eleonora Stanciu, Mira Moga, Ramona Guia, Cornelia Crainic, Irina Armina și mulți alții.

Felicitări comunității din Qatar pentru reuniunea de Ziua Națională.

Mulțumiri ambasadorilor din Egipt, Iordania, Israel, Liban, Tunisia, Maroc și Arabia Saudită, pentru recepții.

Mă refer la domnii Bogdan Filip din Iordania, Andreea Păstârnac din Israel, Victor Mircea din Liban, Mihail Coman din Arabia Saudită, Nicolae Năstase din Tunisia, Simona Ioan din Maroc, Valeriu Gheorghe din Qatar.

Mulțumiri încă o dată, felicitări și, cu întârziere, la mulți ani de 1 Decembrie!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Tudor Ciuhodaru - declarație politică intitulată Interpelări pe autostradă;

Domnul doctor Tudor Ciuhodaru, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu. Și se pregătește domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator - PLR.

Vă rog, aveți microfonul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

"Interpelări pe autostradă".

Am interpelat atât premierul, cât și Ministerul Transporturilor, solicitând ca atunci când se va adopta Masterplanul pe Transport, pe 20 decembrie, să includă acest proiect vital pentru dezvoltarea regiunii.

Poate își mai amintesc că face parte din utopia PSD-istă numită "Manifestul pentru Iași" din 2012, alături de spitalul regional din care, în epoca pietonalului fără tei, Ponta-Nichita, nu s-a realizat nimic.

Sper ca măcar la proiectul de buget din 2015 parlamentarii PSD de Iași să nu-mi respingă amendamentul bugetar privind autostrada.

Poate îi căutați pe la cabinetele parlamentare, ca să-i convingeți.

E chiar penibil ca după 2 ani de guvernare în care nu au făcut nimic pentru acest proiect, niciun amendament, niciun proiect de lege, nicio interpelare, să-i apuce scrisorile către premier.

Un grup parlamentar serios i-ar fi zis cu mult timp în urmă că nu mai susțin acest Guvern dacă proiectul nu se realizează. Dar niște pisicuți abonați la lăpticul guvernării au preferat să nu miaune în front și să nu-l deranjeze pe mărețul cârmaci.

Rămâne totuși o întrebare: cine a îngropat autostrada? Am aflat că autostrada Iași-Târgu Mureș nu există nici pentru ministrul Ioan Rus.

Acesta a confirmat că Ministerul Transporturilor nu a inclus autostrada în varianta revizuită a Masterplanului Național de Transport. Singurele modificări sunt legate de rute precum Sibiu-Pitești, Făgăraș-Târgu-Mureș, centurile ocolitoare-București-Timișoara Sud.

Prin campania electorală, colegul de partid al domnului Nichita, domnul Rus, spunea că Moldova trebuie legată prioritar de Transilvania prin autostrăzi.

În caz contrar vor fi... și citez: "probleme sociale mari, iar județele Moldovei se vor menține la un nivel de dezvoltare scăzut".

De altfel și domnul Nichita ne mințea pe 20 noiembrie 2013, spunând că "Am cerut audiență la Ponta, am obținut alocări bugetare pentru autostradă, aeroport și spital", deși nu a obținut nimic.

Iar parlamentarii PSD de Iași, după un scenariu desprins din noaptea minții, tocmai respinseseră în decembrie 2012 finanțarea autostrăzii pe care am inclus-o ca amendament la proiectul de buget.

A fost absolut jenant ca domnul Toader de la Galați să susțină acest proiect cu autostrada, în timp ce parlamentarii PSD de Iași nu făceau nimic.

Cred că mai urmează "O scrisoare pierdută". Scrisoarea privind spitalul regional, pe care l-au desființat tot parlamentarii PSD de Iași.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Da. Vă mulțumim și noi, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Virgil Guran - declarație politică Despre instituțiile statului;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Virgil Guran, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator și Partidului Liberal Democrat. Și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Stimate coleg, aveți microfonul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Virgil Guran:

Vă mulțumesc.

Declarația politică: "Despre instituțiile statului".

Dacă analizăm activitatea diverselor instituții create de stat, instituții care au rolul de a supraveghea anumite activități, de a coordona anumite societăți foste de stat, și, cu alte cuvinte, de a sprijini bunul mers al economiei naționale, al societății românești, ajungem la concluzia că de multe ori prin voință politică se pierd foarte mulți bani sau se creează un sistem care dezechilibrează bunul-mers al societății, care nu contribuie la dezvoltarea economiei, la un nivel de trai normal, ci, din contră, ajunge încet-încet să deterioreze acest nivel de trai și să creeze prejudicii mari bugetului statului.

Și vă dau un singur exemplu: ASF-ul, organism care este destinat supravegherii activității financiare, care printre altele răspunde și de activitatea din asigurări.

Avem mii și zeci de mii de contestații, de reclamații, referitoare la aceste despăgubiri. Se ajunge în momentul de față să se discute tot mai mult despre creșterea prețului asigurărilor și nimeni nu are o poziție foarte clară în acest sens.

O să ajungem cât de curând ca mulți cetățeni să nu mai aibă posibilitatea să se asigure. Mă refer în primul rând la asigurările obligatorii. Și să ajungă, de exemplu, autoturismele să le tragă pe dreapta, să nu le mai folosească.

Aceasta ar însemna nivel de trai scăzut, aceasta ar însemna consum scăzut și implicit efecte în economie.

Ieri a fost luată o inițiativă de către mai mulți parlamentari, de a se constitui o comisie de verificare a ASF. Cred că este o acțiune benefică. Cred că ar trebui să începem mai des să verificăm cum sunt cheltuiți anumiți bani și cum își fac datoria anumite instituții care sunt acreditate să facă ordine în țară, nu să aducă acolo anumiți oameni care într-un moment or fi fost buni pentru partide sau au sprijinit partidele, sau anumiți oameni care sunt în relații cu diverși conducători de partide.

Trebuie să facem ordine și aici. Și cred eu că societatea noastră trebuie să se însănătoșească.

Iar rolul nostru, al politicienilor, trebuie să fie definitoriu în însănătoșire, nu în realizarea unui sistem care să acapareze banii statului sau care să încurce bunul-mers al societății.

Sprijin total această acțiune. Și de câte ori aud "Stai puțin, că sunt de la voi de la partid cei care au fost numiți" sau "Și voi ați făcut acest lucru" îmi repugnă și mă deranjează foarte mult.

Nu mai contează de unde sunt, ci contează dacă facem ordine cu ei, contează dacă luăm atitudine.

Și trebuie să recunoaștem că s-au făcut multe greșeli. Iar cei care au greșit, inclusiv din domeniul politic, trebuie să facă pasul înapoi și să lase oamenii care doresc cu adevărat să schimbe ceva în societate.

Vă mulțumesc.

Deputat de Prahova, Guran Virgil.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Grigore Crăciunescu - declarație politică având titlul Autostrada Iași-Târgu Mureș, soluție pentru dezvoltarea Moldovei;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Grigore Crăciunescu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Stimate coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Autostrada Iași - Târgu Mureș, soluție pentru dezvoltarea Moldovei".

Masterplanul de Transport trimis la Bruxelles de Guvernul României, care prevede ca autostrada Iași - Târgu Neamț - Ditrău - Târgu Mureș să fie înlocuită cu un drum expres constituie o condamnare a acestei regiuni în continuare la subdezvoltare.

Moldova este regiunea cea mai subdezvoltată a României, cu un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media națională și în același timp cea mai săracă regiune din Uniunea Europeană.

Proiectul autostrăzii care leagă Moldova de Transilvania este important pentru Regiunea de Nord-Est a României și va avea ca rezultat atragerea investitorilor străini, crearea de noi locuri de muncă, ceea ce va duce la creșterea bunăstării cetățenilor din acest areal.

Cu toate că Iașiul este un important centru universitar al țării, din cauza lipsei de oportunități locale, absolvenții trebuie să își caute de lucru în alte zone ale țării sau ale Europei, necontribuind la dezvoltarea regiunii din care provin.

Nici în ceea ce privește situația forței de muncă mediu calificate lucrurile nu stau mai bine, Moldova fiind principala sursă de emigrație din România.

Un rol important pe care îl va avea autostrada Iași-Târgu Mureș este acela de a lega Republica Moldova de Europa, ceea ce va fi un factor determinant în procesul integrării acesteia în Uniunea Europeană.

Ținând cont de faptul că circa 70% din valoarea exporturilor realizate sunt orientate către statele din zona euro, realizarea autostrăzii Moldova-Transilvania este importantă pentru ca mediul de afaceri din această regiune să aibă acces facil către Vest.

Proiectul realizării autostrăzii care leagă Moldova de Transilvania este asumat de întreaga comunitate din această zonă (oameni de afaceri, populație) și cred că este susținut de reprezentanții acestora în Parlamentul României, indiferent de apartenența la un partid sau altul, indiferent dacă acesta se află la putere sau în opoziție.

Trebuie să fim conștienți de faptul că autostrada pentru Moldova înseamnă, în fond, soluția de dezvoltare durabilă și sustenabilă a regiunii noastre și cea mai realistă șansă pentru locuitorii acesteia de a avea acces la locuri de muncă, la prosperitate și o viață la standarde europene.

Vă mulțumesc.

Grigore Crăciunescu, deputat de Iași.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Vasile Gudu - declarație politică având tema Rectificarea bugetară a Guvernului Ponta - ilegală, iresponsabilă și impredictibilă;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Vasile Gudu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal. Și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Daniel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Vă rog, stimate coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața, doamnelor și domnilor colegi parlamentari.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Rectificarea bugetară a Guvernului Ponta - ilegală, iresponsabilă și impredictibilă".

Consiliul Fiscal a criticat destul de dur Guvernul României pe tema rectificării bugetare, precizând că, astfel, se încalcă mai multe prevederi legale care arată incapacitatea Executivului de programare și execuție a bugetului, privind în special investițiile.

Consiliul Fiscal este o instituție independentă, înființată prin Legea responsabilității fiscal-bugetare și compusă din 5 membri cu experiență în domeniul politicilor macroeconomice și bugetare, supuși unor criterii stricte de eligibilitate.

Guvernul USD condus de premierul Victor Ponta întârzie în continuare prezentarea bugetului pe 2015, deși aceasta este o gravă încălcare a legii.

În schimbul prezentării în Parlament a bugetului de stat pentru anul 2015, Guvernul Ponta a operat o a treia rectificare bugetară.

Această rectificare este ilegală, încalcă Legea responsabilității fiscale nr.69/2010 și pe cea a finanțelor publice nr.500/2002, care prevăd doar două rectificări pe an.

Guvernului nu îi sunt permise mai mult de două rectificări într-un an de zile, iar cea mai târzie rectificare poate avea loc la 30 noiembrie.

Este o rectificare netransparentă și impredictibilă făcută fără dezbateri publice și parlamentare, fără analiză calitativă care să preceadă acest demers și fără controlul democratic al Parlamentului României.

Este o rectificare care reflectă greșelile de guvernanță economică, lipsa de viziune și menține o serie de măsuri care vor afecta bugetul și economia în 2015.

Este o rectificare care taie sume importante de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de la Ministerul Dezvoltării și Administrației Publice și care alocă sume importante primăriilor PSD, probabil pentru contracte preferențiale.

Este o rectificare iresponsabilă, pentru că excedentul bugetar la 10 luni dă semnalul celui mai incompetent guvern în execuția bugetară din ultimii 25 de ani, cu atât mai mult cu cât în primele 10 luni s-au tăiat peste 10% din cheltuielile publice cu investițiile față de anul anterior.

Guvernul Ponta este incapabil să investească, având în vedere absorbția foarte slabă a banilor europeni, respectiv declarațiile înalților demnitari ai PSD că acțiunile DNA blochează investițiile publice.

Excedentul bugetar cu care se laudă premierul Victor Ponta nu se datorează unei economii care funcționează și care înregistrează progrese. România nu are proiecte majore în desfășurare, care să asigure locuri de muncă.

Modul de necheltuire a banilor nu micșorează decalajul între România și celelalte state europene, ci îl adâncește și mai tare.

Concluzia este că de fapt nu avem de a face cu un excedent real, ci cu o operațiune contabilă la nivel de buget.

Măsurile urgente care se impun în 2015 sunt legate de marile proiecte de infrastructură, autostrăzile în primul rând, fiind necesară deblocarea fondurilor europene și a cofinanțărilor pentru acestea.

Guvernul Ponta demonstrează în continuare lipsă de viziune în privința axelor de dezvoltare economică.

Astfel, ponderea veniturilor bugetare în PIB este de 26%, mult sub media europeană; acciza calculată la cursul de 4,74 lei/euro, taxa pe construcții speciale și acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru nu au avut alt efect decât perturbarea mediului de afaceri.

Guvernul Ponta 3 a produs un dezastru și la nivelul încasărilor din TVA, România situându-se pe ultimul loc în Europa.

Guvernul Ponta 3 a dovedit un management neperformant și în cazul absorbției de fonduri europene, nici jumătate din sumele programate pentru absorbție, 6,8 miliarde, față de 14 miliarde, adică 48% din programul propus.

Dezvoltarea economică nu poate fi stimulată în absența unor politici economice precise.

Această a treia rectificare a Guvernului Ponta este de fapt o rectificare a acoperirii pomenilor electorale girate de către candidatul USD la alegerile prezidențiale, premierul Victor Ponta, o închidere contabilă a "devalizării" bugetului prin mită electorală acordată înainte de alegeri, pentru contractele primăriilor PSD.

Domnul Ponta și guvernul său sunt total rupți de realitate și trăiesc într-o altă lume.

În România anului 2014 oamenii o duc din ce în ce mai greu și sunt din ce în ce mai agresați de numărul mare de taxe și impozite, de birocrație, de corupție. Prin măsurile populiste promise în campania electorală guvernul USD mărește pe zi ce trece contradicția dintre nevoile reale ale majorității populației și interesele personale ale baronilor locali PSD.

Rămâne de văzut când și mai ales cum le vom deconta.

Vasile Gudu, deputat PNL de Tulcea.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulțumim și noi pentru declarația prezentată.

 
Video in format Flash/IOS Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică intitulată Religia în școli;

Îl invit la microfon pe tânărul nostru coleg Daniel Gheorghe, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. Și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Ion Eparu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Stimate coleg, ai cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea de astăzi se intitulează "Religia în școală".

Stimați colegi,

Unul dintre lucrurile care evidențiau ruperea României de regimul totalitar comunist la începutul anilor ’90 l-a reprezentat introducerea studiului Religiei în școli, revenindu-se așadar la practica din perioada anterioară bolșevizării și impunerii materialismului marxist-leninist în România.

Ca atare, îmi permit să spun că revenirea Religiei în școala românească este un adevărat simbol al victoriei spiritului creștin asupra totalitarismului ateu.

Declararea de către Curtea Constituțională a României a invalidității constituționale a unor articole din Legea educației referitoare la predarea Religiei în școli are ca efect o anomalie practică, mai precis spus, inversarea regulii corecte prezente în legea actuală, conform căreia ora de Religie face parte din trunchiul comun al programei școlare, dar că părinții elevilor care nu doresc să participe la ora de religie pot face o cerere în scris de neparticipare la obiectul de studiu amintit, care li se aprobă automat și fără nicio discriminare.

Curtea Constituțională vine să schimbe regula, o regulă absolut democratică, ce instituie principiul fundamental al libertății de alegere. Astfel că părinții elevilor care vor să participe la cursurile de religie devin ei cei obligați să depună cerere pentru a beneficia de participarea copiilor lor la această oră.

Interesant este faptul că în majoritatea statelor europene se studiază Religia, fie după principiul opțional prezent până acum și în legislația românească, pus în acord cu preceptele cultelor reprezentate, lucru comun, de exemplu, Germaniei, fie în sistemul obligatoriu, precum se întâmplă inclusiv în Italia, în baza acordului dintre Vatican și Guvernul italian, fie printr-un sistem care combină alegerea autorităților locale, pusă în acord cu părinții, cultele reprezentate și tradiția religioasă a locului respectiv, precum se întâmplă în Marea Britanie.

Studiul Religiei în școală reprezintă înainte de orice cunoașterea fundamentelor culturii și civilizației căreia îi aparținem, cultură întemeiată pe bazele Sfintei Evanghelii și cultură europeană care a asimilat armonios etica iudeo-creștină și care a deprins prin mesajul lui Hristos valori precum: libertatea de conștiință, liberul arbitru, libertatea de expresie și de alegere și nu în ultimul rând conștiința egalității omului în fața legilor și a lui Dumnezeu.

Pentru noi, românii, Biserica a reprezentat constant un vector de cultură și de coeziune națională.

Astfel că nu trebuie să neglijăm niciodată uriașul aport pe care Biserica Ortodoxă și celelalte culte l-au avut sub aspectul dezvoltării sistemului de educație, a sistemului de sănătate publică, a culturii naționale și nu în ultimul rând a luptei pentru unitate națională, lucru dovedit și de rolul episcopului ortodox Miron Cristea și a celui greco-catolic, Iuliu Hossu, în actul Unirii de la 1 Decembrie 1918.

Revenind la nefericita decizie a CCR, trebuie spus că este o hotărâre discriminatorie și antidemocratică, încălcând dreptul legitim al majorității formate din cei aproximativ 85-86% cetățeni români creștin-ordodocși și a celorlalți 13-14% cetățeni români aparținând altor culte religioase spre a-și exprima liber și direct valorile religioase, valori care sunt și valori de natură socială concretă, rolul legilor fiind acela de a se orienta după realitățile existente în societate, și nu cel de a construi o lume utopică, bazată pe teorii și ipoteze care nu au nicio pondere reală la nivelul străzii și care tind să redeseneze artificial lumea în care trăim.

Nu cred că este în folosul Curții Constituționale a României, instanță cu adevărat necesară pe ceea ce înseamnă litigii juridico-constituționale majore, să reglementeze poporului român după 2.000 de ani de istorie și expresie creștină ceea ce este moral ori mai puțin pentru societatea în care trăim, ci felul în care putem ori nu să avem acces la cunoașterea temeliilor autentice ale civilizației românești și europene.

Statul, prin lege, este dator să respecte adevărul social și să transpună în norme juridice realitatea.

Iar adevărul social este unul singur, românii, indiferent de origine etnică, sunt indisolubil legați de identitatea și tradiția creștină, iar marea majoritate a lor sunt aderenți ai Bisericii Ortodoxe Române.

Religia în școală înseamnă cunoaștere, înseamnă cultură și spirit liber. Și înseamnă mai presus de orice valori morale autentice, valori care pot sta pavăză oricând în fața curentelor de gândire tributare relativismului social și moral și a deconstructivismului postmodern.

Adresez invitația Bisericii Ortodoxe, prin Patriarhia României, ca alături de Senat și Camera Deputaților, să se așeze la masa dialogului, în scopul identificării soluției legale transparente și sigure în vederea depășirii acestui impas nedorit și al păstrării studiului religiei în școli, pe baza formatului prevăzut în Legea educației de acum.

André Malraux spunea că "Secolul 21 va fi creștin ori nu va fi deloc", expresie care nu reprezintă o simplă metaforă, ci adevărul unei lumi tot mai căzute sub ispita redesenării propriei sale conștiințe. Lucru care cu atât mai mult mă face să cred că viitorul trebuie să aparțină unor valori fundamentale precum respectul pentru persoană și alteritate, libertatea de expresie și de alegere și nicidecum etatizării morale individuale ori sociale și reglementării excesive a formelor de expresie ale minții omenești.

Vă mulțumesc.

Gheorghe Daniel, deputat PNL de Ilfov.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat de Ilfov.

 
Video in format Flash/IOS Ion Eparu - intervenție cu ocazia împlinirii a 140 de ani de învățământ economic ploieștean;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ion Eparu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat. Și se pregătește domnul deputat Cristian Chirteș, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Eparu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

Sper să mă încadrez în minutele care de obicei sunt alocate unei astfel de intervenții.

Săptămâna trecută, la Ploiești, Colegiul Național "Virgil Madgearu" a sărbătorit 140 de ani de învățământ economic în Ploiești.

Îmi face o deosebită plăcere să aduc în fața dumneavoastră câteva elemente despre acest eveniment.

Joia trecută, pe data de 4 decembrie 2014, la Ploiești a avut loc un eveniment a cărui importanță se cuvine evidențiată.

Această declarație politică are menirea de a consemna o filă din prezentul nostru, pentru a aduce în memorie o altă filă din trecutul nostru nu prea îndepărtat, cronica unui eveniment pe care nu trebuie nici să-l uităm, dar nici să-l iertăm.

Nu îndemn, nici pe departe, la o atitudine revanșardă, dar chiar cred că evenimente ca cel despre care este vorba nu ar trebui să mai apară în spațiul românesc. Niciodată!

Va fi necesar să fim suficient de înțelepți pentru a evita orice formă de extremism, prin orice mijloace: prin comunicare, prin găsirea căii raționale de rezolvare a problemelor.

Am speranța că tinerii noștri, având șansa accesului la un sistem de educație superior, vor găsi această înțelepciune.

Împlinirea a 140 de ani de învățământ economic ploieștean este evenimentul care mi-a amintit destinul de excepție al marelui economist, sociolog și politician de stânga român.

Știm cu toții că Virgil Madgearu a fost unul dintre cei mai consecvenți adversari politici ai regimurilor extremiste, motiv pentru care a plătit cu viața, el fiind asasinat, împușcat în cel mai laș mod cu putință, în spate, de către aceeași "echipă a morții" care l-a asasinat și pe Nicolae Iorga la Strejnic.

Întorcându-mă în prezent, consider că nu întâmplător unitatea de învățământ care-i poartă numele și-a ales drept slogan sintagma "Cu noi cucerești lumea afacerilor!".

Este evident că gândirea economică a lui Virgil Madgearu, concentrată în scrierile sale cu aplicabilitate contemporană, și-a dovedit din plin valoarea. Teme precum asigurările sociale, politica băncilor populare, organizarea comerțului exterior în epoca de tranziție, politica financiară în cursul depresiunii economice, reorganizarea sistemului de credit, realitatea finanțelor publice românești sunt în continuare de interes și merită aprofundate cu mare atenție. Am convingerea că acest lucru se întâmplă, Colegiul Economic "Virgil Madgearu" primind de două ori titulatura de "Școală Europeană", în anii 2010 și 2013.

Rezultatele bune obținute de unitățile de învățământ din Prahova la olimpiade și competiții naționale și internaționale pot fi extinse în rândul marii majorități a elevilor. Este bine că avem "vârfuri" care ne reprezintă și de care suntem mândri, însă trebuie să ne îndreptăm atenția, priceperea și răbdarea pentru a-i ridica și pe ceilalți elevi la nivelul acestora. Tocmai de aceea salut interesul pe care Guvernul actual îl arată pentru actul de învățământ din România, alocând în anul 2015 un procent crescut, atât cât s-a putut în condițiile economice pe care le traversăm, de aproape 3,7% din PIB, respectând astfel trendul pozitiv înregistrat de educație începând cu anul 2012.

Nutresc speranța că, în câțiva ani, punând în practică reforma atât de necesară a întregului nostru sistem de învățământ, vor fi mai mulți directori de instituții de învățământ în postura de a declara, așa cum declara doamna Petrica Dragomir, directorul Colegiului Economic "Virgil Madgearu" din Ploiești: "Privind în urmă, la cei 140 de ani pe care îi împlinește acum școala noastră, regăsesc o instituție puternică, de prestigiu, care, prin seriozitatea și determinarea mai multor generații de profesori, prin eforturile lor și prin energia atâtor tineri frumoși care au intrat pe porțile sale, și-a câștigat un loc înalt în ierarhia învățământului prahovean".

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Domnule deputat, vă mulțumim și noi.

 
Video in format Flash/IOS Ioan-Cristian Chirteș - declarație politică intitulată La Reghin banii valorează mai mult decât sănătatea oamenilor? Episodul 2;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Cristian Chirteș, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Sorin Iacoban, din partea grupului parlamentar al partidului de guvernământ.

Stimate coleg, aveți cuvântul trei minute.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan-Cristian Chirteș:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se numește "La Reghin banii valorează mai mult decât sănătatea oamenilor? Episodul 2".

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor deputați,

Doresc să supun atenției dumneavoastră un caz deosebit de grav la care autoritățile responsabile asistă în continuare cu pasivitate. Este vorba de construirea la Reghin a celei mai mari fabrici de procesare a formaldehidei din România și din Europa de Sud-Est. Investitorul SC Kastamonu România SA a început demersul de obținere a autorizației de construire, deși prin dezbaterea publică care a fost organizată miercuri, 26 martie 2014, s-a atras atenția asupra unor probleme deosebit de grave care pot să apară în gestionarea unor situații de urgență. Mai concret, zilele trecute am primit o informare de la ONG-ul Inițiativa Civică Reghin, prin care mi-au fost aduse la cunoștință probleme grave în gestionarea unor situații de urgență care pot să apară la nivelul municipiului Reghin. Reacția opiniei publice locale este îndreptățită, deoarece fabrica urmează să fie amplasată în intravilanul orașului, în apropierea mai multor obiective de interes public, printre care o grădiniță, și în vecinătatea locuințelor umane, la doar 400 de metri de stația de alimentare cu apă a orașului. Această investiție, indiferent de cât de benefică este pentru bugetul local, trebuie relocată la o distanță care să confere minimum de risc posibil pentru populația orașului. Pentru cazuri de urgență sau de incidență, trebuie luat în considerare și faptul că locația propusă este inaccesibilă în timp util. Într-un scenariu de incident și cu bariera pusă, niciun echipaj de salvare nu va putea interveni în timp util.

2. Când Kastamonu România SA a depus pentru prima dată cererea eliberării unui acord de mediu pentru Fabrica de clei, în februarie 2013, comunitatea a reacționat ferm prin marșul de protest din 7 martie 2013, marș la care au participat peste 2000 de persoane, care și-au manifestat atunci indignarea față de intențiile investitorului turc. A fost sesizat deja Comisariatul General al Comunității Europene, în persoana domnului Janez Potocnik, în legătură cu neconformitățile față de legislația europeană existente în această problemă, iar în momentul de față Comunitatea Europeană a deschis o anchetă-pilot privitoare la situația din Reghin.

Legislația europeană încadrează proiectul Fabrica de clei din Reghin sub incidența Directivei SEVESO, al cărei scop este tocmai prevenirea accidentelor majore produse de fabricarea sau manipularea cantităților mari de substanțe toxice și periculoase. De regulă, asemenea fabrici, precum cea care urmează a se da în folosință la Reghin, se edifică la circa 10-30 de km de orice comunitate, o practică adoptată de toate celelalte state membre din comunitatea europeană.

În luna noiembrie 2014, la nivelul municipiului Reghin a apărut o situație de urgență care a fost gestionată lamentabil de autoritățile locale, fiind vorba de întreruperea alimentării cu apă a orașului Reghin și a numeroase localități limitrofe Reghinului timp de 10 zile. Mă întreb oare cum ar reacționa aceleași autorități locale în cazul unui eventual accident major apărut la viitoarea fabrică de formaldehidă ce se vrea neapărat construită în intravilanul municipiului Reghin.

Aceasta este, pe scurt, situația. Îl întreb pe această cale pe domnul viceprim-ministru, Gabriel Oprea, care este poziția Ministerului Administrației și Internelor și în special a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență în această chestiune și cum vede Domnia Sa rezolvarea acestei probleme. Demersul meu ferm este de a nu permite construcția unei asemenea fabrici în intravilanul unui oraș cu o populație de peste 32 de mii de locuitori, și solicit pe această cale instituțiilor abilitate să ia toate măsurile pe care legea românească le permite pentru a împiedica apariția unui rezervor inepuizabil de boli și nenorociri la Reghin.

Vă mulțumesc.

Deputat Cristian Chirteș, Circumscripția electorală Mureș.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Sorin-Avram Iacoban - declarație politică cu tema: Demersurile pentru realizarea autostrăzii Iași -Târgu Mureș continuă;

Îl invit la microfon pe domnul deputat Sorin Iacoban, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și se pregătește doamna deputat Florica Cherecheș, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Aveți cuvântul, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Mulțumesc, domnule președinte.

Pentru stenogramă voi depune astăzi două declarații politice, una legată de faptul că echipa de minifotbal a României a obținut a cincea oară titlul de campioană europeană și cea de-a doua, pe care, cu permisiunea dumneavoastră, o voi numi "Demersurile pentru realizarea autostrăzii Iași - Târgu Mureș continuă".

Dragi colegi, țin să vă mulțumesc dumneavoastră, celor 74 de deputați și senatori de diferite coloraturi politice, care ați aderat demersului meu inițiat pentru revizuirea Masterplanului privind infrastructura de transport a României. Evident, obiectul acestei revizuiri îl constituie introducerea, ca prioritate strategică, pentru segmentul de finanțare 2014-2020, a autostrăzii cu denumirea generică Est-Vest sau, așa cum mai este cunoscută, a autostrăzii Târgu Mureș-Iași-Ungheni. Ceea ce este important de menționat este faptul că comisarul european ce reprezintă România, și anume doamna Corina Crețu, a insistat pentru finalizarea rețelei TEN-T pe teritoriul național, ca o obligație care trebuie să fie cuprinsă în masterplan, o obligație pe care statul român trebuie să o îndeplinească cu prioritate.

În ultimii ani, România a înregistrat progrese mari în negocierile purtate cu Comisia Europeană și Consiliul pentru Transport, Telecomunicații și Energie al Uniunii Europene, în ceea ce privește infrastructura rutieră, dar și cea feroviară. Astfel, ca urmare a eforturilor diplomatice depuse, România a obținut dublarea rețelei rutiere TEN-T pe teritoriul național și impunerea unei axe Est-Vest de relevanță regională la nivelul Uniunii Europene. În această ordine de idei, rețeaua TEN-T pe teritoriul românesc ar trebui să se definitiveze, în principal, pe următoarele două direcții, ambele atât în componentă rutieră, cât și feroviară: Timișoara-Sebeș-Turda-Târgu Mureș-Iași-Ungheni și Calafat- Craiova-Alexandria-București.

Oficialii Comisiei Europene au ajuns la concluzia că includerea segmentului de autostradă Târgu Mureș-Iași-Ungheni în rețeaua TEN-T are rolul de coridor de dezvoltare pentru zona nordică a României și de interconectare viitoare a Republicii Moldova la principalele coridoare europene. Alături de oficialii Comisiei Europene, și oficialii români au definit traseul Târgu Mureș-Iași-Ungheni ca a fi un traseu prin excelență de importanță europeană, care conectează două state membre ale Uniunii Europene, România și Ungaria, cu doi vecini importanți care doresc un parcurs european, Republica Moldova și Ucraina, și scurtează ruta europeană Est-Vest, la nivel de autostradă, cu peste 300 km.

Dragi colegi, toate statele Uniunii Europene au peste 5 milioane de km de drumuri asfaltate, dintre care 61.600 km sunt de autostradă. Neajunsul acestei infrastructuri rutiere europene îl reprezintă reglementarea acesteia doar de legislațiile naționale ale statelor membre, legislații cu prevederi separate, fiecare în parte. Tocmai din această cauză oficialii Comisiei Europene au insistat pentru crearea acestei rețele, pentru a se forma un sistem centralizat reprezentat de programul rețelelor trans-europene TEN, conectând pe teritoriul Uniunii Europene infrastructura de transport, telecomunicații și energie a statelor membre. Rolul rețelelor trans-europene, așa cum l-a văzut Comisia Europeană, este reprezentat de: încurajarea competitivității și creșterii economice; stimularea pieței muncii; îmbunătățirea siguranței și fiabilității transportului; reducerea impactului negativ asupra mediului; consolidarea cooperării interregionale.

Dacă vorbim de obiectivele Comisiei Europene în ceea ce privește transportul, vorbim despre stabilirea rețelei TEN-T care urmărește crearea infrastructurii necesare pentru funcționarea optimă a pieței interne comunitare, în strânsă legătură cu realizarea obiectivelor Strategiei "Europa 2020" privind creșterea economică, fiind justificată, printre altele, și de dreptul fiecărui cetățean, aparținând Uniunii Europene, de a circula liber în spațiul comunitar.

Având în vedere toate acestea, comisarul european Corina Crețu a avertizat România că Masterplanul, elaborat de Ministerul Transporturilor din România, trebuie să respecte prioritățile rețelei TEN-T, în speță finalizarea la timp a rețelei centrale TEN-T care nu poate fi făcută decât cu bugetarea corespunzătoare și finalizarea segmentului de autostradă Târgu Mureș-Iași-Ungheni.

Domnule ministru Ioan Rus, avertismentul Comisiei Europene a fost foarte bine particularizat. Nu înțelegem de ce, printr-o simplă semnătură de pix, ați ignorant faptul că statul român a negociat timp de 5 ani și a obținut dublarea rețelei rutiere TEN-T pe teritoriul național pe axa de dezvoltare Est-Vest. Având în vedere acestea, săptămâna trecută, un număr de 75 de parlamentari v-au atras atenția asupra faptului că ignorarea cu rea-credință a obligațiilor asumate de statul român față de partenerii europeni, reprezintă un exemplu de lipsă de seriozitate care ar putea să atragă și eventualele sancțiuni.

Finalizarea rețelei de transport TEN-T nu este doar un obiectiv al celor 75 de parlamentari români, ci este un obiectiv al Comisiei Europene. Pe această cale, insistăm asupra necesității de a fi revizuit Masterplanul de infrastructură rutieră a României, în sensul includerii și a segmentului de autostradă Târgu Mureș-Iași-Ungheni, în caz contrar, rezervându-mi dreptul de a sesiza Comisia Europeană cu privire la nerespectarea obligațiilor asumate de statul român față de partenerii europeni.

Vă mulțumesc.

Deputat PSD de Iași, Sorin-Avram Iacoban.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

Vă reamintesc, stimați colegi, că durata unei declarații politice este de maximum trei minute.

 
Video in format Flash/IOS Florica Cherecheș - declarație politică cu titlul Ziua internațională a voluntariatului;

O invit acum la microfon pe doamna deputat Florica Cherecheș, din partea Grupului parlamentar PNL, și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Gabriel Andronache, din partea aceluiași grup parlamentar.

Aveți cuvântul, doamna colegă.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Ziua internațională a voluntariatului".

În anul 1985, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 5 decembrie Ziua internațională a voluntarilor, sărbătorită de atunci în întreaga lume.

Le mulțumim azi din toata inima voluntarilor care se dăruiesc pe ei înșiși altora, celor care sacrifică din timpul, energia, cunoștințele și banii lor, pentru a întinde o mână de ajutor și a oferi speranță celor care sunt într-o situație vulnerabilă.

Voluntariatul pornește din suflet și este făcut cu dragoste, dăruire și devotament, este un factor important pentru creșterea solidarității sociale, dar în același timp ajută și încurajează oamenii să devină cetățeni activi. El contribuie la dezvoltarea educației și formării profesionale, la creșterea solidarității sociale, precum și la asigurarea demnității și compasiunii celor mai puțin norocoși: copiii străzii, copiii abandonați, femeile supuse violențelor, persoane cu dizabilități, bătrâni sau persoane sărace.

Este îmbucurător faptul că tot mai mulți tineri se implică în activități de voluntariat, conștientizând contribuția pe care acesta o are asupra propriei dezvoltări și aducând-și aportul în acest fel la realizarea unei culturi a voluntariatului. De aceea, mă bucură faptul că, prin Legea nr. 78/2014, activitatea de voluntariat este considerată experiență profesională, pentru că acest lucru îi motivează suplimentar să-și dăruiască timpul, energia și cunoștințele pentru semenii lor. Trebuie să continuăm să aducem modificările legislative care se impun pentru a încuraja voluntariatul, având în vedere potențialul pe care-l reprezintă pentru dezvoltarea comunităților locale.

Deși se observă o creștere a numărului de persoane care se implică voluntar în diverse activități, avem nevoie să continuăm și să intensificăm promovarea conceptului de voluntariat de lungă durată.

Organizațiile care lucrează cu voluntari cunosc o mare fluctuație de persoane care efectuează voluntariat de scurtă durată, dar pentru a avea rezultate de calitate în munca depusă trebuie să creștem voluntariatul de lungă durată.

Un rol important în promovarea și dezvoltarea voluntariatului, în schimbarea mentalităților și obiceiurilor cetățenilor, o au centrele de voluntariat, publice sau private, acestea contribuind în mod esențial la gestionarea sursei și resursei de voluntariat. Centrele de voluntariat sprijină organizațiile în campaniile de recrutare de voluntari, organizează campanii de promovare a voluntariatului, îndrumă persoanele doritoare către organizațiile cu activități compatibile cu dorințele și aptitudinile lor, pentru a asigura calitate în activitatea de voluntariat.

Voluntariatul sprijină și dezvoltă comunitățile locale, motiv pentru care consider imperios necesar ca administrațiile publice locale să se implice în promovarea și dezvoltarea lui, dezvoltând astfel cetățenia activă și întărirea comunicării și colaborării între cetățeni și instituții, atât private, cât și publice.

Vă mulțumesc.

Florica Cherecheș, deputat PNL de Oradea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, distinsă colegă.

 
Video in format Flash/IOS Gabriel Andronache - declarație politică cu referire la Dovada premeditării acțiunii de blocare a votului în străinătate, încă din iunie 2014;

Îl invit acum la microfon pe colegul nostru, domnul deputat Gabriel Andronache, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și se pregătește domnul deputat Mircea Irimie, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Aveți cuvântul, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Domnul Ponta a exprimat în mod repetat și insistent că "lucrurile sunt bine pregătite pentru desfășurarea alegerilor", bine pregătite, dar nu pentru ceilalți candidați, ci pentru a-și asigura propria victorie, iar nu exercițiul democratic al votului liber exprimat al românilor.

Afirmația de mai sus poate fi sintetizată într-un singur cuvânt: premeditare. Da, domnule Ponta, ați premeditat legislativ tot ceea ce s-a întâmplat în data de 2 și 16 noiembrie 2014, inclusiv blocarea votului în străinătate.

Totul s-a întâmplat prin blestemata Ordonanță de urgență nr. 45/2014, adoptată în iunie 2014, prin care ați pus la cale trei măsuri de fraudare a votului:

  1. Ați desființat secțiile speciale în care au votat cei care nu se aflau în localitatea de domiciliu în ziua votului, și astfel votul pe listele speciale a crescut la câteva milioane de voturi prin practicarea turismului electoral;
  2. Ați dat frâu liber la adunat voturi cu urna mobilă, fapt pentru care s-au înregistrat sute de plângeri penale pentru utilizarea abuzivă a urnei mobile;
  3. Ați modificat art.12 alin. (3) din Legea nr. 370/2004 și ați introdus un termen de maximum 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern privind organizarea alegerilor, în cadrul căruia Ministerul Afacerilor Externe avea obligația de a emite ordinul privind organizarea secțiilor de votare în străinătate. Termenul de 15 zile nu exista în vechea lege, adică nu exista până în iunie 2014.

Iată textele: art. 12 alin. (3), înainte de apariția O.U.G. nr. 45/2014 - "Organizarea și numerotarea secțiilor de votare din străinătate se stabilesc de către ministrul afacerilor externe, prin ordin. În termenul prevăzut la art. 11 alin. (4), ministrul afacerilor externe aduce la cunoștința publică numerotarea fiecărei secții de votare din străinătate, precum și locurile de desfășurare a votării".

Art. 12 alin.(3) modificat prin OUG nr. 45/2014: "Organizarea și numerotarea secțiilor de votare din străinătate se stabilesc de către ministrul afacerilor externe, prin ordin, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în termen de cel mult 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului privind stabilirea datei alegerilor".

Termenul a fost introdus special, pentru a avea pretextul legal că nu puteți modifica conținutul ordinului, prin care, cu rea- credință, ați constituit mai puține secții de votare decât numărul optim pentru buna desfășurare a procesului electoral în străinătate. Miroase a abuz, domnule Ponta, mai ales că ați avut proasta inspirație de a adopta o ordonanță de urgență, și nu o lege.

Mai mult decât atât, aveați posibilitatea ca, în cele 14 zile dintre turul 1 și turul 2 de scrutin, să adoptați, în ședință de guvern, o ordonanță prin care să eliminați termenul prevăzut la art. 12 alin. (3). Ați refuzat, pentru că ar fi dispărut pretextul invocat pentru blocarea votului în străinătate. Ordonanța de urgență putea fi comunicată Parlamentului și publicată, ca de obicei, în 24 de ore de la adoptare. Atâtea ore ar fi fost necesare pentru a crea cadrul legal care ar fi permis Ministerului Afacerilor Externe să emită un alt ordin, prin care să multiplice numărul secțiilor de votare. Noi am crezut că ați atins culmea tupeului legislativ, adoptând Ordonanța de urgență nr. 55, care se referea la migrația primarilor și a aleșilor locali. Dar nu, ați atins culmea tupeului legislativ atunci când între cele două tururi de scrutin ați afirmat că nu puteți emite o altă ordonanță de urgență, pentru a modifica sau elimina un termen pe care l-ați prevăzut într-o ordonanță de urgență pe care același Guvern Ponta a adoptat-o în iunie 2014.

Domnule Ponta, pentru acest tip de acțiune guvernamentală, românii au apăsat, în 16 noiembrie 2014, butonul "reject". Țineți cont de dorința acestora și prezentați-vă demisia!

Vă mulțumesc.

Fac precizarea că această declarație politică este intitulată "Dovada premeditării acțiunii de blocare a votului în străinătate, încă din iunie 2014".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Stimate coleg, mulțumesc pentru declarația prezentată.

 
Video in format Flash/IOS Vicențiu-Mircea Irimie - declarație politică cu titlul Delincvența juvenilă;

Distinsul nostru coleg Mircea Irimie, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, este invitat să-și prezinte declarația și să se pregătească domnul deputat Mihai Aurelian, din partea grupului de parlamentari fără apartenență la un grup politic.

Domnule coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Vicențiu-Mircea Irimie:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor,

Declarația politică pe care o susțin astăzi are, din păcate, un titlu de actualitate "Delincvența juvenilă".

În această declarație politică doresc să trag un semnal de alarmă asupra unei grave probleme cu care se confruntă societatea noastră, și anume delincvența juvenilă.

Termenul de delincvență juvenilă provine din limba franceză, délinquance-juvénile și desemnează ansamblul de abateri și încălcări ale normelor sociale, încadrate juridic, săvârșite de minori până la 18 ani.

Delincvența juvenilă este o deviere de comportament gravă, care se manifestă prin abatere de la normele socioculturale existente și încălcarea legilor, devenind un pericol social. Se remarcă, în ultimul deceniu, o coborâre a vârstei la care se manifestă, o creștere a numărului de infractori minori, prea mulți fiind preadolescenți.

Cauzele sunt de natură economico-socială, adesea țin cont de influența unui mediu familial nefavorabil sau a unor bande de mici infractori; uneori, delincvenți maturi înrăiți îi atrag pe copii spre activități infracționale.

Există și o influență nocivă a filmelor care cultivă violența și obscenitatea, reușita prin mijloace ilegale și imorale. Școala nu contribuie în suficientă măsură la prevenirea și contracararea fenomenelor de delincvență.

Peste 2.900 de minori au fost condamnați definitiv anul trecut, iar alți 3.000 au fost victime în dosare cu condamnare definitivă, a precizat luni judecătorul Cristi Danileț, în cadrul unei conferințe de închidere a unui proiect prin care au fost deschise două săli pentru audierea copiilor.

Faptele penale săvârșite de minori pot constitui nu numai un atentat împotriva ordinii de drept, generator de răspundere penală și contra căruia este normal să se reacționeze prin măsuri de apărare socială, ci și cauza unor prejudicii materiale și morale aduse unor persoane fizice sau juridice, ce se impune a fi reparate. Obligația de a repara aceste daune îi revine în primul rând minorului, dar și unor persoane cum ar fi părinți, educatori, profesori, care, neîndeplinindu-și îndatoririle de supraveghere și educație ce le au față de acest minor, au făcut posibilă săvârșirea faptei păgubitoare.

Învățământul românesc devine, din păcate, o imensă închisoare cu program prestabilit pentru delincvenții juvenili. Este aceasta soluția? Cine sunt vinovații? Profesorii, care încă sunt prinși pe picior greșit de sistem; părinții, care sunt mai preocupați de serviciu decât de educația copiilor; mass-media, care promovează modele artificiale și negative, sau inspectorii școlari, care nu monitorizează și nu controlează aplicarea regulilor în școli?

Doamnelor și domnilor,

Eu cred în posibilitatea creării unor programe comunitare și a unui cadru comun potrivit pentru abordarea delincvenței juvenile.

Deputat al Partidului Conservator, Mircea-Vicențiu Irimie, Colegiul nr. 8 Cluj.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Alături de declarația politică susținută mai depun o declarație politică la secretariat: "România are cele mai multe nașteri din Uniunea Europeană la adolescentele sub 15 ani".

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat de Cluj.

 
Video in format Flash/IOS Aurelian Mihai - declarație politică cu subiectul: Cinism, nonrespect și realitate;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Mihai Aurelian, din partea grupului de parlamentari fără apartenență politică și rog să se pregătească domnul deputat Anton Doboș, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal.

Stimate coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurelian Mihai:

Bună dimineața, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarația mea politică din această dimineață se intitulează "Cinism, non respect și realitate".

Nu știu cum se face, dar situația generată de lipsa de organizare serioasă a alegerilor prezidențiale din noiembrie continuă să aibă ecouri la București, în rândul pseudopoliticienilor înmatriculați în rândul partidelor politice din România, fără rezultate convingătoare, din înălțimea funcțiilor pe care le-au ocupat sau le ocupă. Ecouri, spuneam, negative, direcționate încă o dată către cei care au plătit un preț în stradă în 2 și 16 noiembrie 2014.

Nu înțeleg însă de ce ținta unor astfel de indivizi, aflați departe de bunul-simț, au rămas, totuși, românii din diaspora, indivizi pentru care speram, măcar în dimineața zilei de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, unii dintre ei să-și găsească bunul-simț, chiar dacă ar fi fost în ghetele pregătite de cu seară.

Unul face versuri, insultând, tăvălind imaginea noastră, a românilor, indiferent unde ne-am afla, șuierând cuvinte grele din gura prefăcută parcă în fum de mină, rostind fraze insultătoare, acuzând milioane de oameni, din lipsă de alte preocupări.

Mă întreb dacă stăpânul pamfletelor a prins în planul României Mari și românii din diaspora, pentru că voturi a primit în 2 noiembrie și din diaspora.

Altul vine, parcă spăsit în fața telespectatorilor, conturându-și imaginea de revoltat asupra propriei persoane, a aroganței dovedite și parcă aruncând vina pe faptul că nu a luat decizii corecte la timp, ușor depersonalizându-se, invitând parcă audiența la o exorcizare, la o desprindere a sufletului de materia politică.

Acest suflet însă uită, în tentativele de disculpare nevrednică, să aducă aminte și de aroganța postelectorală, când își îneca urmele responsabilității în Dubai, tratând neșansa politică cu antidotul opulenței, găsite în state aflate în țările calde, cu o economie fierbinte, departe de România înecată în noroiul politic, urmarea politicilor duse în mod arogant, de pe urma cărora nu suferă tocmai personajul principal.

A pierdut o bătălie și ne transmite că a pierdut politic. Mai uită dezvinovățitul principal al operei acestui noiembrie crunt să-și exprime regretul aroganței purtate pe al Madrid sau la Torino, unde totul a început să-i miroasă a sec de când cu îndemnul "Pregătiți-vă portofelul!", aruncat peste umărul unui român care nu dorea decât să cunoască viitorul său, al țării sale, în perspectiva întoarcerii acasă.

Nu vreau să ridic degetul acuzator în van, nici nu vreau să arunc cu pietre, dar ne-am săturat să tot încasăm, să asistăm la ploaia de bolovani venită asupra noastră dinspre Palatul Victoria.

Ne-am săturat de aceleași degete murdare care să arate către diaspora și către interesele românilor care au rămas acasă, în România.

Alegeți-vă alte victime, domnilor aroganți, și înțelegeți o dată că dacă vom pregăti portofelele, indiferent unde ne-am afla, Berlin, Atena, Madrid, Torino, Londra, München sau Paris va fi pentru familiile noastre, nu pentru a finanța neputința unor aroganți fără clasă și categorie politică.

Deputat independent Europa de Vest, Aurelian Mihai.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Anton Doboș - declarație politică intitulată Autostrada Moldova-Transilvania, prioritate zero pentru autoritățile din Moldova;

Îl invit la microfon pe distinsul nostru coleg Anton Doboș, din partea Grupului parlamentar al PNL și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Ioan Moldovan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Aveți cuvântul, stimate coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Anton Doboș:

Declarația se intitulează: "Autostrada Moldova-Transilvania, prioritate zero pentru autoritățile din Moldova"

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În ultimele zile am participat la mai multe întâlniri, discuții, conferințe, care au avut un singur obiectiv: sprijinirea proiectului de construcție a autostrăzii care să lege Transilvania de Moldova.

Mă alătur cu toată convingerea și puterea celor care consideră că autostrada Moldova - Transilvania trebuie să fie inclusă fără întârziere în Masterplanul General de Transport 2014 -2020.

M-am bucurat că la aceste întâlniri au participat, pe lângă autoritățile locale, și parlamentari din Iași, oficiali din mai multe județe ale Moldovei, care au înțeles că trebuie să facem front comun, indiferent de culoarea politică, pentru a obține demararea acestui proiect de importanță vitală pentru întreaga regiune a Moldovei. Au mai participat, de asemenea, reprezentanți ai mediului oamenilor de afaceri și ai societății civile care au adus argumente clare pentru susținerea acestui proiect.

Vrem să transmitem foarte clar că în Moldova există unanimitate pentru susținerea autostrăzii Moldova-Transilvania.

Cer, în primul rând, ca Ministerul Transporturilor să lămurească ambiguitatea față de acest proiect și să exprime o poziție clară. În versiunea din 01.10.2014 a Masterplanului General de Transport, autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș a fost transformată în drum expres. În schimb, pe data de 03.12.2014, CNADNR răspunde la o adresă a Consiliului Județean Iași și precizează că nu poate emite un aviz favorabil pentru Iași Industrial Park, privind construirea unui parc industrial, întrucât "locația se suprapune peste tronsonul de autostradă Târgu Neamț - Iași - Ungheni" și că "autostrada este cuprinsă în Masterplanul General de Transport". Consider inacceptabile aceste poziții contradictorii.

În al doilea rând, doresc să vă amintesc clar, câteva dintre argumentele obiective care susțin acest proiect și care arată că este necesar și util pentru întreaga țară, nu numai pentru Moldova:

  • Dezvoltarea socio-economică a regiunii;

În condițiile în care Moldova este cea mai subdezvoltată regiune a României, cu un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decât media națională, proiectul autostrăzii Moldova-Transilvania este fundamental important pentru regiunea de Nord-Est a României.

  • Crearea de locuri de muncă;
  • Reducerea decalajelor dintre regiunile României;
  • Sprijinirea mediului de afaceri;
  • Creșterea atractivității regiunii pentru investiții;
  • Reducerea numărului de victime ale accidentelor rutiere, cauzate de lipsa infrastructurii;
  • Nu în ultimul rând, autostrada va fi un sprijin concret pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Federația Operatorilor de Transport din România, care sprijină acest proiect, face următoarele precizări: "Beneficiile construcției acestei autostrăzi care ar lega regiunea de est a Uniunii Europene de regiunea de vest, cu tranzitul prin România, ar implica o creștere cu circa 30% a turismului și a locurilor de muncă și o majorare cu aproximativ 30% a exporturilor. Autostrada Târgu Mureș-Iași-Ungheni ar însemna o îmbunătățire exponențială de 50-60% a rețelei de transporturi a României".

Sper că această inițiativă care reunește, poate pentru prima dată, atât de multe autorități, politicieni din toate partidele, societatea civilă și mediul de afaceri din Moldova să beneficieze de sprijinul colegilor parlamentari și din alte regiuni ale țării și, în ultimul rând, din partea întregului PSD și a Guvernului Ponta.

Autostrada Ungheni-Iași-Târgu Mureș trebuie inclusă acum în Masterplanul General de Transport 2014-2020, pentru că Moldova nu mai poate aștepta încă șapte ani pentru a avea o șansă la dezvoltare.

Domnule prim-ministru Ponta,

Ați promis ieșenilor, moldovenilor, la 24 ianuarie, la Sfânta Parascheva, că veți construi autostrada. Nu uitați că mai urmează două rânduri de alegeri.

Vă mulțumesc pentru atenție,

Deputat PNL, Anton Doboș, Colegiul nr.12, Iași.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS Ioan Moldovan - declarație politică referitoare la Soluții pentru combaterea evaziunii fiscale;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Ioan Moldovan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator și îl rog să se pregătească pe domnul deputat Cătălin Tiuch, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveți cuvântul, domnule deputat Moldovan.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Moldovan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Actualul Guvern continuă să găsească soluții pentru combaterea evaziunii fiscale. Se iau noi măsuri împotriva acestui fenomen, măsuri cu rezultate dovedite.

Partidul Conservator sprijină Guvernul Ponta, în ceea ce privește combaterea evaziunii fiscale. Astfel, se iau noi măsuri precum loterie fiscală online, case de marcat cu jurnal electronic, schimb automat de informații între ANAF și bănci.

Totodată, plătitorii de taxe și impozite vor fi premiați lunar în urma unei loterii fiscale online.

Așadar, oamenii se vor putea înscrie online și vor putea pune detalii de pe codul fiscal, iar în fiecare lună va exista o tragere la sorți cu premii.

La extragerile lunare organizate de Loteria română, vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală ANAF, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1200 de lei.

De asemenea, casele de marcat nu vor mai fi dotate cu role de hârtie, ci cu un jurnal electronic conectat la un server central al autorității fiscale. Acest lucru va combate în primul rând evaziunea la TVA.

O a treia măsură avută în vedere de Guvern - și bineînțeles sprijinită și de Partidul Conservator - o reprezintă asigurarea unui schimb automat de informații între ANAF și bănci. În acest sens, putem spune că este o măsură foarte bună pentru a reduce evaziunea fiscală mare.

Ideile anunțate de ministrul finanțelor sunt fundamentate pe un studiu realizat de Prince Town Coopers, în care este apreciat că implementarea graduală pe o perioadă de cinci ani a unor măsuri de acest gen ar putea conduce la o reducere a economiei gri cu aproape 10% în următorii șapte ani, echivalând cu o combatere a evaziunii în sumă totală de aproximativ 14 miliarde de euro.

Măsurile vor fi aplicate în timp, ajungând la un interval de până la un an și jumătate în cazul caselor de marcat.

Perioada de tranzacție va fi mai mare pentru firmele mici și IMM-uri și mult mai scurtă pentru marile companii.

România nu este prima țară care vine cu ideea organizării unei loterii fiscale pentru combaterea evaziunii. Tehnica funcționează cu succes și în alte state. Astfel, Guvernul portughez a început din luna aprilie să ofere 60 de automobile de lux pe an într-o loterie pentru cetățenii corecți, transformând bonurile fiscale în bilete de concurs.

În Slovacia, unde funcționează o măsură similară, autoritățile au arătat că loteria taxelor este un succes real și a contribuit deja la creșterea colectării TVA și a numărului plângerilor privind neemiterea bonurilor fiscale. Până în aprilie, circa 450 de mii de slovaci au jucat la loteria fiscului și au înregistrat aproximativ 60 de milioane de bonuri fiscale.

Deputat Ioan Moldovan, Colegiul nr.7, Cluj-Napoca.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Cătălin Tiuch - declarație politică despre Reciclarea deșeurilor generate de ambalaje;

Îl invit la microfon pe distinsul nostru coleg Cătălin Tiuch din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și o rog să se pregătească pe doamna deputat Gabriela-Lola Anghel din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu.

Stimate coleg, aveți cuvântul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin Tiuch:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declarația mea politică de astăzi se referă la reciclarea deșeurilor generate de ambalaje.

România are deschise de către Comisia europeană, până în acest moment, numai în domeniul mediului, câteva proceduri de infringement, ultima datând chiar de săptămâna trecută. Capitolul reciclării deșeurilor ar putea face, în scurt timp, obiectul unei astfel de proceduri, dacă nu luăm măsurile necesare pentru a evita o asemenea situație.

Din multitudinea de deșeuri cu care avem de-a face în fiecare zi și care afectează mediul, mă voi opri acum la cele legate de ambalaje de consum.

Pe scurt, conform prevederilor legale, operatorii economici români, persoane juridice, sunt responsabili pentru întreaga cantitate de deșeuri generate de ambalajele pe care le introduc pe piața națională, aceste responsabilități realizându-se fie individual, fie prin intermediul unui operator autorizat. Aceștia din urmă, acționează în domeniile colectării, a transferului de responsabilitate în vederea atingerii obligațiilor de valorificare și de reciclare a deșeurilor de ambalaje, precum și a obligațiilor de raportare a datelor privind ambalajele și deșeurile de ambalaje pentru operatorii economici care le introduc pe piață. Problema apare că, dincolo de colectarea și preluarea acestor responsabilități, nimeni nu mai urmărește exact până unde și dacă se reciclează aceste deșeuri, astfel, cantități mari de ambalaje postconsum fiind exportate.

De aici apare un dezechilibru între nivelul de colectare și cel de reciclare, dar mai ales, rezultă neîndeplinirea de către România a obiectivelor asumate în momentul aderării, privind valorificarea și reciclarea.

Chiar dacă activitatea operatorilor economici români din domeniu oferă la o primă privire impresia că România stă bine la segmentul de reciclare, de fapt, problema reală apare exact din sursa de proveniență a materiei prime supuse procesului, pentru că în România se reciclează, în mare parte, deșeuri importate din alte state comunitare. Ori, reglementările europene în materie, care stau la baza evaluărilor făcute de Comisia Europeană, iau în calcul doar reciclarea materiei prime produse și colectate pe teritoriul țării, nu și cea importată. În aceste condiții, consider că trebuie să avem în vedere o corelare mai strânsă a colectării și reciclării deșeurilor generate de ambalaje la nivel național, astfel încât ce se colectează în România să fie, în același timp, și reciclat în România. Din acest circuit al producerii-colectării-reciclării deșeurilor, ultimul segment, cel al reciclării, este cel care deviază de la linia normală întreg procesul pe care, în calitate de stat membru al UE, trebuie să-l respectăm. Astfel, deși am înregistrat progrese la nivel de colectare selectivă, ceea ce se colectează la nivel național, nu se și reciclează în țară, făcând obiectul exporturilor masive.

Consecințele sunt simplu de anticipat, implicațiile negative resimțindu-se la nivelul bugetului de stat, ca să nu mai atragem atenția asupra imposibilității de a crea plus-valoare și noi locuri de muncă la noi în țară. Pe lângă aceste aspecte, România riscă să aibă deschisă o nouă procedură de infringement în dosarul de mediu, prin neîndeplinirea țintelor anuale asumate față de Uniunea Europeană în domeniul reciclării ambalajelor și deșeurilor de ambalaje post-consum aflate pe piață. După cum se știe, obiectivele de colectare selectivă și reciclare a deșeurilor pe care le are România cresc gradual, până vor ajunge la standardele europene, în condițiile în care, prin Tratatul de Aderare, au fost negociate derogări de la termenele de aplicare. Dacă în prezent se reciclează 55% din ambalajele puse pe piață, acest obiectiv va crește până la 70% în 2030, iar în continuare, dezideratele vor rămâne de a se genera mai puțin, de a se colecta mai selectiv și de a se recicla și valorifica cât mai mult, subscriindu-se astfel abordărilor europene în materie. În acest sens, a fost gândită și Strategia națională de gestionare a deșeurilor 2014-2020, care își propune îndreptarea României către o societate a reciclării, prin măsuri care să asigure trecerea de la modelul actual de dezvoltare bazat pe producție și consum, la un model bazat pe prevenirea generării deșeurilor și utilizarea materiilor prime din industria de valorificare, creând astfel premisele reconcilierii imperativelor economice și de mediu.

Dar, până să ajungem aici, va trebui să acordăm un plus de atenție și de sprijin celor care se ocupă de reciclarea în plan local a deșeurilor colectate din România.

Mulțumesc mult,

Cătălin Tiuch, deputat PSD, Colegiul nr.6, Timiș.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Gabriela-Lola Anghel - declarație politică cu tema Redevențele petroliere 2004-2014, zece ani de sclavie;

O invit la microfon acum pe distinsa noastră colegă Gabriela-Lola Anghel, din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului-Dan Diaconescu și îl rog să se pregătească pe deputatul independent Mihai Tararache.

Aveți cuvântul, stimată colegă.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Gabriela-Lola Anghel:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

"Redevențele petroliere 2004-2014, zece ani de sclavie"

Declarația mea politică se referă la problema redevențelor și la obligativitatea acestui Guvern de a le renegocia cum au fost stabilite în contract inițial.

Privatizarea SNP PETROM a reprezentat una dintre cele mai păguboase afaceri ale statului român. Cumpărarea SNP PETROM, un elefant, de către OMV Austria, o furnică, a fost și este o rușine, concretizată într-un preț derizoriu și impunerea a zece ani de redevențe ridicole, care aduc statului român doar resturile rămase după căpușarea SNP PETROM.

Este penibil să vinzi pe nimic o societate monopol de stat, care, în plină criză economică mondială, a făcut un profit mult mai mare decât compania care a cumpărat-o. Este de neînțeles cum statul român și-a vândut resursele "la solduri" și a acceptat o redevență mai mult decât modestă, fixă și nenegociabilă timp de zece ani.

Își permitea oare România să facă o afacere atât de păguboasă? Meritau oare românii care și-au pierdut locurile de muncă, în urma acestei privatizări, disprețul exprimat prin Legea nr.555/2004 care a aruncat SNP Petrom în zece ani de sclavie?

Este oare atât de dificil de văzut cum profitul SNP Petrom, azi OMV Petrom, pleacă în fiecare an în Austria, în loc să rămână în România? Că cetățenii Austriei, care nu au pus o cărămidă la construcția Petrom, au "partea leului", în timp ce generațiile de români cu care s-a construit, dezvoltat și consolidat această societate, privesc acum umile la un talon de pensie de 1000 de lei?

Ca deputat de Prahova, județul în care m-am născut și am crescut, respirând zi de zi toxinele rafinăriilor, și ca fiică de petrolist, atenționez Guvernul României că renegocierea de urgență a valorii redevențelor petroliere este o datorie morală față de prahoveni și față de toți românii care au ridicat această companie din nimic. Renegocierea urgentă ar fi totodată o dovadă a profesionalismului acestui guvern, care ar demonstra prin aceasta că se preocupă pentru bugetul statului și nu vrea să-1 prejudicieze cu sume considerabile, pe care le-ar aduce la buget această renegociere.

Reamintesc Guvernului României că valabilitatea redevențelor petroliere prevăzute în Legea nr.555/2004 expiră la 31 decembrie 2014, lucru de care se știa de acum zece ani, de la încheierea contractului. Având în vedere acest lucru, cred că până acum ar fi fost normal să existe deja un proiect serios, trecut prin dezbatere publică și gata într-o variantă decentă pentru semnare. Astfel, respectând termenii contractuali, noi, românii, am fi avut la anul sume pe care le-am fi putut folosi pentru a echilibra bugetul sănătății, al educației, al culturii, și așa mereu deficitare.

Amânarea acestei negocieri demonstrează incapacitatea evidentă a unui guvern, poate nu întâmplător aparținând aceluiași partid politic, care a încheiat privatizarea SNP Petrom în 2004, de a rezolva o problemă atât de importantă, dar și lipsa de interes a acestuia pentru veniturile suplimentare pe care le-ar putea încasa statul român în urma renegocierii și folosirea acestora în mod eficient.

În final, ne întrebăm:

Care este scopul real al acestei amânări? Este lipsa de profesionalism sau, mai grav, sunt alte înțelegeri nevăzute care au adus României de-a lungul timpului pagube considerabile?

Vă mulțumesc frumos.

Gabriela Anghel, Colegiul nr.10, Prahova.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc foarte mult, distinsă colegă.

 
Video in format Flash/IOS Mihai Tararache - declarație politică intitulată Stop abuzurilor companiilor de asigurări;

Îl invit acum pe colegul nostru Mihai Tararache, deputat fără apartenență la un grup politic, să prezinte declarația politică și, în același timp, pe domnul Buicu, Florin Buicu, să se pregătească pentru a urma din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Aveți cuvântul, stimate coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tararache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi se numește: "Stop abuzurilor companiilor de asigurări".

Stimați colegi,

Vă anunț, pe această cale, că am demarat procedurile pentru înființarea unei comisii de anchetă parlamentară pe tema asigurărilor obligatorii RCA și pe tema abuzurilor pe care aceste companii de asigurări le practică la adresa cetățenilor.

În conformitate cu articolul 73 alin.(1), Camera Deputaților poate hotărî inițierea unei anchete parlamentare, în condițiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor și a împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acțiuni cu efect negativ, precum și stabilirea concluziilor, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun.

Este o problemă care mă preocupă și ar trebui să ne preocupe pe toți. Este o problemă gravă care a atras nemulțumirea a peste 5 milioane de asigurați în România. Avem mai multe acte normative care reglementează această piață, avem Legea nr.136/1995 privind societățile de asigurare si reasigurare, avem Legea nr.32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, avem Legea de înființare a CSA, apoi legea de înființare a ASF. Avem normative europene care se aplică tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, dar avem noi, în România, mult mai multe probleme în comparație cu aceste țări, care probleme nu au rezolvare la noi în țară și sunt generate de foarte multe ori de practică. Atât eu, cât și alți colegi am interpelat conducerea ASF, dar aceste probleme n-au găsit rezolvare, răspunsurile au fost evazive și n-au prezentat absolut nicio soluție.

O să le iau pe rând.

