Domnul Anton Doboș: "Este timpul ca Statele Unite ale Americii să renunțe la vizele pentru cetățenii români" Am asistat în aceste zile la vizita prim-ministrului Victor Ponta care a avut atât un caracter economic, dar și politic. În acest context, aș vrea să aduc în prim plan o problemă care este o temă veche de discuție între România și Statele Unite ale Americii și pentru care nu avem încă un răspuns clar. Este vorba de eliminarea vizelor pentru cetățenii români care doresc să călătorească în Statele Unite ale Americii. Consider că în colaborarea dintre cele două state există suficientă încredere încât să trecem la acest pas. Suntem cu toții de acord că există un parteneriat strategic care funcționează foarte bine pe multiple planuri: politic, militar și bineînțeles economic. După întâlnirea pe care premierul Victor Ponta a avut-o acum două săptămâni cu Însărcinatul cu Afaceri american, Dean Thompson, a spus că este nevoie de îndepărtarea barierelor pentru marii investitori americani. Suntem de acord că trebuie să fim deschiși pentru investițiile din țările cu care avem un parteneriat strategic și să întărim colaborarea comercială, care să se reflecte și în rezultate concrete. Suntem total îndreptățiți să cerem un tratament de reciprocitate cu aceste țări. În acest moment mai există doar trei țări din Uniunea Europeană ai căror cetățeni au nevoie de vize pentru Statele Unite ale Americii. Parlamentul European a luat atitudine în acest sens și a votat în 2013 o rezoluție prin care se introduce o clauză de reciprocitate, care obligă SUA și Canada să elimine vizele pentru toți cetățenii UE. La Summitul Statele Unite ale Americii - Uniunea Europeană de la Bruxelles din martie 2014 s-a promis din nou că se va renunța la aceste vize pentru toate statele UE. "SUA și UE își reafirmă angajamentul pentru a încheia regimul de călătorie fără vize între Statele Unite și toate statele membre ale Uniunii Europene cât de curând posibil", conform declarației comune. Consider că românii merită să beneficieze de acest drept de liberă circulație, nu doar pentru că cele două state au un parteneriat strategic. Ca cetățeni europeni, am demonstrat că știm să ne folosim de acest drept în folosul reciproc pentru țările implicate și Statele Unite ale Americii nu ar trebui să aibă temeri în privința consecințelor eliminării vizelor. Cel mai recent exemplu este ridicarea restricțiilor de pe piața muncii din Marea Britanie pentru cetățenii români, în urma căreia nu s-a constatat o creștere a fluxului de cetățeni români în această țară. Pentru că nici la această dată nu avem un termen concret pentru punerea în aplicare a eliminării vizelor, consider că Guvernul României trebuie să intensifice eforturile în această direcție. Actuala vizită a premierului României în Statele Unite ale Americii este un moment de care trebuie profitat pentru a avansa rapid în soluționarea acestei cerințe a populației României.
|