Avem, în primul rând, un caz clar de discriminare în ceea ce privește costul RCA pentru tinerii de până în 30 de ani. Și vă dau un exemplu concludent, din piață:

1. Bărbat, 24 de ani, care are permis din 2013 și asigură o mașină cu motor de 1,4 litri, plătește:
Pe 6 luni - între 604 si 1845 lei;
Pe 12 luni - între 1166 si 2959 lei;

2. Bărbat, de 33 de ani, care are permis din 2000 și are aceeași mașină pe care o asigură, plătește:
Pe 6 luni - între 141 si 300 de lei;
Pe 12 luni-între 243 si 468 lei;

Diferențele, după cum singuri puteți constata, sunt colosale. Eu am întrebat în baza cărei legi stabilesc aceste companii de asigurări riscul de se ajunge la această bătaie de joc la adresa tinerilor? L-am interpelat pe președintele ASF, autoritatea care are atribuții în acest domeniu, dar răspunsul a fost evaziv și nu a prezentat nicio soluție.

Am aflat din piață că începând din 2015 se vor scumpi tarifele la RCA. Eu vă întreb și pe dumneavoastră, dacă știe vreunul dintre dumneavoastră: Care sunt formulele de calcul după care se iau aceste decizii și care sunt costurile reale ale unei asemenea polițe de asigurare? O să-mi spuneți mulți dintre dumneavoastră că în Germania, în Italia, în Spania sunt mult mai scumpe polițele RCA. Da, dar acolo salariile, o componentă importantă din costul acestor polițe, sunt de cinci ori, șase ori, șapte ori mai mari ca la noi, deci nu cred că e un argument.

Avem astăzi, în România, peste 5 milioane de asigurați care sunt nemulțumiți, pe bună dreptate, de practicile companiilor de asigurări. Legiuitorul, printr-o serie de acte normative, a conferit pârghii, mai întâi CSA, mai apoi ASF, să reglementeze piața de asigurări, să corecteze derapajele și să îi apere pe cetățeni în fața abuzurilor acestor companii. Realitatea pe care o avem astăzi:

Astăzi, avem peste 74.000 de dosare de daună avizate și neplătite, de către o singură companie de asigurări, care a fost sancționată de către ASF. Cum s-a ajuns aici, ce s-a făcut până să se ajungă la această situație?

  • Apoi avem norme RCA adoptate de către ASF, care permit firmelor de asigurări să subevalueze cu până la 30% plata despăgubirii acordate păgubitului RCA în caz de daună totală, limitează libera concurență între service-urile auto și scade protecția păgubitului RCA;
  • Avem, în 85% dintre cazuri, firmele de asigurări care achită plăți parțiale, subevaluate, ale despăgubirii.
  • Avem un termen legal de despăgubire depășit în peste 83% dintre cazuri. Deci se încalcă legea în mod frecvent și cu o nonșalanță pe care nu pot s-o înțeleg;
  • Avem astăzi peste 13.000 de plângeri pe anul 2013 la ASF. Eu vă întreb: câți români din o sută credeți că se îndreaptă către ASF? Cred că e o ultimă soluție. Cred că foarte mulți dintre ei se lasă păgubași?

Cine-i apară pe acești oameni, care au probleme reale și se simt neprotejați în fața acestor abuzuri? Cine protejează locurile de muncă în service-urile auto care sunt puse în dificultate de către aceste companii și care sunt în fața falimentului de multe ori. Firmele trimit angajații în șomaj și tot noi vom plăti șomajul acestor oameni.

V-am prezentat, dragi colegi, câteva dintre problemele pe care le întâmpină milioane de români, discriminarea pe care sunt nevoiți să o suportă câteva sute de mii de tineri, batjocura și pericolul în fața falimentului la care se raportează câteva mii de service-uri auto, zeci de mii de angajați din aceste service-uri care nu își primesc salariile la timp din cauza acestor practici profund incorecte. Acestea sunt cauzele care au dus la propunerea mea.

Stimați colegi,

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog să vă apropiați de sfârșit, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tararache:

Închei imediat, domnule președinte, cu concluzii.

Se întâmplă foarte multe nereguli în această piață, unele dintre ele de domeniul penalului. Eu cred că stă în puterea noastră aici, în Parlament, să corectam aceste lucruri. Eu cred că putem găsi soluții în lege, după ce tragem concluziile împreună, putem conferi noi pârghii autorităților care reglementează această piață. Suntem aici să găsim soluții și să corectăm nedreptățile suferite de către cetățenii României. Avem nevoie de o schimbare fundamentală a pieței de asigurări din România. Ce are de făcut această comisie?

În final, aș vrea să trasez câteva obiective pe care le va avea comisia pe care astăzi vrem s-o înființăm:

  • Audierea ASF;
  • Audierea Consiliului Concurentei - există riscul de cartelizare, este posibil ca aceste companii să acționeze concertat pentru creșterea prețurilor, pentru alte practici comune etc.;
  • Audierea conducătorilor companiilor de asigurări;
  • Audierea asociaților păgubiților;
  • Audierea asociațiilor service-urilor auto.

Nu am pretenția să fiu inițiatorul înființării acestei comisii, dar vă rog să conștientizați că ține de atribuțiile noastre să aflăm modul în care se întâmplă aceste abuzuri, să tragem concluziile în urma audierilor și să găsim soluțiile legale care să elimine aceste nedreptăți la care sunt supuși milioane de români.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Îți propun să le lași pentru hotărâre și să închei, pentru că mai sunt niște colegi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tararache:

Un minut, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mihai, mai avem colegi care au de susținut declarații, te rog foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Tararache:

Am înțeles. Un minut și am încheiat.

Nu vreau să ajungem ca peste ani, noi nefăcând nimic, să asistăm la confesiunile vreunui asigurator, așa cum face astăzi un clasic în viață, în care să spună că noi am fost fraierii și șmecherii au fost ei. Nu aș vrea ca indignarea cetățenilor nedreptățiți de aceste companii, să rămână în memoria lor ca o simplă apă de ploaie.

Este de datoria noastră să corectăm aceste nedreptăți și avem obligația să o facem!

Vă mulțumesc.

Deputat de Constanța, Mihai Tararache.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule coleg.

 
Video in format Flash/IOS Corneliu-Florin Buicu - declarație politică cu tema Sănătatea, educația și cercetarea priorității bugetare;

Îl invit acum la microfon pe domnul deputat Florin Buicu. O să te rog să fii foarte pe scurt, mai chem doi vorbitori. Am să urmez eu și pe urmă domnul deputat Ioan Bălan.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Florin Buicu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi se numește: "Sănătatea, educația și cercetarea, priorități bugetare".

Stimate colege și stimați colegi,

Zilele următoare se preconizează începerea discuțiilor pe cele două legi, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Elaborarea acestuia nu este ușoară și nici lipsită de risc. Într-un buget sunt identificate toate sursele de venit și cheltuieli și este dezvoltat un plan pentru veniturile care trebuie cheltuite sau economisite.

Ultima rectificare ce a avut loc prin Ordonanța nr.59/2014 la sănătate a fost una pozitivă, de peste 140 de milioane de lei, bani direcționați către programele naționale de sănătate, reabilitarea maternităților, finanțarea centrelor de permanență, măsuri de prevenire a bolii Ebola, precum și pentru finanțarea drepturilor salariale ale personalului din spitalele aflate în rețeaua autorităților publice locale și a activității serviciilor de ambulanță.

Fiind medic, fiind cadru didactic într-o universitate de medicină și fiind târgmureșan, într-un oraș medical, consider că trebuie, în continuare, să facem investiții inteligente pentru sisteme de sănătate durabile. Starea de sănătate influențează gradul de participare a cetățenilor la viața socială și la productivitatea lor la locul de muncă. Pe scară mai largă, determină impactul financiar asupra sistemelor naționale de asistență medicală. Investițiile în sănătate favorizează creșterea economică prin faptul că le permit cetățenilor să își mențină sănătatea și să rămână activi pentru mai mult timp.

Mă bucură întotdeauna când bani europeni se investesc în cercetare. Cercetarea face și ea parte din primul pas al prevenției și, la ora actuală, România este implicată în numeroase proiecte care, cu siguranță, vor reuși să aducă bani europeni, bani investiți în infrastructură, în echipamente și în tehnologii medicale.

Trebuie să avem în vedere constant îmbunătățirea sănătății și siguranța la locul de muncă, formarea și educația personalului sanitar, ameliorarea capacității instituționale, a accesului la piața locurilor de muncă și a incluziunii sociale în sectorul sănătății și al îngrijirilor de sănătate pe termen lung.

Sunt sigur că ne vom mobiliza la dezbaterea Legii bugetului, cel mai important act normativ pe care-l adoptăm într-un an legislativ, și vom reuși să menținem liniile trasate de către premier și de către fiecare ordonator de credite.

Felicit consecvența premierului în relația de negociere cu FMI. Dacă țintești puțin, primești puțin. Dacă ne puteam descurca fără un acord nou cu FMI, nu avea rost să ne angajăm doar pentru a deveni servili. Este timpul ca România să își găsească locul cuvenit de membru de valoare al Uniunii Europene.

Vă mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Ioan Oltean - declarație politică dedicată Zilei Constituției;

Dați-mi voie acum să-mi prezint și eu propria mea declarație politică intitulată "Ziua Constituției". (Coboară la tribună.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Ieri, 8 decembrie 2014, s-au împlinit 23 de ani de la aprobarea Constituției din anul 1991 după o îndelungată ruptură de democrație, prin voința exprimată la referendumul din acel an de aproape 8,4 milioane de cetățeni români, marcându-se astfel instaurarea democrației și a statului de drept în România și deschiderea drumului către economia de piață și valorile europene și euroatlantice.

Revoluția din decembrie 1989 a însemnat o transformare radicală a întregii societăți românești și de aici, nevoia unui nou ansamblu de norme și legi în jurul cărora să se organizeze noua societate, noul stat democratic cu toate instituțiile sale. Constituția din 1991 a consacrat o listă impresionantă de drepturi fundamentale, iar revizuirea acesteia din 2003 a mers mai departe pe această cale, răspunzând cerințelor integrării euroatlantice a țării prin perfecționarea procesului decizional intern.

Ideea unei legi supreme al cărei conținut este invariabil și care se aplică tuturor celorlalte norme legale nu trebuie privită ca ceva imuabil. Chiar dacă revizuirea Constituției este un proces anevoios și care ridică multe contradicții și suspiciuni, nu putem trece cu vederea nici conceptul de evoluție constituțională și nici cel de realitate constituțională. Revizuirea din anul 2003 a îndreptat unele nereușite ale Constituției, dar trebuie să regândim periodic adecvarea normelor sale la realitățile societății românești. Constituția nu este un proces finit, ci, așa cum spunea Georges Clemenceau, este o "creație continuă" la care trebuie să contribuie toate componentele societății.

Constituția nu este un text juridic ca toate celelalte. Constituția este modul de funcționare al unui stat, un document nobil care își arată importanța în viața de zi de zi, deoarece este cea care garantează drepturile și libertățile fundamentale ale fiecărui individ din societate.

Constituția reprezintă baza valorilor fundamentale de ieri, de azi și de mâine și este datoria Parlamentului să vegheze la modernizarea statului, la evoluția instituțiilor statului, în limitele constituționale, dar, atunci când este nevoie, să procedeze primul la adaptarea legilor față de noile necesități și realități. Într-o democrație, Parlamentul este instituția esențială prin care se exprimă voința poporului și tocmai de aceea, în ceea ce privește revizuirea Constituției, Parlamentul trebuie să creeze un cadru democratic pentru dezbateri publice la care să aibă acces, în primul rând, destinatarii valorilor constituționale.

Este nevoie de unele clarificări aduse Constituției, mai ales când este vorba de raporturile constituționale Președinte - Guvern - Parlament, de aplicarea rezultatului referendumului din 2009, de problemele legate de asumarea răspunderii de către Guvern în fața Parlamentului, nevoia de a menționa sau nu într-o nouă constituție principiul subsidiarității, atunci când vorbim de reorganizarea administrativ-teritorială a României.

Un alt punct ce va trebui clarificat este dacă vom introduce în textul Constituției limitarea deficitului financiar la 3% din PIB, condiție introdusă în Tratatul fiscal european, ratificat și de România. Dar, mai presus de orice clarificări, clasa politică și Parlamentul României trebuie să țină cont că o Constituție a unei țări nu se face pentru sau împotriva unui om politic sau a altuia, pentru sau împotriva unui partid, și se face pentru o întreagă națiune.

Revizuirea Constituției nu este doar un simplu proces legislativ, ci reprezintă consolidarea democrației constituționale, un demers de maximă responsabilitate ce trebuie gestionat corespunzător, fără patimă politică sau interese de moment. Thomas Jefferson spunea: "Fiecare generație este tot atât de independentă ca și cea precedentă, după cum și aceasta era față de cea dinaintea ei. Prin urmare, ea are, ca și aceasta, dreptul de a alege pentru ea însăși o formă de guvernământ pe care o crede cea mai prielnică propriei fericiri".

Modificarea legii fundamentale este, în primul rând, o ocazie de a valorifica experiența politică, socială, jurisprudența acumulată de o societate de la ultima Constituție adoptată, iar semnificația textului trebuie să evolueze odată cu dezvoltarea societății. (Revine la prezidiu.)

 
Video in format Flash/IOS Ion Bălan - declarație politică intitulată Cum controlăm și cum ajutăm Delta Dunării;

Dați-mi voie acum în continuare să-l rog pe domnul deputat Ion Bălan să-și prezinte declarația politică. Și pe domnul Mircea Dolha, ultimul vorbitor.

Vă rog, domnule coleg.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Bălan:

Stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Cum controlăm și cum ajutăm Delta Dunării".

Rezervația Biosferei Delta Dunării reprezintă o arie care are nevoie de toată atenția noastră și de interesul permanent pentru protejarea florei și faunei și pentru asigurarea unui climat prielnic. Este motivul pentru care am primit cu interes proiectul de act normativ al Ministerului Mediului, potrivit căruia acțiunile de control pentru combaterea braconajului piscicol și cinegetic din perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării ar putea fi efectuate de o singură entitate, care urmează să fie creată.

Astfel, se dorește evitarea situațiilor de suprapunere de atribuții de control, dar și operaționalizarea unui organism unic de constatare și sancționare a contravențiilor în domeniul protecției mediului, a fondului cinegetic și a resursei piscicole.

Importanța acestor modificări este cu atât mai mare cu cât fenomenul braconajului a luat amploare în Delta Dunării și este imperios necesar să reușim să combatem această problemă reală și să controlăm exploatarea patrimoniului natural din zonă.

Noi, cei din Tulcea, suntem direct interesați de o asemenea inițiativă și o susținem fără rezerve, fiind o soluție reală împotriva braconajului și a distrugerii faunei protejate. Și vă asigur că și pescarii din Delta Dunării susțin proiectul și au solicitat în repetate rânduri soluții împotriva celor care nu respectă regulile Deltei și încalcă legislația în vigoare, neținând cont de perioadele de prohibiție sau de speciile protejate.

Mă bucur că există preocupare din partea Guvernului pentru soluții concrete și sper că acest organism unic de control va fi operativ în cel mai scurt timp. Perioada de dezbatere publică a proiectului de lege a expirat, așa că aștept să ajungă în Parlament și mă bazez pe votul dumneavoastră pentru ca această inițiativă să devină realitate.

Rezervația Biosferei Delta Dunării are nevoie de această reglementare și vă asigur că braconajul va fi combătut în mod eficient, lucru pe care nu-l pot afirma în prezent.

Vă mulțumesc.

Deputat Ion Bălan, PSD Tulcea.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Mircea Dolha - declarație politică: Aștept cu maxim interes ca în Proiectul pentru Legea bugetului de stat pe 2015 să fie incluse și proiectele atât de necesare pentru municipiul Baia Mare;

A fost deputatul Ion Bălan, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Ultimul vorbitor, domnul Mircea Dolha, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Domnule deputat, aveți cuvântul. O să te rog să sintetizezi pentru că deja am depășit timpul.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Dolha:

Partidul Național Liberal, domnule președinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Partidul Național Liberal. Nu așa am spus?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Dolha:

Nu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Dolha:

Aștept cu maxim interes ca în Proiectul pentru Legea bugetului de stat pe 2015 să fie incluse și proiectele atât de necesare pentru municipiul Baia Mare.

În doar câteva zile, când Guvernul condus de Victor Ponta va trimite în Parlamentul României proiectul pentru Legea bugetului de stat pe 2015, se va vedea dacă toate promisiunile electorale făcute băimărenilor de către primarul municipiului Baia Mare au o susținere reală sau nu beneficiază de niciun fel de sprijin guvernamental și suport și au reprezentat decât gogoși servite cetățenilor în campania electorală.

Blocurile sociale, drumul de centură al orașului, proiectul de realizare a unui complex sportiv național, reabilitarea gării CFR și terminând cu Masterplanul pe transport, care prevede investiții serioase în infrastructura rutieră și feroviară a județului Maramureș, acestea sunt doar câteva dintre promisiunile deșarte cu care primarul Cătălin Cherecheș a încercat să cumpere voturile cetățenilor în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Din păcate pentru edilul-șef al orașului, nimeni nu a crezut și nu a căzut în capcana minciunilor sale, alegând, în schimb, să susțină un președinte care a dovedit că-și poate duce la final proiectele, care a avut reușite și care dorește să schimbe din temelii un sistem corupt, să respecte și să pună pe primul plan cetățeanul.

Mi-ar părea rău să constat că Legea bugetului de stat pe 2015 demască jocurile politice murdare din Baia Mare, arătând evidentul, adică faptul că Guvernul Ponta nu a sprijinit niciodată proiectele din regiune, din Baia Mare și județul Maramureș, și că astfel nu o va face nici de acum încolo, ignorând mai departe proiectele de investiții de care are nevoie orașul și județul nostru.

Dacă se întâmplă acest lucru, și sper cu adevărat să nu se întâmple, în calitate de deputat ales în Baia Mare, nu voi lăsa rivalitățile politice să ia locul conștiinței, responsabilității și bunului-simț. Îmi voi face datoria față de băimăreni și voi depune amendamente la Legea bugetului de stat pe 2015 pentru a solicita Parlamentului României să completeze schema bugetară pe anul viitor cu sumele necesare pentru investițiile atât de necesare în Baia Mare și Maramureș.

Fac un apel la solidaritate și la simț al onoarei și îi invit pe toți parlamentarii din Maramureș, indiferent de culoarea politică, să îmi urmeze exemplul și să susțină la rândul lor amendamente prin care zona noastră are o șansă să se dezvolte și să ofere oamenilor șansa la o viață mai bună, la locuri de muncă, infrastructură modernă și standarde europene de trai.

Mulțumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Oltean:

Mulțumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Stimați colegi,

Am epuizat lista tuturor celor care au dorit astăzi să-și susțină de la microfonul Camerei declarația politică. Pe lângă aceștia avem un număr foarte mare de parlamentari care au considerat că pot și au depus declarațiile politice în scris la secretariatul Camerei Deputaților. Dați-mi voie să le dau citire acestor distinși colegi.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, deputații: Măduța Flavius-Luigi, Monica Iacob Ridzi, Matei Călin, Birchall Ana, Gust Băloșin Florentin, Munteanu Ioan, Arsene Ionel, Mihai Sturzu, Vasile Popeangă, Daniel Florea, Ion Călin, Natalia-Elena Intotero, Daniel Tudorache, Mihai Weber, Tamara-Dorina Ciofu, Andrei Dolineaschi, Liviu Harbuz, Constantin Mazilu, Angel Tîlvăr, Daniel-Ionuț Bărbulescu, Scarlat Iriza, Dorel Covaci, Laurențiu Nistor, Vasile Mocanu, Rățoi Neculai, Suciu Vasile, Babuș Radu, Sonia Drăghici, Andrei Sava, Petric Octavian, Mihăilescu Ion-Bogdan, Nassar Rodica, Dobre Mircea-Titus, Ioan Vulpescu, Ioan Benga și Violeta Tudorie.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, deputații: Almăjanu Marin, Băișanu Ștefan-Alexandru, Gheorghe Dragomir, Mihai-Aurel Donțu, Mihai Lupu, Vasile Varga, Raluca Surdu, Anușca Roxana-Florentina, Ionel Palăr, Raluca-Cristina Ispir, Radu Zlati, Florin-Alexandru Alexe, Nechita-Stelian Dolha, Cherecheș Florica, Cristian-Ioan Chirteș, Tămâian Ioan, Daniel- Cătălin Zamfir și Dan Coriolan Simedru.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, deputații: Claudia Boghicevici, Maria-Andreea Paul, Iulian Vladu, Diana-Valeria Schelean, Cornel-Mircea Sămărtinean, George Ionescu, Ioan Balan, Raluca Turcan, Mircea Lubanovici și Niculina Mocioi.

V-am citit, domnule profesor Vasile Popeangă, v-am citit ca și cum ați depus declarația politică din partea Grupului parlamentar al PSD. N-ați demisionat. Asta e bine.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnii deputați: Constantin Avram, Ion Diniță, Ion Cupă și Andrei Tănăsescu.

Independenți, parlamentari fără apartenență la un grup politic: domnul deputat Dumitru Ovidiu-Ioan și Cornel Comșa.

Iar din partea Grupului parlamentar al Partidului Poporului - Dan Diaconescu, doamna Maria Dragomir.

Statistic, stimați colegi, astăzi 23 de declarații politice au fost prezentate de la microfonul Camerei, 9 din partea puterii, opoziția 14 și 71 de declarații au fost depuse în scris, puterea 40, opoziția 31.

Cu acestea, declar închisă ședința consacrată declarațiilor politice de astăzi. Ne revedem în câteva minute la ședința consacrată dezbaterilor actelor normative înscrise pe ordinea de zi.

Stimați colegi, să auzim numai și numai de bine. Doamne ajută tuturor!

(Următoarele intervenții și declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputați la președintele de ședință.)

 
    Ioan Munteanu - declarație politică intitulată Vrem autostradă în Moldova!;

Domnul Ioan Munteanu:

"Vrem autostradă în Moldova!"

Ce vor nemțenii? Comunicare cu lumea civilizată, nimic mai mult! Asta pentru că cele mai multe dintre căile de comunicație din județ sunt la nivelul anilor 1900. Aeroport nu, autostradă nu! Trenul de Piatra-Neamț făcea înainte de 1989 cam patru ore și jumătate până la București, acum are nevoie de aproape șase ore. Densitatea mare a mașinilor pe rețelele de transport auto spre București te obligă să parcurgi cei 340 de km cam în șase ore și jumătate, respectând viteza legală de deplasare.

Cum poți primi un partener de afaceri sau cum poți tu, om de afaceri din Neamț, să dezvolți o activitate în astfel de condiții? Nu-i deloc de mirare că întreprinzătorii străini nu se grăbesc să investească într-un astfel de ținut rupt de lume.

Domnilor decidenți politici, nu ne obligați pe noi, cei din județul Neamț să rămânem izolați și să trăim într-o lume în care nu există decât obiceiuri și tradiții milenare. Avem și noi dreptul, la fel ca cei din Ardeal, de exemplu, să trăim civilizat, să ieșim în lume fără greutățile de transport de acum. Moldova a avut un cuvânt important de spus în istoria și cultura românească, prin urmare nu merită batjocura la care o supuneți.

Încă din anul 2008, promisiunile de construire a tronsonului Târgu Mureș-Iași-Ungheni au alternat cu schimbări de opinie, pentru ca, în octombrie 2014, la data publicării Masterplanului privind dezvoltarea infrastructurii de transport, autostrada promisă să nu mai apară.

Cetățenii din Moldova, dar și cei din Transilvania nu pot înțelege de ce s-a răzgândit ministrul Ioan Rus, cel care în campania electorală a avut nenumărate apariții publice în care a vorbit despre necesitatea autostrăzii Est-Vest. Domnul ministru a susținut mereu că există suficiente resurse financiare pentru realizarea acesteia până în 2018, dar imediat alegerile terminate, s-au încheiat și promisiunile.

Față de această situație, un mare număr de parlamentari români am semnat un mesaj adresat primului-ministru Victor Ponta, prin care solicită revenirea la hotărârea luată în legătură cu această autostradă.

Un punct de vedere similar a fost exprimat de către Camera de Comerț și Industrie Neamț, ca ecou al numeroaselor solicitări din partea operatorilor economici locali: "Majoritatea firmelor care exportă pe piețele europene folosesc peste 90% transportul auto, iar costurile sunt mai mari decât costurile firmelor similare din vestul țării, cu cel puțin 30% pentru principala noastră destinație, Germania. Trebuie să tratăm cu mai multă responsabilitate problematica de business local, pentru că fiecare firmă care încă mai funcționează în această zonă are în spate câteva zeci sau sute de angajați, contribuabili la bugetul de stat și la bugetele locale".

În concluzie, cetățenii din Moldova își doresc același respect de care se bucură românii din celelalte regiuni ale țării. Și oamenii din Neamț vor să călătorească spre țările din Vest, cu toate că guvernanții îi dirijează doar spre Moscova.

Domnilor care decideți soarta României, vă cerem să reparați dezechilibrele care s-au creat între Moldova și restul țării, înainte de a ajunge să vă fie rușine de noi. Ne-am săturat de toate Masterplanurile voastre mincinoase unde nu se prevede nimic pentru noi, ci totul pentru alții. De ce? Doar și noi suntem români. Vă solicităm sprijinul pentru ca această zonă, una dintre cele mai sărace din Europa, să aibă, într-un timp rezonabil, o cale de transport civilizat spre piețele europene.

    Roxana-Florentina Anușca - declarație politica Câteva întrebări...;

Doamna Roxana-Florentina Anușca:

"Câteva întrebări..."

Campania electorală a trecut demult, au trecut și alegerile, dar eu am rămas cu câteva întrebări fără răspuns.

În timpul campaniei electorale, Compania Națională Poșta Română a împărțit prin angajații ei, factorii poștali, "fluturași" denigratori la adresa unuia dintre candidați și laudativi la adresa altuia. Acei "fluturași" nu aveau inscripționat nici numele tipografiei care i-a tipărit, nici numele celui care a dat comanda și nici tirajul.

Știu că au existat numeroase contestații, care însă au rămas fără răspuns... dar nu înțeleg din ce motive. Cine ce vrea să ascundă sau pe cine vrea să acopere?!

Compania Națională Poșta Română... tace. Normal, ați putea spune, cum să vorbească o...companie? Da, dar compania are un director merituos pus politic, care... tace. De ce tace? Pe cine vrea să acopere? Cu cine a semnat contractul destul de costisitor? De unde au venit banii pentru achitarea contractului? Cine a trimis "fluturașii" pentru a fi alipiți cupoanelor de pensie? Cine a dat comanda și cine a plătit-o? Comandă mare... bani mulți... iarăși o enigmă.

Pe principiul "nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu-mi miroase", toată lumea stă precum struțul și așteaptă să uite episodul, că, de, tot ei sunt la guvernare și, dacă se impune, pot minți la nesfârșit.

Guvernul a tipărit și a distribuit tichete pentru pomeni electorale, care ulterior au trebuit retrase de la cei care așteptau pomana precum Învierea - iertată să-mi fie comparația -, dar care n-au fost retrase din motive neștiute, dar pe care poate le aflăm... Și poate aflăm de ce tocmai în timpul campaniei electorale Măria Sa Guvernul a distribuit, tot prin Compania Națională Poșta Română, tichete menite să cumpere voturi. Oare dumnealui, guvernul, nu știe că pomana electorală e ilegală și se pedepsește conform Legii nr. 370 din 20 septembrie 2004? Sau nu mai există legi?! S-or fi abrogat toate și eu n-am aflat?

Un senator al statului român împărțea pomeni în timpul campaniei electorale, sacoșe cu zahăr, făina și ulei, în colegiul senatorial pe care îl reprezintă în Parlament, fapt ce intră tot sub incidența Legii nr. 370 din 20 septembrie 2004, iar autoritățile au tăcut, pentru că era frig și aveau gura încleștată.

Și n-am să înțeleg de ce toți au amuțit, de ce memoria celor care ar trebui să ia decizii în acest sens a fost acoperită cu vălul negru al uitării. Unde sunt cei care se autosesizează? Cine, pe cine și de ce vrea să protejeze?

Poate mă lămurește și pe mine cineva, dacă se poate, dacă nu, respect celor care dau mită electorală și rămân nepedepsiți!

    Roxana-Florentina Anușca - declarație politica Domnule ministru, unde sunt manualele?!;

Doamna Roxana-Florentina Anușca:

"Domnule ministru, unde sunt manualele?"

Vă mai aduceți aminte domnule ministru, școala a început pe 15 septembrie fără manuale la clasa I, cu manuale vechi la celelalte clase. Mai știți, domnule ministru, că ați promis manuale digitale? Dar n-a fost să fie, pentru că licitația nu a ajuns la destinatarul care trebuia și, prin urmare, a fost îndelung contestată și apoi rămasă în aer, că doar trăim în România și putem trăi din promisiuni!

Nu mai acceptăm promisiuni, domnule ministru, pentru că ne dorim un viitor al copiilor noștri în țara lor, vrem certitudini. Unde sunt manualele celor din clasa I? Cum ați putut trimite în școli CD-uri drept manuale la clasele a II-a și a III-a și, să mai spuneți că sunt transmisibile? Ce fel de manuale îndrumătoare sunt hârtiile care însoțesc CD-urile? Dumneavoastră le-ați văzut? V-ar plăcea ca copiii dumneavoastră să învețe de pe hârtii de proastă calitate? Și apoi, domnule ministru, acele CD-uri se pun la bec? Nu era normal să vă ocupați și de dotarea tehnică a școlilor sau acesta este privilegiul părinților? Dacă v-ați gândit la așa ceva, vă aduc la cunoștință că tocmai guvernul dumneavoastră și șefii de inspectorate școlare au interzis părinților să se implice în dotarea claselor și, implicit, al școlilor.

Dar să n-o mai lungim, pentru că vorba lungă e sărăcia omului, așa că acționați, domnule ministru, acționați în interesul elevilor care reprezintă viitorul acestei țări și permiteți-le să învețe importanța lupoaicei în istorie, dar și despre primul rege al României, care, cu tot respectul, nu a fost Ferdinand I Întregitorul, ci unchiul acestuia, Carol I, precum și alte noțiuni de cultură generală, matematică și științe.

Și vedeți că urmează bugetul pe 2015. Așa cum ați avut bani pentru minciuni și pomeni în timpul campaniei electorale, vă rog să dispuneți și de procentul de 6% din PIB care revine învățământului prin Legea nr. 1 din 2011. Luați act, domnule ministru, de importanța domeniului pe care îl reprezentați în guvern, povestiți-le colegilor dumneavoastră despre acele personaje numite cadre didactice care nu stau la colț cerșind pomana guvernului, ci doresc să fie plătite în conformitate cu munca pe care o prestează. Amintiți-le colegilor dumneavoastră că au fost cândva elevi, că au avut o învățătoare care i-a învățat să scrie și să citească de pe manuale, nu din stele, și au ajuns în funcții pentru că au avut profesori buni care le-au călăuzit pașii.

Nu vreau să veniți în fața Comisiei pentru învățământ, știință tineret și sport și să începeți să-mi povestiți, aidoma anului trecut, că ați fi vrut mai mulți bani pentru învățământ, dar nu s-a putut, pentru că nu mai cred în povești, și mai știu că contractul cu Poșta Română a fost foarte costisitor.

P.S. Mă întreb, ca unul care n-are ce face, oare s-a autosesizat cineva în legătură cu epopeea manualelor? Dacă nu, nu-i timpul trecut să se autosesizeze, pentru că multe... povești vor ieși la suprafață.

    Rodica Nassar - intervenție cu tema Ziua internațională a drepturilor omului;

Doamna Rodica Nassar:

"Ziua Internațională a Drepturilor Omului"

În fiecare an, data de 10 decembrie este sărbătorită ca Ziua Internațională a Drepturilor Omului. În această zi, în 1948, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat "Declarația Universală a Drepturilor Omului". Documentul a fost elaborat ca răspuns la atrocitățile din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și este primul act internațional în care sunt exprimate drepturile și libertățile fundamentale ce trebuie garantate ființelor umane din întreaga lume.

Această dată reprezintă un moment al victoriei rațiunii asupra ignorării, disprețuirii și încălcării drepturilor omului, cu care se confrunta umanitatea și care au impus întreprinderea unor măsuri pentru protejarea demnității și valorii umane.

Ziua Internațională a Drepturilor Omului este o zi a solidarității umane, deoarece, prin adoptarea Declarației, au fost depășite frontierele naționale, diferențele etnice și politice, statele semnatare propunându-și să conlucreze în scopul susținerii umanității în toată diversitatea sa, indiferent de religie, rasă sau convingeri. Principiile enunțate în cuprinsul Declarației reprezintă un ideal comun al societăților democratice, care, asigurând recunoașterea și aplicarea lor, promovează respectul pentru drepturile și libertățile ființei umane.

Drepturile și libertățile consfințite în Declarația Universală a Drepturilor Omului au fost întruchipate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). CEDO oferă o listă de drepturi garantate, cum ar fi dreptul la viață, interzicerea torturii, sclaviei și a muncii forțate, dreptul la libertate și securitate, dreptul la un proces echitabil, respectarea vieții private și de familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la o cale de atac eficientă și interzicerea discriminării.

Importanța Convenției nu constă numai în extinderea domeniului de aplicare al drepturilor pe care le protejează, ci și în sistemul de control instituit pentru a examina pretinsele încălcări și de a asigura respectarea de către state a obligațiilor care le revin în temeiul Convenției, și anume recunoașterea acestor drepturi și libertăți tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția lor.

Sloganul din acest an, "Drepturile omului 365", sugerează ideea că în fiecare zi este Ziua drepturilor omului. Totodată, acest slogan sugerează faptul că fiecare dintre noi, oriunde, în orice moment, are dreptul la întreaga gamă a drepturilor omului, că drepturile omului aparțin în mod egal fiecăruia dintre noi și ne leagă ca o comunitate globală cu aceleași idealuri și valori.

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost și va rămâne o componentă esențială a identității Națiunilor Unite, iar principiile enunțate în cuprinsul său rămân actuale și reprezintă un ideal comun al societăților democrate, care, prin învățătură și educație, sunt chemate să dezvolte respectul pentru drepturile și libertățile enunțate în cuprinsul ei și să asigure recunoașterea și aplicarea lor.

    Gheorghe Ciobanu - declarație politică intitulată Bugetul pe 2015 trebuie construit în jurul unui deficit bugetar de 1,4%, pentru ca România să se poată dezvolta;

Domnul Gheorghe Ciobanu:

"Bugetul pe 2015 trebuie construit în jurul unui deficit bugetar de 1,4%, pentru ca România să se poată dezvolta"

România a avut în ultimii trei ani de zile o creștere economică semnificativă, într-un context internațional nu neapărat favorabil, în condițiile în care, până în primul trimestru al lui 2014, zona euro s-a aflat continuu în recesiune. Acest avans al economiei naționale s-a realizat în contextul în care țara noastră și-a respectat toate angajamentele asumate cu privire la deficitul bugetar: în 2012 acesta a fost de 3%, în 2013 de 2,5% și, acum, foarte probabil, apropiat de 2%, în condițiile în care, după primele trei trimestre, ne aflăm chiar pe un ușor excedent. Guvernul Ponta a scos România din procedura de infringement pentru deficit excesiv, țara noastră fiind a șaptea din toată Uniunea Europeană care s-a aliniat la prevederile tratatului de guvernanță fiscală, coborând deficitul sub pragul de 3%.

Așa stând lucrurile, este evident că guvernul actual și prim-ministrul Ponta au un track record foarte serios în ceea ce privește respectarea condițiilor impuse de acordul cu Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană. România a fost poate cel mai ascultător elev al FMI și și-a respectat mereu în ultimii trei ani angajamentele asumate, în ciuda faptului că obligațiile de plată ale țării au crescut constant. Am învățat să ne descurcăm cu ceea ce producem, întocmai ca o familie care nu se întinde mai mult decât îi este plapuma.

În acest context, întreaga dezbatere publică privind intenția FMI de a impune României un deficit bugetar de 0,9% pentru 2015 reprezintă o uriașă capcană pentru economia națională. Dacă guvernul ar accepta o asemenea condiționalitate, total nejustificată în contextul actual, economia națională ar putea fi frânată în perspectiva anului viitor. Această reducere a deficitului bugetar înseamnă, în realitate, bani mai puțini pentru sectoare cheie, precum investițiile în infrastructură, cofinanțarea fondurilor europene, sănătate și educație sau apărare în condițiile în care, la granița de nord, există un conflict militar. Luând în considerare obligațiile de plată din datoriile făcute în timpul guvernării Boc, rambursările către FMI din acordul de 20 de miliarde de euro și plățile către bugetarii care au câștigat în instanță împotriva tăierilor de salarii, observăm că Executivul actual ar cheltui semnificativ mai puțin decât ar produce. Or, dezvoltarea economică a unei țări se realizează, oriunde în această lume, prin investiții.

Atitudinea negociatorilor Fondului Monetar surprinde foarte mult în contextul în care, la discuțiile precedente, exista deja asumarea unui deficit de 1,4% pentru 2015. Practic, detaliile acestea erau deja bătute în cuie, iar Cabinetul Ponta a venit cu propunerea care fusese inițial acceptată de FMI. Schimbarea aceasta de optică a delegației venite de la Washington este total nejustificată și neprofesionistă. Este ca și când o bancă ar obliga un client să cheltuiască mai puțin în condițiile în care salariul acestuia ar fi crescut. Nicăieri în lume FMI nu s-a mai comportat astfel încât să forțeze o reducere de asemenea dimensiuni a deficitului într-un context economic altfel prielnic.

În condițiile acestea, semnalul pentru guvern este acela de a merge până la capăt în negociere cu deficitul de 1,4%. Este important să dăm un semnal că Executivul României nu negociază în genunchi, că își respectă angajamentul luat și că e nevoie ca și Fondul Monetar Internațional să înțeleagă că nu pot schimba condițiile impuse țării noastre după cum li se năzare la Washington. Ar fi bine, în acest context mai larg, ca FMI să se abțină de la eventuale jocuri de natură politică, pentru că acestea nu fac bine nici imaginii instituției și nici acordului de asistență economică între instituție și România.

Opoziția care susține acum varianta FMI de deficit de 0,9% se comportă ca un copil râzgâiat care își dorește prin orice mijloace să pună mâna pe borcanul cu bomboane, fără însă să aibă vreun drept în acest sens. Guvernarea Boc a însemnat deficit bugetar de 8,5% în 2009, 6,58% în 2010 și 4,35% în 2011. Vorbim de cifre colosale, de la 3 până la aproape 7 ori mai mari decât își asumă Cabinetul Ponta pentru 2015. Și asta în ani în care a existat o recesiune foarte puternică. Așa stând lucrurile, ca aceiași oameni care s-au împrumutat zeci de miliarde de euro la FMI și au plătit pensii și salarii din împrumuturi să vină și să facă pe lupii moraliști, este deja prea mult. Au pus deja o dată economia românească pe butuci, nu trebuie să li se permită să o facă din nou. Au uitat cum Guvernul Boc cerea în 2012 FMI-ului un deficit mai mare pentru pomeni electorale, deși economia nu își revenise încă. Această atitudine a PNL-PDL face foarte mult rău țării și creează premisele ca România să treacă din nou în zona de recesiune.

    Răzvan-Ionuț Tănase - declarație politica Scumpirea polițelor RCA, un nou bir pe capul românilor;

Domnul Răzvan-Ionuț Tănase:

"Scumpirea polițelor RCA - un nou bir pe capul românilor"

Scumpirile pe care polițele auto obligatorii le-au suportat în ultima perioadă au stârnit, pe bună dreptate, nemulțumire în rândul șoferilor din întreaga țară, culminând cu un nou protest, săptămâna trecută. Astfel aceștia au scos încă o dată în evidență bătaia de joc la care sunt supuși, trăgând un semnal de alarmă față de abuzurile din domeniul asigurărilor.

Ca și cum explozia prețurilor din acest an nu ar fi fost suficientă, din 2015 se urmărește o nouă majorare a RCA, cu până la 30%, cei mai afectați fiind tinerii, companiile de transport, dar și oamenii de rând. Nu degeaba a fost numită noua "taxă pe tinerețe", dacă ne luăm după sumele pe care șoferii de până în 30 de ani sunt obligați să le achite pentru a putea circula cu autoturismul.

Conform unei simulări realizate de un broker de asigurări, un șofer de 22 de ani trebuie să scoată din buzunar, pentru o poliță încheiată pe o perioadă de 6 luni, între 982 și 2172 de lei, în timp ce un conducător auto de 31 de ani plătește între 268 și 814 lei, iar unul de 52 de ani între 253 și 662 lei, în funcție de asigurător. Observăm că există o discrepanță imensă între prețuri în funcție de vârstă, tinerii ajungând să dea de până la patru ori mai mult decât un adult. Și asta deoarece se consideră că fac parte din categoria de vârstă cu cel mai ridicat risc de producere a accidentelor, fără a se lua însă în considerare și alți parametrii.

Se permite astfel o bătaie de joc grosolană față de această categorie a populației despre care știm cu toții foarte bine că se confruntă cu lipsa locurilor de muncă și a unui venit stabil, demn de un cetățean membru al Uniunii Europene. Pentru asta putem doar să-i mulțumim actualului guvern care a depus toate eforturile pentru tinerii din România și care și-a respectat promisiunile făcute față de ei, oferindu-le onoarea de a se poziționa în fruntea clasamentului șomerilor.

Așa cum am spus, majorările anunțate nu ocolesc nici celelalte categorii de conducători auto. Potrivit unei analize realizate de o publicație de specialitate, din 2015 o poliță RCA care se situează în prezent la valoarea de 679 lei în cazul unui șofer de 35 de ani din București urmează să atingă nivelul de 879 de lei. În opinia mea, sumele sunt nejustificate și inacceptabile, dată fiind situația financiară a populației din țara noastră, dar și scumpirile din ultima perioadă, care le golesc oamenilor încet și sigur buzunarele. Cum pot oare explica reprezentanții din domeniu faptul că asigurările RCA din România sunt mult mai scumpe decât cele din Germania sau Marea Britanie, raportate la salariul minim pe economie? Poate doar prin faptul că s-au obișnuit ca cetățenii noștri să accepte declarații, cifre și calcule care justifică scumpirile și să le privească drept un lucru normal. Dar iată că manifestațiile din ultima perioadă ne-au demonstrat contrariul. Românii s-au săturat de furturi, abuzuri și discriminări, iar protestele, singurele instrumente prin care reușesc să își facă auzite nemulțumirile, sunt la ordinea zilei.

Nu putem să rămânem indiferenți în fața acestora, pentru că este de datoria noastră să luăm atitudine și nu să fim părtași la asemenea acțiuni care nu fac altceva decât să-i sărăcească și mai mult pe oamenii de rând, care se văd obligați să crească periodic și nejustificat cotizațiile la pușculițele firmelor de asigurări.

Precedentele scumpiri și introduceri de taxe și impozite se pare că au încurajat și domeniul asigurărilor să urmeze aceeași direcție, inventând însă un nou principiu: să luăm de la săraci și să dăm la bogați, un principiu căruia nu îi putem permite să funcționeze în țara noastră. Având în vedere faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară se află în subordinea directă a Parlamentului, consider că ar trebui să apelăm la toate instrumentele de care dispunem pentru a opri nedreptatea pe care conducătorii auto vor fi obligați să o suporte, dacă nu se intervine cât mai urgent.

    Răzvan-Ionuț Tănase - declarație politica Guvernul amânărilor;

Domnul Răzvan-Ionuț Tănase:

"Guvernul amânărilor"

Deși măsura diminuării TVA la pâine a avut efecte benefice asupra economiei țării noastre, reușindu-se scăderea evaziunii fiscale în acest domeniu cu 22%, Guvernul se eschivează când vine vorba despre aplicarea unui sistem de impunere redus din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată și la alte categorii de produse alimentare. Dacă în urmă cu câteva luni ascultam declarațiile reprezentanților, am fi putut crede că aceștia tratează cu maximă seriozitate problema scăderii TVA la carne, de exemplu. Astăzi constatăm însă că au fost simple vorbe, deoarece se pare că golul lăsat de pomenile electorale în bugetul de stat nu mai face posibilă respectarea promisiunilor din trecut, iar cetățenii noștri vor trebui să mai aștepte până când se vor găsi resursele necesare pentru a se reuși aplicarea unei măsuri care presupune micșorarea taxelor la produsele alimentare.

Stimați guvernanți, am ajuns în stadiul în care vocea poporului nu vă mai mișcă deloc? Nemulțumirile și sărăcia lui nu vă mai interesează sau considerați că se vor putea hrăni la infinit cu promisiuni care nu ajung să se materializeze? Ne aflăm în situația în care cetățenii români plătesc cel mai scump preț din Uniunea Europeană pentru mâncare, în ciuda faptului că încasează printre cele mai mici salarii, conform unui studiu realizat de Compania de business information și credit risk management KeysFin, pe baza datelor de la Oficiul European de Statistică Eurostat. Nu strică însă puțin praf în ochi pe care l-ați aruncat prin anunțul conform căruia aveți în vedere un TVA de 9% la produsele bio, începând cu 1 ianuarie 2015. Aș putea spune că "este o adevărată surpriză, un real beneficiu ce va aduce importante economii în buzunarele românilor care se întrețin cu un salariu minim pe economie de 900 de lei și care își permit să mănânce zilnic alimente bio. Cu siguranță vă sunt profund recunoscători și se înclină cu umilință în fața deciziei dumneavoastră, deoarece aceasta le va permite de acum înainte să-și umple coșul zilnic de cumpărături cu astfel de produse".

Din păcate, știm cu toții că reducerea avantajează doar o anumită categorie a societății, și nu, nu este vorba despre oamenii de rând cu venituri modeste. Nici din punct de vedere al economiei naționale nu ne putem bucura de beneficii majore, deoarece valoarea produselor ecologice cumpărate anual este de aproximativ 100 de milioane de euro, în timp ce valoarea pieței cărnii se ridică la 3,2 miliarde de euro. Prin amânările privind reducerea TVA la carne se asigură adâncirea evaziunii fiscale, ceea ce implică automat pierderea unor sume importante la bugetul de stat, falimentarea producătorilor și procesatorilor de bună-credință și pierderea locurilor de muncă, despre care cunoaștem oricum că sunt insuficiente.

În ultima perioadă se dă dovadă de o totală lipsă de seriozitate și interes în ceea ce privește tratarea acestui subiect și punerea în aplicare a măsurii care ar putea salva de la insolvabilitate producătorii și procesatorii români. În afara faptului că ei se luptă cu o taxă pe valoarea adăugată mult prea mare, nu pot face față nici concurenței din alte țări, cum ar fi Ungaria, în care TVA-ul practicat este de 5%, sau Marea Britanie, în care nu există respectiva taxă. Date fiind aceste condiții, peste 50% din firmele din industria fiscalizată riscă falimentul, mai exact peste 130 de companii care au generat anul trecut 20.000 de locuri de muncă și o cifră de afaceri totală de 5,4 miliarde de lei. Situația va fi greu de remediat sau chiar imposibil, în cazul în care Guvernul continuă să persiste în ignoranță și refuză să conștientizeze importanța măsurilor pe care cetățenii le solicită prin proteste, scrisori, campanii sau petiții.

Având în vedere faptul că diminuarea temporară a sumelor încasate din taxa pe valoarea adăugată ar fi compensată rapid de scoaterea la suprafață a economiei subterane, prin scăderea fraudei fiscale, consider că responsabilii ar trebui să dea dovadă de mai mult respect față de oamenii de a căror soartă și bunăstare se declară foarte preocupați și să nu mai întârzie aplicarea unor măsuri eficiente, care ar putea influența pozitiv industria, consumul și, nu în ultimul rând, bugetul de stat.

    Ion Diniță - declarație politică intitulată Drumul european al Republicii Moldova este ireversibil;

Domnul Ion Diniță:

"Drumul european al Republicii Moldova este ireversibil"

Rezultatele alegerilor parlamentare care au avut loc în 30 noiembrie în Republica Moldova arată indiscutabil opțiunea clară, majoritară, a populației din țara-soră a României, pentru continuarea proceselor de reformă și integrare în Uniunea Europeană și Alianța Nord-Atlantică. Cele trei partide proeuropene - PLDM, PDM și PL - vor deține împreună 55 din cele 101 de mandate ale legislativului de la Chișinău și s-au înțeles deja privind crearea unei majorități parlamentare care să le permită votarea unui guvern proeuropean, ce urmează să fie instalat până la sfârșitul acestui an. Rezultatele finale ale alegerilor de săptămâna trecută denotă că Moldova își îndreaptă în mod inevitabil prioritățile spre vest, spre democrația și civilizația oferite de statele Uniunii Europene, moldovenii conștientizând că tutela Rusiei nu le este de folos în actualul context geopolitic.

Ca un susținător activ al integrării țărilor foste comuniste în blocul european, sunt bucuros că alegătorii moldoveni au ales partidele care promovează parcursul european al țării. Sunt convins că se va reuși cât mai curând formarea unei noi coaliții de guvernământ, care va promova accelerarea reformelor, instaurarea statului de drept și intensificarea parcursului european.

Trebuie subliniat că Republica Moldova și-a asumat deja prin Acordul de Asociere la Uniunea Europeană mai multe obligații și îndatoriri, multe dintre acestea fiind deja începute de către precedenta guvernare și în curs de implementare. Sunt convins că noul Guvern va continua aceste reforme, cele mai importante referindu-se la buna funcționare și independența justiției, crearea normelor ce asigură o economie de piață liberă și reală, precum și principiile de bază ale unei politici externe constructive și dinamice. Îmi exprim speranța că România va continua, de asemenea, să sprijine consistent și progresiv eforturile de aderare ale Moldovei surori la Uniunea Europeană, ajutorul oferit de noi în acest sens fiind unul semnificativ în ultimii doi ani.

Este bine știut faptul că țările estice au avut mari probleme cu diminuarea corupției, fenomen care a dus și la schimbarea regimului de putere din Ucraina. Funcționarea unei justiții independente și funcționale în Republica Moldova va avea ca prim efect reducerea corupției din sistemul instituționalizat și din societatea moldovenească. Este primordial ca justiția să acționeze în scopul limitării acelor probleme avute de cetățenii moldoveni din cauza corupției, în sensul respectării drepturilor acestora.

Sunt încrezător, de asemenea, că relațiile Republicii Moldova cu Rusia pe termen lung și, în special, în chestiunea rezolvării situației din Transnistria, vor evolua constructiv, în sensul menținerii unor raporturi bilaterale corecte, bazate pe prietenie și bună vecinătate, în beneficiul ambelor țări. În acest context, menținerea armatei ruse pe teritoriul Republicii Moldova este în măsură să înrăutățească relațiile respective, iar noul Guvern de la Chișinău sper să găsească cele mai optime soluții pentru rezolvarea amiabilă a acestui diferend.

Un fapt îmbucurător a venit însă și din partea Alianței Nord-Atlantice, care a anunțat că își va deschide încă un oficiu la Chișinău. Prin această decizie, NATO va obține în mod direct informațiile referitoare la evenimentele petrecute în Republica Moldova, urmând a putea lua decizii concrete privind reformarea sectoarelor de apărare și securitate.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Baronii locali, față în față cu o nouă lege electorală;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Baronii locali, față în față cu o nouă Lege electorală"

Dacă în perioada feudală baron reprezenta un titlu nobiliar care plasa un cetățean pe o treaptă socială superioară, astăzi, în mod peiorativ, înțelegem acest termen ca fiind definitoriu pentru acei reprezentanți ai autorității locale care exercită o mare influență asupra aparatului instituțional și asupra comunităților locale, această influență subsumând un grad ridicat de corupție.

Recent, Direcția Națională Anticorupție a demarat un amplu proces de debaronizare a României. Foarte mulți președinți de consilii județene sunt astăzi fie urmăriți penal, fie în arest preventiv. Unii dintre ei au fost surprinși în flagrant luând mită, cum ar fi recentul exemplu al președintelui Consiliului Județean Buzău. Ca de multe ori în istoria recentă a României, încercăm să rezolvăm probleme structurale ale societății acționând punctual, fără viziune.

Consider că putem ataca această realitate - problemă a baronilor locali modificând legislația, astfel încât președintele de consiliu județean să nu mai fie ales dintr-un singur tur de scrutin și eventual să limităm numărul de mandate succesive la două. Probabil că după acest val al președinților de consilii județene va urma un val al primarilor, și ei beneficiarii unei modificări a Legii electorale, în sensul protejării și conservării avantajelor pentru competitorii electorali în funcție. Actuala legislație dezechilibrează nepermis competiția electorală și îi avantajează pe primarii și președinții de consilii județene în funcție, diminuând spre zero șansele unor candidați independenți sau ale reprezentanților opoziției locale în cauză.

Din păcate, influența baronilor locali, prin ramificațiile de partid, ajunge, în cazul PSD, PDL și PNL în Parlamentul României, deputații și senatorii aleși uninominal în județele țării fiind tributari influenței și forței baronilor locali instalați în funcție de multe mandate încoace. Să ne aducem aminte de dialogul dintre președintele Camerei Deputaților și baronul de la Mehedinți:

" -Alo, șefu’ de la Mehedinți?"...

"-Lasă gargara!"..., dialog prezentat în toată splendoarea în stenogramele făcute publice într-un celebru dosar de corupție.

Deputații și senatorii nu trebuie să fie la mâna baronilor locali! Anul 2015 este un an neelectoral, așadar avem oportunitatea să corectăm aceste anomalii antidemocratice și să schimbăm Legea electorală fără a mai ține cont de presiunile venite din teritoriu ale acestor baroni cu probleme penale. Vom consulta societatea civilă, vom atrage atenția asupra acestor situații și reprezentanților țărilor civilizate interesate în evoluția democratică românească și sperăm că în 2016 putem așeza cu toții societatea românească pe baze politice noi, promițătoare.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Campionii electorali ai României;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Campionii electorali ai României"

​În ultimii ani, România s-a bucurat de succese notabile la competițiile internaționale sportive, fapt care a adus mare prestigiu atât țării, cât și tinerilor noștri campioni. Dar care a fost cu adevărat contribuția Guvernului României în munca și performanțele tinerilor noștri români? Probabil singurul răspuns la această întrebare este modul ipocrit în care unii oameni politici, chiar și înalți demnitari ai statului român, s-au folosit de imaginea sportivilor români cu speranța că vor crește în popularitate. Ar fi inutil să-i nominalizez pe acești politicieni, nu pentru că nu ar merita, ci pentru că sunt prea mulți.

​Recent, sportiva româncă Larisa Iordache a cucerit medalia de aur în concursul de Cupă Mondială la gimnastică artistică de la Glasgow, cu un total de 59,232 puncte. Acest rezultat este exclusiv rodul muncii tinerei gimnaste care, în condiții rudimentare de antrenament, a făcut cinste României. Atât în cazul ei, cât mai ales în cel al Simonei Halep, politicienii și-au atașat în mod nepermis imaginea lor cu cea a sportivilor performeri, încercând într-un mod disperat să-și mai crească procentele de încredere publică. În plan antagonic, reclam cazul campioanei mondiale la judo, Alina Dumitru, care la Campionatul European de Judo Juniori, competiție organizată de Federația Română de Judo la Sala Polivalentă din București, a fost tratată cu o indiferență impardonabilă de către reprezentanții FRJ. Niciun oficial nu i-a anunțat prezența în sală, nu i-a oferit nicio mulțumire pentru meritele aduse acestui sport și nu a invitat-o să decerneze măcar un premiu juniorilor de la judo.

​Este revoltător că oamenii politici promovează sportivii români doar în interes personal și electoral, iar când nu este an electoral îi tratează ca pe niște persoane irelevante pentru societate, ignorându-i complet din viața publică. Ba, mai mult, sprijinul autorităților și al oamenilor politici este unul doar declarativ, și nu faptic. Sportul românesc se confruntă, la fel ca și educația, cu o subfinanțare alarmantă care îngreunează performanțele sportivilor români. Chiar și așa, vedem tineri campioni care se sacrifică zilnic în condiții mizere și rudimentare să facă performanță pentru visul lor și visul unei națiuni, acela de a fi pe podium și de a li se intona imnul de stat.

​În contextul în care în structura Guvernului României funcționează și un Minister al Tineretului și Sportului și luând în considerare că se pregătește un nou buget de stat pentru 2015, fac un apel către primul-ministru al României și către toți colegii mei parlamentari de a susține finanțarea sportului românesc și alocarea a 4% din PIB investițiilor în infrastructura sportivă și în susținerea activității de performanță sportivă. Cred cu tărie că anul 2015, nemaifiind un an electoral, este momentul în care putem să stopăm demagogia din spațiul public, să abandonăm declarațiile fățarnice de susținere a sportivilor români și să trecem la fapte concrete, la punerea bazelor unei infrastructuri naționale în domeniul sportului și al performanței sportive.

​Sunt convins că elita politică românească trebuie să-și restabilească prioritățile de finanțare a domeniilor de interes, iar în acest proces trebuie să oprim odată pentru totdeauna umilirea tinerei generații de sportivi, târâți în campanii politice și în lipsa de recunoștință și să ne revanșăm prin facilitarea unor baze serioase de pregătire integrate la nivel național, care să răspundă cerințelor tuturor sporturilor existente și practicate în Europa și pe întregul mapamond.

​În calitate de deputat în Parlamentul României, mă mândresc cu performanțele tuturor sportivilor români, asigurându-i de toată considerația și sprijinul meu. Voi fi un militant al finanțării sportului românesc și un combatant împotriva politizării acestuia și al umilirii sportivilor noștri.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Singurul bine făcut României de Băsescu - faptul că este la final de mandat!;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Singurul bine făcut României de Băsescu - faptul că este la final de mandat!"

​După 10 ani de mandat autoritar, două suspendări și sute de scandaluri mediatice, sfidări și umilințe aduse poporului român, singurul lucru bine făcut României de Traian Băsescu este faptul că își predă mandatul. Acest președinte-jucător îi spune primului-ministru al Guvernului României că "a devenit un bolovan de piciorul României" și că noul guvern pe care vrea să-l formeze va fi unul nelegitim, reiterând același discurs violent pe care l-a folosit și în alegerile prezidențiale, când a susținut în mod vădit și ilegal candidatul unui partid politic. Traian Băsescu uită că guvernul actual este rezultatul votului unei majorități parlamentare consistente și pe vremea USL, și astăzi. Acest guvern reprezintă voința electoratului român prezent la alegerile parlamentare din 2012 și implicit a majorității parlamentare formate atât atunci, cât și acum.

Traian Băsescu este un președinte nelegitim, deoarece aproape 7,5 milioane de români au votat să plece, mai multe milioane decât au votat ca Iohannis să vină în locul lui. De asemenea, Traian Băsescu nu are legitimitate nici prin prisma partidului său, PMP, susținut neconstituțional în alegeri, care a luat 5% din voturi. Un nou președinte nu trebuie să stimuleze formarea unui nou guvern sau o nouă majoritate parlamentară. El trebuie să asigure echilibrul de forțe între puterile statului, să vegheze la respectarea Constituției și a legilor țării și la consolidarea statului de drept. De aceea, demisia solicitată de Traian Băsescu lui Victor Ponta este una deplasată, caracteristică unui om care încearcă să profite de pe urma contextului politic și al recentelor alegeri prezidențiale pentru a-și încheia mandatul cu satisfacerea ultimei obsesii politice, aceea de a-l vedea pe Victor Ponta scos definitiv din viața politică.

La modificarea mandatului președintelui de la 4 la 5 ani s-a urmărit și rațiunea de a nu mai intersecta alegerile parlamentare cu cele prezidențiale, tocmai pe motivul ca noul președinte să nu profite de crearea unei noi majorități pentru a influența crearea unui guvern. Dar cum ne-a obișnuit, Băsescu a profitat chiar și în acest nou context de rezultatul alegerilor, stimulând modificări esențiale pe scena politică și instituțională. Parlamentul, în viziunea lui Traian Băsescu, este prost astăzi, pentru că are prea mulți parlamentari, însă el a promovat legea votului uninominal, care este evident un eșec. Votul a rămas unul politic, pentru că oamenii aleg și acum formațiunea politică, iar campaniile electorale nu promovează candidatul, ci mesajul de partid.

Nu putem aștepta nimic bun de la acest personaj politic, singura lui calitate fiind aceea de a pune etichete pe toți și toate cele care mișcă în sfera politică și socială. Astăzi l-a catalogat pe Ponta drept "un bolovan legat de piciorul României". Ieri spunea că parlamentarii sunt "zoaie" pe oglinda politicii românești. Întreg mandatul său a fost animat de astfel de injurii adresate demnitarilor români, presei și societății civile. Când va fi sancționat moral și legal acest președinte și când vom opri acest limbaj grobian promovat în comunicarea politică românească? Răspunsul cred că se află în acest sfârșit de mandat al președintelui Băsescu, dar și în apariția unor elite politice tinere, îndepărtate de apucăturile unei nomenclaturi deja ofilite.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Profesia de medic este una liberală, sacră și nobilă;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Profesia de medic este una liberală, sacră și nobilă"

Nouă judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție au hotărât, în unanimitate, că orice medic angajat al unei unități ce aparține Ministerului Sănătății are calitatea de funcționar public. Judecătorii ICCJ au dezbătut această speță ca urmare a unei sesizări de la Curtea de Apel Târgu Mureș, trimisă cu referire strictă la medicii angajați ai unităților medicale ale Ministerului Sănătății, nefăcând referire și la medicii din spațiul privat sau angajați în egală măsură în domeniul public și în cel privat. Implicit, cei nouă judecători nu s-au putut pronunța și cu privire la aceste categorii de medici.

Într-o parte a Jurământului lui Hippocrate se prevede că "Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața." Plecând de la acest jurământ asumat atât de medicina antică, cât și de cea modernă, întăresc ideea că profesia de medic este una liberală și că relația pacient-medic nu este aceeași ca cea dintre funcționar public-contribuabil. Atribuirea calității de funcționar public unui medic a fost văzută dintr-o perspectivă limitată și subiectivă, promotorii acestui fapt făcând referire strict la sfera răspunderii penale, neluând în calcul consecințele civile și statutul funcționarului public.

Luând în considerare legislația în vigoare, dar și statutul funcționarilor publici, profesia de medic nu se încadrează nici în sfera funcțiilor publice generale și nici în cea a funcțiilor publice specifice. Chiar dacă din punct de vedere civil ea este o activitate de interes public, odată cu dezvoltarea statelor sociale în Europa modernă, din punct de vedere penal, încadrarea pentru eventuala luare și dare de mită nu poate fi asimilată statutului de funcționar public.

Se remarcă faptul că legiuitorul nici de data aceasta nu stabilește concret sfera noțiunii de funcționar public. Enumerarea pe care o face în art. 175 alin. (1) din Codul penal lasă loc interpretărilor. Motivul este suprapunerea evidentă de noțiuni cu conținut asemănător dar totuși diferit: funcție publică de autoritate, funcție de demnitate publică și funcție publică. Spre exemplu, în art. 175 din noul Cod penal, sfera noțiunii de funcție de demnitate publică, prevăzută la lit. b) include și acele funcții de autoritate ce se exercită în vederea realizării prerogativelor puterii legislative, executive și judecătorești, prevăzute la lit. a). Cu alte cuvinte, exponenții puterilor legislativă, executivă și judecătorească, senatorii, deputații, membrii Guvernului, Președintele României și magistrații sunt în același timp și demnitari ai statului român.

În toată această lipsă de consens, Înalta Curte de Casație și Justiție pierde din vedere faptul că Parlamentul României a adoptat în acest an Legea de aprobare a Ordonanței nr. 2/2004, potrivit căreia medicul nu este funcționar public și nu poate fi asimilat acestuia, respingând cererea de reexaminare a Președintelui României prin care se solicita să se revină asupra acestei decizii.

Susțin pe această cale ideile formulate în raportul Comisiei pentru sănătate publică din Senatul României care subliniază faptul că peste tot în Uniunea Europeană profesia medicală este legiferată ca fiind liberală. Medicul nu este funcționar public, iar echivalarea dintre ele împiedică o relație autentică cu pacientul. Independența profesională este, potrivit studiilor, cea mai importantă pentru medici. Toate studiile sociologice pun pe primul loc plecarea medicilor din țară, din cauza faptului că sunt echivalați cu funcționarii publici. Întărirea acestui statut nu va avea doar efecte în procedură penală, ci va presupune și o adaptare la legislația muncii aplicată funcționarilor publici, dar și la drepturile și obligațiile civile ale acestora.

Consider că decizia ÎCCJ produce din nou un derapaj juridic, în ceea ce privește calitatea de funcționar public în România, ea nefiind luată în urma unei analize integrate a implicațiilor penale, dar mai ales civile, ce rezultă din dobândirea acestui statut de către personalul medical. Fac un apel ca pe viitor să se respecte statutul de putere legislativă a Parlamentului României, iar instanțele judecătorești să înfăptuiască justiția conform legilor în vigoare.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Constituția României, fundamentul democrației;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Constituția României - fundamentul democrației"

Constituția României, sărbătorită în fiecare an pe 8 decembrie, reprezintă principala cărămidă a fundației democrației românești postdecembriste, actul fundamental în baza căruia își desfășoară activitatea toate instituțiile statului român și contractul social dintre toți românii.

Rezultat al Revoluției din Decembrie 1989, adoptarea Constituției, la 8 decembrie 1991, prin referendum național, reprezintă o nouă pagină în istoria constituționalismului românesc, o revenire a națiunii noastre pe cursul normal al istoriei, al parcursului nostru democratic liberal, urmând modelul occidental.

Aceasta reprezintă legea fundamentală a societății românești democratice și a instituțiilor sale, restabilind tradiționala democrație parlamentară și pluralismul politic, întreruptă în mod brutal de armatele sovietice și de către comuniști în 1948, în urma abdicării forțate și ilegale a Majestății Sale Regele Mihai I.

Aniversarea a 23 de ani de la ratificarea de către poporul român a noii Constituții a României reprezintă un moment de celebrare a democrației și a lungului drum parcurs de națiunea noastră spre libertate, democrație autentică și stat de drept.

Din momentul adoptării sale prin referendum popular, Constituția României a reprezentat o garanție a drepturilor fundamentale ale cetățeanului, dar s-a dovedit a avea și hibe, apărute în condiții politice vitrege și ca urmare a unor crize politice și constituționale pe care Adunarea Constituantă nu avea cum să le prevadă.

Așadar, considerăm că a venit timpul ca Legea fundamentală a României să primească o bine-venită revizuire, una care să reflecte schimbările politice contemporane, care să completeze lipsurile care au cauzat atâtea crize politice. Constituția trebuie să asigure dezvoltarea în continuare a unui sistem politic pluralist, asigurarea unui cadru instituțional democratic, a statului de drept și garantarea drepturilor fundamentale ale omului.

Democrația, statul de drept și drepturile fundamentale ale fiecărui cetățean reprezintă elemente imuabile ale constituționalismului românesc, părți integrante ale identității naționale și fundament al dezvoltării viitoare a României.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Relația României cu Fondul Monetar Internațional;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Relația României cu Fondul Monetar Internațional"

Zilele acestea se desfășoară la sediul Ministerului Finanțelor Publice o nouă rundă de negocieri între România și reprezentanții Fondului Monetar Internațional, în urma ultimului acord preventiv semnat de către țara noastră cu FMI.

Relația noastră cu Fondul Monetar Internațional a început prin aderarea noastră în 1972 la articolele Acordului FMI, România fiind atunci primul stat din CAER care devenea parte a acestei importante instituții financiare internaționale, rezultată în urma acordurilor de la Bretton Woods de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

După 1990, influența instituțiilor financiare internaționale asupra României a fost extrem de puternică, țara noastră având parte de o "reeducare" economică care încă are loc, FMI asigurând această reeducare în liniile neoliberale și transnaționale stabilite prin Consensul de la Washington și care urmărește alinierea României la politicile economice care conduc curentul transnațional existent pe piețele internaționale.

Deși nu negăm importanța Fondului Monetar Internațional pentru regimul monetar internațional și pentru sistemul financiar global, acesta s-a dovedit în relația cu statele în curs de dezvoltare din întreaga lume a fi mai degrabă incapabilă să corecteze deficiențele macroeconomice și decalajele monetare ale acestor state. Fondul deține un larg portofoliu de proiecte eșuate (majoritatea), iar cele care au fost un succes, în special cele din Asia de Sud-Est, au fost doar pentru o perioadă de timp relativ scurtă și cu prețul creșterii inacceptabile a inechității și a decalajelor dintre săraci și bogați.

În istoria postdecembristă a relației României cu Fondul, niciun acord nu a avut rezultate concrete benefice pentru economia românească. Politicile recomandate de fond, bazate în principal pe teoriile neoconservatoare ale Școlii de la Chicago și ale Școlii austriece, nu au făcut decât să accentueze dezechilibrele financiare din anii 1990 și să impună măsuri de austeritate care au anihilat aproape o treime din firmele existente în România înainte de criza economică din 2008, pe lângă efectele secundare rezultate în scăderea capacității de cumpărare a românilor și degradarea nivelului de trai.

România, o țară aflată relativ în semiperiferia sistemului financiar internațional, situație ameliorată de apartenența la Uniunea Europeană, a suportat planuri economice atipice și cu rezultate foarte proaste la nivel sistemic. Singurele perioade de creștere economică reală au avut loc în anii în care nu au existat acorduri cu Fondul și nu există niciun fel de dovadă că acordurile anterioare ar fi sprijinit cumva aceste perioade de creștere.

Modelul de capitalism dependent și neoliberal impus de către Fond prin multiplele acorduri stand-by au permanentizat precaritatea economică a majorității cetățenilor și au susținut o politică de stimulare a investițiilor întemeiată pe principiul forței de muncă ieftine și a flexibilității acesteia, în locul susținerii unui model care să ducă la axarea economiei pe producerea de produse de înaltă calitate și valoare adăugată, care să asigure un nivel de trai și venituri mari pentru români.

Considerăm că este timpul ca România să renunțe la relația defectuoasă cu Fondul Monetar Internațional și îndemnăm Guvernul României să se axeze pe investiții în industriile care aduc valoare adăugată mare, precum IT-ul și manufacturierii care produc produse de ultimă generație cu valoare ridicată. De asemenea, Guvernul ar trebui să asigure un climat economic adecvat investițiilor. Susținem și milităm pentru creșterea investițiilor în educație, cercetare și infrastructură, toate acestea fiind necesare pentru ieșirea din starea economică precară în care ne aflăm astăzi.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Situația geopolitică regională la începutul lui 2015;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Situația geopolitică regională la începutul lui 2015"

Anul 2014 se încheie în condițiile unei situații regionale instabile și impredictibile. Conflictul civil din Ucraina, având ca părți combatante guvernul legitim de la Kiev și forțele rebele sprijinite de Rusia din sudul și estul țării, continuă să fie destul de activ, chiar și în condițiile acordului de la Minsk și a multiplelor armistiții temporare, numărul morților și al răniților continuă să crească, iar situația economică regională se degradează în continuare, constituind un pericol economic pentru întreaga regiune.

Istoria ne învață că în jocurile din politica internațională este de evitat să îți lași adversarul fără opțiuni. Atunci când îl împingi cu spatele la zid nu mai poți fi sigur de modul în care reacționează sub presiune și tensiune.

În urma refuzului președintelui Ucrainei de a semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în cadrul Summitului de la Vilnius pentru Parteneriatul Estic, în Kiev a luat ființă mișcarea de protest ce avea să rămână în istorie drept Euromaidan, care avea să declanșeze revoluția din februarie 2014. Aceasta va duce la schimbarea guvernului, alegeri parlamentare anticipate și alegeri prezidențiale anticipate, ca urmare a fugii în Rusia a fostului președinte Yanukovych și punerea ulterioară a acestuia sub acuzare pentru înaltă trădare.

Ulterior revoluției din februarie, Federația Rusă a inițiat o serie de acțiuni contrare dreptului internațional și cu încălcarea suveranității teritoriale a Ucrainei a anexat în perioada 23 februarie-19 martie 2014 peninsula Crimeea, aflată din 1954 în componența Ucrainei, ca urmare a decretului lui Nikita Hrușciov din 19 februarie 1954.

Anexarea Peninsulei Crimeea a fost urmată de apariția în Sud-Estul Ucrainei, în regiunile majoritar rusofone, a unui conflict militar activ între trupele regulate ale Ucrainei și trupe neregulate de rebeli sprijiniți de Moscova care și-au asumat autoritatea asupra respectivelor teritorii și au proclamat o serie de republici, având ca scop secesiunea de Ucraina și potențiala anexare la Rusia.

Așa cum afirma și Henry Kissinger într-un articol din noiembrie, anexarea Crimeii este un simptom, nu o cauză a conflictului. Reprezintă o reacție a Rusiei la ceea ce consideră a fi o intruziune a forțelor occidentale în spațiul ei vital, Ucraina având o strânsă legătură istorică cu aceasta.

Situația strategică rămâne relativ la fel din vară și până în prezent, cu puține posibilități de soluționare a conflictului într-o perioadă de timp previzibilă.

Din punctul de vedere al României, anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia nu face decât să stabilizeze potențialul de acțiune al forțelor navale și aeriene ruse în întreaga regiune a Mării Negre și partea de est a Mării Mediterane, constituind un pericol potențial pentru stabilitatea flancului sud-estic al NATO, cât și pentru extracția resurselor naturale din platoul continental de către România.

În discursul privind Starea Națiunii din 5 decembrie 2014, Vladimir Putin a enunțat viziunea strategică a Rusiei privind criza din Ucraina și poziția Rusiei în sistemul internațional. Discursul său a reafirmat postura de putere revizionistă, confirmând intenția de a nu renunța la confruntarea cu Statele Unite și puterile occidentale. De asemenea, a fost confirmat faptul că va continua aceeași politică externă, chiar și în condițiile situației grave a economiei rusești, afectată serios de sancțiunile financiare și economice occidentale, precum și de scăderea masivă, cu peste 30% în doar șase luni a prețului petrolului pe piețele internaționale.

Totodată, Vladimir Putin a mai enunțat intenția de a asigura o relativă autonomie economică și financiară de piețele internaționale, afirmând "că dezvoltarea Rusiei depinde doar de ruși", susținând repatrierea resurselor financiare din străinătate ale oligarhilor ruși, aceștia urmând să beneficieze de amnistierea generală a oricăror tentative de evaziune fiscală.

Discursul lui Vladimir Putin ne arată că deși efectele sancțiunilor occidentale asupra economiei Rusiei sunt semnificative și pot afecta în mod grav situația socioeconomică națională, acesta crede că poate să își continue politica externă pe aceeași linie, urmărind să atragă investitori din Asia și din alte zone emergente. Această perspectivă considerăm că este incorectă, Rusia neavând de unde să obțină resursele financiare de pe piețele asiatice, acestea depinzând și ele de cele occidentale, iar celelalte piețe emergente nu au fonduri suficiente sau doritori care să investească în Rusia. Politica rusă se poate dovedi a fi extrem de proastă, iar asta ar trebui să ne sperie, căci nu avem nevoie de o Rusie instabilă care ar putea lua decizii ce ne-ar putea afecta în mod direct securitatea.

Interesul Rusiei este să facă parte din ordinea internațională actuală, dar nu ca un jucător de mâna a doua, ci ca unul din principalii actori ai sistemului, iar forțele occidentale trebuie să îi acorde acest rol. Dacă ne uităm la politica Rusiei de dinainte de criza din Ucraina, putem observa că aceasta a urmărit să se integreze în modelul occidental, să fie un stat progresist, modern și dezvoltat, dovadă este chiar organizarea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, prin care dorea să arate lumii o Rusie renăscută și modernă.

Vizita de acum câteva zile a președintelui François Hollande în Rusia ne oferă speranța că situația s-ar putea detensiona în viitor. Deși nu știm în mod precis temele dialogului dintre cei doi, salutăm discursul lui Vladimir Putin de la finalul întrevederii, discurs care a detensionat situația potențial critică dintre Franța și Rusia pe tema contractului Mistral și a arătat că "atenția" acordată sentimentelor de mare putere a Rusiei poate produce efecte pozitive.

De asemenea, salutăm poziția și atitudinea președintelui Poroșenko, perseverența sa în căutarea păcii și a echilibrului, precum și poziția fermă, dar politicoasă în fața Moscovei, toate acestea putând duce la detensionarea situației din Ucraina și eventual la încetarea focului.

Pentru România și pentru întreaga regiune trebuie să încurajăm astfel de abordări diplomatice, pentru ca anul 2015 să aducă mai multă stabilitate regională, mai puține tensiuni și evitarea instalării unei noi Cortine de fier, din spatele căreia ambele tabere să alimenteze doctrinar populații sărăcite și învrăjbite una împotriva celeilalte.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Reducerea TVA și nevoia de viziune economică;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Reducerea TVA și nevoia de viziune economică"

Urmând modelul stupid și contraproductiv al tăierii cozii câinelui de mai multe ori, Guvernul actual a început să reducă TVA-ul, luând în calcul doar anumite categorii de produse și servicii.

Acum o săptămână a anunțat că dorește să reducă TVA-ul la produsele bio, după ce acum un an a redus TVA-ul la produsele de panificație. Recent, oamenii au ieșit în stradă, cerând reducerea TVA la produsele din carne, cerere dublată de revendicările producătorilor agrari, toate acestea întâmplându-se într-o economie în care serviciile în turism, de exemplu, au un alt TVA decât 24%.

Nu putem considera că avem o viziune economică atunci când tratăm unii producători sau furnizori de servicii diferit de alții și ne bazăm pe lipsa de reacție a unor categorii sociale, afectate direct sau indirect de acest tip de inegalități.

Este aberantă cota de 24% stabilită de Guvernul Boc, într-o perioadă de criză economică, de către oameni total lipsiți de simț și cunoștințe economice, însă reducerea TVA trebuie să fie gândită global, luând în calcul efectele asupra întregii economii, nu doar asupra unor sectoare, care au avut capacitate de presiune mai ridicată asupra diverselor guverne ale României. Trebuie luată în calcul și mentalitatea de business a românului, care alimentează tentația evaziunii fiscale în cazul unui TVA atât de ridicat. Astfel, dacă investitorul străin neglijează TVA-ul, evaluându-l exact așa cum este, transferabil și recuperabil, românul își face următorul calcul: dacă emit o factură de 100 de lei plus TVA, încasez 124 de lei. Cum pot face să câștig cât mai mult din cei 24 de lei, pe care îi asimilez a fi profitul meu, și nu taxa pe valoare adăugată?!

Românii vor căuta modalități să maximizeze profitul, stimulând astfel evaziunea fiscală, iar plătitorii de TVA, tot români, vor amâna mereu plățile, acestea fiind încărcate cu un 24% descurajant pentru ei.

Orice încercare de recuperare de TVA de la stat se soldează cu controale asupra firmelor solicitante, așa că aproape nimeni nu este tentat să o solicite. Toate acestea conturează un cerc vicios care poate fi anihilat doar printr-o viziune macroeconomică adevărată, clară, care să ducă la reducerea semnificativă a TVA-ului în anii ce urmează.

Solicităm Guvernului României să identifice și să promoveze acei oameni cu viziune care să poată privi dezvoltarea României în ansamblu și să cunoască resorturile fiscale și economice care să atragă investitorii străini și să stimuleze producătorii, comercianții și prestatorii de servicii autohtoni.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Ziua internațională a drepturilor omului, o zi a solidarității umane;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Ziua Internațională a Drepturilor Omului - o zi a solidarității umane"

În fiecare 10 decembrie celebrăm Ziua Internațională a Drepturilor Omului, instituită oficial de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția nr. 423 din 4 decembrie 1950, care invită statele membre, precum și alte organizații interesate să celebreze această zi în cinstea respectării și apărării drepturilor fundamentale ale omului.

Instituirea și codificarea unor drepturi fundamentale și inalienabile ale omului reprezintă o victorie a rațiunii și umanismului asupra ignoranței, disprețuirii și încălcării acestora, cu care umanitatea s-a confruntat de-a lungul întregii sale istorii cunoscute.

Această zi reprezintă o celebrare a solidarității umane, a dezvoltării noastre civilizaționale și este o reflectare unică a valorilor noastre democratice.

Astăzi, la mai bine de șase decenii de la prima celebrare a acestei importante zile, putem afirma că situația drepturilor omului în lume și în România este semnificativ mai bună decât era atunci, dar încă mai avem mult drum de parcurs până la o universalizare a respectării și aplicării acestor drepturi intrinsec umane, inalienabile și democratice.

Ideea că "toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi" reprezintă elementul fundamental al celui mai mare salt civilizațional din istoria omenirii, iar noi avem datoria de a asigura că aceste cuvinte devin realitate în întreaga lume, nu numai la noi acasă.

România este semnatară a Declarației Universale a Drepturilor omului începând cu 14 decembrie 1955 și astfel și-a asumat obligația de a respecta și promova toate drepturile și libertățile stipulate în acest important și istoric act adoptat de către Adunarea Generală a ONU.

Este important să conștientizăm importanța pe care o are conceptul de "drepturi ale omului", ca element inalienabil al moștenirii fiecărei persoane, care evocă aspirația cea mai înaltă a omului: dorința de libertate, demnitate și dreptate.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Ziua Națională Anticorupție;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Ziua națională anticorupție"

În data de 9 decembrie se sărbătorește anual Ziua națională anticorupție. Din păcate pentru țara noastră, corupția se află încă la un nivel alarmant, de la cele mai joase până la cele mai înalte straturi ale societății. Nu spunem că acest flagel se manifestă endemic la nivelul societății românești, însă ruptura din comunism și saltul într-un capitalism manifestat prin dorința acerbă de înavuțire rapidă au dus fenomenul la cote alarmante în ultimii 25 de ani.

Anul 2014 a adus însă unele semne de ameliorare, în principal prin exemplele date în procesul de identificare și judecare a unor dosare sensibile pentru spațiul public românesc. În luna octombrie a.c., spre exemplu, au fost condamnați definitiv 66 de inculpați pentru fapte de corupție sau asimilate corupției. Printre condamnați se află procurori, avocați, ofițeri de poliție, agenți de poliție, comisari la Garda Financiară, primari, viceprimari și alții asemenea.

Faptele de corupție de care sunt acuzați miniștri și secretari de stat, președinți de consilii județene constau în atribuire ilegală de contracte din bani publici, numiri în funcții publice și demersuri pentru modificarea unor legi. Exemplele date opiniei publice pe finalul acestui an, care arată că nimeni nu este mai presus de lege, ne fac să privim cu o oarecare speranță către viitorul apropiat, în care atât oamenii simpli, cât și ocupanții unor funcții cheie în statul român vor înțelege că nu mai putem continua sa driblăm legea fără să suportăm consecințele.

Direcția Națională Anticorupție ne cere să îi garantăm independența și stabilitatea, să îi păstrăm actualele competențe și să-i asigurăm finanțarea. Cred că aceste cerințe sunt necesare, dar nu suficiente pentru a elimina corupția din societate. Mai bine de 50% din populație consideră că DNA este eficientă în combaterea corupției, însă legea trebuie respectată în țara noastră și dacă respectul nu este impus de o instituție precum DNA.

Avem nevoie de oameni publici și politici care sa aibă o conduită exemplară atât în exercitarea atribuțiilor funcțiilor pe care le ocupă, cât și în viața cotidiană, în interacțiunea lor permanentă cu cetățeanul. Sperăm că noul președinte ales al României și o generație nouă de oameni politici să găsească resorturile interne care să poată schimba în bine comportamentul și mentalitatea îmbâcsită a ultimilor 25 de ani de politică dâmbovițeană.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Ziua Națională a României, defăimată de minoritatea maghiară;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Ziua Națională a României, defăimată de minoritatea maghiară"

Ziua Națională a României, momentul de făurire a statului național unitar român, a fost și în acest an de 1 decembrie ținta activităților extremiste ale unor grupuri de maghiari din Transilvania. Cu multă ură și dispreț pentru națiunea română, autoritățile locale și județene din Harghita, Covasna și Mureș, conduse de etnici maghiari membri ai UDMR și ai altor formațiuni autonomiste, nu au participat la niciun eveniment dedicat Zilei Naționale a României. La Târgu Secuiesc, proprietarii câtorva case din centrul orașului, unde s-au desfășurat ceremoniile oficiale, au arborat la porți și în ferestre steaguri negre de doliu, având la capete câte o panglică roșu-alb-verde, culorile drapelului maghiar. De asemenea, grupuri mici infiltrate în demonstrațiile de 1 Decembrie strigau lozinci violente la adresa statului român.

​În primul rând, doresc să condamn aceste forme medievale și rudimentare de activitate extremistă și autonomistă a unor anumite cercuri de interese, susținute tacit de liderii politici maghiari din România și vădit de guvernul de la Budapesta. După mai bine de 90 de ani de la Primul Război Mondial și, odată cu el, de la semnarea Tratelor de la Versailles și Trianon, etnicii maghiari din Transilvania sunt singurii care mai condamnă noua organizare a statelor moderne și pacea dintre popoarele Europei. Setea lor după autonomia teritorială, politică și administrativă a Transilvaniei și obsesia reînvierii Ungariei Mari răspândește o miasmă printre noile state democratice ale Europei, care au lăsat în urmă temele politicii veacului trecut, fiind orientate către problemele economice și sociale ale secolului XXI, dar și către consolidarea proiectului politic european.

Alimentarea morală și financiară a activității secesioniste de pe teritoriul României de către guvernul de la Budapesta întărește convingerea că politica externă a lui Viktor Orban este una profund violentă, antidemocratică și antieuropeană, lezând atât dreptul intern românesc, cât și pe cel internațional. Repetitivitatea acestor acțiuni în spațiul public românesc ne demonstrează că există grupuri extremiste pro-active pe teritoriul țării care urmăresc necondiționat să producă agitație, să organizeze proteste violente, să arboreze ilegal steaguri și însemne secuiești și să sfideze Constituția și legile țării.

​În al doilea rând, evidențiez faptul că legislația românească trebuie întărită pentru a sancționa penal orice faptă care atinge integritatea materială și spirituală a României. Apreciez ca fiind rușinos faptul că România, ca stat național și unitar, cu un popor greu încercat de istorie, nu are o legislație clară și integrată care să sancționeze orice arborare de însemne care aduc defăimare țării, orice manifestații care îndeamnă la autonomie teritorială și politică și orice acțiune care încalcă prevederile Constituției României. Este cu atât mai tragic cu cât aceste grupuri extremiste au dezvoltat o adevărată cultură de a boicota, sub diverse moduri, ziua de 1 decembrie, de 25 de ani încoace, fără ca autoritățile sau puterea politică să acționeze legal și să stopeze definitiv această obsesie a maghiarilor de a obține autonomie.

După ani buni de democrație și identitate europeană, etnicii maghiari din Transilvania sunt singurele minorități naționale care nu vor să înțeleagă adevărul istoric, provocând mereu ură și scindare între comunități. Toate minoritățile naționale trăiesc în bună înțelegere pe teritoriul României, respectă constituția și legile țării, onorează Ziua națională a tuturor românilor, doar etnicii maghiari se folosesc de fiecare eveniment public și istoric pentru a cere autonomie.

​Mă declar un apărător al statului național unitar și un bun român, crezând deopotrivă în buna înțelegere între toți cetățenii români, indiferent de rasă, naționalitate, etnie sau religie. Cred cu tărie că a venit momentul civilizării popoarelor, îndreptării spre o altfel de societate și că repulsiile trecutului trebuie să fie stopate odată pentru totdeauna. Condamn vehement susținerea tacită de către UDMR a acestor grupuri etnice extremiste, dar și a faptului că, investiți fiind cu votul cetățenilor maghiari în Parlamentul României, depun frecvent inițiative legislative care să scindeze sub o formă sau alta teritoriul statului român, să ofere autonomie politică și culturală unor zone specific din Transilvania, toate acestea lezând grav Constituția României și imaginea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român.

    Cornel-George Comșa - declarație politica Investiția în războiul minții;

Domnul Cornel-George Comșa:

"Investiția în războiul minții"

​Într-o societate aflată în continuă transformare, în care singurele certitudini sunt incertitudinile, unde agresiunea militară nu mai reprezintă o amenințare la fel de brutală ca în secolul trecut, războiul s-a mutat în sfera virtualului, fiind oricând gata să acționeze la comanda unor actori statali, dar mai ales la comanda celor nonstatali.

Extinderea tipologiei riscurilor în era informațională a condus la accentuarea incertitudinii asupra viitorului securității naționale, europene și euroatlantice. În viitorul apropiat, ne putem confrunta deopotrivă cu hackeri care sparg coduri de securitate guvernamentale, teroriști care au acces la arme biologice, state care pot lansa rachete cu încărcătură nucleară sau spioni cibernetici care culeg informații importante pentru securitatea unui stat.

Dezvoltarea tehnologică accelerată și exacerbarea permanentă a spațiului virtual, un loc fără bariere și frontiere, necontrolat din punct de vedere al traficului și al rulajelor de informații, au creat un nou câmp de luptă, periculos pentru securitatea individuală și colectivă, dar mai ales pentru securitatea națională.

În acest context, Parlamentul României trebuie să fie conștient de amenințările cibernetice la care suntem supuși în calitate de membru UE și NATO și să-și concentreze atenția către consolidarea legislației în domeniu, dar și către direcționarea de fonduri bugetare către entitățile guvernamentale responsabile de combaterea cyberwar-ului.

Cea mai recentă amenințare la adresa securității cibernetice este fără îndoială legată de informațiile privind existența unui departament militar al Coreei de Nord specializat în atacuri cibernetice, denumit "Biroul 121". Existența acestei amenințări este vizibilă în intensificarea atacurilor asupra rețelelor guvernamentale din statele membre NATO, care au cuprins atât încercări de decriptare a informațiilor secrete, cât și infiltrări de viruși cibernetici care să producă disfuncționalități majore în sistemele de comunicații.

Desigur, trebuie reiterat faptul că aceste tipuri de agresiune nu sunt singulare, ci își desfășoară activitatea complementar cu organizațiile teroriste, grupări structurate, multiple, asimetrice și neconvenționale, care și-au lărgit aria de activitate, tipologia, mecanismele și metodele de agresiune.

Acestea sunt îndreptate împotriva sistemelor de tehnologia informației și de comunicații (IT&C), care fie reprezintă infrastructuri critice în sine (de exemplu telecomunicațiile și rețeaua Internet), fie sunt esențiale pentru buna funcționare a celorlalte infrastructuri critice ale statului (de exemplu infrastructura de transport aerian, feroviar și rutier, sistemele de aprovizionare cu energie, gaze, petrol și apă, serviciile medicale, sistemul financiar-bancar etc.).

Ideea construirii și dezvoltării Centrului Național Cyberint a fost una dintre cele mai bune mutări strategice ale României pe tabla de șah a intelligence-ului internațional. Investiția în performanța și elitizarea membrilor acestui Centru reprezintă garanția păstrării României în sfera statelor care-și asumă energic statutul de luptător împotriva terorismului cibernetic. România trebuie să înțeleagă deopotrivă mesajul extern al statelor partenere, de a finanța intelligence-ul românesc pentru asigurarea perfecționării resursei umane și a diversificării mijloacelor și surselor de obținere și prelucrare a informațiilor.

Consider oportună și urgentă alocarea unui procent mai mare din PIB pentru structurile de intelligence românesc și în special pentru substructurile responsabile de combaterea terorismului din mediul virtual și a asigurării unei securități cibernetice în spațiul geopolitic regional, dar și între statele membre NATO.

Sunt convins că Centrul Național Cyberint are nevoie de o alocare bugetară independentă și ascendentă anual, astfel încât să facă față provocărilor actuale și să se alinieze la standardele statelor partenere, în ceea ce privește infrastructura de combatere a amenințărilor multiple din domeniul cibernetic.

    Sorin-Avram Iacoban - declarație politică cu tema România, campioană europeană pentru a cincea oară consecutiv;

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

"România, campioană europeană pentru a cincea oară consecutiv"

Echipa națională de minifotbal a României a cucerit pentru a cincea oară consecutiv titlul de Campioană Europeană de minifotbal, învingând în finala Campionatului European, desfășurată în Muntenegru, reprezentativa Sloveniei cu scorul de 1-0. Trebuie să precizăm că echipa națională a României a câștigat toate turneele finale de Campionat European, reușind să învingă cronologic reprezentativele Slovaciei, Cehiei, Muntenegrului, Croației și anul acesta, așa cum am precizat, Sloveniei.

Puțini dintre noi au dat importanța cuvenită acestui sport, minifotbalul, care s-a dezvoltat foarte rapid în ultima perioadă, reușind să ridice în mod constant steagul României pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Campionatelor Europene.

Povestea minifotbalului românesc a început acum 13 ani la Iași, unde o echipă de oameni foarte inimoși au organizat un campionat între 12 echipe, reprezentând anumiți agenți economici din Iași, fără să beneficieze de o infrastructură sportivă de calitate, și aici mă refer la suprafețe de joc profesioniste sau vestiare de un anumit standard. Însă acel campionat timid între firmele ieșene s-a dezvoltat an de an și a căpătat o amploare deosebită la nivelul întregii țări, în 2014 fiind deja organizate campionate județene în 34 de județe ale țării, având un total de peste 25.000 de jucători legitimați, reprezentând în branșă un exemplu de organizare care ar putea rivaliza cu cele mai importante federații naționale sportive.

Evident, a apărut și Federația Română de Minifotbal, la care s-au afiliat campionatele județene din România, a apărut și Federația Europeană de Minifotbal condusă de românul Răzvan Burleanu, precum și Federația Mondială de Minifotbal care, în anul 2015, va avea onoarea de a organiza prima ediție a Campionatului Mondial de Minifotbal.

Din păcate, această disciplină de fotbal amator care promovează sportul de masă nu a avut parte de popularizarea pe care o merita, deși rezultatele sunt pur și simplu extraordinare.

Dacă, de exemplu, în Cehia sau Israel minifotbalul este recunoscut ca sport sau în Marea Britanie minifotbalul fiind susținut de Guvernul britanic, această disciplină sportivă, în România, încă nu a fost recunoscută de guvern, deși rezultatele reclamau demult necesitatea recunoașterii. Pe această cale, lansez un îndemn către ministerul de resort pentru urgentarea operațiunilor specifice care să ducă la recunoașterea Federației Române de Minifotbal și la recunoașterea minifotbalului ca sport.

Felicit componenții naționalei echipei de minifotbal a României împreună cu stafful ei și conducerea Federației Române de Minifotbal, luându-mi angajamentul că voi susține ca această federație să fie recunoscută și de Guvernul României, ca o recunoaștere a dreptului câștigat în urma confruntărilor sportive, unde România, prin acest sport, domină de 5 ani de zile minifotbalul european.

    Ioan Balan - declarație politică intitulată Victor Ponta nu este o victimă, Victor Ponta este călău!;

Domnul Ioan Balan:

"Victor Ponta nu este o victimă, Victor Ponta este călău!"

Cu toții am asistat la modul mincinos în care, după ce românii i-au dat o lecție aspră, Victor Ponta încearcă să se căiască cu lacrimi disimulate și să spună că-i pare tare rău pentru modul mizerabil în care s-a comportat în ultimii trei ani cu românii. Târziu, Victore, târziu! Românii sunt un popor de sorginte latină și știu din strămoși că "lupus pilum mutat non mentem!". În istoria recentă a României, niciun prim-ministru nu a beneficiat de un climat atât de favorabil: o majoritate parlamentară de peste 70%, pe care și Emil Bobu ar fi fost invidios, și o economie stabilizată, relansată pe calea creșterii economice. Cea a făcut Victor Ponta cu toate acestea? Și-a bătut joc de tot și de toate! Economia e profund dezechilibrată, reformele demarate în anii 2010-2011 șterse sau masacrate, iar standardul de viață al românilor este mai scăzut decât în plină criză economică.

Românii sunt un popor milostiv și iartă chiar și astfel de greșeli. Le iartă, însă în 16 noiembrie semnalul românilor a fost că Victor Ponta nu mai trebuie lăsat să greșească.

Dragă Victor, am să le spun românilor doar câteva argumente pentru care nu meriți iertarea lor!

În primul rând, românii urăsc minciuna. Și tu continui să minți la fel de mult ca și înainte de 16 noiembrie. În al doilea rând, nu ai înțeles nimic din mesajul dat de români în turul al II-lea al alegerilor. Românii nu mai pot fi păcăliți, nu mai pot fi cumpărați, nu mai pot fi mințiți. Românii au înțeles că tu, în calitate de prim-ministru, ai apărat mai degrabă interesele companiilor străine și ale PSD, decât interesele naționale și ale românilor. Nu au trecut decât două săptămâni de la alegeri și Victor Ponta, cel care în anul 2012 făcea grevă parlamentară de lux și se bătea cu cărămida în piept că va modifica regimul redevențelor petroliere și va respinge concesiunea de la Roșia Montană, astăzi îmbracă haina de avocat al companiilor OMV și RMGC, împotriva românilor. Mai mult, după ce a promis munți de cozonaci și râuri de miere în întreaga sa campanie electorală, acum joacă alba neagra cu majoritatea promisiunilor electorale, pornind de la reducerea TVA la alimente și până la abandonarea creșterii accizelor și altor impozite și taxe. Și, de parcă nu ar fi îndeajuns, de Moș Nicolae, Victor Ponta a considerat de cuviință să mai transfere încă o dată din banii românilor către baronii locali ai PSD peste 800 milioane lei.

Victor Ponta, ai greșit mult și repetat, iar o parte dintre români poate chiar au început să te ierte sau să mai uite din răul pe care l-ai făcut țării tale în ultimii trei ani. Dar tu ești mai rău decât un copil obraznic, încăpățânându-te să greșești și să minți în continuare. Mai grav este că greșelile tale nu sunt plătite de tine, ci de românii, tot mai săraci de când guvernezi tu. Pentru aceasta, îți sugerez să-ți strângi lucrurile de la Palatul Victoria pentru că până în primăvară românii te vor scoate nu numai din funcția la înălțimea căreia nu te-ai ridicat, ci te vor azvârli definitiv din politică!

    Mircea Dolha - declarație politică despre Înființarea unui aparat guvernamental independent de reprezentare a diasporei;

Domnul Mircea Dolha:

Se vorbește intens zilele acestea despre un nou Guvern Ponta în care funcțiile se împart precum cadourile, în stânga și-n dreapta, înainte de Crăciun. Uitând complet de votul românilor din 2 și 16 noiembrie, de vocea cetățenilor care trăiesc în afara granițelor țării, nu se scoate un cuvânt despre reprezentarea acestora la Palatul Victoria.

În ciuda faptului că ultimele alegeri sunt o dovadă a numărului foarte mare, de ordinul milioanelor, al românilor care trăiesc în afara țării, actualul Executiv ignoră în continuare problemele cu care se confruntă acești cetățeni.

Constat cu mâhnire că premierul Victor Ponta nu ia în calcul reformarea și regândirea portofoliului ministrului delegat pentru românii de pretutindeni, iar comunitățile naționale ajung pe listele de interese ale PSD doar în preajma alegerilor, când se uneltesc strategiile de blocare a votului celor din afara țării.

În calitate de deputat ales în Baia Mare, dar și de vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, sunt de părere că este nevoie de o schimbare radicală de atitudine, este nevoie de înființarea unui aparat guvernamental independent de reprezentare a diasporei, este nevoie de un minister al românilor de pretutindeni și de un ministru cu drepturi depline, care să reprezinte și să apere ferm interesele comunităților puternice și unite ale conaționalilor noștri care trăiesc în alte state ale lumii.

Solicit public premierului Victor Ponta și actualei alianțe de guvernământ să înființeze Ministerul Românilor de Pretutindeni, instituție care să nu mai funcționeze ca un apendice al Ministerului Afacerilor Externe. Este nevoie de un ministru plin și de o echipă cu atribuții clare și cu forță decizională, care să acorde atenția și importanța cuvenită românilor din afara țării, care au aceleași drepturi ca și cei din interiorul granițelor, care au probleme specifice și reprezintă o voce vie atât din punct de vedere al forței politice, cât și a forței economice prin aportul financiar pe care îl aduc prin miliardele de euro trimise anual rudelor rămase acasă.

    Ion Eparu - declarație politică despre Învățământul anului 2015;

Domnul Ion Eparu:

"Învățământul anului 2015"

Știm cu toții care este prioritatea acestei perioade: aprobarea bugetului pentru anul 2015. Este important să ne încadrăm în termenul estimat, 20 decembrie, pentru parcurgerea etapelor cerute de acest proces. Mă refer la terminarea negocierii cu FMI, analizarea formei definitive a proiectului de buget în Parlament, depunerea de amendamente, dezbaterile din comisii, apoi discuția în plenul Parlamentului și, în final, aprobarea bugetului. Dar mult mai important este să tratăm cu maximum de atenție fiecare latură a problemei, pentru a găsi cea mai bună rezolvare în condițiile date.

Fiind un social-democrat convins, eu cred că toate măsurile sociale promise sunt măsuri absolut necesare. Mă refer la majorarea pensiilor cu 5%, la majorarea indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap cu 16%, la creșterea salariului minim brut pe economie la 975 lei, de la 900 lei cât este în prezent, la dublarea alocațiilor pentru 500.000 de copii care provin din familii cu venituri reduse. De asemenea, măsura liberală de reducere a CAS-ului cu 5%, măsură promisă în 2012 în structura USL, este o realitate necesară pentru încurajarea mediului de afaceri, ca și scutirea de impozit a profitului reinvestit. Să nu uităm că vor fi achitate titlurile executorii obținute de bugetari în instanță, în condițiile în care nu vor exista creșteri de taxe și impozite.

Vreau să centrez intervenția mea de astăzi pe bugetul alocat învățământului. Bugetele din 2012, 2013 și 2014 au fost pozitive la educație, iar raportat la PIB, bugetul a crescut în actuala guvernare cu aproximativ un procent, de la 2,7 la aproape 3,7. Bineînțeles, până la cele 13 procente din PIB alocate anual educației de către Finlanda sau chiar și până la cele 6 procente solicitate de sindicatele din domeniu și dorite de toată suflarea din educație, mai avem de străbătut cale lungă. Dar trebuie să coroborăm resursele cu necesitățile, luând în calcul situația economică dificilă cu care ne confruntăm.

Tocmai de aceea, fac apel la o judecare atentă și obiectivă a proiectului de buget, raportându-l permanent la context. Este nevoie de o abordare coerentă a investițiilor în învățământ, astfel încât finalitatea actului educațional să se regăsească în redresarea economică pe termen lung și în reducerea șomajului, mai ales în rândul tinerilor.

    Camelia Khraibani - intervenție prilejuită de Ziua internațională a voluntariatului;

Doamna Camelia Khraibani:

"Ziua Internațională a Voluntariatului"

Săptămâna trecută s-a sărbătorit în toată lumea Ziua Internațională a Voluntariatului. Ea a fost marcată și în țara noastră în multe localități, printre care și la Motru, în colegiul pe care îl reprezint.

Ziua Internațională a Voluntariatului a fost adoptată în anul 1985 de către Organizația Națiunilor Unite. Această zi este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuție importantă societății prin oferirea timpului lor ca voluntari.

Națiunile Unite au invitat guvernele și organizațiile din toate țările ca în fiecare an, pe 5 decembrie, să desfășoare și să promoveze activități menite să aducă mulțumiri voluntarilor și să stimuleze o mai mare conștientizare a contribuției acestora.

Ziua Internațională a Voluntarilor oferă voluntarilor și organizațiilor ocazia de celebra munca în folosul celorlalți, de a împărtăși valorile voluntariatului și de a le promova în cadrul comunităților, al organizațiilor neguvernamentale, al agențiilor ONU, al autorităților guvernamentale sau al sectorului privat. În această zi sunt onorați toți cei care s-au implicat în acțiuni voluntare în comunitate, la nivel național sau global, care au adus schimbări pentru o mai bună guvernare, pentru coeziunea socială și dezvoltare.

Ziua de 5 decembrie este sărbătorită și în România începând cu anul 2000, când Centrul Național de Voluntariat "Pro Vobis" a organizat prima Gală județeană de decernare a premiilor de implicare în comunitate, eveniment dedicat recunoașterii meritelor voluntarilor și a celor care sprijină mișcarea de voluntariat.

Tema propusă de ONU pentru acest an reprezintă un îndemn: "Schimbă lumea devenind voluntar!" Astfel, se subliniază și se celebrează participarea oamenilor la activitatea de voluntariat contribuind la realizarea unei schimbări la toate nivelurile: local, național și global, pentru a construi o lume mai bună.

Această zi oferă în fiecare an ocazia organizațiilor de voluntariat și voluntarilor de a-și face cunoscute acțiunile locale, naționale și internaționale.

Inspectoratul Județean Gorj pentru Situații de Urgență, consiliul județean și consiliile locale au premiat anul acesta tineri din diferite licee din Gorj care s-au înscris în programele de voluntariat. Mai mulți elevi din județul Gorj au primit de Ziua Internațională a Voluntariatului medalii și cupe în cadrul programului "Voluntariat pentru situații de urgență". Acțiunea s-a bucurat de o bună mediatizare din partea posturilor locale TV și a altor mijloace de comunicare.

Elevii participanți au avut de realizat clipuri video și pliante cu acțiuni de voluntariat pe plan local. Cei care au participat la concursul de voluntariat din Motru, elevi și profesorii lor, au declarat că nu se vor opri aici.

Iar noi, ca politicieni, îi vom încuraja să continue să ia parte la acțiuni de voluntariat acolo unde este necesar și posibil.

    Tamara-Dorina Ciofu - declarație politica Bonul fiscal, ca măsură împotriva evaziunii;

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Bonul fiscal, ca măsură împotriva evaziunii"

Evaziunea fiscală este poate cea mai grea boală a economiei românești, o boală cronică, care de multe ori pare fără leac. Evaziunea fiscală înseamnă economie subterană, corupție, un PIB scăzut, inechitate socială și economică și, în timp, poate duce la destabilizarea economiei, la scăderea puterii monedei naționale și la dezvoltarea de rețele mafiote de amploare.

Deși există multe mecanisme și pârghii instituționale care cercetează fenomenul și îl incriminează, legislația românească din domeniul fiscal face puțin pentru a încuraja economia albă și respectarea legii. Bonul fiscal este cel mai elementar instrument de combatere a evaziunii fiscale. Emiterea bonurilor fiscale corespunzătoare legislației în vigoare reprezintă cea mai sigură cale de a combate evaziunea fiscală. Mulți operatori economici, dar și mulți consumatori nu conștientizează importanța bonului fiscal pentru colectarea de taxe și impozite la bugetul de stat și favorizează astfel evaziunea fiscală.

Alte state au elaborat și implementat sisteme complexe de recompensare a consumatorilor care cer bonuri fiscale pentru operațiunile economice. Grecia, o țară pentru care evaziunea fiscală a însemnat o piatră de moară în ultimii ani, își obligă cetățenii să facă proba cheltuielilor, în funcție de venit, prin colectarea bonurilor fiscale. În Slovacia, clienții colectează bonurile fiscale pe care le înregistrează la autorități pentru ca mai apoi să intre într-o loterie cu premii pentru contribuabilii onești. În efect, colectarea la bugetul de stat în Slovacia a crescut în 2013 cu 512 milioane de dolari, față de 2012. Asemenea loterii sunt implementate și în Portugalia, Taiwan, Malta, Coreea de Sud, Estonia, Japonia, China și Filipine.

Cu siguranță, România va trebui să găsească propria cale pentru a încuraja economia albă și pentru a destructura rețelele evazioniste. Însă state precum Grecia sau Slovacia reprezintă modele de urmat, atât timp cât rezultatele s-au dovedit a fi pozitive.

Evaziunea fiscală aduce prejudicii atât statului, cât și contribuabilului. Statul este lipsit de veniturile necesare îndeplinirii atribuțiilor sale esențiale, iar contribuabilul cinstit este îngreunat de datoriile celor care nu sunt corecți și nu își achită obligațiile.

Descurajarea și pedepsirea evaziunii fiscale este obligatorie, însă, în același timp, contribuabilii care respectă legile trebuie încurajați și stimulați.

    Tamara-Dorina Ciofu - declarație politica Extinderea rețelei de magazine ce comercializează bunurile confiscate de stat;

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Extinderea rețelei de magazine ce comercializează bunurile confiscate de stat"

Ordonanța nr. 14 din 31 ianuarie 2007 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și Hotărârea nr. 731 din 4 iulie 2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 14/2007 descriu condițiile în care bunurile confiscate sau intrate în proprietatea privată a statului în temeiul legii pot fi puse în vânzare prin intermediul instituțiilor statului. Articolul 20 din Hotărârea nr. 731/2007 stabilește că: "Bunurile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică de către organele de valorificare prin magazine proprii, direct de la locul de depozitare sau de la locul la care acestea se află, prin licitație publică, în regim de consignație ori prin bursele de mărfuri, după caz."

În acest moment, în jumătate dintre județele țării, la sediile Direcțiilor de Taxe și Impozite sau la sediile ANAF funcționează acest tip de magazine, ce comercializează bunuri confiscate sub prețul pieței. Măsura vine atât în sprijinul consumatorilor cu venituri reduse cât și în sprijinul statului care recuperează astfel o parte din prejudiciul rezultat din activitățile de evaziune fiscală.

Presa a relatat în repetate rânduri cazuri în care consumatorii au luat cu asalt magazinele organelor de valorificare în căutare de produse sub prețul pieței. Beneficiile de ambele părți, cererea mare și rotunjirea veniturilor la bugetul de stat fac ca aceste magazine să fie cerute în toate localitățile țării.

În consecință, extinderea rețelei de magazine proprii ale organelor de valorificare în județele și localitățile unde există bunuri confiscate ar putea constitui o măsură așteptată care poate transforma efectele negative ale evaziunii fiscale în oportunități atât pentru statul român, cât și pentru consumatorii de bună-credință.

    Tamara-Dorina Ciofu - declarație politica Legea bonelor aparține copiilor, părinților și bonelor;

Doamna Tamara-Dorina Ciofu:

"Legea bonelor aparține copiilor, părinților și bonelor"

La votul de săptămâna trecută pentru Legea privind exercitarea meseriei de bonă aș fi vrut să vă mulțumesc, din postura de inițiator al legii, pentru sprijinul dumneavoastră, pentru toate cele 285 de voturi pentru acest proiect legislativ.

În locul meu a vorbit în plenul Camerei Deputaților o colegă, de la un alt grup parlamentar, care a ținut să își asocieze numele cu Legea privind exercitarea meseriei de bonă, deși aceasta nu este nici măcar semnatară a acestei legi.

De aceea, țin ca pe această cale să le transmit tuturor celor care nu numai că nu au lucrat la acest proiect legislativ, dar au făcut tot ce le-a stat în putință să întoarcă de 3 ori proiectul în Comisia pentru muncă și protecție socială, că Legea bonelor nu aparține nimănui, decât părinților, bonelor și copiilor pentru care am lucrat în ultimul an în Parlamentul României. Mai presus de orgolii politice se află interesul cetățeanului. Mai presus de clamarea unor merite se află speranța că acest proiect legislativ va îndrepta tot ce nu merge bine în sistem.

Săptămâna trecută, Legea privind exercitarea meseriei de bonă pe care am inițiat-o în noiembrie, anul trecut, a fost adoptată de Camera Deputaților, ca for decizional. Textul propunerii a primit avize favorabile pe linie în comisiile de specialitate ale Camerei și Senatului și rapoarte favorabile de la ambele comisii pentru muncă.

Toate aceste avize și rapoarte au fost primite până în luna mai a anului în curs. Din mai și până săptămâna trecută, proiectul a fost retrimis de nu mai puțin de trei ori în Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților, în urma obiecțiilor ridicate în plenul Camerei, la dezbaterea de dinaintea votului final.

Fiecare obiecție ridicată a fost întâmpinată cu promptitudine de experții parlamentari care au amendat textul de lege în acord cu concluziile dezbaterilor parlamentare. Șase luni proiectul a fost dezbătut în comisie și în plen. Pentru realizarea acestei legi, am organizat mai multe consultări publice cu specialiști din domeniul protecției copilului, membri ai Direcțiilor județene pentru protecția copilului, Colegiul Medicilor, membri ai sindicatelor, atât în Parlament, cât și în colegiul meu electoral din Botoșani. De asemenea, în cursul dezbaterilor, în proiect au fost introduse mai multe propuneri formulate de specialiștii din Ministerul Muncii și din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport din cadrul Senatului.

Adoptarea acestei legi este de bun augur. Părinții își vor ști de acum copiii în siguranță, lăsați în grija unui profesionist cu calificări și recomandări, angajat în baza unui contract care atrage după sine și drepturi și responsabilități.

Așadar, în numele reprezentanților societății civile cu care am lucrat la această lege, în numele specialiștilor și experților din Ministerul Muncii, de la Direcția pentru Protecția Copilului și în numele tuturor părinților, copiilor și bonelor care vor beneficia de pe urma aceste legi, vă mulțumesc pentru toate cele 285 de voturi.

    Mircea-Titus Dobre - declarație politică despre Fața ignorată a guvernării;

Domnul Mircea-Titus Dobre:

"Fața ignorată a guvernării"

Cea mai eficientă modalitate prin care poți asigura viitorul economic al unei țări este să investești în domeniile sale cheie. Marile puteri de astăzi, precum SUA, China și Germania, au înțeles acest lucru cu mult timp în urmă și au contribuit, din punct de vedere financiar, la susținerea principalelor direcții de dezvoltare pe termen lung ale acestor țări.

Cei trei piloni care asigură sustenabilitatea și dezvoltarea unui stat sunt: educația, cercetarea și tehnologizarea. Plecând de la această premisă, propun să facem o radiografie a Guvernului din perioada 2013-2014, pentru a putea urmări în ce măsură acțiunile sale au avut cu adevărat scopul de a consolida viitorul economic al României.

La alocarea bugetară pentru anul 2014, guvernul a alocat Ministerului Educației suma de 22 de miliarde de lei, cu 10% mai mult decât i-a fost oferit în anul precedent și, totodată, cea mai mare alocare a ultimilor 20 de ani. În domeniul cercetării, s-au alocat 1.9 miliarde de lei, de asemenea, aceasta fiind cea mai mare alocare din anul 2008 până în prezent.

Educația, principalul stâlp de dezvoltare al societății pe termen lung, a mai primit fonduri la fiecare rectificare bugetară, după cum urmează: la prima rectificare din anul curent a primit 150 de milioane de lei, la cea de-a doua a mai beneficiat de 134 de milioane de lei, iar la ultima rectificare din acest an s-au acordat fonduri în valoare de 140 de milioane de lei, din totalul cărora se vor plăti și titlurile executorii pentru bugetarii din sistem care și-au câștigat drepturile în instanță, în urma tăierilor salariale suferite în anul 2010.

Guvernul s-a preocupat constant de situația din învățământ și a încercat pe mai multe căi să îi redreseze traiectoria, motiv pentru care s-au mărit salariile profesorilor debutanți, și sper ca de anul următor creșterea salarială să poată fi aplicată inclusiv profesorilor cu vechime.

În ceea ce privește accesul la tehnologie, care se află în strânsă legătura cu educația, dar și cu dezvoltarea, Guvernul a înregistrat progrese și în această categorie. Dacă în prima jumătate a anului 2012 Comisia Europeană atrăgea atenția asupra faptului că doar 37% dintre români foloseau Internetul cu regularitate, iar 54% nu au avut vreodată acces la un calculator, în anii următori schimbarea în bine nu a întârziat să apară. Așadar, în anul 2013, conform statisticilor, 52.9% dintre gospodării aveau acces la Internet de acasă, urmând ca în acest an ponderea lor să crească până la valoarea de 54.4%, iar numărul celor care nu au folosit vreodată un calculator să scadă cu circa 20% față de anul 2012.

Haosul creat în lumina ultimelor evenimente ne-a slăbit încrederea și capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu a guvernării social-democrate. Adevărul este că în ultimii doi ani România a reluat creșterea economică din 2008 și se află în continuă evoluție din 2013, iar inflația și cursul de schimb sunt stabile, fapt ce ne apropie mai mult de media țărilor UE. Acest guvern este primul care a pus accent pe implicarea oamenilor în aspectele vieții politice, pe transparența gestionării fondurilor publice, cât și pe educarea și informarea cetățenilor acestei țări.

Aceste argumente fiind prezentate, consider că PSD-UNPR-PC trebuie să își mențină pozițiile în arcul guvernamental pentru a consolida trendul ascendent al economiei și dezvoltării țării, dar și pentru ca măsurile promise să se reflecte în bugetul următorului an.

    Mihai-Răzvan Sturzu - declarație politică privind Susținerea dreptului la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere;

Domnul Mihai-Răzvan Sturzu:

Declarația mea politică de astăzi vizează susținerea dreptului la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere. Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede la articolul 11, punctul 1, că "orice persoană are dreptul la întrunire pașnică și la libertate de asociere". Obiectivul modificării Legii partidelor este de încuraja cetățenii români de a se asocia în mod liber în formațiuni politice, în vederea măririi gradului de participare la viața politică.

Legea aflată în vigoare are ca efect scăderea constantă a numărului de cetățeni români înscriși în formațiunile politice, întrucât participarea politică a cetățenilor români este descurajată. Un alt aspect negativ al actualei legi îl reprezintă diminuarea numărului de partide politice înscrise în campania electorală.

Analizând situația celorlalte state europene, putem sesiza că în România se impun condiții stricte pentru înființarea unui partid politic. În democrații precum Anglia, Olanda, Italia, Belgia și Franța, un grup de trei cetățeni se pot asocia în scop politic, formând fie un partid politic, fie o asociație civică cu dreptul de a intra în competiția electorală.

Dacă în 1990 erau necesari 251 de membri fondatori pentru înființarea unui partid politic, actuala Lege a partidelor impune un prag minim de reprezentativitate, de 25 000 membri, iar acest lucru conduce la restrângerea exercitării dreptului de asociere, ce este un drept constituțional și primul drept conferit românilor după Revoluția din 1989.

Susțin modificarea numărului minim necesar înregistrării unui partid politic prin reducerea numărului de membri fondatori la trei, deoarece se va încuraja participarea politică a cetățenilor români. Mai mult, se va stimula activismul politic atât la nivel local, cât și la nivel național, va crește reprezentativitatea cetățenilor români pe scena politică și astfel România va fi privită ca o țară care continuă traseul către o democrație consolidată alături de Uniunea Europeană.

    Daniel-Ionuț Bărbulescu - declarație politică având subiectul Politica bugetară a României este pe drumul cel bun;

Domnul Daniel-Ionuț Bărbulescu:

"Politica bugetară a României este pe drumul cel bun"

Politica bugetară a României se află pe drumul corect, din mai multe motive.

În primul rând, rectificarea bugetară pe care Guvernul Ponta a aprobat-o în ședința din 3 decembrie va transfera resurse financiare către plata unor datorii, către persoane fizice care și-au câștigat în instanță drepturi de natură salarială, sau către persoane juridice, precum și către sectoare prioritare cum ar fi Armata sau Sănătatea. Acest lucru este posibil grație unui spațiu fiscal creat în cursul acestui an în care, contrar așteptărilor multora, guvernul nu a intrat în spirala cheltuielilor cu iz electoral și a preferat să gestioneze cu maximă responsabilitate banul public.

În al doilea rând, bugetul pentru anul 2015 va ajunge la timp în Parlament și va fi agreat atât de FMI, cât și de Comisia Europeană. De ce? Pentru că va fi un buget al bunului-simț și al dezvoltării României.

Avem 12 miliarde de lei încasări suplimentare la buget față de 2013 și creștere economică confirmată de INS. Sunt bani mai mulți, mai puțină evaziune fiscală, cheltuieli mai bine făcute ale instituțiilor publice. Cred că e principala realizare a anului 2014, pe care trebuie să o continuăm în 2015.

Pe această cale, solicit parlamentarilor opoziției să renunțe la tezele politicianiste și să participe la dezbaterile viitoare privind politica bugetară a României cu argumente, și nu cu lozinci.

    Ioan Benga - declarație politică intitulată Atenție la cadourile de Crăciun ale rușilor!;

Domnul Ioan Benga:

"Atenție la cadourile de Crăciun ale rușilor"

În perioada 24 - 26 noiembrie 2014, o delegație a Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților a efectuat o vizită oficială de lucru la Berlin. Din delegație au făcut parte: domnul deputat Ion Răducanu, vicepreședinte al comisiei și conducătorul delegației, domnul deputat Mihăiță Calimente, domnul deputat Mihai Weber și subsemnatul.

Programul vizitei noastre a cuprins discuții la Ministerul Federal al Apărării cu secretarul de stat parlamentar Ralf Brauksiepe și cu membrii Comisiei de Apărare din Bundestag, dialoguri vii, care în cele din urmă ne-au făcut să reflectăm la situațiile geopolitice tensionate de pe mapamond și mai cu seamă la climatul de instabilitate care trenează în Ucraina.

În cadrul discuțiilor au fost subliniate relațiile bilaterale foarte bune, inclusiv în ceea ce privește cooperarea în politicile de securitate și parteneriatul de încredere în cadrul ISAF, KFOR și în alte teatre de operații. De asemenea, membrii Comisiei pentru apărare din Bundestag au evidențiat faptul că în acest moment, parteneriatul nostru se află în fața unor provocări (Ucraina, Moldova/Transnistria și Georgia). În cazul situațiilor din statele enumerate mai sus, statul de drept se află în dificultate, iar dreptul internațional a fost încălcat de către Rusia. De asemenea, încălcarea granițelor stabilite de ani de zile reprezintă dovada agresiunii și a violării unui statu quo stabil de care Rusia se face vinovată.

Așa cum probabil ați aflat, situația critică din Ucraina a reunit în mai multe rânduri Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. Tot recent, Consiliul a analizat raportul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului. Acest raport se referă la drama ce capătă proporțiile unui adevărat război, dus între rebeli și autoritățile ucrainene.

Potrivit raportului respectiv, la final de noiembrie, numărul persoanelor decedate în luptele dintre forțele guvernamentale ucrainene și rebelii din estul Ucrainei era de peste 5000 de persoane. În document se mai constată că cele mai multe dintre victimele din rândul civililor au fost ucise în urma atacurilor asupra zonelor rezidențiale și a utilizării armamentului greu, lucru care preocupă NATO și structurile militare și de apărare ale Uniunii Europene. Administrația prooccidentală de la Kiev și NATO au acuzat de multe ori Moscova că a trimis militari pentru susținerea separatiștilor proruși din estul Ucrainei. Rusia susține că nu a trimis trupe în Ucraina.

De cealaltă parte, din Rusia, veștile nu sunt cele mai fericite pentru președintele Putin: rubla a atins un nou minim istoric în raport cu dolarul și a trecut pentru prima dată în istorie pragul de 50 de ruble pentru un dolar. Scăderea se produce pe fondul ieftinirii petrolului și al sancțiunilor economice impuse Rusiei de statele occidentale. Iar asta îl va face probabil pe Putin să ridice din nou periscopul și să regleze tirul spre alte teritorii. Aviz Modovei!

Am exprimat la nivel de delegație preocupări privind criza din Ucraina și suntem de acord că Rusia trebuie să retragă trupele din estul Ucrainei, iar astfel de agresiuni asupra unui stat să nu mai fie tolerate la nesfârșit. De asemenea, din discuțiile cu secretarul de stat german, am înțeles că Uniunea Europeană și Statele Unite continuă să colaboreze strâns, inclusiv pe tema sancțiunilor împotriva Rusiei, dar și pentru oferirea de asistență financiară Ucrainei. Oricum starea de lucruri din teatrul de conflicte ucrainean trebuie să ne țină în priză, chiar dacă în lume și în țară am pășit într-o lună a bucuriei, a cadourilor. Reclam prudență în ceea ce privește cadourile rușilor.

    Violeta Tudorie - declarație politică privind Promovarea economiei sociale;

Doamna Violeta Tudorie:

"Promovarea economiei sociale"

Am discutat în ultimele două săptămâni la comisiile economică și de muncă un proiect de lege privind economia socială. Aceasta este definită ca parte a sectorului economic, organizată independent de sectorul public. Obiectivul principal al acesteia este producerea de bunuri și servicii în beneficiul comunității, având scopul de a promova incluziunea socială a persoanelor vulnerabile.

De aproape 10 ani s-au organizat dezbateri și au fost evidențiate o serie de căutări privind acest aspect al vieții economice și sociale. Chiar și guvernele anterioare au inițiat acțiuni de documentare și discuții cu ONG-uri specializate, dar acestea nu au reușit să le concretizeze într-un proiect de lege și un program de dezvoltare a economiei sociale.

Acum, grație determinării Guvernului Ponta, avem și una, și alta. Vom adopta o Lege privind promovarea economiei sociale și am înțeles că există un larg consens al tuturor grupurilor parlamentare în favoarea acestuia. În plus, Ministerul Fondurilor Europene a trimis oficial Comisiei Europene prin sistemul informatic de comunicare (Structural Funds Communication (SFC 2014), versiunea oficială a Programului Operațional Capital Uman. Acest program are o alocare financiară de aproximativ 4,22 miliarde de euro, sumă din care vor fi finanțate proiecte care vor încuraja ocuparea și mobilitatea forței de muncă, în special în rândul tinerilor și a persoanelor situate în afara pieței muncii, promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei, alături de susținerea educației, dezvoltarea competențelor și încurajarea învățării pe tot parcursul vieții.

Specialiștii și practicienii cu experiență atât în antreprenoriatul social, cât și în economia socială, consideră că acest mix între ONG-uri și afaceri, întreprinderea sau afacerea socială, este o formă de organizare care are potențialul de a produce schimbări pozitive în societatea românească, așa cum ne arată experiența unor state dezvoltate din Uniunea Europeană. Cu o misiune primordial comunitară, dar cu o formă de organizare și o gândire tip business, întreprinderile sociale sunt proiecte comunitare de cursă lungă ca și afacerile. În același timp, au potențialul unui impact pozitiv mai mare decât ONG-urile, datorită faptului că se susțin și din venituri generate direct din ceea ce fac ele însele.

La rândul său, departamentul Guvernului pentru IMM pregătește pentru anul 2015 un Program pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor din sfera economiei sociale. Obiectivul Programului îl constituie stimularea și sprijinirea demarării și dezvoltării structurilor economice private înființate de persoanele defavorizate prin facilitarea accesului acestora la finanțare, creșterea potențialului de accesare a surselor de finanțare și facilitarea accesului persoanelor defavorizate la sursele de finanțare, în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață și oferirea de noi oportunități pentru persoanele dezavantajate sau făcând parte din categorii vulnerabile.

După cum se poate observa, există disponibilitate și o bună coordonare a eforturilor guvernamentale, ale ONG-urilor și a mediului de afaceri de a contribui fiecare cu specificul și pârghiile sale la crearea unui sector mai consistent de economie socială. Nu lipsit de importanță este și faptul că instituții și personalități ale Uniunii Europene își exprimă sprijinul și încurajarea unor eforturi și resurse pentru acest domeniu.

Ca partid social-democrat, PSD este interesat de dezvoltarea economiei și antreprenoriatului social ca un sector suplimentar, mai ales pentru economia locală, care oferă locuri de muncă și oportunități de incluziune socială persoanelor vulnerabile. Totodată, caracterul social al acestora dezvoltă solidaritatea și responsabilitatea colectivă, spiritul voluntar și asociativ, control democratic al membrilor organizațiilor specifice acestui domeniu.

    Ioan Vulpescu - declarație politică cu tema Susținerea revistelor de cultură, o prioritate legislativă și strategică;

Domnul Ioan Vulpescu:

"Susținerea revistelor de cultură, o prioritate legislativă și strategică"

Am susținut constant, prin declarații politice și luări de poziție publice, la televiziune și în presă, necesitatea susținerii de la buget a publicațiilor culturale.

Această necesitate nu decurge dintr-o demagogie a "susținerii culturii naționale", ci din evidența importanței istorice și actuale deopotrivă, a publicațiilor culturale, mai ales într-un context media în care, în România, sunt pe cale de dispariție publicațiile de calitate, în care se pot discuta și dezbate problemele cu adevărat importante legate de poziționarea țării noastre în Europa și în lume, de disfuncționalitățile sociale și economice și chiar de reforma sistemului politic. Revistele culturale sunt esențiale pentru menținerea dialogului dintre intelectualitatea României, public și decidenții politici.

Am participat, de asemenea, la dezbaterea Legii pentru susținerea revistelor de cultură în comisie, alături de inițiatori și de ceilalți colegi. Am intervenit pentru corectarea unor nedreptăți care puteau genera discriminare. Inițial, legea se referea doar la publicațiile editate de Asociația Națională a Uniunilor de Creație, acum ea se referă la toate publicațiile culturale reprezentative.

Legea susținerii revistelor culturale a trecut în unanimitate de Camera Deputaților și așteaptă promulgarea. Salut adoptarea legii și felicit Camera în întregul ei pentru votul unanim, care este expresia recunoștinței noastre pentru aceste publicații care au construit România modernă. Fac totodată un apel la cei care vor redacta regulamentul de aplicare și vor gestiona aplicarea ei concretă, să nu se abată de la spiritul ei, care este unul generos și nediscriminatoriu.

Desigur, actuala lege este doar începutul unui sistem de protecție a patrimoniului cultural și material al României. Ea se cere completată cu alte măsuri legislative, care să vizeze cartea și gestiunea memoriei. În măsura în care creșterea economică o va permite, cuantumul ajutorului stabilit de lege pentru reviste va putea crește și el, asigurând acestor instituții un viitor stabil.

    Ion Călin - declarație politică despre Ziua internațională împotriva corupției;

Domnul Ion Călin:

"Ziua internațională împotriva corupției"

La inițiativa Organizației Națiunilor Unite (ONU), s-a stabilit ca data de 9 decembrie să reprezinte ziua în care se celebrează lupta anticorupție la nivel mondial.

În anul 2003 s-a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internațională a Luptei Împotriva Corupției, după ce Organizația Națiunilor Unite a adoptat, la 31 octombrie 2003, Convenția ONU împotriva Corupției.

Corupția este un fenomen social, politic și economic complex, care afectează toate țările. Acest flagel subminează instituțiile democratice, încetinește dezvoltarea economică și contribuie la instabilitatea guvernamentală.

Ca formă de manifestare, aceasta atacă fundamentele instituțiilor democratice prin distorsionarea procesului electoral, pervertind supremația legii și dând naștere unor încurcături birocratice, al căror unic motiv de a exista este solicitarea de mită. Dezvoltarea economică este înghețată pentru că investițiile străine directe sunt descurajate, iar micile afaceri domestice nu reușesc să facă față costurilor "de înființare".

De la apariția crizei financiare, corupția a fost blamată din ce în ce mai mult. Cu toate că unii economiști s-ar putea să nu fie de acord cu această afirmație, tot mai multe persoane tind să creadă că o cauză principală a crizei a fost corupția. A trecut vremea când corupția putea fi definită doar ca abaterea individuală de la normalitate în scopul obținerii de profit necuvenit prin abuz de autoritate.

Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției (UNCAC), adoptată în anul 2005, ratificată de 140 de țări, a expus limpede că norma actuală de guvernare este universalismul etic (statul, presupus a fi autonom în privința interesului privat, tratează pe oricine în mod corect și imparțial, de la legiferare la alocarea fondurilor și acces la justiție), orice abatere pentru câștiguri financiare, favoritisme și reciprocitate devine astfel coruptă.

Explozia reală a democrațiilor după 1989, cu toate fluxurile și refluxurile, face ca lumea să aibă mai multe democrații ca niciodată, așa cum sunt acestea înțelese în termeni convenționali. Nimic nu este mai natural pentru oameni decât să își aleagă conducătorii și apoi să scape de ei atunci când aceștia nu mai au nimic de oferit.

România a semnat Convenția ONU împotriva Corupției la data de 9 decembrie 2003 la Merida și a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, alăturându-se celorlalte state în prevenirea și combaterea corupției, având în vedere că aceasta are un impact major asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor.

Corupția este un cancer social, o boală. Se extinde rapid dacă nu se iau în special măsuri de prevenire. De aceea, sunt convins că vechea cultură a corupției este înlocuită treptat cu o nouă cultură, a anticorupției. Asta se produce odată cu schimbarea generațiilor și cu presiunile pozitive din partea organismelor internaționale cu care colaborăm și din care facem parte.

Corupția reprezintă una dintre cele mai serioase amenințări la adresa statului de drept în cadrul societății contemporane, subminând instituțiile și valorile democratice, atentând la ordinea socială și amenințând capacitatea statului de a asigura drepturi și libertăți egale cetățenilor săi. Tocmai de aceea este nevoie să avem încredere în instituțiile statului, este nevoie de un efort comun pentru prevenirea și combaterea practicilor corupte.

    Andrei-Valentin Sava - declarație politică cu tema România este singura țară din Sud-Estul Europei cu șanse reale să devină independentă energetic;

Domnul Andrei-Valentin Sava:

"România este singura țară din Sud-Estul Europei cu șanse reale să devină independentă energetic"

Săptămâna trecută, Europa și România au primit vești importante cu privire la securitatea și independența energetică. Renunțarea de către Rusia la proiectul South Stream, un proiect anunțat de Vladimir Putin în anul 2007 ca o alternativă la livrările prin Ucraina și la concurență cu fostul proiect Nabucco, reprezintă o recunoaștere a înfrângerii acesteia, în contextul sancțiunilor impuse de UE și SUA, ca urmare a conflictelor declanșate în Ucraina. Cu costuri aproape dublate, Moscova nu mai este în măsură să le facă față. În plus, scăderea prețului petrolului, cu efect asupra reducerii încasărilor la buget, precum și anunțul ENI privind posibilitatea retragerii din proiect, decizie care ar fi făcut ca întreaga povară financiară să îi revină Rusiei, au condus la acest deznodământ.

Deși avem în față stoparea unui proiect energetic și nicidecum inaugurarea sa, la nivel de strategie UE, consecința poate fi privită drept benefică în contextul unei mult dorite diversificări ale surselor energetice și în lumina reclamațiilor UE din ultima vreme la adresa acordurilor bilaterale încheiate de statele membre cu Gazprom, pentru construirea gazoductului, care încălcau legislația europeană conform căreia aceeași companie nu poate deține și producția de gaz și rețeaua de transport.

Vina aruncată de Putin asupra Comisiei Europene este modalitatea aleasă de liderul rus spre a-și camufla problemele financiare și neputința în fața unei comunități europene unite, iar orientarea către Turcia pentru construirea unui gazoduct alternativ se înscrie pe aceeași linie a Moscovei de a-și deghiza înfrângerea. De cealaltă parte, opoziția Comisiei Europene la South Stream are în vedere îngrijorările că proiectul ar fi contribuit la consolidarea influenței Rusiei în estul Europei, iar șantajul energetic practicat ocazional de Rusia, dublat de precedentul Ucraina, cu toate conflictele armate care le-a atras, au întemeiat și au sporit aceste neliniști. Rusia a folosit o dată în plus livrările de energie ca pe o armă împotriva vecinilor săi. La o scară cu totul redusă, dar reflectând aceeași strategie de dominare prin șantaj, putem include și declarațiile anterioare ale reprezentanților Gazprom de diminuare a volumelor de gaze livrate către România.

Din fericire pentru români, importurile noastre de gaze reprezintă mai puțin de 20% din necesar, anul trecut producția proprie acoperind 85% din consumul intern de gaze. Mai mult, pe fondul descoperirilor din Marea Neagră, România are capacitatea să devină un adevărat furnizor de siguranță și independență energetică în plan intern, cât și în regiune, cu condiția găsirii resurselor financiare pentru investiții de lungă durată în acest sector. Conform estimărilor, este vorba de un necesar de investiții în sectorul energetic de 4 - 5 miliarde de euro pe an, în următorii zece ani. Este greu de crezut că statul poate deveni investitor în sectorul energetic, în condițiile în care are datoria să investească în domenii prioritate cum ar fi sănătatea, educația sau armata, iar capitalul privat autohton este încă insuficient dezvoltat. Atragerea capitalului privat străin reprezintă o soluție, în condițiile în care România reușește să devină mai atractivă pentru investitori, la un loc cu investițiile din partea companiilor de stat, care în ultimii ani au dezvăluit un potențial imens. Procesele de listare a Nuclearelectrica, Romgaz și Electrica, au făcut ca, pentru prima dată, anul acesta România, la nivelul companiilor de stat din domeniul energetic, să depășească un buget total de investiții de un miliard de euro.

Cert este faptul că UE trebuie să-și diversifice sursele de energie față de gazul și petrolul rusești, sprijinind spre exemplu România în cel mai important proiect al său de infrastructură în domeniul gazelor naturale, și anume conducta Dobrogea-Podișor, care va aduce gazele din Marea Neagră în sistemul românesc de transport. În pofida dependenței Europei de petrolul și gazul rusesc, România este singura țară din Sud-Estul Europei cu șanse reale să devină independentă. Pentru ca șansele să se transforme în reușită, este nevoie de coerență strategică și deschidere, iar dezvoltarea sectorului energetic să reprezinte unul din principalele obiective de guvernare. Tradiția locală și experiența le avem: peste 150 de ani în exploatarea resurselor de țiței și peste 100 de ani în producția de gaze. România a fost vârf de lance și martorul întregii evoluții tehnologice din acest sector, înregistrând prima producție de țiței din lume în 1857 și înființând prima rafinărie de pe glob.

Independența și securitatea energetică a României pot fi asigurate în următorii ani din necesarul de producție internă, existând șanse reale ca țara noastră să devină în 2020 al doilea stat independent energetic din Europa, după Danemarca. Pe lângă resursele de petrol și gaze, România are un uriaș potențial al resurselor regenerabile. Hidroenergia, puterea vântului, energia geotermală, energia solară, toate aceste resurse verzi pot balansa prețul petrolului care continuă să crească vertiginos și faptul că în câteva decenii se va atinge un maximum de consum al combustibililor fosili. În această direcție, este nevoie ca guvernul să sprijine investițiile din sectorul energetic atât prin facilitarea și susținerea investițiilor străine, cât și prin atragerea de fonduri europene.

    Mihai Weber - declarație politică intitulată A treia rectificare bugetară, benefică pentru toate sectoarele societății;

Domnul Mihai Weber:

"A treia rectificare bugetară, benefică pentru toate sectoarele societății"

A treia rectificare bugetară a anului 2014 prin care se vor aloca fonduri pentru plata în avans a titlurilor executorii câștigate în instanță de către bugetari și pentru plata arieratelor, a fost aprobată miercuri în ședința de Guvern.

Deși se vociferează că această rectificare este ilegală și nu reduce presiunile pe 2015, realitatea este cu totul alta. Ea este pozitivă, cuprinzând plăți de peste 4 miliarde de lei și o creștere de venituri cu 1,3 miliarde de lei.

De remarcat este că, acum, pentru prima dată, arieratele bugetului de stat și ale bugetelor locale vor fi egale cu zero, bugetul general consolidat menținându-se la 2,2 % din PIB.

Zvonurile cum că sumele destinate Educației și Sănătății vor fi diminuate în urma acestei rectificări nu au o bază reală. Atât Ministerul Sănătății, cât și Ministerul Educației vor putea beneficia de sume alocate, dar nu diminuate.

Mai concret, cele 4 miliarde de lei vor fi repartizate astfel: 2,3 miliarde de lei pentru plata de titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, 457 milioane de lei pentru plata despăgubirilor stabilite în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților prin titluri executorii, 523,7 milioane de lei pentru achitarea arieratelor înregistrate în contabilitatea unităților administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, la data de 31 octombrie 2014 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, 203 milioane de lei pentru achitarea ratelor de capital aferente împrumuturilor contractate de unitățile administrativ-teritoriale de la Ministerului Finanțelor Publice, din vărsăminte din privatizare cu termen de plată în perioada 2014-2015, 152,1 milioane de lei pentru finalizarea proiectelor ex-ISPA de la Ministerul Transportului și Secretariatului General al Guvernului și 144,5 milioane de lei pentru finanțarea contravalorii sentințelor definitive și irevocabile ale Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, a obligațiilor de plată către terți prestatori de servicii și lucrări, precum și a sumelor necesare plății integrale a sprijinului producătorilor agricoli.

Așadar, în ciuda zvonurilor eronate, și de această dată, în urma rectificării bugetare, vor fi alocate sume considerabile pentru mai multe domenii de activitate, excedentul bugetar înregistrat în primele zece luni ale acestui an, permițând plata lor în avans.

O spun și acum, cu aceeași convingere, că actualul Guvern este capabil să-și facă treaba cu responsabilitate și să-și gestioneze fiecare ban public, astfel încât să demonstreze că cele spuse în campania electorală despre creșterea taxelor și impozitelor au fost minciuni electorale.

    Liviu Harbuz - declarație politica Funcționarii FMI cer României ceea ce Franța sau Italia nu aplică;

Domnul Liviu Harbuz:

"Funcționarii FMI cer României ceea ce Franța sau Italia nu aplică"

Un deficit bugetar de numai 0,9%, față de 4,7% în Franța sau 3% în Italia ar pune în pericol dezvoltarea României și nivelul de trai al românilor. Dacă analizăm în cheie literară presiunea funcționarilor FMI, aș spune că ei vor egalitate, dar nu pentru căței, ca-n fabulă...

Negocierile cu FMI sunt un examen necesar, dar care exclude asumarea necondiționată a punctului de vedere emis de funcționarii înaltului for. Viziunea FMI și a Comisiei Europene privind deficitul bugetar, de 0,9%, diferă de cea a Guvernului României, care ia în calcul un deficit de 1,4 până la 2%, deoarece premierul Victor Ponta are în vedere pentru 2015 dezvoltarea economică în același ritm accelerat, continuarea și lansarea de investiții, suportabilitatea socială a măsurilor economice, altfel spus dezvoltare și bunăstare, ceea ce s-a și dovedit în 2014.

Când angajamentele României față de NATO impun o creștere a alocării bugetare către Ministerul Apărării cu 0,3% din PIB, funcționarii FMI nu pot spune că nu-i interesează acest aspect, la fel cum nu pot ignora sau minimaliza necesitatea majorării fondurilor dedicate cofinanțării proiectelor europene, domeniu în care anul 2014 a înregistrat o creștere spectaculoasă a absorbției fondurilor, de la circa 7% la peste 50%.

Ar fi suficiente argumente care susțin că un deficit de 0,9% este inacceptabil. Premierul Victor Ponta a adus în discuția publică exemple relevante, ca al Franței, care nu are niciun acord cu FMI, dar are o dispută cu Comisia Europeană legată de deficit, care este de vreo trei ori cât al României, de 4,7%, sau al Italiei, care are peste 3%. Un deficit bugetar de 1,4 până la 2% ar crea condiții ca, în 2015, România să se dezvolte într-un ritm accelerat, opinie împărtășită și de experții bancari, atenți și sensibili la măsurile guvernamentale ce se percep rapid în sistemul bancar, hârtia de turnesol a economiei. România a avut în trimestrul III cea mai mare creștere economică dintre toate țările membre ale UE, prin măsurile Guvernului Ponta de stimulare economică, investițiile și creșterea consumului, ca urmare a recuperării pensiilor și salariilor tăiate de Guvernul Boc, măsuri contestate de funcționarii FMI. Ei lucrează doar cu cifre, cu un singur scop, al asigurării minimului risc bugetar, în timp ce noi lucrăm cu oameni și pentru oameni, relație ce impune viziune, perspectivă și o dinamică bazată pe măsuri reale, concrete, care să se regăsească în nivelul de trai al românilor. Altfel, ar redeveni actuala morala fabulei lui Grigore Alexandrescu "Câinele și cățelul".

    Liviu Harbuz - declarație politica Premierul Victor Ponta crede că prin consens pot fi asigurate continuitatea, stabilitatea și predictibilitatea măsurilor economice;

Domnul Liviu Harbuz:

"Premierul Victor Ponta crede că prin consens pot fi asigurate continuitatea, stabilitatea și predictibilitatea măsurilor economice"

Dezvoltarea economică fără precedent din 2014 a demonstrat viabilitatea măsurilor luate de Guvernul Ponta, atractivitatea de care se bucură România în rândul investitorilor, cărora li s-a asigurat un climat propice, sănătos, construit pe principii funcționale în economia de piață: continuitate, stabilitate și predictibilitate economică. Aceste teme au făcut obiectul dezbaterii lansate săptămâna trecută sub girul Academiei Române și care previzionează Tratatul fiscal ce se va discuta cu membrii Comisiei Europene, piatră de încercare pentru oricare țară membră a UE.

FMI și Comisia Europeană sunt parteneri ai României, cu aceleași obiective ca și ale Guvernului Ponta. Spre deosebire de teoreticienii care suspicionează creșteri ale taxelor, specialiștii Guvernului Ponta au formulat bugetul pentru 2015 fără creșteri de taxe, cu măsuri sustenabile din încasările previzionate. O bună dovadă a fost excedentul bugetar care a obligat Guvernul Ponta la o a treia rectificare bugetară la sfârșit de an.

Spre mulțumirea milioanelor de români cărora li s-a făcut un act de dreptate când li s-au returnat veniturile tăiate de fosta guvernare, Guvernul Ponta a dat dovadă de consecvență, de determinare și de profesionalism. Creșterea economică și încasările la buget au permis luarea unor măsuri sociale, unele corective, cum au fost pensiile, salariile, alocațiile copiilor, alocațiile pentru persoanele aflate în dificultate. O radiografie a factorilor care au contribuit la înregistrarea celei mai mari creșteri economice din UE pe trimestrul III impune evidențierea unor principii aflate la baza programului de guvernare susținut de premierul Victor Ponta: predictibilitatea, stabilitatea, stimularea investițiilor. Este suficient exemplul mult discutatei redevențe și a taxelor de exploatare a resurselor, predictibilitatea, stabilitatea și stimularea investițiilor reprezentând argumentele premierului Victor Ponta pentru atragerea marilor companii interesate să investească miliarde de euro, timp de zeci de ani în România. Se impune regândirea sistemului de redevențe și a taxelor de exploatare a resurselor în acord cu prevederile comunitare, dar cu respectarea principiilor mai sus enunțate.

Buna funcționare a instituțiilor statului, interfața guvernului în raport cu cetățenii presupune eficiență și profesionalism. Toată lumea clamează debirocratizarea și depolitizarea instituțiilor, dar toate partidele vor să ajungă la putere, eventual, așa cum declara președintele nou-ales Iohannis, să aibă toată puterea, ceea ce-mi amintește de celebra replică caragialiană "Curat-murdar, coane Fănică!"

Premierul Ponta ne invită la armonizare prin dialog și dezbatere, astfel ca interesul național să nu fie compromis prin decizii pompieristice ale unor pasageri chiriași la Cotroceni sau Victoria. Consensul asigură continuitate, indiferent cine va guverna țara peste 10 sau 20 de ani, factor-cheie în garantarea principiilor care au dat succes guvernării girate de Victor Ponta: predictibilitate, stabilitate, stimularea investițiilor. Și pentru că un mediu de afaceri sănătos ține în spate construcția bugetară și, implicit, efectele sociale, trebuie evidențiată o altă propunere a premierului Victor Ponta: toleranță zero față de evaziunea fiscală, fie ea și mascată de insolvență, ceea ce ar face și mai atractivă România pentru investitori, ar crea locuri de muncă, ar scoate economia neagră la suprafață, ar aduce mai multe fonduri la buget și ar asigura bunăstare și dezvoltare.

    Natalia-Elena Intotero - declarație politică despre Rectificarea bugetară - expresia unei politici social-democrate autentice;

Doamna Natalia-Elena Intotero:

"Rectificarea bugetară - expresia unei politici social-democrate autentice"

Anul 2014 a fost un an complicat și plin de evenimente importante. În anul acesta s-au desfășurat alegerile europarlamentare în luna mai și alegerile prezidențiale în luna noiembrie. În acest an, politica României, atât cea internă cât și cea externă, a avut de trecut provocări interne și internaționale dificile.

Se simțea nevoia unor măsuri politice excepționale care să echilibreze situațiile și să atenueze tensiunile sociale.

Poate și de aceea, acum, la sfârșit de an, guvernul a aprobat a treia rectificare bugetară, prin care s-au suplimentat bugetele justiției, agriculturii, transporturilor, educației, apărării, în principal pentru plata în avans a titlurilor executorii pentru bugetari, dar s-au tăiat din bugetele președinției, Parlamentului, externelor, economiei, cu un deficit de 2,2%.

Rectificarea, efectuată în mod excepțional de guvern, este determinată de rezultatele calculate pentru intervalul 1 ianuarie-31 octombrie 2014, care scot în evidență un excedent de 0,29% din PIB, față de un deficit de 1,18% din PIB, aferent aceleiași perioade a anului precedent.

Guvernul a arătat, în proiectul de rectificare, că rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creșteri economice pe întregul an de 2,6%, față de 2,2%, cât se estimase la elaborarea Legii bugetului de stat.

Veniturile și cheltuielile bugetului general consolidat vor fi majorate, pe sold, cu 1,3 miliarde lei, deficitul bugetului general consolidat menținându-se, ca valoare nominală, la 14,7 miliarde lei și ca pondere în PIB la 2,2%.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, la începutul ședinței de guvern, că cea de-a treia rectificare bugetară din acest an va fi una pozitivă, ca urmare a absorbției mai bune a fondurilor europene, dar și a unei colectări superioare la buget.

Este o rectificare pozitivă în sensul în care, după 11 luni, deficitul bugetului este de 0,2% din PIB, nu de 2,2 cât era negociat prin Tratatul fiscal și prin acordurile cu FMI și Comisia Europeană, pentru că avem fonduri europene în plus față de 2013, 12 miliarde de lei încasări suplimentare la buget față de anul 2013, iar creșterea economică a fost confirmată și de Institutul Național de Statistică.

Rectificarea cuprinde și sumele destinate plății unor drepturi salariale pentru cadrele didactice, câștigate în instanță, finanțării drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav și decontării biletelor speciale de călătorie gratuită de care au beneficiat unele categorii sociale. Această rectificare înseamnă totodată mai mulți bani pentru spitale, pentru forțele armate, achitarea arieratelor înregistrate de administrațiile locale, astfel că ea aduce pe zero, pentru prima dată, arieratele bugetului de stat și a bugetelor locale, iar FMI și Comisia Europeană au susținut acest demers.

Mă bucur sincer că toate aceste măsuri au fost luate în favoarea oamenilor și sunt expresia cea mai elocventă a unei politici social-democrate autentice, o politică care vine mereu în ajutorul oamenilor, care le dă speranța că viața lor poate deveni din ce în ce mai bună și mai frumoasă, într-o Românie unită.

    Daniel Tudorache - declarație politică intitulată Bugetul pentru anul 2015, un buget echilibrat;

Domnul Daniel Tudorache:

"Bugetul pentru anul 2015, un buget echilibrat"

Bugetul pentru anul 2015 este o temă intens dezbătută și discutată pe la toate colțurile. Nu este nimic rău în acest lucru, dar putem observa, totuși, câteva anomalii în comportamentul politic al celor împreună cu care trebuie să cârmuim această țară.

Mă refer aici la unda de neîncredere în guvernarea pe care valul de popularitate Klaus Iohannis a creat-o.

Aceasta nu face nimic altceva decât să clatine echilibrul politic și instituțional pe care premierul Victor Ponta și-a dorit cu ardoare să îl mențină.

Nu voi înceta să îmi exprim public dezaprobarea față de toți cei care continuă să pună sub semnul întrebării dorința acestei guvernări de a lucra cot la cot cu colegii săi, pentru binele comun al țării. Nu voi înceta să blamez îndoiala cauzată de culoarea politică a guvernării, îndoială care pune presiuni inutile pe atenția populației.

Trebuie înțeles și acceptat o dată pentru totdeauna faptul că și noi ne dorim schimbare, prosperitate, evoluție, statornicie etc. Dar nu vom putea face acest lucru dacă fiecare mișcare realizată de guvern va fi întâmpinată cu scepticism de opoziție, nu vom putea mișca lucrurile în nicio direcție dacă orice fel de măsură am lua (fie ea riscantă, cu un scop sau de menținere a unui echilibru mult visat) va fi taxată ca fiind nepotrivită.

Tocmai de aceea, bugetul pentru anul 2015 va fi un buget ponderat și va respecta toate propunerile din perioada campaniei.

Așa cum menționa și ministrul delegat pentru buget, acesta se axează pe atragerea de fonduri europene, iar datele privind gradul de colectare ar putea duce la adoptarea unor măsuri de relaxare fiscală.

Taxele și impozitele nu vor crește, iar în urma discuțiilor cu FMI, TVA ar putea chiar să scadă generalizat sau doar la unele produse.

Mai sunt două zile până când bugetul pentru anul 2015 se va afla în dezbatere publică și sper ca opoziția să înțeleagă că nu este prevăzută nicio măsură de creștere a impozitelor și taxelor și că se urmărește crearea de soluții pentru a tempera unele probleme care afectează climatul social din România.

Încercăm să venim cât de mult se poate în întâmpinarea chestiunilor care pun în dificultate cetățenii, pentru a crea un cadru social liniștit în care să se poată lucra mai departe, pentru dezvoltare, pe baza celor mai importante teme politice.

Concluzia este că această construcție bugetară pentru anul 2015 va întâmpina negocieri dificile, dar nu trebuie subestimată dorința noastră de a conduce, în continuare, lucrurile pe un făgaș normal. Și cum acest lucru nu poate fi înfăptuit decât prin menținerea unei stabilități economice, la care am început să lucrăm din momentul în care guvernarea a fost preluată de Victor Ponta, dorim să se înțeleagă faptul că nu vom abandona principiile în baza cărora acest buget a fost realizat: zero creșteri taxe și impozite, zero majorări la prețul gazului, păstrarea măsurilor adoptate în anul 2014, precum reducerea CAS, indexarea pensiilor și bani în plus pentru muncitorii din sănătate și educație etc.

    Radu Babuș - intervenție cu tema Eficiența în alimentarea cu energie;

Domnul Radu Babuș:

"Eficiența în alimentarea cu energie"

Până la 1 ianuarie 2014, statele membre vor stabili și Planul național de încălzire și răcire pentru dezvoltarea potențialului de punere în aplicare a cogenerării cu randament ridicat și a serviciilor eficiente de încălzire și răcire centralizată.

Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a dezvolta eficient încălzirea urbană și infrastructura de răcire, pentru a permite dezvoltarea cogenerării cu randament ridicat, precum și utilizarea sistemelor de încălzire și răcire din căldura reziduală și a surselor regenerabile de energie. Ele se asigură că la toate noile instalații termice producția de energie electrică, cu o putere termică totală de peste 20 MW, este prevăzută cu echipamente care să permită recuperarea căldurii reziduale, prin intermediul unei unități de cogenerare de înaltă eficiență și este amplasată într-o locație unde căldura reziduală poate fi utilizată de către consumatori.

Statele Uniunii Europene se asigură că autoritățile naționale din domeniul de reglementare a energiei iau în considerare eficiența energetică în deciziile lor, cu privire la funcționarea infrastructurii gazului și a energiei electrice. Statele membre se vor asigura în special că tarifele de rețea și reglementările vor oferi stimulente pentru operatorii de rețea, pentru a oferi servicii de sistem utilizatorilor rețelei care le permit să pună în aplicare măsuri de eficiență energetică, în contextul implementării rețelelor inteligente.

Pe un fundal de creștere a importurilor Uniunii Europene de energie la prețuri în creștere, accesul la resursele energetice va putea, pe termen mediu, să joace un rol mai important, cu riscul de a compromite grav creșterea economică a Uniunii Europene.

În procesul de translatare la nivel național a Strategiei Europa 2020, România a fost în favoarea menținerii caracterului indicativ al țintei de eficiență energetică. Este momentul intensificării eforturilor naționale de aplicare a măsurilor propriu-zise de eficiență energetică, în paralel cu reducerea consumului de energie primară, atât din perspectiva unei posibile noi obligații ca stat membru, cât și din cea a competitivității economice.

Eficiența energetică este modalitatea cea mai rentabilă și cea mai rapidă de a asigura siguranța aprovizionării și este un mod eficient de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, responsabile pentru schimbările climatice.

    Miron Alexandru Smarandache - declarație politica România nu poate avea un deficit bugetar mai mic de 1,4%;

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"România nu poate avea un deficit bugetar mai mic de 1,4%"

Deși negocierile dintre conducerea Guvernului și creditorii internaționali ai României sunt în plină desfășurare în aceste zile, îmi exprim speranța că discuțiile vor fi, în final, favorabile părții române. În opinia mea, poziția reprezentanților noștri în divergența referitoare la cuantumul deficitului bugetar al României pentru anul viitor, asupra căruia negocierile au bătut pasul pe loc, este una corectă și pertinentă. După cum se știe, FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială au cerut un deficit bugetar de 0,9%, însă guvernul a explicat în termenii cei mai clari cu putință că nu se poate merge mai jos de 1,4% din PIB. Primul-ministru Victor Ponta a accentuat, în repetate rânduri, că solicitarea forurilor internaționale nu este sustenabilă, deoarece ar presupune reducerea sumelor alocate pentru investiții, sănătate, apărare și cofinanțarea proiectelor europene, în perioada de convergență 2014-2020. Aș mai reliefa, la acest capitol, observația potrivit căreia și opoziția a fost de acord cu deficitul de 1,4% propus de guvern, reacția contextuală a lui Theodor Stolojan în acest sens fiind edificatoare și confirmând analiza corectă a Executivului.

Ceea ce românii trebuie să rețină este faptul că, indiferent de rezultatul final al negocierilor cu delegația comună FMI, Comisia Europeană și Banca Mondială, respectiv chiar dacă se va stabili un deficit bugetar de 1,4%, în România nu se va majora anul viitor absolut nicio taxă și niciun impozit. De asemenea, indexarea pensiilor și majorarea alocațiilor pentru copii, inițiative absolut necesare și promovate de guvern în acest an, sunt cuprinse în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2015, deci nu există niciun fel de pericol privind întârzierea punerii acestor decizii în aplicare.

De altfel, depunerea Legii bugetului și votarea acestuia în Parlament, proceduri ce vor avea loc în zilele următoare, vor consfinți pentru toată lumea, inclusiv pentru cârcotașii care mai lansează zvonuri fără acoperire, că nu se mărește nicio taxă, iar măsurile adoptate de Guvern, în sprijinul unor categorii defavorizate ale populației, precum copiii și vârstnicii, sunt perfect susținute de bugetul național. Nu în ultimul rând, este de remarcat că sumele necesare plății profesorilor care au câștigat definitiv în instanțele judecătorești procesele referitoare la diminuarea salariilor din urmă cu patru ani, în urma deciziei aberante luată de fostul Guvern PDL, au fost deja distribuite de către Ministerul Finanțelor spre autoritățile locale, urmând ca oamenii să își primească banii care li se cuvin de drept.

Proiectul de buget pentru 2015 va ajunge miercuri pe masa Guvernului, pentru fi aprobat și înaintat Parlamentului spre dezbatere. Cred că săptămâna viitoare se pot finaliza discuțiile referitoare la adoptarea bugetului pentru anul viitor, în așa fel încât toată lumea să știe ce are de făcut și pe ce bani contează, în vederea continuării investițiilor aflate în derulare, dar și a inițierii unor proiecte noi, în infrastructură, sănătate și educație. Nu în ultimul rând, este important faptul că Ministerul Apărării va beneficia de o sumă mai mare anul viitor, deoarece noile circumstanțe geopolitice și creșterea implicării României, în contextul actual al întăririi blocului estic al NATO impun o reconsiderare a capacităților de apărare a țării.

Îmi exprim încrederea că în dezbaterile pe marginea Legii bugetului de stat pentru anul 2015 vom reuși să majorăm și sumele alocate inițial pentru localitățile Colegiului uninominal nr. 7 Bacău, respectiv Moinești, Comănești, Dărmănești, Berzunți, Măgirești și Poduri. Mă refer la continuarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă din cartierul Lucăcești, municipiul Moinești, la proiectul legat de reabilitarea și transformarea Clubului Lira în Casa de Cultură a municipiului Moinești, la investițiile pentru dezvoltarea turismului și alte proiecte ale administrației locale din zonă. Personal, voi susține toate solicitările reprezentanților autorităților locale din cele șase unități administrativ-teritoriale din colegiul pe care-l reprezint în Parlamentul României, având în vedere nevoia stringentă a unor investiții de strictă necesitate pentru îmbunătățirea vieții oamenilor de aici.

    Miron Alexandru Smarandache - declarație politica Programul Vreau să fiu parlamentar, un îndemn pentru tinerii noștri să rămână în țară;

Domnul Miron Alexandru Smarandache:

"Programul «Vreau să fiu parlamentar», un îndemn pentru tinerii noștri să rămână în țară"

Am continuat în această sesiune parlamentară Programul "Vreau să fiu parlamentar", destinat elevilor merituoși din colegiul meu parlamentar, nr. 7 Bacău. Astfel, în ciuda unui program extrem de aglomerat, cu o ședință de plen prelungită a Camerei Deputaților și cu una comună, i-am însoțit săptămâna trecută în Parlament pe alți șapte tineri, elevi în clasa a XII-a ai Liceului Teoretic "Spiru Haret" din Moinești, selecționați pentru a face parte din această acțiune de promovare, atât a parlamentarismului, cât și a performanței în educație.

Programul "Vreau să fiu parlamentar", inițiat de mine în colaborare cu OMV Petrom Moinești, se adresează elevilor de liceu cu rezultate deosebite, atât la învățătură, cât și în activitățile extrașcolare și de voluntariat. În această toamnă, zece elevi ai liceelor din municipiul Moinești au oportunitatea de fi prezenți în Parlament, pentru a urmări la fața locului ședințele de plen și de comisii, precum și activitățile deputatului organizator, dar și a altor reprezentanți ai forului legislativ.

Zilele trecute, șapte elevi ai Liceului Teoretic "Spiru Haret" din Moinești au avut ocazia să fie prezenți la activitățile Camerei Deputaților: Liviu Ailincăi, Daniela Andrioaie, Bogdan Ardeleanu, Paula Avasiloaie, Laura Grigoraș, Ștefan Popa și Alexandru Vrânceanu, care provin atât din Moinești, cât și din alte localități ale Colegiului uninominal nr. 7, compus din Moinești, Comănești, Dărmănești, Berzunți, Măgirești și Poduri. Aceștia au fost însoțiți în periplul din Parlament de către domnișoara Luminița Bănașu, reprezentanta OMV Petrom Moinești. Cei șapte liceeni au avut ocazia de a viziona lucrările ședințelor de plen de miercuri la televiziunea cu circuit închis din Parlament, după care au vizitat impozanta sală a plenului, sala de ședințe a Grupului parlamentar al PSD, cea a Comisiei economice și alte locații în care muncesc parlamentarii. Ei au avut parte și de o surpriză neașteptată, respectiv o întrevedere amicală cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea și cu liderul Grupului parlamentar PSD, Marian Neacșu.

Este o recompensă binemeritată pentru cei șapte adolescenți care mi-au fost alături în Parlament. Tinerii au văzut pe viu cam tot ceea ce face un parlamentar și, mai mult, cred că și-au format și o opinie solidă în legătură cu drumul pe care doresc să-l aleagă după absolvirea liceului. Personal, îmi doresc ca tot mai mulți tineri competenți și bine pregătiți să urmeze o carieră politică, deoarece România are nevoie de forțe proaspete, de minți strălucite și tineri performanți. Este de preferat ca tinerii noștri excelenți să rămână să lucreze în România, decât să ia calea străinătății și sper ca și statul să le ofere oportunitățile așteptate de ei.

    Sonia-Maria Drăghici - declarație politică având ca subiect Reabilitarea unui vechi spital orădean, o prioritate;

Doamna Sonia-Maria Drăghici:

"Reabilitarea unui vechi spital orădean, o prioritate"

Una dintre cele mai vechi clădiri ale municipiului Oradea, situată pe strada Republicii nr. 37, găzduiește un vechi spital, în care funcționează în prezent secțiile de boli infecțioase ale Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu". Construcția a fost edificată în anul 1806, în stil arhitectural romantic, cu influențe gotice, specific Imperiului Austro-Ungar, din care făcea parte, la acea vreme, Transilvania. Originalitatea și frumusețea arhitecturii municipiului de pe malurile Crișului Repede constă, de fapt, în multitudinea de clădiri impresionante, construite în stil neobaroc, post renascentist, de pe vremea Imperiului.

Destinația de spital a fost dată clădirii de la bun început, ceea ce dovedește preocuparea pentru sănătatea populației a edililor acelor vremuri. Complexul arhitectural nu este spectaculos, dar a fost eficient; de-a lungul secolelor, clădirea a găzduit numeroase specialități medicale și chirurgicale, fiind extinsă și completată cu noi corpuri, destinate specialităților clinice și paraclinice.

După Revoluția din Decembrie 1989, interesul edililor pentru sistemul sanitar a fost viciat de alte interese economice, care au făcut ca o parte din clădirile spitalului să nu mai poată fi întreținute corespunzător, unele secții chiar au fost mutate, imobilul deteriorat fiind din ce în ce mai impropriu de a găzdui spații destinate tratării pacienților.

Secțiile de boli infecțioase s-au mutat în această clădire după anul 2009, după ce, în prealabil, municipalitatea a igienizat parțial încăperile de la etaj, fără să se treacă însă la reparații capitale, care ar fi necesitat resurse financiare consistente. De aceea, funcționarea unităților cu paturi din cadrul complexului este dificilă, în condițiile în care sistemul de încălzire și de circulație a apei este vechi, deteriorat și necesită reparații frecvente.

Deoarece clădirea este declarată monument istoric, făcând parte din lista construcțiilor de patrimoniu ale municipiului Oradea, consider că includerea sa într-un proiect de reparații capitale constituie o prioritate. Confortul hotelier al bolnavilor internați, dar și nevoile de siguranță epidemiologică, pentru a preîntâmpina răspândirea bolilor infecțioase, reprezintă nevoi stringente ale comunității.

Am formulat un amendament la Proiectul Legii bugetului pentru anul 2015, pentru alocarea sumei de 500 mii lei, destinată reabilitării termice a clădirii, proiectul putând constitui o bază de pornire pentru demararea reparațiilor capitale absolut necesare. Cu această sumă se va putea repara și izola termic acoperișul clădirii, se va monta o centrală termică pe gaz, se vor remedia conductele de distribuție ale apei calde și reci, se va realiza izolarea termică a clădirii etc.

În speranța că factorii de decizie din sistemul sanitar vor înțelege importanța acestor demersuri, cred cu tărie că actualul guvern va lucra cu eficiență sporită, toate investițiile făcute pentru sănătate fiind de fapt investiții pentru viitorul cetățenilor româniei.

Dacă amendamentul propus de mine va fi votat în Parlament, eu, ca deputat de Oradea, voi putea să mă bucur că am contribuit la conservarea patrimoniului orașului meu, iar ca medic și fost manager de spital, că am adus un aport suplimentar la eficientizarea sistemului sanitar orădean.

    Constantin Mazilu - declarație politică intitulată Sclavia modernă, un fenomen pe care îl ignorăm;

Domnul Constantin Mazilu:

"Sclavia modernă, un fenomen pe care îl ignorăm"

Sclavagismul și robia ni se par, nouă, celor de azi, a fi noțiuni care țin de domeniul istoriei sau geografiei. Au existat cândva sau există altundeva, dar sunt incompatibile cu democrația și modernismul care ne caracterizează. Cel mai probabil, când spunem "sclavie", ne gândim la construcția piramidelor egiptene sau la plantațiile din sudul Statelor Unite. În realitate, numărul celor ținuți în sclavie în zilele noastre este incredibil de mare. 35,8 milioane de oameni reprezintă numărul celor care, în acest an, trăiesc și muncesc în sclavie. Cifra provine din cel mai recent raport "Global Slavery", realizat de organizația independentă "Walk Free Foundation". Potrivit celor de la "Walk Free", sclavia modernă afectează și țara noastră.

În România, se estimează că această "maladie" afectează între 22.600 și 25.200 de persoane. O situație care ne plasează undeva la mijlocul clasamentului european al sclaviei moderne, dominat de Bulgaria, unde 0,38% din populație e în sclavie, și de Turcia, cu 185.000 de "sclavi". Ca aceste date să fie confirmate, să ne uităm puțin în jur: "110 muncitori români, sclavi în Cipru "- 2009; "Copii români, sclavi pe câmp în Marea Britanie" - 25 octombrie 2010; "Zeci de muncitori români, tratați ca sclavii în Cehia, Spania și Italia"- 2 iunie 2011; "Muncitori români exploatați pe un șantier din Germania: "Sunt condiții similare sclaviei"- 26 martie 2013; "Muncitori români, morți într-un incendiu în Germania - exploatați și cazați în condiții inumane"- 17 iulie 2013; "Cum au luat mai mulți muncitori români țeapă în Germania" - 8 noiembrie 2013; "Zeci de români, sclavi în Dubai - de cinci săptămâni captivi, fără pașapoarte" - 9 noiembrie 2013; "Zeci de români sclavi la o fermă de măsline din Portugalia" - 29 noiembrie 2013; "Sclavii Germaniei moderne. Noi date despre condițiile de muncă inumane ale românilor" - 30 noiembrie 2013; "Sclavia modernă a devenit un fenomen în Marea Britanie" - 28 noiembrie 2014. Sunt doar câteva titluri din ziarele românești care ne atenționează despre acest fenomen.

Sclavia modernă, deși se derulează de multe ori direct sub privirile noastre, chiar și în interiorul României, ne scapă și nu o aprofundăm în așa fel încât să găsim soluții și să o reducem.

Da, este greu să ne imaginăm că în țările noastre democratice și libere din UE, zeci de mii de ființe umane sunt private de libertate și exploatate, vândute ca niște obiecte pentru profit. Dar acesta este tristul adevăr, iar traficul de ființe umane este peste tot în jurul nostru și determină și/sau favorizează sclavia modernă. Această formă modernă de sclavie există peste tot în jurul nostru, în ciuda drepturilor și libertăților pe care statele europene democratice le garantează cetățenilor. Exploatarea sexuală, munca forțată, activitățile criminale, prelevarea de organe, cerșitul, vânzarea copiilor, sunt cele mai des întâlnite forme de trafic de ființe umane, atât pe teritoriul Europei Unite, cât și la nivel global.

Este grav și că sclavia modernă a devenit un fenomen până și în Marea Britanie, iar România este pe locul patru în clasamentul țărilor de proveniență a celor exploatați. În prezent, aproximativ 13.000 de oameni sunt tratați ca sclavii în Regat, potrivit unui raport al Ministerului britanic de Interne. Este de salutat faptul că guvernul de la Londra a făcut publice, pentru prima dată, aceste date, respectiv numărul victimelor sclaviei moderne. Mai mult, autoritățile din Regat au și identificat țările de proveniență. Primele patru pe listă sunt: Albania, Nigeria, Vietnam și România. Conform raportului, femeile cad cel mai adesea victime. Unele sunt obligate să se prostitueze, altele sunt private de libertate și obligate să muncească în locuințe. Autoritățile britanice au dat asigurări că vor lua măsuri pentru a pune capăt sclaviei moderne.

Onorată asistență, aici se impune să luăm și noi atitudine și să ne sporim eforturile privind prevenirea și stoparea acestui fenomen. Primul pas și, cred eu că cel decisiv, este o mai bună informare a celor care își doresc să plece să lucreze în afara granițelor țării și chiar și aici, acasă. Țin să atrag atenția asupra vulnerabilității țării noastre, pe fondul crizei economice globale și a măsurilor de austeritate ale Uniunii Europene. Din păcate, exploatarea sclavilor nu pare să fie eradicată rapid, având în vedere că numărul persoanelor aflate în sclavie crește de la an la an. În 2013 erau mai puțin de 30 de milioane de sclavi la nivel mondial, iar acum sunt peste 35.

    Andrei Dolineaschi - declarație politică despre Rolul activ al statului în redistribuirea resurselor către cei cu nevoi mai mari;

Domnul Andrei Dolineaschi:

"Rolul activ al statului în redistribuirea resurselor către cei cu nevoi mai mari"

Cu toții cunoaștem dezbaterile referitoare la modul în care statul ar trebui să își exercite rolul său social față de cetățeni, însă puține s-au spus cu privire la modalitatea în care chiar cetățenii se raportează la acest atribut al statului. De aceea, aș vrea să vă prezint astăzi concluziile unui studiu efectuat de Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții al Academiei Române, pe tema opiniei publice asupra politicilor sociale din România. Studiul efectuat se bazează pe trei piloni: rolul social al statului, suportul pentru cheltuielile publice și sistemele de asigurări sociale în sistemul public și cel privat.

Astfel, potrivit cercetătorilor Academiei Române, 78-90% dintre români își dau acordul pentru politicile sociale care să asigure locuri de muncă pentru fiecare, un nivel de trai decent pentru șomeri, venit minim garantat și reducerea inegalităților economice. În același timp, 52,8% dintre cei chestionați consideră că statul ar trebui să cheltuiască mai puțin cu ajutoarele sociale. În ceea ce privește sistemele de asigurări sociale publice, 62% consideră că asigurările pentru șomaj ar trebui menținute, 57% consideră că sistemul de pensii ar trebui menținut, iar 55% sprijină menținerea sistemului de sănătate.

Este important de luat în considerare curentul majoritar cu privire la alocațiile pentru copii. 90% dintre românii intervievați consideră că statul cheltuiește mult prea puțin cu alocațiile pentru copii. Acest procent reprezintă un semnal de alarmă și un indiciu clar cu privire la stabilirea priorităților în sistemul social.

Concluzia clară și fermă a acestui studiu este faptul că românii susțin un rol mai activ al statului în sistemul de asigurări sociale și în redistribuirea resurselor către cei cu nevoi.

Studiul efectuat de Academia Română este un bun indicator al tendințelor societății românești. Rolul legislativului, cât și al executivului, este de a transpune aceste curente de opinii, în mare parte majoritare, în politici publice îndreptate spre cetățean, spre incluziune, spre reducerea decalajelor și inechităților sociale.

    Angel Tîlvăr - declarație politica 9 decembrie - Ziua internațională împotriva corupției;

Domnul Angel Tîlvăr:

"9 decembrie - Ziua internațională împotriva corupției"

Ziua internațională împotriva corupției a fost inițiată la 31 octombrie 2003, prin "Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Corupției". Data de 9 decembrie a fost stabilită ca Ziua internațională anticorupție începând cu anul 2006, prin Rezoluția nr. 58/4 a Adunării Generale a ONU, prin care Adunarea a adoptat Convenția Națiunilor Unite împotriva Corupției. România a semnat Convenția la data de 9 decembrie 2003 la Merida (Mexic) și a ratificat-o prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004.

De asemenea, declarația Primei Conferințe Anuale și a Adunării Generale a Asociației Internaționale a Autorităților Anticorupție (IAACA), susținută la 22-26 octombrie 2006, la Beijing, îndeamnă autoritățile competente să aplice prevederile relevante ale Convenției, pentru a stabili și întări sistemul de luptă împotriva corupției, precum și încurajarea statelor semnatare cu privire la celebrarea Zilei internaționale anticorupție.

Convenția ONU împotriva Corupției, ratificată până acum de 168 de state, este primul tratat cu vocație universală în domeniul combaterii corupției.

Ziua internațională anticorupție are ca obiectiv promovarea principiilor etice, integritatea, transparența și responsabilitatea asupra propriilor acțiuni în afacerile publice, cât și în cele private.

Corupția este un fenomen social, politic și economic complex, care afectează toate țările. Corupția subminează instituțiile democratice, încetinește dezvoltarea economică și contribuie la instabilitatea guvernamentală.

Corupția atacă fundamentele instituțiilor democratice, ea poate distorsiona chiar și procesul electoral și, nu în ultimul rând, este un subiect de preocupare permanentă pentru cetățeni.

De aceea, avem obligația să arătăm intransigență față de acest fenomen, atât din punct de vedere legislativ, dar și din perspectiva în care instituțiile statului răspund manifestărilor de corupție.

    Angel Tîlvăr - declarație politica 10 decembrie - Ziua drepturilor omului;

Domnul Angel Tîlvăr:

"10 decembrie - Ziua drepturilor omului"

La 10 decembrie în toată lumea este marcată Ziua internațională a drepturilor omului. În această zi, în 1948, la Paris, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat "Declarația universală a drepturilor omului", prin Rezoluția nr. 217 A (III). Documentul a fost elaborat ca răspuns la atrocitățile din timpul celui de-al doilea Război Mondial și este primul act internațional în care sunt exprimate drepturile și libertățile fundamentale ce trebuie garantate ființelor umane din întreaga lume.

Ulterior, declarația a fost completată cu alte convenții, printre care: Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenția internațională asupra drepturilor politice și civile (1966), Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979), Convenția împotriva torturii (1984), Convenția împotriva Apartheid-ului (1985), Convenția drepturilor copilului (1989).

Instituirea oficială a Zilei drepturilor omului a avut loc la plenara 317 a Adunării Generale, la 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a declarat Rezoluția 423 (V), prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate, să sărbătorească ziua așa cum cred că e potrivit. Ziua este marcată de conferințe și reuniuni politice la nivel înalt și de evenimente culturale și expoziții care au ca tematică probleme legate de drepturile omului.

Ziua internațională a drepturilor omului este o zi a solidarității umane, deoarece, prin adoptarea declarației, au fost depășite frontierele naționale, diferențele etnice și politice, statele semnatare propunându-și să conlucreze, în scopul susținerii umanității în toată diversitatea sa, indiferent de religie, rasă, convingeri, sex. Principiile enunțate în cuprinsul declarației reprezintă un ideal comun al societăților democratice, care, asigurând recunoașterea și aplicarea lor, promovează respectul pentru drepturile și libertățile ființei umane.

Unele dintre drepturile și libertățile consfințite în Declarația universală a drepturilor omului au fost întruchipate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), care a fost adoptată în 1950 de către Consiliul Europei și este o reflectare unică a valorilor civilizației și democrației. CEDO oferă o listă de drepturi garantate, cum ar fi dreptul la viață, interzicerea torturii, sclaviei și a muncii forțate, dreptul la libertate și securitate, dreptul la un proces echitabil, respectarea vieții private și de familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și de asociere, dreptul la căsătorie, dreptul la o cale de atac eficientă și interzicerea discriminării.

Într-o jumătate de secol, drepturile consacrate în convenție au evoluat treptat, datorită modului de interpretare a Curții Europene a Drepturilor Omului și a diverselor protocoale care au stabilit noi drepturi legate de condițiile care nu au putut fi prevăzute atunci când a fost adoptată.

Importanța convenției constă nu numai în extinderea domeniului de aplicare al drepturilor pe care le protejează, dar, de asemenea, în sistemul de control instituit pentru a examina probabilele încălcări și de a asigura respectarea de către state a obligațiilor care le revin în temeiul Convenției, și anume, recunoașterea acestor drepturi și libertăți tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția lor, și nu numai pentru cetățenii lor.

Drepturile omului, democrația și statul de drept sunt valori esențiale ale Uniunii Europene. Înscrise în tratatul fondator al UE, acestea au căpătat o importanță deosebită odată cu adoptarea Cartei drepturilor fundamentale, în 2000, fiind consolidate și mai mult atunci când Carta a dobândit forță juridică obligatorie, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009.

Această zi este o ocazie bună pentru a marca progresele înregistrate în domeniul drepturilor cetățenești. România se poate mândri astăzi cu o legislație modernă în domeniu, în acord cu tratatele internaționale, precum și cu progresele vizibile în domeniul drepturilor cetățenilor săi, indiferent de sex sau etnie.

Este obligația constituțională a Parlamentului României de a întări legislația țării în materia drepturilor omului și de a veghea, cu instrumentele pe care le are la dispoziție, la respectarea acestora. Este de condamnat orice formă de violență sau discriminare împotriva cetățenilor și orice formă de încălcare a drepturilor acestora și vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să adoptați aceeași poziție.

    Vasile-Daniel Suciu - declarație politica Bioeconomia în România;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

"Bioeconomia în România"

Uniunea Europeană a pus accentul pe bioeconomie, domeniul care utilizează și valorifică resursele regenerabile. Prin intermediul bioeconomiei, a produselor bio, se asigură populației europene accesul la alimente mai sigure și sănătoase, dar și la bioenergie, respectiv biomateriale. În susținerea acestui scop, Comisia Europeană și Consorțiul Industriilor Bio alocă pentru exercițiul financiar 2014-2024 suma de 3,7 miliarde de euro pentru dezvoltarea sectorului bioeconomic.

Acest sector a căpătat amploare și în spațiul economic al României, iar recent pe masa Executivului s-a aflat proiectul de reducere a TVA la produsele alimentare certificate bio. Nu mare a fost surpriza atunci când opozanții măsurilor benefice pentru popor și spațiul economic au catalogat această inițiativă drept fiind o electo-măsură, precum electorata și alte acuzații de acest gen.

Ceea ce vreau să subliniez este faptul că reducerea TVA-ului la produsele bio era preconizată încă din perioada în care reducerea TVA-ului la pâine tocmai se implementa. Aceste măsuri au ca scop reducerea evaziunii fiscale, cât și dezvoltarea acestui sector, prin scăderea prețurilor și încurajarea consumatorilor de a se orienta către produsele certificate bio.

Așadar, reducerea TVA-ului la produsele bio de la 24% la 9% este îndeplinirea unui angajament deja făgăduit și, asemenea reducerii TVA-ului la pâine, această măsura vine în sprijinul pieței de consum și a recalibrării economiei.

Ținând cont de faptul că România se află pe locul al doilea în clasamentul european privind cota TVA aplicată prețului la alimente și de faptul că un număr de 15 state din Uniunea Europeană practică un TVA cu valoarea cuprinsă între 0 și 9%, consider că reducerea treptată a acestei cote, și în țara noastră, este un deziderat la care cu toții ar trebui să aspirăm.

Avem nevoie de măsuri fiscal-bugetare adaptate veniturilor locuitorilor și soluții legislative care să impulsioneze creșterea acestora.

    Vasile-Daniel Suciu - declarație politica Ne-am luat țara înapoi;

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

"Ne-am luat țara înapoi"

Cu trecerea fiecărei zile sloganul rostit de candidatul ACL la prezidențiale capătă un alt sens și iese la lumină mesajul ascuns dintr-acesta. Evident, electoratul îmbătat de succesul mobilizării lor, a crezut că acest mesaj li se adresează și că țara, cumva dispărută de o bucată de vreme, a fost în final regăsită. Teribilul adevăr începe să își facă apariția odată cu reieșirea la rampă a vechilor maeștri executanți PDL-iști și a nou-inițiaților în tainele escrocheriei, PNL-iștii.

Sloganul "Ne-am luat țara înapoi", rostit de Klaus Iohannis, pare a fi gluma lui Vasile Blaga, prin care transmite clar și concis co-partenerilor săi că după cei patru ani nespus de lungi în care răbdători au așteptat să pună mâna pe mult râvnita putere, astăzi, în sfârșit, și-au luat țara și afacerile înapoi.

Ca să izbutești pe eșichierul politic nu este suficient doar să devii partidul majoritar, de aceea plenipotentul Vasile Blaga a știut că a înghiți în întregime un fost partid istoric, PNL, nu îi va garanta sprijinul necesar pentru a orândui țara. Așa a luat formă ideea ca partidele unite PNL și PDL să își consolideze forțele, întărindu-și puterea în teritoriu, acolo unde se duc și banii.

Membrii celor două partide diferite, dar totuși la fel, și uniți de aceeași dorință, au purces spre a iniția demersul salvator prin care să își recupereze aleșii locali, pierduți tot din cauza incompetenței lor.

Rămânând indiferenți la afirmațiile noului președinte ales, care le urează migratorilor de partide "Să fie sănătoși și să rămână acolo", Blaga și Atanasiu îmbrățișează traseismul politic atât timp cât se face spre noul PNL, și nu în afara lui.

Dacă avertismentele deputatului Stelian Dolha, conform cărora membrii care au părăsit rândurile național-liberale vor fi la "mâna PNL" au fost vorbe-n vânt, iar el s-a dovedit a-și fi frecat mâinile de bucurie în zadar, conducerea bicefală a noului PNL nu s-a lăsat intimidată și a scos asul din mânecă. Astfel, au depus un amendament la OUG nr. 55, prin care toți aleșii locali care de bunăvoie și nesiliți de nimeni au migrat către alte partide vor fi forțați să revină în partidele inițiale.

Prin aceste manevre se observă caracterul acestor politicieni pentru care scopul scuză mijloacele, iar pentru propriul interes voința unui primar care face tot ceea ce îi stă în putere pentru a-și onora obligațiile față de oameni, nu are nicio valoare.

Domnilor Blaga și Atanasiu, dragoste cu forța nu se poate. Aleșii locali nu se regăsesc în ceea ce dumneavoastră reprezentați, iar după toate calomniile și amenințările pe care le-ați adresat, să îi forțați să vi se alăture se numește ipocrizie.

    Ion-Bogdan Mihăilescu - declarație politică cu ocazia Zilei Constituției;

Domnul Ion-Bogdan Mihăilescu:

Declarație politică cu ocazia Zilei Constituției

În fiecare an, pe data de 8 decembrie, se sărbătorește Ziua Constituției României. Sărbătorim 23 de ani de la adoptarea, prin referendum, a primei Constituții democratice de după cel de-al Doilea Război Mondial, o constituție care reglementează realitățile politice, juridice, economice și sociale ale României. Adoptarea Constituției de la 8 decembrie 1991, prin voința suverană a peste 8,4 milioane de români, a marcat începuturile reinstaurării democrației și a statului de drept în țara noastră. Necesitatea revizuirii Constituției în anul 2003 a fost motivată de reformele de structură și de substanță care s-au produs în viața socială, economică și politică a țării. Această nouă Constituție a stat la baza dezvoltării sistemului politic pluralist și a contribuit decisiv la aderarea României la sistemul de valori promovat de instituțiile internaționale.

Ziua Constituției ne oferă nu numai prilejul de a sublinia importanța actului fondator din 1991, ci și semnificația majoră a Legii fundamentale în viața cetățenilor și în funcționarea sistemului nostru democratic. Constituția s-a dovedit a fi un corp de principii și norme care a deschis calea pentru afirmarea valorilor fundamentale ale statului de drept și ale economiei de piață, o garanție a drepturilor fundamentale ale omului, dar și a funcționării instituțiilor de bază ale statului.

Actul fundamental al unei națiuni reflectă direcția de evoluție a acesteia în ceea ce privește asigurarea, garantarea și respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor unui stat. Constituția reprezintă elementul definitoriu al identității noastre statale și naționale, iar respectul pentru Constituție exprimă implicit adeziunea noastră la valorile și principiile ei.

În prezent, datorită noilor realități social-economice, politice și europene, România are nevoie de o nouă Constituție modernă, care să reflecte cu adevărat, atât statutul actual al României de stat membru al Uniunii Europene, cât și evoluția societății românești, întrucât actualul text constituțional și-a arătat limitele și vulnerabilitățile.

    Monica Maria Iacob Ridzi - declarație politică intitulată Muntele - șansa la viață a oamenilor din Valea Jiului;

Doamna Monica Maria Iacob Ridzi:

"Muntele - șansa la viață a oamenilor din Valea Jiului"

Uniunea Europeană și ONU sărbătoresc, din anul 2003, la data de 11 decembrie, "Ziua internațională a muntelui", cu scopul de a informa populația în legătura cu importanța munților pentru viață, în general, dar și ca sursă de materii prime ori zone pentru recreere și turism. România, ca parte a Uniunii Europene, consider că trebuie să se ralieze acestui demers civic.

În acest context, vreau să vă readuc în atenție faptul că, pentru mine și pentru concitadinii mei din Valea Jiului, muntele are o semnificație mult mai puternică. Pentru noi, cei din Valea Jiului, muntele reprezintă aproape totul. Întreaga viață socială și economică pulsează, în cele 6 localități ale acestei regiuni, în jurul munților care înconjoară frumoasa Vale a Jiului. Mai întâi, muntele a fost "casa" primilor păstori care au populat cătunele dintre Jii, punând bazele așezărilor de astăzi. Tot muntele este cel care a dat șansa la dezvoltare a regiunii, odată cu descoperirea și exploatarea zăcămintelor de huilă. Astăzi, munții Parâng, Retezat, Vâlcan și Șureanu, care înconjoară spectaculoasa regiune turistică a Văii Jiului, constituie principala oportunitate pentru un viitor mai bun al oamenilor din Petroșani, din Petrila, din Aninoasa, din Vulcan, din Lupeni și din Uricani.

Munții de cărbune din Valea Jiului reprezintă încă o bogăție a acestei țări, pe care nu am învățat să-i prețuim încă la justa lor valoare. Acești oameni bravi și destoinici care sunt minerii continuă să lucreze în condiții nedemne de vremurile pe care le trăim, riscându-și zi de zi viața în măruntaiele munților pentru a scoate la lumină cărbunele care constituie garanția independenței energetice a României. Față de acești oameni, față de dăruirea lor, avem și noi, oamenii politici, datoria de a face tot ceea ce ține de noi pentru ca activitatea din mineritul Văii Jiului să fie una pe măsura eforturilor depuse de mineri.

Pentru ca muntele de cărbune din Valea Jiului, acest dar al lui Dumnezeu pentru România, să poată fi exploatat în continuare, în condiții de siguranță pentru mineri și în deplin respect față de mediul înconjurător, Guvernul României are datoria să acorde atenția cuvenită, pe care de altfel și-a asumat-o în repetate rânduri, față de acest sector de activitate.

Nu doar pentru oamenii din Valea Jiului, ci pentru întreaga țară, Munții Carpați reprezintă o neprețuită comoară, o perlă a turismului european și mondial. De câțiva ani buni, comunitatea locală din Valea Jiului și statul român au demarat un amplu proiect menit să pună în valoare munții din jurul Văii Jiului și să aducă stațiunile de aici la standardele pe care le implică un turism de calitate, de clasă europeană, capabil să atragă turiști și să asigure, astfel, o alternativă de dezvoltare a acestei regiuni frumoase care este Valea Jiului. Grație investițiilor Ministerului Turismului, care au început încă din anul 2007, odată cu demararea programului național "Schi în România", trei dintre cele mai frumoase destinații turistice de iarnă - Parâng, Straja și Pasul Vâlcan - au cunoscut o dezvoltare rapidă și spectaculoasă. Din păcate, investițiile prevăzute în programele de dezvoltare a domeniilor schiabile din cadrul acestor stațiuni nu au fost încă finalizate, criza economică prin care a trecut și țara noastră generând sistarea finanțărilor pentru toate proiectele de dezvoltare turistică derulate în Valea Jiului.

Dincolo de această sincopă, mesajul pe care oamenii din Valea Jiului m-au rugat să vi-l transmit, dumneavoastră și membrilor Guvernului, este acela că proiectele de dezvoltare a turismului montan din Valea Jiului trebuie să continue și trebuie să fie finalizate cu succes. O dovadă în acest sens este, spre exemplu, efortul uriaș pe care autoritățile de la Petroșani l-au făcut pentru punerea în funcțiune a unei noi instalații de telescaun în zona de schi a stațiunii Parâng. Fără continuarea programului guvernamental privind dezvoltarea domeniilor schiabile din Valea Jiului, lucrurile nu vor putea însă evolua conform așteptărilor pe care le au localnicii și turiștii, deopotrivă.

De aceea, vă invit, în această zi pe care întreaga lume o dedică muntelui, să vă alăturați celor care susțin punerea în valoare a bogăției montane de care dispune România și la noi, în Valea Jiului. Personal, voi cere Guvernului să cuprindă în bugetul anului 2015 fondurile necesare pentru finalizarea investițiilor din Parâng, din Straja și din Pasul Vâlcan și chiar pentru demararea unor investiții noi, la Petrila și Uricani, acolo unde potențialul de dezvoltare a turismului montan este la fel de mare.

Vă invit să vă alăturați nouă, celor din Valea Jiului, și să înțelegeți că, nu doar pentru noi, ci pentru întreaga țară, muntele înseamnă, la urma urmei, viață.

    Claudia Boghicevici - declarație politica Legea bonelor, o lege necesară pentru familiile din România;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Legea bonelor, o lege necesară pentru familiile din România"

O lege în ceea ce privește exercitarea profesiei de bonă era o necesitate de mult timp și mă bucur că, după dezbateri intense, la Comisia pentru muncă și protecție socială am reușit să ajungem la un consens și am promovat în plen un proiect ce a primit vot de adoptare din partea tuturor parlamentarilor.

Mă bucur să văd că atunci când vorbim de legi care răspund unei nevoi din societate interesele de partid și orgoliile personale au fost lăsate deoparte și iată că astfel am putut obține reglementări clare și ferme pe o temă foarte sensibilă. Din păcate, în ultimii ani am tot văzut relatări în media sau ale unor părinți disperați referitoare la cazuri de persoane angajate pentru îngrijirea copiilor, dar care se dovedeau nepotrivite din punct de vedere moral sau profesional.

Legea pe care am adoptat-o în Parlament vine cu o serie de prevederi foarte clare în ceea ce privește calitățile și calificările necesare pentru o bonă, inclusiv absența antecedentelor penale și certificate medicale și psihologice care să ateste că sunt apte. Foarte importantă este și reglementarea cadrului contractual în care își desfășoară activitatea o bonă: prin contract individual de muncă sau prin contract de prestări servicii ca persoană fizică autorizată. Aceste contracte vor fi însoțite de un plan de activități pe care îl propune respectiva persoană angajată pentru îngrijirea copilului, fiind astfel un angajament al ei clar în ceea ce privește programul pe care îl va avea cu copilul. Bona este obligată să ofere cel puțin servicii de îngrijire și supraveghere, hrănire, acordarea primului ajutor, activități recreative și educaționale.

Legea bonelor este un pas înainte pentru dezvoltarea furnizorilor privați de servicii sociale, iar în ceea ce privește creșterea și îngrijirea copiilor știm cu toții care sunt deficiențele sistemului. Este o lege care are în prim-plan asigurarea siguranței copiilor noștri și calitatea morală și profesională a persoanelor în care trebuie să avem încredere să îi lăsăm. Sper ca prin aceste reglementări părinții să găsească un sprijin pentru găsirea celei mai potrivite persoane care să aibă grijă de copiii lor.

    Claudia Boghicevici - declarație politica Necesitatea unui cadru legislativ clar și transparent în domeniul asigurărilor;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Necesitatea unui cadru legislativ clar și transparent în domeniul asigurărilor"

Nu există o legislație clară de aplicare a normelor asigurărilor auto, fiecare societate privată este liberă să impună prețurile și regulile după bunul-plac, iar responsabilii din ASF încasează salarii grase din comisioanele pieței incoerent reglementate. Românii plătesc.

Pentru a asigura coerența este necesar un sistem de reguli de bază, clare și transparente.

În cadrul Comisiei pentru buget, finanțe și bănci s-a cerut și s-a votat cu unanimitate de voturi audierea președintelui ASF și a responsabililor cu supravegherea pieței de asigurări în cazul anomaliilor semnalate în creșterea prețurilor la polițele RCA.

În guvernarea Ponta populația este din ce în ce mai sărăcită și află cu surprindere că are de plătit în fiecare an mai mult, iar pentru recuperarea daunelor au de gestionat bariere nejustificate. Oamenii trebuie să știe de ce dau respectivii bani pentru asigurarea auto.

Tinerii, în mod particular, plătesc pentru asigurarea RCA de 5 ori mai mult decât un adult, decalaj mult mai mare în România decât în alte state europene cu piețe financiare și de asigurări mai dezvoltate.

Nemulțumirea oamenilor este întemeiată, pentru că aceste asigurări se scumpesc mult peste nivelul de suportabilitate al românilor.

Mai mult, această scumpire nu pare a avea o bază reală, iar ASF dă din nou dovadă de lipsă de transparență. Deși prin comasarea tuturor instituțiilor de supraveghere în domeniul asigurărilor trebuia să se înființeze o instituție modernă, capabilă să supravegheze piața financiară și să protejeze interesele românilor, ASF s-a dovedit, în ultimii 2 ani, doar un mamut instituțional, incapabil de comunicare eficientă și acoperiș bănos pentru tot felul de politruci, care au găsit în ASF sinecura perfectă.

Pentru coerență este nevoie de un sistem de reguli de bază, clare și transparente, stabilite de ASF. Aceste norme nu trebuie să fie complicate sau inventate în bunul stil românesc, ci se pot prelua din buna practică europeană și adaptate pentru piața din România, respectând directiva europeană în materie. Condiția este să avem profesioniști responsabili, voință și respect față de cetățeni.

    Claudia Boghicevici - declarație politica Incompetența guvernării Ponta în domeniul energetic;

Doamna Claudia Boghicevici:

"Incompetența guvernării Ponta în domeniul energetic"

Sectorul energetic este printre domeniile economiei românești care poate aduce cea mai mare valoare adăugată și care ne poate plasa ca țară în poziția de hub energetic al Europei, așa cum o confirmă și analiza EuroNews de săptămâna trecută.

Din păcate, ce vedem în guvernarea Ponta este doar incompetență crasă în gestionarea acestui domeniu și în fructificarea acestui extraordinar potențial.

Este inadmisibil ca abia în ceasul al doisprezecelea, cu mai puțin de o lună înainte de expirarea termenului de 10 ani pentru renegocierea redevențelor aferente dosarului de privatizare Petrom, guvernanții să analizeze oportunitatea modificării acestor redevențe.

Este inadmisibil ca doar cu o lună înainte de intrarea în vigoare a termenului pentru liberalizarea prețului la gaze pentru IMM-uri și consumatori industriali (inclusiv CET-uri), guvernanții să se trezească din somn și să notifice fără succes Comisia Europeană pentru amânarea acestui termen.

Este inadmisibil ca abia după un an și jumătate de la oficializarea eșecului Nabucco guvernanții PSD să vină în fine cu o nouă strategie energetică pe care să o lanseze în dezbatere publică. Acesta este tabloul indolenței și al amatorismului PSD în gestionarea sectorului energetic, iar problema redevențelor este doar vârful aisbergului.

Din neglijența Guvernului, nivelul redevențelor în 2015 rămâne unul dintre cele mai scăzute din lume, o situație extrem de păguboasă pentru statul român. Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov, a anunțat că în anul 2015 redevențele petroliere vor rămâne la același nivel ca în ultimii 10 ani, adică între 3,5 și 13,5%, în funcție de tipul de zăcământ. În medie, redevența aplicată la petrol este de circa 7%. Acest nivel al redevențelor este unul dintre cele mai scăzute din lume, mai ales dacă luăm în calcul valoarea veniturilor din redevențe de circa 180 milioane de euro, raportată la valoarea producției de petrol extrasă.

Guvernul a făcut însă o mare eroare, prin neînceperea din timp a negocierilor cu OMV Petrom, în vederea stabilirii unui alt nivel al redevențelor, eroare pentru care costurile se măsoară în sute de milioane de euro.

Astfel, în mod evident, nu se putea da în luna decembrie o ordonanță de urgență care să modifice valoarea redevențelor, ce ar fi însemnat decredibilizarea României în fața investitorilor și a burselor din toată lumea, însă varianta aleasă, aceea a menținerii lor la același nivel și în 2015, este o soluție fundamental păguboasă pentru statul român.

Ca principal partid de opoziție, chemăm toate partidele parlamentare la o dezbatere tehnică pentru corelarea sistemului general de impozite cu nivelul redevenței și cu impozitele speciale pe hidrocarburi.

Petrolul este o sursă importantă de venituri din investiții, taxe, impozite și redevențe pentru state dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie, Norvegia, Rusia sau Brazilia, aceste sume fiind de fapt parte din baza pe care aceste țări și-au construit prosperitatea.

Oare România își permite să renunțe chiar și la 100 milioane de euro pe care îi putea obține suplimentar în 2015? Și asta după ce, prin semnătura premierului Ponta, România a pierdut deja 200 de milioane de euro din contul datoriei Rompetrol față de statul român.

    Maria-Andreea Paul - declarație politica Românii, agricultorii și producătorii de medicamente sunt buni de plată pentru statul român, dar companiile petroliere sunt păsuite cu încă un an;

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Românii, agricultorii și producătorii de medicamente sunt buni de plată pentru statul român, dar companiile petroliere sunt păsuite cu încă un an"

Semnalez 4 anomalii ale unei politici fiscale incoerente, croită în detrimentul românilor, care impun un răspuns ferm din partea Guvernului României, indiferent de culoarea lui politică:

1. România încasează anual la buget cu circa 50 milioane euro mai mult din taxa clawback pe medicamente (circa 330 milioane euro) decât din redevențele aplicate la petrol și gaze (sub 280 milioane euro).

La aplicarea taxei clawback producătorilor de medicamente, pentru a contribui la finanțarea sistemului public de sănătate, industria farmaceutică a amenințat cu "moartea industriei". În realitate, industria crește an de an în România. Acum asistăm la același gen de "avertismente" din partea producătorilor de petrol și gaze și reușesc să blocheze creșterea redevențelor, într-un stat condus slab de Ponta-Petrescu-Nicolescu.

2. România încasează anual la buget cu peste 15 milioane euro mai mult din taxa pe clădirile speciale (o anomalie de taxă pe echipamentele de producție care nu ar trebui să existe) decât din redevențele aplicate la petrol și gaze.

De pildă, dacă statul român ar recupera prejudiciul estimat de procurori la Lukoil din evaziune fiscală, bugetul ar beneficia de o sumă echivalentă cu taxele colectate din redevența de petrol și gaze într-un an. Câte astfel de oportunități ratate mai sunt din evaziunea fiscală estimata la 16% din PIB?

3. România estimează în acest an că va încasa la buget, din impozitul pe normele de venit aplicate agricultorilor, cu peste 13 milioane euro mai mult decât din taxa specială pentru exploatarea resurselor naturale.

Cumulând taxa specială din exploatarea resurselor naturale cu taxa pe venituri suplimentare, obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale, obținem venituri estimate la buget de sub 100 milioane euro, de două ori mai mult decât impozitul pe venitul agricultorilor.

4. România a încasat din rovinietă, taxe de pod și taxe de autostradă sume de aproape 5 ori mai mari decât din redevențele aplicate la petrol și gaze. Românii sunt buni de plată pentru statul român, companiile petroliere sunt păsuite cu încă un an, după alți zece.

    Maria-Andreea Paul - declarație politica Blocarea redevențelor este adevărata calomnie la adresa românilor;

Doamna Maria-Andreea Paul:

"Blocarea redevențelor este adevărata calomnie la adresa românilor"

E o calomnie acuza că nu se va renegocia partea din prețul de exploatare al petrolului care revine statului român? Orice zi care trece din luna decembrie, când s-au împlinit zece ani de la contractul făcut de Guvernul Adrian Nastase pentru vânzarea petrolului românesc și când am ajuns la termenul când trebuie renegociată redevența pentru statul român este un adevăr trist, nu o calomnie. Este o parte din adevărul că guvernarea PSD, a unor miniștri - "staruri" pe modelul comunicațional Ponta -, este o insultă și o calomnie. Ambele la adresa noastră, a tuturor, orice orientare politică sau economică am avea.

Oare România își permite să renunțe chiar și la 100 milioane de euro pe care îi putea obține suplimentar în 2015? Din neglijență, rea-voință sau trădarea Guvernului, nivelul redevențelor în 2015 rămâne unul dintre cele mai scăzute din lume, o situație extrem de păguboasă pentru statul român, o calomnie la adresa românilor. Petrolul este o sursă importantă de venituri din investiții, taxe, impozite și redevențe pentru statele dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie, Norvegia, Rusia sau Brazilia, aceste sume fiind de fapt parte din baza pe care aceste țări și-au construit prosperitatea.

Avem posibilitatea ca, prin negociere transparentă, parteneriat și determinare, să fim un partener respectat pentru marii investitori ai lumii, de care avem atâta nevoie, iar acest gen de concesii nu sunt de natură să ne poziționeze superior în ierarhia țărilor atractive pentru investiții, pentru că predictibilitatea, respectiv lipsa ei sunt atribute ce contează enorm în analiza de țară a oricărui investitor.
Invităm Ministerul de Finanțe ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, să ia măsuri urgente, în condiții de maximă transparență, negocierile pentru modificarea redevențelor la hidrocarburi, la un nivel care să permită suplimentarea justificată a veniturilor bugetare.

Maniera autodistructivă de a conduce a Guvernului a atins o culme și mai înaltă a absurdului. Ministrul Nicolescu se detașează total de lumea reală a politicii și a economiei, one-man-show, ca un superstar din showbiz, atacând perfect omogen pe toți cei care nu sunt de acord cu el, inclusiv pe Iulian Iancu de la PSD.
E o insultă prețul la gaze pentru domnul ministru? Da, este demult o insultă personală pentru fiecare dintre cetățenii țării.

Cred că domnul Nicolescu tocmai și-a anunțat demisia din funcția de ministru delegat pentru energie. Când prețul gazelor crește pentru agenții economici de la 1 ianuarie, scumpirile merg în lanț, evident, la bunurile și serviciile consumate de români. Așadar, sunt plătite tot de către populație. Îl citez: "Am încercat să-i conving pe cei de la Comisia Europeană să accepte o perioadă suplimentară în care să ne pregătim mai bine piața, să fie mai mare lichiditate, să fie mai mare transparență, (...) cu un preț clar de referință în piață. Și vă pot spune că nu am reușit să îi conving". Iată dovada propriilor sale declarații din 27 noiembrie: http://realitatea.mobi/1579751.

    Maria-Andreea Paul - declarație politica România a intrat în cutia neagră instituționalizată a lobby-ului. Machiavelli în România?;

Doamna Maria-Andreea Paul:

"România a intrat în cutia neagră instituționalizată a lobby-ului. Machiavelli în România?"

România a intrat în cutia neagră instituționalizată a lobby-ului.

Cum? Aplicând strategia "ușilor turnante", semnalată în lucrarea "Machiavelli in Brussels", prin care persoane plătite bine de companii puternice să le promoveze interesele în interiorul autorităților publice, devin ele însele decidenți publici. Este cazul flagrant al PR-istului OMV Petrom, Răzvan Nicolescu, care este numit din aceasta funcție, de către premierul Ponta, direct ministru al energiei.

Când? Exact în perioada în care expiră clauza celor 10 ani negociați de Năstase, în care nu se pot modifica redevențele la petrol și gaze. Exact atunci când se impun decizii vitale pentru România următorilor zece ani, cu impact major asupra companiei: renegocierea sistemului fiscal.

Rezultatul? Amânarea blocării redevențelor cu încă un an, după alți zece, deși Guvernul Ponta a promis la sfârșitul acestui an un nou sistem fiscal pentru hidrocarburi. Operațiunea a fost săvârșită printr-o ordonanță de urgență și nu a fost rezultatul niciunei dezbateri publice sau parlamentare cu argumente tehnice pe fond.

De pildă, în Franța este o prevedere clară în Codul penal, care interzice acest gen de transferuri al decidenților din companiile private spre administrația publică și invers în același domeniu, fără o perioadă intermediară de minimum 3 ani. Altfel, nu se știe clar interesele cui le apară. De ce? Contactele personale și informațiile din interior sunt ingredientele esențiale ale jocului eficient, dar murdar în acest caz, al lobby-ului.

Detalii despre cutia neagră a lobby-ului european găsiți citind această carte: http://books.google.ro/books/about/Machiavelli_in_Brussels.html?id=wgVf0E9ExdoC&redir_esc=y

    Iulian Vladu - declarație politică intitulată Inundațiile din Răscăeți, județul Dâmbovița, sunt consecința nepăsării autorităților;

Domnul Iulian Vladu:

"Inundațiile din Răscăeți, județul Dâmbovița, sunt consecința nepăsării autorităților"

Sărbătorile de iarnă i-au găsit pe locuitorii satelor Vultureanca și Răscăeți, din comuna Răscăeți, județul Dâmbovița, sub ape, pâraiele Holboca și Jirnov ies din matcă la fiecare ploaie serioasă, distrugând munca și liniștea a peste 80 de familii.

Astă-vară, din cauza vremii capricioase, acești cetățeni s-au trezit de 5 ori sub ape, inundați din cauza indolenței, incompetenței și a relei-voințe a autorităților locale și dâmbovițene, care nu numai că nu au prevăzut pericolul, dar nu au demarat niciun fel de măsură pentru sprijinirea sinistraților, cu excepția transportului unor cisterne cu apă potabilă.

O altă problemă care merită discutată, în acest context, este colmatarea fântânilor și privarea oamenilor din această zonă de apă potabilă, existând riscul permanent al izbucnirii unor epidemii.

Este limpede că atât primarul localității, cât și președintele Consiliului Județean Dâmbovița nu-și înțeleg rolul și rostul în administrația publică locală, nefiind capabili, până la această oră, să identifice soluțiile tehnice și resursele pentru remedierea problemei.

Județul Dâmbovița este unul extrem de vulnerabil la capitolul calamități naturale, având în vedere investițiile neînsemnate în infrastructură și eforturile limitate făcute de membrii Comitetului pentru situații de urgență. Vara trecută s-au înregistrat nenumărate inundații și alunecări de teren, care au dus la distrugerea podurilor, drumurilor și a terenurilor oamenilor. Pagubele au fost evaluate, Guvernul a promis resurse, însă acestea nu au mai venit nici până la această oră. Iată, așadar, că în mijlocul iernii, oamenii suferă din cauza nepăsării autorităților, iar munca lor este pur și simplu măturată de ape.

Inundațiile de la Răscăeți nu sunt, în concluzie, consecința vremii nefavorabile, ci a nepăsării și a neputinței autorităților dâmbovițene, care nu sunt capabile să le asigure cetățenilor minima siguranță că viețile și munca lor nu vor fi distruse la primii stropi de ploaie.

    Florin Gheorghe - declarație politica România are nevoie de un capital autohton puternic;

Domnul Florin Gheorghe:

"România are nevoie de un capital autohton puternic"

Mă număr printre cei care susțin cu toată puterea că politicile publice din România trebuie să stimuleze cât mai mult fluxul de investiții străine către țara noastră. Beneficiile le cunoaștem cu toții: locuri de muncă nou create, salarii competitive, know how și tehnologie de ultimă generație, capitaluri financiare importante. Știm cu toții că investițiile străine sunt dorite de toate economiile lumii și că, în această competiție, nu suntem singurii. Este și motivul pentru care, chiar în acest an, am propus Parlamentului spre dezbatere și adoptare o propunere legislativă menită să stimuleze investițiile străine directe, generatoare de noi locuri de muncă.

Cu toate acestea cred cu putere că pe termen scurt, mediu și lung va trebui să ne concentrăm pe elaborarea unor politici care să stimuleze consolidarea agenților economici autohtoni. În acest context economic internațional, puternic marcat de incertitudine, statele puternice sunt statele care au sprijinit și au dezvoltat un capital autohton puternic, care, în momentele dificile, nu își strânge bagajele și migrează către zonele fără riscuri economice. Știu! O să-mi spuneți că, în calitate de membru al Uniunii Europene, România nu mai poate privi agenții economici în cheia naționalității capitalurilor lor, pentru că acest lucru ar contraveni dreptului comunitar. E drept, însă, că dacă adoptăm cele mai bune măsuri pentru mediul de afaceri, capitalul autohton va profita și el și se va dezvolta și consolida, oferind economiei sustenabilitate pe termen lung.

Analizez de ceva vreme eforturile pe care le fac unii agenți economici să subziste și chiar să se dezvolte, fără ca din partea autorităților să vină vreodată vreun sprijin direct. Mai mult, toți acești reprezentanți ai capitalului autohton spun că nu au nevoie de ajutorul direct al autorităților, ci au nevoie ca autoritățile să nu mai intervină brutal în piață și solicită ca autoritățile să genereze un minim de predictibilitate în planurile de afaceri private. Domeniile în care capitalul românesc, autohton dorește să exceleze și să se consolideze sunt nenumărate, pornind de la producția și distribuția de produse alimentare ecologice, textile și modă, mașini și echipamente și mergând până la mica producție de software.

România are un potențial uriaș. Nu o spun numai eu, ci o spun chiar piețele pe care produsele românești intră în competiție. De aceea mă gândesc foarte serios dacă nu se impune cât mai curând promovarea unui pachet legislativ care să vină în sprijinul consolidării acestor capitaluri românești.

Din punct de vedere guvernamental am toată speranța că proiectele care au avut succese incontestabile, cum ar fi de pildă schemele de minimis, vor fi continuate și în anii următori. De asemenea, mi-aș dori ca în următoarea execuție bugetară europeană România să promoveze cele mai eficiente proiecte pentru consolidarea capitalurilor autohtone românești, fie că vorbim de producție, servicii sau comerț. Ca decidenți politici responsabili, trebuie să punem mai presus de toate interesele românilor și nevoia lor de a ajunge la prosperitatea mereu promisă, dar niciodată ajunsă.

    Florin Gheorghe - declarație politica Administrația publică românească așteaptă reforma;

Domnul Florin Gheorghe:

"Administrația publică românească așteaptă reforma"

În urmă cu mai bine de un an, discuțiile asupra reformei din administrația publică erau extrem de înfierbântate, propunându-se, între altele, nu numai accelerarea procesului de descentralizare, dar și obiective extrem de ambițioase în legătură cu procesul de reorganizare administrativ-teritorială sau cu cel de regionalizare. Din păcate, tot acel curaj reformist s-a ofilit într-o clipă, de parcă problemele administrației publice din România s-au rezolvat de la sine sau se așteaptă iluzoriu că soluțiile vor veni de la Dumnezeu.

Am încheiat de aproape o lună ultima campanie electorală, iar până la următoarele alegeri, cele pentru alegerea autorităților administrațiilor publice locale, ne despart mai puțin de doi ani. Chiar dacă urmează o perioadă importantă de acalmie politică, extrem de utilă reformelor, nu pot să nu constat că preocupările pe marginea reformei din administrație nu există. Suntem oare extrem de mulțumiți de performanțele administrației publice locale și, de aceea, reforma acesteia nu mai reprezintă o prioritate?! Nu cred! Suntem oare extrem de mulțumiți de modul în care comunitățile locale au reușit să acceseze și să utilizeze fondurile europene nerambursabile, pentru modernizarea comunelor și micilor orașe? Nici gând! Ni se pare oare că administrația publică este în slujba cetățeanului și nu invers sau că cetățeanul beneficiază de cele mai bune servicii publice și nu stă la cozi sau nu este plimbat de colo până colo doar pentru o banală ștampilă pe un document? Haideți să fim serioși și să recunoaștem că nu e așa!

Administrația publică din România este de departe domeniul cel mai puțin reformat în ultimii douăzeci și cinci de ani. Dacă vrem să fim cinstiți, am recunoaște faptul că performanțele celor mai multe dintre administrațiile publice locale nu sunt deloc mai ridicate decât în momentul căderii comunismului. Cauzele sunt cunoscute de toată lumea. Slaba finanțare a administrațiilor publice locale face dificilă, dacă nu imposibilă, realizarea unor proiecte de modernizare sau de infrastructură. Mai mult, în cazul multora dintre administrații, banii nu ajung nici pentru cheltuielile curente. Apoi, dacă vrem să privim realitatea în față, putem constata că mare parte dintre funcționarii care populează administrațiile locale sunt și slab calificați în actul administrativ modern, dar sunt și salarizați mizerabil. Consecințele le putem anticipa cu toții: slabe performanțe în lucrul pe programe cu finanțare externă și, din cauza lefurilor mici, tentația mare de a cădea în capcana actelor și faptelor de corupție. Dacă mai adăugăm la această imagine de ansamblu și lipsa de transparență în cheltuirea banilor publici sau lipsa informatizării relațiilor dintre contribuabil și cetățean, obținem o imagine și mai clară asupra a ceea ce se numește administrația publică românească în anul 2014.

Pentru toate aceste motive, dar și pentru multe altele consider că, încă din debutul anului 2015, trebuie să se redepună în prim-planul dezbaterilor publice cele trei componente ale reformei din administrația publică românească: descentralizare, reorganizare administrativ-teritorială și regionalizare. Sunt proiecte extrem de necesare pentru modernizarea României, care dacă vor fi bine implementate vor contribui direct la creșterea standardului de viață al românilor.

    Gheorghe-Eugen Nicolăescu - declarație politică despre neîncrederea în Guvernul Ponta;

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Fie că vorbim de cetățenii acestei țări sau de partenerii internaționali, este evident că încrederea în Guvernul Ponta este din ce în ce mai mică.

Pe de o parte, rezultatul alegerilor ne-a arătat măsura încrederii pe care cetățenii o au în cel care conduce acest guvern, dar și a efectelor pe care politicile nocive ale PSD le au asupra vieții românilor și a nivelului de trai al acestora.

Pe de altă parte, nici încrederea pe care partenerii internaționali o au în Victor Ponta și guvernul său nu este una care să ne liniștească.

Căci, cum altfel am putea să interpretăm condiția impusă de Fondul Monetar Internațional și de Comisia Europeană de încadrare într-un deficit bugetar de 0,9% din PIB, față de 1,4%, atât cât s-a preconizat potrivit angajamentelor din Tratatul fiscal?

Putem înțelege din această condiție că șmecheria și minciunile lui Ponta și ale guvernului său au ajuns la un asemenea nivel, încât nu mai pot fi tolerate?

Experții FMI și cei ai CE consideră că executivul de la București riscă să pună în pericol finanțele României prin luarea unor decizii, fără acordul lor, care să pună presiuni suplimentare pe deficit.

Nu este nevoie decât de o scurtă privire asupra listei pomenilor electorale ale PSD și ale lui Ponta, pentru a înțelege impasul în care se află aceștia acum, când trebuie să calculeze "oficial" prețul minciunilor electorale și când Parlamentul așteaptă proiectul de buget pentru anul 2015.

Nu știu cine și-a dorit mai mult victoria în alegeri, Ponta sau PSD, dar ce știu sigur este că aceștia trebuie să răspundă împreună, având în vedere dezinteresul pentru mijloacele folosite pentru a-și atinge scopul prezidențial. Mărinimia lor nu a avut limite, au promis tuturor, au spus fiecăruia ceea ce își dorea să audă, dar acum a sosit momentul decontului binemeritat.

Ar trebui să cuprindă în buget, printre altele, pensii indexate cu 5%, majorarea salariului minim de la 900 la 975 lei, majorarea salariilor pentru aproximativ 300.000 de angajați din sistemul sanitar, majorarea salariilor profesorilor, mărirea indemnizației persoanelor cu handicap ... și lista continuă.

Pe lângă toate acestea, conform declarațiilor premierului Ponta, proiectul de buget va fi construit fără creșterea taxelor și a impozitelor și cu accizele "exact cum au fost în 2014, niciun leu în plus", în condițiile în care sistemul aplicat până acum la calcularea accizelor ar trebui să conducă la o scădere a acestora.

Dacă acest guvern a lăsat impresia că "vocea" poporului a fost ascultată, nu același lucru se poate spune și despre mediul de afaceri, în condițiile în care, la fel ca anul trecut, Ministerul Finanțelor forțează cadrul legal pentru a obține un nivel cât mai mare al accizelor, menținând pentru anul 2015 același nivel ca în 2014 cel de 4,73.

Aplicarea unei formule de calcul corecte ar fi însemnat un ajutor pentru mediul de afaceri, dar încasări mult mai mici din accize, în condițiile în care minciuna electorală trebuie acoperită.

Să ne amintim ce declara cu două luni în urmă Victor Ponta referitor la acest subiect: "se lucrează la Ministerul de Finanțe împreună cu partenerii internaționali, cu Comisia Europeană. Cu siguranță vor fi accize mai mici".

Și ca să fie tabloul complet, după prima întâlnire cu reprezentanții organismelor internaționale, premierul Ponta ne vorbea (pentru a câta oară?) despre seriozitate și predictibilitate în ceea ce privește măsurile pe care le ia Guvernul.

Oare cât crede domnul Ponta că mai poate continua minciuna?

    Florin Mihail Secară - declarație politică intitulată Mulțumim, eroi ai Revoluției române! Vouă vă datorăm libertatea;

Domnul Florin Mihail Secară:

"Mulțumim, eroi ai Revoluției române! Vouă vă datorăm libertatea"

Săptămâna viitoare se împlinesc douăzeci și cinci de ani de la momentul în care tinerii studenți timișoreni au ieșit în piață anunțând finalul unui regim nedrept și întunecat pentru istoria noastră și au prefigurat victoria celor care au sperat până în ultima clipă că libertatea va fi câștigată. "Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!" este ecoul care încă se mai aude și astăzi în inimile celor care au trăit momentul Revoluției și care au crezut în valorile democrației.

Din păcate, în decembrie 1989, prețul plătit pentru libertatea de care ne bucurăm astăzi a fost unul extrem de mare. În decembrie 1989, libertatea s-a plătit cu sânge, iar democrația s-a plătit cu viața tinerilor care s-au strâns în piețele marilor orașe. Miile de tineri care s-au jertfit așteaptă și astăzi de la noi să ne ridicăm la înălțimea aspirațiilor lor de atunci.

Trecând în revistă acest sfert de secol care s-a scurs de la căderea celui mai negru și nedrept regim, regimul comunist, putem spune că România de astăzi nu mai seamănă aproape deloc cu România de la finalul anilor ‘80. Chiar dacă suntem extrem de exigenți cu noi înșine și ne dorim ca lucrurile să meargă și mai bine, nimeni nu poate contesta faptul că România este astăzi membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice grație poporului român, a dorinței și eforturilor sale. Nimeni nu poate contesta faptul că România a devenit factor de stabilitate în regiune și un partener strategic cheie în relația cu Statele Unite ale Americii. De asemenea, în contextul în care ieri am sărbătorit 23 de ani de la aprobarea prin referendum a Constituției României, trebuie apreciat că România este stat de drept, ale cărui instituții continuă să se consolideze în interesul propriilor cetățeni.

Așadar, dacă eroii Revoluției ne-ar întreba astăzi ce am făcut noi cu libertatea pentru care ei și-au dat viața, cred că putem să le enumerăm o multitudine de realizări, dar nu ar trebui să le ascundem faptul că mai avem încă multe neîmpliniri pentru care ar trebui să depunem tot efortul să le rezolvăm. Dintre acestea se detașează, ca importanță nivelul încă extrem de scăzut al standardului de viață al românilor. Vă aduc aminte că nicio țară care a aderat la Uniunea Europeană nu a avut un atașament și un optimist atât de ridicat ca România, ca poporul român. Această dorință a fost legată în primul rând de speranța că aderarea la Uniune va aduce și prosperitatea atât de mult așteptată. În 16 decembrie 2004, România a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană, iar de la 1 ianuarie 2007 a aderat efectiv, însă bunăstarea mult așteptată nu a venit nici astăzi, iar dacă sporadic ea a venit, aceasta nu s-a răsfrânt în mod egal asupra tuturor românilor. Mai mult decât atât, sărăcia a rămas o constantă în România, pentru care guvernele din ultimii douăzeci și cinci de ani nu au avut întotdeauna cele mai potrivite soluții.

Cred cu putere că este de datoria noastră, a celor care-i reprezentăm pe români, să generăm acele politici și pachete legislative care să redistribuie într-un mod echitabil veniturile în societate și care să asigure dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor țării, a tuturor categoriilor sociale, a tuturor românilor. O Românie puternică nu se va construi cu o polarizare socială extremă în care unii, tot mai puțini, devin tot mai bogați, iar alții, tot mai mulți, devin tot mai săraci. Când clasa politică din România va găsi soluții și la această problemă, cred că vom putea să le spunem eroilor Revoluției că sângele lor nu s-a vărsat degeaba.

    Viorel-Ionel Blăjuț - declarație politică: În căutarea autostrăzii furate;

Domnul Viorel-Ionel Blăjuț:

"În căutarea autostrăzii furate"

Nu cu multă vreme în urmă, Iașiului i s-a făcut o mare nedreptate. E doar una dintre nenumăratele nedreptăți pe care i le-au făcut guvernanții de-a lungul istoriei, dar această nedreptate este cu atât mai gravă cu cât ea conține toate elementele unei mari înșelătorii.

Politicianul din spatele acestei înșelătorii este astăzi în arest, dar din alte motive. Este vorba de Viorel Hrebenciuc. Și - da, ați ghicit! - nedreptatea făcută ieșenilor și totodată moldovenilor, se referă la minciunile grosolane ale tuturor guvernanților despre autostrada Iași-Târgu Mureș.

Acceptată de UE, autostrada Iași-Târgu Mureș, care ar fi însemnat o imensă șansă de dezvoltare a Moldovei, și nu numai, a fost blocată de ambiția unui singur om: Viorel Hrebenciuc. Dar și de legăturile acestui om cu anumiți politruci. Prin acest complot - căci eu consider toată această manevră un complot - proiectul autostrăzii Iași-Târgu Mureș a devenit, peste noapte, în biroul lui Viorel Hrebenciuc, proiectul autostrăzii Bacău-Brașov, deși cel de-al doilea proiect nu avea asigurată finanțarea din partea Uniunii Europene, ci doar finanțare de la bugetul statului, bani care ar putea fi utilizați pentru modernizarea sistemului de învățământ și cel al sănătății. În acest mod, s-a renunțat la ceva realizabil și extrem de necesar, în favoarea unui șmen local. Prin urmare, după ce ani de zile guvernanții le-au promis ieșenilor, pentru a le lua voturile, o autostradă, la prima ocazie, promisiunea s-a transformat într-o șmecherie marca Hrebenciuc & Co.

Mi se pare extrem de grav că interesul unui singur om, dar care-și negocia influența la vârful puterii, a fost pus din nou deasupra interesului național. O știm cu toții: autostrada Iași-Târgu Mureș, cu prelungire până la Chișinău, înseamnă enorm: dezvoltarea unei regiuni cu mai multe milioane de locuitori, o legătură rapidă a Moldovei cu UE, o reconectare a Republicii Moldova la lumea civilizată, dar și mai ales dreptul tuturor moldovenilor la o viață mai bună.

Ați promis această autostradă și nu v-ați ținut de cuvânt. Din nou, ne condamnați la sărăcie.

De aceea - lansez un avertisment către factorii de decizie și profit de ocazie că această ședință nu mai este condusă de Viorel Hrebenciuc, ca vicepreședinte al Camerei Deputaților, pentru a-mi tăia din nou microfonul - reintroduceți proiectul autostrăzii Iași-Târgu Mureș în Masterplanul General de Transport al României cât mai avem această posibilitate sau așteptați-vă la proteste extreme din partea ieșenilor și a milioanelor de moldoveni care astfel sunt condamnați la sărăcie.

Această decizie este determinantă pentru celălalt obiectiv major al României, trecerea la moneda euro, după cum evidențiază și guvernatorul BNR, domnul Mugur Isărescu - "România va putea intra în zona euro abia după ce o autostradă va trece Munții Carpați, pentru a permite și dezvoltarea altor zone decât a câtorva enclave unde s-au concentrat investițiile străine".

    Maria Dragomir - declarație politică intitulată Hoții, la pușcărie! Și banii înapoi!...;

Doamna Maria Dragomir:

"Hoții, la pușcărie! Și banii înapoi!..."

În această declarație am să mă refer la un fenomen pe care toată lumea l-a perceput în ultima vreme, dar care nu a fost comentat public suficient, din punctul de vedere al cetățenilor, al oamenilor simpli. Este motivul pentru care am decis ca, pe această cale, să transmit mesajul pe care l-am primit din partea lor, mesajul simplilor cetățeni, cum erau ei numiți la începutul anilor ’90.

Într-adevăr, acțiunile DNA-ului petrecute în ultima vreme (întâmplător sau nu, chiar înaintea campaniei electorale) au evidențiat o activitate pozitivă, apreciată unanim, aceea a scoaterii la lumină a marilor fapte ilegale, a marilor furturi, a marilor probleme care pot constitui, pentru orice om de bună-credință, una dintre explicațiile marilor probleme pe care le are România, în primul rând pe plan economic. S-a furat, oameni buni, în acești 25 de ani, un sfert de veac, un sfert de secol, cât nu și-ar fi putut cineva imagina că se poate întâmpla (și pierde!) pe timp de pace! Dacă în capitalismul autentic unei familii îi trebuiau cam 100 de ani să ajungă la pragul unei îmbogățiri spectaculoase, la noi aceste minuni s-au petrecut în doar 2, cel mult 3 ani! Și fenomenul a avut o desfășurare de forțe incredibile, aducând o prăpastie uriașă între cei din ce în ce mai puțini - foarte bogați și cei din ce în ce mai mulți - foarte săraci!

Eu fac parte din grupul celor care nu au probleme materiale, am o afacere cinstită, corectă pe care o duc din 1990 încoace, nu am venit cu buzunarele goale în politică și nu voi pleca mai bogată decât am venit atunci când am intrat în acest circuit. Deci nu am invidie pe cei care sunt bogați, am tot ce-și poate dori un om, însă stând de vorbă cu oamenii de lângă mine, cu cetățenii pe care îi întâlnesc zilnic și cărora le dau bună ziua și care îmi dau bună ziua, constat că acest fenomen a fost foarte bine primit - hoții, la pușcărie! Un lucru foarte bun că au început să fie arestați politicienii necinstiți, iar atunci când acest fenomen se va petrece cu toate zonele politice, va fi și mai bine, iar acțiunile respective și mai credibile.

Totuși, oamenii vin și își exprimă o părere care, pe bună dreptate, trebuie făcută publică. Știți ce-mi spun oamenii? Cam așa: "Păi, doamnă, este o afacere strașnică asta, furi, faci milioanele de euro într-un timp de care te miri și tu, te-ai îmbogățit peste noapte, tu și tot neamul tău, cale de vreo câteva generații, după care - să vezi belea! - te duci și tu, vreo 2-3 ani la pușcărie! Dacă ai depășit vârsta de 60 de ani, cu atât mai bine, nu faci decât o treime din pedeapsă! Acolo, o fi cum o fi, dar parcă merită să stai 2-3 ani la pârnaie, pentru o avere de care te vor pomeni nepoții și strănepoții tăi!" Să știți că oamenii au dreptate! Până acum, acest radicalism al trimiterii la pușcărie a reprezentat o tendință considerată pozitivă de foarte mulți oameni, fără a se băga în seamă un amănunt, după părerea mea, fundamental - banii! Banii înapoi! Cu doar câteva excepții care au confirmat regula (sechestrele puse pe averea lui Dan Voiculescu au demonstrat că ținta era nenorocirea definitivă a acestuia, probabil dintr-o răzbunare mai mult sau mai puțin politică) nimeni nu a dat banii înapoi, până acum! Și am avut persoane importante care au jucat teatrul trecerii prin pușcărie, iar acum zâmbesc pe posturile de televiziune și-și consumă, în tihnă, bogăția acumulată în mod fraudulos!

Iată de ce fac această propunere, în numele cetățenilor, al oamenilor simpli, al românilor din toate localitățile, orașe sau sate: dați o lege pentru confiscarea averilor frauduloase! Luați-le banii înapoi! Într-adevăr, se impune o soluție, de urgență (după părerea multora cu trimitere și în trecut, până la limita prescrierii faptelor, pentru ca să fie confiscate averile, să fie adunați banii - în sume uriașe!) care s-au acumulat, în mod necinstit, în acești ani! Uitați-vă la averile celor despre care toată lumea vorbește că au furat, într-o veselie, ori într-o disperare! Păi, fiecare are cel puțin 2-300.000.000 (milioane) de euro! Dacă aș transforma sumele astea în lei, nu aș ști să le scriu!... La patru d-ăștia, se face miliardul! Noi stăm cu mâna întinsă la băncile internaționale, ne facem slugi în fața FMI-ului, pentru câteva sute de milioane de euro, timp în care miliarde de euro au fost furați și sunt consumați, în liniște și pace, de hoții cu gulere albe!

De aceea, în numele tuturor cetățenilor de bună-credință din această țară, reiterez această solicitare:

Hoții, la pușcărie! Și banii înapoi!...

    Niculina Mocioi - declarație politică cu tema Românii au speranță. România are nevoie de un guvern al cetățeanului;

Doamna Niculina Mocioi:

"Românii au speranță. România are nevoie de un guvern al cetățeanului"

Ne aflăm într-un moment în care românii au mai multă încredere în cei care îi conduc. Primul sondaj de după alegerile prezidențiale relevă că aproape 55% dintre români spun că țara merge într-o direcție bună, ceea ce arată că ne-am recâștigat speranța, au încredere că lucrurile pot evolua în bine, că veniturile lor pot crește sau că există condiții pentru a obține bunăstare aici, în țară. "După 20 de ani", Klaus Iohannis a promis schimbări în România: "Fiindcă, împreună cu mine, milioane de români vor să schimbe felul în care se face politica în România. Vor altă Românie. O Românie mai bună".

Când o națiune își pierde speranța, ieșirea din prăpastie se face greu și anevoios. Guvernanții nu trebuie și nu pot să se lupte cu propriul lor popor. Ei trebuie să le ofere motive pentru ca aceia care i-au instalat în funcții să creadă în redresarea situației. Iată de ce este atât de important ca România să fie condusă de oameni capabili să ofere românilor speranța reînnoită că lucrurile pot fi și mai bune, că salariile și pensiile lor pot fi mai mari, că spitalele în care se tratează pot fi mai bine echipate, medicamentele mai ieftine și doctorii la post, că școlile în care învață copiii lor pot avea profesori mai buni și mai bine motivați, că pot exista mai multe locuri de muncă. Toate acestea sunt lucruri pe care Executivul trebuie să le ofere.

Actualul guvern nu a fost capabil să redea speranța românilor sau chiar le-a răpit-o. Să nu uităm ce s-a întâmplat în diaspora, unde actualul guvern s-a străduit să nu se aplice dreptul fundamental de a vota.

Se anunță acum, în prejma depunerii proiectului la Legea bugetului pe 2015 la Parlament, o remaniere guvernamentală. Sper ca noul Cabinet, dacă va fi votat, va fi capabil să guverneze mai mult pentru oameni și mai puțin pentru cifre. Sper să își respecte cuvântul și, în curând, cei care ne-au trimis în Parlament, în speranța că viața lor va fi mai bună, vor începe să și simtă asta.

Nu numai mărirea veniturilor românilor este importantă, ci și măsurile proactive pe care urmează să le ia Executivul. În fruntea listei priorităților proprii trebuie să se afle crearea de noi locuri de muncă și eradicarea sărăciei. Un studiu al Institutului Național de Statistică a calculat că în România sunt 4,777 de milioane de săraci. Peste 4 milioane de români au venituri atât de mici, încât le este imposibilă atingerea unui standard de viața acceptabil în societate, milioane de români care se confruntă cu dezavantajele legate de șomaj, venituri, condiții de locuit, îngrijire a sănătății și accesibilitate redusă la cultură sau învățământ. În schimb, guvernul a promis un milion de locuri de muncă!

A promis investiții pe care nu le-a realizat. A promis că cetățeanul va fi pe primul loc. Acesta trebuie să fie semnalul unei schimbări de priorități. Pe primul loc trebuie să fie cetățeanul și echitatea socială. Atunci când oamenii au locuri de muncă primesc salarii, cheltuiesc, produc și creează bunăstare. Repornirea acestui circuit, uitat în ultimii ani, poate să fie principalul motor al unei creșteri economice sustenabile.

Crearea de noi locuri de muncă se poate face în două feluri. Pe de o parte, printr-un program extrem de important de investiții care să pună economia în mișcare. Mai ales în provincie, și v-o spun ca deputat ales într-un colegiu din Gorj, unde problema este infinit mai gravă decât în Capitală. În Gorj, rata șomajului trece de 7%. Pe de altă parte, prin stimularea directă a posibililor angajatori. Iar acest lucru se poate realiza prin reducerea contribuțiilor sociale, ceea ce s-a realizat într-o oarecare măsură. Dacă firmele trebuie să plătească mai mulți bani la bugetul de stat, își vor putea permite să angajeze mai mulți oameni care să muncească, iar asta va atrage după sine o activitate economică mai importantă. Există condiții propice pentru apariția acestor un milion de locuri de muncă. Importantă este prioritizarea cheltuielilor.

În 2015-2016 guvernul trebuie să-și îndeplinească programul pe zona economică, pe zona agricultură, fonduri europene, social și, de asemenea, programul politic care ține de Parlament, și anume modificarea Constituției, Codul electoral, organizarea administrativ-teritorială. Toate aceste lucruri trebuie discutate și cu cei de la opoziție, pentru că, dacă vorbim despre mari proiecte - revizuirea Constituției, organizarea administrativ-teritorială, Codul electoral - lucrurile astea nu le poate face doar majoritatea actuală, ci trebuie să existe un dialog și o activitate comună împreună cu cei din opoziție.

Și cred că, împreună, în cadrul Parlamentului, trebuie în 2015 să găsim soluții, pentru că este evident că procesul de reformă constituțională, electorală și administrativă, început în 2013 și înghețat după aceea, din cauza anului electoral, trebuie să continue. Numai astfel vom scoate țara din această pasă neagră și vom oferi mai multă speranță românilor.

    Cornelia Negruț - declarație politica Atractivitatea României pentru investitori este pozitivă, dar mai avem multe lucruri de făcut;

Doamna Cornelia Negruț:

"Atractivitatea României pentru investitori este pozitivă, dar mai avem multe lucruri de făcut"

Declarația mea politică se dorește a fi un bilanț. Ne apropiem galopant de finalul anului 2014 și o retrospectivă pragmatică devine din ce în ce mai importantă, nu doar de dragul analizei demagogice a trecutului, ci și pentru a înțelege care ar trebui să ne fie prioritățile în viitorul an.

Elementele retrospective pe care doresc să mă axez nu sunt cele două momente electorale majore ale anului 2014, deoarece acestea au fost cât se poate de vizibile în mass-media. Pe alocuri, se poate spune chiar că media s-a axat în totalitate pe campaniile electorale, transformându-ne într-o țară a politicii mediatizate și, din păcate, nu într-una în care politicile publice sunt cele dezbătute. De aceea, vreau să punctez două axe foarte importante în care România a progresat în anul 2014, ambele ținând de domeniul economiei, fiind vorba pe de o parte de creșterea economică importantă realizată în acest an și, pe de altă parte, de creșterea țării noastre în atractivitate pentru investitori, conform topurilor internaționale. Acestea sunt importante în special din punct de vedere al pistei create în vederea viitoarelor acțiuni legislative și de reformă a cadrului de reglementare a mediului de afaceri, ce ne-ar putea ajuta la continuarea consolidării în perioada imediat următoare, respectiv în 2015.

În încercarea de a localiza poziția României în harta economică a lumii și a fluxului de capital global, este absolut necesară o scurtă vizită pe ghidul Băncii Mondiale, în care sunt analizate elementele mediului de afaceri și ușurința cu care investitorii pot accesa piața românească pentru a-și deschide un punct de lucru. Acest ghid internațional, intitulat "Doing Business", în traducere "Dezvoltarea afacerilor", informează investitorii cu privire la cadrul de reglementare în care un investitor își poate desfășura o afacere în țară respectivă. Cuprinzând 189 de țări, acest catalog ia în calcul 11 indicatori importanți pe întregul parcurs al operării unei afaceri, de la pașii necesari deschiderii unei afaceri și durata aferentă birocrației necesare, până la închiderea ei.

Urmărind acest ghid, aflăm că România a făcut un progres important în anul 2014, aflându-se pe locul 48 în lume din punct de vedere al ușurinței cu care se pot derula afaceri, urcând de pe locul 70 în ultimii doi ani. Numai în anul 2014 schimbarea procedurilor aferente plății taxelor a adus România pe locul 52, de pe un rușinos loc 112 în anul precedent. Totuși, la nivelul Uniunii Europene, această poziție nu este una de invidiat. Țările cu care ne comparăm noi în competiția pentru atragerea capitalului la nivel global, mai precis cele din regiunea noastră care au, de asemenea, acces către piața europeană și o putere a pieței naționale asemănătoare cu a noastră, sunt cotate mult mai bine. Explicația acestui fenomen constă în existența, în continuare, a punctelor la care scorul României este deplorabil, un bun exemplu în acest sens fiind dificultatea cu care un investitor poate aduce electricitate către o locație nouă, momentan România aflându-se pe locul 171 din 189.

Analizând în amănunt situația, aflăm că atât procedurile birocratice prin care un investitor trebuie să treacă, precum și costul financiar al unei astfel de inițiative, depășesc mult echivalentul lor în oricare dintre țările din Europa. Este lesne de înțeles că un investitor ce dorește să construiască un complex de afaceri sau o fabrică pentru care are nevoie de mult teren, preferabil în afara unei localități, va fi tentat să își mute opțiunea, respectiv centrul de prelucrare, către o altă destinație. Astfel, România poate pierde și capital, dar și potențialul de creare de noi locuri de muncă. Un exemplu similar este cel ce privește ușurința cu care se pot obține permisele de construcții, România fiind pe locul 140 în lume în această privința.

Consider important că, odată încheiată lupta electorală și odată hotărât bugetul pe următorul an, să ne concentrăm asupra opțiunilor de acțiune legislativă prin care putem reglementa aceste procese. Contez atât pe parlamentari, cât și pe guvern ca, în următorii doi ani, să prindem din urmă și chiar să depășim în atractivitatea pentru investiții țările din jurul nostru. Preconizez că avem șansa ca, prin acțiuni concrete și predictibile, să reglementăm un mediu de afaceri care să permită intrarea pe piață a cât mai multor investitori, ceea ce, cu siguranță, va conduce la dezvoltare, apariția de noi locuri de muncă, progres și prosperitate pentru oameni.

    Cornelia Negruț - declarație politica Comuna Giulești așteaptă aprobarea Planului urbanistic general;

Doamna Cornelia Negruț:

"Comuna Giulești așteaptă aprobarea Planului urbanistic general"

Vă supun atenției solicitarea primarului comunei Giulești, județul Maramureș, Gheorghe Vraja, care, prin intermediul meu, a rugat conducerea Ministerului Transporturilor să rezolve o problemă ce împiedică buna dezvoltare a localității. Având în vedere lucrările de reabilitare a DN 18 în comuna Giulești, se solicită sprijinul MT pentru a obține avizul solicitat la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, respectiv Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj-Napoca, pentru elaborarea Planului urbanistic general al comunei Giulești. Aprobarea intravilanului comunei Giulești, așa cum a fost propus, fără drumuri de colectare pe porțiunile cuprinse între satele Giulești și Ferești - 300 m lungime; Ferești și Berbești - aproximativ 350 m, Berbești și Vadu Izei - 450 m lungime.

Primăria comunei Giulești solicită permiterea accesului direct în DN 18 pe aceste porțiuni, datorită faptului că zonele respective au toate utilitățile necesare și sunt singurele zone unde se pot desfășura activități economice, care să ducă la dezvoltarea comunităților locale. Sunt zone pe care se poate construi, se pot executa lucrări de canalizare. Pe zona Berbești - Vadu Izei sunt aprobate din anul 2008 două planuri urbanistice zonale pentru construcția de hale de producție, una la care s-au demarat lucrările de construcție și una în stadiu de amenajare a terenului.

În zona comunei Giulești sunt foarte puține unități economice care să asigure locuri de muncă, iar aceste hale pot să dezvolte un număr de 400 locuri de muncă. Comuna Giulești este o comună cu un relief abrupt, în multe zone sunt semnalate alunecări de teren, nu sunt condiții pentru construcția de locuințe, singurele zone cu potențial de dezvoltare sunt cele enumerate mai sus. În plus, mulți cetățeni nu dețin alte terenuri decât pe porțiunile enumerate. De asemenea, prin Hotărârea Guvernului nr. 447 din 28 mai 2014, s-a făcut o mare nedreptate cetățenilor din comuna Giulești cu acele exproprieri, fiind cotat terenul la suma de 20 bani/m2, iar în realitate în aceste zone prețul terenurilor se ridică la aproximativ 7-9 euro/m2. "Totodată, considerăm că nu este oportună construcția de parcări pe raza comunei Giulești, în satul Berbești. Cetățenii sunt de acord cu lucrările de amenajare, nu se împotrivesc la cedarea de teren unde este necesar pentru lărgirea drumului, dar nu și la suprafețe mari de teren, pentru benzi suplimentare și pentru parcări. După discuțiile cu proprietarii de terenuri din zonele menționate, am constatat că drumurile de colectare nu se pot realiza pe aceste porțiuni", susține primarul comunei Giulești, Gheorge Vraja.

Având în vedere petiția prezentată, am cerut ministrului Ioan Rus să dispuneți toate diligențele necesare către CNADR, în vederea soluționării aprobării Planului urbanistic general al comunei Giulești.

    Cornelia Negruț - declarație politica Serviciul fiscal municipal Sighetu Marmației are urgent nevoie de spațiu;

Doamna Cornelia Negruț:

"Serviciul fiscal municipal Sighetu Marmației are urgent nevoie de spațiu"

Serviciul fiscal municipal Sighetu Marmației se confruntă cu mari probleme referitoare la spațiul unde își desfășoară activitatea profesională această instituție din subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Astfel, în sediul actual al Serviciului fiscal municipal Sighetu Marmației, situat pe strada Corneliu Coposu, nr. 3, își desfășoară activitatea Serviciul fiscal municipal și Serviciul de trezorerie, într-un număr de 25 de birouri, cu un număr total de 42 funcționari publici. Construcția cuprinde în structura sa parter și un etaj. La parterul unității fiscale sunt situate două birouri care sunt dotate pentru desfășurarea activității casieriilor, două birouri pentru activitatea referitoare la dosarele fiscale ale contribuabililor, cinci spații în care se află arhiva unității fiscale și a trezoreriei, o cameră de armament securizată pentru armele din dotarea jandarmeriei care asigură paza.

Tot la parterul unității fiscale este situată casieria-tezaur, conform prevederilor Legii nr. 34/1991 referitoare la normele BNR, spațiu unde se depun zilnic încasările în numerar. În vederea asigurării securității activității de trezorerie, unitatea este dotată cu sistem de alarmă, camere de supraveghere, butoane de panică în cadrul casieriilor, gratii la geamurile de la parterul construcției. S-a reușit ca toate aceste activități să fie grupate, pentru a asigura desfășurarea lor, la parterul unității, întrucât în acest mod contribuabilii au accesul mai ușor la casierie sau la biroul Registru contribuabil, declarații și bilanțuri. De asemenea, s-a asigurat dotarea birourilor, unde se află dosarele fiscale ale contribuabililor cu rafturi, pentru a respecta prevederile legale privind păstrarea dosarelor, accesul ușor la acestea.

"În anul 2012, în luna februarie, datorită unei explozii care a avut loc la Sighetu Marmației, pe strada în care avem sediul, am fost mutați temporar pentru a ne desfășura activitatea în clădirea vămii. Menționăm faptul că a fost foarte greu să ne desfășurăm activitatea zilnică, în condiții normale, într-un spațiu de doar 5 sau 6 birouri și un hol cu opt mese, hol unde se desfășura și activitatea de încasări în numerar pentru activitatea de trezorerie, precum și depunerea de declarații în cadrul activității serviciului fiscal. Încasările zilnice în numerar au fost depuse în BRD Sighetu Marmației, plătindu-se comision aferent depunerilor respective, sediul vămii neavând spațiu dotat pentru casierie-tezaur. În sediul vamal nu erau îndeplinite cerințele minime de securitate și sănătate pentru locul de muncă, conform Directivei nr.1989/654/CEE și a HG nr. 1091/2006, art.7 anexa 2, și HG nr. 1028/2006, deoarece în aceste birouri nu am putut să punem, în afară de câteva mese de birou și scaune, niciun dulap, iar dosarele și actele au fost puse pe jos.

De asemenea, specificăm că distanța din centrul orașului până la sediul vamal este de peste 2 kilometri, ceea ce a îngreunat deplasarea contribuabililor foarte mult, neexistând stație pentru transportul public în apropierea sediului vamal, care de altfel se află la periferia municipiului.

Referindu-ne la sediul unde ne desfășurăm activitatea, acesta este situat în centrul orașului, chiar în apropiere de judecătorie, primărie, Oficiul Registrului Comerțului, acest lucru fiind un avantaj atât pentru contribuabili, cât și pentru unitatea noastră fiscală. Menționăm că la data actuală avem un număr de cinci birouri excedentare, unde și-a desfășurat activitatea de inspecție fiscală. Birourile fiind grupate pe un palier, s-ar putea crea condiții foarte bune pentru desfășurarea activității de birou a vămii, restul activităților desfășurându-se oricum la frontieră", se arată într-un memoriu al șefului Serviciului fiscal municipal Sighetu Marmației, Carla Nicoleta Orza.

Având în vedere aceste probleme, aștept ca Ministerul Finanțelor Publice să rezolve cât mai repede situația prezentată, în beneficiul contribuabililor sigheteni.

    Cornelia Negruț - declarație politica Liceenii trebuie încurajați să se implice în activități antreprenoriale;

Doamna Cornelia Negruț:

"Liceenii trebuie încurajați să se implice în activități antreprenoriale"

Guvernul României a inițiat un program denumit Inițiativa "România Start Up", care are ca obiect crearea unor firme de exercițiu pentru elevi, în sensul creșterii adaptabilității acestora de a se implica în activități antreprenoriale. Obiectivul acestui proiect este creșterea gradului de ocupare pentru absolvenții și viitorii absolvenți de învățământ secundar și terțiar, și pentru ucenici, precum și creșterea adaptabilității acestora la cerințele primului lor loc de muncă relevant. Demn de menționat este faptul că programul respectiv se adresează elevilor de liceu, iar societatea implicată în acest exercițiu real reprezintă o metodă adevărată și interactivă de învățare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, un concept modern de integrare și aplicare interdisciplinară a cunoștințelor. De asemenea, se urmărește o abordare modernă a procesului de predare-învățare, care asigură condiții pentru testarea și aprofundarea practică a competențelor dobândite de elevi în pregătirea profesională.

Consider că o asemenea modalitate de a atrage tinerii spre domeniul liberal al demarării unei investiții este extrem de utilă pentru elevii liceelor de astăzi, cu atât mai mult cu cât există un deficit important în acest moment în ceea ce privește cererea de locuri de muncă și necesitățile firmelor private. Faptul că elevii vor fi învățați să transforme o simplă idee într-un proiect și, mai departe, într-un model de business, este demn de salutat și apreciat.

    Cornelia Negruț - declarație politica De ce nu funcționează unitățile medico-sociale din județul Maramureș?;

Doamna Cornelia Negruț:

"De ce nu funcționează unitățile medico-sociale din județul Maramureș?"

Cele patru unități medico-sociale din județul Maramureș, înființate în urmă cu circa zece ani, în baza unor hotărâri de guvern, se află în prezent într-o situație ingrată. Pentru funcționarea acestora, în beneficiul oamenilor, au fost alocate sume de bani atât de la bugetul de stat, prin Ministerul Muncii, respectiv Direcția Muncii Maramureș.

Din păcate, după 11 ani, rezultatul acestor investiții deloc de neglijat nu este unul satisfăcător pentru scopul propus. Doar una din cele patru unități medico-sociale, cea din Târgu Lăpuș, funcționează la modul real, și o face excelent, în primul rând din cauza echipei de conducere, formată din directorul dr. Caius Leucian, gerontologul Cristina Giurgiu și, nu în ultimul rând, asistenta-șefă Nechita. Celelalte trei sunt practic anulate, în ciuda faptului că în ele au fost investiți foarte mulți bani de la buget. Astfel, UMS Șomcuta Mare este nefuncțională, cu toate că a beneficiat de circa 11 miliarde lei vechi în ultima perioadă. De asemenea, UMS Dragomirești nu funcționează, fiind în aceeași situație, în ciuda celor 13 miliarde lei vechi investiți aici. O situație aparte o are UMS Sighetu Marmației unde, deși instituția ar putea fi funcțională, aceasta nu este folosită în sprijinul oamenilor care au nevoie de aceste servicii.

În ceea ce privește blocarea ultimului obiectiv, UMS se află în incinta Spitalului municipal Sighetu Marmației, respectiv fostul pavilion al ginecologiei, recondiționat din fonduri ale Ministerului Muncii dar, deși e funcțional, nu este utilizat. Responsabilii spitalului ar vrea să se transforme într-o secție de cardiologie acolo, însă jurisdicția aparține Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei. Specialiștii propun o soluție de compromis, respectiv deschiderea efectivă a UMS, ca entitate distinctă, și ulterior dedicarea ei pentru tratarea afecțiunilor cardio-vasculare.

Având în vedere situația prezentată, cred că reprezentanții Ministerului Muncii trebuie să rezolve cu celeritate aceste probleme. Am solicitat efectuarea unui control de fond, pentru a se stabili cu exactitate vinovăția celor care împiedică funcționarea efectivă a celor trei unități medico-sociale din județul Maramureș.

    Marioara Nistor - declarație politica Taxarea marilor averi, un semn de civilizație europeană;

Doamna Marioara Nistor:

"Taxarea marilor averi, un semn de civilizație europeană"

Uniunea Națională pentru Progresul României își dorește o Românie curată, cu demnitari lipsiți de orice acuzație de corupție, o țară transparentă, în care să avem un control riguros al cheltuirii banului public. În acest sens, parlamentarii UNPR vor depune în fluxul legislativ un proiect de lege care vizează controlul și taxarea marilor averi, de cele mai multe ori foarte greu de justificat. Documentul va prevede taxarea cu 1% a oricărei persoane cu venituri ce depășesc 450.000 de euro, un fapt absolut corect într-o societate europeană democratică. Fără îndoială, adoptarea unei astfel de legi va fi în măsură să asigure o serie de principii extrem de necesare bunei funcționări a societății românești, fiind o dovadă de echitate, dar și un factor stimulativ de creștere economică și înființare de noi locuri de muncă.

Sunt convinsă că atât colegii parlamentari din coaliția actuală de guvernământ, cât și unii din opoziție, respectiv parlamentarii unuia dintre partidele existente, care au avut la rândul lor un proiect similar, vor susține propunerea noastră. Există chiar un protocol al majorității parlamentare care susține acest guvern, potrivit căruia vom fi sprijiniți de către toți partenerii, în vederea promovării unor propuneri legislative, cum este și cea amintită.

În prezent, se impune reluarea și dezbaterea unei legi privind taxarea marilor averi, cele în valoare de peste 450.000 de euro, din mai multe considerente. În primul rând, într-o societate ghidată după principii sănătoase, normale din punct de vedere legislativ și al predictibilității, UNPR este de părere că toată lumea trebuie să participe, în mod solidar, la efortul de dezvoltare al societății și al oamenilor săi. Dacă acest fapt este corect, la fel de corect este ca persoanele care dezvoltă afaceri importante în România să participe împreună cu ceilalți cetățeni, mai puțin favorizați de soartă, noroc și destin, la un efort conjugat de realizare a unei societăți predictibile, sustenabile și bazate pe corectitudine și transparență. Tocmai de aceea, UNPR a promovat o lege prin care să fie realizat un front comun al tuturor reprezentanților națiunii, în efortul general de dezvoltare al României. În al doilea rând, noi nu considerăm că este normal ca greutățile ieșirii din criză și măsurile necesare saltului spre prosperitate și progres general să fie suportate, ca și până acum, doar de anumite categorii ale populației, de regulă cele mai vulnerabile, pensionarii și salariații.

Adoptarea unei astfel de legi ar reprezenta și un act de solidaritate al capitalului și al oamenilor de afaceri, în raport cu ceilalți români, așa cum se întâmplă de altfel în multe din țările civilizate ale Uniunii Europene. Spre exemplu, Franța, Spania, Olanda și Elveția, dar și țări de pe alte continente, au în vigoare astfel de măsuri legislative, și nu am auzit ca efectele lor să fie negative. Vorbim atât despre o lege de protecție socială, dar în același timp și de o măsură de dreapta, având în vedere faptul că promovarea sa ar fi și în interesul oamenilor de afaceri. Taxarea marilor averi poate asigura resurse substanțiale pentru creșteri salariale, pentru indexarea pensiilor, respectiv investiții pozitive în consum. În consecință, putem vorbi pe mai departe despre dezvoltarea generală a țării, bunăstarea oamenilor, precum și asigurarea resurselor financiare pentru investiții în educație, sănătate, palierele sociale, cultură, apărare sau siguranță națională.

În final, trebuie să le dau o veste bună celor care s-au panicat inițial la auzul apariției acestei propuneri legislative. După cum a anunțat premierul Victor Ponta, anul viitor nu se vor majora taxele și impozitele existente în prezent, iar proiectul UNPR de taxare a marilor averi nu se va putea aplica în 2015. Guvernul trebuie să reglementeze mai întâi din punct de vedere tehnic sistemul de declarare a averilor, respectiv este nevoie ca statul să cunoască valoarea reală a averilor. Intenția rămâne însă lăudabilă și sper să fie pusă în aplicare în mandatul acestui Parlament, respectiv în următorii doi ani.

    Marioara Nistor - declarație politica Avem nevoie de o nouă Constituție;

Doamna Marioara Nistor:

"Avem nevoie de o nouă Constituție"

Am aniversat ieri, 8 decembrie, Ziua Constituției României. Potrivit articolului 16 din Legea fundamentală: "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și (2) Nimeni nu este mai presus de lege".

Constituția, ca lege fundamentală a oricărui stat de drept, este un corp de principii și norme moderne, este o garanție a drepturilor fundamentale ale omului, dar și a funcționării instituțiilor de bază ale statului. Constituția unei țări reflectă, de asemenea, starea unei națiuni și afirmarea valorilor fundamentale ale statului de drept și trebuie regândită periodic, pentru a răspunde realităților politice, economice și sociale.

Constituția României, prima de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991, după un an și jumătate de dezbateri, și aprobată prin referendumul național de la 8 decembrie, același an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanți, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

După patru ani de la adoptarea Constituției României, la 13 noiembrie 1995, deputații au adoptat, în cadrul ședinței Camerei Deputaților, propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, inițiativa legislativă a Camerei privind proclamarea Zilei Constituției României (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul național din 18 - 19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru confirmarea rezultatului referendumului.

Consider că, după 23 de ani, se impune o regândire și o modificare substanțială a legii fundamentale. Trebuie să gândim o revizuire pragmatică, bazată pe noutățile apărute în acest răstimp, în care România a devenit parte componentă a Uniunii Europene și a NATO. Este nevoie de o nouă Constituție mult mai aprofundată, în așa fel încât ea să nu mai poată fi interpretată după bunul plac al cuiva, așa cum s-a întâmplat în ultimii zece ani.

    Constantin Adăscăliței - declarație politică Cu ocazia Zilei internaționale a drepturilor omului - 10 decembrie;

Domnul Constantin Adăscăliței:

"Cu ocazia Zilei internaționale a drepturilor omului - 10 decembrie"

Începând din 1948, întreg mapamondul celebrează în data de 10 decembrie unul dintre primele obiective majore ale Organizației Națiunilor Unite, și anume, adoptarea și proclamarea Declarației Universale a Drepturilor Omului. Instituirea oficială a Zilei drepturilor omului a avut loc 2 ani mai târziu, în 1950, în plenara ONU nr. 317, atunci când prin Rezoluția nr. 423(V) toate statele membre au fost invitate să sărbătorească această zi.

În conștiința comună declarația a devenit un reper privind faptul că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și beneficiază de libertăți fundamentale, iar ulterior a fost completată cu aspecte împotriva discriminării rasiale, a violenței asupra femeii sau privind drepturile copilului.

În România, pe data de 10 decembrie, ne-am obișnuit să vedem organizații guvernamentale și neguvernamentale care organizează evenimente speciale pentru a marca această sărbătoare. În accepțiunea noastră, drepturile omului sunt acele drepturi esențiale pentru existența fizică, dezvoltarea materială și intelectuală și implicarea cetățenilor în viața socială a unui stat și includ drepturile fundamentale, cum sunt dreptul la viață, la libertate sau demnitate. În țara noastră aceste drepturi sunt, în primul rând, garantate prin constituție.

După revoluție situația drepturilor omului a evoluat într-o direcție bună, atât în ceea ce privește legislația și elaborarea de acte normative, cât și în punerea în practică a acestora. Problema majoră însă care persistă și în ziua de astăzi este neconștientizarea gravității reale pe care o produc încălcările acestor drepturi. Acest lucru creează impedimente atât la elaborarea legilor, cât și la aplicarea lor. Principalul motiv pentru această situație este lipsa de informare în rândul cetățenilor, în special în zonele rurale.

Milităm astăzi, așadar, pentru o mai bună promovare a cunoștințelor teoretice în acest domeniu și pentru măsuri care să ducă la educarea cetățenilor în spiritul valorilor fundamentale care însumează drepturile omului. Nu putem respecta ceea ce nu cunoaștem, din acest motiv este nevoie de o abordare teoretică, nu doar juridică, ci interdisciplinară, pentru formarea unei imagini corecte despre acest subiect.

Din punct de vedere instituțional statul trebuie să se implice în identificarea cu acuratețe a celor mai flagrante încălcări ale drepturilor omului, luând în calcul atât dispersia geografică, cât și periodicitatea ori ciclicitatea lor. De exemplu, în anii ’90 spețele des întâlnite erau cu privire la nerespectarea dreptului la proprietate (uneori chiar de către stat) sau nerespectarea dreptului la libera exprimare.

În prezent, în societatea românească modernă și occidentalizată, acestea au devenit drepturi firești, inviolabile și imprescriptibile. Am conștientizat însă alte probleme care au fundamente istorice sau socio-culturale. Printre cele mai serioase probleme se numără hărțuirea și relele tratamente aplicate copiilor, romilor, deținuților de către poliție, jandarmi sau alte instituții puse să aplice legea. Discriminarea sistematică a romilor a avut drept consecință afectarea dreptului la educație, la oportunități de angajare sau la asistență medicală. Discriminarea persoanelor cu dizabilități, a persoanelor bolnave de HIV/SIDA sau a minorităților sexuale continuă să fie o problemă. Sistemul nostru judiciar încă este jenat la luarea măsurilor împotriva funcționarilor de stat care comit aceste abuzuri și cine știe cum ar fi dacă presa nu ar sesiza prompt comiterea lor. O altă problemă la ordinea zilei este corupția, la toate nivelurile, ce a afectat toate sectoarele societății, fiind incluse aici conflictele de interese sau nerespectarea standardelor de etică sau integritate. O gamă largă de încălcări ale drepturilor omului întâlnim în domeniul muncii, atât în ceea ce privește egalitatea de șanse la angajare, cât și drepturile privind salarizarea sau condiții de muncă decente.

Pentru toate cazurile de mai sus avem instituții care încearcă (de multe ori cu succes) aplicarea legii și a normativelor de etică. Poate cea care ar trebui încurajată, datorită importanței strategice și competenței largi, este Avocatul Poporului, însă niciuna nu trebuie neglijată.

Închei cu speranța că observațiile de mai sus completează, pe cât posibil, imaginea de ansamblu pe care o dorim pentru societatea noastră, în "dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale".

    Valeria-Diana Schelean - declarație politică cu tema Muncitorii de la Oțelu Roșu, victimele unui premier prefăcut de stânga;

Doamna Valeria-Diana Schelean:

"Muncitorii de la Oțelu Roșu, victimele unui premier prefăcut de stânga"

Se spune, din păcate, că fără puțină prefăcătorie nu se poate face politică. Se mai spune și că o greșeală recunoscută este pe jumătate iertată.

Iată că există însă momente în viață când prefăcătoria nu înseamnă doar politică, ci afectează direct viețile a mii de oameni. Iar în acest context, nici măcar recunoscută, greșeala nu mai poate fi iertată. Cum ar putea muncitorii de la Oțelu Roșu să-i ierte pe guvernanții care i-au ignorat pur și simplu, care i-au tratat ca pe niște cetățeni de mâna a doua? Cum ar putea să ierte muncitorii de la Oțelu Roșu faptul că vreme de doi ani de zile ei nu există pentru conducătorii acestei țări? Cum ar putea ei să ierte faptul că li se răpește o șansă să se îngrijească de copiii lor, așa cum aceștia merită?

Prefăcătoria Guvernului Ponta, de fapt a Guvernelor Ponta, că acum suntem la al nu știu câtelea astfel de guvern, a fost că ei sunt de stânga. Cum ar putea să-i ierte tocmai muncitorii acestei țări că le-au îngropat speranțele la o viață decentă?

Dintre categoriile de muncitori din această țară, puțini au fost mai reprezentativi pentru industria românească grea decât siderurgiștii și puțini au avut mai mult de suferit decât ei. Vă spun aceasta în calitate de om care a crescut pe lângă combinatul din Oțelu Roșu și care și acum locuiește lângă oraș. Am putut fi martora nenumăratelor încercări de a privatiza combinatul și am putut fi martora dramelor oțelarilor. Știu bine ce vorbesc.

Oțelu Roșu a fost mereu o zonă monoindustrială și de când își pot aduce aminte oamenii au lucrat în combinatul siderurgic. Pe măsură ce timpul a trecut, ei s-au văzut victimele tranziției, apoi ale guvernelor care tot ofereau combinatul spre privatizare și se gândeau tot mai puțin la soarta lor. Într-un final, după numeroase lupte ale oamenilor și după ce au făcut tot ce ținea de ei, activitatea la combinatul Ductil Steel Oțelu Roșu s-a închis în noiembrie 2012, iar salariații au fost disponibilizați în perioada mai-iunie 2013. Tot atunci drama a aproximativ 500 de familii din Caraș-Severin a ajuns la apogeu. Combinatul a intrat în conservare, oamenii în șomaj și în depresie. Una este să stai cu sabia deasupra capului, gândindu-te că s-ar putea să rămâi fără un loc de muncă și alta este să afli că de mâine nu mai ai unde să vii la serviciu. Și cu totul alta este să vezi că alți colegi de-ai tăi, din alte părți ale României, primesc ajutor, în timp ce tu, viața și familia ta sunt pur și simplu ignorate, culmea, chiar de cei care se bat cu pumnul în piept pentru tine.

Când, în anul 2012, Mechel România a început să tragă frâna de mână, a început cu întreprinderile din Câmpia Turzii și Târgoviște. Angajații de la Oțelu Roșu i-au urmat abia la un an distanță. Însă deși aveau ceva în comun, faptul că erau concediați de același angajator, muncitorii se deosebeau prin faptul că unii aveau parte de atenția și sprijinul guvernului, în timp ce alții nu. La finalul lunii decembrie 2012, Guvernul României a cerut un ajutor de la Comisia Europeană în valoare de 3,571 milioane de euro din Fondul European pentru Ajustare la Globalizare, bani care au ajuns, într-un târziu, în anul 2014, la muncitorii care au fost disponibilizați de Mechel în Câmpia Turzii și în Târgoviște.

Deși ne așteptam ca un guvern de stânga să trateze cu maximă atenție și responsabilitate soarta tuturor muncitorilor din această țară, am rămas cu buza umflată și cu un gust amar. Iar muncitorii din Oțelu Roșu au rămas singuri în fața nenorocirii. Pentru ei nu s-au depus aceleași eforturi ca pentru cei din Câmpia Turzii sau Târgoviște. Nu este de înțeles de ce sub nicio formă, nici măcar politic, pentru că ambii primarii aparțineau defunctului USL. Nu mă pot gândi decât că Guvernul Ponta a vrut să penalizeze, poate, un județ care tradițional nu vota cu PSD. Pentru că niciun alt motiv logic nu-mi poate veni în minte.

Deși siderurgiștii din Oțelu Roșu au fost ignorați de către guvernul pe care îl conduce domnul Ponta, am căutat să văd dacă pot beneficia și ei de sumele de bani care vor veni în ajutorul colegilor lor mai norocoși, pentru că așa cum se știe, siderurgiștii sunt extrem de solidari între ei. Împreună cu colegul meu, Marian-Jean Marinescu, am solicitat Comisiei Europene să ne comunice, în mod oficial, dacă fondurile obținute de către Guvernul României, cele 3,5 milioane euro, fonduri europene de ajustare la globalizare, pentru reconversia profesională a muncitorilor disponibilizați din cadrul Ductil Steel vizează sau nu și muncitorii disponibilizați de la Oțelu Roșu. Vestea a fost cum nu se poate mai proastă pentru cărășeni. În răspunsul Comisiei Europene se arată că numai lucrătorii identificați în cererea depusă de guvern pot beneficia de măsurile de cofinanțare prin fondurile europene. Ca atare, până și speranța aceasta a fost distrusă.

Între timp, am căutat să ridic această problemă în atenția guvernului, prin modalitățile care îmi stau la dispoziție ca parlamentar ce provine din Caraș-Severin. Am adresat întrebări, interpelări, am căutat să îmi desfășor activitatea de control parlamentar cât mai bine cu putință. Degeaba. Miniștrii mi-au mai răspuns, deși unele răspunsuri erau atât de generale, încât nu le făceau cinste pregătirii, iar altele mă îndemnau să mă îndrept tocmai spre Fondul european de ajustare la globalizare, despre care eu tocmai întrebam. Mai trist este că prim-ministrul guvernului de stânga, președintele PSD, Victor Ponta, încă nu a răspuns demersurilor mele parlamentare.

Fapt pentru care i-am solicitat, public, să întreprindă toate măsurile necesare pentru ca și muncitorii de la Oțelu Roșu să poată beneficia de fondurile de care au beneficiat colegii lor. Repet această solicitare și cu această ocazie. Mai mult, tot eu am oferit și o soluție domnului prim-ministru, pentru a veni cu adevărat în ajutorul oamenilor. Am propus ca, în schimbul creanțelor pe care statul român le are față de această societate, să se recupereze măcar o parte din suprafețele de teren în Oțelu Roșu, care ar putea fi oferite potențialilor investitori, având în vedere faptul că unul dintre motivele invocate de administrația locală o reprezintă lipsa terenurilor pentru cei care ar dori să investească în oraș.

Însă nu pot concepe cum un politician, care nu mai știe cum să poarte de grijă prin vorbe oamenilor necăjiți, cu bună-știință, nu ridică un deget pentru a face ceva concret pentru cei cărora le plânge de milă la televizor sau în discursuri politice. Domnule Ponta, muncitorii României sunt reali, ei nu sunt un concept politic creat de consultanții dumneavoastră. Sărăcia în România drama și depresia oamenilor concediați sunt aspecte reale de viață, nu ceva ce credeți dumneavoastră că a inventat mass-media, care spuneți că vi se împotrivesc.

Spuneți că sunteți un om de stânga, domnule Ponta, însă modul în care vă comportați față de muncitorii de la Oțelu Roșu arată că nu sunteți nici măcar de stânga caviar. Sunteți de un populism mincinos și oamenii vă vor pedepsi pentru modul în care v-ați bătut joc de drama lor. Există o nevoie adevărată de stânga în această țară, dar nu există nicio nevoie pentru un prefăcut și un mincinos ca dumneavoastră. Cu cât veți părăsi mai repede Palatul Victoria, cu atât mai bine va fi pentru muncitorii României și pentru economia țării. Poate așa vor avea și oamenii o șansă la demnitate și la o viață mai bună măcar pentru copiii lor.

    Cornel-Mircea Sămărtinean - declarație politică despre Construcția variantei de ocolire Timișoara Sud, o altă minciună marca PSD;

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean:

"Construcția variantei de ocolire Timișoara Sud, o altă minciună marca PSD"

Masterplanul General de Transport este documentul care stabilește prioritățile de infrastructură ale României pentru următorii 15 ani. Doar proiectele incluse în Masterplan vor putea fi finanțate din fonduri europene. Uniunea Europeană ne-a comunicat faptul că din 2014, dacă nu avem un Masterplan asumat, nu mai primim finanțare pentru transporturi. Ceea ce se aștepta Comisia Europeană și oricine, cu o minimă logică și rațiune economică, era ca acest Masterplan să certifice direcțiile strategice ale României. UE se așteptă să vadă în Masterplan toate prioritățile românești racordate la axele continentale.

Singura finanțare certă a realizării Masterplanului este cea din partea Uniunii Europene. Finanțarea de la bugetul național nu există pentru că anul acesta Guvernul României a reușit "performanța" nu numai să taie investițiile de la bugetul național, ci să taie și co-finanțările proiectelor europene. Guvernul României nu este în stare să finanțeze constant nici măcar acei 15-25% obligatorii pentru a putea primi 75-85% fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. În acest sens, fie Guvernul României schimbă Masterplanul General de Transport cu unul care să aibă sens și atunci finanțarea europeană a autostrăzilor va continua și în 2014 - 2020, fie continuă cu Masterplanul anunțat și atunci nu se întâmplă nimic.

În calitatea mea de deputat ales în Circumscripția electorală nr. 37 Timiș am adresat încă de anul trecut o interpelare ministrului Dan Șova în legătură cu acest subiect. Interpelarea adresată ministrului Șova este un document public aflat pe site-ul Camerei Deputaților înregistrat cu nr. 276B/23.04.2013 și se referă la stadiul procedurilor de finanțare și execuție a lucrărilor de finalizare a șoselei de centură, varianta de ocolire a municipiului Timișoara. Citez din răspunsul primit: "precizăm că fondurile alocate în cadrul contractului de finanțare pregătirea pentru construcția variantelor de ocolire Toplița, Tușnad, Sighișoara, Făgăraș, Huedin, Bârlad și Timișoara Sud din cadrul Programului Operațional Sectorial Transport 2007-2013 nu include și banii necesari pentru execuția lucrărilor. În acest context, execuția variantei de ocolire Timișoara Sud va fi propusă în cadrul POS-T 2014-2020".

Într-o declarație de presă, președintele Consiliului Județean Timiș și al Organizației Județene a PSD, domnul Titu Bojin a afirmat că Guvernul Ponta va asigura partea de cofinanțare pentru centura de sud, care leagă Calea Șagului de Calea Lugojului. Declarația președintelui Consiliului Județean Timiș se încadrează în categoria promisiunilor electorale ale candidaților PSD, în acea perioadă domnul Bojin aflându-se în campanie electorală, spunând evident ce vrea și nu ce trebuie. Am revenit pe acest subiect, adresându-mă din nou Ministerului Transporturilor în data de 23 octombrie 2014 (nr.5458A/2014) și noului ministru, domnul Ioan Rus. Citez din răspunsul primit: "Până la acest moment, la nivelul Autorității de Management pentru POS-T 2007-2013 nu a fost depusă o cerere de finanțare care să vizeze construcția variantei de ocolire Timișoara Sud. În Masterplanul General de Transport a fost realizată o analiză pentru identificarea potențialelor proiecte pentru variante ocolitoare, care a ținut cont de populația orașelor și de traficul de tranzit al vehiculelor grele și ușoare. Această analiză nu a identificat nevoia pentru implementarea unei variante ocolitoare în partea de sud a orașului Timișoara, marea parte a traficului se desfășoară prin partea de nord, pe varianta ocolitoare care este la standard de autostradă".

Răspunsul domnului ministru Rus l-am primit în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale și consider că se încadrează pe deplin în categoria minciunilor Guvernului Ponta 3. Răspunsul domnului ministru este o dovadă clară de proastă informare, rea-voință și neprofesionalism. Domnul ministru Ioan Rus nu se dezminte, în atitudine și discurs, de colegul său de partid, domnul Titu Bojin, și în stilul caracteristic al PSD pasează problema Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, citez: "Beneficiarul eligibil în cadrul POS-T este CNADNR SA, societate care ar putea depune o cerere de finanțare cu privire la execuția lucrărilor de construcție a centurii Timișoara Sud. Prin urmare, vă rugăm să vă adresați acestei instituții în vederea obținerii informațiilor cu vedere la acest subiect".

Îl informez pe domnul ministru Ioan Rus că județul Timiș și municipiul Timișoara nu se regăsesc în Masterplanul General de Transport. Centura de sud, centura de vest, racord la autostradă, nici urmă. Realitatea este că doar un sfert din centura de ocolire a municipiului Timișoara, între Calea Lugojului și Calea Aradului, a fost realizat. Acest tronson a fost inaugurat în perioada guvernării PDL.

De atunci și până în prezent, celelalte porțiuni de centură sunt promisiuni deșarte din lungul șir de minciuni electorale ale guvernelor Ponta 1, 2 și 3.

    Mihai-Aurel Donțu - declarație politică intitulată Reducerea TVA la carne - încă o promisiune nerespectată de Guvernul Ponta;

Domnul Mihai-Aurel Donțu:

"Reducerea TVA la carne - încă o promisiune nerespectată de Guvernul Ponta"

Cu un nivel de trai sub media statelor membre UE, România are una dintre cele mai ridicate cote la TVA. România percepe o cotă standard de TVA de 24%. Este al patrulea cel mai înalt nivel din UE, peste nivelul maxim din Uniunea Europeană, și după Danemarca, Suedia (țări cunoscute pentru nivelul ridicat al fiscalității, dar și pentru calitatea vieții) și al proaspăt intratei în Uniunea Europeană, Croația, care au o cotă de 24%. De la începutul acestui an, Ungaria, care aplica 27% alimentelor, a redus TVA la carne în viu și carcasă la doar 5%.

În România, lucrurile au atins un punct critic în special în industria cărnii, unde evaziunea fiscală s-a mutat de la vecinii unguri la noi în ogradă. Cu un TVA de 24% nu este de mirare că studiile recente au arătat că sectorul este nu doar polarizat, ci și în prag de colaps, complet neprofitabil în actualele condiții. În fața acestei situații, reprezentanții celor care muncesc în agricultură și în procesare au inițiat în acest an o amplă campanie pentru a convinge decidenții politici de nevoia reducerii TVA la 5%.

În timp ce Guvernul Ponta se arată în continuare surd la nevoile antreprenorilor, inclusiv cei din județul Brașov, PNL a fost mereu alături de oamenii care creează locuri de muncă și care contribuie la bugetul de stat. În acest sens, în primăvară, parlamentarii liberali au avut mai multe consultări cu reprezentanții din industria cărnii, la finele discuțiilor fiind depus la Camera Deputaților un proiect de lege care prevede reducerea cotei TVA la carne la 5%.

România nu își permite să aibă o întreagă ramură economică blocată, iar protestele de săptămâna trecută din fața Ministerului Finanțelor Publice ne-au arătat că industria cărnii se află într-o situație dezolantă. Disperarea i-a adus pe oameni în stradă însă nici măcar manifestarea din centrul Capitalei nu a putut urni Guvernul Ponta să se mobilizeze pentru a găsi soluția care să salveze fermele și fabricile din România.

Este clar că nici protestele anunțate pentru februarie nu vor avea mai mult succes, la fel cum nici măcar o grevă fiscală nu va sensibiliza Palatul Victoria.

Noi, membrii PNL, propunem ca această măsură de reducere a TVA la carne să fie implementată încă de la întocmirea bugetului de stat pe anul 2015 și negociată imediat cu reprezentanții FMI, ai CE și ai BM.

Dar nimic nu cred că mai sensibilizează Guvernul Ponta după rezultatul alegerilor din 16 noiembrie, care este limpede că nu va mai face mai nimic, nu va mai semna niciun act, nu va mai asculta nici un punct de vedere și, cu siguranță, nu va mai lua nicio decizie care ar putea să îmbunătățească viața românilor, să le ieftinească astfel hrana de zi cu zi.

Din aceste motive, dragi colegi, este nevoie ca Guvernul Ponta să plece, să fie înlocuit cu oameni care vor binele României și cetățenilor, cu oameni responsabili, care au curajul să își asume măsuri, să asculte vocea poporului și să găsească soluții rapide pentru evitarea unui colaps național.

    Gheorghe Dragomir - declarație politică având tema A treia rectificare bugetară a Guvernului Ponta, o nouă încălcare a legii;

Domnul Gheorghe Dragomir:

"A treia rectificare bugetară a Guvernului Ponta, o nouă încălcare a legii"

A treia rectificare bugetară din acest an, prin care sunt alocate fonduri pentru plata în avans a titlurilor executorii câștigate în instanță de către bugetari și pentru plata arieratelor, a fost aprobată în ședința de săptămâna trecută a Guvernului Ponta. Cu câteva zile înainte de finele acestui an, Executivul a întors din pix un buget negativ într-unul pozitiv, prin nerealizarea unor investiții publice în valoare de 1,9 miliarde de lei. În plus, legea care prevedea că într-un an nu se pot face decât două rectificări a fost modificată printr-o ordonanță de urgență.

Prin urmare, rectificarea bugetară încalcă mai multe prevederi legale și arată incapacitatea Guvernului de programare și execuție a bugetului, privind în special investițiile, potrivit Consiliului Fiscal, care susține totodată că plata în avans a unor drepturi salariale nu va reduce presiunile pe bugetul pentru anul 2015. "Consiliul Fiscal consideră că decizia Guvernului de a opera o a treia rectificare bugetară, încălcând în mod flagrant prevederile legilor în vigoare relevante (pe care le suspendă temporar printr-o ordonanță de urgență), este dovada unei evidente incapacități administrative de programare și execuție a bugetului, în special a cheltuielilor de investiții. În plus, este dificil de înțeles oportunitatea achitării în avans a drepturilor salariale restante, comparativ cu eșalonarea programată inițial prin apelul la o multitudine de încălcări ale regulilor fiscale statuate prin legile în vigoare, în condițiile în care apare drept puțin probabil ca aceasta să ușureze construcția bugetară pentru anul 2015 din perspectiva SEC 2010, relevantă din perspectiva angajamentelor ce decurg din calitatea de stat membru al Uniunii Europene și din prevederile Pactului de Creștere și Stabilitate și Compactului Fiscal", arată Consiliul Fiscal.

Altfel spus, măsura rectificării bugetare a fost necesară pur și simplu pentru că guvernul nu a putut atrage fonduri europene și nu au fost realizate cheltuielile bugetate, care ar fi însemnat în mod normal investiții cu efect asupra creșterii economice în anii următori. În schimbul bugetului pe 2015, a cărui prezentare întârzie în continuare, Guvernul social-democrat condus de Victor Ponta a operat o rectificare bugetară ilegală, care încalcă atât Legea responsabilității fiscale nr.69/2010, cât și pe cea a finanțelor publice nr.500/2002, acestea permițând doar două rectificări pe an.

Consider că această rectificare este una netransparentă, o "scamatorie" ieftină, făcută fără dezbateri publice și parlamentare, fără analiză și fără control democratic al Parlamentului. Această rectificare reflectă încă o dată modul total eronat de guvernanță economică, dar și lipsa de viziune a Guvernului Victor Ponta.

Pe de altă parte, cea de-a treia rectificare bugetară pe 2014 menține o serie de măsuri care vor afecta bugetul și economia în următorul an. Mă refer aici la faptul că excedentul bugetar de 1,9 mld. lei înseamnă de fapt minus 1,9 mld. lei de la investiții, iar investițiile publice pe primele 10 luni reprezintă 53% din prevederile bugetare, mai mici cu 2,7 mld. lei față de aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, ritmul încasărilor bugetare pe primele 10 luni este de 6,5%, față de 8,5% prevăzut în buget. Ponderea veniturilor bugetare în PIB este de 26%, mult sub media europeană, în timp ce acciza calculată la cursul de 4,74 lei/euro, taxa pe construcții speciale și acciza suplimentară de 7 eurocenți pe litru nu au avut alt efect decât perturbarea mediului de afaceri. Nu în ultimul rând, nici până azi nu avem o creștere a colectării veniturilor, așa-zisul excedent reprezentând impozit pe venituri din salarii și contribuții sociale aferente drepturilor bănești plătite anticipat personalului bugetar. Cu alte cuvinte, așa-zisele sume suplimentare reprezintă transferuri dintr-un buget în altul, nu venituri suplimentare aduse de activități fiscalizate.

În prezent, România are nevoie urgentă de deblocarea fondurilor europene și a cofinanțărilor pentru acestea, măsurile care se impun pentru anul 2015 fiind legate de continuarea proiectelor de infrastructură, și mă refer aici în principal la construcția de autostrăzi. Avem nevoie urgentă de infrastructură care să lege Portul Constanța de vest, de realizarea Strategiei Dunării, de atragerea de investiții în economie. România poate deveni o țară emergentă de vârf dacă economia beneficiază de măsuri concrete și corecte.

    Mihai Lupu - declarație politică intitulată De ce s-a răzgândit Guvernul Ponta în privința modificării redevențelor?;

Domnul Mihai Lupu:

"De ce s-a răzgândit Guvernul Ponta în privința modificării redevențelor?"

Deși Guvernul Ponta susține că-și desfășoară activitatea guvernamentală conform Programului de guvernare asumat încă din anul 2013, păstrând acest program pe site-ul Guvernului, în care promite faptul că va alinia "la media europeană redevențele încasate de stat ca urmare a concesionării activelor statului" sau că revizuirea cadrului legislativ în domeniul sectorului minier în vederea perfecționării acestuia va avea în vedere și "(...) actualizarea redevențelor miniere și a taxelor de explorare/exploatare etc.", este limpede faptul că prin decizia luată zilele trecute de același Guvern Ponta, și anume de prelungire cu un an a termenului de modificare a nivelului redevențelor, aceasta demonstrează încă o dată, deși nu mai era necesar, că una promite și alta face și că singura măsură pe care o aplică este cea a dublului limbaj!

Mai mult decât atât, toate declarațiile de până acum, atât ale premierului Ponta, cât și ale miniștrilor săi de finanțe sau ai energiei, au evidențiat faptul că toate Guvernele Ponta au lucrat la foc automat la o nouă legislație în domeniul redevențelor și că aceasta urma să se aplice, așa cum era firesc, începând cu 1 ianuarie 2015, având în vedere că actualele cote de redevențe petroliere sunt valabile până la 31 decembrie a.c.

"Redevențele trebuie renegociate. Înainte de 2014 nu avem voie să modificăm contractul de privatizare al Petrom. Dacă am stat din 2004 până în 2013, mai putem sta un an", afirma premierul Victor Ponta în octombrie 2012.

O altă declarație a premierului Ponta din anul 2013 referitoare la redevențe sună astfel: "Vreau să adaug faptul că, în acest an, vom finaliza și, probabil, vom și adopta noua lege privind redevențele. Expiră cei 10 ani din contractul din 2004 cu Petrom. Practic, anul viitor, România va avea redevențe pentru toate resursele sale naturale, redevențe la media europeană. Mergem spre media UE însă din câte știu termenul contractual cu Petrom este noiembrie 2014. Însă ar putea să fie și mai repede dacă vom avea un regim stimulativ". Iar acest gen de declarații heirupiste nu sunt singurele pe această temă, ci există chiar foarte multe, atât despre faptul că România trebuie să se alinieze la Uniunea Europeană în privința cuantumului redevențelor, aducând astfel mult mai mulți bani la buget, printr-o taxare corespunzătoare a exploatării resurselor subsolului, sau că Guvernul Ponta consideră că o creștere importantă a veniturilor la bugetul statului se poate realiza și printr-o majorare a redevențelor din sectorul energetic și prin utilizarea mai bună a potențialului energetic al României.

Dar, din păcate, nimic din toate acestea nu a depășit stadiul teoretic, invocându-se chiar acum, la sfârșit de an, că dacă ar fi fost modificată legislația din domeniul redevențelor, ar fi fost dată peste cap predictibilitatea fiscală pentru anul 2015. Dar cred că această atât de des clamată predictibilitate are cu totul alt sens în realitate! Este evident faptul că orice economie care se respectă și care vrea să-și păstreze investitorii, dar și să atragă alții de anvergură, are nevoie, în primul rând, de predictibilitate! Dar mai cred că premierul Ponta și ale sale Guverne aveau tot timpul din lume, în decurs de aproape trei ani de guvernare, să pună în mod transparent în practică o legislației coerentă, dezbătută din timp cu toți cei implicați sau interesați de domeniul respectiv! Dar așa ceva se putea întâmpla, bineînțeles, numai dacă se și dorea în fapt, și nu numai la nivel declarativ...

    Marin Almăjanu - declarație politică având tema România are nevoie urgentă de o nouă legislație electorală cât mai reprezentativă, transparentă și foarte corectă;

Domnul Marin Almăjanu:

"România are nevoie urgentă de o nouă legislație electorală cât mai reprezentativă, transparentă și foarte corectă"

După cele întâmplate în diasporă la cele două scrutine de alegeri prezidențiale, din 2 și 16 noiembrie a.c., când mii de români stabiliți în străinătate nu și-au putut exercita un drept fundamental, și anume acela de a-și putea exprima opțiunea politică privind alegerea viitorului președinte al României prin vot, cred că lucrurile trebuie de urgență schimbate prin regândirea și legiferarea unui nou sistem electoral în România, unul care să asigure atât alegeri corecte și, implicit, înlăturarea oricăror suspiciuni de fraudare a viitoarelor scrutine, cât și respectarea riguroasă a dreptului fiecărui cetățean român de a vota, indiferent dacă se află sau nu în țară în momentul unui scrutin.

Este mai mult decât revoltător ceea ce s-a întâmplat la aceste alegeri, când mii de români din străinătate au fost umiliți și batjocoriți într-un mod inadmisibil pentru o țară democratică și membră a Uniunii Europene! Acest fapt s-a petrecut, evident, în mod deliberat, fiind mai mult decât elocvent faptul că Guvernul Ponta a organizat intenționat foarte prost secțiile de votare din diasporă, crezând că prin împiedicarea unui număr cât mai mare de români de a vota - știindu-se că majoritatea celor din diaspora votează cu dreapta -, PSD și domnul Ponta își asigură victoria!

Dezastrul de la alegerile prezidențiale nu s-a putut ascunde ca altădată sub preșul puterii, ba, mai mult decât atât, de această dată s-a soldat cu decizia DNA de a ancheta organizarea votului în diaspora, iar acest lucru ar trebui să îi pună serios pe gânduri pe toți oamenii politici. Fie că se află în partidele de la putere sau din opoziție - aceștia trebuie să înțeleagă că au trecut 25 de ani în care toate scrutinele au fost într-un fel mai mult sau mai puțin viciate de diverse metode de fraudare a votului, și așa nu se mai poate continua! România are nevoie cât mai rapid de actualizarea legislației electorale! Avem nevoie în primul rând de o lege a votului electronic sau a votului prin corespondență pentru a le putea reda astfel un drept fundamental tuturor cetățenilor români din străinătate. Dar avem nevoie și de o întreagă legislație electorală nouă, atât pentru alegerile parlamentare, cât și pentru cele locale, care să fie cât se poate de reprezentativă pentru alegători, dar și foarte transparentă și corectă!

Iată că ceea ce s-a întâmplat la ultimele alegeri prezidențiale vine să confirme vechea zicală românească, care spune că "Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg". Consecința? Defecțiunile deliberate se plătesc scump!

    Ștefan-Alexandru Băișanu - declarație politică intitulată Ce faceți cu sistemul de învățământ, domnilor guvernanți?;

Domnul Ștefan-Alexandru Băișanu:

"Ce faceți cu sistemul de învățământ, domnilor guvernanți?"

Se împlinesc astăzi, marți - 9 decembrie, nici mai mult nici mai puțin de 87 de zile de la începutul anului școlar, de când elevii din clasele primare își așteaptă manualele promise. În lipsa acestor cărți, cei mai mici elevi, și anume cei din clasele I și II, studiază după fișe și planuri de lecție realizate de învățători și după caiete speciale cumpărate pe cheltuiala părinților.

O situație fără precedent în sistemul național de învățământ. Cu ce costuri însă pentru viitorul României?

Primele clase sunt, așa cum știm cu toții, definitorii nu doar pentru a descoperi tainele scrisului și ale aritmeticii, dar și pentru a deprinde și a forma modul de învățare, dragostea de carte. Fără manuale, cu exerciții făcute sec, pe caiete sau foi, cei mici nu au nici un motiv să fie atrași de studiu, formând mai departe o generație cu o posibilă indiferență față de manualele școlare.

Din păcate, la peste două luni de la debutul unui nou an școlar, problema pare îngropată. Dacă nu se mai vorbește însă în spațiul public despre eșecul ministrului Remus Pricopie, cel uns la Educație de premierul Victor Ponta, acest lucru nu înseamnă că lucrurile s-au rezolvat. Ba, dimpotrivă. Învățătorii, părinții și chiar și elevii s-au resemnat că anul acesta vor mai învăța după manuale noi, moderne, care să le ofere informațiile de care au nevoie pentru a-și clădi baza adulților ce vor deveni.

Cu astfel de "lecții" predate de la guvernanți precum domnii Pricopie sau Ponta, de ce ar mai spera cei mici că drepturile le vor fi respectate, că vor putea să se afirme prin forțe proprii, că școala le va deschide uși către cariera la care visează?! Descurajați încă din ciclul primar, neglijați încă de la primul contact cu băncile școlii, copiii de astăzi sunt la un pas de a-și pierde încrederea în forțele proprii. Nu ne putem asuma acest risc - riscul de a avea o generație care nu așteaptă nimic bun.

Fac un apel, în al 12-lea ceas, către Ministerul Educației și ministrul Remus Pricopie, să ia contact cu situația reală din școlile românești, să facă o evaluare la rece a lipsurilor cu care se confruntă sistemul nostru educațional și să realizeze o listă de priorități care să fie respectate și rezolvate într-un timp cât mai scurt. Nu ne putem numi stat european având instituții școlare fără toalete, nu ne putem numi stat european fără manuale după care copiii să învețe lucrurile elementare: să scrie și să citească.

Treziți-vă, domnule Pricopie, a mai trecut un an și nu ați făcut nimic nici în 2014!

    Octavian Petric - intervenție de Ziua Constituției;

Domnul Octavian Petric:

"Ziua Constituției"

Ziua Constituției României se sărbătorește pe 8 decembrie, conform Legii nr. 120/8 decembrie 1995 privind proclamarea Zilei Constituției României.

Constituția României, prima de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 (după un an și jumătate de consultări și dezbateri) și aprobată prin referendumul național de la 8 decembrie, același an, cu o majoritate impresionantă: 77,3% din cei aproape 11 milioane de cetățeni prezenți la urne au votat în favoarea legii fundamentale.

Ca urmare a noilor realități fundamental schimbate după revoluționarul an 1989, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională a hotărât, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcționeze ca Adunare Constituantă, în cadrul căreia a fost desemnată o Comisie Constituțională, sub conducerea reputatului profesor de drept, Antonie Iorgovan, care a elaborat un proiect de constituție ce a fost dezbătut apoi de Adunarea Constituantă și adoptat.

Noua constituție, validată prin referendumul național din 8 decembrie 1991, aducea un cadru democratic consolidat și transforma România într-un stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate. Noua Constituție a intrat în vigoare o dată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233, din 21 noiembrie 1991.

Ca urmare a dinamicii societății românești și Constituția a suferit un proces de revizuire, fiind modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, aprobată prin referendumul național din 18 - 19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la data de 29 octombrie 2003. Consider că mai există însă aspecte ce trebuie reglementate inclusiv prin reformă constituțională. Trebuie să ne uităm spre viitor, spre a armoniza relațiile din societatea noastră și a combate orice posibilitate de conflict instituțional care poate crea blocaje. Modificarea Constituției poate fi, în actuala conjunctură politico-instituțională, o oportunitate în vederea remodelării instituționale și restructurării vieții politice, sociale și economice românești în interesul cetățenilor.

    Raluca-Cristina Ispir - declarație politică având ca temă problema redevențelor petroliere;

Doamna Raluca-Cristina Ispir:

Vreau să vă aduc în atenție astăzi problema redevențelor petroliere. Din păcate, și pentru anul 2015, acestea vor rămâne aceleași ca în ultimii 10 ani: între 3,5 și 13,5%, în funcție de tipul de zăcământ. În medie, redevența aplicată la petrol este de circa 7%, un procent care nu reflect realitatea, având în vedere că acesta este unul dintre cele mai scăzute din lume, iar valoarea veniturilor din redevențe este de circa 180 milioane de euro, raportată la valoarea producției de petrol extrasă.

Partidul Național Liberal consideră că s-a făcut o mare eroare prin neînceperea din timp a negocierilor cu reprezentanții companiilor petroliere, în vederea stabilirii unui alt nivel al redevențelor, eroare pentru care costurile se măsoară în sute de milioane de euro. Consider că varianta aleasă, aceea a menținerii lor la același nivel și în 2015, este o soluție fundamental păguboasă pentru statul român.

Petrolul este o sursă importantă de venituri din investiții, taxe, impozite și redevențe pentru state dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie, Norvegia, Rusia sau Brazilia, aceste sume fiind de fapt parte din baza pe care aceste țări și-au construit prosperitatea.

Avem posibilitatea ca prin negociere transparentă, parteneriat și determinare să fim un partener respectat pentru marii investitori ai lumii, de care avem atâta nevoie, iar acest gen de concesii nu sunt de natură să ne poziționeze superior în ierarhia țărilor atractive pentru investiții, pentru că predictibilitatea, respectiv lipsa ei, sunt atribute ce contează enorm în analiza de țară a oricărui investitor.

Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, reprezentanții ministerelor de resort să ia măsuri ca la începerea anului 2015 să demareze, în condiții de maximă transparență, negocierile pentru modificarea redevențelor la hidrocarburi începând cu 2016, la un nivel care să permită suplimentarea justificată a veniturilor bugetare.

    Nechita-Stelian Dolha - declarație politică intitulată Pseudoguvernarea cu bufonul rămas pe scenă și cu frății în loc de partide;

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

"Pseudoguvernarea cu bufonul rămas pe scenă și cu frății în loc de partide"

Victor Ponta a ajuns un produs complet expirat în acest moment. Și-a pierdut orice valoare politică odată cu votul din 16 noiembrie. Orice om cu un dram de demnitate ar fi plecat acasă imediat după ce i s-a administrat o lecție atât de categorică.

Nu și Victor Ponta. El este gata să plătească orice preț, doar să-l mai păsuim puțin: dimineața își pune cenușă în cap, se autoflagelează în fel și chip, se căiește că a fost arogant, de parcă e la spovedanie, iar seara face pe Don Quijotele luptei anticorupție, anunțând, tocmai el, protectorul corupților, reforma clasei politice PSD-iste.

Că e expirat politic o știm nu doar noi, o știe toată suflarea și o înțelege cât se poate de explicit și PSD-ul. Doar el nu vrea să priceapă ce i se întâmplă și-și prelungește inutil agonia, croșetând un fantomatic Guvern Ponta 4.

Că a devenit din președinte al PSD nimic mai mult decât scheletul lor din dulap ar fi însă strict problema partidului încă aflat la guvernare. Dacă vor să se ducă la fund cu pietroiul în brațe, nimeni nu-i poate opri.

Problema este însă a noastră, a tuturor, de vreme ce acest om se află încă la butoanele guvernării, reprezintă statul român, tratează cu FMI-ul, în condițiile în care toți ceilalți cu care negociază știu mai bine decât noi că nu mai e un partener, ci o proiecție, o hologramă cu minutele numărate.

Apoi, acest om croiește alături de o echipă descalificată de mult bugetul anului 2015 și, culmea aroganței, își permite să se joace de-a remanierea guvernamentală când, politic, el e doar o umbră.

Și pentru ca mascarada să fie completă, își ia alături de el un grup de interese care s-a autointitulat PLR. Nu e partid, nu e nici SRL, e cel mult o frăție, o grupare de indivizi care vrea, pe persoană fizică, chiar și pentru iluzia unei clipe, o parte din halca guvernării. Și cu acest simulacru de guvern își imaginează că vom intra în 2015 și, eventual, că va supraviețui cumva politic.

Toate acestea sunt doar iluzii. Timpul politic al acestui premier, probabil unul dintre cei mai caricaturali pe care i-a avut România vreodată, nu se mai măsoară nici măcar în săptămâni, poate nici în zile.

    Raluca Turcan - declarație politica intitulata Ministrul educației a atins cota de jos a meschinăriei politice;

Doamna Raluca Turcan:

"Ministrul educației a atins cota de jos a meschinăriei politice"

Cât de meschin poate să fie ministrul educației, Remus Pricopie, ca după doi ani și jumătate de mandat să dea vina pentru lipsa sălilor de sport din școli pe vechea guvernare, pe faptul că odată cu introducerea clasei pregătitoare s-au desființat sălile de sport și laboratoarele din școli!

Împrospătez memoria ministrului Remus Pricopie cu amănuntul că doar într-un singur an s-a suprapus clasa pregătitoare cu clasa I și numai atunci a existat o aglomerare a școlilor. Însă acel an a trecut, iar ministrul Pricopie a fost preocupat cu urmărirea câștigătorilor la licitații, în loc să rezolve problemele de infrastructură școlară.

Așadar, solicit ministrului Pricopie să nu mai caute false argumente și să dispună urgentarea anchetei în cazul accidentului de la Școala "I.Gh. Duca" din Capitală, să se ocupe de identificarea responsabililor exact acolo unde este cazul și de rezolvarea problemelor din școlile care se află în situații similare.

Nu este normal ca o elevă să se accidenteze în timpul orei de sport! Nu este normal să avem școli fără săli de sport! Nu este normal să avem un ministru care folosește un discurs politicianist ieftin pentru un accident dintr-o școală. Doi ani și jumătate de mandat ai PSD și ai ministrului Pricopie au însemnat indiferență crasă față de problemele din școala românească.

    Raluca Turcan - declarație politica A treia rectificare bugetară făcută de Guvernul Ponta arată incapacitatea executivului de a cheltui banii pentru investiții;

Doamna Raluca Turcan:

"A treia rectificare bugetară făcută de Guvernul Ponta arată incapacitatea executivului de a cheltui banii pentru investiții"

Această rectificare bugetară este ilegală! Este o rectificare care reflectă greșelile de guvernanță economică și lipsa de viziune. Victor Ponta taie bani de la ministerele care se ocupă de muncă și dezvoltare, în favoarea alocării banilor către primăriile PSD. Este o rectificare doar pentru acoperirea mitei electorale la care a făcut parte premierul Ponta.

Nu este o rectificare bugetară, ci un favor pentru baronii PSD. După ce l-au susținut în campania falimentară, acum cer ce li se cuvine! Rectificările pozitive se fac doar atunci când are loc o creștere economică în urma unor politici publice eficiente!

În acest moment, nu avem de-a face cu un excedent real, ci cu o operațiune contabilă la nivel de buget. Investițiile publice pe primele 10 luni ale anului 2014 reprezintă doar 53% din prevederile bugetare, adică sunt mai mici cu 2,7 mld. lei față de aceeași perioadă a anului precedent. Acești bani vor fi redirecționați către îndatoririle de campanie ale premierului Ponta!

În plus, Guvernul Ponta a pregătit o nouă surpriză pentru toți românii pentru anul viitor: acciza va fi calculată la cursul de 4,74 lei/euro.

Este revoltător faptul că toți românii trebuie să plătească pentru incompetența Guvernului Ponta. De ce să nu meargă banii către investiții, către școli, spitale, autostrăzi, și să meargă la sponsorii PSD?

PSD-ul continuă să stopeze dezvoltarea economică a României. Solicit copilotului Ponta să ia piciorul de pe frână și să dea economia țării pe mâna specialiștilor, nu a unor amatori.

    Raluca Turcan - declarație politica Lupta împotriva corupției înseamnă lupta pentru o viață mai bună pentru fiecare român;

Doamna Raluca Turcan:

"Lupta împotriva corupției înseamnă lupta pentru o viață mai bună pentru fiecare român"

Dezvoltarea economică și socială a României stă de 25 de ani în umbra corupției și a ineficienței. Din nefericire, și în acest an, un studiu realizat de Transparency International plasează România pe ultimele locuri în Europa. Țara noastră este percepută, în continuare cu un nivel al corupției foarte ridicat.

Speranța mea pentru următorii 10 ani este să spulberăm această percepție, să avem o administrație publică eficientă, profesionistă, să respectăm statul de drept și să construim o societate civilă mai puternică. Un stat eficient economic și social este un stat cu legi clare, un stat în care cetățenii sunt tratați egal, corect și pot duce o viață decentă. Lupta împotriva corupției înseamnă lupta pentru o viață mai bună pentru fiecare român!

    Ion Cupă - declarație politică având tema Autosanitare performante pentru Serviciul Județean de Ambulanță;

Domnul Ion Cupă:

"Autosanitare performante pentru Serviciul Județean de Ambulanță"

Sănătatea, alături de educație, trebuie să fie o prioritate pentru noi toți. Investirea în aceste două domenii de activitate trebuie văzută pe termen lung, ca o garanție a calității vieții. Sănătatea reprezintă darul cel mai de preț al omului și de cele mai multe ori ajungem să prețuim acest lucru doar atunci când ne aflăm în situații critice. Pun astăzi accent pe componenta de urgență a sistemului medical. Serviciul Județean de Ambulanță are nevoie de reînnoirea parcului auto.

În județul Gorj, Serviciul Județean de Ambulanță funcționează cu 34 de autosanitare alocate stației centrale Târgu Jiu și substațiilor din județ, mașini insuficiente pentru a face față solicitărilor zilnice.

Autospecialele existente în mare parte nu mai corespund cerințelor și se defectează destul de ușor, iar instituția cheltuiește sume importante de bani pentru reparații și întreținere. Peste 50% din autosanitarele existente în parcul auto au un rulaj de peste 500.000 de kilometri. Cele mai multe mașini au ca an de fabricație anul 2007 și au ajuns deja la sute de mii de kilometri. Acestea nu mai pot da randamentul necesar intervenției în prima linie. De aceea, avem nevoie de mai multe ambulanțe noi care să nu pună viața pacienților în pericol. În județul Gorj sunt necesare mașini 4X4 care pot să intervină în zonele montane atunci când există condiții meteorologice improprii.

Trebuie să acordăm o mai mare atenție Serviciului de Ambulanță pentru că angajații acestor instituții sunt eroi care de multe ori fac minuni, ajutând la salvarea vieților semenilor noștri aflați în pericol. Ca să poată interveni eficient și prompt au nevoie, însă, de autosanitare performante, dotate la standardele Uniunii Europene.

    Mircea Lubanovici - declarație politice intitulata Diplomații români trebuie aleși cu grijă!;

Domnul Mircea Lubanovici:

"Diplomații români trebuie aleși cu grijă!"

După cum bine știți, am susținut în repetate rânduri nevoia reală de reformare a cabinetelor diplomatice ale României. Am atras atenția ori de câte ori a fost posibil asupra necesității schimbării criteriilor de alegere a personalului diplomatic. Am militat întotdeauna pentru aplicarea principiilor democratice și în acest domeniu. Meritele și competențele trebuie să dicteze opțiunile în zona diplomatică, și nu numirile strict politice, nesusținute de minime abilități!

Dacă pentru unii dintre dumneavoastră aceste principii reprezintă simple declarații politice, iată că ele reușesc să stârnească un adevărat scandal diplomatic.

Cazul Sorin Vasile a adăugat încă o pată rușinoasă la imaginea României la nivel internațional și sporește lista crescândă a eșecurilor Guvernului Ponta. Concret, în cadrul unei conferințe din Armenia, întrebat fiind ce este mai important pentru România - legăturile economice cu Turcia sau imperativul moral al recunoașterii genocidului armean - onoratul ambasador a răspuns printr-o serie de stereotipuri homofobe și antisemite. Dacă o asemenea reacție vine din partea unui ambasador, ce pretenții mai putem avea din partea restului de personal diplomatic sau a celorlalți reprezentanți ai puterii? Nu pot să nu vă întreb, stimați guvernanți, pe ce principii a fost numit ambasador domnul Sorin Vasile? Ce criterii au contat în favoarea acestuia? Ca și cum întreaga situație nu a fost suficient de aberantă, diplomatul și-a cerut scuze oficial abia după ce ministrul de externe a condamnat public afirmațiile acestuia!

Prin declarațiile ambasadorului, România a devenit asociată cu ignoranța, intoleranța și iresponsabilitatea! Acestea sunt calitățile care îi fac pe unii să fie mândri că sunt români? Sau care garantează numirile în diplomație?!

    Mircea Lubanovici - declarație politice Ce trebuie schimbat în Constituție după 23 de ani;

Domnul Mircea Lubanovici:

"Ce trebuie schimbat în Constituție după 23 de ani"

Am sărbătorit ieri, 8 decembrie, 23 de ani de la adoptarea primei constituții de după înlăturarea sistemului comunist. Cred cu tărie că este mai mult decât necesar să discutăm cu seriozitate despre modernizarea legii fundamentale a statului român. În timp ce, fără îndoială, susținem valorile și principiile de bază, consider că sunt o serie de puncte în care Constituția României trebuie schimbată fundamental.

Unul dintre subiectele ce trebuie dezbătute urgent vizează, stimați colegi, imunitatea parlamentară. După cum bine știți, această problemă revine în discuția publică ori de câte ori Parlamentul este chemat să încuviințeze percheziționarea, reținerea sau arestarea unui coleg parlamentar. Doresc, pe această cale, să susțin public oportunitatea îndepărtării acestei atribuții din sarcinile corpului legislativ!

Consider că imunitatea parlamentară trebuie redusă la voturile și declarațiile politice, și nu să devină o piedică în desfășurarea actelor de justiție! Tocmai din cauza unor astfel de privilegii, corpul legislativ are una dintre cele mai scăzute rate de încredere, parlamentarii fiind asociați deseori cu corupția și protejarea corupților!

Știm cu toții cât de mult cântăresc voturile din Parlament în cadrul Mecanismului de Verificare și Cooperare, imunitatea parlamentară extinsă aducându-ne nenumărate critici din partea Comisiei Europene. Instituția Parlamentului nu poate rămâne asociată cu expresia - deja celebră - de "grup infracțional organizat"!

Ține de datoria noastră, de respectul față de statul de drept, de o justiție puternică, de dorința unei clase politice curate, să îndepărtăm orice suspiciune de protejare a altor interese decât cele ale cetățenilor! Suntem obligați, așadar, să limităm imunitatea parlamentară strict la comportamentul politic și să reformăm Constituția în acest sens!

    Mircea Lubanovici - declarație politice Tabloul ineficienței economice a guvernării PSD;

Domnul Mircea Lubanovici:

"Tabloul ineficienței economice a guvernării PSD"

Prin declarația de astăzi doresc să vă aduc în atenție problema absorbției fondurilor europene. Cunoaștem cu toții declarațiile repetate ale premierului și ale miniștrilor privind creșterea economică excepțională și rata excepțională a atragerii fondurilor europene. Cu toate acestea, realitatea contrazice încă o dată afirmațiile puterii!

Nu am uitat cum ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici, și-a asumat, în mod public, un target de 50% în privința ratei de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune pentru anul 2013. Aproape un an mai târziu, acest obiectiv nu a fost încă atins! Astfel, la sfârșitul lunii noiembrie, țara noastră a atras 44,68% din suma alocată. Iar argumentul, onorați guvernanți, conform căruia procentul e oricum mai ridicat față de anii trecuți, nu stă în picioare, având în vedere numeroasele dosare de corupție care ies la suprafață, privind accesarea fondurilor europene în timpul mandatelor dumneavoastră!

Ca și în cazul inventivității Guvernului în a atrage bani la bugetul de stat, și în acest domeniu metodele sunt din cele mai diverse, variind de la trucarea licitațiilor publice la decontarea unor lucrări fictive sau obținerea de fonduri de către firme nou înființate, folosind de multe ori proiecte aproape identice, cu aceiași consultanți și furnizori. Să ne mai mire că asociații acestor organizații sunt în strânsă legătură cu baronii locali sau cu mogulii naționali?

Să mai adaug că în luna noiembrie 2014 în România s-a atras 1,1% din suma alocată? Cu alte cuvinte, Guvernul, în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale, a ignorat complet treburile țării pentru că, nu-i așa?, prioritatea Guvernului a fost câștigarea fotoliului prezidențial!

Concret, Programul Operațional Regional administrat de Ministerul Dezvoltării Regionale nu a avut niciun progres în luna trecută, aceeași situație întâlnindu-se și la Programul Operațional Sectorial Transport din cadrul Ministerului Transporturilor sau la Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice din cadrul Ministerului Fondurilor Europene. Trebuie să recunoaștem că în toate aceste domenii performanța României este extrem de ridicată, așa încât înțelegem cu ușurință de ce fondurile europene nu mai sunt necesare.

Lăsând ironia la o parte, acesta este, stimați colegi, tabloul eficienței guvernării PSD!

    Raluca Surdu - declarație politică referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

Doamna Raluca Surdu:

Vreau să vă aduc astăzi în atenție problema lipsei unei viziuni de ansamblu și a evaluării adecvate a contribuției personale a fiecărui angajat în parte, atunci când se face referire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Această lipsă de viziune generează, în România, situații absurde în aplicarea Legii salarizării pentru cei remunerați de la bugetul de stat.

O să vă dau câteva exemple în cele ce urmează, pentru a percepe împreună lacunele majore din sistem. O să încep cu un caz simplu, întâlnit, nu o dată, în instituțiile publice: salariul funcționarului public debutant este egal cu cel al femeii de serviciu. Mai mult, dacă aceasta din urmă are vechime suficientă în muncă, venitul său poate chiar să îl depășească pe cel al funcționarului, dată fiind diferența de ani petrecuți în serviciu.

Vă mai pot exemplifica cu încă un caz: creșterea salariului minim pe economie a dus, în mod normal, și la creșterea salariului unui muncitor necalificat. Foarte bine! Însă, cu tot cu creșterea salariului, în cazul unui funcționar public debutant, salariul de încadrare rămâne tot în zona a 1000 de lei.

Și, în final, să vorbim și despre cifre, concret. Vă voi pune la dispoziție câteva date cu privire la încadrările din primării. Un salariu de încadrare pentru un inspector grad principal (studii superioare) în decembrie 2014 este de 925 lei; un salariu de încadrare pentru inspector grad superior (studii superioare, vechime peste 15 ani) este 1246 lei. În cazul remunerației profesorilor ne confruntăm cu o situație asemănătoare. Un profesor cu mai puțin de doi ani vechime are un salariu de încadrare de 1139 lei; pentru cei cu mai puțin de șase ani vechime, salariul este de 1148 lei. În sfârșit, pentru cei care au vechimea cuprinsă între șase și zece ani, salariul de încadrare este de 1271 lei.

Pentru a fi foarte bine înțeleasă, vă spun că nu consider o problemă faptul că o femeie de serviciu sau un muncitor calificat beneficiază de creșteri salariale, dar consider o problemă faptul că nu se face o evaluare a activităților și nu se iau niște decizii adaptate fiecărei categorii profesionale în parte în ceea ce privește salarizarea celor care sunt plătiți din fonduri publice. Nu este normal, nu este moral, până la urmă, ca un om care se ocupă de educația celor care reprezintă România de mâine, să aibă un salariu foarte apropiat de cel de subzistență. Sau ca un funcționar public debutant, pe care ni-l dorim perfect eficient și incoruptibil, să aibă același salariu precum cel al unei femei de serviciu, sau chiar mai mic.

O să închei prin a transmite reprezentanților ministerului de resort că aș vrea să știu, alături de colegii mei din Partidul Național Liberal, ce măsuri vor fi luate pentru a corecta astfel de anomalii și, în același timp, cum se va aplica Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și coeficienții de stabilire a salariilor personalului plătit din fonduri publice.

    Varol Amet - Calitate prin caritate - o acțiune umanitară de amploare inițiată de tinerii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România;

Domnul Varol Amet:

"«Calitate prin caritate» - o acțiune umanitară de amploare inițiată de tinerii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România"

În perioada 1 noiembrie - 31 decembrie, Organizația de tineret a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România a demarat o acțiune de caritate aflată la a III-a ediție, intitulată "Calitate prin caritate", în scopul oferirii de sprijin moral și material cât mai multor oameni nevoiași. Această acțiune umanitară este susținută de către Organizația de Tineret "Ismail Gaspirali" în parteneriat cu "Liga Liceenilor Tătari", având scopul precis de a sensibiliza și a-i determina pe membrii comunității tătare, cât și pe cei din exterior să facă donații nefinanciare: jucării, articole vestimentare, electrocasnice și alte tipuri de bunuri utile acestor persoane în viața de zi cu zi.

Programul acțiunii se va diviza în două părți, prima parte a donațiilor va fi realizată pe data de 13 decembrie, de Ziua Etniei Tătare, toate obiectele vor fi sortate pe categorii de vârstă și ulterior se vor îndrepta către centre de plasament și aziluri de bătrâni, iar a doua partea a donațiilor se va efectua în luna ianuarie a anului 2015. Pentru Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România este o surpriză mai mult decât plăcută inițiativa tinerilor tătari de a realiza și a se implica în astfel de acte de caritate, iar ceea ce ei trebuie să știe este că se pot bucura de tot suportul și susținerea de care au nevoie. Totodată, pe această cale vreau sa menționez că astfel de acțiuni sunt încurajate și sperăm să fie doar începutul unui lung șir de inițiative similare.

Tinerii tătari sunt tot mai interesați de promovarea și vizibilitatea comunității pe care o reprezintă, iar acest lucru nu poate decât să ne facă mândri de implicarea de care dau dovadă, "Calitate prin caritate" fiind doar una din puținele inițiative, un gest nobil prin care își exprimă spiritul umanitar față de membrii societății. Din tot acest șir de acțiuni ne putem asigura că tinerii noștri se preocupă se promovarea valorilor noastre culturale și sociale, înțeleg problemele actuale cu care se confruntă societatea și sunt dedicați dezvoltării unei colectivități responsabile, ce conștientizează utilitatea ajutorării semenilor.

    Dan Coriolan Simedru - declarație politică având subiectul Ministrul Remus Pricopie trebuie să fie primul pe lista remanierii guvernamentale;

Domnul Dan Coriolan Simedru:

"Ministrul Remus Pricopie trebuie să fie primul pe lista remanierii guvernamentale"

Ministrul educației naționale, domnul Remus Pricopie, sfidează în continuare Parlamentul și tratează cu indiferență demersurile perfect regulamentare ale unui parlamentar.

Nu este prima dată când de la tribuna Camerei Deputaților iau poziție față de activitatea domnului ministru, care în afara faptului că nu a reușit să imprime coerență domeniului educației, reușește în schimb cu brio să încalce normele legale referitoare la relația cu Parlamentul, relație care, conform articolului 109 din Constituția României, este de control asupra activității Guvernului.

I-am solicitat premierului Victor Ponta încă din luna iunie demiterea domnului ministru care a încălcat în mod repetat alin (3) al art. 3 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială. Revin cu această solicitare în urma constatării faptului că domnul ministru Remus Pricopie recidivează în mod rușinos în relația cu Parlamentul, în sensul nerespectării raporturilor constituționale între Guvern și Parlament.

În luna iunie am cerut demiterea sa ca urmare a faptului că a întârziat nepermis de mult formularea unui răspuns la o întrebare parlamentară înaintată încă din luna februarie. Răspunsul primit în cele din urmă la acea întrebare a fost tendențios și pe lângă problemă, arătând lipsa de profesionalism a reprezentanților ministerului, fapt ce m-a determinat să-i adresez ministrului o interpelare orală.

Am avut surpriza neplăcută să constat că deși am prezentat oral interpelarea în data de 10 iunie 2014, de la tribuna Parlamentului, cu solicitarea expresă ca răspunsul să fie transmis oral, am primit din partea ministrului răspunsul în scris.

Conduita acestui domn ministru este total neprofesionistă și nu mai poate fi tolerată într-o democrație consolidată.

Menținerea în funcție a unui ministru care nesocotește norma constituțională este un afront imens adus arhitecturii și raporturilor de colaborare între puterile statului.

Un ministru care nu-și asumă responsabilitatea prin semnătură pe un răspuns trimis unui parlamentar, lăsând pe un oarecare din minister, cu funcție nedefinită, să semneze cu apostrof, ca la CAP, arată câtă suficiență există la ministerul care ar fi trebuit să fie exponentul eleganței, rigorii și corectitudinii.

Un ministru care nu tratează cu seriozitate o problemă ridicată prin intermediul unei întrebări sau interpelări parlamentare, încropind în grabă și în bătaie de joc un răspuns doar pentru a bifa momentul, este o rușine și trebuie sancționat.

Un ministru care se comportă șmecherește și încearcă să fenteze prin transmiterea unui răspuns scris la o solicitare de răspuns oral perfect întemeiată a unui deputat nu este demn să ocupe această funcție.

De aceea, ministrul educației naționale, domnul Remus Pricopie trebuie să părăsească de urgență această demnitate publică pe care nu a onorat-o cum se cuvine!

    Daniel-Cătălin Zamfir - declarație politică având subiectul Masterplanul General de Transporturi tras pe linie moartă;

Domnul Daniel-Cătălin Zamfir:

"Masterplanul General de Transporturi tras pe linie moartă"

Mai sunt câteva zile și ne apropiem de cea mai importantă dezbatere parlamentară anuală, aceea privind Legea bugetului de stat pentru anul 2015.

Unul dintre domeniile care suscită deja un interes major în spațiul public este cel referitor la investițiile în infrastructura de transport.

Din păcate, la acest capitol România înregistrează deja întârzieri mari în dezvoltarea, în special, a infrastructurii rutiere. Am pierdut ani mulți în încercarea disperată de a recupera decalajele de dezvoltare și conectarea infrastructurii naționale la rețelele europene de transport.

În acest context, realizarea unui Masterplan General de Transporturi, ca un document strategic în baza căruia să reușim să prioritizăm investițiile din acest sector, a fost binevenită și mă așteptam ca el să fie finalizat înainte de a avea în dezbatere parlamentară Legea bugetului pentru anul viitor.

Am avut prezentarea acestui Masterplan în cadrul Comisiei pentru transporturi în data de 1 octombrie. A urmat apoi, în perioada 7-15 octombrie, sesiunea de dezbateri publice, în urma cărora cu siguranță s-au desprins o serie de concluzii care ar fi trebuit să conducă la o reconfigurarea a unora dintre proiectele prezentate inițial.

Deși a trecut aproape o lună de la finalizarea acestei etape, nu am văzut din partea domnului ministru Ioan Rus nicio tentativă de a prezenta public, cum ar fi fost normal, aceste concluzii.

Într-o săptămână, noi, parlamentarii ne vom afla în situația în care vom avea pe masa de lucru un buget al transporturilor și al CNADNR cu o serie de proiecte propuse spre finanțare în anul 2015, fără a avea în schimb viziunea generală, de ansamblu, asupra acestui domeniu propusă prin Masterplan.

Mă așteptam la mai multă coerență din partea acestui Cabinet în abordarea unui subiect atât de important. Avem în momentul de față un draft al Masterplanului General de Transport, fără o asumare clară a Executivului, prin care să fie transformat într-un program operațional.

Dacă se dorea crearea unui cadru predictibil, în care acțiunile din domeniu să fie concertate și să conducă în final la configurarea unei rețele rutiere perfect acordată cu nevoile reale de dezvoltare ale societății românești, Guvernul Ponta ar fi adoptat acest Masterplan printr-o Hotărâre de Guvern sau un proiect de lege, așa cum anunța încă de la începutul lunii noiembrie ministrul Ioan Rus.

Constat însă că aceste intenții s-au pierdut pe drum, iar Masterplanul General de Transporturi zace în sertarele Ministerului Transporturilor, fără a primi forța legală necesară pentru a produce efecte.

Ce este mai trist este că toate aceste tergiversări și amânări în luarea unei decizii privind asumarea acestui document riscă să compromită și pentru următorii ani dezvoltarea unei infrastructuri moderne. Să nu uităm că de acest Masterplan depinde și atragerea fondurilor europene pentru anii 2014-2020 în domeniul transporturilor, de aceea tranșarea într-un document final a tuturor proiectelor din domeniu trebuie să reprezinte prioritatea zero pentru acest Guvern.

Astfel, apelul meu se îndreaptă către Guvernul Ponta, care are ocazia ca în prima ședință de Guvern din această săptămâna, înainte de adoptarea Legii bugetului, să ia o decizie în legătură cu acest Masterplan. Doar printr-o acțiune guvernamentală fermă de acest gen vom reuși să dăm un semnal de seriozitate atât partenerilor europeni, cât și cetățenilor acestei țări, că ne dorim cu adevărat o infrastructură integrată și la standarde de eficiență maximă.

    Neviser Zaharcu - declarație politica intitulata Respectarea, promovarea și apărarea drepturilor copiilor, o prioritate pentru fiecare dintre noi!;

Doamna Neviser Zaharcu:

"Respectarea, promovarea și apărarea drepturilor copiilor, o prioritate pentru fiecare dintre noi!"

Ziua internațională a drepturilor copilului a fost marcată recent și în România, dar nu la intensitatea dorită și necesară, având în vedere problemele stringente aflate pe agenda publică și politică, care au culminat cu alegerile prezidențiale. Din această cauză abordez astăzi această temă, cu credința că întreaga clasă politică și societatea civilă trebuie să conștientizeze la cel mai înalt nivel responsabilitatea instituțională și socială a respectării și protejării drepturilor copilului. Mai mult, astăzi, 9 decembrie, este celebrată Ziua internațională a copiilor în mass-media, o zi de reflecție a influenței și prezenței copiilor în presă, dar și a promovării acestora în atenția publică.

În acest context, trebuie salutată intenția Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copiilor și Adopție (ANPDCA) de a iniția o nouă strategie pentru protecția și promovarea drepturilor copilului pentru perioada 2014-2020, demers aflat în prezent în proces de avizare interministerială. După parcurgerea tuturor etapelor procedurale, noua strategie va fi supusă dezbaterilor Guvernului pentru aprobare. Documentul va stipula continuarea reformelor aflate în derulare în domeniul asistenței sociale, coordonarea măsurilor din domeniul social cu cele din celelalte sectoare cu atribuții referitoare la drepturile copilului, precum educația și sănătatea, dar și armonizarea legislației naționale cu ultimele directive europene în materie.

Este extrem de pozitiv că instituțiile statului înțeleg și apreciază cum se cuvine acest domeniu sensibil, mai ales că avem nevoie în continuare de măsuri active și concertate, atât în ceea ce privește prevenirea abandonului școlar al copiilor, combaterea cerșetoriei, cât și pentru îmbunătățirea sistemului de ocrotire. Creșterea gradului de conștientizare și responsabilizare a statului în raport cu adevăratele necesități și interesele superioare ale copiilor cu probleme din România trebuie dublată și de majorarea resurselor bugetare existente în prezent. Avem în continuare nevoie de fonduri importante pentru prevenirea abandonului școlar, pentru eliminarea copiilor cerșetori de pe străzi, pentru combaterea traficului de minori, dar, mai ales, pentru reducerea instituționalizării. În opinia mea, ca mamă și medic, cel mai important pentru un copil este să crească și să trăiască alături de familia sa naturală, este soluția optimă în aceste cazuri delicate!

Din nefericire, în ciuda unui cadru legislativ destul de complex și complet, mai avem încă mult de lucru, mă refer la stat și instituțiile sale, incluzând aici și Parlamentul, pentru a reuși diminuarea numărului consistent al copiilor instituționalizați, pentru integrarea socială și profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție la împlinirea vârstei de 18 ani, și, în general, pentru respectarea, promovarea și apărarea drepturilor esențiale ale copilului.

Într-o societate cu accente din ce în ce mai violente, și spun asta cu tristețe, dar este o realitate, autoritățile statului se confruntă adeseori și cu tolerarea cazurilor de violență domestică care au drept victime directe sau colaterale copiii. Există o toleranță și o nepăsare nejustificate din partea adulților de a nu sesiza și raporta cazurile de agresiuni la care sunt supuși copiii, mai ales în zonele rurale, unde proverbul "bătaia e ruptă din Rai" cunoaște conotații dramatice pentru copiii supuși violenței de către proprii părinți! Chiar reprezentanții ANPDCA recunosc statistica alarmantă a violențelor comise asupra copiilor din România, în contextul în care, din informațiile prezentate de instituțiile statului, doar un procent de 10 la sută din cazurile de violență îndreptată asupra copiilor este raportat oficial.

S-au împlinit, așadar, 25 de ani de la semnarea Convenției ONU cu privire la drepturile copilului, care prevede extrem de explicit că statele semnatare, între care și România, sunt datoare să asigure gratuitatea și obligativitatea cel puțin a învățământului primar. De asemenea, documentul stabilește importanța majoră a fiecărui copil luat individual, indiferent de abilitățile, originile sau sexul acestuia, precum și faptul că părerile și opiniile lui contează în mod primordial atunci când se analizează aspectele ce îi afectează viața în mod direct. Convenția ONU interzice în mod categoric discriminarea, abuzul și exploatarea copiilor, și prevede că niciunul dintre aceștia nu trebuie să trăiască în sărăcie, dezvoltarea lor fiind necesar a fi asigurată și încurajată prin educație, asistența medicală și alte servicii care să le ofere un start bun în viață.

Cum am mai spus și cu alte prilejuri, este important ca astfel de domenii delicate să constituie o prioritate zilnică, nu una aniversară, respectiv să ne amintim doar atunci când sărbătorim un număr de ani de la o anumită decizie internă sau internațională. Soarta copiilor României trebuie să ne preocupe în fiecare zi, indiferent că sunt sau nu ai noștri!

Ca de obicei în viață, gesturile mici fac diferența și încântă, mult mai mult decât vorbele mari și proiectele grandioase lansate cu tam-tam, dar nefinalizate niciodată. Un astfel de gest am reușit și eu să fac la sfârșitul săptămânii trecute, organizând, alături de femeile social-democrate din Tulcea, un spectacol de Moș Nicolae pentru 400 de copilași. Nimic nu se compară cu bucuria celor mici, iar evenimentul de la Tulcea stă mărturie în acest sens! Cu cât mai multe astfel de gesturi mici, sau mai mari, precum frumoasa inițiativă a Simonei Halep de a schimba câteva pase cu micuții din Constanța pe terenul de tenis, cu atât vom fi mai aproape de îndeplinirea menirii noastre pe acest pământ și de onorare a datoriilor față de copiii pe care i-am adus pe lume!

    Neviser Zaharcu - declarație politica intitulata Semne bune sfârșitul de an are!;

Doamna Neviser Zaharcu:

"Semne bune sfârșitul de an are!"

Legea bugetului de stat pentru anul 2015 va ajunge în câteva zile în dezbaterea parlamentară și sunt convinsă că va exista un consens politic pentru adoptarea acesteia în cel mai scurt timp. Lucrurile bune făcute de actualul guvern nu sunt însă de neglijat, deoarece ele se transpun, încet-încet, în creșterea calității vieții românilor. Astfel, Eurostat a confirmat oficial zilele trecute că România a fost țara cu cea mai mare creștere economică în trimestrul III din toată Uniunea Europeană. De asemenea, pentru prima dată după foarte mulți ani, asistăm la finalul lui 2014 la egalizarea raportului dintre salariați și pensionari, un fapt excelent, având în vedere că beneficiarii pensiilor din România erau mult mai mulți până acum decât angajații.

Nu în ultimul rând, am înregistrat progrese însemnate și în ceea ce privește nivelul de absorbție al fondurilor europene, de la 7 la 50%, iar în 2015 se estimează să ajungem undeva spre 75-80%. Fără îndoială, creșterile amintite trebuie susținute și mai departe, prin continuarea măsurilor de stimulare economică și un ritm mai alert al investițiilor.

Poate că nu toată lumea este de acord cu teoria potrivit căreia creșterea economică a României se reflectă în creșterea nivelului de trai, în bunăstarea românilor. Cred că specialiștii trebuie să își spună cuvântul în acest caz! Eu vreau doar să constat că românii și-au redescoperit apetitul pentru consum, pentru cumpărături, fapt demonstrat și de nivelul record al vânzărilor înregistrat în ediția din acest an a tradiționalei deja zi a reducerilor, Black Friday...

Consider îmbucurător și faptul că Guvernul României are girul partidelor din opoziție în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar discutat în aceste zile cu creditorii noștri internaționali. De altfel, primul-ministru Victor Ponta a rămas ferm pe poziție, afirmând că Executivul nu va accepta un deficit bugetar mai mic de 1,4% din PIB, deoarece astfel s-ar diminua considerabil sumele alocate pentru investiții, sănătate sau apărare. De asemenea, șeful Guvernului a dat asigurări clare că anul viitor nu se vor majora taxele și impozitele, și, de asemenea, că vor fi aplicate măsurile inițiate în această toamnă, respectiv indexarea pensiilor și majorarea unor drepturi acordate copiilor.

    Liliana Ciobanu - declarație politica intitulata Întrevedere oficială cu ambasadorul Republicii Kazahstan;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Întrevedere oficială cu ambasadorul Republicii Kazahstan"

Am avut în aceste zile o întrevedere oficială cu noul Ambasador al Kazahstanului la București, Excelența Sa domnul Daulet Batrashev. Întâlnirea a avut loc la Parlament și a fost solicitată de către diplomatul kazah, care a dorit să mă cunoască personal, datorită activității mele parlamentare. E.S. Ambasadorul Kazahstanului domnul Daulet Batrashev m-a felicitat pentru munca depusă în primii doi ani ai mandatului meu și mi-a oferit o plachetă omagială din partea Ambasadei. De asemenea, am fost anunțată de diplomatul străin că sunt nominalizată pentru premiul de activitate parlamentară acordat pentru anul 2014 de către mai multe ambasade cu reprezentanțe diplomatice în România.

Întrevederea cu domnul ambasador a fost onorantă pentru mine, reprezentând un semn de apreciere la adresa activității mele din Camera Deputaților, dar și a celei depuse în sprijinul comunităților din județul Giurgiu. Cu toate acestea, eu consider că nu am făcut altceva decât să îmi fac treaba pentru care am fost mandatată de oameni - să îi reprezint cu cinste în Parlament. Cred că avem nevoie de parlamentari responsabili și cu dorință de implicare, pentru că acesta este rolul nostru. Îi mulțumesc domnului ambasador pentru atenția acordată și le transmit giurgiuvenilor că nu îi voi dezamăgi nici de acum înainte.

Cu prilejul întâlnirii, Ambasadorul Republicii Kazahstan a fost invitat într-o vizită în județul Giurgiu, pentru a vedea la fața locului oportunitățile investiționale din zonă. Kazahstan este cel de al doilea investitor major în economia României, iar prin achiziția Rompetrol de către KazMunaiGaz a devenit cel mai important partener al României din Asia Centrală, precum și principalul jucător de pe piața de energie, gaze și petrol din România.

    Liliana Ciobanu - declarație politica intitulata Stop violenței din desenele animate!;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Stop violenței din desenele animate!"

Vă supun atenției o problemă extrem de îngrijorătoare apărută în ultimii ani în spațiul public românesc, respectiv violența desenelor animate și a altor emisiuni pentru copii, situație care-i preocupă în mod special pe părinți. În calitatea dumneavoastră de părinte, ar trebui să cunoașteți faptul că desenele animate nu mai sunt cele de pe vremuri, frumoase, antrenante și amuzante, cu Tom și Jerry, Mickey Mouse sau Pluto, ci acum s-au transformat radical, dar din rău în tot mai rău. Animația fermecătoare de odinioară, care capta deopotrivă și pe copii și pe părinți, a devenit în zilele noastre dezastruoasă, desenele inocente și nevinovate lăsând locul unor adevărate monstruozități, a unor fapte și întâmplări extrem de violente.

Dacă mai demult desenele animate dezvoltau creativitatea copiilor și îi învățau să iubească natura, binele și animalele, acum acestea îi determină pe copiii noștri să se comporte efectiv violent. Având în vedere faptul că micuții care vizionează astfel de seriale de animație sau emisiuni așa-numite pentru copii nu dispun de discernământul dezvoltat al adulților, preșcolarii și școlarii din România sunt deprinși acum cu aspectele artificiale și periculoase, terifiante chiar, ale acestor filmulețe. Ele au drept efect dezvoltarea îngrijorătoare în spirit violent, deoarece ciocănitoarea Woody, Lolek și Bolek, Mihaela sau Bălănel și Miaunel au fost înlocuite cu personaje precum monștri, vampiri, stafii, roboți, oameni negri sau tot felul de vizitatori din cosmos care afectează indubitabil conștiința copiilor.

Specialiștii susțin că desenele animate nu sunt deloc nevinovate, deoarece au un caracter hipnotic, înrobesc sufletul copilului și creează viciul privirii non-stop la televizor. Mai mult, promovarea peliculelor animate în care diferiți războinici îmbrăcați precum în secolele viitoare se luptă între ei și se ucid cu cruzime nu face altceva decât să dezvolte în rândul copiilor dorința de a se comporta la fel ca eroii lor, adică în mod violent.

Desenele animate din prezent au, pe lângă violență imagistică, și una de limbaj, intolerabilă pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, dar și una morală, extrem de îndepărtată de preceptele creștine sănătoase cu care am trăit noi în timpul copilăriei. Astfel, copiii deprind un limbaj extrem de colorat, pigmentat cu injurii și expresii absolut nefirești și necorespunzătoare vârstelor lor. Cadrele violente, cu explozii, lupte crâncene, distrugeri și alte elemente infracționale sunt dublate și de modul în care se adresează acești acestor eroi, preponderent cu invective și jigniri, cuvinte urâte imediat asimilate de cei mici.

Consider că situația prezentată este de-a dreptul alarmantă, iar statul român, prin Guvernul și ministerul pe care le conduceți, trebuie să ia de urgență măsurile necesare pentru remedierea acestei probleme grave.

    Liliana Ciobanu - declarație politica intitulata Ajutați-l pe Alin Nicușor Cibi să trăiască!;

Doamna Liliana Ciobanu:

"Ajutați-l pe Alin Nicușor Cibi să trăiască!"

Această declarație politică este un strigăt de disperare. O poveste tragică, despre cum sunt tratați românii cu grave probleme de sănătate în România! Un adevăr dramatic despre disprețul instituțiilor statului la adresa oamenilor! România nu este doar țara tuturor posibilităților, ci este țara în care mori cu dreptatea în mână! Țara în care nu te bagă nimeni în seamă, chiar dacă ai îndeplinit toate cerințele autorităților, în care oamenii sunt batjocoriți de niște indivizi care stau vremelnic pe niște scaune, funcții și posturi ocupate pe criterii de servilism și apropiere de conducători, nu pe bază de valoare, competențe, profesionalism! E greu să descrii în cuvinte durerea unei mame! De aceea, nici nu vreau să comentez prea mult... Să comenteze conducerea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, instituții plătite din banii fiecăruia dintre noi pentru a fi la dispoziția oamenilor. Cu toate acestea, ministrul sănătății și președintele CNAS nu au catadicsit să formuleze un răspuns acestei mame ajunse la capătul răbdării și la limita disperării văzându-și fiul care se stinge, încet-încet, în fiecare zi...

"Doamnă deputat Liliana Ciobanu,

Mă numesc Elena Cibi, sunt din Giurgiu, str. Riviera nr. 4, și apelez la dumneavoastră în speranța că ați putea cumva să mă ajutați în cele ce vă voi relata în continuare.

În urmă cu aproximativ 10 luni, după mai multe investigații medicale, fiul meu (singurul copil) Cibi Alin Nicușor, în vârstă de 32 de ani, de profesie inginer construcții hidrotehnice, a fost diagnosticat cu Limfom malign Hodgkin de tip nodular cu predominanță limfocitară.

Din acest motiv, băiatul a început un tratament citostatic, am fost informați că era singura modalitate de tratament. A urmat 4 cure, adică 6 ședințe cu ABVD, iar spre sfârșitul lunii iulie 2014 a făcut examen CT, concluzia fiind de regresie dimensională a adenopatiilor.

În data de 18.09.2014 a făcut o examinare PET-CT, după care am aflat că de fapt adenopatiile sunt active metabolic și în progresie față de examinarea CT din iulie 2014.

Am întrebat ce facem în acest caz și ni s-a spus că vom încerca cu încă 4 ședințe de ABVD, și dacă tot nu merge, mai încercăm și cu radioterapie.

În situația aceasta, ca părinți, ne-am îngrijorat foarte mult și ne-am dorit să mai aflăm și o altă opinie medicală. M-am împrumutat de bani pe unde am putut și pe 30.09.2014 am plecat cu fiul meu în Turcia la clinica Anadolu, afiliată la Universitatea Johns Hopkins din Statele Unite ale Americii, pentru o serie de investigații. Am luat inclusiv lamelele și blocul de parafină ale biopsiei pentru o nouă evaluare. După 4 zile, în urma diverselor analize și examinări, ni s-a confirmat că diagnosticul a fost corect, numai că tratamentul a fost insuficient și întrerupt devreme, după părerea lor.

În acest caz, i-am rugat să ne dea o schemă de tratament pe care o consideră corectă, pentru a vedea ce avem de făcut mai departe. Ne-au explicat că forma de boală pe care fiul meu o are este ceva atipic, un Hodgkin predominant limfocitar, care necesită tratamentul asociat cu Rituximab, parametrii fiind apropiați de Non Hodgkin: CD20, CD45, EMA pozitive, CD30, CD15, ALK CD10, CD3 și CD23 negative, conform Protocolului American și European.

Când ne-am întors la București, la spital (Colțea), după ce au văzut analizele făcute în Turcia și schema, au spus că respectă stafful medical de acolo, numai că la noi nu pot să facă Mabthera (Rituximab), pentru că la noi în țară costul acestui medicament nu este suportat de Casa Națională de Sănătate pentru Hodgkin, ci numai pentru Non Hodgkin, și putem să mergem și la "mama ministerului" că tot nu se poate rezolva. În continuare s-a făcut tratamentul tot cu ABVD (au propus încă 4 ședințe).

În acest timp am căutat să mai aflăm o a treia opinie. Am discutat de fapt cu mai mulți doctori hematologi și oncologi care ne-au spus că nici nu mai este eficientă continuarea cu ABVD, fiind de părere că nu-i mai face bine, tratamentul ar fi trebuit schimbat.

Am fost întrebați de ce nu se solicită de către medicul curant acest medicament la Casa Națională de Sănătate, lucru pe care nici noi nu l-am înțeles vreodată.

Am mers la un alt medic, la o altă clinică, unde ne-au spus că tratamentul și diagnosticul au fost cumva confundate, pentru că din start ar fi trebuit să țină cont de parametrii CD20 pozitivi și ceilalți asemenea, parametrii fiind confirmați încă din prima interpretare, din februarie 2014, făcută la Spitalul Colentina în Buletinul Histopatologic, care impuneau din prima tratament cu Mabthera, pentru că acest cancer limfatic este cumva "un pui de Non Hodgkin" și trebuie tratat ca atare, dar ori nu s-a știut, ori nu s-a vrut?!

În acest răstimp eu am făcut memorii către Casa Națională de Sănătate și către Ministerul Sănătății pentru a solicita sprijin și înțelegere în legătură cu gravitatea bolii, pentru a putea obține acest tratament. Am fost și în audiență la Ministerul Sănătății, la un domn ministru secretar de stat care ne-a promis că va face totul pentru a obține tratamentul, numai că va trebui ca medicul curant de la Colțea să facă un referat de necesitate pentru Mabthera.

Nici după această intervenție nu s-a făcut solicitarea. După cum v-am spus, am mers la o a treia opinie și acel medic ne-a spus că ne face solicitare, ceea ce a și făcut imediat, și am fost nevoiți să-l transferăm cu tratamentul la acest spital privat.

Comisia de Oncologie din cadrul CNAS a avut loc pe data de 24 noiembrie 2014, dar am avut marea surpriză de a nu se aproba tratamentul. Motivul comisiei: nu este prevăzut în protocolul din România (este prevăzut oare ca un tânăr să moară?)

Noi ne îndoim puțin de această hotărâre, deoarece în Comisie a fost doamna Profesor de la Colțea, care probabil s-a opus (era de înțeles, din moment ce acolo nu s-a administrat tratamentul, cum l-ar fi aprobat la un alt spital?!) - asta e părerea mea, poate greșesc, îmi cer iertare.

Nu vă mai spun cât de decepționat a fost fiul meu, care a crezut că în sfârșit va face tratamentul corect și-i va reda speranța la viață.

Din acest motiv, vă rog doamnă deputat, să încercați să ne susțineți și să ne ajutați deoarece acest tânăr consider că are dreptul la viață și nu merită să fie chinuit cu tratament slab și cu încercări de genul "mai încercăm cu..., mai încercăm cu...", nefiind pe post de cobai.

Când am întrebat-o pe doamna doctor ce părere are, ce ne poate spune nouă, părinților, dacă este vreo speranță de vindecare, dacă ar putea avea și el copii, deoarece este căsătorit de puțin timp și nu au copilași, ne-a spus că nu o să mai poată avea copii (asta nu mai contează până la urmă) și că peste zece ani s-ar putea ca boala lui să "genereze un alt tip de cancer și să...", nici nu vreau să pronunț cuvântul, pentru că este groaznic.

Vă rog din suflet, ajutați-ne să obținem acest tratament despre care toți medicii ne-au spus ca este miraculos, că ar fi "un vis" dacă l-ar face, este adevărat că este costisitor (noi chiar suntem în imposibilitate de a procura acest medicament), dar la nivel de sistem de sănătate, la nivel de țară, ce ilegalitate s-ar face dacă s-ar salva viața unui tânăr care de fapt la rândul lui este salariat și printre curele de citostatice merge la serviciu pentru că nu vrea să stea acasă să se gândească la boală.

Ni s-a mai spus că nu se poate să-i dea lui medicamentul, pentru că ar crea un precedent ca să dea și la alții, și nu se poate, pentru că nu sunt bani. De ce oare? Sunt tineri și au și ei dreptul la viață.

În acest moment el a terminat și a doua serie de ABVD, începută la Colțea, a făcut examinarea CT cu substanța de contrast, boala fiind deocamdată stagnată la nivel axial, dar în progresie la nivel stomacal.

Urmează să facă un PET-CT, când decontarea va fi aprobată de CNAS, după care se vor face noi încercări, în lipsa medicamentului Mabthera, în speranța obținerii unui rezultat pozitiv.

Tot în acest sens noi am studiat Protocolul Mabthera din România, reglementat de Ordinul Ministerului Sănătății - CNAS nr. 1301/500 din 11 iulie 2008, pe care îl anexez și din care am constatat că diagnosticarea cu stabilirea tipului limfocitelor afectate B și CD20 + sunt conforme acestui protocol.

Deși în protocol, la punctul 3 "Tratament", se stipulează că "Mabthera este considerat tratamentul standard de primă linie pentru toate stadiile de limfom cu celula B, CD20+", și că "Mabthera -Rituximab, poate fi utilizat în combinații ca tratament de primă sau a doua linie și a altor tipuri de limfoame...." se face trimitere permanent din partea Comisiei la titulatura bolii de Limfom Hodgkin sau Non Hodgkin, trecându-se, din motiv comercial probabil, peste detaliile de structură, parametrii de laborator care corespund din testele Hiostopatologice cu cele la care se face referire în protocol, trenând și făcând trimitere la o confuzie, în această situație majoritatea pacienților sau aparținătorilor nefiind specialiști, dar logica lucrurilor determină această situație a unui protocol depășit din 2008, neținându-se cont de standardele internaționale (a se vedea Protocolul European și American din 2014) și evoluția medicinei de specialitate.

Urmare celor arătate și pentru a nu se mai întâmpla pe viitor și altor tineri oprimarea dreptului la sănătate și viață datorită unor norme depășite, deși toți medicii specialiști români recunosc această situație (și avem mulți doctori competenți în țară), dar se tem să insiste cu referate de necesitate la Comisia de oncologie a CNAS, vă rugăm să găsiți o rezolvare cât mai rapidă a acestei situații în Parlamentul României, deoarece la vârste tinere boala avansează cu mare repeziciune dacă tratamentul nu estre cel potrivit.

Așa să ne ajute Dumnezeu!"

    Ionel Palăr - declarație politică având tema Moldova nu concurează cu nimeni pentru o autostradă, Moldova vrea respect!;

Domnul Ionel Palăr:

"Moldova nu concurează cu nimeni pentru o autostradă, Moldova vrea respect!"

Asistăm, de o perioadă, la o dezbatere contraproductivă cu privire la variantele de autostradă care să lege Moldova de Transilvania. În cea mai săracă zonă a țării, suntem puși parcă de cineva să ne batem unii cu alții pentru dreptul la civilizație. Din mai multe perspective, unii vor o autostradă Târgu Mureș-Iași, alții consideră că varianta mai bună este Brașov-Bacău.

Este o capcană în care nu doresc să cad. Pentru a lega Transilvania de sudul țării se vorbește despre Sibiu - Pitești, dar și despre Brașov-Comarnic. Moldova pare condamnată la categoria "și alții".

Doresc să subliniez faptul că județele din Moldova sunt printre cele mai depopulate, prin plecarea oamenilor la muncă în străinătate. Sucevenii, botoșănenii, ieșenii, nemțenii, băcăuanii, vrâncenii, vasluienii sunt printre cei mai importanți investitori străini în cea mai săracă zonă a țării, prin sumele pe care le trimit lunar acasă, fonduri care susțin economia locală. Este momentul ca România să susțină eforturile de dezvoltare a celei mai sărace zone a țării, și nu pe principiul "sau... sau". Nu dorim să fim o povară pentru restul țării, putem contribui mai mult la bugetul național, dar cum să ajungă produsele din Moldova în Uniunea Europeană în condițiile lipsei infrastructurii?

Dacă nu dorim în continuare o regiune de nord-est asistată social, nu ne mai puneți să facem lobby, politicieni și societate civilă, ba pentru autostrada Brașov-Bacău, ba pentru autostrada Târgu Mureș - Iași. Trebuie făcute ambele, iar aceste investiții vor ridica o povară importantă de pe umerii românilor care consideră că susțin, prin taxele și impozitele lor, o regiune mai săracă.

Suntem săraci pentru că suntem izolați. Dacă ne doriți în continuare izolați, să nu vă mirați de situațiile în care oamenii votează pentru plase cu ulei și făină. În alte zone ale țării, mult mai bogate, deja se numără sute de kilometri de autostradă. Moldova are zero. Cum putem atunci să fim competitivi? Cum putem să avem speranțe că vom aduce valoare adăugată în economie?

Orice kilometru de autostradă este bun în Moldova, pentru că deocamdată nu avem nici unul. Suntem singura regiune a țării vitregită în asemenea mod. În aceste condiții, a avea pretenții la creșterea PIB în nord-est, la locuri de muncă sau la creșterea salariilor, e o speranță fără argument.

    Ioan Tămâian - declarație politica Promovarea oinei, sport național și regal;

Domnul Ioan Tămâian:

"Promovarea oinei, sportul național și regal"

Sunt mândru că am participat săptămâna trecută la prima ediție a Galei de Oină la București, organizată de către Federația Română de Oină, sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regele Mihai I. În cadrul acestui eveniment, organizatorii au mulțumit celor care au promovat oina drept sportul nostru național, dar și celor care au excelat în acest domeniu sportiv, rezultatele deosebite obținute de cluburi în acest an competițional fiind premiate într-un cadru festiv și oficial. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Casei Regale, ai autorității publice centrale, deputați, oameni de afaceri, jurnaliști, artiști și reprezentanții celor mai bune echipe de oină.

Încă un motiv de bucurie îl constituie faptul că pe data de 3 iunie a.c. am fost prezent și am votat în ședința de plen a Camerei Deputaților inițiativa prin care oina și-a recăpătat statutul de sport național prin Legea nr.96 din 1 iulie 2014 pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000, publicată în Monitorul Oficial nr.496 din 3 iulie 2014. Astfel, s-a statuat că "oina este sportul național al României" și că programul "Redescoperă oina" este sprijinit de stat, de organizații neguvernamentale și de structuri ale administrației centrale și locale în vederea promovării jocului de oină ca sport național al României.

Este necesar ca toate tradițiile românești să fie valorificate, și, într-o lume în care educația pentru sănătate și sportul ar trebui să ocupe un loc important în viața tinerilor, mă bucur că acest proiect de lege a fost adoptat. Se știe că jocul de oină are o istorie veche care se întinde pe aproape șapte secole, fiind atestat documentar în 1364, și este răspândit pe întreg teritoriul țării. Personalități precum Nicolae Iorga, Spiru Haret, Take Ionescu, I.L. Caragiale, Fănuș Neagu, Mihail Sadoveanu, Constantin Giurescu, Vasile Conta, Petre Ispirescu, Ion Creangă, Alexandru Davila și alții și-au legat numele de istoria oinei. În 1899, în timpul domniei Regelui Carol I a avut loc primul campionat de oină, iar în 1912 jocul de oină a fost recunoscut, prin publicarea integrală a regulamentului în Monitorul Oficial.

Pentru o mai bună popularizare a oinei și pentru a se ajunge la rezultate bune în Competiția Națională de Oină, cred că ar fi necesar și oportun ca principalele reguli ale acestui sport să se predea în școli (învățământul gimnazial și liceal) și, de ce nu, să se organizeze campionate școlare.

    Ioan Tămâian - declarație politica salutarea adoptării Proiectului de Lege pentru subvenționarea revistelor de cultură reprezentative din România;

Domnul Ioan Tămâian:

Doresc să-i felicit pe toți colegii care au votat în unanimitate, la ședința de vot final de săptămâna trecută, Proiectul de Lege pentru subvenționarea revistelor de cultură reprezentative din România. Astfel, propunerea legislativă inițiată de parlamentari ai Partidului Național Liberal prevede că vor fi repartizate de către Ministerul Culturii sume pentru finanțarea și susținerea editării revistelor și publicațiilor culturale. Este un gest de normalitate ca aceste publicații care reprezintă vectorii de imagine ai uniunilor de creatori și care erau în pragul colapsului să fie finanțate de la buget. Ca și coinițiator al acestei legi, mă bucur că aceste reviste, unele cu o vechime de peste 100 de ani și care au reprezentat de-a lungul vremii una din modalitățile de păstrare a spiritului românesc, pot să-și continue aparițiile, așa cum este normal în orice țară democratică care își respectă valorile culturale.

Din plafonul alocat de la bugetul de stat, Uniunile de Creatori din România, prin ANUC, vor stabili, fiecare pentru domeniul său, sumele necesare apariției revistelor de sub egida lor: Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor, Uniunea Teatrală, Uniunea Artiștilor Plastici, Uniunea Cineaștilor, Uniunea Arhitecților, nevoite fiind până la momentul de față să se autofinanțeze.

Este inexplicabil cum aceste reviste au fost uitate atât de mult timp de către instituțiile abilitate, dar este îmbucurător faptul că măcar acum Parlamentul a adoptat această propunere legislativă importantă, inițiată în scopul susținerii publicațiilor românești de cultură.

    Costel Alexe - considerații în legătură cu urgența constituirii autostrăzii Moldova-Transilvania;

Domnul Costel Alexe:

În intervenția mea de astăzi doresc să vă rețin atenția cu privire la cel mai important subiect din aceste zile, și anume urgența construirii autostrăzii Moldova-Transilvania.

Dezvoltarea celei mai sărace regiuni a României și a Uniunii Europene are astăzi o singură salvare, care nu ține nici de contextul politic, nici de viitorul nostru în relația cu Bruxelles, nici măcar de modul în care Uniunea Europeană va reuși să facă față provocărilor economice. Dezvoltarea Moldovei este perfect condiționată de realizarea autostrăzii care să traverseze Carpații și care să creeze o legătură definitivă, directă și rapidă între Estul și Vestul României și între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Autostrada Moldova-Transilvania este la fel de urgentă și prioritară, așa cum era, în anii ‘70-‘80 autostrada care a interconectat cele mai importante porturi ale României de capitala București. Fără o asemenea legătură directă, conceptul de dezvoltarea armonioasă a unei regiuni nu există.

În perioada interbelică în Europa, iar apoi în anii 50-60, inclusiv în SUA, autostrăzile au fost garanția dezvoltării unor regiuni vaste, greu accesibile, cu relief anevoios. Marele avantaj al unei autostrăzi este acela că civilizează, modernizează și occidentalizează, "scoate la suprafață", redescoperă zone economice și le ridică repede nivelul de trai prin accesul la infrastructură, transporturi, facilități de multe alte tipuri.

Autostrăzile au avantajul de a crea zone investiționale, urbanistice, de larg interes, transformă orașele în poli de creștere, iar aceste rețele vaste de transport realizează în sine o "pânză de păianjen" care conectează și comunitățile mici și mijlocii, grăbindu-le dezvoltarea și făcându-le atractive pentru investitori.

Totodată, autostrăzile favorizează principii de dezvoltare durabilă care aduc la același numitor comun și de interes pentru investitori localități mari sau mici prin simplul fapt că oferă avantaje asemănătoare, numai că, pe termen lung, favorizează dezvoltarea de ansamblu pe teritorii largi. De aceea, în Europa de Vest este greu de distins despărțirea dintre mediul rural și cel urban, tocmai pentru că autostrăzile au creat posibilitatea urbanizării și "colonizării" prin modernizare a unor spații largi, în apropierea acestor drumuri.

Autostrada Moldova-Transilvania a devenit în aceste zile o prioritate pentru publicul din Moldova și pentru politicieni. Chiar dacă liberalii au susținut și promovat acest proiect cu 10 ani în urmă, celelalte partide au început să vorbească despre acest subiect de câteva săptămâni, după alegerile din 16 noiembrie 2014.

În campania electorală pentru alegerile prezidențiale din acest an, Klaus Iohannis, candidatul PNL, a fost singurul care și-a asumat ca prioritate construcția autostrăzii Moldova-Transilvania și punerea sa ca urgență de grad 0 pe masa Guvernului. În rest, niciun alt candidat nu s-a arătat interesat sau dispus să promoveze un asemenea proiect de anvergură. Or, acest lucru s-a putut vedea și în modul în care voturile de pe traseul viitoarei autostrăzi au mers către Klaus Iohannis, oamenii din aceste județe au acordat încredere și sprijin pentru un candidat care a luat în considerare și a înțeles cea mai mare nevoie a acestei regiuni.

Meritul PNL Iași a fost acela că a adus acest proiect la statutul de miză fundamentală a acestei campanii, demonstrând sincer că, dacă Victor Ponta ar fi câștigat alegerile prezidențiale, subiectul autostrăzii era unul închis, de vreme ce primul-ministru, ca șef al Executivului, a fost cel care și-a asumat redactarea Masterplanului General pentru Transport.

Un lucru devine categoric: guvernul sau guvernele care vor neglija sau se vor opune construirii acestei autostrăzi vor pierde alegerile, fie că vorbim despre alegeri parlamentare sau locale.

    Eleonora-Carmen Hărău - declarație politica Respectarea legii nu este facultativă!;

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Respectarea legii nu este facultativă!"

Asistăm, în această perioadă, la niște evenimente care ni se prezintă în flux continuu, ca un film viu, fără actori, cu personaje reale, cu mascați, cu cătușe, cu toată recuzita necesară pentru ca românii să înțeleagă că justiția s-a trezit din amorțire. Fapte de multă vreme semnalate de către opinia publică, consemnate de presă, sunt acum instrumentate de procurori, într-un șir care parcă nu se mai sfârșește: mită, trafic de influență, abuz în serviciu...

Cu atât mai mult, ar trebui să fie clar pentru toată lumea, mai ales pentru politicieni, că nu-i joacă respectarea cu strictețe a textelor de lege și se impune urgent abandonarea comportamentului prin care se lasă la latitudinea persoanelor sau a grupurilor de persoane respectarea prevederilor legale, sub acoperirea ideii că și altă dată s-a procedat la fel și n-a pățit nimeni nimic.

Am în vedere două exemple: votul din diaspora, organizat defectuos cu intenție, faptă în legătură cu care, iată, parchetul a început urmărirea penală in rem, iar așa cum avem semnale că se lucrează în ultimul timp, sunt sigură că vinovații vor fi pedepsiți și, de această dată, va răspunde cineva pentru faptul că mii de români au fost împiedicați să voteze.

Al doilea exemplu la care doresc să fac referire este data limită prevăzută de lege pentru ca bugetul anual să ajungă in Parlament, respectiv cel târziu ziua de 15 noiembrie a anului anterior. An de an această prevedere legală nu este respectată și nu răspunde nimeni pentru faptul că structurile economice, instituții și companii nu pot să-și construiască, la rândul lor, bugetele, să-și elaboreze planurile de afaceri, nu răspunde nimeni pentru întârzierile cu care, din acest motiv, demarează fluxurile financiare în anul următor, nu răspunde nimeni pentru blocajele generate cu consecințe asupra creșterii economice, asupra ritmului absorbției fondurilor europene etc.

Anul acesta, la fel ca în anii trecuți, nu răspunde nimeni... Dar sper că va veni curând o zi în care vor răspunde cei care se fac vinovați!

    Eleonora-Carmen Hărău - declarație politica Reprezentanții FMI, CE și BM s-au săturat de minciuni;

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Reprezentanții FMI, CE și BM s-au săturat de minciuni"

Cine i-a văzut, efectiv, cum lucrează pe reprezentanții Guvernului Ponta, iar din interiorul Comisiei de buget finanțe, acest lucru este destul de lesnicios, poate descifra ușor cheia evenimentelor neplăcute care au apărut în ultima vreme în negocierile dintre guvern și instituțiile internaționale.

Ceea ce poate să apară în ochii opiniei publice ca fiind o lipsă de flexibilitate a reprezentanților FMI, CE și BM care pretind Guvernului ținte de neatins este nimic altceva decât rezultatul unui an de aventuri fiscale, de mistificări și adevăruri trunchiate, prezentate instituțiilor internaționale și românilor deopotrivă.

Ceea ce Guvernul Ponta nu a luat în considerare, anume faptul că minciuna are picioare scurte, a făcut să sune ceasul scadenței și în fața românilor (s-a văzut în rezultatul votului), și în fața străinilor, care nu doresc să fie, în continuare, părtași la lipsa de competență a Guvernului.

Din păcate însă un rezultat prost al negocierilor aflate în curs îi afectează pe români, motiv pentru care PNL a decis să sprijine Guvernul în obținerea unor condiții cât mai bune, deși, cu aroganța sa bine cunoscută, Victor Ponta nu solicită ajutor. El alege să mintă din nou, afirmând că FMI este vinovat, fiind nedrept cu România, și se lamentează opiniei publice că suntem tratați la negocieri ca elevul din ultima bancă.

Întrebarea de pus este însă: cine este vinovat de locul pe care îl ocupă, în banca Europei, acum, România, în ochii FMI, CE și BM? Oare nu cumva, chiar Guvernul al cărui premier este Domnia Sa?

    Eleonora-Carmen Hărău - declarație politica Planificarea bugetară în România anului 2014 este făcută după ureche;

Doamna Eleonora-Carmen Hărău:

"Planificarea bugetară în România anului 2014 este făcută după ureche"

Atitudinea stupefiantă a premierului Victor Ponta și a ministresei finanțelor în fața președintelui Traian Băsescu, în întâlnirea pe care au avut-o la Palatul Cotroceni, "Las’ că ne descurcăm noi" este, din păcate, mai mult decât o bâlbâială de tip școlăresc a unor elevi prinși cu tema nefăcută, este însuși modul în care guvernul abordează construcția bugetară.

Un buget anual, neîncadrat într-o perioadă mai lungă de planificare bugetară, rectificat de trei ori, așa cum s-a întâmplat în 2014, dovedește inconsistența politicii de dezvoltare a României. Incapacitatea de a face planificare multianuală, nici măcar pe o perioadă de 3 ani, echivalează cu realitatea că, în mileniul 3, după 25 de ani de sistem democratic, membră a Uniunii Europene și a NATO, România nu are strategie de dezvoltare. România se găsește legată la ochi în labirintul dezvoltării și înaintează ținându-se de pereți, sprijinită de alții, în timp ce pe fundal se aude muzica demagogică a unor politicieni care se declară mândri că sunt români.

Aceeași atitudine diletantistă se manifestă și în maniera abordării planificării bugetare dinspre cheltuieli spre venituri. În timp ce în toate țările Uniunii Europene planificarea bugetară este pilonul politicilor de structurare a economiei, identificând resurse și stabilind proporții, Guvernul României alocă fără responsabilitate niște resurse ipotetice, apoi dă din colț în colț să le identifice.

România a devenit, în mâinile acestui guvern plin de diletanți, un loc al unor politicieni descurcăreți, de conjunctură, care perpetuează incertitudinea și lipsa de perspectivă în viața românilor, iar această realitate trebuie să înceteze cât mai curând!

    Florin-Alexandru Alexe - declarație politică privind necesitatea respectării art.8 din Legea educației naționale nr.1/2011;

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Guvernul actual al României arată un dispreț cinic pentru învățământ și educație. Pentru primul-ministru sistemul de educație este o fabrică de pseudodiplome acordate pentru plagiat, menite prea-măririi politice a guvernanților. Pentru ministrul educației, recompensarea profesorilor este doar un instrument prin care au încercat să cumpere votul profesorilor.

Pentru noi, liberalii, educația reprezintă principalul resort de dezvoltare durabilă și de creștere a nivelului de trai în mod constant și trainic. Pentru miile de dascăli care își fac meseria cu profesionalism, educația înseamnă vocație. Pentru milioanele de elevi și studenți educația performantă este singura șansă de a se realiza din punct de vedere profesional. Pentru milioanele de părinți, educația este poate singura speranță că poate și ei, dar cu siguranță fiii lor, vor avea un trai mai bun. Pentru pensionari, educația înseamnă siguranța că pensiile vor putea fi plătite întregi pentru anii pe care îi mai au de trăit. Pentru tinerii care se gândesc să plece din țară, îmbunătățirea sistemului de educație ar fi motivul pentru care să rămână.

Așadar, viziunea îngustă și abruptă a guvernului actual și a primului său ministru, Victor Ponta, este incapabilă să cuprindă și să înțeleagă implicațiile enorme pe care le are îmbunătățirea sistemului de educație din România. În calitate de liberal, afirm în mod responsabil că sistemul de educație privește toți cetățenii României, fiind kilometrul 0 al dezvoltării durabile a țării.

Astfel, solicit în mod public Guvernului României, primului-ministru, Victor Ponta, ministrului educației, Remus Pricopie, ministrului finanțelor, Ioana Petrescu, să respecte art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și să prevadă în Legea bugetului pe 2015 alocarea a 6% din PIB pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare.

Iată cuprinsul art. 8 din Legea educației naționale nr. 1/2011: "Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii. Pentru activitatea de cercetare științifică se alocă anual, de la bugetul de stat, minimum 1% din produsul intern brut al anului respectiv".

Departe de a atinge dezideratul din art. 3 din Constituție: "Învățământul de stat este gratuit, potrivit legii.", situația educației în România este deplorabilă.

România este țara cu cei mai mulți analfabeți din Europa, 6% din populație nu știe nici să semneze, 41% dintre elevi au mai puțin de 10 cărți acasă, aproape 50% dintre copiii de 15 ani citesc cu dificultate, aproape 100.000 de copii de școală nu ajung nici măcar o zi pe an în sala de clasă.

În privința performanței universitare, ajunsesem, la un moment dat să avem o instituție - Universitatea București - în top 600 la nivel mondial. În 2014, Universitatea București a ajuns în tronsonul 651-700, fiind urmată de Universitățile "Al. Ioan Cuza" din Iași, "Babeș-Bolyai" din Cluj și Universitatea de Vest din Timișoara în tronsonul 701 - 800 din topul QS World University Rankings pentru anul școlar 2014 - 2015.

Acestea sunt doar câteva cifre menite să atragă atenția actualului Guvern și să-l conștientizeze în sensul alocării a cel puțin 6% din PIB educației și a 1% din PIB cercetării, conform Legii educației naționale în vigoare.

    Radu Zlati - declarație politică cu titlul Să dăm învățământului românesc o șansă;

Domnul Radu Zlati:

"Să dăm învățământului românesc o șansă"

În curând vom avea în fața noastră, spre dezbatere și vot, bugetul de stat și al asigurărilor sociale. Admit că prioritățile societății românești, în acest moment de cumpănă al dezvoltării sale social-economice, sunt multe și variate. Și totuși cu toții vom fi de acord că, printre aceste priorități, educația joacă un rol fundamental - căci ea este singura cheie cu adevărat de aur a dezvoltării noastre. Toate celelalte resurse sunt fatalmente limitate - resursa umană, inteligența și creativitatea compatrioților noștri, trebuie să fie pilonul central al oricărei gândiri asupra dezvoltării României, asupra destinului nostru ca țară.

Or, anii din urmă ne-au arătat un tablou mai curând sumbru al realităților educației românești. Crește diferența calității învățământului între mediul rural și cel urban, între învățământul de elită și cel practicat în pungile de sărăcie urbană; procentul absolvenților care finalizează cu succes examenul de bacalaureat rămâne în continuare redus, iar exodul către universitățile străine ale unora dintre cele mai bune minți tinere continuă; cercetarea românească, cu excepția a două-trei proiecte majore, suferă din lipsă de finanțare - anul acesta mai mult decât în toți anii anteriori.

Toate acestea sunt lucruri cunoscute, dar a cunoaște efectele nu înseamnă nimic dacă nu încercăm să combatem cauzele, iar alături de o proastă așezare a instituțiilor învățământului românesc preuniversitar și universitar, o constituie bugetul mult sub necesități alocat an de an învățământului românesc.

Până când vom purcede la conceperea unei noi legi a educației, fac un apel la toți colegii mei parlamentari, îi chem ca, dincolo de pozițiile diferite față de variate probleme ale societății românești, să înțelegem cu toții că învățământul românesc are nevoie de finanțarea pe care o merită și pe care copiii noștri și România însăși o merită de asemenea. Îi rog pe toți parlamentarii să sprijine inițiativa pe care o voi propune membrilor comisiei pentru învățământ, cercetare, tineret și sport, astfel încât învățământul și cercetarea românească să primească pentru anul 2015, un minim de 5,6% din PIB. Nici această sumă nu va acoperi în totalitate nevoile acumulate în timp, dar ar putea să însemne un gest reparatoriu și o promisiune că, în exercițiul guvernării noi, cei care spunem că reprezentăm aici, în această sală, poporul român, nu am uitat promisiunile pe care le-am făcut în timpul campaniei electorale.

Cu această speranță, vă mulțumesc pentru atenție și contez pe spijinul dumneavoastră.

    Petru Movilă - declarație politica PSD și PNL, grupa mică și grupa mare de la grădinița din colț;

Domnul Petru Movilă:

"PSD și PNL, grupa mică și grupa mare de la grădinița din colț"

După doi ani în care au ținut ascuns în sertare proiectul autostrăzii Iași-Târgu Mureș, membrii PSD, fie că sunt în guvern, în Parlament sau în teritoriu, au început să fie trași la răspundere de către cei cărora le-au promis, în prag de campanie, că investiția va avea sprijinul lor politic.

Astăzi, pe ultima sută de metri, PSD și PNL, au început să facă lobby și să sprijine proiectul autostrăzii. Listele de semnături ajung la colegii noștri din Parlament din două părți: și de la PSD, și de la PNL. Probabil fiecare partid are câte un traseu diferit al aceluiași proiect: pentru PSD autostrada este Târgu Mureș-Iași, iar pentru PNL, de la Iași la Târgu Mureș. După cum se vede, două strategii total diferite.

Faptul că cele două partide, care au împărțit puterea din 2012 în prezent, umblă cu liste separate de sprijin al unui proiect comun, de importanță națională, arată fățărnicia și orgoliul politic. Dacă ar fi fost corecți în demersurile lor, discutam la acest moment despre sprijinul total pe care politicienii din Moldova îl aveau pentru cel mai important proiect rutier.

În 2012, autostrada a fost inclusă în TEN-T și astfel proiectul de infrastructură rutieră a primit aprobarea Comisiei Europene, care a înțeles cât de important este acesta atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova. Pentru că, din păcate, traseul autostrăzii nu deservea niciun baron local PSD care să-și exprime interesul pentru aceasta, proiectul a fost mutat dintr-un sertar în altul, iar guvernul a tot dat hotărâri prin care a mutat autostrada de la un minister la altul.

Din 2012, factorii politici și-au declinat responsabilitatea și au făcut ca un proiect de asemenea anvergură să cadă în derizoriu. Taxați în ultimul moment de opinia publică revoltată pentru că autostrada a ajuns drum expres, botezată proiect science-fiction de către niște membri ai unui partid care nu s-au declarat fanii autostrăzii, astăzi asistăm la pseudodezbateri tardive.

PSD și PNL se comportă de parcă nu ar fi la guvernare și arată ca niște școlărei care sunt prinși cu lecțiile nefăcute și în fața tablei cu exerciții pe care nu le-au mai făcut niciodată.

Dacă membrii din teritoriu ai celor două partide sunt sinceri în demersurile lor atunci trebuie să oprească aceste încercări stângace și superficiale de susținere a autostrăzii Iași-Târgu Mureș și să arate că pot influența decizia șefilor lor de la București. Pe scurt, trebuie să arate că ei contează.

Listele cu semnături sunt nule, dacă nu se unesc și dacă nu-i arată lui Ioan Rus ușa, același ministru care a recunoscut că lipsa acestei autostrăzi condamnă Moldova la sărăcie.

Parlamentari din zona Moldovei, uniți-vă și demonstrați că Bucureștiul vă ascultă și că, dacă autostrada nu este parte din Masterplanul de transport, Ioan Rus trebuie să plece!

PSD și PNL mimează interesul față de acest proiect, când toți cei care au ieșit la rampă în aceste zile știu foarte bine care este rezolvarea: decizie politică la nivel național.

Stimați domni din PSD și PNL, nu ne mai tratați precum copiii mici și neștiutori și demonstrați-vă puterea! Faceți ceva pentru Iași și pentru Moldova și nu doar aruncați cu praf în ochi alegătorilor pentru a putea găsi scuze mai târziu, în prag de campanii electorale.

    Petru Movilă - declarație politica România, țara unde 40 de kilometri de drum județean se fac în cinci ani;

Domnul Petru Movilă:

"România, țara unde 40 de kilometri de drum județean se fac în cinci ani"

În campania din 2008, un vicepreședinte PSD la nivel național, care candida pentru un nou fotoliu la Primăria Municipiului Iași, ne-a învățat pe noi, ieșenii, că lucrurile importante au nevoie de timp. Acest principiu s-a împământenit bine și în rândul celorlalte instituții din Iași și astăzi ajungem să inaugurăm cu fast un proiect finalizat după cinci ani de la începerea lucrărilor.

Drumul județean Iași-Botoșani a intrat în modernizare în anul 2008. Mai bine de doi ani proiectul a fost blocat de contestații, iar mai apoi firma câștigătoare a întâmpinat probleme financiare. În 2011, locuitorii comunei Țigănași au organizat proteste împotriva firmei constructoare pentru că lucrările erau făcute în bătaie de joc și cu materiale de proastă calitate, fapt care afecta viața de zi cu zi a oamenilor. Abia după rezilierea contractului de către actuala conducere a Consiliului Județean Iași, în 2012, modernizarea celor 38 de drumuri și șapte poduri situate pe traseul dintre cele două județe a intrat în linie dreaptă.

Astfel, în această săptămână, după ani de zile de chinuri, amânări, contestații și certuri, DJ Iași - Botoșani, un drum de pe urma căruia 1,8 milioane de persoane ar putea beneficia în mod direct sau indirect de impactul acestei investiții, poate fi dat în folosință.

Acesta nu este singurul proiect derulat în pași de melc. Deși zona Moldovei a putut beneficia din plin de fonduri europene pentru dezvoltare regională, gradul de absorbție pe POR nu trece de 70%. Concret, din cele 589 de contracte care au primit undă verde, doar 376 reprezintă investiții finalizate. Practic, doar 64% din lucrări au fost încheiate până la această dată, iar cei care nu vor finaliza restul până la 31 decembrie 2015 vor continua investițiile cu fonduri proprii.

Trebuie să înțelegem că 2014-2020 este o perioadă mult prea importantă pentru dezvoltarea României, iar fondurile europene ce vor fi alocate țării noastre trebuie să se concentreze în principal pe infrastructura de transport. Nu ne mai putem permite să terminăm nici 40 de kilometri de autostradă în cinci ani de zile, în condițiile în care aproape jumătate din drumurile din România sunt pietruite, iar unui român îi revin doar 3 centimetri de autostradă.

Sper că acest exemplu să devină istorie, iar regiunea de nord-est să reușească să-și modernizeze infrastructura de transport și să aibă parte de autostrada Iași-Târgu Mureș, de care este atâta nevoie. Moldova vrea autostradă și drumuri decente, făcute în timp util!

    Vasile Varga - declarație politică intitulată: Constituția este cartea de căpătâi a statului de drept;

Domnul Vasile Varga:

"Constituția este cartea de căpătâi a statului de drept"

8 decembrie 1991 reprezintă punctul de început al noii Constituții a statului român.

Ca reprezentant al Partidului Național Liberal trebuie să menționez, de la bun început, că, alături de conservatori, încă din 1866 liberalii și-au pus amprenta pe actul de căpătâi al țării: Constituția. Se puneau astfel bazele statului de drept, având, printre altele, ca principale elemente principiul suveranității naționale, principiul reprezentativității, principiul democratic al separației puterilor în stat, monarhia constituțională ereditară, recunoașterea drepturilor omului, libertatea conștiinței, a presei, egalitatea în fața legii, precum și dreptul sacru și inviolabil la proprietate.

După Unirea din 1918, spiritul liberal se regăsește și în cuprinsul Constituției României Mari, adoptată în 1923, aceasta reprezentând un document juridic mult mai bine elaborat.

În perioadele de democrație adevărată, Constituția și-a îndeplinit menirea. Statul național s-a dezvoltat, iar societatea românească a cunoscut progrese pe toate planurile.

Au fost și vremuri de urgie pentru popor, când prima lege a țării a ajuns pe mâini mult prea autoritare.

Astfel, după regimul monarhic constituțional, urmează o scurtă perioadă cu un regim de monarhie autoritară, până în septembrie 1940. După al Doilea Război Mondial, România cunoaște trecerea la regimul republican de sorginte comunistă, așa-numita dictatură a proletariatului.

După câteva încercări, regimul comunist a încercat să croiască codul suprem al țării influențat de modelul "marelui frate de la răsărit", dar niciodată prevederile sale nu au fost pe sufletul neamului nostru. Abia după 1989 s-au creat premisele unei Constituții cât mai aproape de năzuințele și necesitățile românilor. A urmat o perioadă de căutări și de clarificări.

În octombrie 1991, Constituanta dădea României eliberate deja de "blestemul roșu", o nouă lege fundamentală, acceptată de popor în urma referendumului din 8 decembrie 1991. Cu această ocazie se reintroduce sistemului bicameral, care a constituit o tradiție a vieții parlamentare românești.

Constituția din anul 1991 constituie, așadar, cadrul legal fundamental pentru organizarea și funcționarea statului și societății românești pe baze democratice. Printre altele se garanta pluralismul politic, dreptul la identitate al persoanelor aparținând minorităților naționale, modul de constituire și funcționare a partidelor politice, protecția cetățenilor români în străinătate, dreptul la liberă circulație, dreptul la viața privată.

Timp de mai bine de un deceniu s-au descoperit unele neajunsuri ale Constituției. Totodată, pentru România au apărut și alte provocări pe plan intern, de ordin politic, economic, social și cultural sau provocări pe plan internațional, și anume aderarea la Uniunea Europeană și NATO. Toate acestea au condus, inevitabil, către o revizuire a actului fundamental al statului român. Astfel, în 2003, forțele politice democratice ale României au înțeles importanța acestei revizuiri, chiar dacă au fost și anumite modificări care s-au dovedit neinspirate.

În Constituția din 2003 se consacră principiul egalității de șanse între femei și bărbați, asigurându-se accesul femeilor la funcțiile publice și demnități în aceleași condiții cu bărbații. Iar, în condițiile aderării României la Uniunea Europeană, se acordă cetățenilor Uniunii Europene dreptul de a alege și a fi aleși în autoritățile administrației publice locale din statul membru pe al cărui teritoriu își au reședința, în aceleași condiții ca și cetățenii acelui stat.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii este consacrat ca garant al independenței justiției.

În 2013, după cum prea bine se știe, a fost demarat, cu sprijinul unei societății civile tot mai active, un nou proces legislativ de revizuire a Constituției, însă din cauza unor proceduri uneori prea greoaie, dar pe care le consider totuși necesare, precum și a campaniilor electorale din acest an, revizuirea Constituției a intrat într-un mic impas, care va trebui trecut cât mai repede.

Menționez doar câteva dintre prevederile pe care liberalii și le doresc a fi clarificate în textul Constituției revizuite: principiul echilibrului instituțional; principiile separației, al controlului reciproc și al cooperării loiale între puterile statului; sporirea protecției drepturilor și libertăților fundamentale privind libertatea economică, dreptul la apărare în justiție și principiul egalității de arme între acuzare și apărare, dreptul la viața privată și secretul corespondenței, libertatea de exprimare; reafirmarea caracterului național al statului român și a limbii române ca limbă oficială a statului; consolidarea caracterului democratic al statului, consacrarea expresă a principiului controlului parlamentar asupra tuturor autorităților publice din sfera executivă, limitarea folosirii ordonanțelor de urgență și a procedurii asumării răspunderii de către guvern, consacrarea principiului constituțional al transparenței decizionale; consultarea publică obligatorie anterioară adoptării tuturor actelor cu caracter legislativ; reformarea sistemului autorităților publice prin asigurarea echilibrului instituțional, prin delimitarea clară a atribuțiilor președintelui, respectiv Guvernului, organizarea Parlamentului potrivit principiului bicameralismului, cu atribuții diferite pentru cele două Camere; întărirea independenței puterii judecătorești; clarificarea rolului Ministerului Public și a statutului procurorului, întărirea independenței, reașezarea structurii și atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii; reorganizarea administrativ-teritorială a statului, prin reașezarea competențelor între autoritățile locale de la nivel regional, județean, local; întărirea credibilității, a independenței și a eficienței Curții Constituționale.

În aceste zile, când asistăm la răsturnări de situații pe scena politică, dar și în procesul de înfăptuire a justiției, respectarea Constituției de către toți actorii politici sau instituționali ai statului român, dar și a poporului, reprezintă o îndatorire mai mult decât cetățenească.

Astfel, în aceste zile aniversare a Constituției României îmi îndrept gândul către cei care au zămislit, în anii tinerei democrații postdecembriste, actul de căpătâi al României.

Este momentul să declarăm că trebuie finalizat, într-un timp rezonabil proiectul de revizuire a Constituției, ca o închidere a cercului deschis acum aproape un sfert de secol.

    Constantin Avram - declarație politică cu tema Face justiția politică?;

Domnul Constantin Avram:

"Face justiția politică?"

Acum câteva luni, în primăvara acestui an, încercam să redefinesc raportul instituțional între exponenții autorităților numite și cei ai autorității elective (alese), motivat de faptul că opinia publică percepe tot mai consistent că acțiunile instituțiilor puterii judecătorești sunt menite a "pune la colț" exponenții puterii legislative (deputați, senatori etc.) în sensul intensificării cererilor de începere a urmăririi penale a unor aleși ai neamului, dar și a celor în care s-au solicitat rețineri (arestări preventive) sau percheziții la domiciliul celor care fac obiectul unor dosare.

Și anticipau atunci că, dacă aceste acțiuni ale organelor de justiție sunt aduse în fața publicului într-o ordine preferențială, atunci acțiunile demarate pot fi percepute ca o luptă pentru supremație între cele două puteri ale statului, deci între puterea legislativă și puterea judecătorească.

Opinez că arestările și perchezițiile la domiciliul unor parlamentari în plină campanie electorală, fără un probatoriu concludent, au întărit, au consolidat această percepție, până într-acolo încât să se definească conceptul de "amestec al justiției în politică", și nu invers așa cum majoritatea mijloacelor mass-media au reușit să o inoculeze în spațiul public. De cele mai multe ori, pentru parlamentari, acordul pentru arestări sau percheziții a fost respins tocmai pentru că colegii parlamentarilor acuzați sau suspectați de corupție au perceput acțiunea organelor de justiție ca o vendetă, nu ca un act de dreptate. Opinia publică a sesizat foarte ușor faptul că anumite dosare au stat la dospit ani de zile, iar altele s-au finalizat în câteva zile cu condamnări sau achitarea celor menționați în dosare.

Nu cred că acest lucru este de natură a credibiliza justiția, ci mai degrabă de a subția bruma de încredere în actul de justiție, așa că opinia publică deja a lansat ideea că DNA-ul, prin dosarele pe care le va instrumenta în continuare, va micșora numărul de deputați la 300, cel al senatorilor la maximum 80-90! Faptul că 27 de președinți de consilii județene și un număr foarte important de primari ai municipiilor reședință de județ sunt urmăriți penal în cauze mai mult sau mai puțin probate spune aproape totul despre implicarea justiției în politică.

Suntem cu toții de acord că justiția trebuie să-și facă treaba până la capăt, dar faptul că flagelul corupției a cuprins nivelele de decizie cele mai înalte în cazul ANRP, având ca "prim-solist" pe șeful DIICOT, este o dovadă în plus că instrumentarea dosarelor penale nu este tocmai în ordinea deschiderii lor.

Eu personal nu am fost niciodată de acord cu justiția televizată, după principiul potrivit căruia și presa trebuie să aibă subiecte, pentru că sunt destule exemple în care actul de justiție preliminar a fost compromis fără rost (cazul Atanasiu sau Paul Păcuraru).

Desfășurarea campaniei electorale prezidențiale, având în prim-plan arestările și perchezițiile dispuse de DNA pentru unii parlamentari, ar trebui să fie un motiv în plus pentru limpezirea raportului între autoritatea electivă și autoritatea numită. Este momentul ca acest raport să devină un deziderat al clasei politice românești, al societății civile în ansamblul ei!

    Vicențiu-Mircea Irimie - declarație politică intitulată: România, cele mai multe nașteri din UE la adolescentele sub 15 ani;

Domnul Vicențiu-Mircea Irimie:

"România, cele mai multe nașteri din UE la adolescente sub 15 ani"

În România se înregistrează 8.500 de mame minore anual și peste 40.000 de copii abandonați. "Cele 8.500 de mame minore din fiecare an ne situează pe primul loc în Europa. S-a ajuns la situația în care din 1.000 de femei care nasc 43 sunt minore.

Lipsa unui program național de educație sexuală.

Educația în școli e deficitară. Demolat prin implozie necontrolată prin nesfârșite reforme, sistemul de învățământ a devenit poligonul de teste în care copiii sunt răsuciți până îi ia amețeala, ca într-un joc. Școala din România nu reușește să-i pregătească pe elevi pentru viața adevărată atunci când aceștia au nevoie, iar educația sexuală predată sporadic în școli nu este eficientă.

Promovarea sexului ca mod de reușită în viață.

E prea mult sex la televizor și în presă pentru ca părinții să mai aibă vreo șansă în a-și ține copiii departe de acest subiect. Cumva, de la părinți sau de la colegi, copiii află oricum cum stă treaba în această privință. Dar când sexul e prezentat zilnic, an de an, ca o rețetă sigură de succes în viață, copiii și adolescenții sunt expuși unui drog mincinos. Tinerii sunt ușor de influențat și ajung să creadă că e mai bine să faci sex pentru bani ca să răzbești în viață, decât să te ții de școală.

Presiunea anturajului și a modei de a face sex cât mai timpuriu.

Virginitatea a ajuns o rușine în România. Tinerii fac sex la vârste tot mai fragede din spirit de gașcă, dar și din teama de a nu fi stigmatizat, izolat și umilit de cercul de prieteni. Societatea promovează libertinismul sexual, iar adolescenții resimt tot mai devreme impulsul de a-și începe viața sexuală, chiar dacă ei nu se simt pregătiți pentru acest pas.

România trebuie să-și revizuiască legile și politicile pentru a asigura accesul la îngrijiri de sănătate sexuală și a reproducerii pentru femeile și adolescentele din țară; ar trebui să adopte o strategie națională privind sănătatea și drepturile sexuale și ale reproducerii și să introducă în mod obligatoriu în școli un program cuprinzător de educație sexuală, pentru a reduce numărul de sarcini la adolescente.

    Claudiu-Andrei Tănăsescu - declarație politica Avantajele unui TVA redus;

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"Avantajele unui TVA redus"

În anul 2013, evaziunea fiscală în procente se situa în jurul valorii de 16,2% din PIB, din care TVA 12,2%, CAS 2,43% (conform datelor INS). Printr-o măsură de reducere a TVA-ului am putea să aducem gradul de colectare a TVA la nivelul statelor din regiune. România este, în acest moment, campioana UE la neîncasarea TVA. O măsură de reducere a acesteia ar rezolva deficitul bugetar și ar contribui la dezvoltarea economică a României, însoțită fiind, bineînțeles, de o înăsprire a pedepselor pentru evazioniști.

Consider că reducerea TVA de la 24% la 19% este o măsură bine-venită, care ar contribui la dezvoltarea mediului antreprenorial din România, acesta fiind un motor pentru economie și un generator de locuri de muncă. O societate sănătoasă trebuie să acorde o mai mare importanță clasei de mijloc, IMM-urilor și să încurajeze tinerii să aleagă calea antreprenoriatului.

Pe termen lung, readucerea cotei TVA la 19% ar putea genera creșterea încasărilor la bugetul de stat și ar contribui eficient la reducerea evaziunii fiscale. În prezent, mediul de afaceri este sufocat de numeroase taxe, impozite ce îngreunează dezvoltarea business-urilor și pune o povară grea pe umerii antreprenorilor. Aceștia trebuie să își păstreze focalizarea pe generarea de locuri de muncă, pe inovare și pe dezvoltarea economiei naționale.

Reducerea TVA-ului la 19% este un sprijin în această direcție.

    Claudiu-Andrei Tănăsescu - declarație politica UDMR - adevărata soluție imorală;

Domnul Claudiu-Andrei Tănăsescu:

"UDMR - adevărata soluție imorală"

Apreciez că ieșirea de la guvernare a UDMR reprezintă un mare beneficiu adus scenei politice românești și cu precădere societății.

Atât scena politică din România, cât și societatea românească au asistat, în cei 25 de ani care au trecut de la revoluție, la ascensiunea unui ONG care s-a erijat tot timpul în partid politic și care a acaparat funcții importante în statul român. Pot spune, atât ca observator al scenei politice, cât și ca deputat al Parlamentului României, că UDMR a fost întotdeauna ghidată în acțiunile sale de interese meschine individuale și de grup și nu a vizat niciodată interesele naționale.

Acest ONG a vizat numai câștigarea puterii prin orice mijloace, chiar dacă asta s-a tradus printr-o versatilitate nemaiîntâlnită pe scena politică românească, printr-o trecere rapidă dintr-o barcă intr-alta, de la dreapta la stânga, făcând parte din diverse alianțe de guvernare. Aceasta consider că este singura competență a UDMR-ului, și anume cameleonismul de care a dat dovadă.

Constatând toate acestea, consider ca persoanele care au condus și conduc această formațiune nu oferă încredere și se constituie într-o adevărată soluție imorală. Consider că UDMR este adevărata soluție imorală, ce se perindă de 25 de ani în Parlamentul României, și nu Partidul Conservator, așa cum a fost catalogat în trecut de Traian Băsescu. Conducerea unui stat, crearea de politici publice, de legi în beneficiul cetățenilor trebuie să fie făcute de oameni care dau dovadă de profesionalism, de verticalitate, dar și de responsabilitate față de angajamentele asumate.

Cum putem spune ca UDMR vizează interesul național în condițiile în care în județele în care această formațiune obține majoritate la toate alegerile, de ziua națională a României, drapelul național nu a fost arborat pe instituțiile administrative, ba mai mult, în aceste orașe, sub oblăduirea tacită a administrației maghiare, pe mai multe clădiri au fost arborate steagurile negre, în semn de doliu? Ce garanții mai poate oferi o asemenea formațiune?

    Ana Birchall - declarație politica România - poarta de est a Europei;

Doamna Ana Birchall:

"România - poarta de est a Europei"

Declarația politică de astăzi se referă la o provocare și o oportunitate pe care contextul internațional și relațiile politice și economice le lansează la adresa României, ca factor de stabilitate în regiune - poziția geografică importantă a țării noastre. Dacă în decursul istoriei poziția noastră strategică a fost deseori privită ca un posibil handicap, prin prisma conflictelor permanente din regiune, în prezent avem ocazia să transformăm poziționarea noastră pe harta lumii într-un atu politic, economic și diplomatic.

România are acum o șansă pe care nu a mai avut-o în ultimii 25 de ani. Suntem stat membru al Uniunii Europene și al NATO, avem siguranța și stabilitatea garantate prin acordurile și parteneriatele internaționale și un potențial enorm dat de talentul românesc nativ.

Avantajul nostru constă în a fi reprezentanții valorilor europene și euroatlantice cu deschidere spre un Orient care ne privește cu încrederea relațiilor diplomatice și de diplomație economică înrădăcinate în tradiție și reînnoite de eforturile actualului executiv. Trebuie să folosim la adevăratul potențial oportunitățile pe care le avem, în special cele economice și politice, astfel încât România să își întărească atât rolul de lider, generator de stabilitate și de securitate în regiunea noastră, dar și de exemplu de succes pentru prietenii și partenerii noștri din regiune.

România trebuie să se dezvolte ca punte spre Răsărit, în accepțiunea "Noului Drum al Mătăsii", care să se manifeste ca poarta Uniunii Europene către Orient. În ciclicitatea demult identificată de cultura chineză în mersul istoriei, România se poate afirma drept un hub pentru investițiile marilor jucători din Asia, precum China sau India, o poartă la care să bată dragonii economici ai Orientului, în drumul lor spre Uniunea Europeană. În acest sens fructificarea oportunităților economice date de vecinătatea Dunării și ieșirea la Marea Neagră este o obligație pentru noi pe termen mediu și lung.

Este timpul să renunțăm la conflictele dintre noi, fiind vorba aici despre interesul național, și să privim către problemele cu care societatea noastră se va întâlni în 20 sau în 30 de ani. Ce aspirații naționale dorim să ducem la bună îndeplinire, ce obiective vrem să realizăm pe termen lung și să lăsăm în urma noastră generațiilor următoare? Care va fi, după realitățile integrării în Uniunea Europeană și NATO, proiectul de țară care va defini generația noastră și ce valori vom așterne la baza dezvoltării personale și profesionale a copiilor noștri?

În cadrul evenimentului "Bucharest Forum", desfășurat în perioada 2-4 octombrie la Palatul Parlamentului, peste 500 de oameni de afaceri și manageri de top din România și din străinătate s-au reunit tocmai cu scopul trasării unei strategii prin care România să profite de poziția ei de stat aflat la granița dintre Orient și Occident. În prezent, țara noastră se află în centrul atenției mondiale prin prisma unui proiect în care sunt implicate foarte multe țări de pe trei continente, iar reluarea schimburilor prin "Drumul Mătăsii" pentru statele lumii este o propunere care are adepți tot mai numeroși. Tema nu este una nouă, dar contextul este mai favorabil ca niciodată, iar abordarea noastră față de posibilitățile care ni se deschid este esențială.

Avem de dat un examen important față de generațiile viitoare în ceea ce privește valorificarea potențialului nostru de țară prin răspunsul la întrebarea: ce am făcut noi cu talentul pe care l-am primit? Am început alocuțiunea mea cu referirea la marele dar primit de la Dumnezeu prin bogăția și frumusețea acestei țări, însă zestrea primită nu valorează nimic dacă nu este pusă în valoare de un proiect concret. De aceea, valorificarea diplomației economice, în accelerarea eforturilor depuse de actuala guvernare pentru atragerea de investiții străine, este următorul pas firesc și rațional pe drumul descris.

Punerea în valoare a potențialului enorm pe care România îl are, inclusiv din punct de vedere economic, trebuie să devină, alături de rolul strategic pe care îl avem în regiune, principalul nostru proiect de țară - proiectul de țară în care România este poarta economică a Uniunii Europene.

România poate fi un actor regional important, atât ca exportator de stabilitate și securitate, dar și ca parte la proiecte cum ar fi cel al "Drumului Mătăsii". România poate și trebuie să redevină locul unde se iau decizii importante care pun regiunea noastră pe drumul stabilității și creșterii sustenabile. Avem potențialul să ne dezvoltăm într-o regiune stabilă și prosperă și suntem a noua țară ca număr de locuitori din Europa, cu o economie aflată în creștere continuă în ultimii ani, grație măsurilor luate de Guvern. România trebuie să își ocupe locul de drept în UE, loc favorizat de istoria, potențialul și poziția ei geostrategică. Este timpul să devenim mai mult decât un partener de încredere și o ancoră de stabilitate în zonă și să ne asumăm rolul în istorie intermediind aici, la gurile Dunării, translația lină dintre cele două lumi și culturi: cea europeană și cea asiatică.

Grădina Maicii Domnului, așa cum mai este cunoscută România, este cu adevărat frumoasă dacă este îngrijită cu responsabilitate. Depinde și de noi să știm să valorificăm darurile arealului geografic pentru a dezvolta imensul potențial pe care România îl are în Europa și în lume.

    Ana Birchall - declarație politica Promovarea obiectivelor turistice românești în afara granițelor țării;

Doamna Ana Birchall:

"Promovarea obiectivelor turistice românești în afara granițelor țării"

În declarația politică de astăzi vreau să vă vorbesc despre un domeniu neexploatat pe măsura potențialului său: turismul de vacanță. În ciuda oportunităților pe care România le poate oferi turiștilor veniți din străinătate, a obiectivelor turistice naturale și culturale de o frumusețe rară, numărul celor din afara granițelor țării care ne vizitează în scopul călătoriilor de vacanță rămâne la un nivel destul de scăzut. Avem nevoie, pe lângă acțiunile oficiale de susținere a turismului în România, să ne promovăm mai mult și mai bine imaginea în lume, deoarece viitorul turismului românesc depinde și de cum ne prezentăm fiecare dintre noi țara.

România este considerată și numită, pe drept cuvânt, Grădina Maicii Domnului. Chiar dacă această sintagmă are o puternică încărcătură de factură spirituală, ea cuprinde totuși și realități fizice. Am fost binecuvântați de Dumnezeu cu un pământ deosebit de frumos, care adună ca într-un mănunchi toate formele de relief și peisajele captivante ce se succed sub privirile pline de admirație ale celor care le vizitează. Avem locuri de o frumusețe uluitoare pe care le putem arăta lumii, însă depinde de noi să le promovăm, să le facem cunoscute și să asigurăm accesul la ele. Despre promovarea frumuseților României vă voi vorbi și în declarația mea politică de astăzi.

Numărul turiștilor străini care au vizitat România a crescut cu 3,9% în primele 10 luni ale anului 2014, la 1,66 milioane, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Mare parte dintre străinii care se cazează în hotelurile și pensiunile din România vin pentru afaceri, congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții, și doar 30% ajung la noi pentru vacanțe, cumpărături, evenimente, vizite la prieteni sau tratament medical, potrivit INS.

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada analizată (primele 10 luni ale anului curent) de 7,25 milioane, în creștere cu 3,9% față de perioada similiară a anului anterior. Majoritatea vizitatorilor străini provine din țări situate în Europa (92,4%). Din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, 59% provin din statele Uniunii Europene, iar dintre acestea cele mai multe s-au înregistrat din Ungaria (29,4%), Bulgaria (23,9%), Germania (9,5%), Italia (7%), Polonia (6,4%) și Austria (4%).

În datele oferite de INS se arată că principalul motiv al sejurului petrecut de turiștii nerezidenți în România l-au reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții (62,1% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile lor reprezentând 69,4% din total. Cel de al doilea motiv pentru care au venit străinii în România au fost călătoriile în scop particular (37,8% din numărul total de turiști nerezidenți), cheltuielile lor reprezentând 30,5% din total. Însă nici călătoriile în scop particular nu aparțin în totalitate de domeniul turismului, pentru că, potrivit INS, ele includ, alături de călătoriile pentru vacanțe, și deplasările pentru cumpărături, evenimente culturale și sportive, vizitarea prietenilor și rudelor, tratament medical, religie, tranzit și alte activități.

Datele Eurostat arată că deși numărul de nopți petrecute de turiștii străini în structurile de cazare din România a crescut anul trecut cu 5,1%, turismul românesc este în continuare cu mult în urma statelor vecine, mai puțin de una din cinci înnoptări revenind vizitatorilor din afara țării. Turiștii străini au petrecut anul trecut în România 3,5 milioane de nopți, printre cele mai scăzute niveluri din UE, de circa patru ori sub rezultatele Ungariei sau Bulgariei.

În România, turiștii străini reprezintă doar 18% din piață, cel mai redus procentaj din UE, față de 67% în Bulgaria, cu 14,3 milioane de înnoptări anul trecut, sau 49% în cazul Ungariei, unde străinii au petrecut în 2013 aproximativ 12,3 milioane de nopți. Astfel, turismul românesc este în continuare predominant intern, cu 15,6 milioane de înnoptări ale rezidenților în structurile de cazare, dintr-un total de 19,1 milioane.

Statisticile vin să confirme un adevăr crud: nu știm să ne promovăm frumusețile și obiectivele turistice din țara noastră la adevărata lor valoare. România are potențialul de a fi o destinație turistică de referință prin bogățiile ei naturale, locurile pline de istorie, construcțiile arhitectonice și mai ales prin ospitalitatea oamenilor ei, însă toate atracțiile și locurile minunate trebuie să fie făcute cunoscute. Pe lângă strategiile instituționale de atragere a turiștilor în țara noastră, este nevoie de o infrastructură, care încă este destul de precară, și de soluții simple cum ar fi întreținerea unei relații utile și directe cu cei care vin din străinătate, din momentul sosirii până la cel al plecării, pentru a scoate în evidență ospitalitatea românească tradițională.

De asemenea, consider că noi, reprezentanții aleși, ar trebui să fim primii ambasadori ai României, promovând știrile și informațiile pozitive despre țara noastră. De felul cum vom ști să ne promovăm imaginea și țara în lume va depinde și viitorul turismului românesc. Nu este suficient să fii o țară atractivă din punct de vedere turistic, așa cum este România, trebuie să știi să o prezinți și celorlalți. Frumusețea și sensibilitatea meleagurilor noastre, alături de bine-cunoscuta ospitalitate românească trebuie să ajungă dincolo de granițele formale și este de datoria noastră să facilităm turiștilor străini accesul la adevărul despre unicitatea și bogăția specifice României.

    Ovidiu-Ioan Dumitru - declarație politică cu tema: România, pe un loc codaș la dezvoltarea umană;

Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru:

"România, pe un loc codaș la dezvoltarea umană"

Economie, educație, sănătate - sunt principalii piloni pe care se axează dezvoltarea și bunăstarea unui stat, indiferent cum se numește acela. Cheia succesul transformării României o reprezintă creșterea economică. Strategia de dezvoltare a țării noastre trebuie să pună accentul pe o schimbare a societății, a politicilor promovate, a eficientizării guvernării. O economie în creștere duce către modernizare, iar o economie dezvoltată este generatoare de locuri de muncă, de servicii publice de calitate, de investiții majore, de un mediu de afaceri stabil, toate având un singur rezultat: un nivel de trai crescut. Dreptul la educație este unul consacrat prin Constituție, iar Legea educației naționale instituie învățământul ca "prioritate națională". Nu există o investiție pe termen lung mai importantă decât cea în educația copiilor noștri și nu este de datoria oricărui stat să ofere cetățenilor săi cadrul necesar pentru a se realiza o educație modernă. Procesul de învățare și dobândire de aptitudini se întinde pe tot parcursul vieții, devenind una din condițiile esențiale pentru a obține un loc de muncă. Fără a avea la dispoziție specialiști în toate domeniile, statul nu poate funcționa, iar un stat funcțional este unul care îți asigură și bunăstare. Sănătatea reprezintă una dintre cele mai importante resurse economice ale societății. Starea de sănătate constituie unul dintre indicatorii standardului de viață al populației, al prosperității economice și sociale a unei societăți. De starea sănătății populației depind atât productivitatea muncii, cât și rezultatele activității desfășurate. De aici și nevoia de elaborare a unui sistem de servicii de sănătate puternic și bine organizat. O strategie bine elaborată, un sistem de sănătate în care cetățenii să fie tratați ca niște indivizi cu drepturi garantează o societate prosperă.

Acestea sunt și cele 3 repere utilizate de Organizația Națiunilor Unite, care plasează România pe locul 54 în lume și pe penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește dezvoltarea umană. Indicele dezvoltării umane (IDH) calculat de ONU este definit de prosperitatea economică a statului, de starea de sănătate și de educație a populației.

Locul pe care a fost plasată România de către ONU relevă o realitate: lipsa acestor trei domenii din prioritatea guvernanților. Economia este pe butuci, industria, la pământ, sănătatea rămâne un domeniu subfinanțat, iar în educația românească predomină lipsurile. Am fost și suntem și în prezent țara din UE în care mor cei mai mulți copii sub un an, țara cu cele mai puține aparate medicale avansate, țara pe care doctorii o părăsesc după încheierea studiilor, o țară în care în spitale mai degrabă te îmbolnăvești decât să te tratezi. În continuare elevii învață în școli nereabilitate, fără încălzire, fără grupuri sanitare adecvate, fără apă potabilă, fără personal instruit, școli cu mobilier vechi și manuale în stare deplorabilă, asta dacă acestea există. A devenit deja o obișnuință ca, la fiecare proiect al bugetului de stat, cele ale educației și sănătății să se numere printre cele mai mici.

Îmbunătățirea acestor indicatori impune alocarea unui procent din PIB mai mare pentru educație, sănătate și investiții. Se anunță un nou Guvern și îmi exprim speranța ca, odată cu prezentarea bugetului pe anul 2015, acesta să-și schimbe prioritățile și să nu mai ignore realitatea, în detrimentul unor interese politicianiste, care ne-au guvernat în ultimii ani.

    Andrei Daniel Gheorghe - declarație politică având ca subiect Redevențele, prioritate a economiei românești;

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

"Redevențele, prioritate a economiei românești"

Una dintre ultimele dovezi de inconsecvență politică și detașare față de prioritățile naționale ale Guvernului PSD condus de Victor Ponta o reprezintă nerespectarea angajamentului luat în fața alegătorilor în anul 2012 cu privire la creșterea redevențelor provenite din industria extractivă. Decizia recentă cu privire la păstrarea cotelor actuale, printre cele mai scăzute din Europa, vine să întregească tabloul haosului economico-financiar pe care măsurile necoordonate și haotice ale Guvernului Ponta îl prevestesc pentru anul 2015.

Creșterea redevențelor la exploatarea resurselor petroliere și la exploatarea resurselor minerale este cea mai mare sursă legitimă de capital pe care Guvernul român nu are îndrăzneala de a o pune în valoare cum se cuvine. România, prin creșterea redevențelor, poate combate decapitalizarea financiară generalizată și poate beneficia de un fond substanțial în baza căruia să poată porni investiții serioase în infrastructura națională și în cea locală fără a mări fiscalitatea și a crește taxe, deci fără a genera scăderea productivității și a consumului. Redevențele sunt venituri pe care România are datoria de a le crește în baza principiului constituțional al dreptului suveran al națiunii asupra resurselor naturale ale subsolului. Politica Guvernului Ponta este tributară unor mentalități specifice guvernelor statelor subdezvoltate, guverne incapabile să își apere propriile interese strategice în fața marilor jucători internaționali și incapabile să genereze dezvoltare pe termen mediu și lung. Din exploatarea rațională a resurselor naturale s-au dezvoltat la o turație superioară țări europene precum Norvegia, Marea Britanie ori Olanda, creșterea redevențelor fiind o decizie de strategie economică națională menită a tempera gravele dezechilibre macroeconomice care încă țin România într-o zonă dominată de impredictibilitate, deficit structural și lipsă de resurse. Exploatarea la un nivel decent a resurselor provenite din concesiuni ale perimetrelor naturale și investiția masivă a fondurilor rezultate în infrastructură și dezvoltare, coroborate cu o politică de defiscalizare prin eliminarea unor inutilități care reduc consumul și îngreunează fluxul de capital, cum este, spre exemplu, și cazul accizei de 0,7 euro la carburanți ori cel al taxei pe construcții speciale, pot reprezenta o soluție reală de deblocare la nivel macroeconomic. Încă o dată o spun: redevența este un rezultat al exercițiului dreptului de proprietate și o resursă directă, nu un impozit!

Este total de neînțeles de ce România, în ciuda faptului că beneficiază de resurse de petrol și gaze considerabile, fiind între primele 10 țări europene (incluzând spațiul ex-sovietic) la producția de țiței și gaze naturale, are cel mai ridicat preț al benzinei din UE raportat la venitul mediu al cetățenilor, dar și cele mai mici redevențe din spațiul comunitar, redevențe cifrate în această marjă de 3,5-13,5% raportate la o medie europeană care se învârte în jurul cifrei de 20%. Faptul că guvernarea socialistă refuză să înțeleagă rolul strategic pe care îl joacă gestiunea în interes național a resurselor naturale - într-un context global postrecesiune în care națiunile bogate în resurse tind să preia roluri-cheie în ceea ce reprezintă marile mișcări geoeconomice mondiale și încep să devină vectori de inițiativă pe piețele internaționale - este încă o dovadă a lipsei de viziune a actualului executiv. Guvernul României dovedește din nou că sloganul "mândri că suntem români" se aplică doar în propagandă, în practică mergându-se pe principiul ,,umili că suntem români!"

Creșterea redevențelor consider că este una dintre necesitățile urgente în vederea unei reale stabilizări a economiei românești.

    George Ionescu - intervenție referitoare la Ziua Internațională a Drepturilor Omului;

Domnul George Ionescu:

"Ziua internațională a drepturilor omului"

Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită în fiecare an pe 10 decembrie, anul acesta împlinindu-se 66 ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Această zi a fost aleasă în cinstea proclamării Declarației Universale a Drepturilor Omului de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948.

Unele din drepturile și libertățile reglementate prin această declarație au fost concretizate în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), adoptată în 1950 de către Consiliul Europei, printre care: dreptul la viață, dreptul la libertate și securitate, dreptul la căsătorie, dreptul la un proces echitabil, respectarea vieții private și de familie, libertatea de exprimare, libertatea de gândire și interzicerea discriminării.

Declararea oficială a Zilei Drepturilor Omului s-a stabilit la plenara 317 a Adunării Generale, pe data de 4 decembrie 1950, când s-a elaborat Rezoluția 423 (V), prin care statele membre sunt invitate să sărbătorească această zi.

Națiunile Unite și statele membre organizează diferite manifestări dedicate acestei zile, sunt organizate conferințe și reuniuni politice, cât și evenimente culturale și expoziții având ca temă drepturile omului.

România devine semnatară a Declarației începând cu data de 14 decembrie 1955, astfel asumându-și obligația de a promova și a respecta toate drepturile și libertățile stipulate în acest document.

Această zi este o zi a solidarității, în care sărbătorim libertatea și egalitatea drepturilor dobândite încă de la începutul vieții.

Cu toții ar trebui să conștientizăm importanța acestei zile și să reflectăm asupra faptului că toți suntem egali, așa cum este stipulat și în primul articol al Declarației Universale a Drepturilor Omului: "toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și în drepturi".

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica V-ați săturat?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"V-ați săturat?"

Dacă v-ați săturat ca Ponta să ia de la români pentru a umple buzunarele străinilor, puteți să mergeți cât mai mulți în audiență la cabinetele parlamentarilor din arcul guvernamental sau la Palatul Victoria, pentru a le spune că nu mai merge să fiți furați prin acest sistem de redevențe.

Când se vor sătura sau li se va face frică, vor avea grijă să bage acest proiect în Parlament.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica 200 de milioane;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"200 de milioane"

Vreau ca Ponta să plece din guvern! Fiecare oră petrecută în funcție ne costă cât nu face... În acest moment nu s-a încasat datoria de sute de milioane de dolari de la Rompetrol și nici nu s-a constituit fondul de investiții de un miliard de euro, deși conform memorandumului semnat în ianuarie de Ponta cu KazMunaiGaz, acționarul majoritar al Grupului Rompetrol, trebuia sa plătească această parte din datoria istorică de 688 milioane de dolari, în schimbul unei participații de 26,7% din capitalul Companiei Rompetrol Rafinare, care operează Rafinăria Petromidia.

Ponta a spus că recuperează banii. La fel cum a mințit și cu Oltchim. Ca de obicei, guvernul își bate joc de cetățeni. Pe noi ne omoară cu noi taxe și impozite, iar pe alții îi iartă! Oare de ce? Sau, mai bine zis, cât?

Ponta trebuie să plece, dar nu oricum, ci la o oră acceptabilă, nu cu noaptea-n cap, să-l vedem cu toții. Și neapărat cu elicopterul, împreună cu susținătorii plini de ortodoxia beneficiilor Kelemen, DD și Oprea. Nu-l uitați pe Răzgândeanu, e nevoie oricând și de o dreaptă sănătoasă.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Am reușit!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Am reușit!"

Camera Deputaților a adoptat proiectul meu de lege privind finanțarea de către stat a revistelor de cultură reprezentative din România. Începând din 1 ianuarie 2015, revistele uniunilor de creatori din România, membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori, vor primi anual, de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Culturii, sumele necesare pentru a-și desfășura activitatea. 10% din aceste sume vor merge direct pentru finanțarea și susținerea editării revistelor și publicațiilor culturale.

Motivația unui astfel de demers legislativ este legată de faptul că aceste publicații ce contribuie la promovarea culturii scrise și la accesul public la cultură se confruntă cu probleme majore de autofinanțare legate, pe de o parte, de criza economică, dar și de faptul că pentru a menține un anumit standard nu pot apela la publicitate.

Adoptarea acestui act normativ înseamnă recunoașterea de către Parlament a importanței acestor adevărate instituții de cultură, a căror soartă a fost lăsată de izbeliște de toate guvernele de după 1989.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Doar câteva constatări;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Doar câteva constatări"

Văd că e la modă în mai multe partide să se găsească vinovații pentru eșec oriunde în altă parte, dar nu la vârf.

Devine o practică în partidele care pierd alegerile, cei care ar trebui să plece îi exclud pe ceilalți. Mai mulți parlamentari au fost excluși în cursul nopții, fără niciun fel de dezbatere, fără niciun fel de discuție. Grupul parlamentar rămâne același. Avem o nouă conducere.

Am cerut ca actuala conducere să facă un pas în spate, să-și dea demisia și să-și asume responsabilitatea pentru eșecul pe direcție politică. Solicităm totodată convocarea unui congres pentru alegerea unei alte structuri în PP-DD. Nu vor să facă acest lucru, le doresc succes!

Deși e un proverb străvechi, se pare că cei care conduc PP-DD refuză să accepte că peștele de la cap se împute!

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Cine a negociat?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Cine a negociat?"

Paradoxal, deși avem rezerve de petrol și gaze, suntem pe locul doi în UE la prețul fără taxe al benzinei.

Cine a negociat totuși noile redevențe pentru petrol și gaze? Teoretic, acest lucru trebuia făcut de un comitet interministerial înființat prin hotărâre de guvern în februarie 2013. În realitate, nu au existat negocieri directe la nivel de comitet interministerial. Surprinzător sau nu, doar domnul Ponta s-a întâlnit cu reprezentanții OMV și cu cei ai Halliburton pentru a le prezenta intențiile guvernamentale.

Rezultatul? Redevențele totale sunt mai mici decât alte impozite curente, așa că ne aflăm pe penultimul loc în UE în ceea ce privește încasările bugetare din taxarea carburanților. Cine și-a luat țara înapoi?!

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Nu vom permite ca infractorii să poată fugi de lege;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Nu vom permite ca infractorii să poată fugi de lege"

Pe 4 decembrie 2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile din Codul de procedură penală privind controlul judiciar, întrucât nu este prevăzută durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri. În aceste condiții, există riscul ca inculpați aflați sub control să părăsească România, iar persoanele cercetate acum de DNA să poată părăsi țara și să îngreuneze astfel desfășurarea procesului penal.

Depun azi un proiect de lege ce prevede corectarea acestei situații prin completarea prevederilor Codului de procedură penală privind controlul judiciar. Prin acest demers se reglementează durata pentru care pot fi dispuse aceste măsuri, procedura și durata maximă pentru care pot fi prelungite.

Concret, prin această modificare legislativă avem precizarea clară a faptului că ,,durata măsurii controlului judiciar poate ajunge la 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive cu aceeași perioadă, durata totală neputând depăși 2 ani".

Motivația urgenței ține de faptul că publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial ar duce la vulnerabilități în cauzele penale aflate în curs și în care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica La Vaslui, coplata trebuie desființată;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"La Vaslui, coplata trebuie desființată"

Guvernul a adoptat coplata la presiunea FMI. Coplata nu ajută actul medical, nu ajută spitalele, iar încasările ridicole pun mereu problema dacă nu sunt costuri de administrare mai mari decât beneficiile.

Din păcate, proiectul meu de lege privind desființarea coplății zace în sertarele Parlamentului. Un banal exemplu vă va convinge de necesitatea abrogării acestei aberații. La Vaslui, media încasărilor Spitalului județean este de 860 de lei. Sunt multe internări, dar sărăcia oamenilor, precum și faptul că cei mai mulți sunt urgențe, pensionari, gravide sau copii, fac ca suma încasată să fie extrem de mică.

Într-un județ sărac, coplata nu se justifică și nu cred că este o modalitate corectă pentru a descuraja internările, așa cum a fost ea gândită inițial. Având aceste argumente, vă rog să adoptați proiectul meu de lege ce prevede abrogarea acestui bir suplimentar pe sănătate.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Lacrimi de crocodil;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Lacrimi de crocodil"

UDMR va plânge la ambasade cu lacrimi de crocodil, după ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament: "A fost un vot etnic!" Mai precis, deputatul UDMR Máté András-Levente spune că votul dat de Camera Deputaților privind ridicarea imunității în cazul colegului său, Markó Attila, a fost unul etnic, bazat pe etnia maghiară a acestuia, el arătând că va sesiza acest aspect ambasadelor acreditate la București.

Nu a fost vot etnic, a fost vot parlamentar, așa cum nici UDMR nu e un partid etnic, ci partid parlamentar. Corupția nu are etnie și niciun cetățean român nu este mai presus de lege. Când ne convine este multiculturalism, deschidere europeană! Când nu, este atac pe criterii etnice! Domnule Hunor, ăsta este elementul de modernitate pe care-l aduceți în guvernarea României?

Puteți să plângeți oricât la ambasade, cine vă mai crede? Ce le veți spune? Că a fost prins la furat și vrea să scape cu imunitate? Drepturi egale înseamnă și obligații egale. La pușcărie poate merge oricine. Dar poate plângeți și de steagurile negre puse de Ziua națională. Așa se întâmplă când sunteți luați la guvernare. Chiar voi urmări cum veți vota, ca cetățeni români, proiectul meu de lege care îi condamnă la pușcărie pe cei care manifestă dispreț față de simbolurile naționale.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Dați dascălilor din Vaslui ceea ce li se cuvine!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Dați dascălilor din Vaslui ceea ce li se cuvine!"

Pe 2 decembrie, peste 100 de profesori au ieșit în stradă, în fața Inspectoratului Județean, așteptând ca cineva să dea o ordonanță prin care să se aloce banii necesari plății drepturilor salariale câștigate în instanță. Săptămâna aceasta vor fi din nou acolo.

Conform hotărârilor judecătorești, acești dascăli ar fi trebuit să-și primească banii până la sfârșitul lui 2015 dar, probabil mult prea ocupați cu campania electorală și cu relaxarea din Dubai, guvernanții nu le-au alocat de 85%.

Mai sunt încă 17 județe cu o situație asemănătoare, iar oamenii sunt revoltați că trebuie să stea cu mâna întinsă pentru a-și primi până și puținii bani pe care ar trebui să-i primească.

În acest moment, ministerul nu are nicio scuză pentru neplata acestor drepturi, mai ales că actuala guvernare spune că există un excedent bugetar.

Solicit azi, în plenul Camerei Deputaților, minunaților noștri conducători de partid și de stat, să-și rupă câteva minute de la scheme complicate privind reducerea TVA-ului și să aloce acestor oameni care le învață copiii, măcar de sărbători, ceea ce li se cuvine.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Când va pleca Ponta?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Când va pleca Ponta?"

Din ciclul ,,demisionez în cinci minute" avem și incredibila variantă ,,cu siguranță, dacă DNA va cere începerea urmării penale față de mine, voi demisiona. Doar n-o să spunem acum că stă prim-ministrul cercetat penal". Demisionează, nu demisionează?! Să fim serioși, nu îl mai crede nimeni, pentru o demisie e nevoie de onoare!

Până acum am auzit nu știu câte declarații pe tema când și dacă va demisiona, să demisioneze odată, pentru numele cerului, să nu mai facă doar liste de motive. Parcă văd că demisionează doar ca cetățean, nu însă și ca premier, iar ca deputat demisia va rămâne într-o veșnică așteptare.

DNA și-ar pierde credibilitatea dacă acest atentat la dreptul de a vota nu va fi urmat de răspunderea șefului executivului. A tot pus pe alții să își dea demisia în locul său, atunci când au murit pilotul și studenta la medicină sau când au dovedit că a plagiat, iar la aceste alegeri a tot mutat corlățeni și meleșcani de un post pe altul!

Planul lui e să stârnească milă și să rămână premier, coabitând cu noul președinte. Deși e uns cu toate alifiile, planul blocării votului nu i-a reușit. Mai are câteva luni de agonie.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Manifestările de dispreț față de simbolurile naționale nu trebuie trecute cu vederea;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Manifestările de dispreț față de simbolurile naționale nu trebuie trecute cu vederea"

Nu putem să nu facem nimic atunci când Ziua Națională este atacată și este declarată zi de doliu. De Ziua Națională a României am asistat la boicotul oficialilor de la UDMR și la arborarea steagurilor de doliu în secuime. În Covasna și Harghita, absența tuturor oficialilor udemeriști, de la consilierii locali, primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene până la parlamentari, a fost dublată de o arborare minimală a tricolorului românesc pe bulevardele și străzile celor două municipii. La Sfântu Gheorghe nu au fost prezenți nici măcar primarul Antal Árpád și șeful Consiliului Județean, Tamás Sándor. Cât despre drapelul național, acesta a împodobit doar pe o singură parte porțiunea denumită 1 Decembrie a principalului bulevard și o porțiune din zona centrală, în rest lipsind cu desăvârșire. La Târgu Secuiesc, proprietarii caselor din centrul orașului, din zona unde s-au desfășurat ceremoniile oficiale, au arborat, la porți și în ferestre, steaguri negre de doliu, având la capete câte o panglică roșu-alb-verde, culorile drapelului maghiar.

Prefectul de Covasna, Marius Popica, a demarat deja o anchetă, dar sancțiunile legale nu pot fi aplicate, întrucât prevederile referitoare la sancționarea ofensei aduse însemnelor și simbolurilor naționale nu mai există în noua formă a legii.

Noul Cod penal nu conține prevederi care să condamne persoanele care manifestă dispreț față de însemnele României sau față de emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile de stat, așa cum era stabilit în art. 236 din vechiul Cod penal. Lipsa unor măsuri care să descurajeze și să pedepsească astfel de acțiuni a dus la exacerbarea acestor manifestări de dispreț, atât ca număr, cât și ca modalități de realizare.

Depun azi un proiect de lege care corectează acest vid legislativ. Practic, se reintroduc în noul Cod penal vechile prevederi ale art. 236 ce stabilesc clar pedepsele pentru ofensa adusă însemnelor statului. Mai precis, prin acest nou articol, orice manifestare prin care se exprimă dispreț pentru însemnele României se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar manifestarea prin care se exprimă dispreț pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Guvernul mănâncă pentru tine!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Guvernul mănâncă pentru tine!"

Ați mâncat azi? Un sfert din farfurie vi l-a mâncat guvernul. Ați și băut? Fiecare al patrulea pahar vi l-a băut guvernul. V-ați cumpărat cauciucuri de iarnă? Al patrulea l-ați dat guvernului. Cât vor mai profita de noi? Acest lucru trebuie să înceteze. Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, la poziția 107, se află proiectul meu de lege Pl-x 479/2013 privind modificarea și completarea Codului fiscal, în sensul revenirii TVA-ului la 19%. În ciuda declarațiilor sforăitoare, Guvernul Ponta nu susține acest proiect de lege, ci doar ne aburește bio cu legea Daciana, de parcă toți am avea bani de alimente scumpe.

Se pare că domnul Ponta preferă să vă bage mâinile adânc în buzunare și să mențină în România una din cele mai mari cote ale TVA-ului din UE, de 24%, fiind depășită doar de Ungaria (27%), Suedia și Danemarca cu câte 25%. Pentru a avea un termen de comparație, cele două mari economii ale zonei euro, Germania și Franța, au rate TVA de doar 19% și, respectiv, 19,6%.

Scopul creșterii TVA-ului de la 19% la 24% a fost creșterea încasărilor bugetare. Acesta a fost realizat doar parțial, fiind subminat de multiplele efecte negative asupra consumatorilor, mediului de afaceri, forței de muncă și chiar a încasărilor bugetare. Paradoxal, încasările bugetare nu au crescut în aceeași proporție cu această taxă, din cauza scăderii volumului de mărfuri comercializate, a producției și a numărului de locuri de muncă, simultan cu accentuarea evaziunii, șomajului și muncii la negru.

Reducerea TVA are multiple efecte favorabile, printre care creșterea și diversificarea consumului, cu consecințe directe asupra creșterii nivelului de trai și stimularea mediului de afaceri și crearea de locuri de muncă, precum și reducerea evaziunii și a muncii la negru.

Eventualele scăderi de venituri bugetare generate de diminuarea cotei standard vor fi compensate cu ușurință de reducerea economiei subterane, fapt dovedit din plin în momentul aplicării cotei unice de impozitare.

Aștept ca acest proiect să fie susținut în Camera Deputaților cel puțin pe măsura promisiunilor făcute de PSD și PNL în campania electorală. Până când acest proiect va fi adoptat, Guvernul mănâncă pentru tine!

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Ne dați sau voi plecați!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Ne dați sau voi plecați!"

Se vede că, după UDMR, și UNPR se pregătește să plece de la guvernare. Nemulțumită de faptul că a primit tot două ministere, deși a înregimentat mai mulți parlamentari decât PLR, cât și de cooptarea lui Tăriceanu în guvern, echipa lui Oprea a scos de la naftalină proiectul marilor averi. Nici ei nu cred în șansele de adoptare a acestui proiect, ce a mai fost respins tot de PSD și sateliții săi. În schimb, e un proiect de lege ce îl contrazice flagrant pe Victor Ponta. Pretexte să tot fie!

Șantaj în numele ,,interesului național": ne dați sau voi plecați!

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Nu sunteți în stare de nimic;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Nu sunteți în stare de nimic"

Autostrada Comarnic-Brașov, supranumită și ,,Autostrada Zăpezii", este îngropată. După mai bine de un an de la desemnarea câștigătorului licitației, contractul nu a fost semnat, iar ministrul Ioan Rus dă doar răspunsuri vagi despre stadiul proiectului: ,,sperăm în continuare. Altă întrebare?"

Chiar dacă ea apare în Masterplanul General de Transport, nimeni nu știe când și dacă această autostradă va mai fi construită.

Mă întreb doar dacă cei care au câștigat licitația plătesc vreo penalizare? Similar celor pe care noi le-am plătit celor de la Bechtel? Când desemnați un câștigător de licitație ăla nu trebuie să arate că are banii pentru investiție? Dan Diaconescu parcă trăgea de saci cu lovele prin curtea guvernului și nu a pățit nimic.

De ce nu finanțează BNR? Așa măcar dobânzile se întorc în țară.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Redevențe Ponta;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Redevențe Ponta"

Domnule prim-ministru, ministrul finanțelor, Ioana Petrescu, a anunțat că actualul sistem de redevențe va fi aplicat și în 2015, deși dumneavoastră ați ajuns la putere în urma unui program de guvernare ce prevedea clar modificarea sistemului de redevențe. În iulie 2013 ne spuneați că ,,în acest an, vom finaliza și, probabil, vom și adopta noua Lege privind redevențele. Expiră cei 10 ani din contractul din 2004 cu Petrom. Practic, anul viitor, România va avea redevențe pentru toate resursele sale naturale, redevențe la media europeană." Suntem în 2014 și nu s-a întâmplat nimic.

Vă solicit să vă asumați acest lucru printr-un proiect de lege și să veniți cu sistemul de redevențe în Parlament, înainte de a se discuta proiectul de buget.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Să nu uitați!;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Să nu uitați!"

În orice țară europeană, după organizarea dezastruoasă a votului, își dădea demisia în secunda doi prim-ministrul și lua și tot guvernul după el. Ceea ce se întâmplă în aceste zile seamănă a dispreț în continuare și sfidare până la capăt. Este la fel de gravă rămânerea lor în funcții cu ceea ce au făcut în ziua votului.

Ponta a pus securiștii comuniști expirați să își dea demisia, ca apoi să le mulțumească cu funcții guvernamentale, șarpele cu clopoței își strânge aproape gașca care ne terorizează demnitatea, viața și viitorul. Nu există nicăieri în lume așa niște exemplare care ne sfidează fără nicio jenă și care se comportă mai rău decât ultimii infractori, care se duc în vacanțe exotice, chiar în momentul în care urmează să fie trași la răspundere. Sper ca DNA să rezolve această problemă, pentru că e rușinos ca o țară întreagă să accepte această batjocură!

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Sărăcuțul de Dubai;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Sărăcuțul de Dubai"

Am avut un accident de elicopter soldat cu 8 morți, iar România nu are încă buget. Lumea moare, iar Ponta-i la formula 1! Aduceți-vă aminte că, în timp ce Aura și Iovan mureau, el tot la restaurant era.

Din păcate, de elicoptere se vede că nu este pasionat. Să le fie țărâna ușoară celor 8 militari! Nici măcar un mesaj n-a transmis, când, în toată lumea, în situații de acest gen, un șef de stat cu bun-simț își întrerupe și vizitele oficiale, darămite vacanța!

Pe noi nu ne interesează atât de mult cine este la guvernare, ci ne interesează să guverneze în interesul națiunii și conform legii.

Problema nu este unde-și petrece concediul, ci când și-l petrece. Ceea ce face în vacanță poate că nu e relevant, dar faptul că și-a luat vacanță când avea foarte multă treabă la guvern este o sfidare la adresa întregii țări.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Unde vă e curajul?;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Unde vă e curajul?"

Guvernul Ponta ne dovedește că e complice la furtul resurselor țării și vrea să mai prelungească cel puțin un an actualul sistem de redevențe prin care bagă mâinile în buzunarele fiecăruia dintre noi. Este inadmisibil ca un premier ajuns la putere în baza unui program de guvernare ce prevedea în mai 2012 modificarea sistemului de redevențe să mai rămână la conducerea țării, după un astfel de demers.

Am interpelat premierul, solicitându-i să-și asume acest lucru printr-un proiect de lege și să vină cu sistemul de redevențe în parlament, înainte de a se discuta proiectul de buget. Vom vedea câți dintre parlamentarii care încă îl mai susțin pe domnul Ponta vor accepta ca românii să fie furați pe față de actuala coaliție. Iar dacă nu-l susțin, pe o lege asumată, se poate iniția o moțiune de cenzură prin care îl vom forța să plece.

România încasează cele mai mici redevențe din lume din extracția de petrol, de 3,5% până la 13,5%, în funcție de tipul zăcământului, de până la cinci ori mai mici decât statele din vârful clasamentului. Întreaga producție națională de petrol a fost cedată anul trecut cu echivalentul a 4 dolari barilul, și asta în timp ce bolnavii de cancer sunt nevoiți să dea în judecată statul pentru a obține medicamentele necesare pentru a supraviețui.

Domnul Ponta susține că e nevoie de o prelungire a actualului sistem de redevențe, deoarece guvernul nu poate veni cu reguli noi "luate peste noapte", deși ,,peste noapte" înseamnă aproape trei ani de guvernare în care a știut că ele trebuie modificate la sfârșitul lui 2014. Nu a avut aceeași jenă când, tot peste noapte, a introdus ,,accizizul" pe combustibil sau ,,stâlpitul" pe construcții speciale și nici atunci când a dat de pământ cu negocierile și a plecat să se relaxeze o noapte-două în Dubai.

Să vină în Parlament dacă are curaj și să nu se mai ascundă în spatele ordonanțelor de urgență!

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Urgență la Spitalul din Huși;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Urgență la Spitalul din Huși"

UPU Huși se închide din nou pe 12 decembrie, după ce medicul detașat aici și-a dat demisia. Aici își găsesc salvarea peste 70.000 de oameni.

Spitalul Municipal Huși, ce deservește zona de est a județului Vaslui, rămâne astfel definitiv fără asistență de urgență, și asta după ce, doar într-o singură lună, doi medici care au coordonat activitatea acestei structuri și-au dat, pe rând, demisia din funcție, iar în ultimele șase luni, nu mai puțin de cinci medici au părăsit această unitate medicală.

Mă întreb doar, de ce doarme liniștit domnul ministru Arafat? Parcă mai ieri spunea că e doar lapte și miere prin sistemul SMURD din Vaslui.

    Tudor Ciuhodaru - declarație politica Vâlcov cu prelungire;

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Vâlcov cu prelungire"

Darius Bogdan Vâlcov, PDL-istul convertit în 2012 la PSD, doar pentru a fi reales și a prinde și el un minister, ne-a anunțat solemn că sistemul de redevențe pentru sectorul petrolier nu va mai fi modificat anul viitor, ci menținut la același nivel fatal pentru România, urmând ca o nouă formulă să fie gândită ulterior.

Evident, orice decizie va fi luată prin ordonanță de urgență, trecând peste Parlament și chiar și peste Programul de guvernare ce l-a făcut premier pe domnul Ponta.

Legislația actuală nu face diferența între tipurile de zăcăminte, iar nivelul redevențelor, fixat în 2004 prin legea de privatizare a Petrom, este cuprins între 3% și 13% din nivelul producției de hidrocarburi, fiind valabil doar până în luna decembrie a acestui an inclusiv.

    Călin-Vasile-Andrei Matei - declarație politică cu privire la manifestările extremiste care încalcă flagrant Constituția României;

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei:

Constituția României spune în mod clar la art. (1) alin. (1) că România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

În ceea ce privește dreptul la identitate, art. (6) stabilește următoarele:

(1) Statul recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase.

(2) Măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români.

De asemenea mai spune la art. (12) că simbolurile naționale sunt reprezentate prin:

(1) Drapelul României este tricolor, culorile sunt așezate vertical, în ordinea următoare, începând de la lance: albastru, galben, roșu.

(2) Ziua națională a României este 1 Decembrie.

(3) Imnul național al României este "Deșteaptă-te române".

(4) Stema țării și sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.

Daca vom continua să citim Constituția vom vedea că art. 13 spune ca în România limba oficială este limba română.

Ce s-a întâmplat în 1 decembrie 2014 în secuime a fost nu numai o ignorare a Constituției României, dar și o batjocură la adresa poporului român, care în acea zi și-a serbat Ziua națională și Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Steagurile de doliu arborate pe case particulare, sedii de firme și asociații maghiare reprezintă o lipsă de respect față de simbolurile naționale ale țării în care aceștia trăiesc.

Mai grav decât atât este faptul că aceste acțiuni de sfidare sunt încurajate din ce în ce mai mult de forme organizate care participă activ la viața administrativă și politică din România, încercând să se erijeze în apărători ai drepturilor etnicilor maghiari. Aceste forme de extremism nu cred că fac cinste celor care într-adevăr au înțeles ce înseamnă cu adevărat valorile naționale, indiferent de naționalitate, dar, pe de altă parte, nu cred că asemenea gesturi mai pot fi tolerate atunci când Constituția acestui stat este încălcată flagrant.

Un popor trăiește cu bucurie sărbătoarea națională, gândul lui se îndreaptă în mod special spre cei care i-au croit istoria, spre valorile naționale care astăzi garantează statul de drept în România. Lipsa de respect față de aceste valori nu trebuie tratată cu indiferență de către instituțiile statului român, iar cei care au instigat la asemenea gesturi trebuie trași la răspundere.

Vreau să închei această declarație politică prin a vă spune că am un deosebit respect față de etnicii maghiari din România și să cred că această majoritate nu se va lăsa angrenată în acest tip de acțiuni care nu sunt nici în spiritul legii și nici în spiritul unei bune conviețuiri într-o țară europeană cum este România.

    Vasile Popeangă - declarație politică intitulată: Politicieni, treziți-vă, poporul ne-a cântat imnul!;

Domnul Vasile Popeangă:

"Politicieni, treziți-vă, poporul ne-a cântat imnul!"

Alegerile din 16 noiembrie au fost un duș rece pentru întreaga clasă politică românească, atât pentru cei care acum au impresia că au câștigat doar pentru că au fost, absolut accidental, printr-un joc al hazardului, vecini cu valul nemulțumirii populare, cât și pentru cei care au avut, vorba lui Iohannis, ghinion. Însă principalul lucru care trebuie acum discutat este ce am învățat, cu toții, din această lecție, după ce poporul a cântat imnul, dorind deșteptarea clasei politice.

În primul rând, electoratul a arătat că dorește o reformare profundă a întregii clase politice, fie ea în zona de putere sau în opoziție. Căci, așa cum PSD-ul are tăria de a recunoaște că este nevoie de o reformă în interiorul său, și neobăsiștii din struțo-cămila penelisto-pedelistă au nevoie de reforme profunde, deoarece poporul le-a arătat și lor că nu pot la infinit să vină, la vremuri noi, cu cadrele vechi, atât ca oameni, cât și ca mentalități, care nu doar că au făcut dezastru pe unde au trecut, dar nici nu au demonstrat că ar fi învățat ceva din eșecurile proprii. Să nu uite că mai ieri au fost la un pas de a nu mai intra în Parlament!

S-a văzut că, mai ales tinerii, se tem de revenirea la comunism. Aici este, totuși, o chestiune de nuanță, întrucât nu se poate reveni la comunism într-o țară membră a UE și NATO, comunismul implicând o anumită structură socială, un anumit cadru legislativ și multe condiții care nu mai pot fi întrunite în România, indiferent cine va veni la putere. Dar trebuie alungată această imagine a comunismului din mintea oamenilor. Aici însă electoratul se referă la anumite apucături pe care le consideră a fi de sorginte comunistă, cu toate că acestea se pot regăsi atât în Statele Unite, cât și în țările membre UE spre care ne uităm ca să luăm lumină. Este vorba despre acea imagine a baronilor locali - s-a dovedit că și pedeliștii, și peneliștii sunt amatori de astfel de metode, cât au fost la putere, deci li se aplică și lor! -, oameni care sunt văzuți ca având puteri discreționare și care au tendința de a "îndoi" legea după bunul-plac, în funcție nu de interesele comunităților cărora le aparțin, ci ale unor grupuri mai restrânse, de partid, oameni care ocolesc legea tocmai pentru că pot să o facă! Iar cetățeanul de rând suferă tot mai acut de sentimentul de alienare, de sentimentul de abandon din partea statului. Și cum să nu fie așa, când însuși omul numărul 1 în stat i-a alungat pe medicii care îl tratau pe cetățeanul cu sănătatea în suferință? Cum să nu fie așa, când Traian Băsescu și oamenii săi amenințau că România nu mai este un stat social, adică își abandonează cetățenii? Bine măcar că acum, cu ocazia alegerilor prezidențiale, s-a putut vedea, fie și pe motive electorale, că se poate pune cetățeanul în centrul preocupărilor politicienilor.

Aici este una dintre nemulțumirile mari ale poporului: deși face sacrificii pentru aleșii săi, aceștia îl tratează tot mai des cu indiferență, iar asta doare. De aceea, se consideră necesară curățirea clasei politice, schimbarea priorităților acesteia, punerea sa în slujba intereselor nației, terminarea cu găștile de partid care favorizează firmele de casă. Căci, pe de-o parte, asta are efecte negative asupra costurilor acestea fiind sensibil mai mari decât realitatea, nemairămânând bani și pentru alte priorități cetățenești, pe de altă parte, este încurajată corupția, iarăși ceva cu efecte dezastruoase pentru cetățean.

O altă cerință a electoratului care s-a desprins din votul dat la 16 noiembrie este și aceea a unei justiții drepte și independente. Până acum, justiția nu a fost mereu nici dreaptă, nici independentă, indiferent cine și ce a zis, iar dovadă că este așa stau nu doar marile dosare care au generat scandaluri de presă uriașe prin injustețea soluțiilor date în instanță, ci și sutele de milioane de euro plătite ca despăgubiri în urma deciziilor CEDO. Însă aici principala sarcină revine justiției însăși, care trebuie să-și facă singură curățenie în interior. Bineînțeles, nouă ne revine sarcina să asigurăm cât mai rapid cadrul legislativ necesar acestei curățenii, după cum tot noi trebuie să facem schimbările legislative pentru reforma clasei politice.

Trebuie să recăpătăm încrederea electoratului, fie că aparținem puterii, fie că suntem din opoziție. Trebuie să aducem astfel inclusiv modificări Codului electoral, trebuie să regândim multe dintre articolele Constituției, însă, poate cel mai important lucru, trebuie să găsim o modalitate să și prindă viață aceste schimbări legislative. Nici acum nu ducem lipsă de legi, ci de aplicarea lor, iar când sunt aplicate trebuie să avem garanția că se aplică corect, cu bună intenție. Trebuie să dispară imaginea de răfuială politică prin intermediul justiției, ca oamenii să poată să își recapete încrederea în lege și slujitorii săi.

Până la urmă, ideea de bază este că atât PSD, cât și întreaga clasă politică trebuie să vină urgent cu proiecte politice noi, care să permită electoratului să aleagă în viitor în cunoștință de cauză, pe baza calității candidaților și proiectelor propuse de către aceștia, nu pe bază de ură, căci nu s-a dovedit vreodată că ura ar putea fi fundația unei construcții dovedite a fi pozitive în timp, așa cum nici după explozia unei bombe atomice nu mai poți construi nimic sute și mii de ani pe locul lăsat liber, loc cucerit degeaba prin această metodă. Și dacă până acum schimbarea clasei politice a fost mai mult o opțiune voluntară, lăsată cel mai frecvent la latitudinea individului, votul de la 16 noiembrie a arătat clar că există două variante: reforma masivă, în grup, sau dispariția prin forța votului a părții nereformate a clasei politice. Politicieni de toate culorile, este ceasul al doisprezecelea, trezirea, poporul ne-a cântat imnul!

    Neculai Rățoi - declarație politică cu tema: O observație pe fundalul acestor alegeri;

Domnul Neculai Rățoi:

"O observație pe fundalul acestor alegeri"

S-a observat, în această campanie electorală, că s-a pedalat, mai mult ca de obicei, pe lipsa de informare a populației referitoare la procesul legislativ și la noțiuni elementare ale atribuțiilor statului de drept, care, dacă sunt în favoarea oamenilor lui Traian Băsescu, sunt considerate a fi bune, chiar dacă vorbim despre unicate deformări ale conceptelor încetățenite în orice democrație, dar dacă sunt împotriva ocupantului fotoliului de la Cotroceni nici măcar cele mai clasice noțiuni democratice nu sunt acceptate. Culmea, toate acestea sub ochii democrațiilor consolidate, de pe toate meridianele, care se uită cu drag în altă parte, lăsându-și favoriții din România să-și facă de cap, indiferent de consecințele asupra poporului.

Astfel, unul dintre lucrurile pe care s-a apăsat pe accelerație până la refuz a fost Legea amnistiei și grațierii. S-a ajuns până într-acolo încât, în diverse și numeroase apariții la televizor ale comunicatorilor reprezentanți ai "politicilor" pedeliste - camuflați în susținători ai lui Iohannis, de această dată - să se înfiereze nu numai cu mânie proletară, ci și prin acțiuni specifice anilor 1950, de o brutalitate împinsă până la limita logicii, până și simpla existență a Legii amnistiei și grațierii. Deja nu se mai punea problema conținutului, ci chiar a simplei existențe a legii, un lucru care arată până la ce limite ale absurdului poate să împingă propaganda portocalie. N-a auzit nimeni însă vreun propagandist pedelist încercând să aducă argumente coerente în favoarea susținerilor lor, singura lor spaimă era ca nu care cumva să fie grațiat Voiculescu! O singură secundă de gândire logică însă ar fi dat ca rezultat întrebarea: cine să-1 grațieze pe Voiculescu, Iohannis, președintele ales al celor autointitulați de dreapta, că asta e acum moda în Europa? Ei, la această întrebare nu s-a dorit a se ajunge, pentru că răspunsul ar fi putut să dărâme tot eșafodajul pe care se proptea solicitarea "de dreapta" de respingere definitivă a Legii amnistiei și grațierii. După cum nicio vorbă nu a fost spusă de către propaganda "de dreapta" despre faptul că orice țară din lume are o lege a amnistiei și grațierii, fie că vorbim de SUA, de țările UE ori de China, Cuba sau Rusia.

Puterile grațierii au structură constituțională, au fost asociate cu autoritatea suverană și cel mai frecvent sunt atribuite conducătorului statului. Însă, în Statele Unite, aceste puteri au fost transmise inclusiv guvernatorilor statelor, nefiind doar o prerogativă a președintelui SUA. Deci, în cea mai democratică țară din lume nu numai că există legea amnistiei și grațierii, dar mai există și posibilitatea ca grațierea să fie aplicată de alte persoane decât conducătorul SUA. E ca și cum, în România, fiecare președinte de consiliu județean ar avea dreptul de grațiere! Dar aceste lucruri sunt ascunse de către oamenii noii formațiuni democrato-liberalo-creștino-conservatoare cu mare grijă, continuându-se însă turuitul pe "omorârea" Legii amnistiei și grațierii, ceea ce arată că, de fapt, scopul real al propagandei pedeliste, camuflate acum sub cojocul PNL, nu este rezolvarea echitabilă a unei probleme juridico-morale, ci doar o banală problemă de manipulare a minții populației.

Să mai zicem și faptul că deja există presiuni din partea UE, și nu doar asupra României, ca să se amnistieze unele fapte, pentru că există o suprapopulare periculoasă a închisorilor și plătim amenzi după amenzi. Oare de ce acești vociferatori "de dreapta" nu amintesc și aceste lucruri, dacă sunt de bună-credință? Căci, să nu uităm: nu numele sau simpla existență a unei legi pot fi bune sau rele, ci conținutul și modul de aplicare. Nu poate fi astfel decât demnă de remarcat inițiativa deputatului Nicolae Păun, care readuce Legea amnistiei și grațierii în Parlament, ca un simbol al normalității la care se tot referă domnul Iohannis. Dar pentru asta trebuie să fii onest, cuvânt pe care băsiștii se înghesuie să ne convingă că și l-au scos nu doar din vocabular, ci chiar din dicționar.

    Vasile Mocanu - declarație politică cu titlul: Klaus Iohannis și educația românilor:

Domnul Vasile Mocanu:

"Klaus Iohannis și educația românilor"

Dacă l-ar fi ascultat cineva pe Klaus Iohannis, în interviul său acordat în limba germană pentru postul Deutsche Welle, ar fi crezut chiar că omul este bine intenționat. "Avem nevoie de un sistem de educație ca în Germania", a declarat președintele ales de tinerii frumoși și liberi, cum îi numește mass-media devenită din băsisto-iohannistă. Poate că nemții au crezut ce a spus, însă românii de-acasă, pe care îi bagă mai puțin în seamă respectivul domn, nu au rămas cu impresia că a vorbit serios...

În primul rând, pentru că domnul antepomenit a făcut dovada unei necunoașteri amănunțite a acestei probleme a educației, chiar dacă, e drept, cu mulți ani în urmă, a fost și Domnia Sa profesor de fizică. Până și domnul Funeriu s-a simțit dator să-l pună la punct pe domnul Iohannis, reîmprospătându-i acestuia din urmă memoria că învățământul dual la care aspiră președintele ales există și în România, și încă nu de ieri, de azi...

"Dacă ne uităm la școală, vedem că e nevoie de un sistem de învățământ dual, similar cu ceea ce există în Germania, pentru că nu toată lumea vrea să dea bacalaureatul după 12 clase și să se ducă la facultate. Sunt mulți care vor să învețe o meserie simplă, dar bună. Acest lucru nu este posibil în acest moment", a opinat Iohannis. Funeriu a replicat că "...învățământul dual despre care vorbiți (cu mici adaptări) există în România începând cu anul școlar 2012-2013. Este rezultatul Legii educației și organizat conform Ordinului ministrului nr. 3168 din 3 februarie 2012, semnat chiar de mine. Vă invit să contactați Școala Kronstadt, una dintre școlile înființate în baza acestui ordin, să vă convingeți de calitatea sa. Acum sunt aprox. 30.000 de elevi în acest sistem". Nu a dat prea bine asta pentru precizia nemțească de care este bănuit președintele ales, mai cu seamă că aducea și cu discursul celebru despre țara care are nevoie mai mult de ospătari și tinichigii...

Din alt punct important de vedere, domnul Iohannis a uitat să spună și faptul că, fără o alocare de fonduri comparativă cu Germania, fără o salarizare ca-n Germania, fără o atenție a statului ca-n Germania, nu poți avea o educație ca-n Germania! Nu poți să mergi cu Dacia 1100 și să ai satisfacția oferită de un BMW, fie el și cel cu care se plimbă domnul Iohannis.

Educația costă! Costă materialele didactice, costă școlile și condițiile de învățământ, costă salariile cadrelor didactice, costă calitatea acestor cadre, costă cărțile, caietele, uniforma, echipamentul sportiv al elevului. Deci, nu poți avea un nivel al educației mai mare decât cel al dezvoltării economico-sociale a țării. E simplu să-ți dorești să meargă bine un sector de importanța celui al învățământului, dar cu ce soluții, că nici măcar în programul electoral al lui Iohannis nu se identifică sursele de finanțare?! Da, teoretic ar fi treaba guvernului asta, dar nu este suficient, ca președinte, să bați din palme și executanții să rezolve, indiferent cât de plină de bune intenții ar fi propunerea. Ia să-ncerce personal domnul Iohannis niște negocieri cu FMI și să le explice lor gândurile sale bune, să vedem efectele...

Totuși, este un punct de plecare al unor discuții ce pot avea, în final, ca rezultat, creșterea calității educației, fără de care nu se pot gândi bazele unei dezvoltări sănătoase a țării, atât materială, cât și spirituală. Până la urmă, așa cum pot alții, am putea și noi, românii, dacă există destulă voință și viziune politică, dacă dorim un viitor mai bun măcar pentru copiii și nepoții noștri, ca să nu-și mai caute pâinea cea de toate zilele peste mări și țări.

    Daniel Florea - declarație politica Șansa la o viață normală;

Domnul Daniel Florea:

"Șansa la o viață normală"

Începând cu 1992, în fiecare an, pe 3 decembrie, este sărbătorită Ziua internațională de solidaritate cu persoanele cu dizabilități. Această zi a fost stabilită de către Organizația Națiunilor Unite și are ca obiectiv promovarea persoanelor cu dizabilități prin informarea cetățenilor cu privire la problemele legate de dizabilitate și mobilizarea susținerii demnității, drepturilor și bunăstării persoanelor cu dizabilități. An de an se urmărește sensibilizarea opiniei publice cu privire la beneficiile care ar decurge din integrarea persoanelor cu dizabilități în viața politică, socială, economică și culturală. Această zi are ca scop și motivarea populației în a înțelege efectele sociale generate de dizabilitate și combaterea fenomenelor de discriminare la care sunt supuse, în unele cazuri, persoanele cu dizabilități.

Dizabilitatea nu este o problemă personală, ci ea se răsfrânge asupra societății care, în această zi, devine mai conștientă și mai responsabilă față de persoana aflată într-o situație dificilă.

În România, numărul persoanelor cu dizabilități, de diferite grade și tipuri, este de peste 700.000 la mijlocul acestui an, cifre care ne dau imaginea responsabilității pe care o are societatea, și noi, de altfel, față de această categorie de persoane.

Dar cei mai vulnerabili și mai afectați din această categorie sunt copii.

Conform statisticilor, la sfârșitul anului 2012, în România existau 60.859 de copii cu dizabilități, dintre care 50,32% sunt copiii încadrați în gradul grav, 20,01% sunt copiii încadrați în gradul accentuat, iar 29,67% sunt cei încadrați în gradul mediu și ușor.

Când vorbesc despre acești copii, mulți dintre oameni spun că ei sunt cu nevoi speciale, cu handicap, cu deficiențe sau cu dizabilități, și aceasta nu numai pentru a-i clasifica, ci și pentru a-i delimita de marea masă a copiilor. Deși a trecut aproape un sfert de secol de la evenimentele din 1989, în societatea românească persistă ideea că acești copii sunt o povară și au șanse mici pentru a se integra.

În realitatea actuală, șansele acestor copii la o viața normală sunt aproape nule, iar acest lucru îmi este spus chiar de către părinții care mă interpelează la diversele întâlniri din Călărași. În lacrimi, aceștia povestesc cum le sunt marginalizați copiii pentru că sunt diagnosticați cu diverse afecțiuni neurologice precum autism, sindrom Down, sau ADHD. Multe dintre intervențiile mele se referă la copii și nimic nu e prea mult când vorbim despre viitorul lor, al nostru, al acestei țări, de aceea voi continua să abordez astfel de subiecte, voi continua să atrag atenția asupra acestor teme.

În România există multe asociații care luptă pentru drepturile copiilor cu handicap, unii dintre noi suntem membri sau sprijinim astfel de organizații, dar cred că întreaga clasă politică ar trebui să se alăture acestui efort. Dacă ne unim forțele putem să creăm un viitor mai bun pentru copiii noștri.

Cred cu tărie că nici-un copil nu trebuie discriminat sau marginalizat. Orice copil, cu sau fără handicap, are dreptul la o viață normală în societate, iar noi toți trebuie să ajutăm la integrare.

Am cunoscut copii cu diferite forme de dizabilități și vă pot mărturisi că sunt niște copii deosebiți, care, atunci când beneficiază de sprijinul necesar, se integrează bine în școală și societate.

Acești copii merită respectul, sprijinul și înțelegerea noastră, pentru că, în ciuda obstacolelor imense pe care viața le-a ridicat în fața lor, ei reușesc să meargă mai departe și de multe ori reușesc chiar să ne zâmbească.

    Daniel Florea - declarație politica Memoria holocaustului - o recunoaștere internațională;

Domnul Daniel Florea:

"Memoria holocaustului - o recunoaștere internațională"

România va prelua, din 2016, conducerea Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului.

Acceptarea României pentru preluarea președinției organizației este expresia recunoașterii eforturilor autorităților române de a prezerva memoria holocaustului prin intermediul instrumentelor legale și administrative dezvoltate la nivel național și local, inclusiv prin colaborarea cu societatea civilă și organizațiile evreiești. De asemenea, este o recunoaștere a voinței țării noastre de a combate mai intens și mai eficient fenomenele de antisemitism, de negare a holocaustului, xenofobe și extremiste de orice fel. Holocaustul a reprezentat întotdeauna o pagină zguduitoare a istoriei, prin cruzimile inimaginabile, prin amplitudinea și modalitatea sistematică de exterminare a ființelor umane, iar prevenirea unei asemenea tragedii consider că trebuie să fie o preocupare a întregii comunități internaționale.

Statul român va continua să sprijine orice activitate sau inițiativă menite să promoveze conviețuirea într-un climat de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, precum și participarea României la acțiunea comună de combatere a antisemitismului și manifestărilor de intoleranță.

România a devenit membră cu drepturi depline în 16 decembrie 2004, în timpul președinției italiene. În octombrie 2003, a fost lansată Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România. Componența comisiei a inclus cercetători din România, SUA, Israel și Germania. Profesorul Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost desemnat președintele Comisiei.

În noiembrie 2004 a fost prezentat la București Raportul final elaborat de Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România, ale cărui recomandări s-au concretizat în principal prin înființarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" și prin completarea manualelor școlare de istorie conform concluziilor Raportului final, pentru a aborda și problematica holocaustului.

Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului, fosta Task Force for International Cooperation on Holocaust Education, Remembrance and Research, este o organizație interguvernamentală, creată în 1998, la inițiativa premierului suedez Goran Persson.

În prezent, organizația numără 31 de state membre, iar obiectivul principal al IHRA este de a încuraja activități legate de promovarea educației, comemorării și cercetării holocaustului în statele membre, dar și în alte țări interesate, precum și de a asigura sprijinul politic necesar în vederea materializării acestora.

Parlamentul României a adoptat legi foarte clare care condamnă holocaustul și incitarea la ură rasială, iar aplicarea acestor prevederi legale este urmărită cu strictețe de autoritățile române și reprezintă expresia angajamentului nostru ferm de a nu permite escaladarea manifestărilor de rasism, discriminare și intoleranță. E datoria noastră să punem câte o cărămidă zilnic în această zonă, spre educarea noastră, a tuturor, și recunoașterea permanentă a acestui fenomen dramatic din istoria României, de către toți românii.

    Daniel Florea - declarație politica 8 decembrie - Ziua Constituției României;

Domnul Daniel Florea:

"8 decembrie - Ziua Constituției României"

Ziua Constituției României este sărbătorită în fiecare an pe 8 decembrie. Constituția României, prima de după Revoluția din Decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin referendumul național de la 8 decembrie, același an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanți, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Elaborarea, dezbaterea și adoptarea noii Constituții a României au durat un an și jumătate. În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcționeze, în principal, ca Adunare Constituantă. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituțională pentru elaborarea proiectului de Constituție. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari și 5 experți - personalități ale învățământului juridic românesc și juriști cu activitate îndelungată.

În intervalul iunie 1990-ianuarie 1991, Comisia a redactat tezele proiectului de Constituție, iar la 13 februarie 1991 acestea au fost prezentate Adunării Constituante, care le-a dezbătut până în iunie 1991. Între 15 iulie și 1 august 1991, grupurile parlamentare sau parlamentarii, individual, au înaintat amendamentele la textul rezultat după dezbateri. Împreună cu cele peste 1.000 de amendamente aduse, proiectul a fost din nou supus dezbaterilor în Adunarea Constituantă, în intervalul 10 septembrie - 18 noiembrie 1991, pentru ca, la 21 noiembrie, să fie adoptat prin vot nominal.

Votul decisiv asupra noii Constituții a fost dat la 21 noiembrie 1991, la București, deși inițial se propusese să aibă loc la Alba Iulia, prima Capitală a statului român unitar. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenți 509, din care 414 s-au pronunțat pentru și 95 împotrivă.

După patru ani de la adoptarea Constituției României, la 13 noiembrie 1995, deputații au adoptat, în cadrul ședinței Camerei Deputaților, propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, inițiativa legislativă a Camerei privind proclamarea Zilei Constituției României (Legea nr. 120 din 8 decembrie 1995).

Aniversarea celor 23 ani de la aprobarea noii Constituții postdecembriste, prin referendumul organizat în data de 8 decembrie 1991, reprezintă un moment festiv, dar și o ocazie de bilanț. La acel moment, adoptarea Constituției, prin voința a peste 8,4 milioane de cetățeni, a marcat reinstaurarea democrației și a statului de drept în România.

În cei 23 de ani de existență, legea noastră fundamentală s-a dovedit a fi un corp de principii și norme moderne, ce a deschis drumul statului de drept și al economiei de piață. Constituția a reprezentat, în tot acest timp, o garanție a drepturilor fundamentale ale omului, dar și a funcționării instituțiilor de bază ale statului.

Dezvoltarea unui sistem politic pluralist, crearea unui cadru instituțional democratic și aderarea României la sistemul de valori promovat de instituțiile euroatlantice au fost posibile și datorită acestei Constituții.

Deși revizuirea Constituției este privită cu neîncredere și îngrijorare, existând temerea că o modificare de această natură poate antrena dezorganizarea unui echilibru găsit, este evident totuși că ideile pentru revizuirea Constituției nu pot fi ignorate, iar, în același timp, despre ele nu se poate discuta decât în termenii legii fundamentale și cu respectarea formalităților prevăzute, care nu exclud și nu pot exclude conceptul de evoluție constituțională, cum nu poate fi exclus nici conceptul de realitate constituțională, ce este indisociabil legat de viata colectivă.

O constituție reflectă însă starea unei națiuni și afirmarea valorilor fundamentale ale statului de drept. Ea nu trebuie privită ca ceva imuabil. Acesta este și motivul pentru care cred că adecvarea normelor sale fundamentale la realitățile politice, economice sau sociale trebuie regândită periodic.

    Scarlat Iriza - declarație politică cu subiectul Scenarii.

Domnul Scarlat Iriza:

"Scenarii"

Spațiul public este invadat de scenarii mai mult sau mai puțin credibile cu privire la soarta Partidului Social Democrat. Ultimele mutări nu au făcut decât să alimenteze starea de nemulțumire, contestările sunt la ordinea zilei, iar noi părem că nu ne mai regăsim în acest tot unitar, care a fost cândva PSD. Este și cazul celor trei colegi ai noștri Mircea Geoană, Dan Șova și Marian Vanghelie de care ne-am despărțit într-un moment delicat și inoportun.

Vorbim totuși de un partid mare, cu structuri uriașe, o formațiune politică în a cărei dimensiune nu e ușor să reziști, cu atât mai mult să ai pretenția că ești pe aceeași lungime de undă cu cel de lângă tine. Sunt orgolii, nimeni nu poate nega asta, sunt însă și principii solide, respect față de țară și dorința de a schimba în bine viața celor care au crezut în noi.

Nu vreau să folosesc cuvinte mari, vreau doar să înțelegeți că este important să depășim acest moment, să punem capăt nu doar nemulțumirilor dintre noi, ci și celor de pe scena politică. De cinci ani încoace ne luptăm cu Traian Băsescu.

Poporul s-a simțit pe un loc secund. Pentru acest lucru am plătit. Aș vrea să cred că am înțeles mesajul transmis și că nu vom repeta greșelile trecutului. Deciziile pripite nu ne ajută, semnalul instabilității nici atât.

Votul de încredere acordat conducerii partidului și implicit Guvernului este esențial. Cei care se opun au desigur argumentele lor. Ai noștri se tem că vor pierde alegerile în 2016, ai lor nu mai au răbdare, gustul puterii e dulce. Se vorbește tot mai des de moțiunea de cenzură din februarie 2015. Alianțele de ultimă oră nu se pot exclude. Încleștările politice sunt din ce în ce mai evidente.

     

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 17 noiembrie 2019, 16:36
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro